Verificare măsuri preventive (art.206 NCPP). Decizia nr. 39/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 39/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 20485/3/2014/a5
Dosar nr._
Număr în format vechi (154/2015)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.39/C
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: M. C. M.
GREFIER: B. L.
MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București a fost reprezentat de procuror C. M..
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul S. B. A. împotriva încheierii din data de 06.01.2015, pronunțată de Tribunalul București- Secția I Penală, în dosarul nr._ 14.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16 ianuarie 2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, în temeiul dispozițiilor art.391 alin.1 Cod procedură penală, Curtea a stabilit pronunțarea la data de 19 ianuarie 2015, moment la care a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:
Prin încheierea din data de 06.01.2015 a Tribunalului București – Secția I penală s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispuse față de inculpatul S. B. A. și a fost menținută această măsură, fiind respinsă, ca neîntemeiată, cererea având ca obiect revocarea măsurii controlului judiciar.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că prin rechizitoriul nr. 43C/P/2014 din 13.06.2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Ialomița, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților N. I., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin 1, 2, 3 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin 1 C.pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/200, spălare a banilor, prev. de art. 29 alin 1 lit. a, b, c din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 38 alin 1 C.pen., I. F., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin 1, 2, 3 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin 1 C.pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a, b, c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., POLIECT D., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a, b, c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., TIMOFANOVICI L., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a, b, c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., D. R., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a, b, c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., S. B. A., pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, spălare a banilor, prev. de art. 29 alin. 1 lit. a, b, c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen., și a inculpatului S. B. A., în stare de libertate, sub control judiciar, pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 alin. 1, 2, 3 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c, alin. 3 din Legea nr. 241/2005, spălare a banilor, prev. de art. 29 alin 1 lit. a, b, c din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.pen.
În fapt, prin actul de trimitere în judecată, cu privire la inculpați s-au reținut, în esență, următoarele:
Faptele inculpaților TIMOFANOVICI L., S. B. A., D. R., S. B. A., N. I., POLIECT D., I. F., AMR PROFIT OFFICE, BRUSCA INVESTMENT, AMARILLA INVEST SRL, LILIN WEST SRL, GLANTS DEMOLITION SRL, DEGENERES CONSTRUCTION SRL, TEHNOMOB EXPERT SRL, PRIDE ENERG MANAGEMENT SRL, HIGH PERFORMANCE CONS SRL, de a se asocia, in perioada 2009 – 2011, in sensul constituirii unui grup infracțional organizat, membrii grupului acționând in mod coordonat, in baza unui plan complex, bine stabilit, și îndeplinind roluri precis determinate, in sensul executării de activități materiale constând în: punerea la dispoziția unor agenți economici din piața națională a unor documente contabile atestatoare ale unor operațiuni comerciale nereale, in scopul înregistrării acestora in contabilitatea „clienților”; întocmirea și înregistrarea, la nivelul societăților comerciale deținute și/sau controlate de grup (DAVE RESEARCH DEVELOPMENT și restul societăților comerciale inculpate in prezenta cauză; precum și, numai pentru inculpatul S. B. A., . SRL, ASOCIATIA SEMPER EXCELSIUS), a unor documente de evidență contabilă atestatoare ale unor raporturi comerciale nereale, dintre – sau cu - persoanele juridice inculpate in cauză; primirea de la „clienții beneficiari”, transferarea succesivă, in conturile membrilor grupului – persoane fizice și juridice – a acestor sume de bani, urmată de retragerea in numerar a banilor și remiterea lor către plătitorul inițial, totul – in schimbul unui comision procentual impărțit intre membrii grupului, și cunoscând că sumele primite, deținute și transferate și provin din infracțiuni de evaziune fiscală, scopul urmărit fiind disimularea adevăratei naturi a provenienței banilor, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art 367 alin 1, 2, 3 C.pen. cu aplicarea art. 5 alin 1 C.pen., evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit c, alin. 3 din Legea 241/2005, spălare a banilor, prev. de art 29 alin. 1 lit. a, b, c din Legea 656/2002, cu aplicarea art 38 alin 1 C.pen.
Cu referire la inculpatul S. B. A. s-au avut în vedere următoarele:
- a avut calitatea de unic asociat, împuternicit pe cont, și administrator la . controlată de grup și implicată in activitatea acestuia.
- a contribuit, împreună cu S. A. B. și TIMOFANOVICI L., la înregistrarea contabilă, in evidențele DAVE RESEARCH, a unor cheltuieli fictive aferente operațiunilor comerciale nereale cu DEGENERES CONSTRUCTION SRL, prin cedarea către inculpații menționați a controlului total asupra activității, datelor și mijloacelor materiale necesare întocmirii de documente contabile in numele societății pe care o deținea, conlucrând in această manieră la întocmirea unor documente fictive aferente unor operațiuni nereale, ce au fost înregistrate in contabilitatea DAVE.
- a participat in mod activ la executarea schemei concepute privind spălarea sumelor de bani provenind din evaziune fiscală, sens in care a acționat pentru deschiderea, in nume personal cât și al societății DEGENERES CONSTRUCTION, a unor conturi despre care a cunoscut și acceptat că sunt „dedicate” exclusiv activităților infracționale, conlucrând – prin efectuarea de retrageri in numerar, viramente bancare către alți membri ai grupului in scopul retragerii banilor in numerar, cât și prin cedarea, in cunoștință de cauză, către inculpații S. A. B. și TIMOFANOVICI L., a controlului conturilor, inclusiv prin internet-banking – la transferarea unor importante sume de bani, cunoscând originea lor ilicită (deoarece cunoștea inexistența oricăror raporturi comerciale cu societățile care virau respectivele sume de bani, și inexistența oricăror raporturi juridice care să justifice transferarea sumelor in contul personal), acționând in această manieră în scopul ascunderii acestei origini ilicite, și a ajutării inculpaților S. B. și TIMOFANOVICI L. (și implicit a „clienților” – beneficiari ai activității grupului) să disimuleze scoaterea frauduloasă, din patrimoniul persoanelor juridice deținute, a sumelor rulate in cadrul circuitului infracțional.
După trimiterea în judecată a inculpaților, prin încheierea din data de 19.06.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat, printre altele, conform art. 348 al. 1 cu referire la art. 207 al. 4 Cpp, legalitatea și temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar luată față de inculpatul S. B. A. și a menținut această măsură.
În prezent, analizând conform art. 362, 208 și 207 Cpp măsura controlului judiciar luată față de acest inculpat, Tribunalul București a apreciat că aceasta este legală și temeinică iar temeiurile avute în vedere la ultima verificare a măsurii preventive subzistă și impun în continuare această măsură.
Astfel, s-a apreciat că din amplul probatoriu administrat până la acest moment rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, fiind realizate și condițiile prev. de art. 223 și urm. Cpp cu referire la art. 202 al. 3 Cpp ținând cont că inculpatul a fost trimis în judecată pentru infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și, pe baza evaluării gravității faptelor, a modului și a circumstanțelor de comitere a acestora, se constată că supunerea în continuarea măsurii controlului judiciar este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, măsura fiind proporțională cu gravitatea faptelor și necesară pentru asigurarea scopului urmărit, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.
La aprecierea acestor cerințe tribunalul a avut în vedere amploarea activității infracționale a inculpaților, natura și gravitatea deosebită a faptelor concrete imputate, împrejurările și modalitatea în care se prefigurează că aceștia a acționat, cuantumul foarte mare al prejudiciului, perseverența, curajul și dezinvoltura cu care se prefigurează că inculpații au acționat, înmulțirea alarmantă a infracțiunilor de natură economică și fiscală cu impact negativ asupra bugetului consolidat al statului, caracterul organizat și de durată al activității infracționale, angrenarea unui număr tot mai mare de persoane constituite în grupuri organizate care au ca scop comiterea unor fapte similare cu cele deduse judecății. În raport de toate aceste criterii s-a apreciat că este necesară intensificarea eforturilor de reprimare a acestui tip de infracțiuni atât pentru conservarea ordinii publice și pentru întărirea sentimentului de securitate și a celui de încredere în organele abilitate cu cercetarea și combaterea acestor fapte, dar și pentru descurajarea persoanelor tentate să comită astfel de fapte.
De asemenea, s-a reținut că datele existente până la acest moment justifică presupunerea rezonabilă că lipsa unui minim control din partea organelor judiciare prezintă un risc însemnat pentru soluționarea cu celeritate a cauzei și pentru buna desfășurare a procesului penal.
