Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1220/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1220/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 1220/2015
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.1220/A
Ședința publică din data de 28 septembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: O. R.-N.
JUDECĂTOR: V. B.
GREFIER: D. S.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..
Pe rol, se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de inculpații P. M.-F., G. V. și B. C.-D. împotriva Sentinței penale nr.101 din data de 24 iunie 2015, pronunțată de Judecătoria T. M. în Dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 21 septembrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, Curtea stabilind un termen pentru pronunțarea hotărârii la data de 28 septembrie 2015, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr. 101/24.06.2015 a Judecătoriei T. M. în Dosarul nr._ , instanța de fond a hotărât astfel:
„1.În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin 1 lit. b C. pen cu aplic art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod penal condamnă pe inculpatul P. M. F., fiul lui I. și V., născut la data de 16.04.1978 în ., domiciliat în .. Teleorman, CNP_, posesor C.I. . nr._ eliberată de S.P.C.L.E.P. T. M. la data de 12.11.2014, de cetățenie română, divorțat, concubinaj, 4 copii minori în întreținere, studii 4 clase, fără ocupație sau loc de muncă, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru fapta de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate L. M. I. și un prejudiciu de 11.058 lei.
În baza art.335 alin. 1 din C. pen. cu aplic art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (fapta din data de 10.05.2014).
În baza art.335 alin. 1 din C. pen. cu aplic art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare (fapta din data de 11.05.2014).
În baza art.335 alin. 1 din C. pen. cu aplic art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (fapta din data de 13.05.2014).
În baza art.335 alin. 1 din C. pen. cu aplic art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (fapta din data de 25.11.2014).
În baza art.335 alin. 1 din C. pen. cu aplic art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (faptă din data de 13.08.2014).
În baza art.335 alin. 1 din C. pen. cu aplic art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (faptă din data de 13.08.2014).
În baza art. 97 alin. 1 Cod penal anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) și 2 (două) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8/28.01.2015 a Judecătoriei T. M. în dosarul penal nr._ ( fapta de ultraj prev. de art. 257 alin. 1 și 4 Cod penal pentru care s-a aplicat pedeapsa fiind concurente cu faptele din prezenta cauză).
În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului P. M. F. pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv, 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare, inculpatul urmând să execute în total 3 (trei) ani și 3 ( trei) luni închisoare, cu executare în regim de detenție.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a C. proc. pen. și art. 72 alin. 1 Cod pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. M. F. durata reținerii și arestării preventive, începând cu 19.03.2015 până la zi, în cauza de față și durata reținerii și arestării preventive pe perioada 16.12.2014 – 23.12.2014,măsură executată în dosarul nr._, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 8/28.01.2015.
2.În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin 1 lit. b C. pen cu aplic art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal, art. 41 și art. 43 alin. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod penal condamnă pe inculpatul G. V., fiul lui Ș. și C., născut la data de 27.05.1967 în ., domiciliat la data încarcerării în Com. Salcia, .. Teleorman, CNP_, de cetățenie română, stare civilă necăsătorit, concubinaj, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație sau loc de muncă, studii 10 clase, actualmente deținut în Penitenciarul G., recidivist, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru fapta de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate L. M. I. și un prejudiciu de 11.058 lei.
3.În baza art. 228 alin. 1 – art. 229 alin 1 lit. b C. pen cu aplic art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod penal condamnă pe inculpatul B. C. D., fiul lui M. și C.-S., născut la data de 26.05.1994 în mun T. M., jud. Teleorman, domiciliat în com. Salcia, .. Teleorman, posesor CI . nr._ eliberată de S.P.C.L.E.P T. M., CNP_, cetățenie română, stagiul militar satisfăcut, studii 8 clase, fără ocupație sau loc de muncă, fără antecedente penale, la pedeapsa de 1 (un) an și 4 (patru) luni închisoare pentru fapta de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate L. M. I. și un prejudiciu de 11.058 lei.
În baza art. 404 alin. (4) lit. a C. proc. pen. și art. 72 alin. 1 Cod pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. C. D. durata reținerii de o zi.
În baza art. 399 alin. 1 C. proc. pen dipune revocarea măsurii preventive e a controlului judiciar, măsură luată față de inculpatul B. C. D. prin
încheierea nr. 10/20.03.2015 a Judecătoriei T. M.. Această măsură, conf. art. 399 alin. 4 Cod proc. pen., este executorie.
În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 1.370 Cod civil, admite acțiunea civilă formulată de partea civilă L. M. I. și obligă în solidar pe inculpați la plata către partea civilă a sumei de 5.000 lei, despăgubiri civile rămase nerecuperate din prejudiciul total în valoare de 11.058 lei.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpați la câte 1500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile pentru avocați oficiu (verificări măsuri arestări preventive, procedură cameră preliminară și fond) pentru avocații F. C.-C. în sumă de 900 lei, V. M. în sumă de 200 lei și Ș. M. Ș. în sumă de 100 lei, vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției
Cu apel în 10 zile de la comunicare.”
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a constatat că la data de 15 aprilie 2015 a fost înregistrat la această instanță sub nr._ dosarul penal nr. 753/P/2014 înaintat de P. de pe lângă Judecătoria T. M. în care, prin rechizitoriul nr. 753/P/2014 din 10.04.2015 au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul P. M. F., fiul lui I. și V., născut la data de 16.04.1978 în ., domiciliat în .. Teleorman, CNP_, posesor C.I. . nr._ eliberată de S.P.C.L.E.P. T. M. la data de 12.11.2014, de cetățenie română, divorțat, concubinaj, 4 copii minori în întreținere, studii 4 clase, fără ocupație sau loc de muncă, cu antecedente penale pentru săvârșirea infracțiunilor de: pentru săvârșirea infracțiunilor de: conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din C. pen. – data de 10.05.2014; conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din C. pen. – data de 11.05.2014; conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din C. pen. – data de 13.05.2014; furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b) C. pen. în dauna patrimoniului persoanei vătămate L. M. I., cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) C. pen; conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din C. pen. (faptă din data de 25.11.2014); conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din C. pen. (faptă din data de 13.08.2014); conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin. 1 din C. pen. (faptă din data de 13.08.2014); furt calificat faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1, lit. b) și d) C. pen., în dauna patrimoniului persoanei vătămate D. M. cu aplic. art. 38 alin. 1 C. pen, inculpatul B. C. D., fiul lui M. și C.-S., născut la data de 26.05.1994 în mun T. M., jud. Teleorman, domiciliat în com. Salcia, .. Teleorman, posesor CI . nr._ eliberată de S.P.C.L.E.P T. M., CNP_, cetățenie română, stagiul militar satisfăcut, studii 8 clase, fără ocupație sau loc de muncă, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunilor de: furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b) C. pen. în dauna patrimoniului persoanei vătămate L. M. I., cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) C. pen și inculpatul G. V., arest în altă cauză, pentru infracțiunea de: furt calificat, faptă prev. și ped. de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin. 1 lit. b) C. pen. în dauna patrimoniului persoanei vătămate L. M. I., cu aplic. art. 77 alin. 1 lit. a) C. pen.
În fapt, în esență, prin rechizitoriu s-a reținut că:
1. Persoana vătămată L. M. I. domiciliază în ., și se ocupă, printre altele, și de apicultură, având în proprietate 99 de stupi cu albine pe care îi exploatează.
În data de 21.04.2014 persoana vătămată L. M. I. a transportat cei 99 de stupi pe un teren extravilan ce aparține .. din ., cultivat cu rapiță.
În activitatea de apicultură, persoana vătămată este ajutat de martorul R. S. din ..
Inculpații P. M. F., B. C. D. Și G. V. domiciliau, la data comiterii faptei, în ., fiind prieteni.
În data de 10.05.2014 inculpații s-au întâlnit la un bar în comună, și s-au hotărât să meargă pe câmp, să identifice stupi de albine pe care să îi poată fura și apoi să-i vândă, pentru a face astfel rost de bani.
Inculpatul G. V., cu câteva zile înainte făcuse o deplasare cu trenul de persoane în mun. T. M., jud. Teleorman, iar la întoarcere observase, în apropierea liniei de cale ferată, stupina aparținând persoanei vătămate L. M. I..
Punând în practică hotărârea infracțională, inculpații s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia, model Pikup, cu două locuri, de culoare albă, cu număr de înmatriculare_, aparținând și condus de P. M. F., care nu poseda permis de conducere pentru nici un fel de autovehicule, pe câmp, în extravilanul localității.
Când au ajuns în apropierea stupinei aparținând persoanei vătămate, aceștia au fost observați de martorul R. S. și de persoana vătămată L. M. I., în timp ce studiau împrejurimile, locația stupinei, și stabilind modalitatea concretă în care să acționeze în noaptea ce va urma la furtul stupilor.
După ce au stabilit aceste detalii, inculpații au revenit în ., hotărând ca în noaptea ce va urma să fure o parte din stupii pe care îi văzuseră cu puțin timp înainte.
Pentru a se asigura că au și unde să vândă stupii ce urmai să îi fure, inculpatul G. V., de la postul telefonic cu numărul_ a apelat în mai multe rânduri pe suspectul S. Janin I., (ora 19,09, ora 19,10, ora 19,12).
În convorbirile telefonice purtate, cei doi s-au înțeles că după ce stupii vor fi furați, suspectul S. Janin I. va veni personal din mun. Roșiori de Vede, jud. Teleorman, în ., și va cumpăra stupii.
Având această garanție, după lăsarea întunericului, în jurul orei 21,00, inculpații G. V. Și B. C. D., în timp ce se aflau la locuința primului, s-au schimbat de haine, au luat o cagulă, niște mânuși și un levier din fier, și au plecat să se întâlnească cu inculpatul P. M. F..
Toate aceste pregătiri au fost văzute și de martora P. I. V., concubina inculpatului G. V..
După ce s-au întâlnit toți trei, inculpații P. M. F., B. C. D. și G. V. s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia, model Pikup, cu două locuri, de culoare albă, cu număr de înmatriculare_, aparținând și condus de P. M. F., care nu poseda permis de conducere pentru nici un fel de autovehicule, pe câmp, în extravilanul localității, pe terenul extravilan ce aparține .. din ., cultivat cu rapiță, și unde persoana vătămată L. M. I. avea stupina cu cei 99 de stupi.
În jurul orei 21,00, martorul R. S. și persoana vătămată se întorseseră acasă, în ., astfel că stupina aparținând persoanei vătămate era nepăzită.
Profitând de acest lucru, inculpații P. M. F., B. C. D. și G. V. au sustras 10 din cei 99 de stupi aparținând persoanei vătămate, o baterie auto marca BOCH și o pereche de papuci de plastic (gumari), au încărcat bunurile sustrase în autoturism și au plecat către ..
Așa cum rezultă din analiza nr._/04.02.2015 a datelor de trafic telefonic obținute în baza încheierii nr. 28/02.06.2014 emisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. M., întocmită de U.T.A.I. Teleorman, pentru noaptea de 10/11.05.2014, pct. 6, 7 și 8, și harta de localizare, inculpatul P. M. F. și inculpatul G. V. au înregistrat date de trafic telefonic care îi plasează în zona . zona extravilană între ., zona limitrofă a căii ferate care leagă mun. Roșiori de Vede de mun. T. M., și ulterior în .> Pe drumul de întoarcere, unul dintre cei 10 stupi a căzut din autoturism, fără ca cei trei autori ai faptei să bage de seamă, iar cei trei autori au fost înțepați de albinele care ieșiseră din stup.
Inculpații au ajuns în ., în jurul orei 01,00.
Inculpatul G. V., de la postul telefonic cu numărul_ a apelat în mai multe rânduri pe suspectul S. Janin I., (ora 23,57, ora 0,13, ora 01,08, ora 01,10), așa cum rezultă din analiza nr._/04.02.2015 a datelor de trafic telefonic obținute în baza încheierii nr. 28/02.06.2014 emisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. M., întocmită de U.T.A.I. Teleorman, pentru noaptea de 10/11.05.2014, pct. 6, respectiv din analiza nr._/04.02.2015 a datelor de trafic telefonic obținute în baza încheierii nr. 35/01.07.2014 emisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. M., pct. 3.
În convorbirile telefonice purtate inculpatul G. V. l-a anunțat pe suspectul S. Janin I. de „reușita operațiunii”.
Auzind acest lucru suspectul S. Janin I. s-a deplasat din mun. Roșiori de Vede, jud. Teleorman, în ., deplasarea făcând-o cu autoturismul marca Peugeot, model 206, cu număr de înmatriculare_ .
Așa cum rezultă din analiza nr._/04.02.2015 a datelor de trafic telefonic obținute în baza încheierii nr. 35/01.07.2014 emisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. M., pct. 5, în noaptea de 10/11.05.2014 suspectul S. Janin I. a plecat din mun. Roșiori de Vede în jurul orei 23,28 și a ajuns în . orei 00,13, unde a staționat până în jurul orei 07,30 când a plecat către mun. Roșiori de Vede.
Inculpații P. M. F. și G. V. au vândut, în acea noapte, patru stupii din cei zece furați, suspectului S. Janin I. cu suma de 1.200 lei, înțelegându-se cu acesta ca banii să fie dați a doua zi dimineață.
Astfel, după ce suspectul S. Janin I. a ajuns la locuința bunicilor săi, martorii D. D. și D. M., inculpații G. V. și P. M. F. au venit la locuința acestora cu autoturismul marca Dacia, model Pikap, cu două locuri, de culoare albă, condus de P. M. F..
Locuința bunicilor suspectului S. Janin I. este situată pe o uliță, iar accesul se face de la drumul județean asfaltat, traseu pe care au venit și inculpații G. V. și P. M. F..
În bena autoturismului, adică în partea din spate, inculpații G. V. și P. M. F. aveau mai mulți stupi cu albine.
Așa cum declară suspectul S. Janin I., stupii erau confecționați din lemn, vopsiți în galben și albastru, cu mânere de culoare maron.
Suspectul S. Janin I. împreună cu inculpații G. V. și P. M. F. au descărcat 4 (patru) stupi, între timp ieșind și martorul D. D., care a văzut și el ce s-a întâmplat.
După ce au terminat de descărcat stupii pe care i-au dus în curtea locuinței, inculpații G. V. și P. M. F., au plecat cu autoturismul condus tot de P. M. F..
Când a ajuns acasă, în jurul orei 03,00 – 04,00, inculpatul G. V. i-a spus concubinei sale, martorei P. I. V., că a fost să fure niște stupi cu albine împreună cu inculpații P. M. F. și B. C. D., fără a-i spune și locația, spunând și că i-au încărcat și transportat cu autoturismul Dacia P. aparținând lui P. M. F..
În jurul orei 07,00, la locuința inculpatului G. V. a venit și inculpatul B. C. D., care, așa cum spune martora P. I. V., era și el înțepat de albine în zona feței, motiv pentru care purta ochelari de soare.
În același timp, inculpatul G. V. era sunat pe telefonul mobil de inculpatul P. M. F., care îl întreba dacă a luat banii de la suspectul S. Janin I..
Nu peste mult timp, inculpatul G. V. s-a întâlnit cu suspectul S. Janin I., ultimul achitând prețul stupilor cumpărați și provenind din furt, mai precis suma de 1.200 lei, bani care fuseseră dați de către martorul D. D., bunicul suspectului S. Janin I..
După ce a luat banii de la suspectul S. Janin I., inculpatul G. V. s-a întors la locuința sa și a arătat banii și concubinei sale, martora P. I. V., după care a sunat pe inculpatul P. M. F. să vină să-și „ia partea”.
Nu peste mult timp, inculpatul P. M. F. a ajuns la domiciliul inculpatului G. V., unde fiecare a luat câte 500 lei, hotărând ca inculpatului B. C. D. să-i decât 200 lei, deoarece „este mai fraier”, după care inculpatul P. M. F. a plecat. Toate aceste discuții au fost auzite de către martora P. I. V..
La scurt timp a venit la locuința inculpatului G. V. și inculpatul B. C. D., căruia inculpatul G. V. i-a remis suma de 200 lei, spunând că numai atât i se cuvine, deoarece a trebuit „să pună și benzină la autoturism”.
Inculpatul B. C. D. a fost „deranjat” de faptul că suma de 1.200 de lei nu fusese împărțită egal, după care a plecat către casă.
La scurt timp de la comiterea faptei, inculpatul P. M. F. și inculpatul G. V. au recuperat de pe câmp stupul căzut, după care l-au vândut suspectului S. Janin I. cu suma de 150 lei, bani pe care i-au împărțit în mod egal.
În ziua următoare comiterii faptei, inculpatul G. V. a mers la un bar în comună, pentru a face cumpărături. Pentru a nu se observa că fusese mușcat de albine în zona feței, purta și el ochelari de soare, ca și inculpatul B. C. D..
La . G. C. a făcut o glumă cu inculpatul G. V., luându-i ochelarii de la ochi, ocazie cu care a constatat că acesta era umflat la față.
În data de 13.05.2014, inculpatul P. M. F. se afla în autoturismul marca Dacia, model Pikup, cu două locuri, de culoare albă, cu număr de înmatriculare_, împreună cu inculpatul B. C. D. și mergeau pe câmp, chiar în apropierea stupinei persoanei vătămate, moment în care au fost observați de către organele de poliție care efectuau cercetarea la fața locului și care au pornit în urmărirea acestora, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Deși nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, inculpatul P. M. F. a condus de pe câmp până în ., deci inclusiv pe drum public, autoturismul menționat, fapt ce a fost perceput în mod nemijlocit de martorii P. Ofel Și Tîlmaciu F..
Pentru a scăpa de urmărirea organelor de poliție, inculpatul P. M. F. a garat autoturismul în curtea locuinței martorei Vergelea L. N. din com. Salcia, .. Teleorman, concubina martorului Sindie I., a coborât de la volanul autoturismului, după care, ajutat de inculpatul B. C. D., a desfăcut acumulatorul autoturismului, plecând în fugă, prin curțile locuințelor din vecinătate.
Între timp, la locuința martorei Vergelea L. N. din . ajuns și organele de poliție, care cu permisiunea martorei, au efectuat un control al autoturismului.
Așa cum rezultă din procesul verbal încheiat în acest sens, în bena (remorca) autoturismului marca Dacia, model Pikup, cu două locuri, de culoare albă, cu număr de înmatriculare_, au fost găsite mai multe albine moarte, un placaj din lemn prefabricat (tego) folosit la confecția stupilor, flori de rapită, și urme de culoare maronie, de la vopseaua de grund folosită la vopsirea stupilor din lemn, așa cum erau și vopsite mânerele de la stupii persoanei vătămate.
De asemenea, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 15.05.2014 la domiciliul inculpatului G. V. a fost ridicată o pereche de papuci de plastic (gumari) aparținând persoanei vătămate L. M. I. și care erau folosiți de martorul R. S..
Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate în data de 15.05.2014 la domiciliul inculpatului P. M. F. a fost ridicată o baterie auto marca BOCH aparținând persoanei vătămate L. M. I. și care era folosită de aceasta și martorul R. S. pentru a face lumină în baraca de la stupină.
Fiind audiat la data de 15.05.2014, martorul R. S. a recunoscut fără nici un dubiu cele două bunuri sustrase și aparținând persoanei vătămate L. M. I..
După aceste percheziții domiciliare, inculpatul G. V. a mers în mun. Roșiori de Vede, jud. Teleorman, la suspectul S. Janin I., căruia i-a spus că stupii au fost furați de el cu inculpatul P. M. F., că au dat declarații la poliție, că ar fi bine să declare și el că nu a cumpărat de la ei nici un stup, deoarece în caz contrar le vor face rău la bunicii lui și îi vor da foc la stupii de pe câmp.
Fiindu-i frică ca inculpatul G. V. să nu-și pună în practică amenințările, deoarece acesta le mai făcuse rău la bunicii lui, furându-le niște bunuri, și erau cunoscuți ca niște infractori, în depoziția de martor de la data de 24.06.2014 dată în fața organelor de poliție suspectul S. Janin I. nu a spus tot adevărul.
La scurt timp de la această conversație, suspectul S. Janin I. a vândut stupii cumpărați de la inculpații P. M. F. și G. V. la niște cetățeni din mun. Râmincu V., jud. V., care se ocupau tot cu apicultura, tocmai pentru a nu fi găsiți de către organele de poliție la o eventuală percheziție domiciliară.
După ce a dat declarația mincinoasă din data de 24.06.2014, suspectul S. Janin I. a fost sunat de inculpatul G. V. zis A., care l-a întrebat ce am declarat la poliție. Suspectul S. Janin I. i-a spus acestuia că nu a declarat nimic, că le-am spus polițiștilor că nu știe nimic. Ca și prima dată, inculpatul G. V. i-a spus că trebuie să aibă în continuare aceiași atitudine, deoarece altfel „va fi rău de el”.
De asemenea, în data de 08.03.2015, ora 10,38 și ora 11,05, suspectul S. Janin I. a fost sunat pe telefonul mobil de către inculpatul B. C. D., care s-a dat drept inculpatul P. M. F., de la postul telefonic mobil cu numărul_, care i-a cerut să nu declar nimic organelor de poliție deoarece „au venit ăștia” și „se tot interesează de stupi”, să mențină cele declarate inițial, să nu spună niciodată că i-a cumpărat, deoarece în sens contrar vor fi „complicații”.
2. Inculpatul P. M. F. în seara zilei de 13.08.2014 se afla la domiciliul său, împreună cu martorul B. M. F. și cu inculpatul G. V., prieteni ai săi.
La un moment dat, inculpatul P. M. F. le-a propus prietenilor săi să meargă să se plimbe cu autoturismul marca Dacia, model Break, de culoare albă, și fără ca autoturismul să aibă montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare, pe raza comunei Salcia, menționând că autoturismul fusese cumpărat de el cu câteva zile înainte.
Aceștia au acceptat propunerea făcută de inculpatul P. M. F., și s-au urcat ca pasageri în autoturismul, iar la volan s-a așezat inculpatul P. M. F., și care, deși nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, l-a condus pe drum public, pe DJ 653, pe raza ..
După ce s-au plimbat cu autoturismul prin .-au oprit la un bar, cunoscut sub numele „La Țăcăneală”, unde au consumat câte o bere și câte un coniac, după care inculpatul P. M. F., s-a urcat din nou la volanul autoturismului împreună cu B. M. F. și G. V. ca pasageri, l-a condus pe drum public, pe DJ 653, pe raza ., până în apropierea stației Peco, la aproximativ 200 de m.
Martorul B. M. F. a coborât din autoturism, a mers în interiorul stației Peco, de unde a cumpărat 10 l de benzină, cu banii dați de inculpatul P. M. F., benzina punând-o într-un recipient din plastic, după care s-a întors la autoturism, urcându-se în acesta.
Inculpatul P. M. F., aflat la volanul autoturismului marca cu cei doi prieteni ca pasageri, a condus pe drum public, pe DJ 653, pe raza ., până în satul Băneasa, când un echipaj de poliție a făcut semnal de oprire a autoturismului.
Văzând acest lucru, inculpatul P. M. F. a accelerat autoturismul, nu a oprit la semnalul regulamentar făcut de polițiști, care au pornit în urmărirea acestuia.
Nu după mult timp, autoturismului condus de către inculpatul P. M. F. i s-a oprit motorul, din cauza lipsei combustibilului.
Inculpatul P. M. F. a mai încercat să pornească autoturismul, dar nu a reușit, după care toți trei, au fugit de la locul faptei, sărind gardul prin curțile unor cetățeni din comună.
3. Inculpatul P. M. F. în ziua de 25.11.2014 se afla la domiciliul său, împreună cu martorul B. M. F., prieten al său.
La un moment dat, inculpatul P. M. F. i-a propus prietenului său B. M. F. să meargă să se plimbe prin . Dacia, model Pick-up, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_ .
Autoturismul marca Dacia, model Pick-up, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_ aparține inculpatului T. C. G., față de care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală, și fusese adus de acesta la domiciliul
inculpatului P. M. F. pentru a fi reparat, fiind defect, lucru care se și întâmplase.
B. M. F. a acceptat propunerea făcută de inculpatul P. M. F., și a mers la stația Peco, de unde a cumpărat 2 l de benzină, cu banii dați de inculpatul P. M. F., benzina punând-o într-un recipient din plastic, după care s-a întors la domiciliul inculpatului P. M. F., punând benzina în rezervor.
Faptul că martorul B. M. F. a mers să cumpere benzină de la stația Peco, benzină pe care a dus-o la domiciliul inculpatului P. M. F., a fost văzut de către martorul Tîlmaciu F., care și-a data seama că inculpatul P. M. F. va conduce, din nou, așa cum obișnuia, un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, fapt pentru care a sesizat telefonic organele de poliție.
După ce a pus benzina în rezervor, martorul B. M. F. s-a urcat ca pasager în autoturismul marca Dacia, model Pick-up, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_, iar la volanul autoturismului s-a așezat inculpatul P. M. F., și care, deși nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, a condus pe drum public, pe DC 6, pe raza .. Teleorman.
În timp ce se deplasa pe drum public, pe DC 6, pe raza .. Teleorman, autoturismul condus de inculpatul P. M. F. a fost observat de un echipaj de poliție, care a făcut semnal de oprire a autoturismului.
Văzând acest lucru, inculpatul P. M. F. a accelerat autoturismul, nu a oprit la semnalul regulamentar făcut de polițiști, care au pornit în urmărirea acestuia, cu autoturismul din dotare, în care se afla și martorul Tîlmaciu F., cu semnale acustice și luminoase în funcțiune.
Nu după mult timp, autoturismului condus de către inculpatul P. M. F. i s-a oprit motorul, în fața magazinului S.C. DEON BLUE EXIM S.R.L., fapt pentru care acesta a abandonat autoturismul, fugind de la locul faptei, sărind gardul prin curțile unor cetățeni din comună.
Pentru ca infracțiunile descrise mai sus să nu poată fi dovedite de către organele de poliție, inculpatul P. M. F. l-a amenințat pe martorul B. M. F. că-l „ba bate până îl va omorî” dacă va spune ceva organelor de poliție, cerându-i să declare că nu a fost cu el în autoturism în data de 13.08.2014.
Rezultă din depozițiile martorului T. G., unchiul martorului B. M. F., din data de 25.12.2014, martorul B. M. F. s-a mutat la locuința sa, deoarece inculpatul P. M. F. a amenințat, în mod direct pe martor dar și pe mama acestuia, că în cazul în care B. M. F. va mai spune ceva organelor de poliție în legătură cu faptul că el a condus pe drum public autoturisme fără a poseda permis de conducere, îl va prinde și „îl va bate până îl va omorî”.
Martorul T. G. arată că de când nepotul său B. M. F. s-a mutat la locuința sa, are o stare de agitație, îi este frică ca inculpatul P. M. F. să nu facă rău lui sau familiei sale, deoarece îl știe un om violent.
Așa cum rezultă din adresa nr. 67.958/16.12.2014 emisă de I.P.J. Teleorman, Serviciul Criminalistic, urmele papilare ridicate și rămase în evidență cu ocazia investigării tehnico-științifice a locului faptei privind autoturismul marca Dacia, model Pick-up, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_ au fost create de către B. M. F. și P. M. F..
Situația de fapt mai sus expusă este reținută și de către prima instanță rezultând cu certitudine din probele administrate în cauză și anume: analiza nr._/04.02.2015 a datelor de trafic telefonic obținute în baza încheierii nr. 28/02.06.2014 emisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. M., întocmită de U.T.A.I. Teleorman; analiza nr._/04.02.2015 a datelor de trafic telefonic obținute în baza încheierii nr. 35/01.07.2014 emisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. M., întocmită de U.T.A.I. Teleorman; analiza nr._/19.06.2014 a datelor de trafic telefonic obținute în baza încheierii nr. 28/02.06.2014 emisă de judecătorul de drepturi și libertăți de la Judecătoria T. M., întocmită de U.T.A.I. Teleorman; plângeri și declarații persoană vătămată L. M.; procese-verbale de cercetare la fața locului, cu planșe-fotografice; proces-verbale de percheziții domiciliare, cu planșe fotografice; proces-verbal de predare-primire bunuri; declarații martori P. I. V., R. S., L. F., P. Ofel, Tîlmaciu F., Tîlmaciu F., Vergelea L. N., G. C., G. C., Mogoșilă C., D. D., V. I., B. M. F., Gheorga T., B. M. F., Tîlmaciu F. Ninel, Tîlmaciu Nicușor și D. M.; procese-verbale de investigații; procese-verbale consultare agende telefonice, cu planșe fotografice; procese-verbale de recunoaștere din grup, cu planșe fotografice; declarații suspect S. JANIN I.; dovezi de predare-primire sumă de 5.000 lei pentru acoperire prejudiciu; proces-verbal de sesizare din oficiu și de constatare a infracțiunii; adresa nr. 66.998/21.08.2014 a I.P.J. Teleorman, Serviciul Criminalistic; procese-verbale de investigații; adresa nr. 88.078/12.09.2014 a I.P.J. Teleorman, Serviciul Rutier; adresa nr. 60.322 din 18.12.2014 a S.P.C.R.P.C.Î.V. Teleorman; adresa nr. 211.386/SPC/29.12.2014 a S.P.C.R.P.C.Î.V. București; certificate de cazier judiciar; proces-verbal de sesizare din oficiu și de constatare a infracțiunii; proces-verbal de cercetare la fața locului, cu planșă foto; copii documente autoturism; adresa nr. 67.958/16.12.2014 a I.P.J. Teleorman, Serviciul Criminalistic, proces-verbal de investigații; adresa nr. 50.930 din 18.12.2014 a S.P.C.R.P.C.Î.V. Teleorman; declarații inculpați P. M. F., T. C. G., G. V. și B. C. D..
În drept, Judecătoria a apreciat că faptele comise de inculpați, în împrejurările descrise mai sus, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.
Inculpații au recunoscut faptele, și-au însușit în totalitate situația de fapt expusă în rechizitoriu, solicitând ca judecata cauzei să se facă pe procedura recunoașterii învinuirii prev. de art. 375 Cod proc. pen. și să li se aplice disp. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.
Instanța de fond, constatând, din probele administrate în cursul urmăririi penale, că faptele inculpaților sunt stabilite și că sunt suficiente date cu privire la persoana acestora care să-i permită soluționarea laturii penale, a admis cererea inculpaților pentru aplicarea procedurii recunoașterii vinovăției prevăzută de art.375 Noul Cod procedură penală și, ca atare, a pronunțat condamnarea inculpaților prin reducerea limitelor pedepselor cu 1/3 făcând aplicarea disp.art.396 alin.10 Noul Cod de procedură penală.
La individualizarea pedepselor, Judecătoria a avut în vedere, conform art.74 cod penal, împrejurările și modul în care au fost comise faptele, starea de pericol ridicată datorită modului de concepere și executare a activității infracționale, perseverența infracțională a inculpaților și urmările faptelor asupra patrimoniului părții vătămate, despăgubită parțial numai cu suma de 5.000 lei primită de la suspectul
Janin S. I. – persoană față de care s-a dispus clasarea cauzei pentru infracțiunea de complicitate la furt calificat, intervenind împăcarea părților.
Pentru inculpatul P. M. F. s-a avut în vedere numărul mare de fapte săvârșite, starea reală de pericol ce a creat-o și asupra celorlalți participanți la traficul rutier inculpatul P. M. F., prin comiterea repetată a șase infracțiuni de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere.
Tot la individualizare pedepselor, instanța de fond a avut în vedere și faptul că inculpații nu realizează venituri din muncă, recurgând la comiterea infracțiunii de furt pentru a obține venituri, hotărârea infracțională de a sustrage bunurile părții vătămate luând-o într-un bar din localitatea de domiciliu, bar în care consumau băuturi alcoolice.
