Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1574/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1574/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-12-2014 în dosarul nr. 1574/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

Dosar nr._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR. 1574/A

Ședința publică din data de 17.12.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: L. C. C.

JUDECĂTOR: V. C.

GREFIER: E. L. N.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București reprezentat de procuror B. E. Eliana.

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile declarate de P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI și de inculpații D. C. și B. C.-R. împotriva sentinței penale nr. 723 din data de 23 octombrie 2012 a Tribunalului București-secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr._/3/2011.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data 10 decembrie 2014 fiind consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 17 decembrie 2014 pentru când a hotărât următoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 723 din data de 23.10.2012 pronunțată în dosarul nr._/2/2011, Tribunalul București – Secția a II-a Penală a hotărât următoarele:

În temeiul disp. art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 74 alin 1 lit a-76 lit a Cod penal a condamnat pe inculpatul P. T. Ș. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b Cp pe durata executării pedepsei.

A dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 30.04.2002 la 24.01.2011.

A luat act că inculpatul P. T. Ș. este arestat în altă cauză.

A anulat mandatul de executare nr. 469/3.05.2004 emis de Tribunalul București, Secția a II-a Penală și a dispus emiterea unui nou mandat de executare, dispunând ca această măsură să fie adusă la îndeplinire la rămânerea definitivă a prezentei sentințe de condamnare.

În temeiul disp. art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 74 alin. 1 lit a-76 lit a Cod penal a condamnat pe inculpatul BULFINSKI C. R. la pedeapsa de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.

A dedus din pedeapsa aplicată perioada executată de la 30.04.2002 la 24.01.2011.

A anulat mandatul de executare nr. 470/3.05.2004 emis de Tribunalul București, Secția a II-a Penală și a dispus emiterea unui nou mandat de executare, dispunând ca această măsură să fie adusă la îndeplinire la rămânerea definitivă a prezentei sentințe de condamnare.

În temeiul disp. art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 u aplic art. 74 alin. 1 lit a-76 lit a Cod penal a condamnat pe inculpata D. C. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza art. 65 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b Cod penal pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.

A dedus din pedeapsa aplicată inculpatei D. C. de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, perioada executată de la 30.04.2002 la 4.05.2010.

S-a luat act că pedeapsa a fost executată în baza mandatului de executare nr. 471/3.05.2004 emis de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în perioada 30.04.2002 – 04.05.2010.

În baza disp. art. 17 al. 1, art. 18 din Legea 143/2000, a luat act că prin sentința penală nr. 387 din 15 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 2092 din 20 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus, fără păstrarea contraprobelor, confiscarea și distrugerea cantităților de 1965 comprimate de MDMA sigilate cu sigiliul tip MI nr._ și indisponibilizate la I.G.P.R-D.C.J.S.E.O, conform dovezii . nr._ din data de 30.05.2002, măsură ce a fost adusă la îndeplinire la data de 12 10 2006, conform procesului-verbal de distrugere aflat la filele 81-82 dosar instanță de fond.

În baza art. 191 alin. 2 Cod de procedură penală a obligat inculpații la plata sumei de 10.000 lei cheltuieli judiciare către stat fiecare, din care suma de 300 de lei, reprezentând contravaloarea onorariului cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpata D. C., s-a dispus a se avansa din fondurile Ministerului Justiției în contul Baroului București.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin sentința nr. 387 din 15 aprilie 2003, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală, în baza art. 2, alin.1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal și a art. 76 lit. a Cod penal au fost condamnați inculpații P. T. Ș., D. C. și B. C. R. la câte 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal.

S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 Cod penal și art. 64 Cod penal pentru fiecare inculpat.

În baza art. 88 Cod penal, a fost computată prevenția pentru fiecare inculpat de la 30 aprilie 2002 la zi.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpaților.

În baza art. 118 lit. e Cod penal și art. 17 din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpații P. T. Ș. și B. C. R. comprimatele de MDMA (3,4 Metiiendioxi-metamfetamina) indisponibilizate și depuse cu dovada . nr._ (fila 11 dosar urmărire penală ) la Direcția cazier Judiciar și Evidența Operativă a I.G.P. și dispune distrugerea acestora.

În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat fiecare inculpat să plătească suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a constatat în fapt că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților P. T. Ș., B. C. R. și D. C. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

În actul de sesizare s-a reținut că inculpații, fiind prieteni și consumatori de droguri sintetice, au tranzacționat cumpărarea unor cantități de astfel de droguri, respectiv metiliendioxi-metamfetamina (MDMA), substanța enumerată în tabelul anexa 1 la Legea nr. 143/2000.

Activitatea de vânzare a unui număr de 2.015 comprimate a fost întreruptă prin surprinderea în flagrant de către organele de poliție.

Actul de inculpare s-a întemeiat pe procesul-verbal întocmit cu ocazia prinderii în flagrant, procesele-verbale întocmite de investigatorii acoperiți „Tony” și „Sven”, raportul de constatare tehnico-științifică, procese-verbale de percheziție domiciliară, planșele foto și declarațiile martorilor.

În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații, care nu au recunoscut săvârșirea faptelor și au susținut constant că nu au avut cunoștință despre existența drogurilor, tranzacția fiind realizată de un anume „B.”, persoana față de care s-a disjuns cauza în cursul urmăririi penale și care, fiind colaborator al organelor de poliție, le-a înscenat comerțul cu droguri.

Au fost audiați martorii P. C. R. și C. C. E. care au fost de față la prinderea în flagrant a inculpaților în incinta restaurantului Mc" Donald"s.

Examinând și coroborând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, prima instanță a reținut că în data de 29 aprilie 2002, inculpații P. T. Ș., B. C. R. și D. C. au fost surprinși în flagrant în timp ce comercializau cantitatea de 2.015 comprimate de MDMA, droguri sintetice de mare risc.

Tribunalul a reținut această situație de fapt, înlăturând apărările inculpaților, care au susținut constant că flagrantul a fost o înscenare, constatând că în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 143/2000, procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în situația în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau se pregătește comiterea unei fapte prevăzute în prezenta lege, iar potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, actele încheiate de polițiști și colaboratorii acestora pot constitui mijloace de probă.

Astfel, s-a reținut că procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire „Sven” și „T.” constituie mijloace de probă, activitatea acestora fiind autorizată de procuror la data de 18 aprilie 2002 (cu nr. 57/D/2002), aceste mijloace de probă urmând a fi evaluate de instanță în conformitate cu art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, în cauză nefăcându-se dovada obținerii acestora cu încălcarea legii, simpla afirmație a inculpaților că activitatea investigatorilor sub acoperire „este o înscenare” neputând conduce la înlăturarea probei.

S-a apreciat, totodată, că împrejurarea că inculpații doreau să comercializeze droguri sintetice de mare risc este dovedită prin activitatea de negociere a acestora cu investigatorul „Tony” și colaboratorul „G.”, fapt ce a determinat autorizarea investigatorului „Sven” să tranzacționeze cu inculpații livrarea drogurilor, supravegherea celor trei inculpați realizându-se încă din data de 18 aprilie 2002, întâlnirea pentru achiziționarea drogurilor fiind stabilită între aceștia și investigatorul „Sven” la Restaurantul Mc" Donald"s în data de 29 aprilie 2002, ora 21⁰⁰.

S-a reținut că aceste aspecte au fost confirmate de inculpata D. C. în cursul urmăririi penale, aceasta arătând că s-a deplasat împreună cu inculpatul P. T. Ș. în zona Piața Romană, la Restaurantul Mc" Donald"s, unde s-au întâlnit cu inculpatul B. și cu „A. Italianu” (investigatorul Sven), cunoscând că în acest local ceilalți doi inculpați urmau să comercializeze pastile MDMA.

Împrejurarea că în fața instanței inculpata D. C. a revenit asupra acestor declarații în care recunoaște și regretă faptele, a fost apreciată ca nejustificată, inculpata nefăcând nicio dovadă privind exercitarea asupra sa a unor mijloace de constrângere enumerate de art. 68 Cod procedură penală pentru ca declarația să-și piardă valoarea probatorie, în același sens fiind interpretată și declarația dată în cursul urmăririi penale de inculpatul B. C. R. care a arătat că „recunoaște că a participat la discuțiile referitoare la tranzacționarea pastilelor cu inculpatul P. T. Ș., B., A. și C., dar nu recunoaște că a procurat aceste droguri”.

Prima instanță a apreciat că prezumția de nevinovăție instituită de art. 66 Cod procedură penală în favoarea inculpaților a fost în mod categoric răsturnată și aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută și pedepsită de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea pedepselor, au fost avute în vedere dispozițiile art. 72 Cod penal, fiind reținut atât pericolul social concret al infracțiunilor săvârșite cât și persoana fiecăruia dintre inculpați, care sunt tineri, nu au antecedente penale, iar inculpații B. C. R. și D. C. erau studenți la data săvârșirii faptelor, constatându-se că se pot reține în favoarea inculpaților circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a Cod penal, respectiv comportarea bună avută înainte de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, dându-se eficiență în mod corespunzător dispozițiilor art. 76 lit. a Cod penal și aplicând inculpaților pedepse cu închisoarea sub minimul special prevăzut de lege, apreciind că scopul pedepselor poate fi atins prin cuantumul orientat spre minimul general, cu executare în regim de detenție.

S-a aplicat fiecăruia dintre inculpați pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 Cod penal, interzicându-se acestora drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art. 65 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpaților pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b Cod penal pe o durată determinată.

În baza art. 88 Cod penal a fost computată prevenția inculpaților la zi, iar în baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a acestora.

În baza art. 118 lit. e Cod penal și art. 17 din Legea nr.143/2000 s-a confiscat de la inculpații P. T. Ș. și B. C. R. cantitatea de 1965 comprimate MDMA, indisponibilizate de organele de poliție.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel P. de pe lângă Tribunalul București și inculpații.

Prin decizia penală nr. 642/A din 29 octombrie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, Secția Penală, a fost admis apelul declarat de P. de pe lângă Tribunalul București împotriva sentinței penale nr. 387 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală și a fost desființată sentința atacată și în raport de care a fost înlăturată aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit. a Cod penal.

