Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Art.246 C.p.. Decizia nr. 743/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 743/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 743/2015

ROMANIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 743/A

Ședința publică din 19.05.2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – V. I. V.

JUDECĂTOR – I. C.

GREFIER – T. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror A. C..

Pe rol se află soluționarea apelului formulat de revizuenta T. T. M. împotriva sentinței penale nr. 204/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit apelanta revizuentă T. T. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.

Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea apelului formulat de revizuentă, apreciind hotărârea instanței de fond ca fiind legală și temeinică.

CURTEA,

Asupra prezentului apel.

Prin sentința penală nr. nr. 204/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:

„ Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta T. T. M. (domiciliată în București, Prelungirea G. nr. 139, sector 6).

În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă revizuienta la plata sumei de 50 ron lei cheltuieli judiciare către stat, (se vor achita la oficiile poștale în contul RO16TREZ7035032XXX005227, cod fiscal_, deschis la Trezoreria Sectorului 3).”

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea formulata de revizuienta T. T. la 10.11.2014 și înregistrată sub nr._ s-a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 1197/17.04.2003 pronunțată de Judecătoriei Sector 5 București în dosarul nr._/2001.

In motivarea cererii revizuienta a formulat cerere de revizuire cu privire la latura civila a sentintei penala nr. 1197 din 17.04.2003 din dosarul_/2001 al Judecătoriei sector 5 Bucuresti privind anularea duplicatului titlului de proprietate nr. 7070/03.05.1994.

Revizuienta a aratat ca prin sentinta penala nr. 1197/17.04.2003 din dosar nr._/2001 Judecatoria sector 5 s-a dispus in baza art.348 si art.445 C.p.p. declararea in fals si anularea în întregime a procesului verbal de punere in posesie ce poarta nr. 411 și ca data întocmirii 31.01.1994, aflat la fila 284 din dosarul de urmărire penala.

Deși in plangerea penală inaintată s-a solicitat anularea tuturor actelor falsificate si repunerea sa in situația anterioara, nu s-a dat curs în întregime acestei solicitări. Instanța de fond in fapt a anulat doar procesul verbal de punere in posesie și astfel a dat mai puțin decât ceea ce s-a solicitat și a lăsat nesoluționată latura civilă pe de-a întregul ei.

Astfel au ramas in vigoare titlul de proprietate NR.7070 emis in fals la data de 23.12.1997 deși are menționată în fals data de 03.05.1994 și schița prin care s-a falsificat lungimea și lățimea terenului și s-a creat in fals un drum.

A solicitat să se constate nulitatea absoluta, parțială a duplicatului titlului de proprietate nr.7070/03.05.1994 materializat pe suport de hârtie, emis in fals la data de 23.12.1997. A mai arătat că pentru fals in acte oficiale si uz de fals si abuz in serviciu contra intereselor persoanelor au fost condamnați numiții :P. M., CNP_. domiciliat in București, .. ., .; Randasu E., născută la 16.10.1955. domiciliata in București, ., .. sector 3; N. F.. născut la 08.10.1938. domiciliat in București. Calea Dorobanților nr. 20- 29. ., sector 1. care cu buna știință. în calitatea de membri ai Comisiei de Fond Funciar au contrafăcut si au semnat in fals mai multe acte;


Procesului verbal de punere in posesie nr. 411 act confecționat in fals in luna mai 1996 și antedatat in 31.01.1994 si semnat in fals

2.Schița aferenta procesului verbal confecționai in fals antedatat, care modifică dimensiunile terenului, mărind lățime și micșorând lungimea și s-a edificat (creat) un drumde acces pe latura de est.

3.Titlului de proprietate 7070 confecționat in fals in data de 23.12.1997 si antedatat 03.05.1994.

A solicitat sa se dispuna modificarea hotararii atacate sub aspectul laturii civile a sentinței, in sensul anularii tuturor actelor subsecvente procesului verbal nr.411 emis in fals in cursul lunii mai 1996 după cum urmează mai jos:

In drept revizuienta a invocat alin (2) art. 453 Noul Cod de procedura penală și alin (1) pct.1. din art. 509 și alin (2) alin 2(). pct.(4) art.513 Noul Cod procedura civilă.

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a constatat că prin sentința penală nr.2204/08.09.2014 pronunțată de Judecătoria sector 5 București în dosarul nr._/302/2014 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire a sentinței penale nr.1197/17.04.2003 a Judecătoriei Sector 5 București formulată de revizuienta T. T. M. / fostă C.)

