Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1195/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1195/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1195/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

- SECȚIA I PENALĂ -

Dosar nr._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 1195

Ședința publică de la 20 iunie 2013

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE - M. C.

JUDECĂTOR - C. C.

JUDECĂTOR - C.-B. I.-T.

GREFIER - G. A. I.

* * * * * * * * *

Ministerul Public - P. de pe Curtea de Apel București - este reprezentat prin procuror M. C..

Pe rol, se află judecarea cauzei penale privind recursul declarat de inculpatul R. S. I. împotriva sentinței penale nr. 196 din 15 martie 2013, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București, în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul inculpat personal și asistat de apărător ales, avocat C. B. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, care a învederat Curții că la dosar a fost depusă o cerere de probatoriu din partea inculpatului.

Curteaprocedează la legitimarea recurentului inculpat, fiind depusă la dosar Cartea de identitatea a acestuia in fotocopie.

Apărătorul desemnat din oficiu solicită a se lua act că delegația sa a încetat prin prezentarea apărătorului ales și a se dispune asupra onorariului parțial.

Curtea ia act de încetarea împuternicirii avocațiale a apărătorului din oficiu al inculpatului, ca urmare a prezentării apărătorului ales, urmând să se pronunțe pe onorariul parțial cuvenit.

Apărătorul recurentului inculpat susține pe scurt cererea de probatoriu depusă în scris la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că expertiza solicitată, privind recalcularea retroactivă a alcoolemiei, are caracter de probabilitate datorită faptului că pe lângă probele științifice, se pleacă și de la ingerarea de alcool și alimente declarată de inculpat. Aceste cantități declarate pot influența in mod decisiv o astfel de expertiză, astfel că toate expertizele efectuate pentru calcularea alcoolemiei au caracter de probabilitate. Cu atât mai mult cu cât există o singură probă, o singură recoltare, consideră că probabilitatea ar fi și mai mare, astfel că opinează că nu se impune admiterea unei astfel de probă.

Curtea, deliberând, apreciază că nu se impune efectuarea unei expertize pentru a stabili calculul retroactiv al alcoolemiei, având in vedere – pe de o parte - împrejurarea că nu a fost recoltată a doua probă din cauza refuzului inculpatului, ce s-a opus la acel moment și reținând și împrejurarea că a fost efectuată o expertiză ce atestă valoarea alcoolemiei la momentul respectiv.

Apărătorul recurentului inculpat susține că nu a fost efectuată nici o expertiză, fiind vorba doar de un buletin de analize, ce indică o valoarea a alcoolemiei.

Apărătorul recurentului inculpat depune la dosar motivele de recurs.

Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat sau probe de solicitat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătorul recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea sentinței recurate și achitarea inculpatului în temeiul art.11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.b/1 Cod procedură penală, motivat de faptul că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

În susținerea recursului, consideră netemeinică hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei soluții de condamnare a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, în contextul în care întreg materialul probator administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești demonstrează că îmbibația alcoolică din organism nu a fost stabilită potrivit procedurilor legale, astfel ca fapta reținută în sarcina sa nu poate fi caracterizată drept infracțiune. Rezultă că nerespectarea cu exactitate a procedurilor legale de prelevare și stabilire a alcoolemiei prin determinarea acesteia pe baza analizei toxicologice de laborator nu este în măsură să susțină o acuzare în sensul art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195.2002 republicată, fiind esențială respectarea întocmai a acestor proceduri.

Având in vedere că în absența celei de-a doua probe biologice nu se poate determina nivelul alcoolului aflat în sânge, în condițiile în care determinarea alcoolemiei pe baza analizei celor două probe de sânge, este singura în măsură să conducă la stabilirea concentrației de alcool în organism, nu se poate susține că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată.

Mai mult decât atât, solicită a se observa că valoarea singurei probe de sânge stabilite la analiză, este în neconcordanță și cu manifestările neuro-psihice pe care le-a prezentat recurentul cu ocazia examinării la INML, ce se regăsesc consemnate în cuprinsul buletinului de examinare clinică, manifestări constatate în mod obiectiv de către medicul - legist la scurt timp după producerea evenimentului rutier, manifestări ce îi sunt favorabile, și anume: și-a păstrat echilibrul la întoarcerea bruscă din mers, proba Romberg corect efectuată, a avut o vorbire clară, comportare ordonată, a fost orientat în timp și spațiu, atenție concentrată, judecată coerentă, reflexe normale.

Cat privește valoarea exprimată în urma testării cu aparatul etilotest, aceasta nu are forța unei probe în procesul penal decât în ceea ce privește constatarea consumului de alcool, nu însă și a cantității de alcool în sânge, ea fiind proba în cauzele contravenționale.

Componenta principală a laturii obiective – și anume elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului nefiind îndeplinit, întrucât îmbibația alcoolică din organism nu a fost stabilită potrivit procedurilor legale, consideră că fapta nu poate fi caracterizată drept infracțiune.

De asemenea, solicită a se ține cont și de faptul că, recurentul a manifestat o atitudine sinceră, a regretat pe tot cursul procesului penal fapta comisă, nu a fost implicat într-un accident rutier soldat cu avarii sau mai grav cu rănire de persoane, era posesor al permisului de conducere și nu este cunoscut cu antecedente penale.

Conchizând, solicită admiterea recursului astfel cum a fost susținut, avându-se în vedere și motivele de recurs depuse în scris la dosarul cauzei.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține că soluția firească nu ar fi cea de achitare, ci cea de condamnare pentru o faptă prevăzută de legiuitor cu sancțiuni mai blânde.

În cauză există probe clare pentru infracțiunea prev. de art. 87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, respectiv buletinul de analize – alcoolemie de 1,65‰ - testarea cantității de alcool în aerul expirat, astfel că pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta comisă.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

CURTEA ,

Deliberând asupra recursului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 196 din 15 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art. 334 C.pr.pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului R. S. I. din infracțiunea prev. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., în infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., text de lege în baza căruia a fost condamnat inculpatul R. S. I. [fiul lui V. si M., născut la data de 18.02.1989, în București, domiciliat în București, ., ., apt 33, sector 5 CNP_], la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.

În baza art. 71 al.1 C.pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b C.pen.

În baza art. 81 C.pen., a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, calculat potrivit dispozițiilor art. 82 C.pen.

În baza art. 71 al.5 C.pen., a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

În baza art. 359 C.p.p., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

În baza art.191 alin. 1 C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție, judecătorul fondului a reținut că, prin rechizitoriul nr._/P/2011 din 15.10.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului R. S. I., sub aspectul acuzației de a fi săvârșit infracțiunea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prevăzută de art. 87 alin.5 din OUG nr. 195/2002, republicată.

În fapt, prin actul de sesizare a instanței, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că, la data de 22.05.2011, în jurul orei 03,30, organele de poliție rutieră au oprit pentru control auto marca Peugeot cu număr de înmatriculare_, ce era condus pe . inculpatul R. S. I..

Inculpatul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, a fost condus la INML pentru recoltarea probelor biologice însă acestuia i s-a recoltat o singură probă biologică întrucât a refuzat recoltarea celei de a doua probă biologică.

Situația de fapt reținută a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare (f. 7-8 dup), buletin de examinare clinică și proces verbal de prelevare (f. 10-11 dup), buletin de analiză toxicologică alcoolemie (f. 12 dup), declarațiile martori (f. 22-30 dup), declarații învinuit (f.16-22, 35 dup).

În faza de cercetare judecătorească, după citirea actului de sesizare, cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale, în ședința publică din data de 05.11.2012, inculpatul s-a prevalat de dispozițiile art. 70 alin. 2 C.pr.pen., neînțelegând să dea o nouă declarație în fața instanței.

În cauză, au fost audiați sub prestare de jurământ martorii audiați și în faza de urmărire penală, ale căror declarații au fost consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Instanța de fond a încuviințat inculpatului proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

În ședința publică din data de 28.01.2013, în baza art. 334 C.pr.pen., instanța de fond a pus în discuție schimbarea încadrării juridice a faptei reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prev. de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. în infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 rep., întrucât din analiza actelor și lucrărilor dosarului, a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 22.05.2011, în jurul orei 03,30, inculpatul R. S. I. a condus autoturismul marca Peugeot nr. 307, cu număr de înmatriculare_ pe . Mânăstirea Cașin către Piața Presei Libere, fiind oprit pentru control de un echipaj de poliție.

Potrivit procesului verbal încheiat la data de mai sus, de organele de poliție, s-a reținut că, la controlul efectuat, s-a constatat că inculpatul R. S. I. emana vapori de alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcoltest, care a indicat o valoare de 0,71 mg/l în aerul expirat.

