Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 304/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 304/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 304/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 304/Co
Ședința din Camera de Consiliu din 02.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. I. V.
GREFIER – T. S.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror A. C..
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare declarate de condamnatul D. S. împotriva deciziei penale nr. 212/Co/16.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în Camera de consiliu, a răspuns contestatorul condamnat D. S., personal și asistat de apărător din oficiu M. E., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, aflată la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că Î.C.C.J. - Secția Penală a înaintat o cerere formulată de contestator, după care:
Curtea pune în vedere contestatorului condamnat să precizeze ce cale de atac înțelege să formuleze, contestație sau contestație în anulare.
Contestatorul condamnat D. S., personal, arată că el a formulat contestație în anulare și săptămâna anterioară s-a judecat tot la Curtea de Apel București o cerere a sa de revizuire. Arată de asemenea că prezenta cererea reprezintă o contestație în anulare.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, pentru a da posibilitatea apărătorului din oficiu al inculpatului să se consulte cu acesta în vederea pregătirii apărării.
La a doua strigare a cauzei, în Camera de consiliu, a răspuns contestatorul condamnat D. S., personal și asistat de apărător din oficiu M. E., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._, aflată la dosarul cauzei.
Curtea acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat arată că în temeiul dispozițiilor art. 431 C.p.p. raportat la art. 426 lit. i C.p.p. contestația este admisibilă.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază inadmisibilă în principiu contestația în anulare, având în vedere că cele invocate în fapt de contestator nu se circumscriu dispozițiilor art. 426 C.p.p.
Contestatorul condamnat D. S., având ultimul cuvânt, arată că a făcut o sesizare la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul_ al Tribunalului București contopindu-se o pedeapsă deja executată. De asemenea, arată că a formulat o . contestații în anulare a căror soluție a fost definitivă, fără a i se acorda dreptul legal de a se apăra, apreciind că se impunea să aibă o cale de atac împotriva hotărârii pronunțate de Curtea de Apel București.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 04.05.2015 contestatorul D. S. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei penale nr.212/16.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._ .
În motivarea cererii sale, contestatorul a arătat că decizia contestată a fost pronunțată definitivă, contrar prevederilor C.E.D.O., apreciind, astfel că i-a fost încălcat dreptul legal, procedural la un recurs.
Petentul a prezentat istoricul cauzei în care s-a pronunțat decizia menționată și a învederat că în mod normal ar fi trebuit să aibă posibilitatea de a declara o cale de atac împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel București, care s-a pronunțat în primă instanță.
Examinând admisibilitatea în principiu a contestației în anularedin perspectiva exigențelor art. 431 C.pr.pen., Curtea constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente:
1. Prin decizia nr. 212/16.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._, a fost respinsă ca nefondată contestația la executare formulată de persoana condamnată D. S. împotriva deciziei penale nr.562/CO/01.08.2014, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în dosarul nr._/3/2014.
În motivarea hotărârii s-au reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1545 din 23.05.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală a fost admisă în parte cererea de contopire formulată de condamnatul D. S..
S-a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău definitivă la 02.04.2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02.04.2014 a Înalta Curte de Casație și Justiție sunt concurente cu cele pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C., definitivă la 02.09.2011 a Curții de Apel C..
A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 02.04.2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02.04.2014 a ÎCCJ în pedepsele componente:
- pedeapsa de 783 zile închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 47 C.p. rap. la art. 244 al. 1, 2 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 și 37 lit. a C.p. 1969 toate cu aplic. 5 C.p.;
- pedeapsa de 783 zile închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 367 al. 1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p.1969 și art. 5 C.p.;
- pedeapsa de 783 zile închisoare pentru infracțiunea prev. De art. 290 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 și 37 lit. a C.p.1969;
- pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 29 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 37 lit. a C.p.1969 și art. 5 C.p.;
- pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p.1969 pe o durată de 783 zile.
A fost descontopită pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C., definitivă la 02.09.2011 a Curții de Apel C., în pedepsele componente indivizibile, astfel cum au fost stabilite prin sentința penală nr. 1462/2012 a Judecătoriei V., definitivă prin dec. pen. nr. 71/R/13.03.2013 a Tribunalului V., respectiv:
- pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 215 al. 1, 2, 3 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a c.p. 1969 și 320 ind. 1 c.p.p. 1968;
- pedeapsa de 783 zile închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 c.p.1969 cu aplic. art. 37 lit. a C.p. 1969 și 320 ind. 1 C.p.p.1968;
- pedeapsa de 783 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 al. 1 c.p.1969 cu aplic. art. 37 lit. a C.p.1969
S-a constatat că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 02.04.2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție sunt în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului G., definitivă la data de 14.01.2006.
S-a făcut aplic. art. 5 C.p. și în consecință:
În baza art. 39 al. 1 lit. b C.p. au fost contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă la 02.04.2014 prin decizia penală nr. 1166 din 02.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C., definitivă la 02.09.2011 a Curții de Apel C..
A fost aplicată pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care o sporește cu o treime din restul pedepselor concurente, respectiv 4 ani, 3 luni și 28 zile închisoare, rezultând pedeapsa de 9 ani, 3 luni și 28 de zile închisoare pe lângă care aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1969 pe o durată de 783 zile.
În temeiul art. 43 al. 2 C.p. a fost adăugat restul de 3 ani, 3 luni și 21 de zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă stabilită prin sentința penală nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V., în care a fost contopită pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului G., definitivă la data de 14.01.2006, astfel că, în final, condamnatul are de executat pedeapsa de 12 ani, 7 luni și 19 zile închisoare, pe lângă care aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p. 1969, pe o durată de 783 zile.
S-au interzis pe durata executării cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 al. 1 lit. a și b C.p.
A fost dedusă perioada executată de la 23.01.2008 la 1.02.2014 și de la 04.04.2014 la zi.
S-a dispus anularea MEPI nr. 110/D/02.04.2014 și emiterea unui nou mandat conform prezentei.
Instanța de fond a reținut că la data de 14.04.2014 a fost înregistrată cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul D. S..
Ulterior, a fost înregistrată o a doua cerere de contopire, sub numărul_/3/2014.
La data de 23.05.2014, cele două cereri au fost conexate, dată fiind identitatea de obiect.
Analizând actele cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V. a fost admisă cererea de contopire formulată de condamnatul D. S..
Au fost contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 684/2011 a Judecătoriei C., nr. 179/2005 a Tribunalului G., constatându-se că faptele respective au fost în stare de recidivă postcondamnatorie față de faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei C.. A fost aplicată petentului pedeapsa rezultantă de 14 ani și 4 luni închisoare și dedusă perioada executată. În baza acestei sentințe a fost emis MEPI nr. 1604/14.03.2013. Condamnatul a fost încarcerat în executarea acestui mandat la data de 23.01.2008, pedeapsa urmând a fi considerată ca executată la data de 12.01.2019, din care se scad 1226 zile.
Ulterior, prin sentința penală nr. 371/01.02.2014 a Judecătoriei Ploiești a fost admisă sesizarea Comisiei pentru evaluarea dosarelor constituită la nivelul PNT Ploiești, cu privire la condamnatul D. S..
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 14 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V. în pedepsele componente, a fost redusă pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 150/2005 a Tribunalului Dâmbovița pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 4, 5 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. la 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b C.p. au fost contopite pedepsele, instanța aplicând pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, la care a adăugat pedeapsa de 2 ani închisoare ca urmare a revocării și a fost menținut sporul de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V., fiind stabilită pedeapsa rezultantă de 8 ani și 4 luni închisoare și s-a dispus punerea de îndată în libertate a acestuia.
Sentința penală a rămas definitivă prin necontestare.
Ulterior, a fost emis MEPI nr. 110/02.04.2014 în baza sentinței penale nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău pentru pedeapsa rezultantă de 5 ani, petentul a fost arestat și încarcerat la data de 04.04.2014, pedeapsa urmând să expire la 03.04.2019.
Analizând situația juridică a petentului, astfel cum a fost constatată în ultima sentință de contopire, nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V., instanța a reținut că:
1. Prin sentința penală nr. 684/2011 a Judecătoriei C., definitivă la 02.09.2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curții de Apel C., petentul a fost condamnat pentru fapte comise la data de 25.03.2005 la următoarele pedepse:
- pedeapsa de 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 al. 1, 2, 3 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. și 320 ind. 1 C.p.p.;
- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. și 320 ind. 1 C.p.p.;
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 al. 1 C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C.p. și 320 ind. 1 C.p.p.
2. Prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului G., definitivă la data de 04.01.2006, petentul a fost condamnat pentru fapte săvârșite la data de 14.05.1999, la următoarele pedepse:
- pedeapsa de 11 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c C.p. pe o perioadă de 4 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 al. 1, 3, 4, 5 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și 37 lit. a C.p.;
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 150/2005 a Tribunalului Dâmbovița;
- pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pin sentința penală nr. 655/2001;
- cinci pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 5912/2002 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 al. 2, 3, 4 c.p.;
- cinci pedepse de câte 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr. 5912/2002 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 290 c.p.;
- un spor de 1 an de zile închisoare.
3. Prin sentința penală nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V. s-a dispus în baza art. 83 C.p. revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 150/1995 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă la 04.01.1996, care a fost cumulată cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului G., fiind aplicată o pedeapsă rezultantă de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, c C.p. pe o perioadă de 4 ani.
4. Prin sentința penală nr. 371/01.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului G. a fost redusă la maximul special prevăzut de Codul penal nou, respectiv 5 ani închisoare.
5. Prin sentința penală nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166/02.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Penală, petentul a fost condamnat la pedepsele de:
- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 al. 1 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. 1969 și art. 5 C.p.;
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 47 c.p. rap. la art. 244 al. 1, 2 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 C.p. și 37 lit. a C.p. 1969 și art. 5 C.p.;
- pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 290 C.p. cu aplic. art. 41 al. 2 c.p. 1969 și 37 lit. a C.p. 1969 și cu aplic. art. 5 C.p.;
- pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 29 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 37 lit. a C.p. 1969 și art. 5 C.p.
În baza art. 61 din Codul penal anterior s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate a restului de pedeapsă de 783 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei C., rest pe care l-a contopit cu fiecare din pedepsele aplicate în cauză, în pedeapsa cea mai grea, rezultând trei pedepse de câte 783 zile închisoare și o pedeapsă de 5 ani închisoare. Aceste pedepse au fost contopite în temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b C.p. 1969 în pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare.
S-a adăugat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua și b C.p. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 al. 2 Cod penal 1969, respectiv 783 zile .
