Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 121/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 121/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 121/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR.121 /CO
Ședința publică din data de 23 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – C. C. D.
GREFIER – M. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D. Serviciul Teritorial București - reprezentat de procuror G. V..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de inculpatul G. T. D. împotriva încheierii de ședință din data de 23.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, în dosarul nr._/3/2014/a6.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă contestatorul-inculpat G. T. D., personal, aflat în stare de arest, și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat G. M. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._ din data de 23,02,2015.
Se prezintă doamna Slăvuică E., translator de limba engleză, cu autorizație nr. 2252 emisă de Ministerul Justiției, depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare legal îndeplinită
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că a fost atașat dosarul de fond nr._/3/2014 al Tribunalului București – Secția I Penală, după care:
Curtea acordă posibilitatea apărătorului desemnat din oficiu să ia legătura cu inculpatul-contestator, prin intermediul interpretului de limbă engleză. De asemenea Curtea, prin interpretul de limbă engleză explică inculpatului care este stadiul procesual al cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de discutat, excepții de invocat ori probe de administrat, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul-contestator G. T. D., având cuvântul, solicită admiterea contestației inculpatului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, inculpatul fiind de acord să plătească o cauțiune în cazul admiterii contestației.
Solicită a se avea în vedere că actele de la dosarul de urmărire penală care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au fost fraudate de lucrătorii poliției, care i-au încălcat inculpatului prezumția de nevinovăție.
Arată că inculpatul-contestator apreciază că a fost arestat preventiv cu încălcarea legii și solicită ca până la judecarea fondului să fie înlăturată această măsură său să se dispună înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de inculpat ca fiind nefondată, apreciind că încheierea atacată este legală și temeinică și că în mod corect instanța de fond a dispus menținerea măsurii arestării preventive, considerând că subzistă în continuare temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri.
Arată că în mod corect instanța de fond a reținut că la acest moment procesual nu este oportună o altă măsură decât arestarea preventivă.
Învederează că, înlocuirea măsurii arestării preventive cu controlului judiciar pe cauțiune, astfel cum s-a solicitat de inculpat, nu ar fi oportună și proporțională cu gravitatea faptelor reținute a fi săvârșite în sarcina acestuia, respectiv pornografie infantilă,act sexul cu minor, ultraj și distrugere, infracțiuni săvârșite în concurs real. Inițial, în cauză, s-a început urmărirea penala pentru pornografie infantilă și act sexual cu minor, iar celelalte două infracțiuni, infracțiunile de ultraj și distrugere au fost săvârșite în timp ce era urmărit de organele de poliție pentru a fi adus în fața instanței în vederea judecării măsurii arestării preventive.
De aceea, în raport și de data la care s-a dispus în cauză măsura arestului preventiv, respectiv 11.05.2015, solicită să se aprecieze în concordanță cu instanța de fond că măsura preventivă este încă oportună, și pentru buna desfășurare a procesului penal, măsura este proporțională cu gravitatea acuzațiilor aduse inculpatului și termenul arestului preventiv nu a depășit limitele rezonabilității, având în vedere că infracțiunile sunt destul de grave, iar cercetarea penală este încă în fază incipientă, fiind de audiat atât părți vătămate cât și martori,
Contestatorul-inculpat G. T. D., având ultimul cuvânt, prin intermediul interpretului de limbă engleză, arată că a formulat un apel scris pentru a fi prezentat instanței, și că trebuie să fie respectate toate legile, nu consideră că este legal să fie ținut în arest,
Învederează că este a șasea instanță în care declară că starea de arest este ilegală, și că actul de acuzare care i-a fost înmânat este în limba romană și nu în limba maternă, limba norvegiană. Același lucru l-a afirmat și în fața instanței din 12 ianuarie, iar un alt deținut din camera unde este arestat i-a spus că starea lui de arest nu este legală.
Arată că atunci când a fost arestat, deoarece acuzațiile i-au fost traduse oral în limba norvegiană, rechizitoriul nu i-a mai fost tradus în limba norvegiană, iar Curtea de Apel nu face nici o referire în acest sens, și consideră pe cale de consecință că acest răspuns este un non sens. În momentul în care a fost acuzat erau două camere de acuzare, iar unul dintre capete nu mai există, a fost înlăturat pentru că nu au fost găsite suficiente probe, motiv pentru care au înlăturat acel capăt.
Face precizarea că probele care au fost extrase din memoria telefonului său, respectiv fotografii, au fost obținute în mod ilegal, deoarece organe de poliție nu au avut aprobare pentru a intra în memoria telefonului său, motiv pentru care consideră că din cele două capete de acuzare de la momentul arestării, unul a fost înlăturat, iar celălalt ilegal.
