Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 280/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 280/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-02-2013 în dosarul nr. 280/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ nr. 280/R
Ședința publică din 08.02.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. D.
JUDECĂTOR – S. M.
JUDECĂTOR - S. C. C.
GREFIER - CRSTIAN F. I.
MINISTERUL PUBLIC - P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – D.I.I.C.O.T. – STRUCTURA CENTRALĂ
Reprezentat prin procuror M. R..
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurentul-inculpat B. A. O. împotriva Încheierii de ședință din 30.01.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală în dosarul_ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat personal, aflat în stare de arest, fiind asistat de apărători aleși avocat D. E. și avocat C. A. cu împuternicire avocațială pe care o depun la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cercetarea judecătorească încheiată și, în temeiul art. 38513 C.pr.pen., acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor asupra recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului și, în consecință, admiterea cererii de liberare sub control judiciar. În critica hotărârii recurate, sub aspectul temeiniciei, învederează faptul că instanța de fond nu a avut în vedere înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosar, iar în raport de participația inculpatului B. A. O. la săvârșirea faptei reținută în sarcina sa, nu a apreciat în mod corect pericolul social pe care l-ar reprezenta acesta prin admiterea cererii de liberare sub control judiciar. Într-adevăr, liberarea sub control judiciar este o alternativă la măsura arestării preventive, condiționată de anumite obligații, însă inculpatul acceptă și își asumă respectarea acestor obligații. În circumstanțiere, învederează faptul că inculpatul a înțeles să recunoască și să regrete fapta comisă, a colaborat cu organele de urmărire penală, este student, iar în cazul unui alt coinculpat, deși nu a colaborat cu organele de urmărire penală, a fost admisă cererea de liberare sub control judiciar. Totodată, solicită a se avea în vedere faptul că inculpatul B. A. O. nu poate influența martori sau experți și nu mai are posibilitatea de a zădărnici în niciun fel aflarea adevărului în cauză.
Reprezentantul parchetului, solicită respingerea recursului ca nefondat. În combaterea motivelor de recurs invocate, învederează faptul că hotărârea recurată este legală și temeinică sub aspectul inoportunității admiterii unei astfel de cereri în actualul moment procesual. În acest sens, solicită a se avea în vedere atitudinea inculpatului, inițial de recunoaștere parțială și ulterior de recunoaștere totală, precum și faptul că circumstanțele personale au fost avute în vedere încă de la momentul luării măsurii de arestare preventivă, iar ulterior au fost verificate cu ocazia prelungirii măsurii. Totodată, apreciază că trebuie avut în vedere și numărul mare de date de identificare a cardurilor, peste 40 de mii, vândute de către inculpat după obținerea ilegală a acestor date. Cu privire la invocarea cazului unui coinculpat, față de care cererea de liberare sub control judiciar a fost admisă, învederează faptul că în acest caz au fost avute în vedere motive medicale care impuneau admiterea cererii.
Având ultimul cuvânt asupra recursului pe care l-a promovat, recurentul-inculpat învederează faptul că este de acord cu concluziile apărătorului ales și lasă la aprecierea instanței recursul.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din 30.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul B. A. O. și a fost obligat la 150 RON cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că la data de 23.01.2013, inculpatul a formulat cerere de liberare provizorie sub control judiciar, înregistrată la instanța de fond sub nr._, solicitând instanței să aibă în vedere pedeapsa aplicată pentru infracțiunea reținută în sarcina sa că nu depășește 18 ani, aflat în stare de libertate nu va influența în vreun fel bunul mers al procesului, se află la primul conflict cu legea penală, se va prezenta la toate termenele de judecată stabilite de instanță, este student la Facultatea de Informatică Timișoara.
Potrivit dispozițiilor art. 1602 alin. 1 C. pr. pen. liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
În ceea ce privește condiția de admisibilitate a cererii în raport de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, a susținut că aceasta este îndeplinită în cauză, pedeapsa nefiind mai mare de 18 ani.
În speță, chiar dacă, pedeapsa pentru infracțiunea prevăzuta de art.7 al, 1 rap. la art. 2 lit. a și b pct. 18 din Legea nr.39/2003 este de 5-20 de ani, trebuie să se țină seama de dispozițiile cuprinse în Decizia nr. VII/2009 a ÎCCJ prin care s-a admis recursul în interesul legii stabilindu-se ca: „Cererile de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune sunt admisibile în ipoteza săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani".
