Arestare preventivă propusă de DNA/DIICOT. Art.223 NCPP. Decizia nr. 85/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 85/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-02-2015 în dosarul nr. 85/2015
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.85/C
Ședința publică din data de 11.02.2015
Curtea constituită din:
Președinte: D. D.
Grefier: I. C. M.
Ministerul Public–P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție–D.I.I.C.O.T.–Structura Centrală a fost reprezentat prin procuror C. C..
Pe rol, se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul G. M.-D. împotriva încheierii de ședință din data de 4.02.2015 pronunțată de Tribunalul București–Secția I penală.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul-inculpat G. M.-D., personal, aflat în stare de arest preventiv, asistat de avocat din oficiu și de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia act de încetarea delegației avocatului din oficiu prin prezentarea avocatului ales al contestatorului-inculpat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocatul ales al contestatorului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și punerea în libertate a contestatorului-inculpat.
În susținerile sale, arată că în urma audierii în ședință instanța de judecată a avut impresia că din afirmațiile sale inculpatul are intenția de a se sustrage. Astfel, deși instanța i-a pus în vedere să nu lipsească de la următoarele termene, inculpatul a spus că va veni, menționând și cuvintele „dar există și situația în care ..”, moment în care instanța de judecată a pus în discuție din oficiu luarea măsurii arestării preventive, deși inculpatul voia să afirme că fata lui minoră se află în Austria, existând posibilitatea ca în orice moment aceasta să aibă o criză și să necesite prezentarea la medic, motiv pentru care inculpatul nu s-ar putea prezenta în fața instanței de judecată. Față de unul dintre motivele care au stat la baza luării măsurii arestării preventivă, afirmă că nici în faza de urmărire penală, nici în faza de judecată nu s-a luat o măsură de interdicție a părăsirii teritoriului țării sau care să îi impună o restricție a libertății sale de mișcare. Susține că după începerea cercetării judecătorești, tatăl său i-a adus la cunoștință termenul de judecată, iar inculpatul s-a prezentat la termen, ocazie cu care a și fost audiat, de unde rezultă că inculpatul nu are intenția de a se sustrage.
În opinia sa, contestatorul-inculpat a dat dovadă de bună-credință, nu dorește să se sustragă de la cercetarea judecătorească, iar în temeiul art.223 alin.2 Cod de procedură penală nu prezintă un pericol pentru ordinea publică. În ceea ce privește situația de fapt, precizează că se reține comiterea infracțiunii de trafic de droguri bazată pe interceptări și pe declarația unui suspect față de care ulterior s-a dispus clasarea, arătând că la termenul anterior a fost audiată persoana de la care se presupune că ar fi cumpărat drogurile pe care ulterior le-ar fi vândut, persoană care a declarat că a cumpărat drogurile, însă pentru consumul propriu.
Consideră deși se afirmă că drogurile au fost cumpărate cu 50 lei, totuși nu poate fi de acord cu susținerile că urmau a fi revândute cu aceeași sumă, având în vedere că din interceptările privind pe suspectul U. D. pentru care s-a dispus o soluție de clasare s-a considerat că nu rezultă cu certitudine săvârșirea traficului de droguri de către acesta, și tot astfel din aceleași interceptări aflate în volumul 2 dosar de urmărire penală privind pe contestatorul-inculpat nu rezultă cu certitudine că inculpatul ar fi vândut droguri. În consecință, nu se poate afirma că există presupunerea rezonabilă din moment ce în baza acelorași probe unul dintre suspecți primește o soluție de clasare, iar unul este trimis în judecată doar pentru că în faza de urmărire penală nu a fost prezent la toate actele de urmărire penală.
Precizează că în faza de urmărire penală nu au fost emise citații cu mandat de aducere, procurorul de caz apreciind eventuala vinovăție a inculpatului doar în baza declarației acestuia.
Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru reaua-credință privind sustragerea de la cercetarea judecătorească, că nu există probe din care să rezulte cu certitudine că inculpatul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Indică faptul că la dosarul cauzei există acte medicale din care rezultă că fata minoră a inculpatului suferă de epilepsie, putând avea oricând crize de epilepsie, iar inculpatul este singurul care cunoaște limba germană. Alte circumstanțe personale se referă la faptul că inculpatul are un contract de muncă, la dosar existând caracterizări care atestă modul în care și-a exercitat activitatea la acea unitate.
În apărare, arată că deși s-au emis anterior 2 citații, acestea nu au fost ridicate de către membrii familiei, iar în momentul în care familia a primit legal citația, inculpatul s-a prezentat în fața instanței. Arată că deși fila 13 din încheierea atacată se prevede altceva, totuși inculpatul a fost trimis în judecată pentru un singur act material, de unde rezultă că nu se poate afirma că inculpatul ar fi săvârșit fapte în mod repetat și astfel acesta să prezinte pericol pentru ordinea publică. Susține că inculpatul nu creează niciun sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, întrucât nu a mai săvârșit alte fapte penale, că susținerea lui din cadrul ședinței de judecată a fost interpretată în mod greșit.
În consecință, solicită a se constata că este întemeiată contestația, desființarea încheierii atacate și punerea în libertate a inculpatului. În subsidiar, solicită luarea unei măsuri preventive mai blânde, respectiv măsura preventivă a controlului judiciar.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondată a contestației, apreciind încheierea atacată ca temeinică și legală, față de împrejurarea că în mod corect instanța de fond a considerat că în raport de probele existente la dosar, de declarația coinculpatei N. C., procesul-verbal de redare a convorbirilor telefonice și de prindere în flagrant rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, acesta fiind prins în flagrant în data de 10.02.2014 în timp ce deținea o cantitate de 2,85 grame de heroină în vederea vânzării.
În consecință, apreciază că la acest moment procesual este necesară luarea măsurii arestării preventive pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru prezentarea inculpatului la judecată, existând riscul ca acesta să se sustragă în continuare, întrucât așa cum rezultă că din actele dosarului inculpatul s-a sustras atât de la urmărire penală, cât și de la cercetarea judecătorească.
Solicită a se constata că măsura este proporțională cu gravitatea faptelor săvârșite, întrucât infracțiunea de droguri este o infracțiune gravă prevăzută în mod expres în art.223 alin.2 teza I Cod de procedură penală pentru care se poate lua această măsură preventivă, fiind necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică. Tot astfel, arată că s-a apreciat în mod corect că există riscul ca inculpatul să se sustragă de la cercetarea judecătorească, având în vedere că după mai multe solicitări ale instanței de judecată, inculpatul s-a prezentat la instanță, punându-i-se în vedere că la următorul termen vor fi administrate probe care îl privesc pe acesta, a refuzat prezența, afirmând că are treburi mai importante în Austria decât să fie prezent în fața instanței de judecată.
Consideră că orice altă măsură preventivă nu ar fi proporțională cu gravitatea faptelor și nu ar asigura prezența inculpatului în fața instanței de judecată, iar măsura preventivă a controlului judiciar presupune o libertate de mișcare pe care a avut-o inculpatul până la momentul la care a avut această atitudine în fața instanței de judecată.
În ce privește starea de sănătate a fiicei acestuia, apreciază că aceasta nu contrabalansează nici gravitatea faptelor, nici sustragerea inculpatului de la cercetarea judecătorească, în raport și de atitudinea inculpatului, care deși cunoștea această situație medicală, a dat dovadă de un comportament de desconsiderare a legilor.
Față de aceste motive, solicită respingerea contestației.
Contestatorul-inculpat G. M.-D., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile avocatului său, că nu s-a sustras de la urmărirea penală, nu a știut termenele anterioare de judecată, iar la ultimul termen de judecată s-a prezentat, a fost audiat, iar la momentul stabilirii următorului termen de judecată a precizat că soția și fiica sa sunt în Austria, nu vorbesc limba germană și nu pot chema ambulanța la nevoie.
Consideră că instanța de judecată a dedus că nu se va prezenta, deși el nu are intenția de a se sustrage, neavând antecedente penale, făcându-i-se în cauză o nedreptate.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, reține următoarele:
Prin Încheierea de ședință din data de 04 februarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ 14, Tribunalul București – Secția I penală a dispus, printre altele, în baza art.362 alin. 1 Cod pr.penală rap. la art.202 alin.(1), (3) și (4) lit.e) Cod pr.penală, art.223 alin.1 lit.a și alin.2 Cod pr.penală, arestarea preventivă a inculpatului G. M. D. (fiul lui G. și M., născut la data de 29.12.1981, în București, sector 3, CNP_, cu domiciliul în București, ., ., ., sector 3), pe o durată de 30 zile, de la 04.02.2015 până la 05.03.2015, inclusiv.
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că inculpatul G. M. D. a fost trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că la data de 10.02.2014 a fost prins în flagrant în timp ce deținea cantitatea de 2,85 grame heroină, în vederea vânzării.
La termenele de judecată anterioare, legal citat, inculpatul nu s-a prezentat în instanță, fiind însă prezent tatăl acestuia care a învederat instanței că inculpatul se află în Austria (GRAZ), împreună cu soția si copilul, având loc de muncă în această localitate, părintele nefiind în măsură să indice cu exactitate adresa fiului său.
Față de această împrejurare, instanța a pus în vedere tatălui inculpatului să îl anunțe telefonic pe acesta că judecătorul investit cu soluționarea cauzei insistă ca inculpatul să fie prezent în instanță la termenul de judecată următor iar la termenul stabilit nu s-au prezentat nici tatăl nici inculpatul, instanța punând în vedere apărătorului din oficiu să ia legătura telefonic cu tatăl inculpatului (apărătorul confirmând că are numărul de telefon al acestuia) pentru ca acesta să-l anunțe din nou pe inculpat de data și ora la care trebuie să se prezinte în instanță.
Prezent în instanță la termenul de astăzi, inculpatul vizibil deranjat de faptul că judecătorul a insistat să fie prezent în instanță a fost de acord totuși să dea declarație în raport de infracțiunea pusă pe seama sa prin actul de sesizare al instanței.
După audierea inculpatului, dat fiind faptul că în ceea ce-l privește urmează a fi administrate mijloace de probă la termenele viitoare, instanța a pus în vedere acestuia să fie prezent la fiecare termen de judecată avertizându-l, în același timp, pe inculpat că lipsa nejustificată a acestuia ar putea conduce instanța la convingerea că se sustrage de la judecată cu riscul punerii în discuție a luării unei măsuri preventive față de inculpat în scopul asigurării unei bune desfășurări a procesului penal.
În mod surprinzător, inculpatul - în loc să dea asigurări judecătorului că nu va lipsi la termenele următoare - a învederat faptul că nu garantează prezența sa la acele termene, motivând că are probleme mult mai importante decât aceea de fi prezent la instanță.
Față de o astfel de atitudine, instanța din oficiu, a pus în discuție luarea măsurii arestării preventive față de inculpat apreciind că în cauză sunt incidente prevederile art.223 alin.1 lit.a si alin.2 Cod pr.penală, respectiv sunt indicii temeinice care să conducă la presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunea pusă pe seama sa (declarații coinculpat L. C., declarații martor si înregistrări convorbiri telefonice) iar din cele reliefate mai sus s-a apreciat că inculpatul nu numai că s-a sustras până în prezent de la judecată dar intenționează să o facă și pe viitor.
De asemenea, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente si prevederile alin.2 Cod pr.penală, în sensul că în sarcina inculpatului este pusă o infracțiune de trafic de stupefiante, cercetarea în stare de libertate a acestuia prezentând un pericol pentru ordinea publică, derivat din modalitatea si împrejurările săvârșirii infracțiunii (în mod repetat inculpatul a cumpărat si a vândut cantități însemnate de heroină, dovedind astfel perseverență infracțională) aspecte de natură să genereze în rândul societății un sentiment de insecuritate, societate care așteaptă însă de la organele judiciare o ripostă fermă în stăvilirea acestui flagel care în ultimii ani în loc să se restrângă dimpotrivă a luat amploare.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul G. M.-D., solicitând admiterea acesteia, desființarea încheierii de ședință și rejudecând, pe fond, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive.
În motivarea contestației inculpatul, prin apărătorul ales arată, în esență, că în urma audierii în ședință instanța de judecată a avut impresia din afirmațiile sale că are intenția de a se sustrage, aspect neadevărat întrucât inculpatul voia să afirme că fata lui minoră se află în Austria, existând posibilitatea ca în orice moment aceasta să aibă o criză și să necesite prezentarea la medic. Menționează că după începerea cercetării judecătorești, tatăl său i-a adus la cunoștință termenul de judecată, iar inculpatul s-a prezentat la termen, ocazie cu care a și fost audiat, de unde rezultă că inculpatul nu are intenția de a se sustrage.
Învederează faptul că a dat dovadă de bună-credință, nu dorește să se sustragă de la cercetarea judecătorească, iar în temeiul art.223 alin.2 Cod de procedură penală nu prezintă un pericol pentru ordinea publică.
Consideră că nu sunt îndeplinite condițiile pentru reaua-credință privind sustragerea de la cercetarea judecătorească, că nu există probe din care să rezulte cu certitudine că inculpatul ar fi săvârșit fapta reținută în sarcina sa.
Indică faptul că la dosarul cauzei există acte medicale din care rezultă că fata sa minoră suferă de epilepsie, putând avea oricând crize de epilepsie, iar el este singurul care cunoaște limba germană. Alte circumstanțe personale se referă la faptul că inculpatul are un contract de muncă, la dosar existând caracterizări care atestă modul în care și-a exercitat activitatea la acea unitate.
În subsidiar, solicită luarea unei măsuri preventive mai blânde, respectiv măsura preventivă a controlului judiciar.
Analizând încheierea contestată, prin prisma dispozițiilor art.204 NCPP, Curtea constată următoarele:
Prima instanță a apreciat în mod eronat că se impune luarea măsurii arestării preventive față de inculpatul G. M.-D., pe considerentul că în speță sunt întrunite cumulativ cerințele art.202 Cod pr.penală și art.223 alin.1 lit.a și alin.2 Cod pr.penală, în sensul că există probe sau indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă, pentru un observator obiectiv, că inculpatul a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat - trafic de droguri de mare risc, iar privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică și întrucât se sustrage de la judecată.
Curtea constată că nu este întrunit vreunul dintre temeiurile menționate în mandatul de arestare preventivă, atâta vreme cât inculpatul a fost trimis în judecată în stare de libertate astfel că starea de pericol pentru ordinea publică nu putea apărea ulterior, iar aprecierea că s-a sustras de la judecată și intenționează să o facă și pe viitor nu are suport probator.
Cu privire la acest ultim temei de arestare, Curtea constată că inculpatul, prin înscrisurile depuse la dosar, a făcut dovada faptului că locuiește și muncește cu forme legale în Austria, împreună cu fiica sa minoră care suferă de epilepsie, că a dat dovadă de bună-credință prezentându-se în fața instanței de fond unde a dat o declarație cu privire la acuzația care i se aduce, iar faptul că a precizat, la interpelarea instanței, că problemele cu care se confruntă în Austria l-ar putea împiedica să participe pe viitor la judecată, nu dovedesc reaua sa credință și implicit intenția de a se sustrage.
De altminteri, dispozițiile art.364 alin.4 Cod pr.penală dau dreptul inculpatului să solicite judecarea în lipsă, fiind reprezentat de apărător, iar numai cu titlu de excepție instanța poate dispune aducerea acestuia cu mandat de aducere.
Comportamentul procesual al inculpatului de la termenul de judecată din data de 04.02.2015 întărește convingerea Curții că precizările referitoare la posibile impedimente în a fi prezent la termenele de judecată nu constituie pregătiri de natură a trage concluzia că intenționează a se sustrage de la judecată, din contră arată disponibilitatea acestuia pentru aflarea adevărului în cauză (inclusiv prin audierea sa).
În consecință, Curtea va admite contestația formulată de inculpatul G. D.-M., va desființa, în parte, încheierea atacată și rejudecând, în fond, va respinge, ca nefondată, cererea de luare a măsurii arestării preventive formulată față de inculpatul G. D.-M.. În baza art.275 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația formulată de inculpatul G. D.-M. împotriva încheierii de ședință din data de 4.02.2015 pronunțată de Tribunalul București.
Desființează, în parte, încheierea atacată și rejudecând, în fond:
Respinge, ca nefondată, cererea de luare a măsurii arestării preventive formulată față de inculpatul G. D.-M..
În baza art.275 alin.3 Cod pr.penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 februarie 2015.
PREȘEDINTE,
D. D.
GREFIER,
I. C. M.
Red.D.D./Th.red.C.V.M.-ex.2/14.05.2015
T.București – judecător M. S.
| ← Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 215/2015.... | Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 268/2015.... → |
|---|