Totodată, inculpatul P. M. F., în timpul urmăririi penale a încercat să influențeze martorii pentru a limita numărul de fapte de conducere fără permis.
Având în vedere și faptul că inculpatul B. C. D. a avut o poziție sinceră în timpul urmăririi penale, este la prima încălcare a legii penale, instanța de fond a pronunțat pentru acest inculpat pedeapsa închisorii orientată la minimul special prevăzut de lege după reducerea cu o treime realizată prin aplicare disp. art. 396 alin. 10 Cod proc. pen.
În ce privește pe inculpatul P. M. F., instanța de fond a majorat acest minim datorită atât modului de concepere și operare a infracțiunii de furt calificat, cât și a perseverenței infracționale, inculpatul fiind cunoscut cu antecedente penale.
Potrivit fișei de cazier judiciar, inculpatul P. M. F. prin sentința penală nr. 8/28.01.2015 a Judecătoriei T. M. în dosarul penal nr._, a fost condamnat, prin admiterea a cordului de recunoaștere a vinovăției la 1 (un) an și 2 (două)luni închisoare pentru săvârșirea infracțiuni de ultraj în formă continuată prev. de art. 254 alin. 1 și 4 Cod penal, iar în ce privește modalitatea de executare i s-a aplicat suspendarea executării pedepsei sub supraveghere conf. art. 91 Cod penal pe un termen de doi ani. Fapta pentru care s-a aplicat această sancțiune a fost săvârșită în data de 12 decembrie 2014, fiind concurentă cu infracțiunile pentru care inculpatul este trimis în judecată în cauza de față.
În baza art. 97 alin. 1 Cod penal instanța de fond a anulat suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) și 2 (două) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8/28.01.2015 a Judecătoriei T. M. în dosarul penal nr._, pedeapsă față de care a aplicat dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni, raportat la infracțiunile din cauza de față.
În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal a aplicat inculpatului P. M. F. pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de o treime din celelalte pedepse ( incluzând și pedeapsa de un an și două luni pentru care s-a dispus anularea măsurii sub supraveghere).
În baza art. 404 alin. (4) lit. a C. proc. pen. și art. 72 alin. 1 Cod pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului P. M. F. durata reținerii și arestării preventive, începând cu 19.03.2015 până la zi, în cauza de față și durata reținerii și arestării preventive pe perioada 16.12.2014 – 23.12.2014,măsură executată în dosarul nr._, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 8/28.01.2015.
În baza art.399 alin. 1 Cod proc. pen. a menținut starea de arest preventiv.
Pentru inculpatul B. C. D. a dedus în baza art. 404 alin. (4) lit. a C. proc. pen. și art. 72 alin. 1 Cod pen. din pedeapsă durata reținerii de o zi.
În baza art. 399 alin. 1 C. proc. pen a dispus revocarea măsurii preventive a controlului judiciar, măsură luată față de inculpatul B. C. D. prin încheierea nr. 10/20.03.2015 a Judecătoriei T. M.. Această măsură, conf. art. 399 alin. 4 Cod proc. pen., este executorie.
În ce privește pe inculpatul G. V., Judecătoria a reținut că potrivit fișei de cazier judiciar, este recidivist.
Astfel, prin sentința penală nr. 37 din data de 04.03.2008, pronunțată de Judecătoria T. M. în dosar penal nr. 3001/2007, definitivă prin neapelare, a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare, cu executare.
Prin sentința penală nr. 2497 din data de 28.10.2008, pronunțată de Judecătoria C. în dosar penal nr. 15.185/2008, definitivă prin nerecurare, s-a stabilit, urmare contopirii, o pedeapsă de 4 ani închisoare, s-a menținut starea de arest și a dedus durata arestului de la 01.09.2006 la zi.
Pedeapsa închisorii de 4 ani este considerată executată la data de 01.09.2010, de când începe să curgă termenul de reabilitare de 4 ani Deci la data comiterii infracțiunii din prezenta cauză, 10 mai 2014, termenul de reabilitare de 4 ani nu se împlinise.
Potrivit disp. art. 165 C. pen., termenul de reabilitare este de 4 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, dar care nu depășește 5 ani.
De asemenea, conform prev. art. 167 alin. 1 C. pen., termenele prevăzute la art. 165 C. pen. se socotesc de la data când a luat sfârșit executarea pedepsei principale.
Termenul de reabilitare pentru inculpatul G. V. nu s-a împlinit, acesta urmând a se fi împlinit la 01.09.2014.
Potrivit art. 41 alin. 1 C. pen., există recidivă când, după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de un an și până la reabilitare sau împlinirea termenului de reabilitare, condamnatul săvârșește din nou o infracțiune cu intenție sau cu intenție depășită, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de un an sau mai mare.
Data comiterii infracțiunii care face obiectul prezentei cauze a fost comisă de G. V. la data de 10.05.2014, iar pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina sa este închisoare de la 1 la 5 ani.
Astfel că inculpatul G. V. se află în stare de recidivă, instanța urmând să facă aplicarea disp. art. 41 și 43 alin. 5 Cod penal.
Conform art. 43 alin. 5 Cod penal, dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată, se săvârșește o nouă acțiune în stare de recidivă, limitele speciale la pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate. Conform acestor dispoziții legale pentru inculpatul G. V. limitele infracțiuni de furt calificat, prev de art. 228 alin. 1 – art. 229 alin 1 lit. b Cod penal se majorează de la doi la trei ani.
În ce privește individualizarea judiciară a executării pedepselor, instanța de fond a apreciat că față de modul de concepere al infracțiunii, modul de săvârșire și cel de valorificare al bunurilor sustrase, scopul legii penale nu poate fi atins decât prin executare în regim de detenție, atât de către inculpații P. M. F.,cunoscut cu antecedente penale și G. V., recidivist și aflat în stare de arest preventiv în altă cauză, cât și inculpatul B. C. D., care nu are antecedente penale, fiind sancționat doar administrativ prin ordonanța Parchetului pentru conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere, dar ca și ceilalți inculpați nu a acționat în nici un fel pe timpul cercetărilor pentru a despăgubi persoana vătămată și a înlătura astfel consecințele faptei comise împreună cu ceilalți inculpați. Poziția sa sinceră și faptul că acest inculpat nu are
antecedente penale sunt împrejurări care sunt avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei la minimul prevăzut de lege.
În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală rap. la art. 1.370 Cod civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă L. M. I. și a obligat în solidar inculpații la plata către partea civilă a sumei de 5.000 lei, despăgubiri civile rămase nerecuperate din prejudiciul total în valoare de 11.058 lei.
Împotriva sentinței penale anterior menționate, au declarat apel în termenul legal inculpații P. M. F. printr-o cererea înaintată la data de 26 iunie 2015, prin grija administrației locului de detenție, B. C. D. printr-o cererea înaintată personal la data de 30 iunie 2015 și G. V. printr-o cererea înaintată la data de 07 iulie 2015, prin grija administrației locului de detenție.
Cererile de apel au fost înaintată de Judecătorie și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 22 iulie 2015.
Prin motivele de apel invocate oral de către inculpații P. M. F. și G. V., prin avocați care au asigurat asistența juridică în cauză, aceștia au solicitat reinvidualizarea pedepselor aplicate, respectiv orientarea spre modalități neprivative de libertate pentru executarea acestor pedepse.
Prin motivele de apel depuse la data de 06.08.2015, inculpatul B. C. D. a criticat sentința penală apelată sub aspectul temeiniciei acesteia, solicitând aplicarea unei pedepse a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere conform art.91 cod penal, având în vedere faptul că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, este la primul contact cu legea penală, a regretat cele întâmplate și are disponibilitatea de a achita prejudiciul produs.
La termenul de judecată de astăzi, inculpații apelanți P. M. F., și G. V. fiind în mod expres întrebați, au precizat că nu doresc să dea o nouă declarație, că își mențin declarațiile de recunoaștere a faptelor, formulate în fața primei instanțe. Inculpatul B. C. D. a consimțit să dea o nouă declarație în cauză, aceasta fiind atașată la dosarul de apel.
Cu ocazia judecării apelului, nu au fost solicitate și administrate probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 NCPP, sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelurile inculpaților P. M. F., B. C. D. cu judecarea cărora a fost învestită sunt fondate, în limitele și pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Cu privire la situația de fapt, Curtea constată, pe baza probatoriului administrat în faza de urmărire penală (necontestat) și a declarațiilor constante, de recunoaștere, ale inculpaților apelanți că aceștia, după o planificare prealabilă, în noaptea de 10-11.05.2014 s-au deplasat cu autoturismul marca Dacia, model Pikup, cu două locuri, de culoare albă, cu număr de înmatriculare_, aparținând și condus de inculpatul P. M. F., care nu poseda permis de conducere pentru nici un fel de autovehicule, pe câmp, în extravilanul localității L., Jud.Teleorman, de unde au sustras un număr de 10 stupi aparținând părții vătămate L. M., producând un prejudiciu de 11.058 lei, parțial recuperat. Inculpații P. M. F., și G. V. au vândut, în acea noapte, patru stupii din cei zece
furați, suspectului S. Janin I. cu suma de 1.200 lei, înțelegându-se cu acesta ca banii să fie dați a doua zi dimineață, iar în următoare zi cei doi inculpați au mai vândut aceluiași suspect un alt stup contra sumei de 150 de lei.
De asemenea, inculpatul P. M. F. a condus autoturismul marca Dacia, model Pikup, cu două locuri, de culoare albă, cu număr de înmatriculare_ în ziua de 10.05.2015 pe drumurile publice atât în momentul în care în cursul zilei au planificat modalitatea de comitere a faptei de furt și au cercetat locația unde se aflau bunurile respectiv în extravilanul comunei L., Jud.Teleorman, cât și ulterior în cursul nopții din 10.-11.05.2015, când inculpații s-au deplasat de la localitatea de domiciliu din . la locul săvârșirea faptei și înapoi, transportând cu același autoturism bunurile sustrase.
Același inculpat P. M. F., în data de 13.05.2014, se afla la volanul autoturismului marca Dacia, model Pikup, cu două locuri, de culoare albă, cu număr de înmatriculare_, împreună cu inculpatul B. C. D. și mergeau pe câmp, chiar în apropierea locului săvârșiri faptei de furt, moment în care au fost observați de către organele de poliție care efectuau cercetarea la fața locului și care au pornit în urmărirea acestora, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune. Deși nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de autovehicule, inculpatul P. M. F. a condus de pe câmp până în ., deci inclusiv pe drum public, autoturismul menționat, și pentru a scăpa de urmărirea organelor de poliție, a garat autoturismul în curtea locuinței martorei Vergelea L. N. din com. Salcia, .. Teleorman, a coborât de la volanul autoturismului, după care, ajutat de inculpatul B. C. D., a desfăcut acumulatorul autoturismului, plecând în fugă, prin curțile locuințelor din vecinătate.
Totodată, inculpatul P. M. F. în seara zilei de 13.08.2014, însoțit de martorul B. M. F. și de inculpatul G. V., a condus autoturismul marca Dacia, model Pikup, cu două locuri, de culoare albă, fără ca autoturismul să aibă montate plăcuțele cu numărul de înmatriculare, pe raza comunei Salcia, pe DJ 653, deplasându-se la un bar, cunoscut sub numele „La Țăcăneală”, unde au consumat câte o bere și câte un coniac, după care inculpatul P. M. F., s-a urcat din nou la volanul autoturismului împreună cu aceleași persoane, pe care l-a condus pe drum public, pe DJ 653, pe raza ., până în apropierea stației Peco, la aproximativ 200 de m. În momentul în care inculpatul a fost identificat în trafic de către un echipaj de poliție rutieră, acesta nu a respectat indicațiile agentului de poliție de a opri, continuându-și deplasarea și abandonând autoturismul în momentul în care acesta a rămas fără combustibil, asigurându-și scăparea, sărind gardul prin curțile unor cetățeni din comună.
Nu în ultimul rând, inculpatul P. M. F. în ziua de 25.11.2014 a condus pe drum public, pe DC 6, pe raza com. Salcia, .. Teleorman autoturismul marca Dacia, model Pick-up, de culoare albă, cu numărul de înmatriculare_ ce aparține numitului T. C. G., autoturism adus de acesta la domiciliul inculpatului pentru a fi reparat. În momentul în care inculpatul a fost observat de un echipaj de poliție, acesta a accelerat autoturismul, nu a oprit la semnalul regulamentar făcut de polițiști, care au pornit în urmărirea acestuia, cu autoturismul din dotare, inculpatul abandonând ulterior autoturismul din cauza unei defecțiuni a acestuia, fugind de la locul faptei, sărind gardul prin curțile unor cetățeni din comună.
Cu privire la încadrarea juridică a faptelor, Curtea consideră că în mod judicios prima instanță a reținut în sarcina inculpatului P. M. F. infracțiunea de furt calificat prevăzută art. 228 alin. 1 – art. 229 alin 1 lit. b C. pen cu aplic art. 77
alin. 1 lit. a Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod penal pentru sustragerea în noaptea de 10/11.05.2014 a 10 stupi aparținând părții vătămate L. M., faptă săvârșită împreună cu inculpații B. C. D. și G. V..
De asemene, în mod corect prima instanță a reținut că faptele inculpatului P. M. F. de a conduce la data de 24.11.2014, respectiv 13.05.2014 un autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni prevăzute de art.335 alin.1 cod penal.
Însă, Curtea consideră că faptele inculpatului P. M. F. care a condus autoturismul marca Dacia, model Pikup, cu două locuri, de culoare albă, cu număr de înmatriculare_ în ziua de 10.05.2015 pe drumurile publice atât în momentul în care în cursul zilei au planificat modalitatea de comitere a faptei de furt și au cercetat locația unde se aflau bunurile respectiv în extravilanul comunei L., Jud.Teleorman, cât și ulterior în cursul nopții din 10-11.05.2015, când inculpații s-au deplasat de la localitatea de domiciliu din . la locul săvârșirea faptei și înapoi, transportând cu același autoturism bunurile sustrase nu constituie două infracțiuni distincte de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art.335 alin.1 cod penal, ci o singură infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată prevăzută de art.335 alin.1 cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal. Inculpatul P. M. F. a săvârșit mai multe acte materiale care întrunesc fiecare elementele constitutive ale aceleași infracțiuni, a avut la baza o rezoluție infracțională unică, aceea de a se deplasa cu un autoturism la locul unde se aflau bunuri, inițial pentru a cerceta zona și a planifica săvârșirea faptei, iar ulterior pentru a sustrage bunurile și a le transporta cu autoturismul respectiv la domiciliul său, actele de executare fiind săvârșite la intervale de timp apropiate. Curtea nu poate accepta faptul că prin conducerea unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere în aceeași zi, inculpatul a luat două rezoluții infracționale distincte, săvârșind câte o infracțiune de fiecare dată când acesta, în decursul unei perioade de timp relativ apropiate, înțelegea să se urce la volanul unui autoturism și să îl conducă pe drumurile publice.
Aceleași argumente sus-menționate rămân valabile și pentru faptele inculpatului care în seara zilei de 13.08.2014, a condus autoturismul marca Dacia, model Pikup, cu două locuri, de culoare albă, pe raza comunei Salcia, pe DJ 653, deplasându-se la un bar, cunoscut sub numele „La Țăcăneală” și ulterior deplasându-se spre domiciliul său, aceste fapte neconstituind două infracțiuni distincte de conducere a unui vehicul fără permis de conducere prevăzute de art.335 alin.1 cod penal, ci o singură infracțiune de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere în formă continuată prevăzută de art.335 alin.1 cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal.
Față de cele sus-expuse, Curtea în temeiul art.386 cod proc.pen. va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului P. M. F. din două infracțiuni prevăzute de art.335 alin.1 cod penal (fapte din 10.05.2014 și 11.05.2014) și două infracțiuni prevăzute de art.335 alin.1 cod penal (fapte din 13.08.2014) într-o infracțiune prevăzută de art.335 alin.1 cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal (faptă din perioada 10.05._14) și o infracțiune prevăzută de art.335 alin.1 cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal (faptă din data de 13.08.2014).
Curtea consideră că în mod judicios prima instanță a reținut în sarcina inculpatului G. V. infracțiunea de furt calificat prevăzută art. 228 alin. 1
– art. 229 alin 1 lit. b C. pen cu aplic art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal, art. 41 și art. 43 alin. 5 Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod penal pentru sustragerea în noaptea de 10/11.05.2014 a 10 stupi aparținând părții vătămate L. M., faptă săvârșită împreună cu inculpații B. C. D. și P. M. F..
De asemenea, în mod judicios față de inculpatul G. V. a fost reținută starea de recidivă postexecutorie în condițiile în care prezenta infracțiune a fost săvârșită după considerarea ca executată a pedepsei de 4 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 37 din data de 04.03.2008, pronunțată de Judecătoria T. M. în dosar penal nr. 3001/2007, definitivă prin neapelare, pedeapsă considerată ca executată la data de 01.09.2010.
Referitor la inculpatul B. C. D. fapta săvârșită întrunește și pentru acesta elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută art. 228 alin. 1 – art. 229 alin 1 lit. b C. pen cu aplic art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod penal.
La individualizarea pedepselor principale, în cazul inculpatului P. M. F., Curtea apreciază că instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru fapta de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate L. M. I. și un prejudiciu de 11.058 lei (faptă din 10-11.05.2014), având în vedere gravitatea infracțiunii (printr-o contribuție de autor a inculpatului apelant), împrejurările și modalitățile de comitere (în mod premeditat, planificând împreună cu ceilalți doi inculpați săvârșirea faptei, cercetând zona anterior, deplasându-se în timpul nopții spre locul unde se aflau bunurile, profitând de lipsa oricărei persoane care să îi oprească, sporind șansele de reușită infracțională), consecințele produse (un prejudiciu de 11.058 lei, recuperat doar parțial), scopul săvârșirii infracțiunii (sustragerea unor bunuri ușor valorificabile pentru asigurarea mijloacelor necesare traiului), lipsa de antecedente penale ale inculpatului, conduita procesuală (caracterizată prin sinceritate și colaborare cu organele judiciare), precum și datele personale (inculpatul apelant este absolvent de studii gimnaziale, fără loc de muncă, fără o ocupație care să îi aducă venituri licite).
Referitor la infracțiunile de conducere a unui vehicul fără permis, faptele din 13.08.2014, respectiv 25.11.2015, Curtea apreciază că în mod corespunzător prima instanță a procedat la individualizarea celor două pedepse de 8 luni închisoare aplicate, având în vedere gravitatea infracțiunilor (printr-o contribuție de autor a inculpatului apelant), împrejurările și modalitățile de comitere (care au implicat conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere), consecințele produse (producerea unei stări de pericolul pentru pietoni, pentru ceilalți conducători auto), lipsa antecedentelor penale ale inculpatului cu relevanță în cauză, conduita procesuală (caracterizată prin poziția de recunoaștere prin declarațiile date pe durata procesului penal), caracterul repetat al faptelor săvârșite.
În ceea ce privește infracțiunea de conducere pe drumurile publice prevăzută de art.335 alin.1 cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal (faptă din perioada 10.05._14), reținută prin prezenta hotărâre, Curtea urmează a-i aplica inculpatului o pedeapsă de 9 luni închisoare, având în vedere gravitatea infracțiunilor (printr-o contribuție de autor a inculpatului apelant), împrejurările și modalitățile de comitere (care au implicat conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere înspre și dinspre locul săvârșirii unei infracțiuni de furt calificat, folosind autoturismul pentru transportul bunurilor sustrase), consecințele produse (producerea unei stări de pericolul pentru pietoni, pentru ceilalți conducători auto), lipsa antecedentelor penale ale inculpatului cu relevanță în cauză, conduita procesuală (caracterizată prin poziția de recunoaștere prin declarațiile date pe durata procesului penal), caracterul repetat al faptelor săvârșite.
Referitor la infracțiunea de conducere pe drumurile publice prevăzută de art.335 alin.1 cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal (faptă din perioada 13.08.2014) ținută prin prezenta hotărâre, Curtea urmează a-i aplica inculpatului o pedeapsă de 8 luni închisoare, având în vedere gravitatea infracțiunilor (printr-o contribuție de autor a inculpatului apelant), împrejurările și modalitățile de comitere (care au implicat conducerea pe drumurile publice a unui autoturism fără permis de conducere înspre și dinspre un bar, unde conform propriilor declarații a consumat băuturi alcoolice), consecințele produse (producerea unei stări de pericolul pentru pietoni, pentru ceilalți conducători auto), lipsa antecedentelor penale ale inculpatului cu relevanță în cauză, conduita procesuală (caracterizată prin poziția de recunoaștere prin declarațiile date pe durata procesului penal), caracterul repetat al faptelor săvârșite.
Se impunea de asemenea, conform art.97 alin.1 cod penal anularea suspendării executării sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) și 2 (două) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8/28.01.2015 a Judecătoriei T. M. în dosarul penal nr._, fapta din respectiva cauză fiind săvârșită la data de 12 decembrie 2014, fiind astfel concurentă cu cele 5 infracțiuni reținute în sarcina inculpatului, inculpatul nefiind judecat definitiv pentru vreuna dintre infracțiuni.
Constatând existența concursului de infracțiuni, Curtea în baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal va aplica inculpatului P. M. F. pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, la care va adauga un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv, 15 (cincisprezece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, inculpatul urmând să execute în total 2 (doi) ani 9 (nouă) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, cu executare în regim de detenție.
În baza art. 424 alin. 3 C. proc. pen. și art. 72 alin. 1 Cod pen. va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. M. F. durata reținerii și arestării preventive, începând cu 19.03.2015 până la data de 06.08.2015, în cauza de față și durata reținerii și arestării preventive pe perioada 16.12.2014 – 23.12.2014, măsură executată în dosarul nr._, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 8/28.01.2015 a Judecătoriei T. M..
La individualizarea pedepsei principale (având limitele speciale cuprinse între 1 an și 5 ani închisoare prin aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 cod proc.pen. și art.43 alin.5 cod penal), în cazul inculpatului G. V. Curtea apreciază că prima instanță a stabilit corespunzător pedeapsa de 2 ani închisoare, potrivit criteriilor prevăzute de art.74 alin.1 NCP, gravitatea infracțiunii (printr-o contribuție de coautor a inculpatului apelant), împrejurările și modalitățile de comitere (în mod premeditat, planificând împreună cu ceilalți doi inculpați săvârșirea faptei, cercetând zona anterior, deplasându-se în timpul nopții spre locul unde se aflau bunurile, profitând de lipsa oricărei persoane care să îi oprească, sporind șansele de reușită infracțională), consecințele produse (un prejudiciu de 11.058 lei, recuperat doar parțial), conduita procesuală (caracterizată prin sinceritate și colaborare cu organele judiciare), scopul săvârșirii infracțiunii (sustragerea unor bunuri ușor valorificabile pentru asigurarea mijloacelor necesare traiului), precum și datele personale (inculpatul fiind fără ocupație, fără pregătire profesională, recidivist postexecutoriu, condamnat anterior tot pentru săvârșirea unor infracțiuni intenționate contra patrimoniului).