De asemenea, și condiția negativă prevăzută la art. 1602 alin. 2 C. pr. pen. este îndeplinită, în cauză neexistând date din care să rezulte necesitatea de a-1 împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau date din care s-ar putea presupune în mod rezonabil, că lăsat în libertate provizorie, ar realiza activități de alterare a probatorului sau că ordinea publică ar fi în mod concret și real afectată.
Necesitatea judecării sale în stare de arest preventiv nu poate fi examinată doar prin prisma gravitații faptelor ce îi sunt imputate, ci și prin prisma atât a pericolului social concret creat prin liberarea provizorie, dar mai ales prin prisma existentei unor probe temeinice sau cel puțin date relevante, în sensul distrugerii, al alterării mijloacelor de probă ori influențării martorilor, experților, părților în scopul zădărnicirii adevărului.
Pericolul social concret al faptei și al prezenței sale în societate ar putea crea un sentiment de insecuritate socială nu poate fi primită, deoarece ar însemna ca o persoană să fie în mod automat arestată preventiv și apoi menținută în arest până la pronunțarea unei hotărâri de condamnare, fără posibilitatea liberării în cursul cercetării penale și a celei judecătorești, aspect care practic, ar face inutilă existența instituției liberării provizorii, ceea ce este nepermis, fiind contrar legii.
Rațiunea liberării provizorii sub control judiciar constă în garantarea libertății individuale în procesul penal și presupune adoptarea unor măsuri care, fără a fi privative de libertate, pot asigura desfășurarea normală a procesului penal, în condițiile în care, deși temeiurile pentru luarea măsurii preventive subzistă, totuși, în raport de particularitățile cauzei, nu mai este necesară privarea de liberate, prevenția putând fi realizată prin restrângerea unor drepturi.
Prin urmare, liberarea provizorie sub control judiciar nu poate fi privită doar cu referire la existența și menținerea temeiurilor care au justificat arestarea preventivă deoarece dispozițiile legale de la instituția liberării provizorie nu sunt astfel condiționate (caz în care măsura arestării poate fi revocată sau înlocuită conform art. 139 C.p.p.), ci liberarea provizorie reprezintă o alternativă legală a măsurii arestării preventive și care, prin conținutul său concret este de natură să prezinte suficiente garanții pentru o desfășurare normală și legală a procesului penal.
Chiar dacă liberarea provizorie nu este un drept, ci doar o vocație, ideea perpetuării temeiurilor care au fost avute în vedere inițial și au determinat luarea măsurii arestării preventive, odată acceptată, ar echivala cu introducerea arbitrariului în soluționarea cererii.
De altfel, așa cum a statuat ș instanța supremă liberarea provizorie sub control judiciar presupune, chiar prin ipoteză menținerea temeiurilor arestării preventive.
Sub acest aspect este de observat faptul că dispozițiile legale care reglementează instituția liberării provizorii sub control judiciar nu cuprind nicio referire explicită la un astfel de impediment care să facă inaplicabilă această instituție.
Se constată că prin instituirea unor obligații stricte în sarcina sa din cele prevăzute la alin. 3 și alin. 3 ale art. 160 C. pr. pen., fiindu-i astfel restrânse anumite drepturi și libertăți, este atins și dezideratul avut în vedere de dispozițiile art. 136 C. pr. pen. ce reglementează scopul măsurilor preventive, în sensul că buna desfășurare a procesului penal poate fi asigurată și prin liberarea provizorie, pe de-o parte, iar pe de altă parte, există posibilitatea ca în cazul în care cu rea-credință încalcă obligațiile impuse de instanța, liberarea provizorie să fie revocată, putându-se dispune din nou luarea măsurii arestării preventive.
În absența unor criterii legale care ar trebui să stea la baza aprecierii organului judiciar asupra temeiniciei cererii, acesta trebuie să se raporteze atât la elementele care țin de circumstanțele concrete ale cauzei, cât mai ales la datele care circumstanțiază persoana inculpatului, iar natura și gravitatea faptei nu pot constitui criterii care să îl excludă de plano pe inculpat de la beneficiul legal și constituțional al liberării provizorii.
C.E.D.O. a statuat că la menținerea unei persoane în detenție, instanțele de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la circumstanțele concrete ale pricinii (cauza N.C. contra Austriei, hotărârea din 27.10.1968).
Inculpatul B. A. O. a arătat că nu este cunoscut cu antecedente penale, are un domiciliu stabil, face parte dintr-o familie închegată, este cunoscut ca având o conduită excepționala în familie și în societate.