Au fost majorate pedepsele aplicate inculpaților P. T. Ș., D. C. și B. C. R. de la câte 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal la câte 12 ani închisoare pentru fiecare inculpat și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit.a Cod penal.

S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal și art. 64 Cod penal.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții inculpați P. T. Ș., D. C. și B. C. R. împotriva aceleiași sentințe.

S-a computat prevenția fiecărui inculpat începând de la 30 aprilie 2002 la zi.

A fost menținută starea de arest a inculpaților. Au fost obligați apelanții inculpați la plata cheltuielilor judiciare statului.

Pentru a pronunța această soluție instanța de apel a reținut, în esență, că din analiza coroborată a ansamblului materialului probator administrat, atât în faza urmăririi penale cât și în aceea a cercetării judecătorești la instanța de fond, rezultă că în mod judicios și motivat, tribunalul a stabilit și reținut situația de fapt, precum și vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, respectiv de trafic de stupefiante de mare risc.

S-a apreciat că prima instanță a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. 2 Cod procedură penală referitoare la aprecierea probelor, stabilind că faptele inculpaților întrunesc atât obiectiv cât și subiectiv conținutul incriminator de trafic de stupefiante de mare risc, în mod corect instanța de fond dând relevanță dispozițiilor art. 21 și art. 22 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, apreciind faptul că procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în speță existând indicii temeinice cu privire la comiterea faptei menționate de către inculpați, valoarea probantă fiind dată de procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire.

Pozițiile inculpaților de nerecunoaștere a faptelor comise au fost infirmate de procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpaților, procesele-verbale întocmite de investigatorii acoperiți „Tony” și „Sven” și de raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 8 mai 2002 în care se atestă că proba înaintată este constituită din 2015 comprimate care conțin 3,4 metilendioxi-metamfetamina (MDMA) care face parte din Tabelul I anexa la Legea nr. 143/2000, iar cele 1965 comprimate de MDMA rămase după efectuarea analizelor au fost predate organului de cercetare penală. Aceste probe dovedesc intenția inculpaților de comercializare a drogurilor sintetice de mare risc, concretizate în activitatea de negociere a acestora cu investigatorul „Tony” și colaboratorul „G.”, fapt ce a determinat autorizarea investigatorului „Sven” să tranzacționeze cu inculpații livrarea drogurilor, supravegherea celor trei inculpați realizându-se din data de 18 aprilie 2002, întâlnirea stabilită fiind la data de 29 aprilie 2002 ora 2100.

S-a reținut că aspectele menționate au fost confirmate de inculpata D. C. în declarația acesteia în faza de urmărire penală (aceasta arătând că s-a deplasat împreună cu inculpatul P. T. în zona Piața Romană la restaurantul Mc" Donald"s unde s-au întâlnit cu inculpatul B. C. R. și cu „A. Italianu” (investigatorul „Sven”), cunoscând că în acest local ceilalți doi inculpați urmau să comercializeze pastile MDMA) și prin declarația dată, de asemenea, în cursul urmăririi de inculpatul B. C. R. care a învederat participarea la discuțiile privind tranzacționarea pastilelor cu inculpatul P. Ș. B., „A.” și C..

Instanța de apel a considerat că în mod corect tribunalul a stabilit vinovăția celor trei inculpați în săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina fiecăruia, înlăturând motivat apărările inculpaților, stabilind contribuția acestora la săvârșirea infracțiunii, inculpații având reprezentarea urmărilor faptelor comise, urmărind și acceptând producerea rezultatelor lor, dar s-a apreciat că în mod greșit instanța de fond nu a dat eficiență circumstanței agravante prevăzute de art. 75 lit. a Cod penal, întrucât la săvârșirea faptei au participat trei persoane, aspecte ce rezultă din declarațiile inculpaților, date atât în faza urmăririi penale cât și în aceea a cercetării judecătorești, precum și din procesele-verbale menționate, fiind justificată reținerea dispozițiilor arătate.

S-a reținut, de asemenea, cu privire la individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, că, în speță, nu era incidentă circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. a Cod penal și corespunzător regimul sancționator prevăzut de art. 76 lit. a Cod penal de reducere sub minimul prevăzut de lege al cuantumului pedepsei aplicate fiecărui inculpat, prima instanță neavând în vedere în contextul speței criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social în concret foarte ridicat al faptelor comise, circumstanțele reale ale săvârșirii lor, precum și circumstanțele personale ale inculpaților care, datorită gradului lor de instrucție aveau reprezentarea faptelor pe care le comit.

Tribunalul a dat relevanță în mod distinct unei circumstanțe atenuante judecătorești personale privind pe inculpați, respectiv conduita bună a acestora înainte de săvârșirea infracțiunii, neapreciind în mod plural gravitatea faptelor și circumstanțele reale ale săvârșirii lor.

Astfel, s-a considerat că se impune înlăturarea aplicării dispozițiilor art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit. a Cod penal reținute în sarcina celor trei inculpați; în procesul de reindividualizare a criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal, s-a avut în vedere gradul de pericol social în concret extrem de ridicat al faptelor comise de inculpați, agravat de circumstanțele săvârșirii lor, respectiv cantitatea mare de droguri sintetice (2.015 comprimate MDMA), valoarea ridicată a profitului ce urma a fi obținut (în jur de 16.000 USD), precum și circumstanțele personale ale inculpaților care nu au recunoscut săvârșirea faptelor comise, nu aveau antecedente penale și aveau un anumit grad de instrucție.

Astfel, au fost majorate pedepsele aplicate inculpaților P. T. Ș., D. C. și B. C. R., de la câte 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal la câte 12 ani închisoare fiecare inculpat și 8 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a ,b Cod penal pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal, apreciindu-se că prin cuantumul pedepsei principale, cât și al pedepsei complementare, orientate, primul către minim, iar al doilea peste medie, acestea sunt singurele în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate în resocializarea viitoare a inculpaților, dând, totodată, relevanță și circumstanței agravante a săvârșirii infracțiunii de către trei persoane, prevăzute de art. 75 lit. a Cod penal nu numai pentru faptele inculpaților, cât și în procesul individualizării pedepselor aplicate.

S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal, art. 64 Cod penal.

În ceea ce privește apelurile declarate de apelanții inculpați P. T. Ș., D. C. și B. C. R. s-a apreciat că acestea sunt neîntemeiate, neputându-se reține solicitarea de restituire a cauzei la parchet pentru cei trei inculpați, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 333 Cod procedură penală, urmărirea penală fiind completă, probele administrate relevând vinovăția inculpaților în săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante, fiind întrunit conținutul constitutiv al infracțiunii, atât sub aspect obiectiv cât și subiectiv, astfel că apărarea în sensul achitării inculpaților nu este întemeiată.

În ceea ce privește reducerea cuantumului pedepselor aplicate inculpaților, s-a reținut că solicitarea apărării nu este justificată față de gravitatea faptelor comise și de celelalte circumstanțe reale și personale menționate.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpații.

Prin decizia nr. 2092 din 20 aprilie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații B. C. R., P. T. Ș. și D. C., împotriva deciziei penale nr. 642 din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală, deducându-se, pentru fiecare recurent inculpat, durata arestării preventive de la 30 aprilie 2002 la zi.

S-a reținut, în esență, de către instanța de recurs, că instanța de fond a stabilit corect situația de fapt și vinovăția inculpaților, în raport de probatoriul administrat, dând o justă încadrare juridică faptelor comise, instanța de apel, în mod legal a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit. a Cod penal, majorând cuantumul pedepselor aplicate, astfel încât apărările privind necomiterea faptelor și criticile vizând stabilirea greșită a cuantumului pedepselor sunt infirmate de probele administrate, vinovăția inculpaților fiind corect stabilită, iar pedepsele just individualizate, cu respectarea dispozițiilor art. 72 Cod penal, soluția instanței de apel fiind amplu argumentată.

După epuizarea căilor de atac interne, prin cererea înregistrată - sub nr. 28.823/04 numitul B. C. R. a sesizat Curtea Europeană a Drepturilor Omului, criticând procedura penală derulată în ceea ce îl privește pentru inechitate și existența unei înscenări a poliției. S-a invocat încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1, art. 3 (cu privire la pedeapsa aplicată), art. 5 (cu privire la luarea și prelungirea măsurii arestării), art. 7 (cu privire la condamnarea pentru o infracțiune inexistentă) și art. 6 coroborat cu art. 14 ( prin majorarea pedepsei față de calitatea sa de student) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.

Prin hotărârea din 1 iunie 2010 (definitivă la 1 septembrie 2010) Curtea Europeană a reținut în esență că a avut loc încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenție având în vedere că autoritățile nu au oferit detalii și nu au făcut trimitere la nicio probă obiectivă referitoare la comportamentul infracțional al suspecților înainte de 29 aprilie 2002, părțile dând interpretări diferite evenimentelor de la acea dată, instanțele bazându-se în condamnarea reclamantului și coinculpaților pe probele din timpul urmăririi penale (rapoartele scrise ale agenților sub acoperire și declarațiile suspecților) și pe declarațiile date de inculpați în fața primei instanțe, fără a răspunde cererilor apărării în special cu privire la implicarea și rolul numitului „B.” și nici solicitările de prelevare a amprentelor digitale de pe pungile ce conțineau droguri sau de analizare a înregistrării evenimentelor, neaudiind pe agenții-sub-acoperire, astfel apărarea nu a avut ocazia de a adresa întrebări martorilor, instanțele acordând prioritate declarațiilor obținute de anchetatori, ceea ce poate ridica o problemă în privința respectării drepturilor apărării. Cu privire la susținerile inculpaților referitoare la implicarea poliției, instanțele nu puteau asigura respectarea principiului echității și al egalității armelor fără audierea numitului „B.” și pe agenții sub acoperire și fără a permite părților să adreseze, măcar în scris, întrebări acestor persoane, instanța trebuind să analizeze sau, cel puțin, să ofere explicații mai detaliate cu privire la motivul respingerii celorlalte cereri de administrare de probe, instanțele necercetând suficient susținerile apărării privind înscenarea poliției, procedura fiind lipsită de caracterul echitabil cerut de art. 6 din Convenție;

Ulterior, prin cererile înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuenții P. T. Ș., B. C. R. și D. C. au solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 408¹ Cod procedură penală revizuirea deciziei nr. 2092 din 20 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, față de aspectele constatate de CEDO.