La individualizarea pedepsei principale pentru infracțiunea de furt calificat B. C. D., Curtea de asemenea apreciază că în cauză instanța de fond a făcut o justă individualizare a cuantumului pedepsei 1 an și 4 luni închisoare aplicate având în vedere gravitatea infracțiunii (printr-o contribuție de autor a inculpatului apelant), împrejurările și modalitățile de comitere (în mod premeditat, planificând împreună cu ceilalți doi inculpați săvârșirea faptei, cercetând zona anterior, deplasându-se în timpul nopții spre locul unde se aflau bunurile, profitând de lipsa oricărei persoane care să îi oprească, sporind șansele de reușită infracțională), consecințele produse (un prejudiciu de 11.058 lei, recuperat doar parțial), scopul săvârșirii infracțiunii (sustragerea unor bunuri ușor valorificabile pentru asigurarea mijloacelor necesare traiului), lipsa de antecedente penale ale inculpatului, conduita procesuală (caracterizată prin sinceritate și colaborare cu organele judiciare), precum și datele personale (inculpatul apelant este absolvent de studii gimnaziale, fără loc de muncă, fără o ocupație care să îi aducă venituri licite).
Cu toate acestea, în ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate acestei inculpat, Curtea constată că acesta a recunoscut săvârșirea faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale cu relevanță în cauză, neexistând dovezi că a mai fost implicat în săvârșirea altor fapte contra patrimoniului, astfel încât aplicarea pedepsei este suficientă, chiar fără executarea acesteia în regim de detenție, pentru a atrage atenția acestui inculpat despre comportamentul pe care trebuie să îl manifeste în societate și despre necesitatea de a nu mai reitera acest comportament infracțional și de a nu mai săvârși și alte infracțiuni.
Prin urmare, apreciind ca fiind fondat motivul de apel declarat în cauză de către acest inculpat, în baza art.91 cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate inculpatului sub supraveghere și va stabili un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 cod penal îl va obliga pe inculpat ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.b) cod penal va impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art.93 alin.3 cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul uneia dintre următoarele două instituții: Primăria T. M. și Centrul pentru Persoanele Vârstnice Furculești ce se va stabili de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, pe o perioadă de 120 de zile.
În baza art. 91 alin.4 cod penal va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere și asupra dispozițiilor art.97 cod penal privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Va constată că inculpatul a fost reținut în data de 19.03._15.
Față de toate considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a cod proc.pen., va admite apelurile declarate de inculpații P. M. F. și B. C. D. împotriva sentinței penale nr. 101/24.06.2015 a Judecătoriei T. M., va desființa, în parte, sentința penală atacată, numai în limitele deja precizate și, procedând la rejudecarea cauzei în fond, va hotărî în sensul celor anterior menționate.
Va respinge, în temeiul art.421 alin.1 pct.1 lit.b ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. V. împotriva sentinței penale nr. 101/24.06.2015 a Judecătoriei T. M..
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate, care nu au fost criticate și în privința cărora nu se constată, nici din oficiu, motive de desființare.
În temeiul art.275 alin.3 cod proc.pen. cheltuielile judiciare aferente apelurilor admise declarate în cauză vor rămâne în sarcina statului.
În temeiul art.275 alin.2 cod proc.pen. îl va obliga pe inculpatul G. V. la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art.272 alin.1, 2 cod proc.pen., onorariile apărătorilor din oficiu ai inculpaților P. M. F. și G. V. în cuantum de 360 lei fiecare se vor avansa din fondurile Ministerului de Justiție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
I.În temeiul art.421 alin.1 pct.2 lit.a cod proc.pen. admite apelul declarat de inculpatul P. M. F. împotriva sentinței penale nr. 101/24.06.2015 a Judecătoriei T. M..
Desființează în parte sentința penală apelată și rejudecând în fond:
Descontopește pedeapsa rezultantă de 3 ani și 3 luni închisoare și repune în individualitatea lor pedepsele componente: 5 pedepse de câte 8 luni închisoare, o pedeapsă de 9 luni închisoare și o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin
sentința penală apelată și pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8/28.01.2015 a Judecătoriei T. M. în dosarul penal nr._ .
În temeiul art.386 cod proc.pen. schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din două infracțiuni prevăzute de art.335 alin.1 cod penal (fapte din 10.05.2014 și 11.05.2014) și două infracțiuni prevăzute de art.335 alin.1 cod penal (fapte din 13.08.2014) într-o infracțiune prevăzută de art.335 alin.1 cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal (faptă din perioada 10.05._14) și o infracțiune prevăzută de art.335 alin.1 cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 cod penal (faptă din data de 13.08.2014).
În temeiul art. 228 alin. 1 – art. 229 alin 1 lit. b C. pen cu aplic art. 77 alin. 1 lit. a Cod penal și art. 396 alin. 10 Cod penal condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare pentru fapta de furt calificat săvârșită în dauna părții vătămate L. M. I. și un prejudiciu de 11.058 lei (faptă din 10-11.05.2014).
În temeiul art.335 alin. 1 din C. pen. cu aplic art. 35 alin.1 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 9 (nouă) luni închisoare (fapta din perioada de 10-11.05.2014).
În baza art.335 alin. 1 din C. pen. cu aplic art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (fapta din data de 13.05.2014).
În temeiul art.335 alin. 1 din C. pen. cu aplic art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (fapta din data de 25.11.2014).
În temeiul art.335 alin. 1 din C. pen. cu aplic art. 35 alin.1 și art. 396 alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P. M. F. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare (faptă din data de 13.08.2014).
În baza art. 97 alin. 1 Cod penal anulează suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei de 1 (un) și 2 (două) luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 8/28.01.2015 a Judecătoriei T. M. în dosarul penal nr._ .
În baza art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b Cod penal aplică inculpatului P. M. F. pedeapsa cea mai grea de 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, la care se adaugă un spor de o treime din celelalte pedepse, respectiv, 15 (cincisprezece) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, inculpatul urmând să execute în total 2 (doi) ani 9 (nouă) luni și 20 (douăzeci) de zile închisoare, cu executare în regim de detenție.
În baza art. 424 alin. 3 C. proc. pen. și art. 72 alin. 1 Cod pen. deduce din pedeapsa aplicată inculpatului P. M. F. durata reținerii și arestării preventive, începând cu 19.03.2015 până la data de 06.08.2015, în cauza de față și durata reținerii și arestării preventive pe perioada 16.12.2014 – 23.12.2014, măsură executată în dosarul nr._, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 8/28.01.2015 a Judecătoriei T. M..
II.În temeiul art.421 alin.1 pct.2 lit.a cod proc.pen. admite apelul declarat de inculpatul B. C. D. împotriva sentinței penale nr. 101/24.06.2015 a Judecătoriei T. M..
În baza art.91 cod penal dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 4 luni închisoare aplicate inculpatului sub supraveghere și stabilește un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispozițiilor art. 92 Cod penal.
În baza art.93 alin.1 cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, la datele fixate de acesta;
b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa;
c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile;
d) să comunice schimbarea locului de muncă;
e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.
În baza art.93 alin.2 lit.b) cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligație: să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate.
În baza art.93 alin.3 cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul uneia dintre următoarele două instituții: Primăria T. M. și Centrul pentru Persoanele Vârstnice Furculești ce se va stabili de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Teleorman, pe o perioadă de 120 de zile.
În baza art. 91 alin.4 cod penal atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen. privind cauzele de revocare a suspendării executării pedepsei sub
supraveghere și asupra dispozițiilor art.97 cod penal privind anularea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
Constată că inculpatul a fost reținut în data de 19.03._15.
III.În temeiul art.421 alin.1 pct.1 lit.b cod proc.pen. respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul G. V. împotriva sentinței penale nr. 101/24.06.2015 a Judecătoriei T. M..
Menține restul dispozițiilor sentinței penale apelate.
În temeiul art.275 alin.3 cod proc.pen. cheltuielile judiciare aferente apelurilor declarate în cauză rămân în sarcina statului.
În temeiul art.275 alin.2 cod proc.pen. obligă pe inculpatul G. V. la plata sumei de 500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile apărătorilor din oficiu ai inculpaților P. M. F. și G. V. în cuantum de 360 lei fiecare se avansează din fondurile Ministerului de Justiție.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.09.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
O. R.-N. V. B.
Red. jud.R.N.O.
Ex.2 / 02 octombrie 2015
F. N. – J.T. M..
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 1204/2015. Curtea de Apel... → |
|---|