S-a mai reținut că, inculpatul R. S. I., a declarat cu acea ocazie că, la data de 22.05.2011, în intervalul de timp cuprins între ora 01,00 și ora 03, 10, a consumat 0,5 litri de vin împreună cu mai mulți prieteni, fără aport alimentar.

În continuare, instanța de fond a reținut că inculpatul a fost condus de organele de politie la sediul INML, unde i s-a recoltat o singură probă de sânge, la ora 04,50, aceasta indicând o alcoolemie de 1,65 gr%o, precum și faptul ca inculpatul a renunțat la recoltarea celei de-a doua probe.

Audiat în cursul urmăririi penale, în calitate de învinuit de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., inculpatul a avut o atitudine sinceră, menținându-și declarația din data de 14.07.2011, prin care a recunoscut că, la data de 22.05.2011, în intervalul de timp cuprins între ora 01,00 și ora 03,10, a consumat 0,5 litri de vin împreună cu mai mulți prieteni, fără aport alimentar.

De asemenea, acesta a declarat că, a fost condus de organele de poliție la sediul INML, unde i s-a recoltat o probă de sânge, polițiștii informându-l că, dacă dorește recoltarea celei de-a doua probe, i se va face o recalculare a alcoolemiei, costul acesteia fiind de 510 lei.

Întrucât nu avea posibilități materiale, inculpatul a declarat că a renunțat la recoltarea celei de-a doua probe de sânge (f. 17 dup).

Ulterior, prin rezoluția nr._/P/2011 din data de 04.04.2012, procurorul de caz a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., în infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 rep.

Audiat în calitate de învinuit, cu privire la noua încadrare juridică a faptei, inculpatul nu a fost de acord cu aceasta învinuire, motivat de faptul că i s-a recoltat o probă de sânge astfel ca nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni (f. 21 dup).

Situația de fapt reținută mai sus a fost confirmată și de declarațiile martorilor S. I., T. M. A., Z. P. și P. A..

De altfel, instanța de fond a reținut că inculpatul a recunoscut faptul că a condus autoturismul pe drumurile publice, fiind sub influența băuturilor alcoolice, de asemenea, acesta nu a contestat rezultatul etilotestului și nici rezultatul alcoolemiei rezultat din recoltarea probei de sânge, ci apărarea acestuia a avut în vedere că, fapta săvârșită nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată.

Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept, fapta inculpatului R. S. I. - care la data de 22.05.2011, a condus pe drumurile publice un autoturism având o alcoolemie de 1,65 gr%o - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.87 al.1 din O.U.G. nr.195/2002, astfel cum a fost modificată și completată prin O.U.G. nr.63/2006.

Instanța de fond a arătat că nu se poate reține în sarcina inculpatului, infracțiunea prevăzută de art. 87 alin. 5 din O.U.G. nr. 195/2002 rep., întrucât, prin incriminarea infracțiunii de refuz de recoltare în art. 87 alin.5 din O.U.G. nr. 195/2002, legiuitorul a urmărit să sancționeze acțiunea inculpatului de a pune în imposibilitate activitatea organelor abilitate ale statului de a stabili alcoolemia conducătorului auto.

În cauză, judecătorul fondului a apreciat că inculpatul nu a pus organele de poliție în imposibilitatea de a stabili alcoolemia, întrucât acesta s-a supus testului cu aparatul etilotest, rezultatul înregistrat fiind, potrivit diagramei alcooltest de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, inculpatul s-a prezentat la serviciul medico-legal, unde i s-a recoltat prima probă de sânge la ora 04,50, cantitatea de alcool fiind de 1,65 gr.%o alcool pur în sânge.

Prima instanță a apreciat că motivele expuse în rechizitoriu, potrivit cărora inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de refuz de recoltare, întrucât făptuitorul are obligația legală de a accepta recoltarea a două probe biologice, este lipsita de fundament legal.

Astfel, norma de incriminare se referă atât la stabilirea alcoolemiei cât și la stabilirea prezenței de produse și substanțe stupefiante sau a medicamentelor.

Prelevarea probelor biologice pentru fiecare constatare toxicologică este reglementată distinct în Ordinul Ministerului nr. 376/2006 care se referă atât la probe biologice de sânge cât și la probe de urina.

Potrivit art. 6 din OMS nr. 376/2006, procedurile de prelevare a produselor biologice sunt următoarele:

a) pentru determinarea alcoolemiei se prelevează 2 (două) probe de sânge din venă la interval de o oră între prelevări, fiecare probă conținând 10 ml sânge;

b) în situația în care nu se pot preleva 10 ml de sânge, se menționează la rubrica „observații" a buletinului de examinare clinică, prevăzut în anexa nr. 3 la prezentele norme metodologice, cu precizarea motivului;

c) prelevarea sângelui se face cu seringi de unică folosință, până la înlocuirea acestei metode cu trusa standard de prelevare special destinată acestui scop, a cărei componență este prevăzută în anexa nr. 5 la prezentele norme metodologice;

d) prima prelevare se efectuează de preferință într-un interval de timp de până la 30 de minute de la producerea evenimentului care a determinat solicitarea prelevării de sânge;

e) pentru determinarea produselor ori substanțelor stupefiante sau a medicamentelor cu efecte similare se prelevează o singură probă de sânge și în mod obligatoriu 50-100 ml urină.

Procedura stabilită de ministrul sănătății prevede așadar că pentru determinarea alcoolemiei se prelevează două probe de sânge fără a folosi însă cuvântul obligatoriu ca în cazul determinării produselor ori substanțelor stupefiante (lit.e).

Această opinie este întemeiată și pe dispozițiile art. 7 din același ordin care prevede în alineatul 1 că în situațiile medicale speciale, în care nu poate fi efectuată cea de-a doua prelevare, precum și în cazul refuzului de prelevare, se menționează acest fapt în mod expres în cadrul rubricii „observații" a buletinului de examinare clinică, precizându-se motivul neprelevării. Iar alineatul 2 arată că „În situațiile prevăzute la alin. (1), cu excepția refuzului de prelevare, se prelevează 10 ml urină, sub supraveghere, în flacon spălat, care ulterior va fi supus procedurii de sigilare prevăzute la art. 13, cu excepția refuzului de prelevare.

Prin urmare, ordinul ministrului sănătății constată și reglementează și situația refuzului de prelevare a celei de-a doua probe, arătând că refuzul persoanei de prelevare pentru a doua probă se consemnează pe formularul prevăzut în anexa II din Ordin.

Or, nu se poate interpreta că legiuitorul, cuprinzând în documentația specifică o rubrică specială privitoare la înscrierea refuzului de recoltare a celei de-a doua probe a urmărit să preconstituie probe pentru organul de urmărire penală. Cu atât mai puțin, Ordinul Ministrului Sănătății nu poate constitui temei pentru tragerea la răspundere penală.

În consecință, instanța de fond a reține că refuzul conducătorului auto privitor la recoltarea celei de-a doua probe nu constituie infracțiunea prevăzută de art. 87 alin.5 din O.U.G. nr. 195/2002.

Singura sancțiune pe care o suportă conducătorul auto în caz de refuz de recoltare a celei de-a doua probe este prevăzută de art. 8 din OMS nr. 376/2006 respectiv aceea că, în cazul refuzului de prelevare a celei de-a doua probe, de regulă nu se efectuează calculul retroactiv al alcoolemiei, consemnându-se în procesul-verbal de prelevare al cărui formular este prevăzut în anexa nr. 2 la prezentele norme metodologice.

Se mai precizează că medicul și polițistul vor încunoștința persoana despre consecințele refuzului prelevării celei de-a doua probe prevăzute la alin. (1).

Prin urmare, în cazul în care conducătorul auto refuză recoltarea celei de-a doua probe, acesta acceptă implicit că valoarea alcoolemiei stabilită prin analiza unicei probe de sânge este cea avută în momentul depistării sale, valoare pe care nu o va putea contesta ulterior, prin solicitarea efectuării unei expertize privind calculul retroactiv.

La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C.pen., respectiv, dispozițiile părții generale a Codului penal, limitele de pedeapsă stabilite de lege pentru infracțiunea dedusa judecății, gradul de pericol social concret al faptei, ce rezultă din modul de săvârșire a infracțiunii, respectiv conducerea pe drumurile publice a unui autoturism, având o îmbibație alcoolică de 1,65 gr%o, urmarea care s-ar fi putut produce, constând în vătămarea integrității corporale sau moartea celorlalți participanți la trafic însă a avut în vedere și conduita sa procesuală, care a relevat o atitudine de regret a faptei săvârșite, aspect care, deși nu a fost reținut ca o circumstanța judiciară atenuantă, reprezintă o împrejurare care atenuează răspunderea penală a inculpatului.

Întrucât în raport cu particularitățile dezvoltării psiho-sociale ale inculpatului și împrejurările cauzei, judecătorul fondului a considerat că scopurile educativ, preventiv și represiv ale pedepsei pot fi atinse și fără executarea efectivă a pedepsei privative de libertate, și constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 81 C.pen., respectiv inculpatul nu are antecedente penale, pedeapsa aplicată este mai mică de 3 ani închisoare, a optat pentru suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin prezenta, pe durata unui termen de încercare de 3 ani stabilit potrivit art. 82 C.pen.

Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat recurs inculpatul R. S. I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezbaterile orale, inculpatul – care a beneficiat de asistența juridică a unui apărător ales – critică hotărârea pentru nelegalitate, în sensul greșitei condamnări, motivat de faptul că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Se susține că în absența celei de-a doua probe biologice nu se poate determina nivelul alcoolului aflat în sânge, în condițiile în care determinarea alcoolemiei pe baza analizei celor două probe de sânge, este singura în măsură să conducă la stabilirea concentrației de alcool în organism, nu se poate susține că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată.

Referitor la valoarea exprimată în urma testării cu aparatul etilotest, aceasta nu are forța unei probe în procesul penal decât în ceea ce privește constatarea consumului de alcool, nu însă și a cantității de alcool în sânge, ea fiind proba în cauzele contravenționale.

Se mai susține că, principala componenta a laturii obiective – și anume elementul material al infracțiunii reținute în sarcina inculpatului – nu este îndeplinită, întrucât îmbibația alcoolică din organism nu a fost stabilită potrivit procedurilor legale, consideră că fapta nu poate fi caracterizată drept infracțiune.

Analizând hotărârea pronunțată de către instanța de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate, precum și din oficiu, cu luarea în considerare și a celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.385⁶ alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:

Instanța de fond – respectând dispozițiile legale ce garantează aflarea adevărului, precum și pe cele ce asigură respectarea drepturilor procesuale ale părților, a reținut în mod corect existența faptei și vinovăția inculpatului R. S. I., adoptând – sub acest aspect – o soluție legală, care va fi confirmată și de către instanța de recurs.

Cu privire la critica apărării, în sensul că se impunea administrarea de probatorii (ce au fost formulate și în recurs), Curtea arată că instanța de fond s-a pronunțat, prin respingerea probei, motivat, aceasta nefiind utilă și pertinentă cauzei, soluția adoptată și în prezenta cale de atac, Curtea reamintind că o astfel de probă are o valoarea strict teoretică, întrucât nu se poate stabili cu exactitate ce băuturi a consumat inculpatul, avându-se în vedere și timpul scurt scurs de la momentul la care acesta a fost oprit în trafic și momentul recoltării primei probe biologice. Este de observat că, este foarte ușor ca ulterior comiterii infracțiunii să fie declarat un alt consum decât cel real, atât de alimente, cât și de băuturi alcoolice, iar în urma consultării formulei de calcul și a felului alimentelor și a băuturilor ce trebuie declarate ca fiind consumate pentru ca o infracțiune să devină contravenție. D. urmare, prima declarație dată de inculpat este cea care reflectă adevărul, pentru aceste considerente și Curtea a apreciat că nu se impune admiterea probei solicitate.

Infracțiunea prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002, modificată și completată prin Legea nr.49/2006 este o infracțiune de pericol, așa încât, în mod corect, a reținut instanța de fond că fapta comisă de inculpatul (recurent în speță) prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Împrejurările susținute de apărare, în sensul că se impune achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. b¹ din Codul de procedură penală, cu aplicarea unei amenzi administrative, este un element ce a fost deja reținut de instanța de fond și înlăturat ca atare, întrucât în cauză nu există niciun element care să conducă la concluzia că fapta reținută în sarcina sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni; inculpatul săvârșind fapta în forma de vinovăție a intenției indirecte, în accepțiunea prevederilor art.19 pct.1 lit. b C.p., întrucât, acesta chiar dacă nu a urmărit rezultatul faptei sale, respectiv starea de pericol pentru siguranța circulației și depistarea sa de organele de poliție, el a prevăzut și a acceptat acest rezultat.

Din probele dosarului, rezultă împrejurarea că inculpatul a fost oprit accidental, prin depistarea în trafic ca urmare a unui control de rutină efectuat de organele de poliție.

Potrivit procesului verbal încheiat de organele de poliție, s-a reținut că, la controlul efectuat, s-a constatat că inculpatul R. S. I. emana vapori de alcool, motiv pentru care a fost testat cu aparatul alcoltest, care a indicat o valoare de 0,71 mg/l în aerul expirat.