Cererile au fost înregistrate distinct (sub nr._, nr._ și nr._ ).

Înalta Curte a apreciat că în conformitate cu dispozițiile art. 408¹ alin. 2 Cod procedură penală poate cere revizuirea „persoana al cărei drept a fost încălcat”. Deși aparent se poate argumenta că doar persoana care a avut în procedura în fața Curții Europene calitatea de reclamant poate cere revizuirea în baza art. 408¹ Cod procedură penală (sau după caz soțul și rudele apropiate ale condamnatului ori procurorul - conform dispozițiilor alin. 2 din același articol), Curtea a apreciat că textul nu poate fi interpretat într-o manieră restrictivă, în sensul că doar cel care a fost parte în procesul desfășurat în fața Curții de la Strasbourg poate fi revizuent în fața instanțelor interne.

O interpretare literală, dar și teleologică a acestui text impune concluzia conform căreia poate formula cerere de revizuire orice persoană pentru care s-a constatat o încălcare a unui drept prevăzut de Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale într-o cauză în care s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Curtea a apreciat că în speța supusă revizuirii, deși în fața Curții Europene, doar condamnatul B. a avut calitatea de reclamant, din motivarea hotărârii instanței europene rezultă că și ceilalți doi condamnați se află în aceeași situație de fapt și de drept, motiv pentru care, în mod indirect, Curtea de la Strasbourg a constatat încălcarea unor drepturi prevăzute de Convenție și cu privire la aceștia.

De aceea, Înalta Curte a constatat că aceștia pot avea calitatea de revizuient în baza art. 408¹ Cod procedură penală și drept consecință a admis cererea formulată și a dispus conexarea celor trei cauze.

Referitor la fondul cererilor de revizuire Înalta Curte a constatat că acestea sunt întemeiate și le-a admis pentru considerentele ce urmează.

Astfel, după cum rezultă din raportarea cererilor de revizuire la prevederile art. 408¹ alin.1 și 2 Cod procedură penală, și interpretarea lato sensu a acestor reglementări s-a constatat că acestea respectă condițiile de admisibilitate și temeinicie prevăzute de norma legală invocată.

Sub aspectul încălcării - prin modul de soluționare de către instanțe - a dreptului la un proces echitabil, s-a reținut că potrivit dispozițiilor art.20 din Constituție, dispozițiile Convenției Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (ratificată de România prin Legea nr.31/1994) urmau a se aplica prioritar, chiar în absența, la momentul judecării recursului a unei reglementări speciale procesual penale, în virtutea principiului aplicabilității directe a dispozițiilor legale privind drepturile omului, consacrate, în speță de reglementările Convenției.

Totodată, în mod independent de soluția ce s-ar fi pronunțat, încălcarea dreptului prevăzut de art.6 paragraful 1 cu distincțiile arătate în hotărârea CEDO, respectiv, neanalizarea apărărilor vizând existența unei înscenări, acordarea priorității declarațiilor date în cursul urmăririi penale, neaudierea colaboratorului „B.” au determinat o vătămare constând în pronunțarea unei soluții fără respectarea garanțiilor dreptului la proces echitabil, astfel că apare ca evident prejudiciul moral suferit de către părțile care nu au avut posibilitatea reală și efectivă de a-și susține și proba nevinovăția.

S-a constatat, totodată, că și în prezent continuă să se producă consecințele încălcării drepturilor consacrate de Convenție și recunoscute prin hotărârea pronunțată de instanța europeană, acestea fiind reprezentate de consecințele condamnării suferite de către revizuienți.

A rezultat, așadar, că unicul remediu apt a înlătura consecințele încălcării dreptului la proces echitabil, constatat prin hotărârea CEDO, îl reprezintă desființarea hotărârilor anterior pronunțate și dispunerea rejudecării cauzei de către prima instanță.

S-a reținut, de asemenea, că în considerentele hotărârii instanței europene s-a făcut referire global la procedura în urma căreia au fost condamnați revizuienții, astfel că independent de împrejurarea că doar unul dintre foștii coinculpați au formulat plângere la CEDO, hotărârea și constatările instanței europene urmează a fi privite ca producând efecte asupra cauzei în ansamblul ei.

S-a avut în vedere, totodată, că apărările comune ale revizuienților pe parcursul procesului penal în care au avut calitatea de coinculpați au făcut constant referire la nesăvârșirea infracțiunilor imputate, înscenarea acestora de către poliție și la necesitatea audierii colaboratorului.

Din analiza actelor dosarului a rezultat că apărarea a solicitat în repetate rânduri restituirea cauzei la parchet pentru completarea urmăririi penale și audierea numitului „B.” (filele 35, 80, 92,114 dosar fond), audierea acestuia, fiind încuviințată de către instanță după ce a fost identificat (fila 114 dosar fond) pentru ca ulterior citării cu mandat de aducere urmată de neprezentarea acestuia, instanța să considere terminată cercetarea judecătorească, singurele probe administrate nemijlocit în cursul judecății fiind audierea inculpaților și a doi martori din acte (filele 32-34, 66, 67 dosar fond). Așadar, instanțele și-au bazat hotărârile, preponderent, pe probe din cursul urmăririi penale, etapă ce nu oferea inculpaților garanțiile administrării în condiții de nemijlocire, contradictorialitate și publicitate a probelor noi sau a celor deja administrate.

Așa fiind, pentru asigurarea respectării sub toate aspectele a dreptului la apărare a revizuienților s-a constatat că se impune, potrivit dispozițiilor art. 408¹ alin. 11 lit. b Cod procedură penală, desființarea hotărârilor pronunțate față de revizuienți în fond, apel și recurs.

Prin raportare la constatările instanței europene privind inechitatea procedurii (sub aspectul respectării drepturilor apărării și egalității armelor) care a avut drept consecință condamnarea revizuienților, pentru a se administra probele la care face referire hotărârea CEDO și a oricăror dovezi a căror utilitate ar rezulta în cursul cercetării judecătorești cauza a fost trimisă, spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul București, instanță care urma să aibă în vedere constatările cuprinse în hotărârea CEDO, relevante în cauză, cu privire la toți participanții.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 408¹ alin. 11 pct. b Cod procedură penală, Înalta Curte a admis cererile de revizuire, a desființat sentințele nr. 387 din 15 aprilie 2003 a Tribunalului București, Secția a II-a Penală, decizia nr. 642/A din 29 octombrie 2003 a Curții de Apel București, Secția a II-a Penală și nr. 2092 din 20 aprilie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Penală, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare primei instanțe, Tribunalul București, cu consecința punerii de îndată în libertate a revizuienților B. C. R. și P. T. Ș..

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a Penală, sub nr._/3/2011.

Tribunalul, ținut fiind de respectarea exigențelor CEDO în cauza care a ocazionat redeschiderea judecății, luând act că inculpații nu au adus la cunoștință instanței că doresc să dea declarații în prezenta cauză, a pus în discuție necesitatea suplimentării probatoriilor, prin audierea investigatorilor sub acoperire cu nume de cod „Sven”și „T.”, în temeiul dispozițiilor art.327 Cod de procedură penală, depozițiile acestora, luate sub prestare de jurământ religios fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei la filele 42-43, respectiv fila 56 vol. instanță.

De asemenea, Tribunalul, luând act de conținutul procesului-verbal de la fila 78 din dosarul cauzei, de unde rezultă că în Arhiva IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale nu mai există o evidență a filmărilor efectuate la acțiunile de prindere în flagrant începând cu anul 2005, prin urmare nici filmarea efectuată la acțiunea de prindere în flagrant a inculpaților din data de 29.04.2002, dar și că la data de 12.10.2006 a fost distrusă cantitatea de 1965 comprimate de MDMA sigilate cu sigiliul tip MI nr._ și indisponibilizate la I.G.P.R – D.C.J.S.E.O, conform dovezii . nr._ din data de 30.05.2002, conform procesului-verbal de distrugere aflat la filele 81-82 dosar instanță, unde se menționează că au fost prelevate contraprobe, chiar dacă această măsură nu fusese dispusă expres în dispozitivul sentinței de condamnare a inculpaților, rămasă definitivă prin decizia nr. 2092 din 20 aprilie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, a constatat imposibilă aducerea la îndeplinire în acest moment procesual a prescripțiilor CEDO privind prelevarea amprentelor digitale de pe pungile ce conțineau droguri sau de analizare a înregistrării evenimentelor.

Totodată, s-a procedat la audierea colaboratorului cu nume de cod „Gotti”, respectiv a martorului P. B. E., încarcerat în New Jersey, cu nr. de deținut_-053 u. 57 03 F.c.i, a cărui identitate reală a fost devoalată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Bulfinski c. României (Hotărârea din_ publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 21 din_ ), depoziția acestuia, luată sub prestare de jurământ religios, fiind consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei. Tribunalul, față de procesele-verbale întocmite de la înregistrarea dosarului și până la data de 14.11.2011, de unde a rezultat că acesta nu mai domiciliază pe teritoriul României, a pus în discuție necesitatea audierii acestuia prin videoconferință în ședința publică din 14 11 2011.

Deși încă de la primul termen de judecată – 28 03 2011 – s-a prorogat audierea în calitatea de martori în circumstanțiere după formularea unor cereri cu respectarea prescripțiilor prev. de art. 320 alin 3 C pr pen, în cursul cercetării judecătorești nu s-a mai reiterat această cerere de probatorii.

La solicitarea instanței au fost comunicate fișele de cazier actualizate ale inculpaților.