Prin sentința penală nr.1352/ 07 mai 2014 pronunțată de Judecătoria sector 5 București în dosarul nr. ._/302/2014 a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Potrivit art.459 alin.2 lit.d C.pr.pen, Instanța examinează dacă: „ faptele și mijloacele de probă în baza cărora este formulată cererea au fost prezentate într-o cerere anterioară de revizuire care a fost judecată definitiv”

Examinând considerentele sentinței penale nr. 2204/08.09.2014 pronunțată de Judecătoria sector 5 București și ale sentinței penală nr.1352/ 07 mai 2014 pronunțată de Judecătoria sector 5 București în dosarul nr. ._/302/2014; instanța a constatat ca prin cele doua sentințe amintite au fost respinse cererile de revizuire prin care s-a solicitat revizuirea sentinței penale nr.1197/17.04.2003 a Judecătoriei Sector 5 București și in care s-au invocat aceleași motive, ceea ce face inadmisibilă cererea de revizuire.

Împotriva hotărârii a declarat apel revizuenta, solicitând admiterea cererii de revizuire, în raport de motivele invocate.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de susținerile apelantei dar și din oficoi, în raport de exigențele Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, Curtea va respinge ca nefondat apelul pentru următoarele considerente:

Potrivit deciziei susmenționate, dacă rezolvarea data asupra unei cereri de revizuire priveste persoane, temeiuri juridice, motive si aparari ce fac obiectul unei cereri de revizuire ulterioare, cu continut identic, o noua cerere de revizuire nu constituie decat o repetare a celei deja solutionate și se impune respingerea ei ca inadmisibilă.

Cum prin sentința penală nr. 2204/08.09.2014 pronunțată de Judecătoria sector 5 București și sentința penală nr.1352/ 07 mai 2014 pronunțată de Judecătoria sector 5 București în dosarul nr. ._/302/2014; instanța s-a pronunțat, de asemenea cu privire la revizuirea sentinței penale nr. 1197/17.04.2003 pronunțată de Judecătoriei Sector 5 București în dosarul nr._/2001, iar petenta a invocat aceleași motive,în mod justificat Judecătoria Sector 5 a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire

Dintr-o altă perspectivă, din prevederile art. 453 din Codul de procedură penală rezultă că "revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute la soluționarea cauzei și care dovedesc netemeinicia hotărârii pronunțate în cauză;

b) hotărârea a cărei revizuire se cere s-a întemeiat pe declarația unui martor, opinia unui expert sau pe situațiile învederate de un interpret, care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere, influențând astfel soluția pronunțată;

c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals în cursul judecății sau după pronunțarea hotărârii, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

d) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de urmărire penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere, împrejurare care a influențat soluția pronunțată în cauză;

e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia;

f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituțională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situația în care consecințele încălcării dispoziției constituționale continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate.

Din conținutul prevederilor menționate rezultă caracterul de cale extraordinară de atac al revizuirii, prin folosirea căreia se pot înlătura erorile judiciare comise cu privire la faptele reținute printr-o hotărâre judecătorească definitivă, datorită necunoașterii de către instanță a unor împrejurări de care depindea adoptarea unei hotărâri conforme cu legea și adevărul.

Cererea de revizuire se soluționează în mai multe etape, prima dintre acestea fiind, conform art. 459 din Codul de procedură penală, admiterea în principiu, etapă în care instanța verifică cererea de revizuire sub aspectul regularității sale, respectiv al îndeplinirii condițiilor în care poate fi exercitată referitor la hotărârile ce pot fi atacate, cazurile ce o justifică, titularii cererii, termenul de introducere.

Această fază a admiterii în principiu privește examinarea admisibilității exercitării unui drept, iar nu o judecată asupra temeiniciei solicitării ce face obiectul exercitării acelui drept.

Cum în etapa admiterii în principiu instanța nu se implică în niciun fel în verificarea fondului cauzei deduse judecății, soluția dată de aceasta nu poate fi decât de respingere ca inadmisibilă a cererii de revizuire în cazul în care ea nu se întemeiază pe vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 453 NCPP ( art. 394 din Codul de procedură penală din 1968)- a se vedea Înalta Curte de Casație și Justiție, Decizia nr.LX din 24.09.2007, dat fiind că susținerile revizuentei, nu se circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute în textul de lege invocat

Având în vedere cele expuse, în baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Curtea va respinge apelul ca nefondat apelul formulat de revizuenta T. T. M. împotriva sentinței penale nr. 204/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .

Văzând și dispozițiile art. 275 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondat, apelul formulat de de revizuenta T. T. M. împotriva sentinței penale nr. 204/28.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, în dosarul nr._ .

În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă revizuientă la plata sumei de 50 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

V. I. V. I. C.

GREFIER,

T. S.

Red. I.C./22.05.2014

Dact. I.C.. 2 ex./22.05.2014

Judecătoria Sector 5 București - jud. M. D. I. G.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Abuz în serviciu contra intereselor persoanelor. Art.246 C.p.. Decizia nr. 743/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI