Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 2093/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2093/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 2093/2013
Dosar nr._
(Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.2093
Ședința publică din data de 13 noiembrie 2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: M. D. G.
JUDECĂTOR: D. D.
JUDECĂTOR: B. L.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror S. M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de condamnatul D. H. împotriva sentinței penale nr.722 din 3.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-condamnat D. H., personal, în stare de deținere și asistat de apărător ales, av. Gerber G., în baza delegației nr._ din data de 2.11.2013.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care a învederat că, prin serviciul registratură, s-a depus de către recurentul-condamnat motive de recurs.
Nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-condamnat D. H. solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, pe fond, admiterea contestației la executare formulată în baza art.461 lit.d Cod procedură penală, a se reține în cauză aplicarea prevederilor art.19 din Legea nr.682/2002 în beneficiul condamnatului, dând eficacitate acestora și reducând pedeapsa aplicată conform prevederilor legale.
Arată că recurentul a formulat un denunț în timpul judecării în recurs a dosarului său de fond, iar Înalta Curte de Casație și Justiție a avut cunoștință de acest aspect, denunțul fiind concretizat după ce sentința a rămas definitivă.
Consideră că la acest moment contestația la executare este admisibilă, ea presupunând existența unei hotărâri definitive de condamnare, ceea ce este cazul în speță și trebuie să vizeze un incident prevăzut de art.461 lit.d Cpp, ivit în cursul executării, respectiv concretizarea denunțului, în speță trimiterea în judecată prin rechizitoriu a celui denunțat pentru fapte de corupție.
Apreciază că, la acest moment, se refuză aplicarea unei prevederi legale imperative a art.19, că această prevedere nu este lăsată la aprecierea instanței, fiind vorba de o cauză obligatorie de reducere a pedepsei.
Totodată, prin neluarea în discuție a beneficiului art.19, apreciază că i se încalcă dreptul la un proces echitabil, art.6 din CEDO.
Reprezentantul Ministerului Public precizează că, chiar dacă potrivit Deciziei nr.1471/2006 a ÎCCJ o astfel de aplicare a art.19 nu ar fi posibilă după rămânerea definitivă a hotărârii, Curtea de Apel București – Secția a II a Penală a pronunțat o decizie prin care a admis aplicarea art.19, dar pentru situația în care respectivul condamnat deja fusese în imposibilitate să formuleze denunțul.
Exceptând discuțiile referitoare la admisibilitatea sau nu a unei astfel de contestații la executare, consideră că se omite faptul că există niște condiții pentru a putea a fi aplicat art.19, independent de momentul la care trebuie formulat, relativ la infracțiunile pentru care și denunțătorul și denunțatul trebuie să fie cercetați. În această situație D., persoana care a fost denunțată, a fost condamnată pentru o infracțiune la Legea nr.275/2006 referitoare la executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, această infracțiune nefăcând parte dintre infracțiunile grave astfel cum sunt ele definite de Legea nr.682/2002. Ca atare, solicită respingerea recursului.
Recurentul-condamnat D. H., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului. Arată că a formulat un denunț, iar cel denunțat a fost condamnat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.722 din 3 octombrie 2013 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, s-a hotărât în baza art.462 Cod procedură penală rap. la art.461 alin.1 lit.d Cod procedură penală respingea ca nefondată a contestației la executare formulată de petentul D. H., în prezent deținut în Penitenciarul București Rahova, iar în temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală a fost obligat petentul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 17.06.2013 pe rolul Tribunalului București - Secția II Penală a fost înregistrata sub nr._ contestația la executare formulată de petentul D. H. împotriva Sentinței Penale nr.176/10.03.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția II Penală în dosarul nr._/3/2009.
În motivarea contestației sale, contestatorul D. H. arătă că prin Sentința Penală nr. 176/10.03.2010 a Tribunalului București - Secția II Penală pronunțată în dosarul nr._/3/2009, așa cum a fost modificată prin Decizia Penală din 15.03.2012 a Înaltei Curți de Casație de Justiției a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani de închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea 143/2000 si 8 ani pedeapsa complementata a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b Cod penal.
La data de 29.11.2011 în timp ce dosarul era în curs de judecată, în recurs, la Înalta Curte de Casație de Justiției, petentul a formulat un denunț vizând, săvârșirea de către agenți din Penitenciarul București Rahova (printre care și D. E. D.) a unor infracțiuni de corupție, denunț ce a fost înregistrat sub nr.5009/P/2011 si ulterior conexat la dosarul nr.2001/P/2011 al parchetului de pe lingă Tribunalul București.
Prin Rechizitoriul nr.2001/P/2011 din data de 20.03.2013 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului D. E. D., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la introducerea de bunuri si obiecte interzise in penitenciar, prevăzuta de art.26 C.pen. rap. la art.74 ind.2, al.1,2 din Legea 275/2006, ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.pen.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția II Penală, sub nr._/3/2013 la data de 20.03.2013.
Prin Sentința Penală nr.452/30.05.2013 inculpatul D. E. D. a fost condamnat la, o pedeapsă rezultantă de 1 an de închisoare.
Petentul Diveci H. a solicitat să se constate faptul că în cauză sunt incidente dispozițiile art.461 lit.d Cod procedură penală cu privire la incidența motivului de contestație la executare „orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei”, solicitând să se constate îndeplinirea condiției prevăzute de art.19 lit.h din Legea nr. 682/2002.
S-a solicitat reducerea pedepsei conform art.19 din Legea nr.682/2002.
În susținerea cauzei sale petentul a depus înscrisuri, respectiv răspuns P. de pe lângă Tribunalul București în dosarul nr.2001/P/2001 (fila 8), copie Sentința Penală în dosarul nr._/3/2013-ECRIS (filele 9-11).
A fost atașat cazierul Judiciar al petentului D. H. (fila 16-17) și dosarul nr._/3/2009 al Tribunalului București - Secția II Penală.
Examinând contestația, instanța de fond a reținut că prin Sentința Penală nr. 176/10.03.2010 a Tribunalului București - Secția II Penală pronunțată în dosarul nr._/3/2009, așa cum a fost modificată prin Decizia Penala nr.750/15.03.2012 a Înaltei Curți de Casație de Justiției, petentul Diveci H. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani de închisoare pentru săvârșirea unor infracțiuni prevăzute de Legea nr.143/2000 și 8 ani pedeapsa complementata a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a, b Cod penal.
A fost emis MEPI 294/16.03.2012.
La data de 29.11.2011 petentul a formulat un denunț vizând săvârșirea de către agenți din Penitenciarul București Rahova, printre care și inculpatul D. E. D. a unor infracțiuni de serviciu si de corupție, denunț înregistrat sub nr.5009/P/2011, ulterior conexat la dosarul 2001/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București.
Prin Rechizitoriul nr.2001/P/2011 din data de 20.03.2013 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului D. E. Danuț (agent în Penitenciarul București - Rahova) pentru săvârșirea a două infracțiuni de complicitate la introducerea de bunuri și obiecte interzise în penitenciar prevăzute de art.26 C.pen. rap. la art.74 ind.2 al.1,2 din Legea 275/2006 și art.26 C.pen. rap. la art.74 ind.2 al.1, 2 din Legea nr.275/2006, ambele cu aplicarea artt.33 lit.a Cod penal.
Ulterior, prin Sentința Penala din data de 30.05.2013 în dosarul_/3/2013 al Tribunalului București - Secția II Penală inculpatul D. E. D. a fost condamnat la o pedeapsa de 1 an de închisoare.
Instanța a constatat că motivul invocat de contestatorul D. H. nu s-a încadrat în nici unul din cazurile de contestație la executare prevăzute de art. 461 Cod procedură penală, Procedura contestației la executare are ca obiect strict aspecte referitoare la legalitatea executării hotărârilor penale, limitativ prevăzute la lit. a-d ale art. 461 Cod procedură penală, care nu se regăsesc în speță.
Conform art.461 Cod procedură penală contestația contra executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri:
a)când s-a pus in executare o hotărâre care nu era definitivă.
b) când executarea este îndreptata împotriva unei alte persoane decât cea prevăzuta in hotărârea de condamnare.
c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se executa sau vreo împiedicare la executare.
d) când se invoca amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauza de stingere sau de micșorare a pedepsei,precum si orice alt incident ivit in cursul executării.
Conform art.461 al.1 lit.d Cod procedură penală contestația la executare se poate introduce invocându-se motivul „orice cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei”,când după rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care petentul a fost condamnat,de asemenea reducerea obligatorie sau facultativa a pedepsei aplicate, conform art.14 și 15 Cod penal.
Motivul indicat de petent cu privire la incidența în cauză a cazului prevăzut de art. 19 rap. la art.2 pct.3 lit.h din Legea nr.682/2002 nu este incident în cauză, formularea unui denunț în cursul soluționării recursului petentului la Î.C.C.J. care nu a fost luat în considerare la stabilirea pedepsei aplicate acestuia nefiind un motiv de contestație la executare conform art.461 lit.d Cod procedură penală.
Având în vedere dispozițiile legale de mai sus, Tribunalul a constat că motivele contestatorului Diveci H. cu privire la nereducerea pedepsei cu ½ conform Legii 682/2002 în cuprinsul Sentinței Penale nr. 176/10.03.2010 a Tribunalului București - Secția II Penală pronunțată în dosarul nr._/3/2009, așa cum a fost modificată prin Decizia Penala nr.750/15.03.2012 a Înaltei Curți de Casație de Justiției, nu se încadrează în motivele contestației la executare prevăzute de art.461 al.1 lit.d Cod procedură penală, acestea fiind de strictă interpretare aplicându-se numai în cazurile expres prevăzute de lege
Motivele invocate de contestator nu se regăsesc în nici unul din motivele contestației la executare prevăzute expres si limitativ de dispozițiile art.461 Cod procedură penală.
Pentru aceste considerente Tribunalul a respins ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul D. H..
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală Tribunalul a obligat pe contestatorul D. H. la plata sumei de 200 lei cheltuielile judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termenul legal, petentul condamnat contestator D. H., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei respingeri a contestației sale.
Analizând hotărârea pronunțată de către instanța de fond, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate, precum și din oficiu, cu luarea în considerare și a celorlalte cazuri de casare prevăzute în art.3856 alin.3 din Codul de procedură penală, Curtea constată următoarele:
În raport cu opinia primei instanțe, Curtea apreciază că efectuarea unui denunț în condițiile art.19 rap. la art.2 pct.3, lit.h din Legea nr.682/2002 nu este un caz de contestație la executare, nefiind o cauză de micșorare a pedepsei, survenită în procesul de executare al acesteia, reprezentând doar o cauză de reducere a pedepsei care poate fi avută în vedere în cursul procesului penal, în cadrul individualizării judiciare a pedepsei.
Așa fiind, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de petentul condamnat D. H., împotriva sentinței penale nr. 722 din 03 octombrie 2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul condamnat D. H., împotriva sentinței penale nr. 722 din 03 octombrie 2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a penală.
Obligă pe recurent la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariul avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. D. G. D. D. B. L.
GREFIER,
D. T.
Red.Jud.D.G. M.
Dact.E.C./2Ex
Red.jud.G.T.Z.-T-B. S.II.P.
| ← Cerere de liberare provizorie sub control judiciar. Art. 160... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 491/2014.... → |
|---|