Analizând materialul probator administrat în cauză instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:

În data de 29 aprilie 2002, inculpații P. T. Ș., B. C. R. și D. C. au fost surprinși în flagrant în timp ce traficau cantitatea de 2.015 comprimate de MDMA, droguri sintetice de mare risc, oferind-o spre vânzare investigatorului „Sven” în incinta restaurantului McDonald s din București, Piața Romană.

Tribunalul a reținut această situație de fapt, înlăturând apărările inculpaților, care au susținut constant că flagrantul a fost o înscenare, constatând că în conformitate cu art. 21 din Legea nr. 143/2000, procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor acoperiți pentru descoperirea faptelor, identificarea autorilor și obținerea mijloacelor de probă, în situația în care există indicii temeinice că a fost săvârșită sau se pregătește comiterea unei fapte prevăzute în prezenta lege, iar potrivit art. 22 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, actele încheiate de polițiști și colaboratorii acestora pot constitui mijloace de probă.

Tribunalul a înlăturat declarațiile inculpaților de nerecunoaștere a faptelor comise, declarații ce au fost infirmate de procesele-verbale încheiate de organele de urmărire penală cu ocazia surprinderii în flagrant a inculpaților, procesele-verbale întocmite de investigatorii acoperiți „Tony” și „Sven”, de raportul de constatare tehnico-științifică nr._ din 8 mai 2002 în care se atestă că proba înaintată este constituită din 2015 comprimate care conțin 3,4 metilendioxi-metamfetamina (MDMA) care face parte din Tabelul I anexa la Legea nr. 143/2000, iar cele 1965 comprimate de MDMA rămase după efectuarea analizelor au fost predate organului de cercetare penală, de unde a rezultat intenția inculpaților de comercializare a drogurilor sintetice de mare risc, concretizate în activitatea de negociere a acestora cu investigatorul „Tony” și colaboratorul „G.”, fapt ce a determinat autorizarea investigatorului „Sven” să tranzacționeze cu inculpații livrarea drogurilor, supravegherea celor trei inculpați realizându-se încă din data de 18 aprilie 2002, colaboratorul și investigatorii fiind audiați nemijlocit de instanță, eventualele neconcordanțe față de cele întâmplate la epoca faptelor putând fi explicata prin audierea acestora la un interval mai mare de 9, respectiv 10 ani de la prinderea inculpaților în flagrant.

Astfel, din procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire „Sven”, „T.”, aflate la filele 5-6 dup, a căror activitatea a fost autorizată de procuror la data de 18 aprilie 2002 (a se vedea autorizațiile cu nr. 57/D/2002, 58/D/2002, emise ca urmare a împrejurării că la data de 18 aprilie 2002, poliția a cerut parchetului autorizația de a folosi agenți sub acoperire și un colaborator pentru a investiga pista referitoare la pretinsele activități infracționale ale suspecților, iar în aceeași zi, Secția de combatere a corupției și criminalității organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție (P.) a autorizat 2 agenți, denumiți în procedură „T.” și „Sven” (cel din urmă fiind prezentat reclamantului și prietenilor săi cu numele „A.”), și un colaborator, „Gotti”, pentru a participa la operațiune), a rezultat că inculpații doreau să comercializeze droguri sintetice de mare risc, aspect dovedit prin activitatea de negociere a acestora cu investigatorul „Tony” și colaboratorul „Gotti”, fapt ce a determinat autorizarea investigatorului „Sven” să tranzacționeze cu inculpații livrarea drogurilor, supravegherea celor trei inculpați realizându-se încă din data de 18 aprilie 2002, întâlnirea pentru achiziționarea drogurilor fiind stabilită între aceștia și investigatorul „Sven” la Restaurantul Mc" Donald"s în data de 29 aprilie 2002, ora 2100.

Procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire „Sven”, „T.” s-au coroborat atât cu declarația colaboratorului cu nume de cod „Gotti”, respectiv a martorului P. B. E., audiat nemijlocit de instanță în data de 24 09 2012, dar și cu declarația dată de inculpata D. C. în cursul urmăririi penale, la data de 30.04.2002, aceasta arătând că s-a deplasat împreună cu inculpatul P. T. Ș. în zona Piața Romană, la Restaurantul Mc" Donald"s, unde s-au întâlnit cu inculpatul B. și cu „A. Italianu” (investigatorul Sven), cunoscând că în acest local ceilalți doi inculpați urmau să comercializeze pastile MDMA ( a se vedea fila 7 a declarației). Tribunalul a mai reținut din declarația dată în cursul urmăririi penale de inculpatul B. C. R. la data de 29 04 2002 că și acesta a „recunoscut că a participat la discuțiile referitoare la tranzacționarea pastilelor cu inculpatul P. T. Ș., B., A. și C., dar nu a recunoscut că a procurat aceste droguri”.

Și în cauza Bulfinski împotriva României s-a reținut ca fiind „evenimentele necontestate din 29 aprilie 2002” „ împrejurarea că la data de 29 aprilie 2002, Sven s-a întâlnit cu inculpații B., P. T. Ș. și inculpata D. C. într-un restaurant (restaurantul E) și a fost de acord să se întâlnească din nou cu ei mai târziu în aceeași zi, iar la ora 21¹⁵, reclamantul și P. T. Ș. erau așezați împreună cu A. pe terasa restaurantului M, iar D. C. era așezată la masa alăturată împreună cu câțiva prieteni când, de la mesele alăturate, s-au ridicat în picioare câțiva ofițeri de poliție îmbrăcați civil și i-au arestat pe cei 3 suspecți. De sub masa reclamantului a fost luată o pungă de plastic galbenă și când i s-a verificat conținutul; poliția a remarcat că aceasta conținea pâine, sub care se aflau câteva pachete legate cu bandă maronie ce conțineau în total 2.016 tablete albe, care ulterior s-au dovedit a fi ecstasy”.

CEDO a mai reținut în cauza mai sus amintită că în momentul arestării sale, D. C. a recunoscut în fața procurorului că ea și P.T. făcuseră trafic de droguri. Cu toate acestea, în fața primei instanțe, aceasta și-a retras declarațiile, susținând că a fost constrânsă de poliție să le dea, în schimbul promisiunii că va fi eliberată după 10 minute dacă era de acord să declare ceea ce i se spunea, aspect pe care, și în rejudecare, Tribunalul l-a apreciat ca fiind nefondat, inculpata nefăcând nici o dovadă privind exercitarea asupra sa a unor mijloace de constrângere enumerate de art. 68 Cod procedură penală pentru ca declarația să-și piardă valoarea probatorie. Instanța de fond, în rejudecare, nu a înlăturat declarația dată de inculpata D. C. în cursul urmăririi penale, la data de 30.04..2002, ci a coroborat-o cu procedee probatorii și mijloace de probă pentru a reține situația de fapt care exprimă adevărul .

Astfel, Tribunalul, verificând respectarea standardelor de protecție a dreptului la un proces echitabil consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, inter alia, și în hotărârea Khan c. Marea Britanie din 12 mai 2000, a observat că administrarea probelor prevăzute de lege, în condițiile stabilite de Codul de procedura penală, de legislația specială și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului de către organul de urmărire penală a fost guvernată de principiul loialității, consacrat de disp art 68 C.pr.pen, neexistând o provocare a organelor judiciare.

Și în cauza Bulfinski împotriva României, pentru a stabili dacă, în cauza de față, agenții de poliție sub acoperire s-au limitat sau nu la „investigarea activității infracționale într-un mod esențialmente pasiv” (cu trimitere la cauza Ramanauskas), Curtea a reiterat jurisprudența sa recentă referitoare la art. 6 din Convenție, în care a făcut o distincție detaliată între conceptul de înscenare și utilizarea tehnicilor legale ale activităților sub acoperire și a reafirmat obligația instanțelor interne de a face o analiză atentă a materialului aflat la dosar atunci când un acuzat invocă o înscenare din partea poliției.

În acest context, Curtea a mai stabilit și că rolul său, potrivit art. 6 § 1 din Convenție, nu este să stabilească dacă anumite mijloace de probă au fost obținute ilegal, ci mai degrabă să analizeze dacă o astfel de „ilegalitate” a avut drept consecință încălcarea unui alt drept protejat prin Convenție; astfel, Curtea trebuie să analizeze calitatea aprecierilor făcute de instanțele interne cu privire la pretinsa înscenare și să se asigure că acestea au asigurat în mod adecvat dreptul la apărare al inculpatului, în special dreptul la proceduri contradictorii și la egalitatea armelor (cu trimitere la cauza Ramanauskas,; Malininas împotriva Lituaniei, nr. 10.071/04, §§ 34-35, 1 iulie 2008, și Bykov împotriva Rusiei [MC], nr. 4.378/02, §§ 88-93, 10 martie 2009).

Curtea a mai ținut seama însă seama de o . „considerente”, concluzionând că nu există niciun indiciu că reclamantul sau coinculpații ar fi fost implicați anterior în infracțiuni legate de droguri, după ce a observat că autoritățile nu au oferit detalii și nu au făcut trimitere la nicio probă obiectivă referitoare la comportamentul infracțional al suspecților înainte de incidentele din data de 29 aprilie 2002; mai mult chiar, nu s-au găsit droguri nici în posesia reclamantului, nici la el acasă.

Tribunalul a avut, însă, în vedere că din declarația inculpatei D. C. dată la 30 04 201 2(fila 1 față-verso), a rezultat că încă din prima seara de când l-a cunoscut pe Bulfinski R. în decembrie 2001 la discoteca Space, prietenul său M. i-a cumpărat de la R. o pastilă de Ecstasy cu suma de 300.000 lei, iar apoi a constatat că acesta se ocupă cu vânzarea de droguri, văzându-l pe inculpat ea însăși cum vinde droguri în discotecă.

