Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1206/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1206/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1206/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1206/A
Ședința publică de la 24 septembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - D. G. M.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror M. C. .
Pe rol, soluționarea apelului declarat de inculpatul P. F. C. împotriva sentinței penale nr. 698 din 18 martie 2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelantul inculpat, personal și asistat de apărător ales, avocat T. M. în baza împuternicirii avocațiale nr. 118/2015 emisă de Baroul Hunedoara - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la dosar au fost depuse motive de apel și un set de înscrisuri din partea apelantului inculpat.
Apărătorul apelantul inculpat solicită a se încuviința depunerea la dosar a două înscrisuri ce vizează existența locului de muncă actual.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune depunerii la dosar a înscrisurilor precizate.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba solicitată și o administrează, prin depunerea la dosar a înscrisurilor precizate.
După ce Curtea pune in vedere apelantului inculpat dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se totodată atenția ca ceea ce declară poate fi folosit si împotriva sa, acesta arată că își menține declarațiile date anterior și nu dorește să dea declarație suplimentară în fața Curții.
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantul inculpat solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe și pronunțarea unei noi hotărâri, avându-se în vedere, la individualizarea pedepsei și circumstanțele atenuante invocat in scris, in motivele de apel.
Solicită a se avea in vedere că împrejurările in care inculpatul a comis fapta sunt cele pe care le-a arătat acesta încă de la prima declarație, respectiv sub stăpânirea unei stări puternice de emoție determinată de stare de sănătate a bunicii sale, astfel cum s-a dovedit cu actele medicale de puse la dosar. Așa fiind, consideră că documentele depuse la dosar si susținerile apelantului atestă că nu sunt simple afirmații, ci sunt realități, iar fapta s-a comis in contextul in care nu a dorit decât să facă ceva pentru a-și salva bunica. In ceea ce privește calitatea, solicită a se avea in vedere înscrisurile depuse.
Cu privire la pedeapsa aplicată, arată că instanța de fond, în mod greșit nu a dat eficiență prevederilor art. 74 din Vechiul Cod penal, în sensul că nu a reținut conduita avută de apelant anterior săvârșirii faptei,precum și cea ulterioară, dar mai ales nu reținut împrejurările concrete în care această faptă s-a produs, toate acestea, putând constitui circumstanțe atenuante pe care instanța nu le-a avut în vedere la aplicarea pedepsei, apreciind că nu reies indicii rezonabile de natură a genera vreuna din circumstanțele atenuante prevăzute la art. 74 din Vechiul Cod penal. Mai arată că, având ultimul cuvânt, inculpatul a prezentat împrejurările producerii faptei, deși, la acel moment, nu a avut posibilitatea de a intra în posesia înscrisurilor care să susțină afirmațiiłe făcute. In continuare, invocă existenta circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. a Cod penal, respectiv depășirea limitei stării de necesitate, solicitând reținerea acesteia pe lângă dispozițiile art. 74 Cod penal.
Cu privire la persoana apelantului, solicită a se tine cont de faptul că înscrisurile depuse la dosar dovedesc faptul că acesta este o persoană integrată social, a luptat foarte mult – aflându-se in centrul de plasament – să aibă situația actuală, a obținut rezultate foarte bune la locurile de muncă, ceea ce a făcut ca in prezent să ocupe o funcție de conducere in societate, astfel că, o pedeapsă într-un cuantum mai mare ar dăuna reintegrării sociale.
De asemenea, mai susține că fapta a fost comisă in anul 2012, iar prin trecerea timpului, rezonanța socială a acesteia este mult diminuată.
Concluzionând, solicită admiterea apelului astfel cum a fost susținut oral și motivat in scris, aplicându-se o pedeapsă orientată către minimul general, conform dispozițiilor art. 76 raportat la art. 73 și 74 Cod Penal de la 1969.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că pedeapsa aplicată, egală cu minimul special, a fost corect stabilită și nu se impune reducerea acesteia. Nu poate fi vorba despre depășirea limitelor stării de necesitate și consideră că existau alte metode ce puteau fi avute in vedere în situația in care starea bunicii inculpatului era foarte gravă. Mai mult, inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, prima sa faptă fiind identică celei din prezenta cauză, astfel că, in mod corect instanța de fond, pentru cea de-a doua faptă i-a aplicat pedeapsa închisorii și a dispus revocarea cu privire la prima pedeapsă. Pe cale de consecință, formulează concluzii de respingere a apelului, ca fiind nefondat.
