Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160 ind.2 C.p.p.. Decizia nr. 2405/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2405/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-12-2012 în dosarul nr. 2405/2012
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.2405
Ședința publică din data de 13.12.2012
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: P. DUMITRIȚA
JUDECĂTOR: B. L.
JUDECĂTOR: CIRSTOIU V.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial București este reprezentat de procuror S. Ș..
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale ce are ca obiect judecarea recursului declarat de inculpatul V. S. împotriva Încheierii din data de 20.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală, în dosar nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 12 decembrie 2012 și au fost consemnate în încheierea întocmită la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, iar Curtea, în temeiul art.306 din Codul de procedură penală, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea asupra cauzei la data de astăzi, 13 decembrie 2012, când, în aceeași compunere, a decis astfel:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 20.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a Penală (dosar nr._ ), în baza art.1608a alin.6 din Cod procedură penală, s-a respins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul V. S. (fiul lui C. și C., născut la data de 12.10.1967 în București, domiciliat în București, ., ., ., sector 4 și fără forme legale în loc. Popești – Leordeni, .. 210, jud. I., necunoscut cu antecedente penale, arestat preventiv în baza M.A.P. nr. 206/UP/26.07.2012, emis în dosar nr._/3/2012 al Tribunalului București, secția I Penală).
Pentru a pronunța această soluție, instanța fondului a reținut următoarele:
Inculpatul este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, infracțiune față de care se impune a se face următoarele precizări:
Potrivit art. 7 din Legea nr. 39/2003 constituie infracțiune 1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoare de la 5 la 20de ani și interzicerea unor drepturi. (2) Pedeapsa pentru faptele prevăzute la alin. (1) nu poate fi mai mare decât sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat
Instanța de fond a considerat că sintagma folosită în art. 160 ind. 2 alin. 1 teza a II-a Cod procedură penală „pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani”, se referă la toate acele situații în care legiuitorul particularizează în mod expres maximul pedepsei ce va fi aplicată de către judecător în cadrul individualizării judiciare a pedepsei.
Astfel, după cum se poate remarca în alin. 2 din art. 7 al Legii nr.39/2003, legiuitorul a instituit un maxim special al pedepsei ce poate fi aplicată pentru infracțiunea prevăzută la alin. 1, iar acesta este raportat la sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă ce intră în scopul grupului infracțional organizat, deci tot un maxim expres prevăzut de legiuitor.
Având în vedere cele de mai sus, văzând și Decizia nr. 7/2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, instanța de fond a considerat că maximul special al pedepsei ce ar putea fi aplicată în cauză pentru infracțiunea prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr.39/2003, în urma judecății în fond, este de 12 ani închisoare, respectiv maximul special al infracțiunii de spălare de bani pentru care acest inculpat este în prezent cercetat.
În concluzie, limita maximă prevăzută de legiuitor pentru fiecare dintre infracțiunile pentru care inculpatul este cercetat se încadrează în limita prevăzută de art. 160 ind. 2 alin. 1 Cod procedură penală sus citat, fiind admisibilă în principiu cererea, de altfel admisă în principiu în ședința publică de azi, 19.11.2012.
Sub aspectul situației de fapt, s-a reținut că inculpatul a aderat la un grup infracțional, de criminalitate organizată, cu legături transfrontaliere, că a acționat în perioada 2009-2012 (până la data arestării preventive), grup infracțional specializat în obținerea unor importante beneficii financiare, în urma derulării unor operațiuni de import sau achiziții/livrări intracomunitare, cu diverse categorii de bunuri, neînregistrarea în documentele contabile a tuturor operațiunilor realizate și/sau înregistrarea de operațiuni nereale, în scopul obținerii ilegale de T.V.A.
Prin societățile comerciale B. SRL, D&S Asistență și Consultanță SRL, D&G Life SRL ș.a., se desfășurau activități de comerț evazionist, cu produse de larg consum (zahăr, orez, oțet, ulei de floarea soarelui, precum și materiale de construcții) cu circuite financiare complexe, vizând sustragerea de la plată a obligațiilor fiscale, prin declararea de achiziții și livrări intracomunitare fictive.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul V. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a cererii sale.
În susținerea recursului, inculpatul, prin apărătorul său, a invederat faptul că instanța fondului nu a analizat niciuna din condițiile cerute de lege, prev.de art.1601 alin.1 și 2 din Cod procedură penală.
A arătat că, în ceea ce îl privește pe recurent, nu există date sau indicii că odată lăsat în libertate, ar comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, apreciind că inculpatul este arestat de peste 5 luni de zile, termenul rezonabil fiind depășit.
Curtea examinând recursul declarat, prin prisma criticilor aduse, cât și din oficiu, în conformitate cu prevederile art.3856 alin.ultim din Codul de procedură penală, constată că este fondat, pentru următoarele considerente:
Inculpatul V. S. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de aderare la un grup infracțional organizat, prev. și ped. de art.7 din Legea nr. 39/2003, complicitate la evaziune fiscală, constând în omisiunea, în tot sau în parte, a evidențierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate și evidențierea în actele contabile sau în alte documente legale a cheltuielilor care nu au la bază operațiuni reale, fapte prev. de art. 26 Cp, rap. la art. 9 alin. 1 lit. b și c din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin 2 C.p. și spălare de bani, prev. de art. 23 lit. a și b din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin 2 C.p.; toate în concurs real și ideal, prev. de art. 33 lit. a și b din Codul penal.
Sub aspectul temeiniciei cererii de liberare provizorie sub control judiciar, se constată că, potrivit art.136 din Cod procedură penală, scopul măsurilor preventive este de a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea învinuitului/inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Potrivit acestui articol, acest scop este realizat prin una din cele patru măsuri preventive prevăzute de alin.1, cu îndeplinirea condițiilor legale pentru fiecare dintre acestea.
Măsura arestării preventive este una excepțională, regula este starea de libertate, iar scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiuni, deci tot prin restrângerea libertății persoanei, ceea ce confirmă - încă o dată - că arestarea preventivă este o măsură excepțională.
Potrivit considerentelor deciziei nr.17/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secțiile Unite, publicate în Monitorul Oficial nr.886/14.12.2011, pentru a se putea dispune liberarea provizorie este obligatoriu ca măsura arestării preventive să fi fost legal luată, prelungită și menținută, iar temeiurile arestării să subziste la momentul analizei cererii de liberare, dispozițiile legale care reglementează liberarea provizorie trebuind corelate cu dispozițiile art.139 alin.1 din Codul de procedură penală, care vizează înlocuirea măsurii arestării preventive, atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri, precum și cele prev.de art.139 alin.2 Cod procedură penală, care prevăd revocarea măsurii arestării preventive, atunci când, printre altele, nu mai există vreun temei care să justifice menținerea ei, în niciuna dintre cele două ipoteze anterior menționate.
Se constată că subzistă temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive legal dispusă și prelungită.
Așadar, există probe și indicii temeinice, în sensul prev.de art.143 Cod procedură penală, care conduc la presupunerea rezonabilă că este posibil ca inculpatul să fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat (aderare la grup infracțional, complicitate la evaziune și spălare de bani).
Această presupunere rezonabilă se raportează la noțiunea de „suspiciuni rezonabile”, la care fac referire prevederile art.5 din CEDO, nefiind necesar cala momentul arestării să existe suficiente probe pentru a aduce acuzații.
Curtea constată că indiciile temeinice nu mai impun menținerea în stare de arest preventiv a inculpatului.
După aproximativ 5 luni de la arestarea preventivă, situația de fapt și participația concretă a inculpatului la comiterea faptelor nu au prins contur bine determinat, indiciile temeinice nu au fost completate cu probe irefutabile și elocvente de vinovăție, nu a fost încă explicat mecanismul spălării banilor, modalitatea efectivă de evaziune fiscală și, cu atât mai puțin structurarea grupului infracțional.
Prin urmare, menținerea stării de arest preventiv nu mai este proporțională față de scopurile urmărite prin privarea de libertate de aceea, Curtea apreciază că cererea formulată de către inculpat, de liberare provizorie sub control judiciar este în măsură să asigure buna desfășurare a procesului penal.
Cât privește incidența prevederilor art.148 lit.f, teza a II-a, din Codul de procedură penală, se constată că aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică nu se poate face prin prezentarea generică a unor fapte de gravitate mare, care teoretic afectează ordinea publică, dar, practic, nu pot fi puse pe seama inculpatului din cauză, ci și având în vedere persoana inculpatului și lipsa oricăror date că acesta ar putea împiedica buna desfășurare sau că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Atât prin prisma dispozițiilor naționale, cât și din perspectiva CEDO, se impune ca liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune să nu fie condiționată de gravitatea infracțiunilor, ci această măsură trebuie să fie subordonată garantării prezentării inculpaților la audieri, precum și a evitării unei stări de pericol sau a obstrucționării justiției.
Instanțele europene au reținut că privarea de libertate a unei persoane este o măsură gravă, ea justificându-se numai atunci când alte măsuri, mai puțin severe, sunt considerate insuficiente pentru salvarea unui interes personal sau public ce ar impune detenția.
În opinia Curții, o mare pondere în aprecierea temeiniciei unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar trebuie să aibă datele care țin de circumstanțierea persoanei inculpatului. În acest sens s-a pronunțat și CEDO, care a statuat că, la menținerea unei persoane în detenție, instanța de judecată nu trebuie să se raporteze numai la gravitatea faptelor, ci și la alte circumstanțe, în special cu privire la caracterul persoanei în cauză, la moralitatea sa, domiciliul său, profesia, legăturile cu familia (cauza Neumeister c.Austriei/27 iunie 1968).
Inculpatul face parte dintr-o familie organizată, nu este cunoscut cu antecedente penale, are 45 de ani și un domiciliu stabil.
În concluzie, Curtea constată nu numai îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie, dar apreciază că, raportat la datele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului, aceasta este întemeiată, scopul măsurii arestării preventive (asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei), putând fi realizat și prin lăsarea în libertate a inculpatului, cu restrângerea unor drepturi și libertăți, prin instituirea unor obligații stricte în sarcina acestuia și atragerea atenției că, în caz de încălcare cu rea credință a acestor obligații, va fi din nou arestat.
Astfel fiind, Curtea, în baza art.38515, pct.2, lit.d din Codul de procedură penală, va admite recursul inculpatului, va casa încheierea de ședință și, rejudecând în fond, va admite cererea formulată de inculpatul V. S..
În baza art.160 ind. 1 rap. la art.160 ind. 2 Cod procedură penală, va dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului .
În baza art.160 ind. 2 alin. 3 Cod de procedură penală, inculpatul este obligat ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații:
- să nu depășească limita teritorială a municipiului București și a Județului I. decât în condițiile stabilite de instanță ;
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție din raza teritorială în care domiciliază conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme .se apropie de ceilalți inculpați, martorii din cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
În baza art.160 ind. 2 alin. 3 ind. 1 Cod procedură penală, va obliga pe inculpat să nu comunice cu niciunul dintre coinculpați direct sau indirect și nici cu martorii cauzei.
Va atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin se va lua față de el măsura arestării preventive
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Față de soluția ce urmează a se pronunța, Curtea va face aplicarea art.1902 alin.3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-inculpat V. S. împotriva încheierii din data de 20 noiembrie 2012 pronunțate de Tribunalul București - Secția I Penală.
Casează încheierea recurată și rejudecând în fond admite cererea formulată de inculpatul V. S..
În baza art.160 ind. 1 rap. la art.160 ind. 2 cod procedură penală dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului .
În baza art.160 ind. 2 alin. 3 cod de procedură penală inculpatul este obligat ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații:
- să nu depășească limita teritorială a municipiului București și a Județului I. decât în condițiile stabilite de instanță ;
- să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
- să se prezinte la organul de poliție din raza teritorială în care domiciliază conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței ;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme .se apropie de ceilalți inculpați, martorii din cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;
În baza art.160 ind. 2 alin. 3 ind. 1 Cod procedură penală, obligă pe inculpat să nu comunice cu nici unul dintre coinculpați direct sau indirect și nici cu martorii cauzei .
Atrage atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea credință a obligațiilor ce îi revin se va lua față de el măsura arestării preventive
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului dacă nu este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 decembrie 2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. DUMITRIȚA B. L. CIRSTOIU V.
GREFIER,
D. T.
red.D.Pic.
Dact.L.G.
ex.2
red.V.V.-T.B.-S.I.P.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1137/2013. Curtea... | Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 1156/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