Tribunalul a avut în vedere acest indiciu că reclamantul sau coinculpații ar fi fost implicați anterior în infracțiuni legate de droguri pentru a sublinia, în lumina principiilor statuate de CEDO în cauzele Khudobin împotriva Rusiei, Ramanauskas împotriva Lituaniei că în acest context nu mai poate fi susținută teza inculpaților privind provocarea din partea autorităților judiciare, fiind evident că în cauza de față, agenții de poliție sub acoperire s-au limitat sau nu la „investigarea activității infracționale într-un mod esențialmente pasiv” (înțelesul acestei sintagme în accepțiunea CEDO fiind explicat în cauza Ramanauskas).

De asemenea, Curtea a mai observat că părțile au dat interpretări diferite evenimentelor ce au avut loc la data de 29 aprilie 2002. În opinia autorităților, reclamantul și coinculpații săi acceptaseră să intermedieze tranzacția. Cu toate acestea, reclamantul, susținând că a fost vorba despre o înscenare a poliției, a declarat că nu știa ce conține punga, care, de fapt, îi aparținea colaboratorului poliției, B.; de asemenea, reclamantul a mai susținut că drogurile din pungă aparțineau poliției.

În lumina acestor interpretări divergente, a fost esențial pentru Curte să analizeze procedura în care a fost invocat capătul de cerere privind provocarea, pentru a se asigura că drepturile apărării au fost asigurate în mod adecvat, în special dreptul la o procedură contradictorie și la egalitatea armelor.

În rejudecare, după ce s-a asigurat că drepturile apărării au fost asigurate în mod echitabil prin audierea investigatorilor sub acoperire și a colaboratorului, Tribunalul a avut în vedere că legea nu acordă o forță probantă deosebită declarațiilor inculpatului, acestea putând servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări care rezultă din ansamblul probelor existente în cauză (pentru a concluziona astfel, Tribunalul a considerat utilă referirea la art 69 C. pr. pen., unde este prevăzută valoarea penală a declarațiilor inculpatului). De asemenea, potrivit art. 63 alin.2 Cod procedură penală, probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanța de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate, în scopul aflării adevărului.

Cât privește declarațiile succesive ale inculpatei, care inițial, în cursul urmăririi penale, a recunoscut comiterea faptelor de care este învinuită, iar în cursul cercetării judecătorești a revenit asupra depozițiilor anterioare, Tribunalul, în mod judicios, a avut în vedere declarațiile date în cursul urmăririi penale care s-au coroborat cel mai bine cu celelalte mijloace de probă administrate de către organele judiciare. Negarea de către inculpată a realității declarațiilor de recunoaștere a săvârșirii faptei date în cursul urmăririi penale nu a putut fi luată în considerare dacă s-au administrat în cursul procesului penal alte probe, neîndoielnice, de vinovăție.

Sintetizând, instanța de fond, în rejudecare, a reținut că participarea inculpaților la comiterea infracțiunilor deduse judecății, astfel cum au fost descrise în actul de inculpare, reiese din materialul probator administrat în faza de urmărire penală, dar și în fața Tribunalului, în rejudecare, respectiv din audierea investigatorilor sub acoperire cu nume de cod „Sven” și „T.”, în temeiul dispozițiilor art.327 Cod de procedură penală, depozițiile acestora, luate sub prestare de jurământ religios fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei la filele 42-43, respectiv fila 56 vol. instanță, de procesul-verbal de la fila 78 din dosarul cauzei, de unde rezultă că în Arhiva IGPR – Direcția de Operațiuni Speciale nu mai există o evidență a filmărilor efectuate la acțiunile de prindere în flagrant începând cu anul 2005, prin urmare nici filmarea efectuată la acțiunea de prindere în flagrant a inculpaților din data de 29.04.2002, de mențiunile procesului-verbal de distrugere aflat la filele 81-82 dosar instanță din care rezultă că la data de 12.10.2006 a fost distrusă cantitatea de 1965 comprimate de MDMA sigilate cu sigiliul tip MI nr._ și indisponibilizate la I.G.P.R – D.C.J.S.E.O, conform dovezii . nr._ din data de 30 05 2002, proces-verbal, unde se menționează că au fost prelevate contraprobe, chiar dacă această măsură nu fusese dispusă expres în dispozitivul sentinței de condamnare a inculpaților, rămasă definitivă prin decizia nr. 2092 din 20 aprilie 2004 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția Penală, din împrejurarea că exista motive obiective pentru care Tribunalul a constatat imposibilă aducerea la îndeplinire în acest moment procesual a prescripțiilor CEDO privind prelevarea amprentelor digitale de pe pungile ce conțineau droguri sau de analizare a înregistrării evenimentelor. Cu toate acestea, existența pungii de plastic galbene în care se aflau câteva pachete legate cu bandă maronie ce conțineau în total 2.016 tablete albe care ulterior s-au dovedit a fi ecstasy, a fost atestată de planșa foto de la fila 15 dup, fiind lipsit de relevanță dacă aceasta cuprindea amprentele unora sau a tuturor inculpaților, Tribunalul constatând că elementul material al traficului de droguri este întrunit în varianta oferirii spre vânzare.

Și depoziția martorului P. B. E., luată sub prestare de jurământ religios, consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei, s-a coroborat cu mențiunile consemnate în cuprinsul procesului-verbal de prindere în flagrant a inculpaților din data de 29 04 2002, aflat la filele 2-3 dosar urmărire penală.

Din probele administrate în cauză a rezultat că în data de 29 aprilie 2002, inculpații P. T. Ș., B. C. R. și D. C. au fost surprinși în flagrant în timp ce traficau cantitatea de 2.015 comprimate de MDMA, droguri sintetice de mare risc, oferind-o spre vânzare investigatorului „Sven” în incinta restaurantului McDonald s din București, Piața Romană.

În drept, instanța de fond, în rejudecare a reținut că inculpații au săvârșit infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă prev. de art. 2 al. 1 și 2 din Legea 143/2000.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii constă în acțiunea inculpaților de a oferi spre vânzare un drog de mare risc, respectiv MDMA. Acțiunea a avut ca obiect un drog de mare risc, respectiv MDMA, înscris în Anexa nr.1 la Legea nr.143/2000, existența sa fiind confirmată de raportul de constatare tehnico-științifică. Urmarea imediată a faptei constă într-o stare de pericol pentru sănătatea publică și a consumatorilor, generată de săvârșirea activității incriminate, iar legătura de cauzalitate dintre faptă și urmare rezultă ex re, fiind vorba de o infracțiune de pericol.

Sub aspectul laturii subiective, inculpații au săvârșit infracțiunea dedusă judecății cu intenție indirectă în sensul dispozițiilor art.19 pct.1 lit.b Cod penal.

Inculpații au avut reprezentarea faptei, a consecințelor antisociale și, deși nu au urmărit producerea rezultatului care apare ca inevitabil din momentul săvârșirii elementului material, au acceptat posibilitatea survenirii acestuia. Inculpații au cunoscut natura substanței la care se referă acțiunea lor și au acționat cu aceeași rezoluție infracțională fiecare în parte.

La stabilirea pedepsei instanța de fond, în rejudecare, a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 Cod penal: dispozițiile părții generale a Codului Penal (condițiile răspunderii penale, formele de vinovăție), limitele de pedeapsă stabilite în legea specială, gradul de pericol social (în raport de extinderea fenomenului infracțional din acest domeniu pe întreg teritoriul țării, amplificarea și diversificarea criminalității asociate consumului de droguri, creșterea numărului de consumatori de droguri, cantitatea de droguri care a făcut obiectul faptelor), circumstanțele personale ale inculpaților, care au executat deja în parte sau integralitate pedeapsa aplicată, existând prezumția că ar fi debutat procesul de reeducare în penitenciar; faptul că în ceea ce-l privește pe inculpatul P. T. Ș., instanța a fost ținută de respectarea principiului de nevinovăție, neputând trage vreo concluzie cu privire la mențiunile din fișa de cazier actualizată a acestuia, unde se face referire la săvârșirea unei noi infracțiuni de trafic de droguri.

Din perspectiva gradului de pericol social concret al infracțiunilor săvârșite în 29.04.2002, astfel cum s-a arătat anterior, au fost relevante cantitatea și natura drogului traficat, suma de bani ce ar fi urmat să fie primită de cei trei inculpați dacă ar fi avut loc vânzarea activității infracționale, adaugă un plus de periculozitate faptei, dar și inculpaților.

Instanța de fond a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 74 al 1 lit. a Cod penal, având în vedere conduita bună a inculpaților avută anterior săvârșirii faptei rezultând din lipsa antecedentelor penale. În situația de față, recunoașterea acestei împrejurări de fapt ca circumstanță atenuantă este posibilă tocmai prin faptul că reduce gravitatea faptei săvârșite de inculpați în ansamblul său și îi caracterizează pe aceștia într-o asemenea manieră încât numai aplicarea unei pedepse sub minimul special ar putea contribui la corectarea conduitei acestuia față de ordinea de drept, ținând cont de perioada deja executată în contul pedepselor aplicate, interval în care a debutat procesul de reeducare în penitenciar.

La stabilirea pedepsei aplicate inculpatei D. C., instanța în rejudecare a avut în vedere și atitudinea inițială adoptată de aceasta în faza de urmărire penală, apreciind că inculpata merită o șansă să-și corecteze comportamentul față de ordinea de drept prin aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special printr-o pedeapsă într-un cuantum mai mic față de pedepsele ce au fost aplicate inculpaților Bulfinski R. și P. T. Ș..

Față de aceste considerente, Tribunalul, în temeiul disp. art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 74 alin 1 lit a-76 lit a Cod penal a condamnat pe inculpații P. T. Ș. și Bulfinski C. R. la pedepse de 9 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, deducând din pedepsele aplicate perioadele executate de aceștia de la 30.04.2002 la 24 01 2011, anulând mandatele de executare nr. 469, respectiv 470/3.05.2004 emise de Tribunalul București, Secția a II-a Penală și dispunând emiterea unor noi mandate de executare privind pe inculpații P. T. Ș. și Bulfinski C. R., dispunându-se ca această măsură să fie adusă la îndeplinire la rămânerea definitivă a prezentei sentințe de condamnare, iar pe inculpata D. C. la pedeapsa de 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, Tribunalul luând act că pedeapsa a fost executată în baza mandatului de executare nr. 471/3.05.2004 emis de Tribunalul București, Secția a II-a Penală în perioada 30.04.2002 – 04.05.2010.

Din minuta acestei sentințe penale a rezultat că Tribunalul a dispus deducerea din pedeapsa de 8 ani aplicată inculpatei D. C. perioada deja executată de la 30.04.2002 la 24.01.2011, dispunând totodată anularea mandatului de executare nr. 471/03.05.2004 emis de Tribunalul București – Secția a II-a Penală și emiterea unui nou mandat de executare la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Ulterior, prin încheierea din data de 01.11.2012, Tribunalul a dispus îndreptarea erorii materiale în sensul deducerii perioadei deja executate de la data de 30.04.2002 la 04.05.2010, constatând totodată că pedeapsa a fost deja executată în baza mandatului de executare nr. 471/_ emis de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în perioada de la 30.04.2002 la 04.05.2010.

Împotriva acestei sentințe penale au formulat apel P. de pe lângă Tribunalul București și inculpații P. T. Ș., D. C. și B. C. R..

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală la data de 27.12.2012 sub nr._/3/2011.

Apelul Parchetului a vizat următoarele aspecte:

1. Nelegalitatea hotărârii în sensul greșitei deduceri a prevenției și perioadei executate în privința inculpatei D. C..

Astfel, P. a apreciat că aspectele constatate prin încheierea de îndreptare a erorii materiale de către instanța de fond, respectiv greșita deducere a perioadei deja executate, nu pot fi rectificate pe calea îndreptării erorii materiale, ci numai prin folosirea căilor de atac.

De asemenea, P. a apreciat că dispozițiile de anulare ale mandatului de executare nr. 471/_ emis de Tribunalul București – Secția a II-a Penală ar fi trebuit menținute, în condițiile în care pedeapsa dată spre executare în baza acestui mandat era de 12 ani închisoare, iar prin sentința apelată instanța de fond a aplicat inculpatei o pedeapsă mai mică de doar 8 ani închisoare, fără a observa că perioada deja executată de această inculpată este mai mare decât cea dată spre executare.

2.Netemeinicia pedepselor aplicate inculpaților D. C., P. T. Ș. și B. C. R..

Astfel, s-a apreciat că pedeapsa aplicată inculpaților nu este corect individualizată, deoarece instanța de fond nu a avut în vedere aspecte ce țin de modalitatea concretă de săvârșire a faptei, ci a reținut doar aspectele ce țin de persoana inculpaților și, totodată, nu este aptă pentru atingerea scopului pedepselor astfel cum este definit de dispozițiile art. 52 Cod penal.

De asemenea, a criticat sentința penală atacată în sensul nelegalei rețineri a circumstanței atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74 lit. a Cod penal față de cantitatea mare de droguri traficate, și anume 2015 comprimate MDA, și a omisiunii reținerii circumstanței agravante prevăzute de dispoziții art. 75 lit. a Cod penal, solicitând menținerea pedepsei aplicate de instanța de fond, de 9 ani închisoare, întrucât față de limitele care s-ar aplica urmare a reținerii art. 320 ind. 1 C.p.p. 6 ani și 8 luni și 13 ani și 4 luni, pedeapsa s-ar situa spre mediu, în cazul în care s-ar înlătura circumstanța atenuantă.

Apelantul inculpat P. T. Ș., după ce a depus la dosar prin apărător din oficiu motive de apel, solicitând – în esență – în principal achitarea sa, iar în subsidiar reindividualizarea pedepsei, a învederat personal că își retrage apelul declarat în cauză, arătând că dorește să fie audiat și să recunoască săvârșirea faptelor, cu consecința aplicării dispozițiilor art. 320 indice 1 C.proc.pen.

De asemenea, apelantul inculpat P. T. Ș. a depus la dosar, în copie, MEPI nr. 30/05.02.2013 emis de Tribunalul București – Secția I Penală în dosarul nr._/3/2012 ( fila 39 dosar apel).

Apelantul inculpat B. C. R., prin avocatul ales, a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 lit. b Cod procedură penală, pentru că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege.

A apreciat că așa cum s-au săvârșit faptele, în realitatea lor, organele de urmărire penală și investigatorii sub acoperire nu s-au limitat la o simplă supraveghere a unei livrări de droguri ci, în mod repetat, conform probelor de la dosar, timp de peste două săptămâni, au insistat ca acel colaborator să facă în așa fel încât să îi determine să participe la această livrare supravegheată. A precizat că nu s-a stabilit că drogurile aparțineau inculpatului și coinculpaților și că într-o livrare supravegheată a fost autorizată folosirea drogurilor de către procurorul DIICOT, acestea au ajuns la investigatorii sub acoperire și ulterior, în posesia inculpatului sau inculpaților. Scopul acestor droguri nu era decât să îi determine pe ei să participe la această activitate supravegheată, fiind vorba de o faptă putativă.

Apelanta inculpată D. C. a solicitat achitarea, în temeiul art. 16 lit. c Cod procedură penală, deoarece nu există probe că a săvârșit fapta care i se reține în sarcină. A arătat că punga în care au fost găsite drogurile s-a aflat sub o altă masă decât cea la care s-a aflat inculpata, că pe această pungă nu au fost găsite amprentele sale, că martorul P. a colaborat cu organele de urmărire penală din interes personal, fiind cercetat la acel moment într-o altă cauză și urmărea să obțină aplicarea cauzei de reducere a pedepsei, că tranzacția a fost încheiată de numitul B. care era colaborator al organelor de urmărire penală care le-a înscenat inculpaților acest comerț cu droguri, totul fiind, de fapt, o livrare supravegheată în alt scop, căzând victime inculpații din prezenta cauză.

Curtea, având în vedere poziția procesuală a apelantului-inculpat P. T. Ș., precum și conținutul relațiilor primite de la Biroul Național Interpol, prefigurându-se o prelungire a procesului penal în ceea ce privește apelurile formulate de apelanții-inculpați D. C. și B. C. R., pentru o mai bună soluționare a cauzei și pentru a nu afecta dreptul la un proces echitabil al apelantului-inculpat P. T. Ș. a dispus disjungerea apelurilor formulate de apelanții-inculpați D. C. și B. C. R. precum și a apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul București în ceea ce îi privește pe cei doi apelanți-inculpați.

S-a procedat la audierea apelantului-inculpat P. T. Ș., acesta recunoscând în totalitate învinuirile ce i se aduc și solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320 indice 1 C.proc.pen.

Așadar, prin decizia penală nr. 139/07.05.2013, în baza art. 369 C.proc.pen. s-a luat act de retragerea apelului formulat de apelantul inculpat P. T. Ș..

În baza art. 379 pct. 2 lit. a C.proc.pen .s-a admis apelul formulat de P. DE PE L. TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr. 723/23.10.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a Penală în dosarul nr._/3/2011.

A fost desființată, în parte, sentința penală apelată și, rejudecând:

În temeiul art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 320¹ C.proc.pen. cu referire la art. 75 lit. a C.pen., art. 74 lit. a C.pen. și art. 80 C.pen. a condamnat pe inculpatul P. T. Ș. la 9 ani închisoare.

Au fost menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate referitoare la P. T. Ș..

În baza art. 192 alin. 2 C.proc.pen. a fost obligat apelantul inculpat P. T. Ș. la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 300 lei urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiției.

În urma disjungerii apelurilor formulate de apelanții-inculpați D. C. și B. C. R. precum și a apelului Parchetului de pe lângă Tribunalul București în ceea ce îi privește pe cei doi apelanți-inculpați, s-a constituit dosarul nr._ .

Inculpatul B. C. R., aflat în stare de deținere la penitenciarul LES NICOLLE din GUERNSEY, MAREA BRITANIE, a fost citat la acest penitenciar conform procedurii instituite de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Deși s-au făcut numeroase demersuri pentru ca inculpatul B. C. R. să fie audiat prin comisie rogatorie internațională, acestea au rămas fără rezultat, astfel cum rezultă din actele aflate la dosarul cauzei.

În privința acestui aspect este însă de remarcat faptul că inculpatul a fost prezent la rejudecarea în fond a cauzei, neaducând la cunoștință primei instanțe că dorește să dea declarații în prezenta cauză, iar în faza apelului acesta a fost reprezentat de același avocat ales care i-a asigurat asistența juridică la fond.

Curtea, verificând sentința atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele invocate de apelanți, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) N.C. proc. pen. –reține următoarele:

Materialul probator administrat în cauză în cursul urmăririi penale și în faza de judecată a fost corect evaluat de către instanța de fond sub aspectul situației de fapt, rezultând indubitabil că, la data de 29 aprilie 2002 inculpații B. C. R., D. C. și P. T. Ș. au fost surprinși în flagrant în timp ce traficau cantitatea de 2.015 comprimate de MDMA, droguri sintetice de mare risc, oferind-o spre vânzare investigatorului „Sven” în incinta restaurantului McDonald’s din București, Piața Romană, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

De altfel, inculpatul P. T. Ș. nu a contestat în fața instanței de apel această situație de fapt, care a reieșit din probele administrate în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești desfășurate în fața instanței de fond, pe care acest inculpat și le-a însușit prin declarația dată în fața instanței de apel, solicitând aplicarea dispozițiilor art. 320¹ Cod proc.pen.

Cu acest prilej, inculpatul P. T. Ș. a recunoscut acuzațiile ce i se aduc încă din anul 2002, descriind modul în care s-au desfășurat evenimentele din 29.04.2002 când a avut loc flagrantul realizat de organele de poliție, cu privire la care până în fața instanței de apel inculpatul P., alături de inculpații B. C. R. și D. C., au susținut că a fost o înscenare din partea poliției.

Astfel, inculpatul P. a arătat că B. P. le-a propus lui și inculpatului B. să îi ajute să vândă unei persoane o cantitate de droguri, necesitatea realizării prin intermediar rezultând din împrejurarea că B. nu dorea ca respectiva persoană să știe că drogurile provin de la el.

Prețul cerut pentru vânzarea drogurilor a fost fixat la o întâlnire ce a avut loc la barul Everest între inculpații P. și B. cu investigatorul sub acoperire – așa zis-ul prieten al lui B. – negocierea având loc cu privire la preț conform indicațiilor lui B..

A mai relatat inculpatul P. că B. P. a venit cu inculpatul B. în bar și le-a dus plasa cu droguri (2000 comprimate MDMA, deși inițial fusese vorba de 4000 de comprimate MDMA), care avea deasupra și 4 pâini. Plasa i-a fost dată inculpatului P., D. C. fiind în acel moment la baie. A mai arătat inculpatul că B. și B. au plecat cu mașina cu 2 locuri spre restaurantul MacDonald’s, unde urma să aibă loc întâlnirea cu cumpărătorul, iar inculpatul P. și inculpata D. au mers pe jos spre restaurantul McDonald’s cu plasa menționată, transportată doar de inculpatul P.. A mai menționat inculpatul P. că atunci când a ajuns la restaurantul McDonald’s s-a așezat la masa la care se afla inculpatul B. cu cumpărătorul, așa-zisul prieten al lui B. ( care era de fapt investigatorul sub acoperire ,,Sven’’, pe care inculpații îl cunoșteau sub numele de A., cum le fusese prezentat - sbl.ns.), a pus plasa cu drogurile sub masă și apoi a intervenit poliția, realizându-se flagrantul.

A mai arătat inculpatul că în acest timp D. se afla la altă masă, cu niște colegi de facultate, în finalul declarației date în fața instanței de apel inculpatul P. arătând că ,,noi am cunoscut despre ce este vorba, am știut ce facem,,.

Aspectele învederate de apelantul inculpat P. se coroborează cu mențiunile procesului-verbal de prindere în flagrant a inculpaților din data de 29.04.2002 (filele 2-3 DUP) și ale proceselor verbale întocmite de către investigatorii sub acoperire Tony și Sven, declarațiile date în cauză în fața instanței de fond ca martori cu identitate protejată de cei doi și declarațiile colaboratorului cu nume cod Gotti a cărui identitate a fost devoalată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în hotărârea dată în cauza B. contra României – par. 18, acesta fiind în realitate P. B. E., audiat în calitate de martor în fața instanței de fond (fila 261 dosar fond după rejudecare), dar și cu concluziile raportului de constatare tehnico-științifică nr._ din 8 mai 2002 în care se atestă că proba înaintată este constituită din 2015 comprimate care conțin 3,4 metilendioxi-metamfetamina (MDMA) care face parte din Tabelul I anexa la Legea nr. 143/2000.

Din procesele-verbale încheiate de investigatorii sub acoperire „Sven” (fiind prezentat inculpaților cu numele „A.”) și „T.”, a căror activitate a fost autorizată de procuror la data de 18 aprilie 2002 (prin autorizațiile cu nr. 57/D/2002, 58/D/2002) rezultă că inculpații doreau să comercializeze droguri sintetice de mare risc, aspect dovedit prin activitatea de negociere a acestora cu investigatorul „Tony” și colaboratorul „Gotti”, fapt ce a determinat autorizarea investigatorului „Sven” să tranzacționeze cu inculpații livrarea drogurilor, supravegherea celor trei inculpați realizându-se încă din data de 18 aprilie 2002, întâlnirea pentru achiziționarea drogurilor fiind stabilită între aceștia și investigatorul „Sven” la Restaurantul McDonald"s în data de 29 aprilie 2002, ora 21.

Referitor la prima întâlnire la care a avut negocierea prețului, de la barul Everest, investigatorul sub acoperire ,,Sven’’ a arătat în fața instanței de fond (filele 42-43 dosar fond rejudecare) că a fost trimis la întâlnire de ofițerul de caz Tony și că întâlnirea a avut loc cu inculpatul B., când a fost negociat prețul cu privire la 4000 de pastile MDMA, iar la cea de-a doua întâlnire, de la McDonald’s au fost prezenți inculpații Bulfinscky și un domn în blugi, fata cu care veniseră așezându-se la altă masă, iar investigatorul având asupra sa suma de 16.000 de dolari pentru realizarea tranzacției cu privire la 4000 comprimate MDMA. A mai arătat că plasa în care se aflau drogurile, respectiv 2000 comprimate MDMA (B. precizându-i atunci că restul de 2000 urmau a fi aduse ulterior) a fost pusă sub masă, având și pâini deasupra pachetelor conținând MDMA. A confirmat, de asemenea, faptul că acel colaborator Gotti nu a fost prezent la momentul realizării flagrantului.

Prin urmare, acesta a confirmat aspectele esențiale indicate de către inculpatul P. în declarația sa, neconcordanțele apărute cu privire la persoana care a adus punga conținând drogurile la restaurantul McDonald’s fiind explicabile prin trecerea unui interval de 9 ani de la data evenimentelor până la data audierii acestuia.

Susținerile inculpatului P. și mențiunile conținute de procesele verbale menționate se coroborează și cu împrejurările de fapt ce rezultă din declarația investigatorului sub acoperire ,,T.’’ – ofițerul de caz – care, audiat fiind ca martor cu identitate protejată de instanța de fond ( fila 56 dosar fond rejudecare), a confirmat faptul că s-a autorizat folosirea sa și a investigatorului sub acoperire Sven, întrucât primiseră indicii că inculpații P. și B. doreau să comercializeze droguri sintetice de mare risc de la persoana care ulterior a fost colaborator cu nume de cod Gotti. A mai menționat împrejurarea că cei doi dealeri ( adică inculpații P. și B.) urmau să vândă ofițerului de poliție, investigator sub acoperire ,,Sven’’ ( prezentat inculpaților ca fiind A. Italianul) o cantitate de droguri, amintindu-și că flagrantul s-a organizat cu 2 săptămâni înaintea realizării acestuia și că era vorba despre o tranzacție având ca obiect o cantitate dublă de droguri decât cele care au fost oferite spre vânzare la momentul realizării flagrantului.

Faptul că martorul nu și-a mai amintit cine a dat banii și cine a adus plasa conținând drogurile se explică prin intervalul de timp scurs de la data evenimentelor, de 9 ani, având în vedere și faptul că acesta nu a făcut parte din echipa care a fost prezentă în restaurant la momentul realizării flagrantului.

Împrejurările de fapt menționate se coroborează și cu declarația colaboratorului cu nume de cod „Gotti”, respectiv a martorului P. B. E., audiat nemijlocit de instanța de fond ( fila 261 dosar fond rejudecare), acesta arătând că îi cunoștea pe inculpați că vindeau droguri în discotecă, iar prietenul său – numitul A. – dorea să cumpere droguri și i-a propus să cumpere droguri de la inculpați. A mai confirmat întâlnirea de la barul Everest, la care A. nu a fost de față, precizând că acest A. a fost de față numai la întâlnirea de la restaurantul McDonald’s. A precizat martorul că prețul comprimatelor l-a negociat cu prietenul C. ( indicând în cuprinsul declarației că pe acesta îl cheamă Bulfinky), iar inculpații l-au negociat la McDonalds.

A mai confirmat deplasarea de la barul Everest la restaurantul McDonald’s cu mașina având 2 locuri: Știu că unul dintre inculpați a fost cu mine în mașină în drumul de la bar la McDonald’s, aveam o mașină cu doar 2 locuri.

Aspectele menționate se coroborează și cu cele relatate în declarația dată de inculpata D. C. în cursul urmăririi penale, la data de 30.04.2002, aceasta arătând că s-a deplasat împreună cu inculpatul P. T. Ș. în zona Piața Romană, la Restaurantul Mc" Donald"s, unde s-au întâlnit cu inculpatul B. și cu „A. Italianu” (investigatorul Sven), cunoscând că în acest local ceilalți doi inculpați urmau să comercializeze pastile MDMA (fila 7 din declarație).

De asemenea, Curtea reține din declarația dată în cursul urmăririi penale de inculpatul B. C. R. la data de 29.04.2002 că și acesta a recunoscut că a participat la discuțiile referitoare la tranzacționarea pastilelor cu inculpatul P. T. Ș., B., A. și C., dar nu a recunoscut că a procurat aceste droguri.

Referitor la pretinsa provocare a inculpaților din partea autorităților să săvârșească fapta, apărare susținută pe parcursul procesului penal până în fața acestei instanțe de apel, Curtea constată - în acord cu instanța de fond - că este nefondată.

Din jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, rezultă că utilizarea agenților infiltrați este admisibilă, în măsura în care este circumscrisă unor garanții, însă interesul public nu poate justifica utilizarea elementelor obținute ca urmare a unei provocări polițienești - un astfel de procedeu este susceptibil a priva de la început și în mod definitiv un acuzat de un proces echitabil (cauzele Teixeira contra Portugaliei, Ramanauskas contra Lituaniei).

Orice probă obținută ca urmare a unei provocări din partea poliției trebuie înlăturată pentru ca procedura să fie conformă exigențelor unui proces echitabil (art. 6). În măsura în care acuzatul susține că a fost provocat, jurisdicțiile penale trebuie să examineze atent dosarul și din această perspectivă (Ramanauskas contra Lituaniei).

Însă, pentru a distinge între agentul provocator și cel infiltrat există mai multe criterii (Ramanauskas contra Lituaniei): dacă intervenția polițiștilor este ordonată și controlată de un magistrat; dacă autoritățile naționale aveau, aparent, rațiuni suficiente pentru a-l bănui pe acuzat de respectiva activitate ilicită; cazierul judiciar.

S-a mai arătat că există provocare din partea poliției atunci când agenții implicați (membri ai forțelor de ordine sau persoane intervenind la cererea acestora) nu se limitează a examina de o manieră pasivă activitatea ilicită, ci exercită asupra persoanei în cauză o influență de natură a o incita la comiterea unei infracțiuni care altfel nu ar fi fost săvârșită, în scopul de a face posibilă constatarea infracțiunii, adică pentru a obține dovezi și pentru a trage la răspundere (Ramanauskas contra Lituaniei, Eurofinacom contra Franței).

Raportând aceste principii la prezenta speță, instanța de apel reține că inculpatul P. era cunoscut drept consumator de droguri ( astfel cum rezultă din procesele verbale menționate și din declarația acestui inculpat, care a recunoscut că era consumator de droguri în acea perioadă), iar din declarația inculpatei D. C. dată la 30.04.2012 (fila 1), rezultă că încă din prima seară de când l-a cunoscut pe Bulfinski R. în decembrie 2001 la discoteca Space, prietenul său M. i-a cumpărat de la R. o pastilă de Ecstasy cu suma de 300.000 lei, iar apoi a constatat că acesta se ocupă cu vânzarea de droguri, văzându-l pe inculpat ea însăși cum vinde droguri în discotecă.

De asemenea, din declarația martorului cu identitate protejată ,,T.’’ rezultă că inculpații erau cunoscuți ca având în anturaj consumatori de droguri, acest aspect și informațiile oferite de persoana care ulterior a devenit colaboratorul Gotti fiind suficiente indicii pentru a utiliza investigatori sub acoperire, iar din probatoriul administrat rezultă că operațiunea a fost efectuată în vederea culegerii de date și informații privind activitatea infracțională.

În plus, se reține că drogurile nu au fost transportate la locul realizării tranzacției de către colaborator, ci de către inculpatul P., care a mers împreună cu inculpata D..

Astfel, Curtea apreciază că acțiunea investigatorului și colaboratorului a fost pasivă și că, așa cum a reținut și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Ludi contra Elveției, din momentul în care acuzatul își dă seama că îndeplinește un act ce cade sub incidența legii penale, își asumă riscul de a întâlni un funcționar al poliției infiltrat și care încearcă în realitate să-l demaște, inculpatul P. arătând în cuprinsul declarației date în fața instanței de apel că știau ce fac.

Având în vedere toate cele arătate, Curtea nu socotește necesar să mai insiste asupra caracterului evident neîntemeiat al cererilor formulate de avocatul inculpatului Bulfinski R. privind efectuarea unei noi expertize a drogurilor, respectiv audierea nemijlocită a investigatorilor sub acoperire de către instanța de apel.

Așadar, instanța de fond a reținut corect în sarcina inculpaților săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 2 alin.1, 2 din Legea nr. 143/2000, apărarea neoferind argumente pertinente care să conducă la o altă situație de fapt decât cea descrisă mai sus.

În mod nejustificat Tribunalul nu a reținut însă și agravanta prevăzută de art. 75 lit. a C.pen.1968, respectiv săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună, care a fost reținută în primul ciclu procesual, așa încât prin reținerea acestei agravante în prezentul ciclu procesual nu se aduce o încălcare principiului non reformatio in pejus (neagravarea situației în propria cale de atac).

Astfel cum rezultă din întregul material probator administrat în cauză, inculpații B. Ș. R. și D. C. au săvârșit fapta împreună cu inculpatul P. T. Ș..

Așa cum s-a reținut deja, detaliile tranzacției au fost stabilite și negociate de inculpații P. și B., la întâlnirea la care au fost aduse drogurile de către colaborator inculpatul B. a venit cu colaboratorul Gotti, la momentul flagrantului la masa unde a fost adusă punga cu droguri de către inculpatul P. era prezent și inculpatul B., iar din probele administrate, inclusiv din declarația inculpatei D., rezultă că aceasta s-a deplasat împreună cu inculpatul P. T. Ș. în zona Piața Romană, la Restaurantul Mc" Donald"s, unde s-au întâlnit cu inculpatul B. și cu „A. Italianu” (investigatorul Sven), cunoscând că în acest local ceilalți doi inculpați urmau să comercializeze pastile MDMA.

Curtea mai constată că, la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare a Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal, legea penală mai favorabilă determinându-se, în raport de dispozițiile art.5 din Codul penal și de decizia nr. 265/06.05.2014 a Curții Constituționale, prin compararea legilor succesive, stabilirea în concret a legii mai favorabile și, în final, aplicarea acesteia în ansamblu.

În privința faptei de trafic ilicit de droguri de mare risc, Curtea remarcă, pe de o parte, continuitatea incriminării, fapta fiind, și în prezent, prevăzută de dispozițiile art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2013, condițiile de incriminare și tragere la răspundere penală nesuferind modificări, iar pe de altă parte, reducerea limitelor speciale de pedeapsă.

Astfel, art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2002, modificată prin Legea nr. 255/2013, prevede pentru infracțiunea pentru care inculpații au fost trimiși în judecată pedeapsa cu închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi, pe când, anterior modificării, textul legal sancționa aceeași faptă cu pedeapsa cu închisoarea de la 10 la 20 ani și interzicerea unor drepturi.

De asemenea, și în Codul penal actual, săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane constituie, potrivit art. 77 alin.1 lit. a, circumstanță agravantă, noua reglementare prevăzând însă un tratament sancționator mai blând față de Codul penal din 1968.

În consecință, legea nouă le este mai favorabilă inculpaților D. C. și Bulfinski R., urmând a retroactiva și, astfel, aplica acestora în stabilirea pedepselor.

Evaluând coroborat aspectele reținute în detrimentul și în beneficiul inculpaților, în raport de limitele de pedeapsă stabilite de legea nouă, gravitatea infracțiunilor și circumstanțele personale ale inculpaților, Curtea va dispune condamnarea acestora la câte o pedeapsă orientată spre mediu.

Critica formulată de parchet privind reținerea circumstanțelor atenuante de către prima instanță este fondată, având în vedere atingerea importantă adusă valorilor sociale ocrotite de legea penală, modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care au fost comise.

Față de considerentele ce preced, în baza art. 421 pct. 2 litera a din Codul de procedură penală, Curtea va admite apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul București, respectiv de inculpații BULFINSKI C. R. și D. C., va desființa în parte sentința atacată și rejudecând:

În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a din Codul penal, raportat la art. 5 din Codul penal, vacondamna pe inculpatul BULFINSKI C. R. la pedeapsa de 8 ani, 8 luni și 25 de zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art.67 alin.2 din Codul penal va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b din Codul penal, pe o durată de 2 ani.

Conform art. art.65 alin.1 din Codul penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b din Codul penal.

Natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatului duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, respectiv a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Curtea va lua act că pedeapsa a fost executată în baza mandatului de executare nr. 470/03.05.2004 emis de Tribunalul București – Secția a II-a Penală, astfel că va înlătura dispoziția privind anularea acestui mandat și emiterea unor noi forme de executare.

În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a din Codul penal, raportat la art. 5 din Codul penal,vacondamna pe inculpata D. C. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art.67 alin.2 din Codul penal va aplica inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b din Codul penal, pe o durată de 2 ani.

Conform art. art.65 alin.1 din Codul penal va aplica inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b din Codul penal.

Natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și ansamblul circumstanțelor personale ale inculpatei duc la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi aleasă în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, respectiv a dreptului de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat.

Va lua act că pedeapsa a fost executată în baza mandatului de executare nr. 471/03.05.2004 emis de Tribunalul București – Secția a II-a Penală.

Contrar punctului de vedere exprimat de P., Curtea consideră că aspectele din minuta sentinței apelate referitoare la perioada executată de către inculpata D. C. reprezintă o eroare materială evidentă, ce poate fi îndreptată în procedura instituită de art. 278 din Codul de procedură penală, astfel cum în mod just a procedat judecătorul fondului prin încheierea din data de 01.11.2012.

De asemenea, anularea mandatului de executare nr. 471/03.05.2004 emis de Tribunalul București – Secția a II-a Penală și emiterea unor noi forme de executare s-ar fi justificat doar în situația în care inculpata ar fi fost condamnată la o pedeapsă într-un cuantum mai mare decât perioada pe care a executat-o până la data liberării condiționate.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare, în apel, avansate de stat, vor rămâne în sarcina acestuia, conform art. 275 alin.3 din Codul de procedură penală.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpata D. C., în sumă de 500 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul București, respectiv de inculpații BULFINSKI C. R. și D. C., împotriva sentinței penale nr. 723/23.10.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a Penală.

Desființează, în parte, sentința atacată și rejudecând:

I. În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a din Codul penal, raportat la art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpatul BULFINSKI C. R. la pedeapsa de 8 ani, 8 luni și 25 de zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art.67 alin.2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b din Codul penal, pe o durată de 2 ani.

Conform art. art.65 alin.1 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b din Codul penal.

Ia act că pedeapsa a fost executată în baza mandatului de executare nr. 470/03.05.2004 emis de Tribunalul București – Secția a II-a Penală.

Înlătură dispoziția privind anularea MEPI nr. 470/03.05.2004 și emiterea unor noi forme de executare.

II. În baza art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 255/2013, cu aplicarea art. 77 alin. 1 lit. a din Codul penal, raportat la art. 5 din Codul penal, condamnă pe inculpata D. C. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

În temeiul art.67 alin.2 din Codul penal aplică inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b din Codul penal, pe o durată de 2 ani.

Conform art. art.65 alin.1 din Codul penal aplică inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a și b din Codul penal.

Ia act că pedeapsa a fost executată în baza mandatului de executare nr. 471/03.05.2004 emis de Tribunalul București – Secția a II-a Penală.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare, în apel, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Onorariul avocatului din oficiu pentru inculpata D. C., în sumă de 500 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17.12.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

L. C. C. V. C.

GREFIER,

E. L. N.

Red. L.C.C.- 15.01.2015

Dact. A.L. 2 ex.

T.București – jud.: C. B.

← Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 1531/2014. Curtea de...		Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 111/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Mandat european de arestare. Sentința nr. 384/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Distrugerea. Art. 217 C.p.. Decizia nr. 1528/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Ameninţarea. Art. 193 C.p.. Decizia nr. 1531/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 913/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Infracţiuni la legea privind regimul zonelor libere. Legea 84/1992. Decizia nr. 1562/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Omor calificat. At. 175 C.p.. Decizia nr. 1573/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 1590/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI