Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2133/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2133/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 2133/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 2133/R
Ședința publică de la data de 13 noiembrie 2013.
Curtea constituită din:
P. – C. A. G.
JUDECĂTOR – V. C.
JUDECĂTOR – L. C-T. C.
GREFIER - M. G.
MINISTERUL PUBLIC - P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T. – S.C. - reprezentat prin procuror L. E..
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpatul N. C. D., împotriva încheierii de ședință din data de 27 noiembrie 2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a penală în dosarul nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat N. C. D. în stare de arest și asistat de avocat ales cu împuternicire avocațială depusă la dosarul de fond.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat solicită admiterea recursului Tribunalului București prin care s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului și respingerea cererii de înlocuirea acestei măsuri cu obligarea de a nu părăsi localitatea.
Solicită a se constata, că înțelege să critice încheierea recurată sub aspectul netemeiniciei în sensul în care instanța în mod greșit și-a bazat soluția pe anumite aspecte pe care inițial Ministerul Public le-a susținut în referatul cu propunerea de emitere a mandatului de arestare preventivă, însă ulterior, procurorul de ședință a înțeles să nu susțină temeiul arestării preventive prev. de art. 148 lit. f și a Cod procedură penală. În atare situație, analiza făcut de instanța de fond asupra necesității menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului se raportează la faptul că ar exista date și indicii că inculpatul s-a sustras urmării penale și ulterior cercetării judecătorești. Însă, la dosarul cauzei nu se regăsesc probe care să ateste acest lucru, mai mult, chiar și la momentul soluționării propunerii de arestare preventivă, se poate constata că temeiul pentru care s-a emis acel mandat a fost art. 148 lit. f Cod procedură penală, neexistând la dosarul cauzei date de la autoritățile germane care să ateste că i s-a adus la cunoștință inculpatului existența unui dosar de urmărire penală ce îl privește și în care are calitatea de învinuit sau inculpat. Ca atare, se poate observa că inculpatul a fost arestat în baza mandatului european, prezentat autorităților și pentru prima oară aflat în fața instanței de judecată a avut posibilitatea să ia cunoștință de învinuirile ce i se aduc. Arată că în rechizitoriul cu care instanța este învestită nu se face o analiză distinctă a modalității în care se reține în fapt participarea inculpatului la faptele de care este acuzat. Mai arată că la instanța de fond a solicitat aplicarea procedurii simplificate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului inculpatului, ca fiind neîntemeiat. Temeiurile arestării preventive care au fost reținute în sarcina inculpatului, respectiv cel prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că prin lăsarea acestuia în libertate societatea ar fi periclitată sau ar exista un pericol asupra societății, apreciază ca fiind întemeiate, având în vedere, pe de o parte, așa cum a arătat de altfel și judecătorul fondului, faptul că din probele care se află la dosar rezultă că inculpatul prin activitatea infracțională pe care a desfășurat-o a avut o implicație deosebită în funcționarea grupului de criminalitate organizată care se reține în sarcina sa și mai cu seamă faptul că, aflându-se pe teritoriul Germaniei, a primit colete care conțineau aparatură skimming pe care ulterior o preda altor inculpați aflați pe teritoriul Germaniei și care amplasau această aparatură pe bancomatele din Berlin. Solicită a se avea în vedere că pe lângă interceptările convorbirilor telefonice și prin internet, există la dosarul de urmărire penală și o comisie rogatorie
efectuată cu autoritățile germane din conținutul căreia rezultă că în urma unor percheziții solicitate de către autoritățile române autorităților germane la două adrese la care existau presupunerea rezonabilă că inculpatul locuiește pe teritoriul statului german, la una dintre adrese inculpatul s-a prezentat spunând că într-adevăr el este cel care locuiește acolo iar coletele în care se afla aparatura skimming le-a primit. De asemenea, solicită să se aibă în vedere faptul că așa cum rezultă din actele dosarului există o presupunere rezonabilă că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală. Este adevărat, nu este reținut temeiul prev. de art. 148 lit. a Cod procedură penală, datorită faptului că propunerea de arestare preventivă a fost făcută de către parchet la data de 13.02.2013, fără ca la momentul respectiv autoritățile germane să trimită un răspuns autorităților române dacă inculpatul care a fost citat de către autoritățile germane la solicitarea autorităților române s-a prezentat la audieri în data de 22.01.2013. Însă, având în vedre faptul că ulterior propunerii arestării preventive din luna februarie a fost dispusă trimiterea cauzei spre judecată și inculpatul a fost predat abia la cca. 8 luni de la momentul când s-a dispus arestarea preventivă și a cunoscut existența acestei proceduri, pentru că a fost prezent la perchezițiile efectuate pe teritoriul Germaniei, iar inculpații cărora le preda coletele au fost arestați și având în vedere legăturile de prietenie care existau între aceștia, apreciază că există suficiente motive în a presupune în mod rezonabil că inculpatul cunoscând procedura care era desfășurată împotriva sa, s-a sustras urmăririi penale, mandatul de arestare ce a fost emis în data 13.02.2013 pe numele său fiind pus în executare numai în urma diligențelor efectuate de autoritățile române prin emiterea unui mandat european de arestare.
Apărătorul recurentului inculpat având cuvântul în replică, arată că, gradul de implicare a acestuia este extrem de mic și reiese cu certitudine faptul că membrii acelei grupări s-au folosit de faptul că inculpatul avea un domiciliu stabil în Germania și a fost o modalitate ca să primească aparatura skimming din România, aceasta fiind singura implicare a inculpatului.
Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat arată că nu a știut niciun moment că există un proces în care să fie citat și este de acord cu concluziile puse de către apărătorul său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 07.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, în dosarul nr._ 13, în baza art.3001 alin.1 și 3 C. pr. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a fost menținută această măsură luată față de inculpatul N. C. D..
S-a reținut că, prin rechizitoriul nr.251/D/P/2011 emis la data de 29.04.2013, P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - DIICOT a dispus trimiterea în judecată, a inculpatului N. C. D. - cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de prev. de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate; art. 25 din Legea nr. 365/2002, privind comerțul electronic (fapte descrise la pct. 1 rechizitoriu); art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. (faptă descrisă la pct. 3 al rechizitoriului), fapte cu reținerea dispozițiilor art. 33 lit. a C.p.
Analizând ansamblul actelor și lucrărilor dosarului, Tribunalul a apreciat că luarea măsurii arestării preventive față de inculpat este legală și temeinică, fiind respectate cumulativ dispozițiile art. 136 alin. ultim C.p.p., art. 143 alin. 1 și 3 C.p.p., raportat la dispozițiile art. 148 și f din C.p.p, pentru inculpatul N. C. D. (respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea care se reține în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani iar lăsarea inculpatului în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică).
Astfel, s-a constatat că există probe si indicii temeinice în sensul art.143 din C.p.p. din care rezultă presupunerea că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este trimis în judecată, reținându-se în acest sens următoare mijloace de probă: declarațiile învinuiților/inculpaților în cauză, convorbirile și comunicările telefonice purtate între membrii grupărilor infracționale, comunicările electronice și traficul informațional/internet purtat de la conexiunile de internet utilizate în cauză, sesizările și documentațiile furnizate de către compania Ebay/paypal, documentele și investigațiile obținute prin comisie rogatorie de la autoritățile judiciare din Germania, Ungaria, etc, precum și toate înscrisurile aflate în dosarul de urmărire penală și care formează un vast ansamblu probator, care justifică luarea măsurii arestării preventive față de inculpat.
Tribunalul a considerat că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare și că temeiurile legale care au determinat arestarea inițială a acestuia continuă să existe și impun în continuare privarea sa de libertate.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul N. C. D., solicitând să fie judecat în libertate.
Examinând încheierea recurată, conform art.385/6 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat, mijloacele de probă administrate până în prezent relevând, în continuare, existența unor indicii temeinice, potrivit art. 143 Cod proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care este cercetat.
În acord cu opinia primei instanțe, această măsură satisface exigențele de necesitate și proporționalitate ale unei măsuri privative de libertate cu scopul urmărit (buna desfășurare a procesului penal), în condițiile în care este incident și cazul prevăzut de art. 148 lit. f din Codul de procedură penală.
Curtea are în vedere că faptele cercetate sunt pedepsite de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările, modalitatea în care se reține că ar fi fost comise, urmarea produsă, relevă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea inculpatului în libertate, astfel că luarea unei alte măsuri preventive prevăzute de lege( obligarea de a nu părăsi localitatea sau țara) nu este oportună la acest moment procesual.
Așadar, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul, iar în baza art.192 al.2 Cod procedură penală, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul N. C. D., împotriva încheierii de ședință din data de 27 noiembrie 2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a penală, în dosarul nr._ 13.
Obligă recurentul inculpat la 225 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 25 lei onorariu parțial avocat oficiu se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 noiembrie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
C. A. G. V. C. L. C-tin C.
GREFIER,
M. G.
Red. L.C.
Dact. A.L. 2 ex./19.11.2013
| ← Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 2098/2013.... | Lipsirea de libertate în mod ilegal. Art. 189 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
