Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 711/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 711/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 711/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR.711
Ședința publică de la 12 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – S. M.
JUDECĂTOR – F. D.
JUDECĂTOR – C. A. G.
GREFIER - A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. L..
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpații C. B. C. și O. L. împotriva încheierii de ședință nr.64 din data de 10.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții inculpați C. B. C. în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat M. C. substituind pe avocat Toc R. în baza împuternicirii avocațiale de substituire nr._/2013/2013 emisă de Baroul Teleorman– Cabinet Individual și O. L. în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat M. C. în baza împuternicirii avocațiale nr._/2013/2013 emisă de Baroul Teleorman– Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurenților inculpați solicită admiterea probei cu înscrisuri în circumstanțiere.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune probei solicitate.
Deliberând, Curtea admite proba cu înscrisuri în circumstanțiere formulată de către apărătorul recurenților inculpați și o constată administrată prin depunerea înscrisurilor la dosar. Nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursurilor.
Apărătorul ales al recurenților inculpați, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor declarate de inculpați, casarea încheierii atacate și, rejudecând, admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar.
Arată că cererea de liberare provizorie, ca instituție, reprezintă o alternativă la măsura arestării preventive care dă garanții tocmai prin obligațiile pe care instanța le impune. Solicită a se avea în vedere că inculpații, încă de la început, au recunoscut și regretat fapta, au colaborat cu organele de cercetare penală și sunt arestați de 2 săptămâni.
În opinia sa, având în vedere și actele în circumstanțiere existente la dosar, cei doi inculpați dau garanții morale că nu vor crea probleme și nu vor influența bunul mers al cercetării judecătorești.
De asemenea, solicită a se avea în vedere și decizia nr.17/17.10.2011 pronunțată de ICCJ în care se arată că la examinarea oportunității cererii trebuie avute în vedere incidența sau non-incidența punctelor precise stabilite de art.1601 alin.2 C.p.p. Totodată, nu trebuie confundat pericolul social al faptei cu pericolul concret pentru ordinea publică.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate, considerând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive subzistă și la acest moment. Solicită a se avea în vedere că arestarea preventivă a inculpaților s-a dispus la data de 30 martie 2013 și nu au trecut decât 12 zile de arest preventiv. Consideră că temeiurile inițiale nu aveau cum să se modifice în 12 zile.
De asemenea, consideră că, deși admisibilă în principiu, raportat la momentul la care ea este formulată, la natura infracțiunii comise, la modalitatea în care a fost săvârșită, această cerere este inoportună.
Recurentul inculpat C. B. C., având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare sub control judiciar și cercetarea în stare de libertate.
Recurentul inculpat O. L., având ultimul cuvânt, a recunoscut și regretat fapta și solicită admiterea recursului.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față, deliberând constată următoarele:
Prin încheierea nr.64 din 10.04.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția penală în dosarul nr._ , în temeiul art.1602 și art.1609 C. pr. pen., au fost respinse ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații C. B. C. și O. L..
Au fost obligați inculpații la plata sumei de 200 lei, fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Instanța de fond a reținut că inculpații au solicitat cereri de liberare provizorie sub control judiciar, formulate în temeiul art.1602 C. pr. pen., faptele săvârșite de aceștia fiind pedepsite cu închisoarea sub 18 ani, în cauză a fost emis rechizitoriu.
Inculpatul C. B. C. a menționat că atât la urmărirea penală cât și în declarațiile date în fata instanțelor de judecata și-a recunoscut faptele, nemaiexistând indicii că poate săvârși alte infracțiuni și având în vedere poziția procesuală adoptată, nu poate influența în sens negativ aflarea adevărului, influențarea unor martori sau părți. Nu are antecedente penale, este integrat social, are un loc de muncă, este căsătorit și are un copil minor în întreținere care are nevoie de sprijinul său.
Inculpatul O. L. motivează că a fost arestat preventiv, începând cu data de 29.03.2013, în temeiul art. 148 lit. f C. pr. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute si pedepsite de art. 257 C. pen.
In conformitate cu art. 5 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților fundamentale, orice persoana are dreptul la libertate și la siguranța. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa cu excepția cazurilor si potrivit cailor legale" iar in conformitate cu litera c) a aceluiași articol se considera a fi excepție de la regula cazul in care o persoana "a fost arestata sau reținuta în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente, atunci când exista motive verosimile de a bănui ca a săvârșit o infracțiune sau când exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a o împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia.
