Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 130/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 130/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-02-2015 în dosarul nr. 130/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 130/CO
Ședința publică din data de 27 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. DONȚETE
Grefier: P. O.
Ministerul Public– P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. N..
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de P. de pe lângă Curtea de Apel București împotriva sentinței penale nr. 2468/F din data de 13.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr. _ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul contestator C. I., în stare de deținere și asistat de avocat ales F. C., cu împuternicire avocațială nr._ din data de 27.02.2015, eliberată de Baroul București și de apărător din oficiu Grăniceru G., cu delegație nr._ din data de 02.02.2015, emisă de Baroul București.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea constată încetată delegația apărătorului din oficiu și acordă onorariu parțial în cuantum de 50 lei.
La interpelarea Curții, apărătorul ales al intimatului contestator arată că acesta nu dorește contopirea pedepselor, ci doar deducerea perioadei de pedeapsă executată, respectiv de la data de 24.01.2007 până la data de 21.01.2009.
De asemenea, arată că din conținutul cererii formulate în fața instanței de fond rezultă că fapta respectivă se regăsește în conținutul material al infracțiunii pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 12 ani închisoare cu executare, ulterior pedeapsa fiind redusă la 5 ani închisoare ca efect al aplicării legii penale mai favorabile.
Totodată, arată că această perioadă de deținere nu a fost dedusă cu ocazia emiterii noului mandat de executare a pedepsei de 5 ani închisoare.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea contestației.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea contestației Ministerului Public, desființarea sentinței penale atacate și respingerea contestației la executare formulată de intimatul contestator C. I., apreciind că în mod greșit au fost deduse din pedeapsă, perioadele, de la data de 24.01.2007 până la data de 21.01.2009, precum și prevenția din perioada 28.11._02.
În acest sens, arată că în mod greșit s-a apreciat că sunt deductibile aceste perioade, întrucât după rămânerea definită a pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1053/2005 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr.140/2006 a Tribunalului Bihor, dar înainte de începerea executării pedepsei a comis infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr.19/2010 a Tribunalului A..
Prin urmare, arată că exista situația recidivei postcondamnatorii, întrucât nu începuse la acel moment executarea pedepsei și nu trebuiau deduse prevenția și perioada de pedeapsă executată din acea primă sentință, considerând că în mod nelegal instanța a procedat la acest lucru.
Apărătorul ales al intimatului contestator, având cuvântul, solicită respingerea contestației și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.
În acest sens, arată că fapta pentru care s-a pronunțat prima hotărâre de condamnare și pentru care a început executarea pedepsei, se regăsește în conținutul faptei finale pentru care s-a aplicat pedeapsa de 12 ani închisoare, susținând că perioada de pedeapsă executată trebuie dedusă atât după dispozițiile vechii reglementări cât și după prevederile noii reglementări.
Totodată, arată că posibilitatea existenței stării de recidivă raportat la această faptă sunt adăugări la lege, pentru că în realitate pentru aceleași fapte a fost condamnat definitiv în sentința finală.
De asemenea, arată că în ultima sentință dată, din pedeapsa aplicată trebuiau deduse toate perioadele de pedeapsă pe care le-a executat, precum și perioadele în care inculpatul s-a aflat în arest preventiv.
Mai arată că nu se poate reține recidiva, întrucât fapta pentru care a executat pedeapsa se regăsește în conținutul ultimei infracțiuni, pentru care s-a aplicat pedeapsa finală.
Intimatul contestator, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile expuse de apărătorul său.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra contestației penale de față:
Prin sentința penală nr. 2468 din data de 13.10.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr._ a fost admisă contestația la executare formulată de petentul condamnat C. I., fiul lui T. și F., ns. la data de 15.02.1968, deținut în PNT București Rahova, cu privire la sentința penală nr. 58/03.02.2014 pronunțată de Tribunalul A. în baza căreia s-a emis MEPI nr. 64/28.02.2014 – prin care s-a făcut aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile în ceea ce privește pedeapsa aplicată prin sentința penală nr. 19/19.01.2010 a Tribunalului A..
În baza art. 597 alin. 4 Cod procedură penală rap. la art. 598 alin. 1 lit. d Cod procedură penală s-a dedus din pedeapsa aplicată în baza sentinței menționate mai înainte și durata arestării preventive de la 28.11.2002 la 03.12.2002 și a perioadei executate de la 24.01.2007 la data de 21.01.2009 în baza MEPI nr. 1500/19.09.2006 emis de Judecătoria Oradea potrivit sentinței penale nr. 1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 431/R/14.09.2006 a Curții de Apel Oradea, pedeapsa aplicată prin această sentință fiind avută în vedere la condamnarea aplicată prin sentința penală nr. 19/19.01.2010 a Tribunalului A. la stabilirea stării de recidivă postcondamnatorie, fără a se face tratamentul sancționator prev. de art. 39 alin.1 Vechiul Cod penal.
În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În temeiul art.272 alin.2 C.proc.pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția I Penală la data de 03.07.2014 sub nr._/3/2014, petentul condamnat C. I. a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să admită contestația la executare formulată și să deducă întreaga perioadă executată.
În motivarea cererii contestatorul a arătat că solicitarea sa vizează MEPI nr. 64/28.02.2014 emis în baza sentinței penale nr. 58/03.02.2014 pronunțată de Tribunalul A. iar cu privire la sentința prin care s-a dispus condamnarea sa pe fond petentul a arătat că s-a reținut comiterea faptelor în stare de recidivă, fără ca instanța să scadă perioada în care s-a aflat în executarea altei pedepse, perioadă în care a fost cercetat și în cauza în care s-a dispus ulterior condamnarea sa.
S-a susținut că în septembrie 2009 i-a rămas definitivă o condamnare la pedeapsa de 3 ani închisoare iar în perioada noiembrie 2006 – decembrie 2006 a comis alte infracțiuni, fiind ulterior arestat pentru executarea mandatului emis în baza sentinței penale anterioare.
Contestatorul a arătat că solicită în baza art. 72 Cod penal deducerea perioadei executate după comiterea infracțiunilor.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 598 Noul Cod de procedură penală și art. 72 Cod penal.
Contestatorul C. I. a depus la dosar concluzii scrise în care a arătat că solicitarea sa în cauza de față vizează MEPI nr. 64/28.02.2014 emis în baza sentinței penale nr. 58/03.02.2014 pronunțată de Tribunalul A. prin care i s-a dat spre executare pedeapsa de 5 ani închisoare, reținându-se comiterea unor infracțiuni în perioada 15 noiembrie 2006 -15 decembrie 2006.
Petentul a mai arătat că prin sentința penală nr. 1053/2005 a Judecătoriei Oradea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 431/R/14.09.2006 a Curții de Apel A., a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 329 alin.1 și 2 Cod penal, condamnare în raport de care s-a reținut ulterior comiterea infracțiunilor în stare de recidivă postcondamnatorie prev. de art. 37 alin.1 lit.a Cod penal, pentru faptele comise în perioada 15 noiembrie 2006 -15 decembrie 2006.
În susținerea cererii contestatorul a mai precizat că executarea pedepsei de 3 ani închisoare s-a realizat în perioada 24.01.2007 – 21.01.2009, infracțiunile pentru care a fost ulterior condamnat fiind comise înainte de a începe executarea pedepsei anterioare, în condițiile în care punerea în executare a mandatului pe care îl avea a intervenit la data de 24.01.2007
La solicitarea instanței s-au efectuat verificări la locul de detenție al contestatorului iar din referatul întocmit de grefier a rezultat că acesta se află în executarea unei pedepse de 5 ani închisoare, în baza mandatului de executare nr. 64/28.02.2014 emis în baza sentinței penale nr. 58/03.02.2014 a Tribunalului A..
Tot la solicitarea instanței a fost atașată la dosar în copie xerox fișa de cazier judiciar a contestatorului.
De asemenea au fost atașate în copii xerox cu referate întocmite de Birourile de Executări Penale privind data și modalitatea rămânerii definitive: sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului A., rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2012, prin respingerea ca nefondat a apelului conform deciziei penale nr. 49/A din data de 09.03.2011 a Curții de Apel Timișoara și respingerea ca nefondat a recursului, conform deciziei penale nr. 288/31.01.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție; sentința penală nr. 58/03.02.2014 a Tribunalului A., rămasă definitivă la data de 27.02.2014 prin respingerea contestației, conform deciziei penale nr. 34/CO/27.02.2014 a Curții de Apel Timișoara; decizia penală nr. 49/A din data de 09.03.2011 a Curții de Apel Timișoara – Secția Penală și decizia penală nr. 288/31.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ al Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală .
Analizând contestația la executare formulată în raport de susținerile contestatorului și de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului A., rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2012, prin respingerea ca nefondat a apelului conform deciziei penale nr. 49/A din data de 09.03.2011 a Curții de Apel Timișoara și respingerea ca nefondat a recursului, conform deciziei penale nr. 288/31.01.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art.7 alin.1 din Legea 39/2003 cu aplicarea art. 37 lit. a, b Cod penal a fost condamnat inculpatul C. I., cu antecedente penale, la pedeapsa de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru inițierea și constituirea unui grup infracțional organizat.
În baza art.7 alin.1 din aceeași lege raportat la art.65 alin.2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pe perioada de 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal.
În baza art. 215 alin. 1, 2, 3, 4, 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal a fost condamnat același inculpat, C. I. la pedeapsa de 10 (zece) ani închisoare pentru înșelăciune în formă continuată în dauna a 27 părți vătămate.
În baza art.215 alin.5 Cod penal raportat la art. 65 alin.2 Cod penal, s-a aplicat inculpatului, pe perioada de 3 ani, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b Cod penal.
Instanța a menținut beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului C. I. prin sentința penală nr.1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală 140/A/05.04.2006 a Tribunalului Bihor și decizia penală nr.431/R/14.09.2006 a Curții de Apel Oradea.
A contopit pedepsele principale aplicate inculpatului în cea mai grea de 12 (doisprezece) ani închisoare și s-a dispus ca aceasta să fie executată în regim de detenție.
Pe durata și în condițiile prevăzute de art.71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b Cod penal.
În temeiul art.35 alin.3 Cod penal alături de pedeapsa principală s-a aplicat și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b Cod penal, pe durata a 3 ani de la executarea pedepsei principale.
Pentru a dispune aceste măsuri instanța a reținut că în cursul lunii noiembrie 2006 și până la jumătatea lunii decembrie 2006, inculpații Șutu I., O. N., G. Nicușor, Fizidean I. Vivi, C. I., B. S. și P. I. au inițiat, constituit, aderat și sprijinit un grup infracțional organizat în scopul de a induce și menține în eroare societăți comerciale din România cu ocazia comandării, livrării, ridicării, transportării și depozitării de bunuri și mărfuri, folosind drept paravan o firmă ce era de vânzare în A. (. A.).
Cu privire la situația juridică a inculpatului C. I. s-a reținut că la data sesizării instanței prin rechizitoriu acesta se afla încarcerat în P. Oradea în executarea unei pedepse privative de libertate din care a fost liberat condiționat pe parcursul derulării procesului în care s-a dispus condamnarea în sensul arătat mai înainte. S-a mai reținut de asemenea că inculpatul este cunoscut cu antecedente penale care atrag starea de recidivă în condițiile art. 37 lit.a și b Cod penal, fără alte precizări cu privire la condamnările în raport de care s-a reținut starea de recidivă.
În baza acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea nr. 23/2010 din 01.02.2012, fiind confirmată încarcerarea pentru perioada începând de la 07.08.2012 la data de 06.08.2024.
Prin sentința penală nr. 58/03.02.2014 a Tribunalului A., rămasă definitivă la data de 27.02.2014 prin respingerea contestației, conform deciziei penale nr. 34/CO/27.02.2014 a Curții de Apel Timișoara, a fost admisă sesizarea Comisiei constituite la nivelul Penitenciarului A. cu privire la aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile în legătură cu condamnarea de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 19/19.01.2010 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare în pedepsele inițiale: 12 ani și respectiv 10 ani închisoare, pedepse cu privire la care instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 alin.1 Noul Cod penal, reducându-le la 5 ani închisoare, respectiv 5 ani închisoare, pedepse pe care le-a contopit, dându-se condamnatului spre executare pedeapsa cea mai grea, aceea de 5 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit.a și b Cod penal pe o durată de 3 ani.
Prin aceeași sentință s-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată de la 07.08.2012 la zi, fiind anulat MEPI nr. 23/2010 din data de 01.02.2012 emis de Tribunalul A., dispunându-se emiterea unui nou mandat.
În baza sentinței penale menționate mai înainte a fost emis MEPI nr. 64/2014 din 28.02.2014, fiind confirmată încarcerarea pentru perioada 07.08._17.
Din fișa de cazier judiciar a contestatorului instanța a reținut că prin sentința penală nr. 1053/03.06.2005 pronunțată în dosarul nr. 649/2003 al Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 431/R/14.09.2006 a Curții de Apel Oradea a fost condamnat contestatorul C. I. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b și e Cod penal. Contestatorul a fost arestat preventiv la data de 28.11.2002, fiind eliberat la 03.12.2002. Punerea în executarea a mandatului de executare a pedepsei nr. 1500/19.09.2006 emis de Judecătoria Oradea a intervenit la data de 24.01.2007 iar din executarea acestui mandat contestatorul a fost liberat condiționat la data de 21.01.2009 conform sentinței penale nr. 80/16.01.2009 a Judecătoriei A., cu un rest de 361 zile.
În raport de condamnarea menționată mai înainte – sentință rămasă definitivă la data de 14.09.2006 și pusă în executare la data de 24.01.2007- prin sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului A., rămasă definitivă la data de 31 ianuarie 2012 prin respingerea ca nefondat a recursului, conform deciziei penale nr. 288/31.01.2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța a menținut beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare aplicată inculpatului C. I. prin sentința penală nr.1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală 140/A/05.04.2006 a Tribunalului Bihor și decizia penală nr.431/R/14.09.2006 a Curții de Apel Oradea.
Instanța a reținut că deși nu s-a menționat acest aspect în mod expres, în sensul indicării condamnării în raport cu care s-a reținut recidiva postcondamnatorie, în condițiile în care s-a reținut că faptele pentru care s-a dispus condamnarea au fost comise în perioada noiembrie 2006 - decembrie 2006 și există mențiunea referitoare la menținerea liberării condiționate din executarea acelei pedepse, condamnarea avută în vedere la reținerea stării de recidivă postcondamnatorie a fost cea aplicată prin sentința penală nr. 1053/03.06.2005 pronunțată de Judecătoria Oradea.
Instanța de fond a reținut astfel că după rămânerea definitivă a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală 140/A/05.04.2006 a Tribunalului Bihor și decizia penală nr.431/R/14.09.2006 a Curții de Apel Oradea, dar înainte de punerea în executare a acestei sentințe, executare care a intervenit la data de 24.01.2007, în perioada noiembrie 2006-decembrie 2006 contestatorul a comis infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea sa prin sentința penală nr. 19 din 19 ianuarie 2010 a Tribunalului A..
Potrivit dispozițiilor art. 39 alin.1 Vechiul Cod penal în cazul recidivei postcondamnatorii pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvârșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit regulilor prev. de art. 34 și 35 Cod penal iar potrivit alin.2 al aceluiași articol, numai dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte contopirea se face între pedeapsa care a rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea comisă anterior.
În condițiile în care faptele pentru care s-a dispus noua condamnare au fost comise în perioada noiembrie 2006 - decembrie 2006, perioadă în care contestatorul s-a sustras de la punerea în executare a mandatului anterior și care s-a realizat la data de 24.01.2007, în cauză nu erau incidente dispozițiile art. 39 alin.2 Vechiul Cod penal care în mod cert nu mai presupuneau vreo deducere a perioadei deja executate, astfel încât în raport de datele cauzei instanța urmează să verifice în ce măsură se impunea deducerea acestei perioade.
Instanța a reținut că la data pronunțării noii condamnări, așa cum a rezultat din fișa de cazier depusă în copie la dosar, contestatorul fusese deja liberat condiționat din executarea pedepsei anterioare iar în raport de acest aspect instanța care a dispus noua condamnare a înțeles să mențină liberarea condiționată acordată.
Potrivit dispozițiilor art. 598 alin.1 Cod procedură penală contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare și când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere sau micșorare a pedepsei.
Tribunalul a reținut că în raport de împrejurarea că faptele pentru care s-a dispus noua condamnare au fost comise înainte de punerea în executare a condamnării anterioare, în cauză se impunea și deducerea perioadei executate în baza acestei condamnări potrivit textelor legale menționate mai înainte, apreciind că această măsură se poate dispune pe calea contestației la executare fără a aduce atingere autorității de lucru judecat de care se bucură sentința de condamnare, reținând totodată că aspectele menționate nu au fost invocate de contestator nici în apel și nici în recursul declarat.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație, în termen legal, P. de pe lângă Tribunalul București, cauza fiind înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 30.01.2015 sub nr._ (_ )
Ministerul Public critică hotărârea atacată pentru nelegalitatea deducerii perioadelor ce constituie primul termen al recidivei postcondamnatorii.
Ministerul Public a apreciat ca in mod greșit s-au dedus perioadele aferente termenului I al recidivei postcondamnatorii în ipoteza în care instanța care 1-a condamnat pe petent a menținut liberarea condiționată acestuia. Adică, s-a avut în vedere faptul că, în această ipoteză, cu toate că este vorba despre o recidivă după condamnare, cele două termene ale recidivei nu se vor contopi cu consecința deducerii perioadei anterioare executate din momentul nașterii stării de recidivă (respectiv data de 15 dec. 2006), ci, aceste perioade rămân definitiv executate si nedeductibile atunci când pedepsele nu se contopesc.
Chiar si in ipoteza revocării beneficiului liberării condiționate, contopirea va avea loc intre pedeapsa aplicata si restul rămas de executat din perioada anterioara, nefiind posibila deducerea din rezultatul contopirii a perioadelor deja executate.
Cu alte cuvinte, prin necontopirea celor două termene nu s-a născut
obligația în sarcina instanței de a deduce perioadele executate anticipat dar în
baza unui mandat de executare anterior emis, astfel că, aici nu este vorba despre
un impediment la executare, ci la o încercare de reformare a hotărârii, ceea ce
instanței deexecutare îieste interzis.
Desigur, alta era soluția dacă se contopeau cele două pedepse, adică pedeapsa inițială de 12 ani cu pedeapsă aplicată de către Judecătoria Oradea. În acest caz cele deduse de Tribunalul București erau perioade corect computate. Procedând în această manieră instanța de executare a comis un exces de putere nerezumându-se doar la a veghea la buna executare a pedepselor aplicate, ci s-a erijat în instanță dispunând asupra fondului, cu consecința deducerii nelegale a perioadelor ce formau primul termen al recidive postcondamnatorii.
Ca o consecința a celor mai sus expuse, soluția instanței trebuia să fie de
respingere a contestației, incidentul la executare neputându-se ivi în raport cu
pedeapsă care nu se execută si, pornind de la cele reținute de Tribunal, se poate demonstra că disp. art. 39 alin 1 și 2 C.pen. de la 1968 nu sunt aplicabile de vreme ce legea vechea făcea referire la contopirea pedepselor, operație care, în speță, nu s-a realizat.
În temeiul art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 2 lit. a) C.p.p.rap la art.597 alin 7 C.pr.pen. a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței contestate și respingerea contestației la executare formulată de inculpatul C. I.
Examinând actele dosarului și hotărârea contestată în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază ca fiind întemeiată contestația formulată de P., pentru următoarele considerente:
Se observă că prin contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d C.pr.pen. (când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei), intimatul contestator C. I. solicită să i se deducă din pedeapsa de 5 ani închisoare în executarea căreia se află (redusă de la 12 ani ca urmare a aplicării art. 6 alin. 1 C.pen., aplicare ce a fost și aceasta greșit făcută, dacă se au în vedere cele statuate de ÎCCJ prin Decizia pentru dezlegarea unei chestiuni de drept nr. 1/2014), ce i-a fost aplicată prin sentința penală nr. 19/19.01.2010 a Tribunalului A., definitivă la data de 31.01.2012, perioada executată în baza sentinței nr. 1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 431/R/14.09.2006 a Curții de Apel Oradea.
Prin această din urmă sentință intimatul contestator a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani închisoare, de la executarea căreia s-a sustras însă inițial, astfel că după rămânerea definitivă a acesteia (14.09.2006) și până la începerea executării (24.01.2007), respectiv în perioada noiembrie 2006 - decembrie 2006, intimatul contestator a săvârșit infracțiunile pentru care a fost ulterior judecat și condamnat prin sentința penală nr. 19/19.01.2010 a Tribunalului A., definitivă la data de 31.01.2012.
Între timp, după cum s-a arătat, intimatul contestator a executat pedeapsa aplicată prin sentința nr. 1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea, în perioada 24.01._09, fiind eliberat la această din urmă dată, cu un rest de 361 zile.
La momentul condamnării sale prin sentința nr. 19/19.01.2010 a Tribunalului A., instanța a menținut beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin sentința nr.1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea, fără a face însă în vreun fel aplicarea art. 39 alin. 1 raportat la art. 37 lit. a din Codul penal anterior, privitoare la contopirea pedepselor în caz de recidivă postcondamnatorie.
Sub un prim aspect, Curtea reține că această dispoziție cuprinsă în sentința nr. 19/19.01.2010 a Tribunalului A., de menținere a liberării condiționate din executarea pedepsei aplicate prin sentința nr.1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea, nu are relevanță în speță, de altfel nefiind cazul ca Tribunalul A. să fi făcut în vreun fel aplicare art. 61 din Codul penal anterior, în condițiile în care faptele pentru care intimatul contestator era judecat de către Tribunalul A. nu fuseseră săvârșite în intervalul de timp de la liberare și până la împlinirea duratei pedepsei, neexistând astfel situația premisă pentru aplicarea art. 61 Cod penal din 1968.
Dimpotrivă, infracțiunile pentru care intimatul contestator a fost condamnat prin sentința nr. 19/19.01.2010 a Tribunalului A. au fost comise în stare de recidivă postcondamnatorie, prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal anterior, în raport de condamnarea la pedeapsa de 3 ani închisoare dispusă prin sentința nr.1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea, înainte de începerea executării acestei pedepse.
În această situație erau aplicabile dispozițiile art. 39 alin. 1 Cod penal anterior privitoare la contopirea pedepselor în caz de recidivă postcondamnatorie înainte de executarea vreunei părți din pedeapsa ce constituie primul termen al recidivei.
Cum însă prin sentința nr. 19/19.01.2010 a Tribunalului A. nu s-a realizat contopirea pedepselor potrivit art. 39 alin. 1 Cod penal anterior, sunt cât se poate de corecte cele învederate de P. în contestația formulată, în sensul că pedepsele ce constituie cele două termene ale recidivei au rămas separate, iar perioada executată în temeiul sentinței nr. 1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea nu poate fi dedusă din pedeapsa aplicată prin sentința nr. 19/19.01.2010 a Tribunalului A..
Astfel fiind, contestația la executare formulată de intimatul contestator, întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d C.pr.pen., apare ca fiind neîntemeiată, nefiind cazul deducerii vreunei perioade executate în temeiul sentinței prin care s-a aplicat pedeapsa în executarea căreia se află intimatul contestator, pentru fapte care să fi fost judecate prin sentința menționată.
Pentru a se atinge finalitatea urmărită de intimatul contestator, a deducerii perioadelor executate în temeiul sentinței nr.1053/03.06.2005 a Judecătoriei Oradea, acesta are posibilitatea formulării unei cereri de contopire a pedepselor aplicate prin cele două hotărâri în discuție, întemeiată pe dispozițiile art. 585 C.pr.pen., situație în care ar fi însă posibilă aplicarea unui spor de pedeapsă, conform dispozițiilor art. 39 alin. 1 Cod penal anterior.
O asemenea cerere are însă o configurație juridică distinctă de contestația la executare întemeiată pe dispozițiile art. 598 alin. 1 lit. d C.pr.pen., formulată în speță de intimatul contestator, care de altfel a arătat că nu dorește să solicite o contopire de pedepse.
Față de aceste considerente, Curtea va admite contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 2468/F/13.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._ .
Va desființa sentința penală atacată și, rejudecând:
Va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul C. I. cu privire la executarea sentinței penale nr. 58/03.02.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Va obliga pe intimatul-contestator condamnat C. I. la plata a 300 lei cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea contestației la executare în primă instanță.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei contestații rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial pentru avocatul din oficiu care a asigurat asistența juridică pentru intimatul-contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite contestația formulată de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 2468/F/13.10.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală atacată și, rejudecând:
Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de condamnatul C. I. cu privire la executarea sentinței penale nr. 58/03.02.2014 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr._ .
Obligă pe intimatul-contestator condamnat C. I. la plata a 300 lei cheltuieli judiciare către stat ocazionate de soluționarea contestației la executare în primă instanță.
Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei contestații rămân în sarcina statului.
Onorariul parțial pentru avocatul din oficiu care a asigurat asistența juridică pentru intimatul-contestator, până la prezentarea apărătorului ales, în cuantum de 50 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 27 februarie 2015.
Președinte, Grefier,
D. Donțete O. P.
Red. jud. D.D./27.03.2015
Dact. EA-19.03.2015/ 5 ex.
T.B. S.I.P. - jud. N.L.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... | Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