Cu privire la circumstanțele de ordin personal ale inculpaților s-a arătat că nu sunt de natură a justifica aprecierea rezonabilă că nu se impune menținerea măsurii controlului judiciar, fiind destul de probabil ca, în lipsa unor minime măsuri de control, aceștia să își reia activitatea infracțională sau să încerce zădărnicirea aflării adevărului prin realizarea de înțelegeri frauduloase între ei sau prin influențarea martorilor ce vor fi audiați în cauză.
Față de toate acestea, tribunalul a reținut legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar și a dispus menținerea acestuia cu privire la inculpatul S., modificându-l în sensul că s-a stabilit obligația să nu depășească limita teritorială a României decât cu încuviințarea prealabilă a instanței.
Inculpatul S. B. A. a formulat contestație împotriva acestei încheieri care nu a fost motivată în scris, în susținerile orale invocându-se faptul că nu s-a motivat corespunzător menținerea controlului judiciar precum și că nu există probe sau indicii că în lipsa acestei măsuri inculpatul s-ar sustrage procesului penal sau ar încerca să împiedice aflarea adevărului.
Analizând contestația formulată, Curtea reține următoarele:
Conform art. 208 al. 5 Cpp instanța are obligația verificării periodice a măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpat pentru a constata dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri preventive sau dacă au apărut temeiuri noi, care să justifice menținerea acestei măsuri, aplicându-se în mod corespunzător dispozițiile art. 207 Cpp. Conform art. 207 al. 4 Cpp, atunci când temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive se mențin, instanța dispune prin încheiere menținerea acestei măsuri.
Pentru a aprecia în acest sens instanța de control judiciar apreciază că este necesară raportarea la temeiurile prevăzute de lege pentru a se putea dispune o astfel de măsură, respectiv condiția generală prevăzută de art. 202 al. 1 Cpp vizând existența probelor sau indiciilor temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune precum și cea impusă de art. 211 al. 1 Cpp, respectiv necesitatea acestei măsuri pentru realizarea scopului prevăzut de art. 202 al. 1 Cpp - buna desfășurare a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la judecată sau prevenirea săvârșirii unei alte infracțiuni.
Judecătorul fondului a analizat aceste aspecte, reținând în mod corect că există în continuare probe care justifică suspiciunea rezonabilă a săvârșirii de către inculpat a faptelor reținute în sarcina sa, probe administrate în faza de urmărire penală dar și în cea de judecată. De altfel, inculpatul nu a contestat această împrejurare.
Cu privire la necesitatea acestei măsuri, de asemenea Curtea reține că în mod întemeiat judecătorul din cadrul Tribunalului s-a raportat la criterii ce țin de faptele deduse judecății, în special vizând amploarea activității infracționale astfel cum se conturează la acest moment, numărul de persoane implicate, durata în timp de derulare a activității precum și prejudiciul foarte mare, toate acestea justificând presupunerea rezonabilă că o astfel de măsură este necesară pentru înlăturarea unui pericol pentru ordinea publică concretizat în riscul săvârșirii de noi infracțiuni.
De asemenea, în mod corect s-a arătat că, raportat la stadiul procesului penal, respectiv debutul cercetării judecătorești, ținând cont de mijloacele de probă a căror administrare urmează a fi realizată, există riscul ca, în lipsa acestei măsuri preventive, inculpatul să încerce să împiedice aflarea adevărului prin influențarea unor martori, prin urmare controlul judiciar fiind în continuare necesar în scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal.
Față de toate acestea, în mod corect s-a reținut că temeiurile avute în vedere la momentul ultimei verificări a acestei măsuri subzistă și la acest moment astfel că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 207 al. 4 Cpp pentru menținerea sa. Pe cale de consecință, în baza art. 206 Cpp Instanța va respinge ca neîntemeiată contestația formulată de inculpatul S. și va menține încheierea contestată, urmând ca, în baza art. 275 al. 2 Cpp contestatorul să fie obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de 100 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 206 rap. la art. 208 al. 5, 207 al. 4 Cod procedură penală respinge ca nefondată contestația formulată de inculpatul S. B. A. împotriva încheierii din data de 06.01.2015 pronunțată de Tribunalului București – Secția I Penală în dosarul penal nr._ 14, pe care o menține.
În baza art. 275 alineat 2 Cod de procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. M. MOISĂLAURA B.
Red./Dact. MCM
20.01.15 2 ex.
Jud. fond:F. P.
← Strămutare (art. 55 CPP ş.u./art.72 ş.u. NCPP). Sentința nr.... | Vătămarea corporală (art. 181 C.p.). Decizia nr. 23/2015.... → |
---|