În aceste condiții, nu poate fi acceptată ideea existenței în continuare a unei stări de pericol social pentru ordinea publică raportată exclusiv la natura faptelor, la gravitatea acestora sau la împrejurările în care se presupune că ar fi fost comise, deoarece aceasta ar echivala cu nerecunoașterea legalității și a însăși existenței liberării provizorii ca instituție juridică, atâta vreme cât nu există date relevante din care să rezulte că odată liberat provizoriu, ar putea împiedica buna desfășurare a procesului penal pe de-o parte, iar pe de altă parte, este aproape imposibil, din punct de vedere obiectiv, ca să mai poată să altereze sau să influențeze în vreun fel probatoriul existent.
De asemenea, deși textul art. 136 C. pr. pen. nu prevede în mod expres, practica și modificările legislative relativ recente, precum și practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, au întărit ideea că arestarea preventivă este o măsură de excepție, ce poate exista numai atunci când toate celelalte măsuri preventive, neprivative de libertate se dovedesc a fi insuficiente sau bună desfășurare a procesului penal nu ar putea fi realizată și prin intermediul unei alte instituții prevăzute de lege.
Tribunalul a reținut că inculpatul B. A. O. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de Legea 39/2003, Legea 161/2003 si Legea 365/2002, constând în aceea că împreuna cu alți inculpați, respectiv P. M. I., Ricioiu M. I., P. Badicut D., B. G. C., L. C. F. și G. C. N. ar fi implicați în atacuri informatice împotriva unor companii din Australia, Brazilia, Statele Unite in anul 2011-2012, împotriva sistemelor de plata electronice (carduri) cauzând un prejudiciu de aprox.25 milioane USD.
Din examinarea disp. art. 143 C. pr. pen., instanța de fond a constatat că în sarcina inculpatului B. A. O. există indicii temeinice, prev. de art. 68 ind. 1 C.p.p., care duc la presupunerea rezonabilă că inculpatul - împreună cu ceilalți coinculpați - a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat și pentru care s-a dispus măsura arestării preventive, în temeiul art. 148 lit. f C. pr. pen., aceste infracțiuni fiind pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică. Din perspectiva instituției liberării provizorii sub control judiciar, constând admisibilitatea în principiu a acestei cereri, instanța de fond a analizat cerințele prev. de art. 160 ind. 2 alin. 2 C.p.p. potrivit cărora "liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe învinuit/inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte".
Din materialul probator administrat în cauză a rezultat că inculpatul B. A. O., așa cum acesta recunoaște de altfel, a conceput și dezvoltat aplicații- programe executabile - destinate să intercepteze date de identificare de carduri electronice din diverse sisteme informatice. Deși inculpatul a negat că ar fi cunoscut de la început destinația acestor programe, pe care le-a conceput conform versiunii sale la cererea unor persoane a căror identitate nu o cunoaște și care nu i-au spus scopul ilicit al aplicațiilor, este dificil de crezul că inculpatul B. ar fi avut vreun dubiu asupra naturii acestor programe în condițiile în care cunoștea parametrii de funcționare și era recompensat cu sume între 10.000 și 15.000 euro pentru aceste aplicații de persoane care nici nu se identificau.
Din examinarea conținutului dosarului raportat la cerințele prevederilor legale mai sus citate, rezultă că deși inculpatul, nu conștientizează exact gravitatea faptelor și consecințele produse prin faptele sale, iar în fața instanței a încercat să minimalizeze gradul de pericol social al acțiunilor sale, susținând doar parțial activitatea infracțională de altfel, activitatea sa nerezumându-se numai la crearea acestor programe, dar și accesând fără drept și captând date de identificare ale instrumentelor de plată ale unor societăți din Austria și a transmis aceste date mai departe către un număr de e-mailuri.
In aprecierea pericolului social concret Tribunalul nu poate ignora amploarea activităților de fraudă informatică, gradul în care acestea, prin dimensiunile transfrontaliere și posibilitatea concretă de extindere afectează activități comerciale uzuale. Ca urmare, trebuie să aibă în vedere modul în care acest tip de fapte se reflectă în rândul opiniei publice, a potențialelor părți vătămate. Consecințele unor astfel de activități, așa cum se reliefează și în prezenta cauză, pot fi extrem de grave.