Cu privire la data comiterii faptelor ce au făcut obiectul acestei din urmă sentințe, s-a reținut că la sfârșitul anului 2005, inculpatul D. S. a pus bazele unui grup infracțional organizat, care a funcționat sub coordonarea sa până la data de 22.01.2008, grup specializat în obținerea de beneficii financiare substanțiale, din creditări ilegale, folosindu-se de documente false, în cadrul căruia, prin intermediul celorlalți membri ai grupului, a preluat/clonat societățile comerciale ., ., . SRL, . SRL, . SRL, . SRL, . SRL, . și ., folosite pentru eliberarea de adeverințe de salariat false, a racolat și determinat mai multe persoane să solicite de la mai multe unități bancare credite în baza acestor adeverințe de salariat fictive, reușindu-se prin această modalitate obținerea de credite ilegale și fraudarea unităților bancare cu suma totală de 219.537,72 euro și 557.007,93 ron.
În susținerea cererii, condamnatul D. S. a solicitat contopirea pedepselor aplicate prin această din urmă sentință cu cele aplicate prin sentințele penale anterioare, contopite prin sentința penală nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V., astfel cum a fost modificată prin sentința penală nr. 371/01.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, constatarea ca executată a pedepsei și punerea sa în libertate.
În raport de actele existente, instanța a reținut că cererea petentului este doar parțial întemeiată, și nu poate avea drept consecință punerea sa în libertate.
S-a reținut, în primul rând că faptele pentru care petentul a fost condamnat prin sentința penală nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166/02.04.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția Penală, sunt concurente doar cu faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 684/2011 a Judecătoriei C., definitivă la 02.09.2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curții de Apel C. și în stare de recidivă postcondamnatorie cu cele ce au făcut obiectul sentinței penale nr.179/2005 a Tribunalului G., definitivă la data de 04.01.2006.
Tribunalul a reținut că faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166/02.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție Secția Penală au fost săvârșite și s-au epuizat după rămânerea definitivă, la data de 4.01.2006, a sentinței penale nr. 179/2005 a Tribunalului G..
Instanța a constatat că în descrierea faptelor așa cum este reținută în ultimul mandat de executare a pedepsei, dar și în considerentele sentinței penale nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău s-a reținut că inculpatul a pus la sfârșitul anului 2005 bazele unui grup infracțional organizat ce a funcționat sub coordonarea sa până la data de 22.01.2008.
Mențiunea în sensul că inculpatul ar fi pus bazele acestui grup organizat la finele anului 2005 nu are relevanță juridică din punctul de vedere al reținerii unui posibil concurs cu faptele ce au făcut obiectul dosarului Tribunalului G. pentru următoarele motive:
În primul rând, din analiza considerentelor sentinței nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău, a reținut că toate actele materiale ce au făcut efectiv obiectul acestui dosar au fost comise începând cu luna iunie 2006, dată la care este obținut un prim contract de credit în mod fraudulos (fila 39 sentința penală pre-citată). Activitățile descrise înainte de acest punct nu pot avea decât valoarea unor acte preparatorii fără relevanță infracțională.
În al doilea rând, instanța a constatat că situația concursului de infracțiuni, respectiv starea de recidivă se stabilesc în funcție de data epuizării infracțiunii. În speță, această dată este 22.01.2008, dată la care s-a epuizat atât infracțiunea de înșelăciune în formă continuată, fals și uz de fals respectiv, cât și infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, care are caracterul unei infracțiuni continue.
Or, în condițiile în care sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului G. a rămas definitivă la data de 4.01.2006, faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău au fost comise după rămânerea definitivă a primei sentințe și înainte de executarea pedepsei, așadar în stare de recidivă postcondamnatorie.
În schimb, aceleași fapte, comise la data de 21.01.2008, se află în concurs cu faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 684/2011 a Judecătoriei C., definitivă la 02.09.2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curții de Apel C., ce a vizat fapte comise la data de 25.03.2005.
Pe cale de consecință, cererea petentului de contopire a fost admisă numai cu privire la această sentință, instanța făcând aplicarea regimului juridic al recidivei în raport de pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului G..
Instanța a reținut că se află în concurs pedepsele aplicate prin:
1.Sentința penală nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău, definitivă prin decizia penală nr. 1166/02.04.2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție Secția Penală, prin care petentului i-au fost aplicate:
-3 pedepse de câte 783 zile închisoare;
-o pedeapsă de 5 ani închisoare;
-pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a doua și b C. pen. pe 783 zile.
2.Sentința penală nr. 684/2011 a Judecătoriei C., definitivă la 02.09.2011 prin decizia penală nr. 712/P/2012 a Curții de Apel C., prin care petentul a fost condamnat la următoarele pedepse:
- pedeapsa de 2 ani și 3 luni;
- două pedepse de câte 783 zile închisoare.
3.În același timp, faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 179/2005 a Tribunalului G., definitivă la data de 04.01.2006.
În ceea ce privește restul rămas neexecutat din această ultimă condamnare, instanța a apreciat că acest rest nu poate fi calculat decât având în vedere pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V., în care au fost contopite și pedepsele aplicate prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului G., întrucât această pedeapsă rezultantă, aplicată prin sentința Jud. V., este cea pe care o execută petentul, restul rămas de executat neputând fi calculat decât în raport de această pedeapsă rezultantă.
Acest rest este de 3 ani, 3 luni și 21 de zile, calcul rezultat din scăderea din durata de 14 ani și 4 luni aplicată prin sentința menționată a perioadelor executate, de la 11.03.1993 la 26.03.1993, 26.10.2000 la 17.02.2004 și de la 23.01.2008 la 1.02.2014, când a fost pus în libertate prin sentința penală nr. 371/01.02.2014 a Judecătoriei Ploiești.