Motivul principal pe care-l invocă este că actul de acuzare trebuia să fie tradus în limba norvegiană, în limba maternă, și nu după șase luni de la arestare.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 23.01.2015, Tribunalul București – Secția I Penală, în baza art.208 alin.4 NCpp a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului G. T. D..
A menținut arestarea preventiva a inculpatului G. T. D. (fiul lui O. Asbjoern Henriksen și K. G. Henriksen, născut la data de 11.09.1955 în Norvegia, în loc. B., posesor al pașaportului emis de Ambasada Norvegiei la București, tip. P nr._, eliberat la data de 22.07.2013, valabil până la data de 22.07.2015, CNP_, cetățean norvegian, arestat preventiv în baza MAP nr.141/UP/11.05.2014), emis de Tribunalul București Secția I Penală).
A respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpat.
Onorariul apărătorului din oficiu a fost înaintat din fondurile M.J.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp, cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
În baza art. 273 alin.5 Cod procedură penală onorariul interpretului de limbă engleză, s-a suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.- Serviciul Teritorial București la data de 01.09.2014 în dosarul 820/D/P/2014 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului G. T. D., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor, ultraj și distrugere, fapte prevăzute de dispozițiile de art.374 alin.1 și 2 Cod penal, art.220 alin.1 și 4 lit.c Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.257 alin.4 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.253 alin.1 Cod penal, totul cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
În actul de sesizare a instanței s-a reținut în esență că, la data de 10.05.2014, inculpatul G. T. D. a racolat pe minorul Amet C. împreună cu alți trei minori, i-a dus în locuința sa, unde i-a pus să se dezbrace, s-a dezbrăcat și el și a început să îi filmeze. De asemenea, cetățeanul străin le-a cerut minorilor să-l lase să îi atingă în zonele intime, după care a luat unul dintre copii și a întreținut raporturi sexuale cu el.
De asemenea, s-a reținut că pe telefonul mobil aparținând inculpatului erau stocate fotografii cu conținut pornografic cu minori.
Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nr. 820D/P/2014 din 10.05.2014 a fost dispusă începerea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, fapte prev de dispozițiile art.220 al.1, 2 și 4 lit.c Cod penal și art.374 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
Prin ordonanța din 10.05.2014 a fost dispusă continuarea urmăririi penale față de suspectul G. T. D.,sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, fapte prev de dispozițiile art.220 al.1, 2 și 4 lit.c Cod penal și art.374 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
Prin ordonanța din data de 11.05.2014 a fost pusă în mișcare a acțiunea penală împotriva inculpatului G. T. D. pentru săvârșirea infracțiunilor de act sexual cu un minor și pornografie infantilă, fapte prev de dispozițiile art.220 al.1, 2 și 4 lit.c Cod penal și art.374 alin.1 și 2 Cod penal, cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
Prin ordonanța nr.820D/P/2014 din data de 11.05.2014, în conformitate cu dispozițiile art. 209 C.p.p., s-a luat față de inculpatul G. T. D. măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 11.05.2014, ora 06.40 și expirând la data de 12.05.2014, ora 06.40.
La data de 11.05.2014, prin încheierea pronunțată în dosarul nr._/3/ 2014, Tribunalul București - Secția I Penală a admis propunerea parchetului și s-a dispus față de inculpat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, de la data de 11.05.2014 la data de 09.06.2014 inclusiv, fiind emis M.A.P. nr. 141/UP/11.05.2014, măsura arestului preventiv fiind prelungită succesiv până la data de 07.09.2014.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, Secția I Penală la data de 02.09.2014 sub nr._/3/2014.
Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul a constatat următoarele:
Prin Incheierea definitiva din 29.09.2014, instanța, in baza art. 346 alin. 2 C.p.p. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.820/D/P/2014 al P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial București, privind pe inculpatul G. T. D., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor, ultraj și distrugere, fapte prevăzute de dispozițiile de art.374 alin.1 și 2 Cod penal, art.220 alin.1 și 4 lit.c Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.257 alin.4 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal, art.253 alin.1 Cod penal, totul cu aplic. art.38 alin.1 Cod penal.
În baza aceluiași text de lege a constatat legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
A dispus începerea judecății cauzei privind pe inculpatul G. T. D..
Verificând, după începerea judecații, legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive, instanța a constatat următoarele:
Art.208 alin.4 NCpp prevede ca in cursul judecații, instanța, din oficiu, prin încheiere, verifica periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, daca subzista temeiurile care au determinat menținerea măsurii preventive.