In cauză există probe sau indicii temeinice că inculpatul Bostina A. O. a săvârșit faptele pentru care este cercetat, instanța de fond a avut în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia, dacă sinceritatea și temeinicia unei bănuieli constituie elemente indispensabile ale rezonabilității sale, această bănuială nu poate fi privită ca una rezonabilă decât cu condiția ca ea să fie bazată pe fapte sau informații, care ar stabili o legătură obiectivă între suspect și infracțiunea presupusă. In consecință, nici o privare de libertate nu se poate baza pe impresii, intuiție, o simplă asociere de idei sau de prejudecăți, indiferent de valoarea lor, în calitate de indiciu al participării unei persoane la comiterea unei infracțiuni (cauza Murray v. Marea Britanie).
In aceste condiții, lipsa antecedentelor penale nu pot în nici un caz contrabalansa gradul de pericol social concret.
Tribunalul a apreciat că infracțiunile care se rețin în sarcina inculpatului tulbură în mod grav ordinea juridică și mediul social, raportându-se la prejudiciul mare creat, numărul mare de persoane implicate în aceste infracțiuni, la numărul foarte mare de persoane prejudiciate, perioada îndelungată în care s-a desfășurat activitatea infracțională, la reacția publică cu privire asemenea fapte, la ecourile deosebit de pregnante pe plan local și internațional pe care le-au produs faptele săvârșite de inculpatul Bostina A. O., punerea în liberate a acestuia fiind susceptibilă a determina o stare de neliniște capabile să justifice menținerea acestuia în stare de arest preventiv.
Potrivit art.5 par.3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat împrejurarea potrivit căreia continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indicii concrete manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției de nevinovăție, asupra regulii de respectare a libertății individuale (cauza Neumster v. Austria).
Tribunalul a constatat că arestarea inculpatului corespunde scopului prevăzut de art.136 al.l C.p.p., impunându-se pentru o mai bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până în acest moment,inculpatul fiind arestat din data de 28.11.2012.
Începutul perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării, iar noțiunea de „termen rezonabil" trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen fixat in abstracto. In consecință, tribunalul a apreciat că scopul avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului - constând, potrivit art. 136 alin. 1 C.p.p., în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal - se poate realiza, cel puțin în această fază procesuală, numai prin cercetarea inculpatului B. Adedlin O. în stare de arest, nefiind oportună liberarea provizorie sub control
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul B. A. O., criticând-o ca fiind netemeinică, motivând că îndeplinește toate cerințele legale pentru a fi liberat sub control judiciar, invocând în acest sens, circumstanțele sale personale favorabile, poziția sa procesuală de recunoaștere și regret față de faptele comise și în prezent nu are posibilitatea de a zădărnici aflarea adevărului în cauză dacă ar fi cercetat în stare de libertate.
Curtea examinând încheierea recurată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de critica formulată dar și din oficiu conform dispozițiilor art.3856 alin.3 C. pr. pen. constată nefondat recursul.
Beneficiul liberării provizorii nu este un drept al inculpatului, ci doar o vocație a acestuia și în condițiile în care legea nu limitează și nici nu indică criteriile ce urmează a sta la baza aprecierii instanței de judecată, acestea trebuie raportare la elementele ce privesc faptele comise, gradul lor de pericol social concret, împrejurările comiterii acestora, urmările produse și persoana inculpatului,.
În speță, deși din punct de vedere formal s-a constatat că cererea inculpatului îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de lege în mod judicios s-a dispus, pe fondul acesteia, respingerea ca neîntemeiată.
Astfel, raportat la natura infracțiunilor săvârșite, gradul ridicat de pericol social al acestora, modalitatea în care au fost comise, urmările produse prin faptele inculpatului, apartenența sa la un grup organizat al cărei scop era obținerea în mod nelegal a unor importante sume de bani de la companii de pe alte continente, atitudinea acestuia care a arătat că nu-i cunoaște pe ceilalți coinculpați (fila 28 dosar fond) în mod judicios s-a reținut că nu se impune lăsarea sa în libertate, deși are circumstanțe personale favorabile.
Ca urmare, se constată că nu este întemeiată critica formulată iar încheierea atacată este legală și temeinică, considerente față de care se va respinge recursul ca nefondat, în baza art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. A. O., împotriva încheierii de ședință din 30.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală.
Obligă recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 8 februarie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
F. D. S. MustațăSimona C. C.
GREFIER,
C. F. I.
Red. D.F.
Dact. A.L. 2 ex./20.02.2013
| ← Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 7/2016.... | Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 1258/2012. Curtea de Apel... → |
|---|
