Uz de fals. Art. 291 C.p.. Decizia nr. 1204/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1204/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-09-2015 în dosarul nr. 1204/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1204/A
Ședința publică de la 24 septembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - M. C.
JUDECĂTOR - D. G. M.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror M. C. .
Pe rol, soluționarea apelurilor declarate de inculpații B. G. A., M. G. M., S. E. și C. (fostă Cămilă) D. împotriva sentinței penale nr. 541 din 19 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat apelantul inculpat S. E. – în stare de arest și asistat de apărător ales, avocat Z. C. T. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual și apelantul inculpat B. G. A. – personal și asistat din oficiu de avocat Ș. F. în substituirea apărătorului din oficiu Busescu F. conform delegației de substituire din 24 septembrie 2015, lipsind apelanții inculpați M. G. M. – pentru care a răspuns apărător din oficiu, avocat Ș. F. în substituirea apărătorului din oficiu Busescu F. conform delegației de substituire din 24 septembrie 2015 și C. (fostă Cămilă) D. - pentru care a răspuns apărător din oficiu, avocat B. E. în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică, intimații inculpați C. F. I., D. M., H. R., M. C. A., M. J. și V. V. E., S. A. și T. T. C. și intimatele părți civile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;
Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat B. G. A. depune la dosar adeverință medicală – dovada imposibilității de prezentare a inculpatului la termenul anterior.
In continuare, susține că nu s-a reușit încheierea unui acord de mediere cu partea civilă și depune la dosar, în scris, rezultatul demersurilor făcute in acest sens.
Apărătorul apelantului inculpat S. E. solicită încuviințarea robei cu înscrisuri in circumstanțiere, respectiv acte medicale.
Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune administrării probei solicitate.
Curtea, după deliberare, încuviințează proba solicitată și o administrează, prin depunerea la dosar a actelor medicale.
După ce Curtea pune in vedere apelanților inculpați dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-li-se totodată atenția ca ceea ce declară poate fi folosit si împotriva lor, aceștia arată că își mențin declarațiile date anterior și nu doresc să dea declarație suplimentară în fața Curții.
Nemaifiind alte cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelanților inculpați B. G. A. și M. G. M., având cuvântul, critică soluția instanței de fond pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea severă în raport de circumstanțele reale ale comiterii faptei si circumstanțele personale ale inculpaților.
In ceea ce-l privește pe inculpatul B. G. A., acesta a avut o atitudine sinceră în fața instanței de fond, a recunoscut fapta comisă și a achitat prejudiciul astfel cum a fost stabilit de instanța fondului, dar nu au mai putut fi achitate penalitățile și majorările impuse, astfel că nu a putut să încheie un acord de mediere cu partea civilă. Față de aceste aspecte, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și a e dispune reducerea pedepsei.
In ceea ce-l priveste pe inculpatul M. G. M., solicită admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe si a se dispune redozarea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 86/1 Cod penal.
Apărătorul apelantului inculpat S. E. critică sentința primei instanțe pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei, pe care o consideră prea severă, solicitând admiterea apelului și redozarea pedepsei, avându-se in vedere că acesta a recunoscut fapta comisă – atât in fața instanței de fond, cât și în faza de urmărire penală, starea sa de sănătate este precară – astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar la acest termen, are doi copii minori, iar soția sa se află în stare de detenție. Față de aceste aspecte, solicită admiterea apelului și a se dispune reducerea pedepsei, prin eliminarea sporului e pedeapsă aplicat.
Apărătorul apelantei inculpate C. (fostă Cămilă)D. solicită admiterea apelului, desființarea sentinței instanței de fond și rejudecând, pe fond, a se dispune – în principal - aplicarea dispozițiilor art. 81 vechiul Cod penal, considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege in acest sens.
In subsidiar, solicită a se face aplicarea dispozițiilor art. 86/1 vechiul Cod penal.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul cu privire la apelul declarat de inculpatul B. G. A., arată că reducerea pedepsei nu-l avantajează cu absolut nimic întrucât prezenta pedeapsă se contopește cu pedeapsa de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.708/2011 a Judecătoriei G. și - conform vechiului Cod penal - pedeapsa rezultantă ar fi de 4 ani închisoare, pedeapsă aplicată și in prezenta cauză.
In ceea ce-l privește pe inculpatul S. E., acesta este nemulțumit de majorarea sporului – de la 10 luni închisoare la aproape 2 ani închisoare. Consideră că acesta a fost corect aplicat, ținând cont de perseverența infracțională a apelantului, ce nu se află la primul conflict cu legea penală, iar pedeapsa din prezenta cauză a fost contopită cu pedepsele aplicate prin mai multe sentințe penale. In atare situație, dacă ar fi fost condamnat conform noul Cod penal, pedeapsa ar fi fost mult mai mare.
In ceea ce-i privește pe ceilalți doi inculpați, apelurile au fost declarat de către apărătorii din oficiu și vizează individualizarea pedepselor, in ceea ce privește modalitatea de executare. Consideră că instanța de fond, in mod corect a dispus executarea pedepselor in regim de detenție, dată fiind atitudinea acestora față de procesul penal, in sensul că u s-au prezentat niciodată nici in fața instanței de fond, nici in fața instanței de apel, nu au declarat apel, acesta fiind declarat de apărătorii din oficiu.
Față de considerentele expuse mai sus, formulează concluzii de respingere a tuturor apelurilor, ca fiind nefondate.
Apelantul inculpat B. G. A., având ultimul cuvânt, regretă fapta comisă și arată că a achitat o parte din prejudiciu.
Apelantul inculpat S. E., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 541 din 19 februarie 2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ s-a dispus:
„1.In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpatul BURCUS G. A.la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpatul BURCUS G. A. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
Constata ca infractiunile pentru care a fost condamnat inculpatul in prezentul dosar sunt concurente cu infractiunea prevazuta de art. 211 alin. 1,alin. 2 lit. b si c C pen-1969,cu apl. art. 74 alin. 1 lit. a si c si art. 76 lit. b C pen-1969,pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 708/03.05.2011, pronunata de Judecatoria G.,definitiva prin nerecurare.
In baza art. 86 ind. 5 C pen-1969,anuleaza suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani inchisoare dispusa prin prin sentinta penala nr. 708/03.05.2011 a Judecatoriei G.,definitiva prin nerecurare.
In baza art. 36 alin. 2 art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatului in prezentul dosar de 2 ani si un an inchisoare, cu pedeapsa de 4 ani inchisoare aplicata prin prin sentinta penala nr. 708/03.05.2011 a Judecatoriei G.,definitiva prin nerecurare urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare in regim de detentie.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
2. In baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpatul M. C. A.la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpatul M. C. A. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatului ,urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare.
In baza a rt. 88 C pen-1969,deduce din durata pedepasei retinerea din data de 06.10.2010.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 86 ind. 1 C pen-1969,dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art.71 alin.5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii .
3. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal ,condamna pe inculpatul M. G. M. la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal,condamna pe inculpatul M. G. M. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatului ,urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare,in regim de detentie.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
4. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpata C. F. I., la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 290 alin. 1 C pen-1969,cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamnat pe inculpata la pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura private.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condama pe inculpata C. F. I. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatei ,urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 86 ind. 1 C pen-1969,dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpata trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art.71 alin.5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii .
5. In baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 cu apl. art. 41 alin. 2 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpatul S. E. la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune in forma continuata.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 290 alin. 1 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpatul S. E. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
Constata ca infractiunile pentru care a fost condamnat inculpatul in prezentul dosar sunt concurente cu:
-infractiunile prevazute de art. 26 rap. la art. 291 cu apl. art. 41 alin. 2 C pen-1969,art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 41 alin. 2 C pen-1969,pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitive prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti
-infractiunile pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 585/28.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 2196/15.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti.
-infractiunile pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 912/21.10.2013 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti,definitive prin decizia penala nr. 2340/18.12.2013 a Curtii de Apel Bucuresti
Descontopeste pedeapsa rezultanta de 5 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 74/13.01.2015 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti,definitive prin necontestare si repune in individualitatea lor pedepsele componente astfel:
-4 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti
-2 ani si 9 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti
-4 ani si 8 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 585/28.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 2196/15.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti.
-4 ani si 2 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 585/28.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 2196/15.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti.

-4 ani si 2 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 912/21.10.2013 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti,definitive prin decizia penala nr. 2340/18.12.2013 a Curtii de Apel Bucuresti.
-3 ani si 8 inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 912/21.10.2013 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti,definitive prin decizia penala nr. 2340/18.12.2013 a Curtii de Apel Bucuresti.
-spor de 10 luni inchisoare
In baza art. 36 alin. 2 art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatului in prezentul dosar cu pedepsele astfel cum au fost descontopite mai sus,urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani si 8 luni sporita la 7 ani inchisoare,in regim de detentie.
In baza art. 36 alin. 3 C pen-1969,deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii din data de 06.10.2010 si de la 25.01.2012 la zi.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
Constata ca inculpatul este detinut in alta cauza.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei MEPI nr. 111/26.01.2015,emis de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti si emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei hotărâri.
6. In baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 cu apl. art. 41 alin. 2 C pen-1969 ,cu apl. art. 37 lit. b C pen-1969 si cu apl. art. 5 din Noul cod penal,condamna pe inculpata H. R. la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune in forma continuata.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 290 alin. 1 C pen-1969 cu apl.art. 37 lit. b C pen-1969 si art. 5 din Noul cod penal,condamna pe inculpata H. R. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
Constata ca infractiunile pentru care a fost condamnata inculpata in prezentul dosar sunt concurente cu:
-infractiunile pentru care a fost condamnata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin nerecurare
-infractiunile pentru care a fost condamnata prin sentinta penala nr. 27/25.01.2011 pronuntata de Judecatoria Zarnesti,definitive prin decizia penala nr. 787/R/10.10.2011 a Curtii de Apel Brasov
-infractiunile pentru care a fost condamnata prin sentinta penala nr. 58/28.02.2013 pronuntata de Judecatoria Oltenita ,definitiva prin nerecurare
Descontopeste pedeapsa rezultanta de 5 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin nerecurare si repune in individualitatea lor pedepsele componente astfel:
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti.
-4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti.
-3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 27/25.01.2011 pronuntata de Judecatoria Zarnesti,definitive prin decizia penala nr. 787/R/10.10.2011 a Curtii de Apel Brasov
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 27/25.01.2011 pronuntata de Judecatoria Zarnesti,definitive prin decizia penala nr. 787/R/10.10.2011 a Curtii de Apel Brasov
-1 an si 3 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 58/28.02.2013 pronuntata de Judecatoria Oltenita ,definitiva prin nerecurare
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 58/28.02.2013 pronuntata de Judecatoria Oltenita ,definitiva prin nerecurare
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 58/28.02.2013 pronuntata de Judecatoria Oltenita ,definitiva prin nerecurare
-4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 58/28.02.2013 pronuntata de Judecatoria Oltenita ,definitiva prin nerecurare
In baza art. 36 alin. 2 art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatei in prezentul dosar cu pedepsele astfel cum au fost descontopite mai sus,urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani sporita la 7 ani inchisoare,in regim de detentie.
In baza art. 36 alin. 3 C pen-1969,deduce din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestarii preventive de la data de 24.08.2004 pana la data de 22.09.2014.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
Constata ca inculpate este data in urmarire la nivel national
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei MEPI nr. 4839/15.01.2014,emis de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti si emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei hotărâri.
7. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpatul S. A., la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpatul S. A. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatului ,urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 86 ind. 1 C pen-1969,dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art.71 alin.5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii .
8. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpatul V. V. E., la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpatul V. V. E. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatului ,urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 86 ind. 1 C pen-1969,dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art.71 alin.5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii .
9. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpate M. J., la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpate M. J. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatului ,urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 86 ind. 1 C pen-1969,dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpata trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art.71 alin.5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii .
10. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpata T. T. C. la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpate T. T. C. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatei ,urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 86 ind. 1 C pen-1969,dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpata trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art.71 alin.5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii .
11. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpata D. M., la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpate D. M. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatei ,urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 86 ind. 1 C pen-1969,dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpata trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
În baza art.71 alin.5 C.pen., suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a executarii pedepsei închisorii .
12. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal,condamna pe inculpata C.(fosta Camila) D., la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,condamna pe inculpata C. D. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,contopeste pedepsele aplicate inculpatei ,urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare in regim de detentie.
In baza art. 71 C pen-1969 aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si b C pen-1969.
13.In baza art. 397 alin. 1 C proc pen ,admite actiunea civila formulata de partile civile .,.,. SA,. si . SRL.
Obliga pe inculpatul Burcus G. A. sa plateasca catre . ,suma de 1900 de lei,cu titlu de despagubiri civile.
Obliga pe inculpatul M. G. M. sa plateasca catre . ,suma de 4107,90 de lei,cu titlu de despagubiri civile.
Obliga pe inculpata C. F. I. sa plateasca catre E. K. Romania SRL ,suma de_ lei,cu titlu de despagubiri civile.
Obliga pe inculpatul V. V. E. sa plateasca suma_,78 lei,catre partea civila G. ASIGURARI SA,cu titlu de despagubiri civile.
Obliga pe inculpatul S. A. sa plateasca suma_,96 lei,catre partea civila G. ASIGURARI SA,cu titlu de despagubiri civile.
Obliga pe inculpata M. J. sa plateasca suma_,52 lei,catre partea civila G. ASIGURARI SA,cu titlu de despagubiri civile.
Obliga pe inculpata T. T. C. sa plateasca suma_,38 lei,catre partea civila G. ASIGURARI SA,cu titlu de despagubiri civile.
Obliga pe inculpata D. M. sa plateasca suma 1000 lei,catre partea civila . SA,cu titlu de despagubiri civile.
Obliga pe inculpata C.(fosta Camila) D. sa plateasca suma 1500 lei,catre partea civila . SA,cu titlu de despagubiri civile.
In baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obliga pe fiecare inculpat la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.”
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut:
Prin rechizitoriul nr. 1108/P/2011 al Parchetului de pe lângă Tribunalul G. au fost trimisi în judecată, în stare de libertate inculpatii:
BURCUS G. A. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969
M. C. A. pentru savarsirea infractiunilor de complicitate la inselaciune si uz de fals prevazute de art. 26 rap la art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969
M. G. M. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969
C. F. A. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune,fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 290 alin 1 si 3 art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969.
S. E. pentru savarsirea infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata si complicitate la inselaciune prevazute de art. 290 alin 1 si art. 26 rap. la art. 215 alin 1 si 3 ,toate cu apl. art. 33 lit a si art. 41 alin 2 C pen-1969.
H. R. pentru savarsirea infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata si complicitate la inselaciune prevazute de art. 290 alin 1 si art. 26 rap. la art. 215 alin 1 si 3 ,toate cu apl. art. 33 lit a si art. 41 alin 2 si art. 37 lit b C pen-1969.
S. A. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969.
V. V. E. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969.
M. J. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969.
T. T. C. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969.
D. M. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969.
C.(fosta CAMILA) D. pentru savarsirea infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969.
În actul de sesizare s-a reținut, în esenta ca inculpatii:
BURCUS G. A. la data de 01.04.2009 a solicitat si a obtinut un credit de la . in valoare de 1999 lei folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpata H. R. prin intermediul inculpatului M. C. A..
M. C. A. in perioada 15.10._09 ,cu intentie a ajutat pe inculpatii BURCUS G. A. ,M. G. M.,C. FLORENTINAIRINA,S. A.,V. V. E.,M. J.,T. T. C.,D. M. si C. D. sa obtina de la institutii financiare bancare si nebancare ,credite cu documente falsificate de catre inculpatii S. E.,H. R. din mun. Bucuresti si C. F. I. din mun. G..
M. G. M. la data de 04.03.2009 a solcitat si obtinut un credit de la . in valoare de 4147,90 lei folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpatul S. E.,iar la data de 06.03.2009 a solicitat si obtinut un credit de la C. B. SA in valoare de_ lei folosind o adeverinta de venit falsificata tot de catre inculpatul S. E..
C. F. A. la data de 22.10.2008 a solicitat si obtinut un credit de la BRD-Groupe Societe Genarale SA in valoare de_ lei ,folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpata H. R. prin intermediul inculpatului M. C. A.,iar in lunile iunie si septembrie 2009 a falsificat doua adeverinte pe numele inculpatilor D. M. si C. D.,cu ajutorul carora acestea au solicitat si obtinut credite de la . I. SA.
S. E. in perioada 25.02._09 a falsificat trei adeverinte pe numele invinuitilor M. G. M. si S. A. cu ajutorul coarora acestia au solicitat si obtinut credite de la C. B. si ..
De asemenea inculpatul S. E.,impreuna cu inculpata H. R. ,in perioada 15.10._09 ,cu intentie au ajutat pe inculpatii BURCUS G. A.,M. G. M.,C. F. A.,S. A.,V. V. E.,M. J.,T. T. C.,D. M. si C. D. sa obtina de la institutii financiare bancare si nebancare credite cu documente falsificate ,pentru aceste servicii solicitand si primind un procent din sumele obtinute astfel.
H. R. in perioada 15.10._09 a falsificat cinci adeverinte pe numele inculpatilor BURCUS G. A.,C. F. A. ,V. V. E.,M. J.,T. T. C. cu ajutorul carora cei in cauza au solicitat si obtinut credite de la BRD Grope Societe Generale SA,C. B. si ..
De asemenea inculpata H. R. impreuna cu inculpatul S. E.,in perioada 15.10._09 ,cu intentie au ajutat pe inculpatii BURCUS G. A.,M. G. M.,C. F. A.,S. A.,V. V. E.,M. J.,T. T. C.,D. M. si C. D. sa obtina de la institutii financiare bancare si nebancare credite cu documente falsificate ,pentru aceste servicii solicitand si primind un procent din sumele obtinute astfel.
S. A. la data de 29.07.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpatul S. E..
V. V. E. la data de 04.06.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata H. R..
M. J. la data de 27.05.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata H. R..
T. T. C. la data de 21.05.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata H. R..
D. M. la data de 18.06.2009 a incheiat un contract de credit la . I. SA in valoare de 1500 lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata C. F. I..
C.(fosta CAMILA) D. la data de 18.06.2009 a incheiat un contract de credit la . I. SA in valoare de 1500 lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata C. F. I..
Situația de fapt mai sus menționată se susține cu următoarele mijloace de probă:
-plangerile penale formulate de institutia financiara nebancara ..
-declaratii invinuiti BURCUS G. A.,C. F. I. ,S. A.,V. V. E.,T. T. C.,D. M..
-raport de constatare tehnico stiintifica criminalistica nr._/2011 al Compartimentului Expertize si constataro tehnico-stiintifice din cadrul Serviciului criminalistic IPJ G..
-proces verbal de confruntare intre invinuitii V. V. E. si S. E.
-proces verbal de confruntare intre invinuitii M. C. A. si S. E..
-procese verbale de redare a convorbirilor telefonice
-procese verbale de recunoastere dupa planse fotografice
-proces verbal de efectuare perchezitie informatica
-proces verbal de efectuare a perchezitiei domiciliare
Cauza a fost înregistrată la Judecatoria G. la data de 16.01.2014,sub nr._.
Conform art. 6 alin. 1 si 2 din Legea nr. 255-2013,la termenul de judecata din data de 27.02.2014,dosarul a fost trimis in camera preliminara pentru efectuarea procedurii prevazuta de art. 342-348 C proc pen.
Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de .25.04.2014 definitivă la data de 25.04.2014, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită, ulterior citirii în extras de către grefierul de ședință în baza art. 374 C. proc. pen. a actului prin care s-a dispus începerea judecății, instanța i-a întrebat pe inculpatii prezenti dacă solicită ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor prezentate de părți, aducându-le la cunoștință dispozițiile art. 396 alin. 10 C. proc. pen. iar, în urma răspunsului pozitiv al acestuia si dupa luarea concluziilor aparatorului si Ministerului Public,a fost incuviintata procedura simplificata,pentru inculpatii: BURCUS G. A. ,M. C. A. ,C. F. A. ,S. E. ,S. A. ,V. V. E. ,M. J. ,T. T. C. ,D. M..
Inculpatii M. G. M.,H. R. si C.(fosta CAMILA) D. nu au fost prezenti la nici un termen de judecata si desi au fost citati cu mandate de aducere de mai multe ori acestia nu au putut fi gasiti.Din procesele verbale de indeplinire a mandatelor de aducere a reiesit ca cei trei inculpati sunt plecati in strainatate.
Conform art. 374 alin. 7 C proc pen,avand in vedere ca probele adminsitrate in cursul urmaririi penale nu au fost contestate,chiar daca inculpatii M. G. M.,H. R. si C.(fosta CAMILA) D. nu a fost prezent la judecata,instanta a apreciat ca nu se mai impune readministrarea acestora.
Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul BURCUS G. A. la data de 01.04.2009 a solicitat si a obtinut un credit de la . in valoare de 1999 lei folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpata H. R. prin intermediul inculpatului M. C. A..
Inculpatul M. C. A. in perioada 15.10._09 ,cu intentie a ajutat pe inculpatii BURCUS G. A. ,M. G. M.,C. FLORENTINAIRINA,S. A.,V. V. E.,M. J.,T. T. C.,D. M. si C. D. sa obtina de la institutii financiare bancare si nebancare ,credite cu documente falsificate de catre inculpatii S. E.,H. R. din mun. Bucuresti si C. F. I. din mun. G..
Inculpatul M. G. M. la data de 04.03.2009 a solcitat si obtinut un credit de la . in valoare de 4147,90 lei folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpatul S. E.,iar la data de 06.03.2009 a solicitat si obtinut un credit de la C. B. SA in valoare de_ lei folosind o adeverinta de venit falsificata tot de catre inculpatul S. E..
Inculpata C. F. A. la data de 22.10.2008 a solicitat si obtinut un credit de la BRD-Groupe Societe Genarale SA in valoare de_ lei ,folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpata H. R. prin intermediul inculpatului M. C. A.,iar in lunile iunie si septembrie 2009 a falsificat doua adeverinte pe numele inculpatilor D. M. si C. D.,cu ajutorul carora acestea au solicitat si obtinut credite de la . I. SA.
Inculpatul S. E. in perioada 25.02._09 a falsificat trei adeverinte pe numele invinuitilor M. G. M. si S. A. cu ajutorul coarora acestia au solicitat si obtinut credite de la C. B. si ..
De asemenea inculpatul S. E.,impreuna cu inculpata H. R. ,in perioada 15.10._09 ,cu intentie au ajutat pe inculpatii BURCUS G. A.,M. G. M.,C. F. A.,S. A.,V. V. E.,M. J.,T. T. C.,D. M. si C. D. sa obtina de la institutii financiare bancare si nebancare credite cu documente falsificate ,pentru aceste servicii solicitand si primind un procent din sumele obtinute astfel.
Inculpata H. R. in perioada 15.10._09 a falsificat cinci adeverinte pe numele inculpatilor BURCUS G. A.,C. F. A. ,V. V. E.,M. J.,T. T. C. cu ajutorul carora cei in cauza au solicitat si obtinut credite de la BRD Grope Societe Generale SA,C. B. si ..
De asemenea inculpata H. R. impreuna cu inculpatul S. E.,in perioada 15.10._09 ,cu intentie au ajutat pe inculpatii BURCUS G. A.,M. G. M.,C. F. A.,S. A.,V. V. E.,M. J.,T. T. C.,D. M. si C. D. sa obtina de la institutii financiare bancare si nebancare credite cu documente falsificate ,pentru aceste servicii solicitand si primind un procent din sumele obtinute astfel.
Inculpatul S. A. la data de 29.07.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpatul S. E..
Inculpatul V. V. E. la data de 04.06.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata H. R..
Inculpata M. J. la data de 27.05.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata H. R..
Inculpata T. T. C. la data de 21.05.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata H. R..
Inculpata D. M. la data de 18.06.2009 a incheiat un contract de credit la . I. SA in valoare de 1500 lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata C. F. I..
Inculpata C.(fosta CAMILA) D. la data de 18.06.2009 a incheiat un contract de credit la . I. SA in valoare de 1500 lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata C. F. I..
Situatia de fapt retinuta rezulta din coroborarea probelor administrate in cursul urmaririi penale ,respectiv:plangerile penale formulate de institutia financiara nebancara ..declaratii invinuiti BURCUS G. A.,C. F. I. ,S. A.,V. V. E.,T. T. C.,D. M.,raport de constatare tehnico stiintifica criminalistica nr._/2011 al Compartimentului Expertize si constataro tehnico-stiintifice din cadrul Serviciului criminalistic IPJ G.,proces verbal de confruntare intre invinuitii V. V. E. si S. E.
,proces verbal de confruntare intre invinuitii M. C. A. si S. E.,procese verbale de redare a convorbirilor telefonice ,procese verbale de recunoastere dupa planse fotografice ,proces verbal de efectuare perchezitie informatica,proces verbal de efectuare a perchezitiei domiciliare.De asemenea ,in fata instantei cei noua inculpati prezenti au confirmat cele retinute in actul de inculpare.
În drept, ca o chestiune prealabila ,instanta a retinut ca de la data comiterii faptelor si pana in prezent a intervenit o succesiune de legi penale in timp, respectiv . Noului cod penal la data de 01.02.2014 si astfel se pune problema alegerii legii penale aplicabile in cauza ca fiind mai favorabila conform art. 5 alin. 1 din Noul cod penal.
Prin decizia nr. 265/06.05.2014,Curtea Constitutionala a statuat că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale doar în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile.
Astfel,instanta de judecata are obligatia de a aprecia care dintre legile succesive,Codul penal1969 respectiv Noul cod penal este mai favorabila si de a o aplica in ansamblul ei cu privire la toate institutiile de drept penal incidente in cauza.
Cu privire la situatia tuturor inculpatilor, instanta a retinut ca acestia au fost trimisi in judecata pentru cate doua infractiuni in concurs real. Chiar daca limitele de pedeapsa pentru infractiunile supuse judecatii ar fi mai mici ,tratamentul sanctionator prevazut de art. 39 din Noul cod penal este mai sever decat cel prevazut de art. 34 C pen-1969.In consecinta instanta apreciaza ca legea mai favorabila aplicabila in cauza este reprezentata de C pen-1969.
Fapta inculpatului BURCUS G. A. care la data de 01.04.2009 a solicitat si a obtinut un credit de la . in valoare de 1999 lei folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpata H. R. prin intermediul inculpatului M. C. A.,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
Fapta inculpatului M. C. A. care in perioada 15.10._09 ,cu intentie a ajutat pe inculpatii BURCUS G. A. ,M. G. M.,C. FLORENTINAIRINA,S. A.,V. V. E.,M. J.,T. T. C.,D. M. si C. D. sa obtina de la institutii financiare bancare si nebancare ,credite cu documente falsificate de catre inculpatii S. E.,H. R. din mun. Bucuresti si C. F. I. din mun. G.,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de complicitate la inselaciune si uz de fals prevazute de art. 26 rap la art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
Fapta inculpatului M. G. M. care la data de 04.03.2009 a solcitat si obtinut un credit de la . in valoare de 4147,90 lei folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpatul S. E.,iar la data de 06.03.2009 a solicitat si obtinut un credit de la C. B. SA in valoare de_ lei folosind o adeverinta de venit falsificata tot de catre inculpatul S. E.,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen .
Fapta inculpatei C. F. A. care la data de 22.10.2008 a solicitat si obtinut un credit de la BRD-Groupe Societe Genarale SA in valoare de_ lei ,folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpata H. R. prin intermediul inculpatului M. C. A.,iar in lunile iunie si septembrie 2009 a falsificat doua adeverinte pe numele inculpatilor D. M. si C. D.,cu ajutorul carora acestea au solicitat si obtinut credite de la . I. SA ,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune,fals in inscrisuri sub semnatura privata si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 290 alin 1 si 3 art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
Faptele inculpatului S. E.:
- care in perioada 25.02._09 a falsificat trei adeverinte pe numele invinuitilor M. G. M. si S. A. cu ajutorul coarora acestia au solicitat si obtinut credite de la C. B. si .
-care in perioada 15.10._09 impreuna cu inculpata H. R. ,,cu intentie au ajutat pe inculpatii BURCUS G. A.,M. G. M.,C. F. A.,S. A.,V. V. E.,M. J.,T. T. C.,D. M. si C. D. sa obtina de la institutii financiare bancare si nebancare credite cu documente falsificate ,pentru aceste servicii solicitand si primind un procent din sumele obtinute astfel,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata si complicitate la inselaciune prevazute de art. 290 alin 1 si art. 26 rap. la art. 215 alin 1 si 3 ,toate cu apl. art. 33 lit a si art. 41 alin 2 C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
Faptele inculpatei H. R.:
-care in perioada 15.10._09 a falsificat cinci adeverinte pe numele inculpatilor BURCUS G. A.,C. F. A. ,V. V. E.,M. J.,T. T. C. cu ajutorul carora cei in cauza au solicitat si obtinut credite de la BRD Grope Societe Generale SA,C. B. si ..
-care in perioada 15.10._09 ,impreunta cu inculpatul S. E.,cu intentie au ajutat pe inculpatii BURCUS G. A.,M. G. M.,C. F. A.,S. A.,V. V. E.,M. J.,T. T. C.,D. M. si C. D. sa obtina de la institutii financiare bancare si nebancare credite cu documente falsificate ,pentru aceste servicii solicitand si primind un procent din sumele obtinute astfel,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata si complicitate la inselaciune prevazute de art. 290 alin 1 si art. 26 rap. la art. 215 alin 1 si 3 ,toate cu apl. art. 33 lit a si art. 41 alin 2 si art. 37 lit b C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen.
Fapta inculpatului S. A. care la data de 29.07.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpatul S. E.,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
Fapta inculpatului V. V. E. care la data de 04.06.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata H. R.,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
Fapta inculpatei M. J. care la data de 27.05.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata H. R.,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
Fapta inculpatei T. T. C. care la data de 21.05.2009 a incheiat un contract de credit la C. B. SA in valoare de_ lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata H. R.,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
Fapta inculpatei D. M. ,care la data de 18.06.2009 a incheiat un contract de credit la . I. SA in valoare de 1500 lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata C. F. I.,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
Fapta inculpatei C.(fosta CAMILA) D. la data de 18.06.2009 a incheiat un contract de credit la . I. SA in valoare de 1500 lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata C. F. I.,intruneste elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969 cu apl. art. 5 C pen.