În continuare, inculpatul a fost condus de organele de politie la sediul INML, unde i s-a recoltat o singură probă de sânge, la ora 04,50, aceasta indicând o alcoolemie de 1,65 gr%o, precum și faptul ca inculpatul a renunțat la recoltarea celei de-a doua probe.

Sub aspectul laturii obiective, în mod corect, judecătorul fondului a apreciat că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de conducere de către inculpatul R. S. I. a autoturismului marca Peugeot 307, cu număr de înmatriculare_ pe . sânge o îmbibație alcoolică ce depășește limita legală prevăzută de lege.

Infracțiunea de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având o alcoolemie peste limita legală este o infracțiune de pericol, rezultatul faptei constă într-o stare contrară celei existente anterior, stare de pericol sub imperiul căreia valoarea socială constând în siguranța circulației pe drumurile publice este amenințată, relațiile create în jurul și datorită acestei valori neputându-se desfășura normal.

Cum starea de pericol se produce prin însăși săvârșirea faptei, legătura de cauzalitate între ele este implicită, ex re.

Referitor la latura subiectivă a infracțiunii, instanța reține că inculpatul a săvârșit fapta cu forma de vinovăție prevăzută de lege, respectiv cu intenție indirectă prevăzută de art.19 alin.1 pct.1 lit. b C.pen, acesta a prevăzut rezultatul faptei sale, respectiv punerea în pericol al siguranței circulației rutiere și a participanților la trafic și deși nu l-a urmărit, a acceptat posibilitatea producerii lui.

Un lucru este cert, inculpatul R. S. I. a consumat alcool, după care s-a urcat la volanul autoturismului, pe care l-a condus pe drumurile publice și nu s-a produs un eveniment rutier din cauza consumului de alcool, pentru că a fost oprit la timp de către organele de poliție.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se are în vedere nu numai urmarea produsă, ci și urmarea care s-ar fi putut produce.

Ori, în cauza dedusă judecății, având în vedere starea în care se afla inculpatul la momentul depistării de către organele de poliție, în orice moment se putea produce un accident rutier grav, capacitatea sa de a conduce autovehiculul fiind, în mod evident, redusă și chiar afectată.

Împrejurarea că inculpatul este la primul conflict cu legea penală, că la urmărirea penală a recunoscut consumul de alcool, și toate celelalte date personale ce pot fi apreciate ca pozitive, sunt aspecte ce au fost avute în vedere de judecătorul fondului, care a optat - în alegerea modalității de executare, pentru suspendarea condiționată - și nu pot constitui, prin ele însele împrejurări care să conducă la concluzia că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Curtea nu poate primi nici critica recurentului, în sensul acordării netemeiniciei sentinței fondului, cu privire la pedeapsa aplicată, deoarece circumstanțele personale ale acestuia au fost avute în vedere, iar aspectele privind datele personale au fost evaluate corespunzător, în raport cu celelalte criterii prevăzute la art. 72 C. pen., considerându-se că în cauză au fost examinate toate criteriile specifice individualizării judiciare a pedepsei, cuantumul pedepsei aplicate, reflectând, atât gravitatea faptei comise, cât și circumstanțele personale ale inculpatului, ținându-se cont și de împrejurarea că judecătorul fondului a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins fără executarea acesteia.

Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o corectă individualizare, proporționarea acesteia, care să țină seama și de persoana căreia îi este destinată. Se constată că instanța de fond, la stabilirea pedepsei de 1 an închisoare (la limita minimă), a dat dovadă de multă clemență și a luat în considerare, cu precădere, datele referitoare la persoana inculpatului, motivând temeinic și nereținerea dispozițiilor art.74 din Codul penal.

În raport de toate cele arătate și cum la examinarea din oficiu nu rezultă alte motive care să conducă la casarea hotărârii atacate, în temeiul art.385¹⁵ pct.1, lit.b Cod procedură penală, recursul inculpatului R. S. I. va fi respins ca nefondat.

Constatând că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, Curtea îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de către inculpatul R. S. I., împotriva sentinței penale nr.196 din 6 martie 2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București, în dosarul nr._ .

În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 iunie 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

M. C. C. C. C.-B. I.-T.

GREFIER,

G. A. I.

red.C.B.I.T.

dact.L.G.

ex.2

red.D.I.M. –Jud.Sect.1

← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1136/2013....		Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... →

Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1195/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1195/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI