Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 1528/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1528/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 1528/2014
Dosar nr._
(_ )
RO M Â N I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1528/A
Ședința publică din data de 05.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: N. M.
JUDECĂTOR: C. C. C.
Grefier: V. E.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror S. Amaryl.
Pe rol se află pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect apelul formulat de inculpatul S. G., împotriva sentinței penale nr.818/30.06.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în dosarul nr._ .
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 07.11.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la data respectivă, care face parte integrantă din prezenta decizie penală, Curtea stabilind data pronunțării la data de 24.11.2014 și amânând pronunțarea la data de 05.12.2014 când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
CURTEA,
Prin sentința penală nr. 818 din 30.06.2014, pronunțată în dosarul nr._ Judecătoria Slobozia în temeiul art. 25 C. pen. (1968) rap. la art. 217 alin. 1 C. pen. (1968) cu aplic. art. 5 C. pen. a fost condamnat inculpatul S. G., pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la distrugere la pedeapsa de 1.500 lei amendă penală.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 ind.1 Cod penal.
A respins ca neîntemeiată cererea părții civile F. S. F., obligare a inculpatului la plata de despăgubiri civile.
În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen. a obligat inculpatul S. G. să plătească statului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt că:
Prin rechizitoriul nr. 2150/P/2013 din 06.11.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ /2014 la data de 15.11.2013, inculpatul S. G., fiul lui R. și M., născut la data de 11.09.1952 în ., domiciliat în București, ., ., ., posesor CI . nr._, CNP 152_, fără antecedente penale, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la distrugere prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 217 alin. 1 C. pen.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 14.08.2012 l-a instigat pe numitul G. C. C. să distrugă prin demolare un imobil situat în localitatea T. ce aparține părții vătămate F. F. F., numiții G. C. C. împreună cu numiții G. M., M. I. G. și C. M. V. procedând la demolarea acestuia în data de 16.08.2012.
În faza de urmărire penală fapta săvârșită de inculpat a fost dovedită prin următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, proces verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, contract de închiriere încheiat între părți și sentința civilă.
Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală la data de 22.10.2013 inculpatul a arătat că nu recunoaște săvârșirea faptei, precum și că în locația respectivă se desfășurau activități infracționale.
Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de_ lei reprezentând prejudiciul produs și nerecuperat.
In cauză au fost administrate probele solicitate de către părți.
Examinând actele și lucrările din dosar, instanța a reținut următoarele:
La data de 16.08.2012 numitul F. S. F. a sesizat organele de cercetare penală cu privire la faptul că numitul S. G. i-a distrus un imobil cu destinația spațiu comercial ce se afla amplasat în localitatea T., jud. Ialomița.
S-a stabilit că în anul 2008, între numitul F. S. F. și învinuitul S. G. s-a încheiat un contract în baza căruia acesta din urmă a închiriat părții vătămate suprafața de 256 mp din proprietatea cu nr. cadastral 896 din imobilul situat în centrul comunei T. pe o durată de 20 de ani, de la data de 04.07.2008 la data de 04.08.2028.
In contract se precizează că terenul se închiriază în vederea construirii unei clădiri, iar după o perioadă de 20 de ani de la încheierea contractului clădirea urma să intre în patrimoniul proprietarului terenului, iar locatarul, dacă dorește să continue să folosească clădirea, va încheia un nou contract în acest sens.
Pe suprafața de teren închiriată partea vătămată a construit o clădire în care a funcționat . administrată de numitul F. S. F..
Pe parcursul derulării contractului între părți au intervenit diferite neînțelegeri, motiv pentru care înv. S. G. a solicitat Judecătoriei Slobozia, în contradictoriu cu pârâții F. S. F. și F. C., obligarea acestora la plata chiriei restante și evacuarea din spațiile închiriate.
Prin sentința civilă nr. 2603/18.10.2010 a Judecătoriei Slobozia a fost respinsă cererea formulată de reclamantul S. G. în contradictoriu cu pârâții F. S. F. și F. C. ca neîntemeiată.
Soluția a fost menținută și de Tribunalul Ialomița care a respins ca nefondat recursul formulat de numitul S. G., astfel cum rezultă din decizia civilă nr. 405R/24.05.2011.
Din cercetări a reieșit că la data de 14.08.2013 învinuitul S. G. i-a solicitat martorului G. C. C. să demoleze imobilul construit de către partea vătămată, precizându-i acestuia că el este proprietarul clădirii în cauză. Totodată, învinuitul i-a oferit martorului ca preț pentru demolarea clădirii materialele de construcție rezultate la jumătate de preț.
Pentru demolarea clădirii G. C. C. a apelat la martorii G. M., M. I. G. și C. M. V., iar în dimineața zilei de 16.08.2012 cei patru au început demolarea clădirii, dezmembrând pe rând elementele componente. În acest timp a sosit tatăl părții vătămate, martorul F. C., care le-a relatat numitului G. C. C. și celor care îl ajutau că imobilul nu îi aparține învinuitului S. G..
Martorul G. C. C. l-a contactat telefonic pe învinuitul S. G. care l-a îndemnat să continue activitatea, însă martorul a realizat în acel moment că imobilul nu îi aparține învinuitului și a oprit demolarea.
Pe parcursul urmăririi penale învinuitul a refuzat să dea declarații, însă, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, a precizat că motivul pentru care a instigat la demolarea clădirii a fost că în imobil aveau loc activități infracționale, prostituție și trafic de droguri. Acesta a mai precizat că a existat o înțelegere între el și numitul F. C. (tatăl părții vătămate) cu privire la faptul că în cazul neplății chiriei clădirea ar intra în proprietatea sa.
Cu toate că inculpatul a arătat în fața instanței că respectiva clădire îi aparținea ca urmare a unei înțelegeri cu persoana vătămată, instanța reține că potrivit contractului de închiriere existent la dosar la filele 43 – 46 clădirea aparținea persoanei vătămate, aceasta urmând să intre în proprietatea inculpatului conform termenilor contractuali.
Distrugerile provocate clădirii proprietatea persoanei vătămate rezultă din planșele fotografice atașate la dosarul de urmărire penală și realizate cu ocazia cercetării locului faptei (f. 12 – 18 dos. u.p.).
În urma audierii martorului G. C. A. (f. 28 dosar instanță) a reieșit că acesta, alături de alte persoane, a procedat la demolarea clădirii în cauză la îndemnul inculpatului care i-a promis că îl va angaja în locația pe care urma să o construiască în locul vechii clădiri. De asemenea, martorul a mai precizat că inculpatul i-a promis că îi va vinde materialele rezultate în urma demolării clădirii la jumătate de preț.
Conform declarației martorului clădirea a fost dezasamblată în proporție de 25%.
Instanța a reținut că inculpatul a procedat la demolarea construcției cu toate că nu avea proprietatea asupra acesteia. Argumentele inculpatului precum că imobilul respectiv intrase în proprietatea sa întrucât persoana vătămată nu a respectat termenii contractului de închiriere nu vor fi primite atâta timp cât acesta avea posibilitatea de a se adresa autorităților pentru satisfacerea drepturilor sale. Tot astfel nu a fost primit nici argumentul inculpatului care a arătat că a procedat la demolarea imobilului întrucât devenise un spațiu în care se desfășurau activități ilegale (prostituție și droguri).
Coroborând probatoriul administrat în cauză instanța a constatat că fapta inculpatului S. G. care în data de 14.08.2012 l-a instigat pe numitul G. C. C. să distrugă prin demolare un imobil situat în localitatea T. ce aparține părții vătămate F. F. F., numiții G. C. C. împreună cu numiții G. M., M. I. G. și C. M. V. procedând la demolarea acestuia în data de 16.08.2012, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la distrugere prev. de art. art. 25 C. pen. (1968) rap. la art. 217 alin. 1 C. pen. (1968).
Instanța a reținut că persoana vătămată a depus plângere prealabilă în termenul legal.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului instanța a ținut seama de vârsta acestuia, precum și de faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Având în vedere relațiile sociale lezate și condițiile concrete de săvârșire a faptei instanța s-a orientat către pedeapsa cu amenda penală, apreciind că reprezintă un avertisment ferm pentru inculpat de a se conforma pe viitor normelor de conviețuire socială.
Astfel, în temeiul art. 25 C. pen. (1968) rap. la art. 217 alin. 1 C. pen. (1968) cu aplic. art. 5 C. pen. a condamnat inculpatul S. G. pentru săvârșirea infracțiunii de instigare la distrugere la pedeapsa de 1.500 lei amendă penală.
A pus în vedere inculpatului dispozițiile art. 63 ind.1 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei instanța a reținut că partea civilă nu a produs nicio probă în ceea ce privește prejudiciul în cuantum de_ lei reclamat de la inculpat. Cu toate că imobilul a fost dezasamblat parțial, instanța a reținut că lucrările de demolare au fost stopate de către tatăl persoanei vătămate și de către organele de poliție sosite la fața locului, astfel că materialele rezultate în urma activității au rămas în posesia persoanei vătămate.
În aceste condiții a respins ca neîntemeiată cererea părții civile F. S. F. de obligare a inculpatului la plata de despăgubiri civile.
În baza art. 274 alin. 1 C. pr. pen. a obligat inculpatul S. G. să plătească statului suma de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel inculpatul S. G. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie arătând, în esență, că, în fapt, este proprietarul construcției pe care a fost acuzat că a distrus-o, conform tranzacției efectuate cu partea vătămată care avea titlu de chiriaș, iar, având în vedere acordul încheiat cu acesta în legătură cu compensarea unor datorii mai vechi care, în caz de neplată îi acorda dreptul ca din luna mai 2009 să devină proprietarul construcției se impune achitarea sa pentru infracțiunea de instigare la distrugere.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale atacate prin prisma criticilor invocate, precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 418 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată fondat apelul și îl va admite, în condițiile art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, în considerarea următoarelor argumente:
Examinând probele administrate în cauză, Curtea reține ca dovedite următoarele circumstanțe factuale:
Între inculpatul S. G. în calitate de locator și partea vătămată F. S. F. locatar s-a încheiat contractul de închiriere a 256 mp din proprietatea cu nr. cadastral 896 înregistrat la Administrația Finanțelor Publice, sub nr._ din 08.08.2008 (fila 38 dosar nr._ ), partea vătămată preluând cu „chirie” terenul proprietatea inculpatului în vederea construirii unei clădiri. Conform convenției părților termenul de închiriere a „pământului” este de 20 de ani, începând cu 01.08.2008 iar „clădirea” după 20 de ani va intra în patrimoniul proprietarului terenului.
Printr-un alt contract înregistrat sub nr._ din 30.01.2008 inculpatul, în calitate de proprietar încheie un contract de închiriere cu . SRL reprezentată de parte vătămată în cauză F. S. F. prin care închiriază cu destinația „punct de lucru” un imobil compus din 3 camere (fila 49 dosar_ ).
Printr-un alt contract încheiat la 01.11.2009 inculpatul împrumută pe numitul C. F. (tatăl părții vătămate) cu suma de 17.566 lei reprezentând „restanțe de la chirii de la contractele de închiriere” stipulându-se conform voinței părților că, în cazul în care F. C. nu achită suma restantă, inculpatul devine proprietar la data la care trebuie înapoiată suma restantă și are dreptul de a închiria spațiul din proprietatea sa unei terțe persoane.
Curtea mai reține că inculpatul s-a adresat instanței civile solicitând obligarea părții vătămate F. S. F. și a lui F. C. (tatăl acestuia) la plata chiriei restante și evacuarea din spațiile închiriate, acțiune respinsă ca neîntemeiată, instanța civilă notând că s-au depus o . dovadă „contradictorii” iar reclamantul, inculpat S. G. nu a făcut dovada pretențiilor (sentința nr. 2603 din 18.10.2010 a Judecătoriei Slobozia, definitivă prin decizia nr. 405 R din 24.05.2011 a Tribunalului Ialomița – Secția Civilă).
Prin urmare, Curtea constată că inculpatul S. G. este de necontestat, proprietarul terenului „închiriat” părții vătămate iar pe terenul proprietatea inculpatului, partea vătămată a ridicat o construcție.
Este, de asemenea, de necontestat că, potrivit voinței lor inculpatul și partea vătămată au convenit mai multe „acorduri” din care rezultă neînțelegeri privind plata „chiriei” conform contractelor prezentate.
Dincolo de raporturile juridice dintre inculpat și partea vătămată, consfințite prin înscrisuri sub semnătură privată și de faptul că inculpatul nu și-a făcut apărări adecvate în fața instanței civile,Curtea reține că statutul construcției edificată de partea vătămată pe terenul proprietatea inculpatului este incert, însă aceasta a fost edificată de partea vătămată cu acordul inculpatului.
Inculpatul l-a determinat pe martorul G. C. C. să procedeze la demolarea construcției edificată de partea vătămată pe terenul proprietatea inculpatului, clădirea fiind dezasamblată în proporție de 25% (conform fotografiilor judiciare și declarațiilor de martori).
Prin urmare, Curtea constată că în contextul împrejurărilor de fapt reținute, fapta de distrugere pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu se cuvine a fi tratată în condițiile legii penale, apreciindu-se că, prin atingerea minimă adusă patrimoniului cât și prin conținutul ei concret nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, fiind aplicabile dispozițiile art. 181 din Codul penal din 1969, ca lege mai favorabilă, astfel că inculpatului i se va aplica o sancțiune ce caracter administrativ.
D. pentru care, Curtea în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală va admite apelul declarat de inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr.818 din data de 30.06.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ .
Va desființa,în parte,sentința penală atacată și rejudecând,în fond:
Va face în cauză aplicarea art.5 Cod penal și în consecință:
În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013 și art. 181 C.p. din anul 1969, va achita pe inculpatul S. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.25 rap.la art.217 alin.1 C.p. din anul 1969.
În baza art. 181 alin. 3 C. p. din anul 1969 rap. la art. 91 lit. c C.p. din anul 1969 va aplica inculpatului amenda administrativă în cuantum de 500 de lei.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod procedură penală admite apelul declarat de inculpatul S. G. împotriva sentinței penale nr.818 din data de 30.06.2014 pronunțată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr._ .
Desființează,în parte,sentința penală atacată și rejudecând,în fond:
Face aplicarea art.5 Cod penal și în consecință:
În baza art. 396 alin. 5 C.p.p. raportat la art. 19 din Legea nr. 255/2013 și art. 181 C.p. din anul 1969, achită pe inculpatul S. G. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art.25 rap.la art.217 alin.1 C.p. din anul 1969.
În baza art. 181 alin. 3 C. p. din anul 1969 rap. la art. 91 lit. c C.p. din anul 1969 aplică inculpatului amenda administrativă în cuantum de 500 de lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 05.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
N. M.C. C. C.
GREFIER
V. E.
Red. C.C.C.
Dact.G.P.
6 ex.
Red. M.I. J. – Judecătoria Slobozia
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 384/2014. Curtea de... | Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 1531/2014. Curtea de... → |
|---|
