Cerere de întrerupere a executării pedepsei. Art.455 C.p.p.. Decizia nr. 903/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-05-2013 în dosarul nr. 903/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 903
Ședința publică din data de 16 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTECORNELIU-B. I.-T.
JUDECĂTORMATEI D. - G.
JUDECĂTORDANIEL G.
GREFIER I. P.
Din partea Ministerului Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București, a participat procuror M. C..
Pe rol se află judecarea cauzei penale privind recursul declarat de recurentul condamnat B. M. împotriva sentinței penale nr. 267 F din data de 03 04 2013 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în Dosar nr._
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul condamnat B. M., personal în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat D. R., în baza Delegației nr._/30.04.2013, depusă la dosar ( fila 8).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile întrebate fiind de către instanță declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului condamnat B. M., având cuvântul, subliniază că petentul condamnat recurent este grav bolnav și că se impune admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei. Solicită să fie avut în vedere raportul de expertiză medico legală. Pune concluzii de admitere a recursului casare a hotărârii atacate și pe fond, rejudecând să fie admisă cererea de întrerupere a executării pedepsei
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținere a hotărârii atacate ca fiind legală și temeinică. Subliniază că Institutul Național de Medicină Legală "Profesor Doctor M. Minovici " București, prin raportul de expertiză depus la dosar, a confirmat faptul că petentul condamnat este bolnav și, totodată a concluzionat că nu se află în imposibilitate de executare a pedepsei, patologia pe care o prezintă putând fi tratată în cadrul rețelei sanitare a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat.
Recurentul condamnat având ultimul cuvânt solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacat și pe fond admiterea cererii de întrerupere a executării pedepsei întrucât are nevoie ca tratamentul medical să-i fie administrat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 267 F din data de 03.04.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, a fost respinsă cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de petentul – condamnat B. M. (fiul lui D. și S., născut la data de 16.01.1991, deținut în Penitenciarul Rahova), ca nefondată, cu obligarea condamnatului la 700 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea sa, condamnatul B. M. a solicitat întreruperea executării pedepsei rezultante de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.129/24.03.2011, pronunțată de Tribunalului C., invocând motive medicale, fără a-și întemeia cererea în drept.
La solicitarea instanței, a fost atașat referatul întocmit de Biroul executări penale.
Tribunalul a dispus efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă afecțiunile de care aceasta suferă îl pun în imposibilitate de a executa pedeapsa și dacă acestea pot fi tratate în rețeaua sanitară a ANP.
La data de 22.02.2013 a fost depus la dosar (fl.11 d.i.), prin serviciul Registratură, raportul de expertiză medico-legală nr.A_ din data de 20.02.2013 întocmit de INML-M. Minovici.
A reținut prima instanță că petentul condamnat B. M. se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.129/24.03.2011, pronunțată de Tribunalului C., pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.174-176 lit.d Cod penal.
Din concluziile raportului de expertiză medico-legală nr. A_ din data de 20.02.2013, întocmit de I.N.M.L.-M. Minovici, rezultă că petentul B. M. prezintă diagnosticul: 1. Protruzie discală L5 – fără indicație neurochirurgicală; 2. Hipoacuzie de percepție bilaterală post oromastoidită supurată; 3. Retard mintal ușor cu tulburări de comportament.
Din același referat mai rezultă că patologia pe care o prezintă petentul poate fi tratată în cadrul rețelei sanitare a ANP, cu respectarea indicațiilor terapeutice și reevaluări de specialitate periodice sau la nevoie.
Prin urmare, Tribunalul a constatat că cererea este neîntemeiată, deoarece nu s-a făcut dovada că sus-numitul suferă de vreo boală care să îl pună în imposibilitate de a executa pedeapsa.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petentul-condamnat B. M., arătând că în cauză sunt întrunite dispozițiile art.455 raportat la art.453 lit.a Cod procedură penală.
Examinând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor din dosarului cauzei, atât prin prisma motivelor invocate de recurentul-condamnat, cât și din oficiu – sub toate aspectele de fapt și de drept – conform art.3859 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că aceasta este legală și temeinică, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.455 raportat la art.453, alin.1, lit.a Cod procedură penală (astfel cum a fost modificat prin Legea nr.195/2009): „a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală gravă, care face imposibilă executarea pedepsei, iar instanța apreciază că amânarea executării și lăsarea în libertate nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În acest caz, executarea pedepsei se amână până când starea de sănătate a condamnatului se va ameliora, astfel încât pedeapsa să poată fi pusă în executare. Cererea de amânare a executării pedepsei nu poate fi admisă dacă se constată că tratamentul condamnatului se poate efectua sub pază permanentă, în condițiile prevăzute de art. 1391, care se aplică în mod corespunzător."
Expertiza medico legală este apreciată ca fiind o probă științifică, cu valoare certă. Instanța de judecată a făcut toate demersurile posibile, pentru stabilirea cu exactitate a constatărilor medicale, iar acestea au fost statuate de o comisie formată din medici specialiști în domeniul fiecărei afecțiuni de care suferă petentul (dovedite pe baza actelor, nu doar susținute).
Cum în speță, nu este îndeplinită teza I-a a textului de lege mai sus citat, respectiv în urma examinării și reexaminării condamnatului, medicii specialiști nu au concluzionat că petentul se află în imposibilitate de a executa pedeapsa, instanța de judecată nu se poate baza pe susțineri nedovedite.
Existența unei boli nu determină, în mod automat, întreruperea executării pedepsei, ci este necesar să se dovedească, pe baza unei expertize medico-legale, faptul că această boală împiedică executarea pedepsei în regim de detenție.
Este adevărat că, prin concluziile aceluiași raport de expertiză medico legală, se arată și împrejurarea „cu respectarea indicațiilor terapeutice și reevaluări de specialitate periodice sau la nevoie”, însă rezultatul final a fost acela că „Față de cele expuse mai sus, apreciem că numitul B. M. nu se află în imposibilitatea executării pedepsei, din punct de vedere medical.”
În plus, situația petentului este discutabilă din și punctul de vederea al tezei a II-a a art.453 alin.1, lit.a Cod procedură penală (astfel cum a fost modificat), referitoare la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, fiind cert că acesta a fost condamnat pentru o infracțiune extrem de gravă, omor deosebit de grav, prev.de art.174-art.176 lit.d Cod penal, ce implică violența, însă pe lângă gravitatea faptei, se reține că cel condamnat a ucis pentru a ascunde săvârșirea unei tâlhării (lit.d), fiind minor la data comiterii infracțiunii, faptă deosebit de gravă, pentru care recurentul trebuie să răspundă.
Pentru aceste argumente, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1, lit.b Cod procedură penală, va respinge – ca nefondat – recursul declarat de condamnat, iar față de soluția ce urmează a se pronunța, va face aplicarea art.192 alin.2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de petentul B. M. împotriva sentinței penale nr. 267 F din data de 03.04.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata a 400 lei cheltuieli judiciare către stat .
Onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 100 lei se va înainta din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-B. I.-T. M. D. - G. D. G.
GREFIER,
I. P.
red.C.B.I.T.
dact.L.G.
ex.2
red.A.T.-T.B.-S.I.P.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 123/2013. Curtea de... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 901/2013.... → |
|---|