Potrivit art.202 alin.1 NCpp masurile preventive pot fi dispuse daca exista probe sau indicii temeinice din care rezulta suspiciunea rezonabila ca o persoana a săvârșit o infracțiune si daca sunt necesare in scopul asigurării bunei desfășurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului ori a inculpatului de la urmărirea penala sau de la judecata ori al prevenirii săvârșirii unei alte infracțiuni. A..3 al aceluiasi articol precizeaza ca orice masura preventiva trebuie sa fie proportionala cu gravitatea acuzatiei aduse persoanei fata de care este luata si necesara penru realizarea scopului urmarit.
A arătat că acestei noțiuni din dreptul intern le corespunde sintagma de motive verosimile folosită de art. 5 pct. 1 lit. c din CEDO, direct aplicabilă în dreptul intern în temeiul art. 20 raportat la art. 11 alin. 2 din Constituție. Această sintagmă a primit în jurisprudența CEDO semnificația de existență a unor fapte sau informații de natură a convinge un observator obiectiv că persoana a comis o infracțiune(cauza Fox, Campbell și Hartley c. Regatului Unit) fără a fi necesar ca la momentul luării măsurii preventive să existe probe suficiente pentru a se putea formula o acuzare completă (cauza Murray c. Regatului Unit).
În cauză, instanța a constatat faptul că atât în momentul luării măsurii privative de libertate cât și pe parcursul acesteia indiciile temeinice ale unei suspiciuni rezonabile privind săvârșirea de către inculpat a infracțiunii imputate existau și persistă, ele decurgând din materialul probator administrat în cauză, respectiv: sesizare B.C.C.O. – Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane din data de 10.05.2014 (fil. 1-3,vol.2); plângerea din data de 29.07.2014 formulată de D.G.P.M.B. împotriva inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere (fil. 241-242, vol.2); declarațiile inculpatului G. T. D. (fil. 10-16, 23-24, 38-44, 55-58, 78-79, 108-109, 128-129, vol.1); declarațiile persoanelor vătămate D. Ș. M. (fil. 39-41, 71, vol.2);, DURMUȘ G. F.(fil. 75-79,81,vol.2), V. L.(fil. 142-144, vol.2);, cu procesele – verbale și planșele foto de identificare aferente (fil. 45-70,85-139,150-165, vol.2); declarațiile martorilor AMET C.(fil. 11-13,14-17, vol.2), F. C.(fil. 168-173, vol.2), P. R. M.(fil. 196-200, vol.2) și C. V.(fil. 224-227, vol.2), cu procesele – verbale și planșele foto de identificare aferente (fil. 177-193, 206-224, vol.2); declarația persoanei vătămate F. I. (fil. 258-260, 265-268, vol.2); declarațiile martorilor J. G. (fil. 256-257, 261-264, vol.2), N. IULICĂ (fil. 269-273, vol.2) și CĂZĂNCEANU I. O. (fil. 274-279,vol.2); înscrisuri medicale depuse de martorul AMET C. (fil. 30,vol.2); procesul – verbal privind accesul autorizat la datele informatice stocate pe telefonul marca SAMSUNG GT18160P(fil. 11-46, 59-87), confirmat prin încheierea Tribunalului București – Secția I Penală din data de 11.05.2014 în dosarul penal nr._/3/2014 (fil. 1-3, vol.3) și planșele fotografice aferente (fil. 11-46,vol.3); procesul – verbal de percheziție domiciliară la adresa inculpatului (fil. 106-134,vol.3) și planșele foto aferente (fil. 106-134, vol.3); procese – verbale de eveniment (fil. 143-149, 198,199,200, vol.3), fișa de eveniment (fil. 143-144, 193-194, vol.3) și rapoarte întocmite de organele de poliție (fil. 251-252, vol.2); proces – verbal de cercetare la fața locului (fil. 136-137, vol.3); procesul –verbal de percheziție a unui autovehicul (fil. 153-186, vol.3); proces – verbal de ridicare și comparare a urmelor dactilopapilare (fil. 187-188, vol.3); proces – verbal de percheziție informatică și planșe foto aferente (fil. 239-292, vol.3) ; ordonanță de delegare privind activitățile dispuse; raport de expertiză medico – legală (fil. 85-87, vol.1); informații din partea Registrului Norvegian privind condamnările, precum și din partea Registrului Norvegian a proceselor penale, împreună cu rechizitoriul Parchetului Național Norvegian – Secția pentru județele Vestfold și Telemark, în limba norvegiană și traduse în limba română (filele 179-190, vol.1).
Potrivit art.223 alin. (2) „măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care acesta provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat că, în cauză există situația prev. de art. 223 al.2 C.p.p., respectiv suspiciunea rezonabila ca inculpatul a comis infracțiunea de pornografie infantilă, act sexual cu un minor, ultraj și distrugere, există probe certe că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În ceea ce privește această ultimă condiție, tribunalul a învederat faptul că aprecierea pericolului pentru ordinea publică pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă nu trebuie făcută evident prin abstracție de gravitatea faptelor a căror săvârșire i se impută. Sub acest aspect existența pericolului poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii deduse judecății, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, s-a apreciat că la stabilirea pericolului pentru ordinea publică nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, analizând circumstanțele reale existente în cauză, instanța a constatat faptul că i se impută inculpatului săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă, act sexual cu un minor, ultraj și distrugere, infracțiuni cu un grad de pericol social concret ridicat, având în vedere că acest gen de infracțiuni aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori proteguite de legea penală, respectul datorat condiției umane. În contextul întăririi atitudinii de combatere a acestui flagel social, s-a apreciat că suspiciunea săvârșirii unei atare infracțiuni este suficient de gravă pentru a justifica privarea de libertate, fiind necesară o reacție fermă împotriva celor bănuiți de comiterea unor asemenea fapte.
Totodată, Tribunalul a constatat că arestarea inculpatului corespunde scopului prevăzut de art. 202 alin. 1 C.p.p., impunându-se menținerea măsurii pentru o bună desfășurare a procesului penal și că aceasta nu a depășit o durată rezonabilă până la acest moment.
Într-adevăr, potrivit articolului 5 par.(3) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale privarea de libertate nu trebuie să depășească un termen rezonabil. Curtea a menționat în repetate rânduri că:
„Continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speță concretă, decât dacă indici concreți manifestă o adevărată exigență a interesului public ce prevalează, în pofida prezumției nevinovăției, asupra regulii de respectare a libertății individuale” (Neumeister c. Austria).
Persistența motivelor rezonabile de a presupune că persoana arestată a săvârșit o infracțiune este o condiție sine qua non a legalității menținerii în detenție, dar nu este suficientă; Curtea trebuie să mai stabilească dacă și alte motive invocate de autoritățile judecătorești continuă să legitimeze privarea de libertate. Când ele se dovedesc a fi „pertinente” și „suficiente”, ea verifică în plus dacă autoritățile naționale competente au manifestat o „promptitudine particulară” la administrarea procesului (Assenov c. Bulgaria).
Începutul perioadei de detenție luată în considerare de judecătorii de la Strasbourg corespunde momentului reținerii și se încheie în momentul eliberării. Conform judecătorilor de la Strasbourg, noțiunea de „termen rezonabil” trebuie să fie interpretată în lumina datelor concrete ale fiecărui caz și nu trebuie să depindă de un termen maximal fixat in abstracto.
Constatand, asadar, ca masura arestarii preventive a inculpatului a fost dispusa in conditiile cerute de lege, ca nu exista cauze care sa impiedice tragerea la raspundere penala, este proportionala cu gravitatea presupuselor fapte savarsite, fata de toate circumstante reale ale faptelor si personale ale inculpatului, Tribunalul a apreciat, ca, cel putin in momentul actual, nu este suficienta pentru realizarea unei bune desfasurari a procesului penal luarea unor alte masuri preventive mai usoare, in speta măsura arestul la domiciliu, obligatiile ce ar fi impuse neasigurand garanțiile necesare împiedicării inculpatului de a se sustrage de la cercetarea judecătorească, sau de la a savarsi noi fapte penale urmând să se aprecieze asupra necesității acestor măsuri pe parcursul procesului penal.
Așadar, în procesul analizării comparate al interesului particular al inculpatului de a fi judecati în stare de libertate, cu interesul de ansamblu al societății de a fi apărate drepturile cetățenilor, Tribunalul a apreciat ca trebuie acordat întâietate interesului general, în vederea garantării unui climat de securitate și încredere atât în persoanele fizice cât și în autoritățile statului ,care trebuie să definească în mod real și efectiv, iar nu doar principial și iluzoriu, orice societate democratică al cărei fundament în constituie garantarea drepturilor și libertăților cetățenilor, la cel mai înalt nivel, acesta constituind de altfel preambulul tuturor Convențiilor și Pactelor internaționale relative la drepturile omului.
Tribunalul a constatat că, în cauză, inculpatul a fost privat de libertate în data 11.05.2014, organele judiciare investite cu soluționarea prezentei cauze dând dovadă de diligență sporită în administrarea probatoriului necesar justei soluționări a cauzei
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație inculpatul G. T. D., care, prin avocatul său, a solicitat admiterea contestației inculpatului și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar pe cauțiune, arătând că este de acord să plătească o cauțiune în cazul admiterii contestației.
A mai solicitat a se avea în vedere că actele de la dosarul de urmărire penală care au stat la baza luării măsurii arestării preventive au fost fraudate de lucrătorii poliției, care i-au încălcat prezumția de nevinovăție.
A apreciat că a fost arestat preventiv cu încălcarea legii și a solicitat ca până la judecarea fondului să fie înlăturată această măsură său să se dispună înlocuirea cu măsura arestului la domiciliu.
Examinând legalitatea și temeinicia încheierii atacate, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază contestația formulată ca fiind nefondată, în considerarea următoarelor argumente:
Prin încheierea din data de 23.01.2015, Tribunalul București – Secția I Penală, în baza art.208 alin.4 NCpp a constatat legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului G. T. D., a menținut arestarea preventiva a inculpatului G. T. D. ,a respins ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv formulată de inculpat.
- temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, această măsură fiind necesară pentru buna desfășurare a procesului penal, apreciind totodată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu au încetat până la această dată și nici nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii preventive, situație în care s-ar fi impus revocarea măsurii arestării preventive.
- temeiurile inițiale și care se mențin și la acest moment sunt reprezentate de pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în libertate.
Indiciilor temeinice din dreptul intern, le corespunde sintagma de motive verosimile folosită în paragraful 1 al articolului 5 litera c din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, interpretată în jurisprudența Curții ca reclamând existența unor fapte sau informații apte să convingă un observator obiectiv, că, este posibil ca persoana în cauză să fi săvârșit infracțiunea( cauza Fox, Campbell și Hartley contra Regatului Unit) .
Pericolul pentru ordinea publică, deși nu se confundă cu pericolul social concret al faptei comise, este o parte integrantă a acestuia, neputându-se face abstracție la efectuarea unei astfel de aprecieri de pericolul concret al faptei. Gradul de pericol social al faptelor este unul deosebit de ridicat, fiind vorba despre lezarea unor valori importante, respectiv cele referitoare la libertatea si inviolabilitatea sexuala a minorilor, care obliga la abtinerea tuturor de la raport sexual/acte de pornografie cu copii, astfel de actiuni avand consecinte negative asupra dezvoltarii dezvoltarii fizice si psihice a acestora, inculpatul nesocotind în mod grav normele care ocrotesc acesta valoare. Cercetarea inculpatului în libertate ar crea un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice care astfel s-ar vedea amenințată prin faptul că justiția nu reacționează ferm față de astfel de fapte și față de astfel de făptuitori. Măsura arestării preventive, din acest punct de vedere reprezintă o reacție rapidă și fermă a autorităților cu privire la comiterea unor fapte antisociale grave.
Dreptul la o dezvoltare normala si armonioasa a copiilor reprezinta o valoare pe care statul de drept are menirea si obligatia sa o ocroteasca, sa i asigure existenta si dezvoltarea si nu reprezinta o realitate izolata, exclusiv individuala, ci are o importanta sociala, pe baza acestei valori desfasurandu-se si dezvoltandu-se relatii interumane.
Legea penala, ca expresie a vointei societatii, apara copilul si toate atributele existentei sale nu ca bun individual, ci ca un bun social, ca o valoare suprema pentru existenta colectivitatii.
Ocrotirea copiilor ca valoare suprema il indreptateste pe legiuitor sa pretinda tututuror membrilor comunitatii sa se abtina de la orice fapte care ar aduce atigere acestei valori sociale indiferent de motivatiile personale.
În jurisprudența sa, CEDO a statuat că, prin gravitatea sau reacția publicului, unele infracțiuni pot determina tulburări sociale care justifică arestarea preventivă, cel puțin pentru o anumită perioadă de timp, însă această măsură trebuie să se bazeze pe o tulburare reală a ordinii publice (cauza Lettelier contra Franței) ori, in speta, infractiunile savarsite prin modul de operare, au avut un impact social deosebit, cu implicatii in sfera insecuritatii sociale.
Pentru aceste considerente, Curtea, va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către G. T. D., pe care-l va obliga la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, urmând a fi avansat de către Ministerul Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către G. T. D., împotriva încheierii din data de 23.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală.
Obligă contestatorul la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, va fi avansat de către Ministerul Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23 februarie 2015.
P.
D. C. C.
Grefier
M. C.
Red.D.C.C.
Thred.V.D./5 ex.
T.B.S.1.– jud.M.B.
| ← Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP.... | Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 294/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