În raport de aceste date, instanța a aplicat dispozițiile privitoare la contopire și la recidivă conform dispozițiilor în vigoare și respectiv dispozițiilor Codului penal 1969, fiecare operațiune prin aplicarea instituțiilor incidente în mod global, alegând în final rezultatul mai favorabil condamnatului.
În ceea ce privește soluția dată în aplicarea art. 6 C.p. prin sentința penală nr. 371/01.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, Tribunalul a apreciat că nu este ținut de pedeapsa rezultantă aplicată prin această sentință pentru următoarele considerente:
În primul rând nu se poate susține că această sentință ar avea autoritate de lucru judecat prin raportare la chestiunile ce fac obiectul prezentei cauze, întrucât obiectele cauzei diferă de cel al sentinței penale citate, atât din punct de vedere al temeiului de drept, cât și al aspectelor de fapt incidente efectiv, întrucât prezenta cauză are ca și obiect o contopire a unor pedepse ce au fost avute în vedere la momentul emiterii sentinței penale de către Judecătoria Ploiești.
Este de remarcat, totodată, că dacă la momentul aplicării dispozițiilor art. 6 C. pen.‚ în raport de pedepsele definitiv aplicate petentului la data de 1.02.2014 ar fi fost avut în vedere dispozițiile art. 39 din actualul Cod penal, soluție ce ar fi fost în acord cu practica judiciară cel puțin majoritară conturată în perioada imediat următoare intrării în vigoare a Codului penal, soluția urmare a sesizării Comisiei de analiză a situației persoanelor deținute ar fi fost aceea de reducere a pedepsei de 11 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave dar cu menținerea pedepsei rezultante inițiale, întrucât la un simplu calcul matematic efectuat conform art. 39 cod penal, chiar în urma acestei reduceri pedeapsa maximă ce putea fi aplicată inculpatului ar fi fost de 18 ani, 7 luni și 5 zile, deci mai mare decât pedeapsa rezultantă ce era executată de petent. Calculul ar fi avut în vedere pedeapsa de 5 ani pentru înșelăciune, redusă, la care se adăuga obligatoriu pedeapsa de 2 ani închisoare în urma revocării suspendării condiționate (operațiune obligatorie atât legii vechi cât și celei noi), la care se adăuga o treime din restul pedepselor ce intrau în concurs, deci o treime din 34 de ani, 9 luni și 16 zile închisoare.
Trecând însă peste acest considerent, instanța reiterează concluzia că sentința penală nr. 371/01.02.2014 a Judecătoriei Ploiești nu poate avea efect în cauză decât din perspectiva reducerii pedepsei aplicate pentru înșelăciune de la 11 ani la 5 ani închisoare, iar și nu sub aspectul rezultantei la care acea instanță a ajuns prin aplicarea art. 6 C.p.
De altfel, în aplicarea art. 6 Cod penal, instanțele învestite cu soluționarea acestor cereri nu apreciază decât asupra maximului concret al pedepsei efectiv aplicate ce poate fi executat în raport de dispozițiile legii penale noi când sunt mai favorabile, și nu poate face o nouă contopire a pedepselor (întrucât, în speța de față de exemplu, printr-o astfel de operațiune ar fi afectată autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V.). Obiectul cererilor de aplicare a legii penale mai favorabile în temeiul art. 6 C.p. este astfel limitat la cuantumul maxim ce poate fi executat și nu poate afecta autoritatea de lucru judecat a unor sentințe anterioare de contopire. Prin soluționarea cererilor de aplicare a art. 6 C. pen. instanța nu poate depăși cadrul procesual cu care a fost învestită și nu poate face o nouă contopire a acelorași pedepse. Pe cale de consecință, pedeapsa ce a fost considerată de instanța învestită cu cererea întemeiată pe art. 6 C. pen. ca fiind maximul pe care petentul îl poate executa în raport de dispozițiile mai favorabile ale legii noi nu poate avea autoritate de lucru judecat și nici nu poate restrânge marja de apreciere ce se află la dispoziția judecătorului învestit ulterior cu o nouă cerere de contopire a pedepselor anterioare cu pedepse aplicate printr-o sentință nouă.
Revenind la alegerea regimului sancționator mai favorabil petentului în raport de dispozițiile tranzitorii analizate din perspectiva aplicării globale a instituțiilor incidente, reține următoarele:
Prin mecanismul art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă reieșită din contopirea pedepselor aplicate prin sentințele penale nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău și nr. 684/2011 a Judecătoriei C., singurele concurente, este de 5 ani închisoare (pedeapsa mai grea) la care se adaugă o treime din restul pedepselor concurente, adică 5 pedepse de câte 783 zile închisoare și o pedeapsă de 2 ani și 3 luni închisoare.
Luând în calcul 5 ani + 1/3 din 12 ani, 11 luni și 25 de zile, pedeapsa rezultantă este de 9 ani, 3 luni și 28 de zile închisoare.
La această pedeapsă se adaugă restul de 3 ani, 3 luni și 21 de zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 14 ani și 4 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V., rezultând în final pedeapsa de 12 ani, 7 luni și 19 zile închisoare.
Din perspectiva dispozițiilor Codului penal 1969, făcând aplicarea art. 33 lit. a, 34 lit. b și 61 C.p., Tribunalul a avut în vedere mai întâi că pedeapsa cea mai grea din concurs este cea de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 55/D/06.03.2012 a Tribunalului Bacău pentru infracțiunea prevăzută de art. 29 al. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002, pedeapsă ce este concurentă cu 5 pedepse de 783 de zile închisoare, 2 ani și 3 luni închisoare și restul rămas de executat din pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 1462/21.12.2012 a Judecătoriei V., de 3 ani, 3 luni și 21 de zile.
A aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare, majorată la maximul special. În ce privește maximul special, acesta nu poate fi decât cel de 12 ani închisoare prevăzut de Legea nr. 656/2002 înainte de modificările aduse la data de 1.02.2014, singurul ce poate fi avut în vedere luând în considerare principiul aplicării globale a normelor penale.
Tribunalul a apreciat că acest maxim nu este suficient, având în vedere numărul foarte mare de infracțiuni aflate în concurs și gravitatea lor concretă cât și pedepsele aplicate efectiv pentru acestea inclusiv prin aplicarea art. 61 C.p. în raport de restul de 783 de zile închisoare rămas neexecutat din condamnarea anterioară.
În temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b C.p. a sporit acest maxim până la 14 ani, pe care îl consideră adecvat pentru a reflecta pedepsele contopite. Cuantumul de 14 ani nu depășește maximul pedepselor aflate în concurs, cuantumul pedepselor contopite fiind de 17 ani, 11 luni și 25 de zile.
În consecință, tribunalul a apreciat că rezultatul mai favorabil petentului este cel stabilit în baza legii penale în vigoare, urmând a-i aplica aceste dispoziții din urmă.
Împotriva acestei sentințe au formulat contestație P. de pe lângă Tribunalul București și inculpatul D. S., criticând-o pentru nelegalitate.
P. a criticat hotărârea instanței de fond pentru:
- omisiunea menținerii pedepselor complementare arătând că Tribunalul trebuia să aplice pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a, b și c C. pen. 1968, și nu pe cea prevăzută de art.64 lit.a teza a II-a lit.b, încălcând astfel autoritatea lucrului judecat;
- greșita contopire a pedepselor principale arătând că legea aplicabilă și favorabilă inculpatului este, legea nouă atâta vreme cât se poate impune aplicarea unor sporuri maxime de pedeapsă;
- omisiunea deducerii tuturor perioadelor executate anterior susținând că Tribunalul a încălcat autoritatea de lucru judecat, iar perioadele deduse inculpatului rămân în câștigul acestuia, dispoziția anterioară de computare producând efecte juridice concrete, acestea fiind valorificate prin eliberarea condamnatului în urma aplicării legii penale mai favorabile.
Condamnatul a arătat că prin sentința penala nr. 371 a Judecătoriei Ploiești a fost pus în libertate, i s-au contopit o . pedepse, în acestea nefiind incluse și sentințele penale nr. 371 a Tribunalului G. și nr. 55/2012 a Tribunalului Bacău. Conform prevederilor art. 43 alin. 2 Cod penal aceste pedepse trebuiau contopite pentru a se stabili o pedeapsă rezultantă așa cum prevăd și dispozițiile art. 39, 40 Cod penal și art. 585 Cod procedură penală.
Solicită contopirea pedepselor care nu au fost incluse în sentința penală nr. 371, să se ia în calcul și acest concurs de infracțiuni, și să i se deducă toate perioadele executate, inclusiv cele de la 11.03.1993 la 26.03.1993 și de la 26.10.2000 la 17.02.2004.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a considerat contestația Parchetului ca fiind fondată, iar pe cea a contestatorului-condamnat – ca nefondată, pentru următoarele considerente:
Prima instanță a reținut în mod corect că infracțiunile pentru care a fost condamnat contestatorul prin sentințele penale nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău – Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02.04.2014 a ÎCCJ – Secția penală, și nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C., definitivă prin Decizia penală nr.712/P/2012 din 2.09.2011 a Curții de Apel C. – Secția penală, se află în concurs, repunând în individualitatea lor pedepsele pronunțate.
În același timp, faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului G., definitivă la data de 04.01.2006.
De asemenea, dispozițiile legii penale în vigoare în materia tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni îi sunt mai favorabile condamnatului, dată fiind limitarea sporului aplicabil la o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite (potrivit art. 39 alin. 1 lit.b C. pen.); în caz contrar, având în vedere periculozitatea de care a dat dovadă condamnatul, intrând în mod repetat în conflict cu legea penală, dar și durata pedepselor contopite, instanța s-ar fi orientat către cumulul aritmetic al pedepselor contopite.
În ceea ce privește repunerea în individualitatea lor a pedepselor pronunțate prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău – Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02.04.2014 a ÎCCJ – Secția penală, Curtea reține că pedeapsa interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C. pen. 1968 pe 783 zile nu este însă complementară, ci accesorie, aceasta rezultând din menționarea dispozițiilor art. 71 alin. (2) CP 1968. Aplicând dispozițiile art. 5 C. pen., prin decizia penală nr. 1166 din 02.04.2014, ÎCCJ – Secția penală nu a mai menținut pedeapsa accesorie decât pentru restul rămas neexecutat de 783 de zile închisoare din pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei C., ca urmare a revocării liberării condiționate, din moment ce pentru cele patru infracțiuni deduse judecății nu a mai aplicat pedepse complementare și, deci, nici accesorii, potrivit Noului Cod penal.
Astfel fiind, în baza art.40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen., Curtea a contopit, potrivit regulilor de la concursul de infracțiuni, pedepsele aplicate prin:
sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău – Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02.04.2014 a ÎCCJ – Secția penală (pedepse rezultate și ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 61 alin. 1 C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiționate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei C.):
-783 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 367 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit.a) C. pen. 1968 și art. 5 C. pen.;
-783 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 47 raportat la art. 244 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit.a) CP 1968, precum și art. 5 C. pen.;
-783 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) CP 1968, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 alin. (1) lit.a) CP 1968, precum și art. 5 C. pen.;
-5 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 29 alin. (1) lit.b) din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit.a) CP 1968, precum și art. 5 C. pen.
și
sentința penală nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C., definitivă prin Decizia penală nr.712/P/2012 din 2.09.2011 a Curții de Apel C. – Secția penală (pedepse rezultate și ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 61 alin. 1 C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiționate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei C.):
-2 ani și 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit.a) C. pen. 1968, precum și art. 320/1 alin. (7) C. pr. pen. 1968;
-783 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 290 alin. (1) C. pen. 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit.a) C. pen. 1968, precum și art. 320/1 alin. (7) C. pr. pen. 1968;
-783 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 CP 1968, cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit.a) C. pen. 1968, precum și art. 320/1 alin. (7) C. pr. pen. 1968.
Au fost avute în vedere pedepsele rezultate ca urmare a aplicării dispozițiilor art. 61 alin. 1 C. pen. 1968 privind revocarea liberării condiționate dispuse din executarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 3671/2003 a Judecătoriei C., față de împrejurarea că aceste pedepse - rezultante ”parțiale” - intră în contopire ca pedepse unice și indivizibile. Aceasta, spre deosebire de tratamentul sancționator - mai grav - prevăzut de Noul Cod penal în cazul săvârșirii mai multor infracțiuni care atrag revocarea liberării condiționate, în concurs, potrivit căruia mai întâi se aplică regulile de la concursul de infracțiuni (inclusiv sporul obligatoriu), rezultanta cumulându-se aritmetic cu restul rămas neexecutat (art. 104 alin.2 raportat la art. 43 alin. 2 C. pen.).
Așa fiind a fost aplicată condamnatului D. S. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, sporită cu o treime din restul pedepselor concurente [1/3 x (2 ani și 3 luni + 5 x 783 zile)], respectiv 9 luni și 1305 zile, rezultând pedeapsa de 5 ani, 9 luni și 1305 de zile închisoare, conform art.43 alin.2 C. pen.
Faptele ce au făcut obiectul sentinței penale nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău (infracțiuni continue și, respectiv, continuate epuizate la data de 22.01.2008, la data de 23.01.2008 condamnatul fiind arestat preventiv în cauză) se află în stare de recidivă postcondamnatorie în raport de pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 179/2005 a Tribunalului G., definitivă la data de 04.01.2006.
A fost avută în vedere pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G., definitivă la 4.01.2006 ca urmare a modificărilor aduse prin sentința penală nr. 371/1.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin necontestare la 6.02.2014, prin urmare pedeapsa de 8 ani închisoare (5 ani închisoare - ca urmare a reducerii pedepsei aplicate pentru infracțiunea prevăzută de art. 215 alin.1, 3, 4 și 5 CP 1968 de la 11 ani la 5 ani închisoare -, la care se adaugă pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 150/1995 a Tribunalului Dâmbovița, definitivă la 4.01.1996, a cărei suspendare condiționată a executării a fost revocată, și sporul de 1 an închisoare intrat în autoritatea de lucru judecat, din contopirea efectuată prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G.).
Curtea nu a reținut și sporul de 4 luni închisoare aplicat prin sentința penală nr. 1462 din 21.12.2012 a Judecătoriei V., dat fiind că acesta a fost adăugat ca urma a contopirii, la pedepsele pronunțate prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G., și a pedepselor pronunțate prin sentința penală nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C.. Or, pedepsele pronunțate prin această din urmă hotărâre menționată intră în concursul sancționat în prezenta cauză, în care s-a aplicat un alt tratament sancționator: cel prevăzut de Noul Cod penal, mai favorabil condamnatului.
Astfel fiind, restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G. s-a calculat prin scăderea din pedeapsa de 8 ani închisoare, rezultată după calculul detaliat anterior, a perioadei executate până la data de 22.01.2008 - data săvârșirii infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău, când a luat naștere starea de recidivă: de 16 zile (11.03._93) și de 3 ani, 3 luni și 22 zile (26.10._04). Restul rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G. este de 4 ani, 7 luni și 22 de zile.
Prin urmare, în temeiul art. 43 alin. (2) C.pen. s-a adăugat pedeapsa rezultată de 5 ani, 9 luni și 1305 de zile închisoare la restul de 4 ani, 7 luni și 22 de zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G., definitivă la 4.01.2006 (de 8 ani închisoare, ca urmare a modificărilor aduse prin sentința penală nr. 371/1.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin necontestare la 6.02.2014), în final condamnatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani, 4 luni și 1327 zile închisoare, cu aplicarea art.45 alin.1 C. pen. și art.66 alin.1 lit. a), b), d) și g) Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
S-a dedus din durata pedepsei pronunțate perioada executată de la 23.01.2008 la 1.02.2014 (în temeiul sentinței penale nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău) și de la 04.04.2014 la zi (în temeiul sentinței penale nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C.).
Sub acest aspect, s-a considerat că nu sunt fondate susținerile Parchetului și nici ale contestatorului-condamnat, privind necesitatea deducerii și a perioadelor de 16 zile (11.03._93) și de 3 ani, 3 luni și 22 zile (26.10._04), întrucât acestea nu sunt perioade executate în baza sentințelor penale prin care s-au pronunțat pedepse pentru infracțiuni concurente contopite în prezenta cauză (sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău și, respectiv, sentința penală nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C.).
Este vorba de perioade deduse din pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G. și, pe cale de consecință, ca urmare a aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni, și din cea pronunțată prin sentința penală nr. 1462 din 21.12.2012 a Judecătoriei V. (prin care au fost contopite pedepsele pronunțate prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G. și prin sentința penală nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C.).
Infracțiunea de înșelăciune pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G. se află în concurs cu infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat prin sentința penală nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C., dar nu și cu infracțiunile pentru care contestatorul a fost condamnat prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău; pentru aceasta din urmă, condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G. constituie prim termen al recidivei.
S-au aplicat și disp. art. 43 alin. (2) C. pen., căruia i s-a și dat eficiență în cauză, după cum s-a arătat. Or, în condițiile în care în cadrul operațiunii de contopire a fost avut în vedere restul rămas neexecutat din sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G. (cu excluderea, așadar, a perioadei de la 11.03.1993 la 26.03.1993 și, respectiv, de la 26.10.2000 la 17.02.2004), ar fi nelegală deducerea aceleiași perioade din pedeapsa astfel rezultată.
Perioadele menționate au fost deduse prin sentințele anterioare (nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G., nr. 1462 din 21.12.2012 a Judecătoriei V. și, respectiv, nr. 371 din 1.02.2014 a Judecătoriei Ploiești) pentru că reprezentau perioade executate din pedepse pronunțate pentru infracțiuni aflate în concurs, ceea ce nu este cazul în speță. În cauză, una dintre infracțiunile aflate în concurs este în stare de recidivă față de pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G..
Dacă infracțiunile pedepsite printr-o hotărâre sunt concurente cu cele pedepsite printr-o a doua hotărâre, iar acestea din urmă sunt, la rândul lor, în concurs cu infracțiunile pedepsite printr-o a treia hotărâre nu înseamnă neapărat că infracțiunile pedepsite prin prima hotărâre și cele pedepsite prin a treia hotărâre sunt și acestea concurente, nefiind vorba de o relație de ”tranzitivitate”. Un exemplu în acest sens îl constituie chiar situația din prezenta cauză.
Având în vedere că în cauză, spre deosebire de sentințele de contopire anterior menționate, nu s-a mai reținut concursul de infracțiuni prin raportare la pedeapsa pronunțată prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G., ci recidiva, efectuându-se contopirea cu restul rămas neexecutat, era firesc ca din pedeapsa rezultantă să nu se mai scadă perioada executată în baza sentinței penale nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G. (de la 11.03.1993 la 26.03.1993 și, respectiv, de la 26.10.2000 la 17.02.2004), fără ca prin aceasta să se aducă atingere autorității de lucru judecat a hotărârilor anterioare.
Atât C. pr. pen. 1968 (art. 449), cât și actualul Cod pe procedură penală (art. 585) prevăd posibilitatea modificării pedepsei, în cursul executării, în cazul în care se constată existența concursului de infracțiuni sau a recidivei.
Prin decizia penală nr.562/CO din 01.08.2014, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în dosarul nr._/3/2014, în baza art. 425/1 alin. (7) pct.2 lit. a) C. proc. pen. a fost admisă contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul București, desființată în parte hotărârea atacată, respectiv sentința penală nr.1545 din 23.05.2014 (dosar nr._/3/2014) a Tribunalului București – Secția I penală și, rejudecând:
A fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b C.p.1969 pe o durată de 783 zile, din cadrul operațiunii de descontopire a pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău, cu aplicarea art.5 C. pen. și, în consecință, în baza art.40 alin. (2) raportat la art. 39 alin. (1) lit. b) C.pen. au fost contopite pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 55/D/2012 din data de 06.03.2012 a Tribunalului Bacău – Secția penală, definitivă prin decizia penală nr. 1166 din 02.04.2014 a ÎCCJ – Secția penală, și nr. 684/28.06.2011 a Judecătoriei C., definitivă prin Decizia penală nr.712/P/2012 din 2.09.2011 a Curții de Apel C. – Secția penală, în sensul că aplică petentului D. S. pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care o sporește cu o treime din restul pedepselor concurente, respectiv 9 luni și 1305 zile, rezultând pedeapsa de 5 ani, 9 luni și 1305 de zile închisoare.
În temeiul art. 43 alin. (2) C.pen. a fost adăugată pedeapsa rezultată de 5 ani, 9 luni și 1305 de zile închisoare la restul de 4 ani 7 luni și 22 de zile rămas neexecutat din pedeapsa rezultantă aplicată prin sentința penală nr. 179 din 4.04.2005 a Tribunalului G., definitivă la 4.01.2006 (de 8 ani închisoare, ca urmare a modificărilor aduse prin sentința penală nr. 371/1.02.2014 a Judecătoriei Ploiești, definitivă prin necontestare la 6.02.2014), în final condamnatul urmând a executa pedeapsa de 10 ani, 4 luni și 1327 zile închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) și g) Cod penal, pe o perioadă de 4 ani.
În baza art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) Cod penal.
S-a dedus din durata pedepsei pronunțate perioada executată de la 23.01.2008 la 1.02.2014 și de la 04.04.2014 la zi și au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.
În baza art. 425/1 alin. (7) pct.1 lit. b) C. proc. pen., a fost respinsă ca nefondată contestația formulată de contestatorul-condamnat D. S..