Liberarea provizorie sub control judiciar, ca o alternativă a măsurii arestării preventive satisface deplin exigentele paragrafului 3 al art. 5 din Convenție, în sensul ca oferă garanții care sa asigure prezentarea inculpatului la audiere prin impunerea obligațiilor consacrate de art. 1602 alin. 3 C. pr. pen. În plus, în conformitate cu art. 136 alin. 2 C. pr. pen., „scopul masurilor preventive poate fi realizat si prin liberarea provizorie sub control judiciar,,.
Pe de alta parte, Curtea Europeana a Drepturilor Omului, a statuat prin decizii consecutive ca atunci când se decide cu privire la menținerea unei stări de detenție în baza art. 5 paragraful 3 din Convenție, autoritățile (instanțele de judecata) sunt obligate să ia în considerare posibilitatea luării unor masuri alternative pentru a asigura prezentarea persoanei respective la proces - Cauză Hass contra Poloniei - iar in cazul motivelor de menținere în detenție, "atunci când se dovedesc a fi suficiente și pertinente, trebuie să se facă o analiză în legătură cu modul în care autoritățile naționale competente au depus o diligență particulară pentru a asigura desfășurarea procesului penal cu celeritate (Cauza Naus contra Poloniei).
Curtea Europeana a Drepturilor Omului a mai statuat constant în jurisprudența sa patru motive fundamentale pentru a justifica arestarea preventiva a unui acuzat suspectat ca ar fi comis o infracțiune: 1) pericolul ca acuzatul să fugă; 2) riscul ca acesta, o data pus in libertate, sa împiedice buna desfășurare a justiției; 3) riscul ca acuzatul liber sa comită noi infracțiuni; 4) sa tulbure ordinea publică.
În legătură cu motivele indicate de autorități după analiza situației personale a inculpatului, care să justifice perpetuarea stării de arest, Curtea a statuat că numai motive suficient de puternice ar putea justifica lungimea perioadei de detenție si consideră că pot fi astfel de motive: 1) tulburarea ordinii publice; 2) gravitatea infracțiunii; 3) pericolul ca acuzatul să se sustragă de la procesul penal; 4) pericolul de influențare a procesului; 5) negarea culpabilității de către acuzat; 6) pericolul de repetare a faptelor, crima organizată și nevoia de a asigura executarea pedepsei (inoperabilă în cazul în care nu există o hotărâre de condamnare).
Toate aceste aspecte nu pot fi invocate în mod abstract de către autorități, ci trebuie sa se bazeze pe probe faptice, pe argumente verosimile și plauzibile, împrejurările în discuție trebuie constatate în concret si dovedite prin probe, neputând fi prezumate pornind de la gravitatea abstractă a faptei, reflectată în limitele de pedeapsa prevăzute de lege.
Consideră că nici unul dintre motivele enumerate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului, nu operează în cauză.
În deplin acord cu jurisprudența CEDO, măsura arestării preventive reprezintă o măsura excepțională (întrucât regula o constituie libertatea omului), iar aceasta este necesar a fi dispusă exclusiv în situația în care alte masuri nu ar fi potrivite datelor concrete ale cauzei (cazul Wemhoff contra Germaniei), punerea in libertate a persoanei putând fi subordonata unei garanții care sa asigure prezentarea acesteia in fata instanței si in fata celorlalte autorități.
Până la condamnarea sa, persoana acuzată trebuie să fie considerată nevinovată iar punerea în libertate provizorie este indicată imediat ce menținerea în arest încetează a mai fi rezonabilă si oportună.
Evidențiază din jurisprudența CEDO, cauzele Neumaister contra Austriei, Labita c. Italiei, Sulaoja contra Estoniei, precum și decizia nr. 17/17.10.2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, pronunțată în recurs în interesul legii.
Inculpatul a mai susținut că și el este la prima abatere de la lege, este tânăr, căsătorit, are 2 copii minori în întreținere, a recunoscut și regretat fapta încă de la prima declarație dată in fața organelor de cercetare penală.
Examinând cauza, tribunalul a reținut că potrivit art. 1602 C. pr. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă și a celor intenționate, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
În alineatul 2 al aceluiași articol se precizează că liberarea provizorie sub control judiciar nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.
Pentru a dispune liberarea provizorie sub control judiciar mai este necesar ca instanța să aprecieze că prin impunerea obligațiilor prevăzute de art. 160/2 alin. 3 și 31C. pr. pen., se asigură buna desfășurare a procesului penal și se împiedică săvârșirea de către inculpat a altor infracțiuni. Totodată, temeinicia unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar se analizează prin raportare la elementele ce privesc faptele săvârșite, gradul de pericol social concret, împrejurările în care au fost comise, urmările produse și persoana inculpatului.
În cauză, inculpații au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul din 09.04.2013 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Teleorman, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen., infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani, astfel că sub acest aspect, cererile inculpaților sunt admisibile în principiu.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că inculpații, au fost arestați preventiv pentru 29 zile, la data de 30 martie 2013, prin încheierea nr. 16/2013 a acestei instanțe.
La luarea măsurii preventive, instanța a avut în vedere probele administrate de organele de urmărire penală concluzionând că există presupunerea rezonabilă, în sensul art. 681 C. pr. pen., că inculpații au comis faptele pentru care sunt cercetați, fiind incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f C. pr. pen.
Ss-a reținut existența unor indicii temeinice și chiar probe că inculpații au săvârșit infracțiunea pentru care sunt cercetați, respectiv că la data de 28 martie 2013, împreună, au pretins suma de 10.000 lei de la denunțătorul D. M., sumă pe care au primit-o de la acesta la data de 29 martie 2013 pe raza municipiului A., când au și fost prinși în flagrant, lăsând să se creadă că au influență asupra medicilor legiști de la Serviciul de Medicină Legală Teleorman pentru a-i determina să elibereze un buletin de analiză a sângelui cu o alcoolemie sub limita legală pentru care fapta constituie infracțiune, urmând ca în baza buletinului respectiv, denunțătorul D. M. să obțină o soluție favorabilă în dosarul penal nr. 553/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiorii de Vede în care era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală, faptă prev. și ped. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 și astfel să nu i se anuleze permisul de conducere.
De altfel, inculpații au recunoscut în declarațiile date atât la parchet cât și în fața instanței săvârșirea faptelor ce li se impută.
S-a reținut cu ocazia arestării preventive, că este întrunită și cerința pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpaților, ce rezultă din însăși pericolul social ridicat al infracțiunii săvârșite, infracțiunea de trafic de influență fiind infracțiune de corupție. Acest pericol este relevat tocmai de calitatea inculpaților de lucrători în cadrul sistemului medical (O. L. este conducător auto la Serviciul de Ambulanță Teleorman, iar C.-B. C. este autopsier la S.M.L.-Teleorman), folosindu-și funcțiile în scopul obținerii de foloase personale de la o persoană care este cercetată penal pentru infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală, faptă prev. și ped. de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002.
În contextul recrudescenței infracțiunilor de corupție și a celor conexe acestora, lăsarea în libertate a inculpaților O. L. și C.-B. C., ar prezenta, într-adevăr, pericol social pentru ordinea publică, avându-se în vedere și faptul că, prin prisma profesiilor pe care le au, conducător auto la Serviciul de Ambulanță Teleorman și, respectiv autopsier la S.M.L.-Teleorman, cei doi inculpați își desfășoară activitatea în sfere în care pot să comită în continuare fapte penale de același gen.
Prin rechizitoriul nr. 186/P/2013 din 09.04.2013 P. de pe lângă Tribunalul Teleorman a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen., măsura arestării fiind verificată și menținută potrivit art. 3001 C. pr. pen., prin încheierea din 10.04.2013, împotriva căreia inculpații nu au declarat recurs.
În aceeași zi, ei au formulat însă prezentele cereri de liberare provizorie sub control judiciar.
Potrivit prevederilor art. 136 alin. 2 C. pr. pen., „scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune”. Având în vedere aceste dispoziții corelate cu cele ale art. 1602 C. pr. pen., rezultă că, pentru a se putea dispune liberarea provizorie trebuie îndeplinite trei condiții: existența unei stări de arest efective, să privească infracțiuni comise din culpă sau intenționate, pentru acestea din urmă pedeapsa prevăzută de lege să nu depășească 18 ani, să nu existe date din care să rezulte că inculpații intenționează să comită alte infracțiuni sau că vor încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea de părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Îndeplinirea condițiilor susmenționate nu conferă celui arestat un drept la liberarea provizorie ci numai o vocație, concluzie desprinsă din art. 1602 alin. 1 C. pr. pen., instanța având facultatea și nu obligația de a dispune măsura. Instanța nu poate să uzeze în mod discreționar de această facultate, întrucât ar încălca în mod flagrant dispozițiile art. 5 alin. 5 C. pr. pen., art. 23 alin. 10 din Constituția României și art. 5 paragraful 3 din Convenție, așa încât, cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie se pornește, așa cum a statuat instanța supremă, prin Decizia nr. 17/2011 dată în recurs în interesul legii, de la una dintre premisele esențiale ale liberării provizorii, respectiv subzistența temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului.
În aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie, o mare pondere trebuie să o aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens s-a pronunțat CEDO, care a statuat că la menținerea unei persoane în n detenție, instanțele de judecată trebuie să se raporteze atât la gravitatea faptelor dar și la alte circumstanțe, în special cele care privesc caracterul persoanei în cauză, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele sale materiale, legăturile cu familia (cauza N. c. Austriei, Hotărârea din 27 iunie 1968).
Raportând dispozițiile cuprinse în legea națională (art. 1602 și urm. C. proc. pen.) corelate cu prevederile art. 5 paragr. 3 din CEDO, la speța dedusă judecății, tribunalul apreciază că la acest moment, un control judiciar instituit în sarcina inculpaților ar fi insuficient pentru a realiza scopul procesului penal, astfel cum este definit de art. 136 alin. 1 C. pr. pen.
Deși urmărirea penală este finalizată, cercetarea judecătorească nu a început, inculpații nu au fost audiați, existând riscul ca lăsați în libertate, ei să se sustragă judecății sau să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți sau martori.
Totodată, lăsați în libertate, ei își vor relua locurile de muncă de care au fost lipsiți o perioadă scurtă (reținuți la 29.03.2013 și arestați preventiv a doua zi) existând riscul repetării faptelor, în condițiile în care, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, ei s-au folosit tocmai de calitățile avute la locurile de muncă.
Avându-se în vedere datele ce caracterizează persoana fiecărui inculpat (tineri, fără antecedente penale, cu minori în întreținere) dar și valorile sociale lezate prin faptele săvârșite, natura și gravitatea infracțiunii înscrise ca infracțiune de corupție, tribunalul apreciază că temeiurile inițiale ale arestării subzistă și la acest moment procesual, iar pericolul concret pe care inculpații îl prezintă pentru ordinea publică nu s-a diminuat în cele 11 zile de arest preventiv, astfel încât cererile de liberare provizorie formulate nu sunt oportune și nu pot fi admise la acest moment procesual.
Recunoașterea faptelor este determinată și de prinderea celor doi inculpați în flagrant, cu suma pretinsă denunțătorului, de 10.000 lei, astfel că această atitudine nu poate constitui un temei al admiterii prezentei cereri.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații C. B. C. și O. L., criticând-o ca fiind netemeinică și au solicitat admiterea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar pe care le-au promovat la instanța de fond, motivând că acestea sunt întemeiate în raport de conduita lor procesuală, au recunoscut și regretat fapta comisă și au colaborat cu organul de urmărire penală.
Curtea examinând încheierea atacată pe baza probelor și actelor din dosar, în raport de motivul de recurs invocat dar și din oficiu conform dispozițiilor art.3856 alin.3 C. pr. pen. constată nefondate recursurile.
Conform dispozițiilor art.1601 C. pr. pen. inculpatul arestat poate cere punerea sa în libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauțiune, în tot cursul procesului penal.
În speța de față, în afară de considerentele corecte, de fapt și de drept, arătate în motivarea încheierii recurate, instanța de recurs reține că cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpați, sunt nefondate și sub aspectul datei la care acestea au fost promovate pe rolul instanței de fond, data de 9.04.2013, dată la care erau în vigoare dispozițiile de arestare preventivă a acestora, dispuse prin încheierea din 30.03.2013, iar în această perioadă scurtă de timp nici nu s-a susținut și nici nu s-a dovedit în cauză ce elemente noi de fapt sau de drept au intervenit în cauză care să determine modificarea efectelor hotărârii definitive de arestare preventivă a celor doi inculpați.
Ca urmare se constată că nu este întemeiată critica formulată, iar încheierea recurată este legală și temeinică, considerente față de care se vor respinge ca nefondate recursurile în baza art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 și 3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile formulate de inculpații C. B. C. și O. L., împotriva încheierii de ședință nr.64 din data de 10.04.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._ .
Obligă recurenții inculpați la câte 150 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 aprilie 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S. MustațăFlorică D. C. A. G.
GREFIER,
A. M.
Red. D.F.
Dact. A.L. 2 ex./19.04.2013
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 293/2012. Curtea... | Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.... → |
|---|