Apelantul inculpat, având ultimul cuvânt,regretă fapta comisă și arată că nu a luat o decizie bună la acel moment.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
În temeiul art. 386 Cod de procedură penală dispune schimbarea încadrării juridice a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P. F. C. din infracțiunea prev. de art. 335 alin. 1 din C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, rep. cu aplic. art. 40 din Vechiul C. pen., totul cu aplic. art. 5 din C. pen.
În baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, rep., cu aplic. art. 40 din Vechiul C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 din C. pr. pen., condamnă pe inculpatul P. F. C., fiul lui Ș. și T., născut la data de 02.06.1985, în oraș Hațeg, jud.Hunedoara, domiciliat în Bucuresti, ., ., ., CNP_, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (faptă din data de 12.05.2012).
În baza art. 71 din Vechiul Cod penal cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II – a și lit. b din Vechiul Cod penal, pe toată durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 15 din legea nr. 187/2012, revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (una) lună închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1095/19.11.2010 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin neapelare la data de 02.12.2010, și, în temeiul art. 83 din Vechiul C. pen. dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa unică și indivizibilă de: 9 luni închisoare.
În baza art. 71 din Vechiul Cod penal cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II – a și lit. b din Vechiul Cod penal, pe toată durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 1.200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut:
Prin rechizitoriul nr._/P/2012 din 18.12.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului P. F. C., pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 din C.pen., cu aplic. art. 5 din C.pen., reținându-se că la data de 12.05.2012, în jurul orei 04:20, a condus autoturismul marca Porsche Cayenne cu nr. de înmatriculare_, aflat în proprietatea numitului V. C. M., pe . 4, fără a deține permis de conducere.
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: procesul verbal de depistare (f. 7 dup), proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (f. 6 dup), proces verbal de verificare în evidența conducătorilor auto (f. 8, 11 dup) declarații martor P. Rais A. (f. 26 dup), declarații inculpat (f. 14-16, 20, 23, 24 dup), proces verbal de identificare a inculpatului.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 27.01.2015, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, în baza art. 346 alin. 2 C. pr. pen, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr._/P/2012, din data de 18.12.2014, al Parchetului de pe Judecătoria Sectorului 4 București, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății privind pe inculpatul P. F. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută și pedepsită de art. 335 alin. 1 din Cod penal, cu aplic. art. 5 din Cod penal.
Din oficiu, s-a dispus atașarea fișei de cazier judiciar a inculpatului și a sentinței penale nr. 1095/19.11.2010 a Judecătoriei Sector 1 București.
La termenul de judecată din data de 10.03.2015, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștința inculpatului drepturile și obligațiile care îi revin în această calitate în proces, precum și dispozițiile art. 374 alin. 4 C. pr. pen. raportat la art. 396 alin. 10 C. pr. pen., privind judecata în procedură simplificată și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
După ce inculpatul a arătat că solicită ca judecata sa aiba loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin 4 C. pr. pen., instanța a procedat la ascultarea acestuia, declarația sa fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosar.
În faza de judecată nu au fost administrate alte probe, cu excepția înscrisurilor în circumstanțiere, cauza fiind soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
In fapt, la data de 12.05.2012, în jurul orei 04:20, inculpatul P. F. C., în timp ce conducea autoturismul marca Porsche Cayenne cu număr de înmatriculare_, aflat în proprietatea numitului V. C. M., a fost oprit în trafic pentru un control de rutină.
Cu această ocazie, din verificările efectuate în Evidența Conducătorilor Auto (f. 8 dup), organele de poliție au constatat că inculpatul nu poseda permis de conducere.
Situația de fapt mai sus expusă rezultă cu certitudine din probele administrate în cauză. Astfel, declarațiile inculpatului prin care acesta a recunoscut săvârșirea faptei, atât în cursul urmăririi penale, cât și în cursul judecății, se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante (f. 7 dup), declarațiile martorului P. Rais A. (f. 26 dup), cu procesul verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare (f. 6) și cu procesul verbal de verificare în evidențele conducătorilor auto (f. 8, 11 dup).