În baza art.275 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul-condamnat D. S. la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanța a reținut în continuare că cererea petentului reprezintă o contestație la executare bazată pe dispozițiile art. 598 lit. c C.proc.pen. (invocarea unei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau a unei împiedicări la executare), prin care contestatorul invocă următoarele aspecte: s-a dispus contopirea unor pedepse executate integral; a fost încălcată autoritatea de lucru judecat a unor hotărâri definitive; au fost aplicate greșit dispozițiile privitoare la legea penală mai favorabilă; „restul de pedeapsă” menționat în hotărâre nu există.
S-a arătat în continuare că prin motivarea în fapt a contestației la executare condamnatul aduce critici de fond deciziei penale nr.562/01.08.2014 a Curții de Apel București a Secției a II-a penală, hotărâre prin care a fost soluționată definitiv cererea de contopire, iar motivele invocate de contestator nu se încadrează în dispozițiile procedurale menționate mai sus, tinzând la desființarea unei hotărâri definitive.
Curtea a reținut că prin contestația la executare nu se poate schimba sau modifica soluția care a căpătat autoritate de lucru judecat, aceasta fiind doar un mijloc procesual, cu caracter jurisdicțional, menit să asigure punerea în executare și executarea propriu-zisă a hotărârii definitive în conformitate cu legea, iar, pe de altă parte, contestatorul ignoră dispozițiile art.40 alin.3 C. pen. (corespunzătoare celor ale art.36 alin.3 C. pen. de la 1968) potrivit cărora: „Dacă infractorul a executat integral sau parțial pedeapsa aplicată prin hotărârea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente”. Prin urmare, împrejurarea că pedeapsa anterioară a fost integral sau parțial executată nu împiedică operațiunea contopirii pedepselor pentru infracțiunile concurente.
De asemenea, s-a arătat că art.585 C. pr. pen. prevede posibilitatea modificării pedepsei aplicate printr-o hotărâre definitivă „dacă la punerea în executare a hotărârii sau în cursul executării pedepsei se constată, pe baza unei alte hotărâri definitive, existența vreuneia dintre următoarele situații: a) concursul de infracțiuni; b) recidiva; c) pluralitatea intermediară; d) acte ce intră în conținutul aceleiași infracțiuni”. În toate aceste situații legea permite modificarea pedepselor, chiar dacă au fost aplicate prin hotărâri definitive ale instanțelor superioare.
Totodată, s-a învederat că instanța care a pronunțat decizia contestată a argumentat detaliat mecanismul contopirii pedepselor, stabilind pedeapsa ce urmează a fi executată pentru infracțiunile concurente, nefiind necesare lămuriri suplimentare.
2. Admisibilitatea în principiu a contestației în anulare.
Conform art. 426 C.proc.pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;
c) când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;
d) când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;
e) când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;
f) când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;
g) când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;
h) când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;
i) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Curtea constată că motivele invocate de petent în sprijinul contestației în anulare nu se circumscriu nici unuia dintre cele limitativ prevăzute de textul legal anterior menționat.
Practic, acesta este nemulțumit de faptul că decizia nr. 212/16.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București –Secția a II-a Penală este definitivă, petentul apreciind că ar fi trebuit să aibă posibilitatea de a declara contestație și împotriva acestei hotărâri judecătorești. În mod evident, acest aspect nu poate fi încadrat în nici unul dintre motivele de contestație în anulare prevăzute de lege.
Menționarea de către apărătorul din oficiu al petentului cu ocazia concluziilor pe admisibilitatea în principiu a contestației în anulare a cazului prevăzut de art. 426 lit. i C.proc.pen. nu are nici o susținere faptică în cuprinsul cererii formulate de numitul D. S., acesta neinvocând împrejurarea că împotriva sa ar fi fost pronunțate două hotărâri definitive pentru aceeași faptă.
Pentru a da un răspuns și afirmațiilor petentului în sensul că ar fi trebuit să aibă dreptul de a declara contestație împotriva deciziei penale nr. 212/16.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București –Secția a II-a Penală, Curtea reține mai întâi că mențiunea „definitivă” din finalul hotărârii menționate nu îl împiedica în nici un fel pe petent să exercite orice cale de atac împotriva acesteia, dreptul de a folosi căile de atac fiind acordat de lege și nu de judecatorul care a pronunțat hotărârea atacată. De altfel, din înregistrările sistemul ECRIS rezultă că petentul a declarat contestație împotriva acestei decizii la data de 27.04.2015.
Totodată, instanța atrage atenția asupra faptului că, potrivit art. 598 alin. 2 C.proc.pen., în cazul unei contestații la executare întemeiate pe disp. art. 598 lit. c C.proc.pen., aceasta se adresează instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută, chiar și în situația în care aceasta ar fi fost pronunțată în apel sau în recurs în casație.
În mod evident, din interpretarea acestui text legal rezultă că hotărârea ce se va pronunța în soluționarea contestației la executare va putea fi atacată cu contestație conform art. 597 C.proc.pen. doar în situația în care hotărârea a cărei executare se contestă putea fi la rândul său atacată.
D. urmare, în mod corect s-a menționat în dispozitivul deciziei atacate de petent cu contestație în anulare că aceasta este definitivă.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D. S. și, în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata sumei de 250 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, urmând a se avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul D. S. împotriva deciziei penale nr.212/16.04.2015 pronunțată de Curtea de Apel București –Secția a II-a Penală.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, obligă contestatorul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.
PREȘEDINTE,
V. I. V.
Grefier,
T. S.
Red.V.I.V./…….2015
Tehnored.V.D./4 ex./ 29.06.2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 276/2015.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