Așadar, constatând că faptele există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpatii, potrivit art. 396 alin. 2 C proc pen,a dispus condamnarea acestora.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 din Codul penal-1969, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 din Codul penal raportate în prezenta cauză, respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, circumstanțele personale ale inculpaților și circumstanțele concrete ale săvârșirii faptelor. Astfel, instanța a avea în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor concretizat în valorile sociale care au fost vătămate și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori – patrimoniul persoanei, -folosirea inscrisurilor false.
De asemenea s-a avut in vedere faptul ca inculpatii au avut o atitudine sincera pe tot parcursul procesului penal si nu au incercat tergiversarea judecatii sau zadarnicirea aflarii adevarului.
Prin urmare, având în vedere împrejurările mai sus-expuse, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse cu inchisoarea al căror cuantum si modalitate de executare vor fi stabilite in conformitate cu situatia juridica a fiecarui inculpat,cu profilul moral si impactul social al faptelor fiecaruia.
1. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,instanta a aplicat inculpatului BURCUS G. A. pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen, a aplicat inculpatului BURCUS G. A. pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
Instanta a constatat ca infractiunile pentru care a fost condamnat inculpatul in prezentul dosar sunt concurente cu infractiunea prevazuta de art. 211 alin. 1,alin. 2 lit. b si c C pen-1969,cu apl. art. 74 alin. 1 lit. a si c si art. 76 lit. b C pen-1969, pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 708/03.05.2011,pronunata de Judecatoria G.,definitiva prin nerecurare.
Astfel,conform art. 86 ind. 5 C pen-1969, a anulat suspendarea sub supraveghere a pedepsei de 4 ani inchisoare dispusa prin prin sentinta penala nr. 708/03.05.2011 a Judecatoriei G.,definitiva prin nerecurare.
In baza art. 36 alin. 2 art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969, instanta a contopit pedepsele aplicate inculpatului in prezentul dosar de 2 ani si un an inchisoare, cu pedeapsa de 4 ani inchisoare aplicata prin prin sentinta penala nr. 708/03.05.2011 a Judecatoriei G., definitiva prin nerecurare urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare in regim de detentie.
2. In baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,instanta a aplicat inculpatului M. C. A., pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen, a aplicat inculpatului M. C. A. pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani inchisoare.
In baza a rt. 88 C pen-1969, a dedus din durata pedepasei retinerea din data de 06.10.2010.
În ceea ce priveste individualizarea executării pedepsei, instanta a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite conditiile pentru incidenta institutiei suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevazute la art. 86 ind. 1 C.pen-1969. Astfel, pedeapsa aplicată de instantă pentru concursul de infractiuni este mai mică de 3 ani închisoare, inculpatul a nu a mai suferit condamnari, asa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar si, tinând cont de circumstantele săvârsirii faptei, precum si de circumstantele personale ale inculpatului, analizate mai sus, instanta a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia ,iar pedeapsa constituie un avertisment pentru inculpat si acesta nu va mai savarsi infractiuni.
In consecinta, in baza art. 86 ind. 1 C pen-1969, instanta a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969, pe durata termenului de incercare inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
3.In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal ,instanta a aplica inculpatului M. G. M., pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal,va condamna pe inculpatul M. G. M. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani inchisoare, in regim de detentie, avand in vedere ca inculpatul nu s-a prezentat la judecata, nu a urmarit cursul procesului si a ramas in pasivitate.
4.Conform art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,instanta a aplica inculpatei C. F. I., pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 290 alin. 1 C pen-1969,cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen, a condamnat pe inculpata la pedeapsa de 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de fals in inscrisuri sub semnatura private.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen, a condamnat pe inculpata C. F. I. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani inchisoare.
În ceea ce priveste individualizarea executării pedepsei, instanta a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite conditiile pentru incidenta institutiei suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevazute la art. 86 ind. 1 C.pen-1969. Astfel, pedeapsa aplicată de instantă pentru concursul de infractiuni este mai mică de 3 ani închisoare, inculpata a nu a mai suferit condamnari, asa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar si, tinând cont de circumstantele săvârsirii faptei, precum si de circumstantele personale ale inculpatei, analizate mai sus, instanta a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia,iar pedeapsa constituie un avertisment pentru inculpata si acesta nu va mai savarsi infractiuni.
Astfel in baza art. 86 ind. 1 C pen-1969,instanta a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpata trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
5. In baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 cu apl. art. 41 alin. 2 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,instanta a condamnat pe inculpatul S. E.,la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune in forma continuata.
In baza art. 290 alin. 1 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen, a condamnat pe inculpatul S. E. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
Instanta a constatat ca infractiunile pentru care a fost condamnat inculpatul in prezentul dosar sunt concurente cu:
-infractiunile prevazute de art. 26 rap. la art. 291 cu apl. art. 41 alin. 2 C pen-1969,art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 41 alin. 2 C pen-1969,pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitive prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti
-infractiunile pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 585/28.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 2196/15.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti.
-infractiunile pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 912/21.10.2013 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti,definitive prin decizia penala nr. 2340/18.12.2013 a Curtii de Apel Bucuresti
Astfel a descontopit pedeapsa rezultanta de 5 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 74/13.01.2015 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti,definitive prin necontestare si repune in individualitatea lor pedepsele componente astfel:
-4 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti
-2 ani si 9 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti
-4 ani si 8 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 585/28.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 2196/15.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti.
-4 ani si 2 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 585/28.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 2196/15.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti.
-4 ani si 8 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 585/28.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 2196/15.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti.
-4 ani si 2 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 585/28.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 2196/15.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti.
-4 ani si 2 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 912/21.10.2013 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti,definitive prin decizia penala nr. 2340/18.12.2013 a Curtii de Apel Bucuresti.
-3 ani si 8 inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 912/21.10.2013 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti,definitive prin decizia penala nr. 2340/18.12.2013 a Curtii de Apel Bucuresti.
-spor de 10 luni inchisoare
In baza art. 36 alin. 2 art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatului in prezentul dosar cu pedepsele astfel cum au fost descontopite mai sus, urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani si 8 luni sporita la 7 ani inchisoare,in regim de detentie.
Instanta a apreciat ca sporul de 2 ani si 4 luni se justifica prin mentinerea sporului de 10 luni inchisoare aplicat prin sentinta penala nr. 74/13.01.2015 a Judecatoriei Sectorului 4 Bucuresti,definitive prin necontestare, care are autoritate de lucru judecat si spor de 1 an si 6 luni aplicat prin prezenta sentinta, avand in vedere multitudinea si gravitatea faptelor savarsite si mai ales indicele de incorigibilitate al inculpatului.
In baza art. 36 alin. 3 C pen-1969, a dedus din pedeapsa aplicata durata retinerii din data de 06.10.2010 si de la 25.01.2012 la zi.
Instanta a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei MEPI nr. 111/26.01.2015,emis de Judecatoria Sectorului 4 Bucuresti si emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei hotărâri.
6.In baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 cu apl. art. 41 alin. 2 C pen-1969 ,cu apl. art. 37 lit. b C pen-1969 si cu apl. art. 5 din Noul cod penal, instanta a condamnat pe inculpata H. R.,la pedeapsa de 4 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de complicitate la inselaciune in forma continuata.
In baza art. 290 alin. 1 C pen-1969 cu apl.art. 37 lit. b C pen-1969 si art. 5 din Noul cod penal, a condamnat pe inculpata H. R. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
Instanta a constatat ca infractiunile pentru care a fost condamnata inculpata in prezentul dosar sunt concurente cu:
-infractiunile pentru care a fost condamnata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 pronuntata de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin nerecurare
-infractiunile pentru care a fost condamnata prin sentinta penala nr. 27/25.01.2011 pronuntata de Judecatoria Zarnesti,definitive prin decizia penala nr. 787/R/10.10.2011 a Curtii de Apel Brasov
-infractiunile pentru care a fost condamnata prin sentinta penala nr. 58/28.02.2013 pronuntata de Judecatoria Oltenita ,definitiva prin nerecurare
Astfel a descontopit pedeapsa rezultanta de 5 ani si 6 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin nerecurare si repune in individualitatea lor pedepsele componente astfel:
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti.
-4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitiva prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti.
-3 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 27/25.01.2011 pronuntata de Judecatoria Zarnesti,definitive prin decizia penala nr. 787/R/10.10.2011 a Curtii de Apel Brasov
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 27/25.01.2011 pronuntata de Judecatoria Zarnesti,definitive prin decizia penala nr. 787/R/10.10.2011 a Curtii de Apel Brasov
-1 an si 3 luni inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 58/28.02.2013 pronuntata de Judecatoria Oltenita ,definitiva prin nerecurare
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 58/28.02.2013 pronuntata de Judecatoria Oltenita ,definitiva prin nerecurare
-1 an inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 58/28.02.2013 pronuntata de Judecatoria Oltenita ,definitiva prin nerecurare
-4 ani inchisoare aplicata prin sentinta penala nr. 58/28.02.2013 pronuntata de Judecatoria Oltenita ,definitiva prin nerecurare
In baza art. 36 alin. 2 art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatei in prezentul dosar cu pedepsele astfel cum au fost descontopite mai sus,urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani sporita la 7 ani inchisoare,in regim de detentie.
Instanta a apreciat ca sporul de 3 ani inchisoare se justifica prin multitudinea faptelor savarsite, gravitatea faptelor,prin faptul ca inculpata are cazierul incarcat de condamnari si este recidivista si nu in ultimul rand pentru faptul ca se sutrage de la judecata si de la executarea unor alte pedepse,fiind data in urmarire la nivel national.
In baza art. 36 alin. 3 C pen-1969, a dedus din pedeapsa aplicata durata retinerii si arestarii preventive de la data de 24.08.2004 pana la data de 22.09.2004.
Instanta a dispune anularea mandatului de executare a pedepsei MEPI nr. 4839/15.01.2014,emis de Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti si emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform prezentei hotărâri.
7. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen, instanta a condamna pe inculpatul S. A., ,la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,a condamnat pe inculpatul S. A. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,a contopit pedepsele aplicate inculpatului ,urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare.
În ceea ce priveste individualizarea executării pedepsei, instanta a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite conditiile pentru incidenta institutiei suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevazute la art. 86 ind. 1 C.pen-1969. Astfel, pedeapsa aplicată de instantă pentru concursul de infractiuni este mai mică de 3 ani închisoare, inculpatul a mai suferit condamnari,insa pentru acestea s-a implinit termenul de reabilitare, asa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar si, tinând cont de circumstantele săvârsirii faptei, precum si de circumstantele personale ale inculpatului, analizate mai sus, instanta a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia, iar pedeapsa constituie un avertisment pentru inculpat si acesta nu va mai savarsi infractiuni.
Astfel, in baza art. 86 ind. 1 C pen-1969, instanta a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
8. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,instanta a condamnat pe inculpatul V. V. E. ,la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,a condamnat pe inculpatul V. V. E. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,instanta a contopit pedepsele aplicate inculpatului ,urmand ca acesta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare.
În ceea ce priveste individualizarea executării pedepsei, instanta a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite conditiile pentru incidenta institutiei suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevazute la art. 86 ind. 1 C.pen-1969. Astfel, pedeapsa aplicată de instantă pentru concursul de infractiuni este mai mică de 3 ani închisoare, inculpatul nu a mai suferit condamnari, asa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar si, tinând cont de circumstantele săvârsirii faptei, precum si de circumstantele personale ale inculpatului, analizate mai sus, instanta a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia,iar pedeapsa constituie un avertisment pentru inculpat si acesta nu va mai savarsi infractiuni.
Astfel,instanta,in baza art. 86 ind. 1 C pen-1969,a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpatul trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
9. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,instanta a condamnat pe inculpata M. J. ,la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen, a condamnat pe inculpate M. J. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,a contopit pedepsele aplicate inculpatei ,urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani inchisoare.
În ceea ce priveste individualizarea executării pedepsei, instanta a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite conditiile pentru incidenta institutiei suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevazute la art. 86 ind. 1 C.pen-1969. Astfel, pedeapsa aplicată de instantă pentru concursul de infractiuni este mai mică de 3 ani închisoare, inculpata nu a mai suferit condamnari, asa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar si, tinând cont de circumstantele săvârsirii faptei, precum si de circumstantele personale ale inculpatei, analizate mai sus, instanta a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia,iar pedeapsa constituie un avertisment pentru inculpata si aceasta nu va mai savarsi infractiuni.
Astfel ,instanta,in baza art. 86 ind. 1 C pen-1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpata trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
10. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,instanta a condamnat pe inculpata T. T. C., la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen, a condamna pe inculpata T. T. C. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969, a contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani inchisoare.
În ceea ce priveste individualizarea executării pedepsei, instanta a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite conditiile pentru incidenta institutiei suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevazute la art. 86 ind. 1 C.pen-1969. Astfel, pedeapsa aplicată de instantă pentru concursul de infractiuni este mai mică de 3 ani închisoare, inculpata nu a mai suferit condamnari, asa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar si, tinând cont de circumstantele săvârsirii faptei, precum si de circumstantele personale ale inculpatei, analizate mai sus, instanta apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia,iar pedeapsa constituie un avertisment pentru inculpata si aceasta nu va mai savarsi infractiuni.
Astfel,instanta ,in baza art. 86 ind. 1 C pen-1969,a dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969,pe durata termenului de incercare inculpata trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
11. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen,instanta a condamnat pe inculpata D. M. ,la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen, a condamnat pe inculpata D. M. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,a contopit pedepsele aplicate inculpatei, urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani inchisoare.
În ceea ce priveste individualizarea executării pedepsei, instanta a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite conditiile pentru incidenta institutiei suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, prevazute la art. 86 ind. 1 C.pen-1969. Astfel, pedeapsa aplicată de instantă pentru concursul de infractiuni este mai mică de 3 ani închisoare, inculpata nu a mai suferit condamnari, asa cum rezultă din cazierul judiciar depus la dosar si, tinând cont de circumstantele săvârsirii faptei, precum si de circumstantele personale ale inculpatei, analizate mai sus, instanta a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia,iar pedeapsa constituie un avertisment pentru inculpata si aceasta nu va mai savarsi infractiuni.
In consecinta,conform art. 86 ind. 1 C pen-1969, a dispus suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei de 2 ani,pe un termen de incercare de 4 ani.
Conform art. 86 ind. 3 C pen-1969, pe durata termenului de incercare inculpata trebuie sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:
a)sa se prezinte la datele fixate la judecatorul desemnat cu supravegherea sau la serviciul de probatiune,la datele fixate
b)sa anunte in prealabil orice schimbare de domiciliu ,resedinta sau locuinta ,care depaseste 8 zile,precum si intoarcerea
c)sa comunice sis a justifice schimbarea locului de munca
d)sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.
12. In baza art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal, instanta a condamna pe inculpata C.(fosta Camila) D.,la pedeapsa de 2 ani inchisoare pentru savarsirea infractiunii de inselaciune.
In baza art. 291 C pen-1969 cu apl. art. 5 din Noul cod penal si art. 396 alin. 10 C proc pen, a condamnat pe inculpata C. D. la pedeapsa de 1 an inchisoare pentru savarsirea infractiunii de uz de fals.
In baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969,va contopi pedepsele aplicate inculpatei ,urmand ca aceasta sa execute pedeapsa cea mai grea ,aceea de 2 ani inchisoare in regim de detentie, avand in vedere ca inculpata nu s-a prezentat la judecata, nu a urmarit cursul procesului si a ramas in pasivitate.
Potrivit art. 71 alin. (1) din Codul penal-1969, instanța a aplicat în cazul fiecărui inculpat pedepsele accesorii prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II-a și lit. b) din Codul penal pe durata executării pedepsei închisorii. Instanța apreciază că atitudinea inculpaților față de valorile sociale sus-menționate vin în contradicție cu exercițiul acestor drepturi. Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța apreciază că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 din Codul penal rap. la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța va interzice tuturor inculpatilor, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a -II-a și lit. b) din Codul penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Pentru inculpații M. C. A., C. F. A.,S. A., V. V. E., M. J. ,T. T. C., D. M., ale căror pedepse principale au fost suspendate sub supraveghere,conform art.71 alin.5 C.pen.-1969 s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării executării sub supraveghere a executarii pedepselor închisorii .
13.In ceea ce priveste latura civila, Instanta a constatat ca persoanele vatamate .,.,. SA,. si . SRL s-au constituit parti civile in cauza.
Instanta a constatat pentru început că în cauză sunt incidente regulile răspunderii civile delictuale. Întrucât faptele s-au petrecut in perioada anilor 2008-2009, deci înainte de . noului cod civil (01.10.2011), ele rămân supuse dispozițiilor în vigoare la data săvârșirii, respectiv Codul civil de la 1864.
Sediul materiei se regăsește în art.998-999 C.civ. Așadar trebuie analizate toate elementele răspunderii civile delictuale, respectiv: să se dovedească existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, care a cauzat un prejudiciu, existând o legătură de cauzalitate între fapta culpabilă și prejudiciul cauzat.
În ce privește existența faptei ilicite, a făptuitorului și vinovăția, aceste aspecte au fost analizate, dovedite in cele ce preced, iar prejudiciul nu a fost contestat de nici un inculpat.
În ce privește prejudiciul material estimat de partile civile, instanța a retinut din dosarele de credite aflate la dosarul cauzei ca acesta a fost corect calculat si a fost acceptat si de catre inculpati ,care au precizat ca doresc sa-l acopere.
In consecinta,conform art. 397 alin. 1 C proc pen instanta a admis actiunea civila formulata de partile civile .,.,. SA,. si . SRL, a obligat pe inculpatul Burcus G. A. sa plateasca catre . ,suma de 1900 de lei,cu titlu de despagubiri civile, pe inculpatul M. G. M. sa plateasca catre . ,suma de 4107,90 de lei,cu titlu de despagubiri civile, pe inculpata C. F. I. sa plateasca catre E. K. Romania SRL suma de_ lei,cu titlu de despagubiri civile, pe inculpatul V. V. E. sa plateasca suma_,78 lei,catre partea civila G. ASIGURARI SA,cu titlu de despagubiri civile, pe inculpatul S. A. sa plateasca suma_,96 lei catre partea civila G. ASIGURARI SA cu titlu de despagubiri civile, pe inculpata M. J. sa plateasca suma_,52 lei catre partea civila G. ASIGURARI SA cu titlu de despagubiri civile, pe inculpata T. T. C. sa plateasca suma_,38 lei,catre partea civila G. ASIGURARI SA,cu titlu de despagubiri civile, pe inculpata D. M. sa plateasca suma 1000 lei,catre partea civila . SA,cu titlu de despagubiri civile, pe inculpata C.(fosta Camila) D. sa plateasca suma 1500 lei catre partea civila . SA cu titlu de despagubiri civile.
In baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. instanta a obligat pe fiecare inculpat la plata sumei de 1000 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel inculpații Burcus G. A., M. G. M., S. E. si C. ( fosta Camila) D., inculpatul B. G. A. arătând că a avut o atitudine sinceră în fața instanței de fond, a recunoscut fapta comisă și a achitat prejudiciul astfel cum a fost stabilit de instanța fondului, dar nu au mai putut fi achitate penalitățile și majorările impuse, astfel că nu a putut să încheie un acord de mediere cu partea civilă, inculpatul M. G. M., solicitând redozarea pedepsei și aplicarea dispozițiilor art. 86/1 Cod penal, inculpatul S. E. solicitând redozarea pedepsei, avându-se in vedere că acesta a recunoscut fapta comisă – atât in fața instanței de fond, cât și în faza de urmărire penală, starea sa de sănătate este precară – astfel cum rezultă din actele medicale depuse la dosar la acest termen, are doi copii minori, iar soția sa se află în stare de detenție, inculpata C. (fostă Cămilă)D. solicitând aplicarea dispozițiilor art. 81 vechiul Cod penal, considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege in acest sens și în subsidiar aplicarea dispozițiilor art. 86/1 vechiul Cod penal.
Analizând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma motivelor invocate și din oficiu în conformitate cu disp. art. 417 alin. 1 și 2 din Codul de procedură penală, Curtea reține următoarele:
Instanța de fond a analizat probele administrate în cauză și a reținut în mod corect atât situația de fapt cât și încadrarea juridică a faptelor săvârșite de inculpați, din -plângerile penale formulate de institutia financiara nebancara ., declaratiile inculpaților BURCUS G. A.,C. F. I. ,S. A.,V. V. E.,T. T. C.,D. M., raportul de constatare tehnico stiintifica criminalistica nr._/2011 al Compartimentului Expertize si cel de constatare tehnico-stiintifice din cadrul Serviciului criminalistic IPJ G., procesele verbale de confruntare intre V. V. E. si S. E. și intre M. C. A. si S. E., procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, procesele verbale de recunoastere dupa planse fotografice, procesele verbale de efectuare a perchezitiilor informatice și domiciliare,
rezultând că
- la data de 01.04.2009, inculpatul BURCUS G. A. a solicitat si a obtinut un credit de la . in valoare de 1999 lei folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpata H. R. prin intermediul inculpatului M. C. A.,fapte care intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
- la data de 04.03.2009, inculpatului M. G. M. a solcitat si obtinut un credit de la . in valoare de 4147,90 lei folosind o adeverinta de venit falsificata de catre inculpatul S. E.,iar la data de 06.03.2009 a solicitat si obtinut un credit de la C. B. SA in valoare de_ lei folosind o adeverinta de venit falsificata tot de catre inculpatul S. E., fapte care intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen
- - in perioada 25.02._09, inculpatul S. E. a falsificat trei adeverinte pe numele invinuitilor M. G. M. si S. A. cu ajutorul coarora acestia au solicitat si obtinut credite de la C. B. si . și in perioada 15.10._09 impreuna cu inculpata H. R., cu intentie au ajutat pe inculpatii BURCUS G. A.,M. G. M.,C. F. A.,S. A.,V. V. E., M. J.,T. T. C.,D. M. si C. D. sa obtina de la institutii financiare bancare si nebancare credite cu documente falsificate, pentru aceste servicii solicitand si primind un procent din sumele obtinute astfel, fapte care intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata si complicitate la inselaciune prevazute de art. 290 alin 1 si art. 26 rap. la art. 215 alin 1 si 3 ,toate cu apl. art. 33 lit a si art. 41 alin 2 C pen-1969,cu apl. art. 5 C pen si art. 396 alin. 10 C proc pen.
- la data de 18.06.2009, inculpata C.(fosta CAMILA) D. a incheiat un contract de credit la . I. SA in valoare de 1500 lei folosind documente de creditare falsificate de inculpata C. F. I., fapte care intrunesc elementele constitutive ale infractiunilor de inselaciune si uz de fals prevazute de art. 215 alin 1 si 3,art. 291 alin 1 cu apl. art. 33 lit a C pen-1969 cu apl. art. 5 C pen.
În ceea ce privește motivele de apel invocate referitoare la individualizarea pedepselor aplicate pentru faptele săvârșite, respectiv reducerea cuantumului pedepsei, Curtea constată că acestea sunt nefondate, Curtea constatând că toți inculpații apelanți au criticat sentința sub aceleași aspecte, ale individualizării pedepselor aplicate, inculpații C. și M. nefiind cei care au declarat calea de atac personal, ci prin apărătorii din oficiu, aceștia neprezentându-se la nici un termen de judecată nici în fața instanței de fond, nici în fața instanței de apel.
Curtea constată că situația acestor doi inculpați, judecați în lipsă, este asemănătoare, aceștia nefiind cunoscuți cu antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală. În pofida însă, a acestei circumstanțe pozitive, Curtea apreciază, concordant cu instanța de fond, că aplicarea unor pedepse cu închisoarea cu executarea în regim de detenție este justificată față de conduita procesuală, reamintind că aplicarea dispozițiilor referitoare la suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei, așa cum s-a solicitat de către apărătorii din oficiu, este doar o vocație, nu un drept al unui inculpat aflat la primul conflict cu legea penală.
Or, în cauza de față, deși cei doi inculpați au fost citați la adresele cunoscute, aceștia cunoscând despre procesul care se desfășura din cursul urmăririi penale, nu au dat curs citațiilor, nu s-au prezentat, nu au efectuat nici un demers în vederea achitării prejudiciilor, astfel încât, reținând că pedepsele aplicate de instanța de fond pentru fiecare dintre infracțiuni sunt corect individualizate și că se impune executarea în regim de detenție în raport de cele menționate și prin analiza și a celorlalte criterii de individualizare a pedepsei prev. de art. 74 din Codul penal, va respinge ca nefondate apelurile declarate.
În ceea ce privește situația inculpatului B. G., Curtea constată că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor, beneficiind de altfel de cauza legală de reducere a pedepsei, reține, de asemenea și eforturile acestuia de a achita și restul de prejudiciu și încercarea de încheiere a unui acord de mediere pentru infracțiunea de înșelăciune, însă reamintește că pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare este consecința operațiunii de contopire a pedepselor aplicate prin prezenta cu pedeapsa de 4 ani închisoare, la care acesta a fost condamnat pentru săvârșirea infractiunii prev. de art. 211 alin. 1,alin. 2 lit. b si c C pen-1969,cu apl. art. 74 alin. 1 lit. a si c si art. 76 lit. b C pen-1969, prin sentința penala nr. 708/03.05.2011, pronuntata de Judecatoria G., definitiva prin nerecurare iar această pedeapsă este în puterea de lucru judecat, nemaiputând fi modificată prin prezenta.
Astfel, reținând că în baza art. 86 ind. 5 C pen-1969, s-a dispus anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 4 ani inchisoare și că în baza art. 36 alin. 2 art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 alin. 1 lit a C pen-1969 au fost contopite toate pedepsele, inculpatului i s-a dat spre executare pedeapsa cea mai grea de 4 ani inchisoare in regim de detentie.
Curtea notează astfel că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, acesta suferind și anterior condamnări, pentru infracțiuni grave, care chiar dacă nu au atras starea de recidivă, reflectă o periculozitate sporită a inculpatului, care nu a înțeles să își schimbe comportamentul, nu a înțeles consecințele faptelor pe care le-a săvârșit, motiv pentru care Curtea apreciază că se justifică aplicarea tratamentului sancționator astfel individualizat de instanța de fond, aplicarea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare fiind în măsură să satisfacă scopul preventiv educativ al pedepselor, care sunt în principal măsuri de constrângere, nu doar mijloace de reeducare ale inculpaților.
În ceea ce privește situația inculpatului S. E., Curtea contată că este și mai gravă raportat la numărul de candamnări anterioare suferite de acesta, aspect care de altfel a atras și aplicarea unor pedepse mai aspre, astfel încât, în pofida atitudinii de recunoașter a faptelo, Curtea apreciază că modul de individualizare a pedepsei aplicat de instanța de fond este just și reflectă periculozitatea acestui inculpat.
C. notează că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul in prezentul dosar sunt concurente cu infractiunile prevazute de art. 26 rap. la art. 291 cu apl. art. 41 alin. 2 C pen-1969,art. 26 rap. la art. 215 alin. 1 si 3 C pen-1969 cu apl. art. 41 alin. 2 C pen-1969,pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 1852/19.12.2013 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti,definitive prin decizia penala nr. 267/07.03.2014 a Curtii de Apel Bucuresti, cu infractiunile pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 585/28.06.2012 a Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti, definitiva prin decizia penala nr. 2196/15.11.2012 a Curtii de Apel Bucuresti, cu infractiunile pentru care a fost condamnat prin sentinta penala nr. 912/21.10.2013 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti,definitive prin decizia penala nr. 2340/18.12.2013 a Curtii de Apel Bucuresti.
Așadar, nu numai că antecedența infracțională este amplă, dar Curtea constată și specializarea acestuia în același gen de infracțiuni, și, reținând că și contribuția sa la prezentele fapte este mai mare decât a celorlalți inculpați, acest inculpat fiind cel care se ocupa de falsificarea documenteleor necesare obținerii de credite, ceilalți inculpați folosind actele, Curtea apreciază că pedepsele aplicate corespund gravității faptelor și făptuitorului.
Curtea reține că nici un argument invocat de apărare, care s-a rezumat la a arăta conduia bună a inculpatului și faptul că are copii în întreținere, nu este în măsură să determine reducerea cuantumului pedepselor. De asemenea reamintește că și prin sentințele anterioare de contopire inculpatului i-a fost aplicat un spor, și apreciază că sporul aplicat de instanța de fond în considerarea numărului mare de infracțiuni este corespunzător, solicitarea inculpatului în sensul reducerii acestui spor neputând fi reținută, în nici un caz acesta nu poate fi înlăturat, dar nici menținut, în opinia Curții, la același cuantum față de gravitatea și numărul mare de infracțiuni, de specializarea inculpatului în săvârșirea acestui tip de fapte, de ineficiența oricăror pedepse anterioare, care nu și-au atins scopul.
Reținând că hotărârea este legală sub toate aspectele, apelurile inculpaților Burcus G. A., M. G. M., S. E. si C. ( fosta Camila) D. fiind nefondate față de considerentele arătate, și față de dispozițiile arătate, în temeiul art.421 pct.1 lit.b C.p.p. le va respinge.
Va obliga fiecare inculpat apelant la plata a câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpații Burcus G. A., M. G. M., S. E. si C. (fosta Camila) D. împotriva sentinței penale nr. 541 din 19 februarie 2015, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ .
Obligă fiecare inculpat apelant la plata a câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile integrale ale avocaților din oficiu precum si onorariul parțial în cuantum de 150 lei vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 sept 2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. C. D. G. M.
GREFIER
G. A. I.
Red. și tehnored. C.M.
20 ex.
Red. M. D. – Judecătoria G. – Secția Penală
| ← Conducere fără permis. Art.335 NCP. Decizia nr. 1220/2015.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 1206/2015.... → |
|---|