Abuz în serviciu contra intereselor publice. Art.248 C.p.. Decizia nr. 545/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 545/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2015 în dosarul nr. 545/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 545
Ședința din camera de Consiliu din data de 14 aprilie 2015
Curtea constituită din:
Președinte: A. B. R.
Judecător:A. N.
Grefier: A. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, prin procuror F. D..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale care are ca obiect contestația în anulare formulată de petenta – contestatoare Ș. A. împotriva deciziei penale nr. 1905/30.09.2011 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția II Penală în dosarul nr._ .
Fără citare.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Reprezentantul Ministerului Public arată că potrivit art. 427 Cod procedură penală poate formula această cale extraordinară de atac una din părțile din dosarul respectiv, persoana vătămată ori procurorul; cum petenta nu întrunește nici una din aceste trei calități solicită respingerea contestației în anulare ca fiind inadmisibilă.
CURTEA
Asupra cauzei penale de față:
Prin sentința penală nr. 2865/09.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria G., în temeiul art. 431 Cod procedură penală, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea Ș. A. împotriva sentinței penale nr. 2203/19.12.2008, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._, ca inadmisibilă.
Conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, a obligat contestatoarea la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că, la data de 23.04.2014, contestatoarea Ș. A. a formulat contestație în anulare împotriva sentinței penale nr. 2203/19.12.2008 pronunțată de Judecătoria G., definitivă prin decizia penală nr.1905/30.09.2011 a Curții de Apel București.
În motivarea contestației, sus-numita a arătat că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria G., s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T. D. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 248, 215 ind. 1 alin. 1, 246, art. 289 și art. 291 C.pen. din 1969, reținându-se în sarcina inculpatului, printre altele, și faptul că la o ședință a Consiliului Local Comana, Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 a soluționat ilegal mai multe cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, printre care și cererea contestatoarei.
Contestatoarea a susținut că reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului extravilan în suprafața de 5000 mp, situat în ., s-a făcut în mod legal și, de asemenea, titlul de proprietate nr._/16.12.2002 a fost emis în mod corect.
S-a mai arătat că, în anul 2013, fără să cunoască existența dosarului penal nr._ al Judecătoriei G., a primit de la OCPI G. o înștiințare, conform căreia titlul său de proprietate nr._/16.12.2002 a fost anulat prin sentința penală nr. 2203/19.12.2008 a Judecătoriei G..
Contestatoarea a considerat că i-a fost încălcat dreptul la apărare în dosarul nr._ al Judecătoriei G., motiv pentru care a solicitat anularea hotărârii pronunțate în acest dosar.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 503 pct. 1 Cod procedură civilă.
Analizând contestația formulată, instanța a reținut că, prin sentința penală nr. 2203/19.12.2008, pronunțată de Judecătoria G., definitivă prin decizia penală nr. 1905/30.09.2011 a Curții de Apel București, inculpatul T. D. a fost condamnat la o pedeapsă de 6 luni închisoare.
De asemenea, a fost anulat titlul de proprietate nr._/16.12.2002 emis pe numele contestatoarei Ș. A..
Raportându-se la dispozițiile art. 427 alin. 1 Cod procedură penală, referitoare la persoanele care pot formula contestația în anulare, prima instanță a constatat că petenta Ș. A. nu a avut calitatea de parte în dosarul nr._ al Judecătoriei G., în care s-a pronunțat sentința penală contestată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen legal, contestatoarea Ș. A., fără a preciza motivele pe care se întemeiază calea de atac și fără a se prezenta la termenul fixat pentru dezbaterea apelului.
Prin decizia penală nr. 41/A din 12.01.2015, pronunțată în dosarul nr._, Curtea de Apel București, Secția a II a Penală, în baza art.421 pct. 2 lit. b Cod procedură penală a admis apelul declarat de contestatoarea Ș. A. împotriva sentinței penale nr. 2865/09.10.2014, pronunțată de Judecătoria G., a desființat sentința penală apelată și a dispus rejudecarea cauzei de către instanța competentă – Curtea de Apel București.
Pentru a dispune astfel, Curtea a reținut că, în pofida motivării lacunare și a invocării eronate a unor dispoziții procesual civile, obiectul cauzei de față îl constituie, neîndoielnic, contestație în anulare formulată de numita Ș. A. împotriva unei hotărâri penale definitive, respectiv sentința penală nr. 2203/19.12.2008 a Judecătoriei G., definitivă prin decizia penală nr. 1905/30.09.2011 a Curții de Apel București – Secția a II-a Penală.
Argumentele faptice invocate în susținerea cererii au vizat, exclusiv, necunoașterea, de către autoarea căii de atac, a existenței dosarului penal anterior menționat pe rolul instanțelor și imposibilitatea pretinsă a acesteia de a formula apărări cu privire la titlul de proprietate ce a făcut obiectul dispoziției de anulare, în vederea restabilirii situației anterioare, conform art. 170 C.pr.pen. din 1968.
Aceste argumente pot fi subsumate, teoretic, cazului de contestație prevăzut de art. 426 lit. a) C.pr.pen., potrivit căruia împotriva unei hotărâri definitive se poate face contestație în anulare atunci când „judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau atunci când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate”.
Din perspectiva particularităților cauzei astfel determinate, Curtea constată că instanța competentă să soluționeze contestația în anulare era acea instanță la care a rămas definitivă hotărârea a cărei anulare se cere, în speță Curtea de Apel București, iar nu Judecătoria G..
Astfel, dispozițiile art. 429 C.pr.pen. trebuie interpretate nu izolat, ci în ansamblul tuturor celorlalte prevederi legale incidente în materia analizată. Ele consacră, similar vechii legislații, caracterul contestației în anulare de a fi o cale de atac de retractare, admisibilă exclusiv în cazul existenței unor erori de drept de o anumită gravitate, limitativ prevăzute de art. 426 C.pr.pen. și care nu au făcut, anterior, obiectul cenzurii exprese a instanțelor superioare, în căile ordinare de atac.
Aceasta înseamnă că o contestație de natura celei deduse judecății poate fi introdusă la instanța în fața căreia s-a consumat, în mod definitiv, eroarea de procedură, instanță care poate fi, de principiu, fie prima instanță (numai atunci când hotărârea a rămas definitivă prin neapelare/nerecurare), fie instanța de apel sau de recurs (în cazul hotărârilor pronunțate sub imperiul vechiului cod de procedură penală și rămase definitive după epuizarea acestor căi de atac). A admite că prima instanță ar avea competența de soluționare a contestației în cea din urmă ipoteză echivalează cu a admite, implicit, că această instanță are competența de a evalua și tranșa erorile de drept ce ar fi trebuit sau au fost deja analizate de instanța superioară. S-ar nesocoti, astfel, în mod vădit, caracteristica contestației de a fi o cale de atac de retractare, care declanșează, prin definiție, un autocontrol asupra hotărârii definitive, exclusiv de către instanța care a pronunțat-o.
În situația particulară în care unicul motiv de contestație este cel prevăzut de art. 426 lit. a C.pr.pen., apare cu atât mai evident că o contestație în anulare poate fi promovată exclusiv împotriva hotărârii instanței de apel, iar competența aparține întotdeauna acestei din urmă instanțe. Dispoziția este una rațională, în condițiile în care, în ipoteza unei neregularități a procedurii de citare în primă instanță, partea interesată are încă la îndemână, în principiu, calea ordinară de atac a apelului, în condițiile prevăzute de art. 411 C.pr.pen.
În acest context, Curtea concluzionează că, indiferent de modalitatea de exprimare a contestatoarei Ș. A., judecătoria trebuia să constate că cererea acesteia tinde la contestarea unei decizii definitive a instanței de recurs – Curtea de Apel București – pronunțate sub imperiul vechiului Cod de procedură penală, astfel încât competența de judecare a căii extraordinare de atac aparține tot acestei din urmă instanțe.
Omisiunea primei instanțe de a proceda în consecință atrage incidența cazului de nulitate absolută prevăzut de art. 281 alin. 1 lit. b C.pr.pen., nulitate care poate fi invocată în orice stare a procesului și impune desființarea sentinței și rejudecarea cauzei de către instanța competentă.
Potrivit art.431 Cod procedură penală, instanța examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestație în anulare, în camera de consiliu, fără citarea părților și constatând că cererea de contestație în anulare este făcută în termenul prevăzut de lege, că motivul pe care se sprijină contestația este dintre cele prevăzute în art. 426și că în sprijinul acesteia se depun ori se invocă dovezi care sunt la dosar, admite în principiu contestația și dispune citarea părților interesate.
Potrivit art. 427 alin. 1 Cod procedură penală, contestația în anulare poate fi facută de oricare din părți, de persoana vătămată sau de procuror.
Din interpretarea per a contrario a acestor dispoziții rezultă că cererea de contestație în anulare care este formulată de către alte persoane (dintre cele prevăzute limitativ în dispozițiile art.427 alin. 1 Cod procedură penală), este inadmisibilă.
Instanta constată că petenta SORICI A. nu a avut calitatea de parte în dosarul nr._ al Judecatoriei G., în care s-a pronunțat sentința penală nr. 2203/19.12.2008, definitivă prin decizia penală nr. 1905/30.09.2011 a Curții de Apel Bucuresti.
Întrucât petenta SORICI A. nu a avut calitatea de parte, nu poate uza de calea contestației în anulare.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea, în baza art. 431 Cod procedură penală cu ref. la prev. art. 427 alin. 1 Cod procedură penală, va respinge ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de petenta-contestatoare Ș. A. împotriva deciziei penale nr. 1905/30.09.2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția II Penală, în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga pe contestatoare la 150 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 431 Cod procedură penală cu ref. la prev. art. 427 alin. 1 Cod procedură penală, respinge ca inadmisibilă în principiu contestația în anulare formulată de petenta-contestatoare Ș. A. împotriva deciziei penale nr. 1905/30.09.2011, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția II Penală, în dosarul nr._ .
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe contestatoare la 150 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
A. B. R. A. N.
GREFIER
A. P.
Red. R.A.B.
Dact.G.P.
2 ex./18.05.2015
| ← Furt calificat. Art.229 NCP. Decizia nr. 544/2015. Curtea de... | Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... → |
|---|