În fața instanței, înainte de începerea cercetării judecătorești, inculpatul a declarat că recunoaște în totalitate fapta reținută în actul de sesizare, că nu solicită administrarea altor probe, solicitând ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
Fiind audiat de instanță, în aplicarea prevederilor art. 375 alin. 1 din Cod procedură penală, inculpatul a recunoscut faptele săvârșite în modalitatea arătată mai sus.
Totodată, față de dispozițiile art. 378 alin. 3 din C. pr. pen., inculpatul și-a manifestat acordul de a fi obligat la prestarea unei munci neremunerate în folosul comunității, în cazul în care va fi găsit vinovat.
În drept, instanța a constataat că fapta reținută în rechizitoriu a fost comisă la data de 12.05.2012, iar la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind noul Codul penal. Potrivit art. 5 din noul Cod penal, în cazul în care de la data săvârșirii infracțiunii și până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă inculpatului.
Instanța observă că, în raport de data săvârșirii faptei, infracțiunea reținută în sarcina inculpatului era incriminată prin dispozițiile art. 86 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dispozițiile din această lege specială completându-se cu regulile generale în materie, respectiv cu dispozițiile Codului penal de la 1969 în ceea ce privește reținerea pluralității de infracțiuni, tratamentul sancționator sau regimul de individualizare a pedepsei.
În contextul în care prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 4 București s-a reținut că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată a fost săvârșită la data de 12.05.2012, dată la care inculpatul se afla încă în cursul termenului de încercare de 2 ani și 1 lună stabilit prin sentința penală nr. 1095/19.11.2010 a Judecătoriei Sectorului 1 București, definitivă prin neapelare la data de 02.12.2010, instanța a apreciat că în cauză sunt incidente prevederile privind forma de pluralitate a pluralității intermediare de infracțiuni.
În consecință, instanța a constatat că dispozițiile vechiului Cod penal îi sunt mai favorabile inculpatului sub aspectul modalității de individualizare a pedepsei, motiv pentru care în temeiul art. 386 Cod de procedură penală a schimbat încadrarea juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată inculpatul P. F. C. din infracțiunea de conducere a unui vehicul fără permis de conducere art. 335 alin. 1 din C. pen. cu aplicarea art. 5 din C. pen. în infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 40 din vechiul Cod penal, totul cu aplicarea art. 5 din noul Cod penal.
Astfel, în drept, coroborând probatoriul administrat în cauză, instanța a constatat că fapta inculpatului P. F. C., care la data de la data de 12.05.2012, în jurul orei 04:20 a condus autoturismul marca Porsche Cayenne cu nr. de înmatriculare_, pe . 4, fără a deține permis de conducere, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 40 din Vechiul C. pen., totul cu aplic. art. 5 din C. pen.
Instanța a reținut, cu privire la latura obiectivă a infracțiunii prev. de art. 86 al. 1 OUG nr. 195/2002, că elementul material s-a realizat prin conducerea unui autovehicul pe drumurile publice – . sector 4 București - fără deținerea permisului de conducere.
Cu privire la urmarea imediată, instanța a reținut că fapta inculpatului a avut ca urmare crearea unei stări de pericol cu privire la circulația pe drumurile publice. Fiind vorba de o infracțiune de pericol, legătura de cauzalitate se prezumă ex re, prin realizarea însăși a acțiunii incriminate.
Referitor la elementul subiectiv, instanța a constatat că fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă,conform art. 19 al. 1 pct. 1 lit. b vechiul C.pen. Astfel, inculpatul nu a urmărit producerea stării de pericol pentru cei implicați în circulația pe drumurile publice, însă, în momentul realizării acțiunii sancționate de art. 86 al. 1 OUG 195/2002, a prevăzut și a acceptat crearea acestei stări de pericol.
Prin urmare, având în vedere că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 396 alin. (2) din C.proc.pen., în sensul că fapta dedusă judecății există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat cu forma de vinovăție prevăzută de lege, urmează a fi declanșată răspunderea penală a inculpatului pentru infracțiunea dedusă judecății, iar instanța a pronunțat o soluție de condamnare a acestuia.
Tot sub aspectul încadrării juridice, instanța observă că prin Sentința Penală nr. 1095/19.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr._/299/2010, definitivă prin neapelare la data 02.12.2010, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 1 lună închisoare, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 1 lună de zile. Având în vedere că infracțiunea pentru care este judecat inculpatul în prezenta cauză a fost săvârșită la data de 12.05.2012, după pronunțarea unei hotărâri de condamnare definitivă a inculpatului, dar înainte de executarea sau considerarea ca executată a pedepsei anterior pronunțate, fără a fi însă întrunite elementele de existență a stării de recidivă postcondamnatorie, instanța a reținut că în prezenta cauză sunt aplicabile și dispozițiile art. 40 din vechiul Cod penal, fapta fiind săvârșită în stare de pluralitate intermediară.
Sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere prevederile art. 52 vechiul C.pen., precum și criteriile generale de individualizare reglementate de art. 72 alin.1 vechiul C.pen, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În concret, instanța a apreciat că fapta pentru care este judecat inculpatul prezintă un pericol social ridicat, chiar dacă nu a avut ca urmare implicarea inculpatului într-un accident de circulație, astfel de comportamente prezentând un grad de pericol social sporit pentru securitatea circulației pe drumurile publice, a căror normală desfășurare este asigurată prin incriminarea unor astfel de fapte.
Totodată, instanța a reținut că inculpatul nu se află la prima abatere de acest gen, prin sentința penală nr. 1095 din 19.11.2010 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București în dosar nr._/299/2010, acesta fiind condamnat tot pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Cu toate acestea instanța a avut în vedere faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei pe parcursul urmăririi penale, prezentându-se în faza de urmărire penală în fața organelor judiciare pentru a da declarații, ocazie cu care a declarat că regretă săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa.
De asemenea, instanța a reținut că inculpatul s-a prezentat la termenele stabilite în cursul judecății, iar la termenul din data de 10.03.2015, acesta a arătat că recunoaște în totalitate fapta reținută în sarcina sa și că regretă cele întâmplate, asumându-și responsabilitatea pentru conduita sa. Astfel, cu privire la individualizarea pedepsei, instanța a aplicat prevederilor art. 374 alin.4 C. pr. pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.pr.pen. și a avut în vedere limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului reduse cu 1/3, conform art. 396 alin. 10 din C.pr.pen.
La individualizarea pedepsei, instanța a reținut și circumstanțele personale ale inculpatului care este în vârstă de 29 de ani, are studii medii și este necăsătorit. Totuși, față de actele dosarului, instanța a constatat că nu reies indicii rezonabile de natură a genera reținerea vreuneia din circumstanțele atenuante prev. la art. 74 din Vechiul C. pen. în favoarea inculpatului (faptul că inculpatul desfășoară activități lucrative nu constituie o performanță civică deosebită, ci o stare de normalitate, astfel că în lipsa altor date concrete, instanța nu a identificat temeiuri suficiente și rezonabile pentru a justifica reținerea vreunei circumstanțe atenuante în sarcina inculpatului).
În lumina acestor considerente, în baza art. 86 alin.1 din O.U.G. nr. 195/2002, rep., cu aplic. art. 40 din Vechiul C. pen., cu aplic. art. 5 din C. pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 din C. pr. pen., a condamnat pe inculpatul P. F. C. la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere (faptă din data de 12.05.2012).
În ceea ce priveste pedeapsa accesorie, față de natura faptei săvârșite, ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului, urmarea socialmente periculoasă, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Hirst contra Marii Britanii) raportat la decizia nr. LXXIV/2007 pronunțată în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța a apreciat că infracțiunea săvârșită de inculpat creează față de acesta o nedemnitate în exercitarea dreptului de a fi ales în autorități sau funcții elective publice, respectiv dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b C. pen., motiv pentru care exercițiul acestora a fost interzis pe perioada executării pedepsei în condițiile și pe durata stabilite de art. 71 cod penal.
Astfel, în baza art. 71 din Vechiul Cod penal cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012, instanța a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II – a și lit. b din Vechiul Cod penal, cu titlu de pedepasă accesorie, pe toată durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 15 din Legea nr. 187/2012, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (una) lună închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1095/19.11.2010 a Judecătoriei Sector 1 București, definitivă prin neapelare la data de 02.12.2010, și, în temeiul art. 83 din Vechiul C. pen. se va dispune executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată în prezenta cauză, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa unică și indivizibilă de: 9 luni închisoare.
În baza art. 71 din Vechiul Cod penal cu referire la art. 12 din Legea nr. 187/2012 a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, teza a II – a și lit. b din Vechiul Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie, pe toată durata executării pedepsei închisorii.
În baza art. 274 alin. 1 noul Cod de procedură penală a obligat pe inculpat să plătească în favoarea statului suma de 1200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul, care a criticat hotărârea sub aspectul netemeiniciei, solicitând aplicarea unei pedepse reduse, față de circumstanțele personale, prin reținerea de circumstanțe atenuante, arătând că a săvârșit fapta sub stăpânirea unei stări puternice de emoție determinată de stare de sănătate a bunicii sale, arătând că instanța de fond, în mod greșit nu a dat eficiență prevederilor art. 74 din Vechiul Cod penal, în sensul că nu a reținut conduita avută de apelant anterior săvârșirii faptei, precum și cea ulterioară, dar mai ales nu a reținut împrejurările concrete în care această faptă s-a produs.
S-a invocat de asemenea existenta circumstanței atenuante prev. de art. 73 lit. a Cod penal, respectiv depășirea limitei stării de necesitate, solicitând reținerea acesteia pe lângă dispozițiile art. 74 Cod penal, motivele pe larg regăsindu-se în practicaua prezentei.
Analizând actele dosarului și hotărârea atacată, atât prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu în conformitate cu disp. art.417 alin.1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, din coroborarea probelor administrate, respectiv procesele-verbale de constatare a infracțiunii, procesele-verbale încheiate de către organele de poliție din care rezultă că inculpatul nu deține permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, declarațiile martorului asistent prezent la surprinderea inculpatului, declarațiile inculpatului în care a recunoscut comiterea infracțiunilor rezultând că la data de la data de 12.05.2012, în jurul orei 04:20 a condus autoturismul marca Porsche Cayenne cu nr. de înmatriculare_, pe . 4, fără a deține permis de conducere, faptă care întrunește atât sub aspectul laturii obiective cât și sub aspectul laturii subiective întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană fără a poseda permis de conducere prev. de art. 86 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 40 din Vechiul C. pen., totul cu aplic. art. 5 din C. pen, Curtea reținând că în mod corect a apreciat instanța de fond că legea mai favorabilă inculpatului este codul penal anterior, față de limitele de pedeapsă prevăzute și reținând și sentința anterioară de condamnare a inculpatului.
În ceea ce privește motivul de apel invocat de inculpat în sensul reducerii cuantumului pedepsei și reținerii de circumstanțe atenuante, Curtea apreciază că acesta este nefondat, inculpatul nefăcând nici o dovadă că poate beneficia de circumstanțe atenuante sau de reducerea mai mult decât a făcut-o instanța de fond, a cuantumului pedepsei aplicate.
D. recunoașterea săvârșirii infracțiunii nu se poate constitui în sine într-o împrejurare care să impună reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de legiuitor. Persoana și conduita inculpatului reprezintă doar unul dintre criteriile avute în vedere la individualizarea pedepsei aplicate, iar în cauza de față, Curtea apreciază că fapta de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fără a poseda permis de conducere, săvârșită în contextul în care inculpatul a suferit anterior o condamnare pentru același gen de infracțiuni, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, este suficient de gravă și impune sancționarea adecvată. Aceasta este o infracțiune de pericol, nefiind necesar ca urmare a conducerii autoturismului în aceste condiții să se producă și vreo urmare concretizată într-un accident sau vătămare a vreunei persoane.
Referitor la conduita inculpatului, Curtea constată că acesta a recunoscut fapta, fiind dificil de adoptat o altă conduită față de circumstanțele în care a fost surprins de către organele de poliție, acesta fiind surprins în trafic la volanul autoturismului, astfel încât această recunoaștere în contextul împrejurărilor în care a fost surprins și al situației de fapt expuse nu poate fi apreciată, în raport de conduita ulterioară a inculpatului, decât ca o recunoaștere pur formală a faptei, în scopul de a beneficia de clemență, Curtea reținând, așa cum arătam, și perseverența si specializarea inculpatului, condamnat anterior.
Curtea apreciază că nu se impune în cauză reținerea de circumstanțe atenuante, atitudinea procesuală a inculpatului fiind valorificată odată cu analiza criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate, conform art. 72 din Codul penal, aspect care îndreptățește Curtea să considere că nu poate fi reținută conduita bună a acestuia anterior săvârșirii prezentelor fapte, reținând și condamnarea anterioară a acestuia.
De asemenea, Curtea nu poate reține nici circumstanța legală a depășirii stării de necesitate, nefiind îndeplinite condițiile legale pentru a se putea reține această circumstanță, Curtea reamintind că potrivit art. 20 alin. 2 C.p., este în stare de necesitate persoana care săvârșește fapta pentru a salva de la un pericol imediat și care nu putea fi înlăturat altfel viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general, dacă urmările faptei nu sunt vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce în cazul în care pericolul nu era înlăturat.
Or, în raport de faptul, nedovedit oricum de inculpat, că a fost anunțat în acea seară de cineva despre starea bunicii sale, care se deteriora, inculpatul putea adopta o altă conduită, de a chema salvarea, aceasta fiind conduita uzuală în asemenea situații, sau un taxi, cu care să transporte persoana bolnavă la spital.
Faptul că bunica sa a decedat după 3 zile de la data săvârșirii faptei nu se constituie într-o dovadă că anterior, aceasta a suferit o stare de rău atât de gravă care să determine pe inculpat să conducă autoturismul deși nu poseda permis de conducere. În orice caz, Curtea reamintește că această faptă nu este prima de acest gen pentru inculpat, condamnarea sa anterioară fiind pentru același gen de fapte, astfel încât, nu se poate reține această scuză sub nici nu aspect, inculpatul cunoscând consecințele unei astfel de fapte.
Nu este dovedit de asemenea în cauză nici excesul neimputabil prev. de art. 26 alin. (2) C.p. care arată că nu este imputabilă fapta prevăzută de legea penală săvârșită de persoana aflată în stare de necesitate, care nu și-a dat seama, în momentul comiterii faptei, că pricinuiește urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat, dat fiind că în prezenta cauză nu a fost înlăturat practic nici un pericol prin săvârșirea faptei de către inculpat, condiția premisă a acestei circumstanțe nefiind practic îndeplinită.
Curtea apreciază în raport de cele arătate că pedeapsa aplicată de instanța de fond este corect individualizată, instanța de fond ținând seama de toate criteriile de individualizare, dând suficientă semnificație inclusiv criteriului relativ la persoana și conduita inculpatului în procesul penal, iar referitor la modalitatea efectivă de individualizare, cu executarea în regim de detenție, Curtea apreciază că s-a realizat o individualizare eficientă, în măsură să ducă la realizarea scopului și funcțiilor pedepsei, care este și o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare, Curtea reamintind de altfel disp. art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012, de punere în aplicare a Legii. nr. 286/2009 privind Codul penal, care prevăd explicit că regimul suspendării condiționate al executării pedepsei inclusiv sub aspectul revocării este cel al codului penal anterior, așadar, revocarea suspendării condiționate a pedepsei anterioare de 1 lună de închisoare implică executarea în regim de detenție a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta.
În consecință, față de considerentele ce preced, Curtea apreciază că apelul inculpatului nu este fondat și îl va respinge conform art. 421 pct.1 lit. b Cod procedură penală, obligând inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de inculpatul P. F. C. împotriva sentinței penale nr. 698 din 18 martie 2015 pronunțată de Judecătoria sectorului 4 București în dosarul nr._ .
Obligă inculpatul la plata a 500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
M. C. D. G. M.
GREFIER,
G. A. I.
red./tehnored.M.C./30.09.2015
ex.5
red.F.M.P.-Jud.Sect.4
| ← Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 1204/2015. Curtea de Apel... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1210/2015.... → |
|---|
