Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 117/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 117/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2012 în dosarul nr. 117/2012
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 117
Ședința publică din data de 19 ianuarie 2012
Curtea constituită din:
Președinte:R. M.
Judecător:C. C.
Judecător:M. C.
Grefier:A. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – prin procuror C. D..
Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție și recurentul – intimat – inculpat C. M. împotriva Deciziei penale nr.85;A din 06.09.2011, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală, în Dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut in ședința publică, a răspuns recurentul – intimat – inculpat, personal, asistat juridic de apărător ales A. P., cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsă fiind intimații – părți civile S. R. – prin Agenția Națională de Administrare Fiscală – Sucursala București și Direcția G. a Finanțelor Publice – J. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al recurentului – inculpat solicită admiterea probei cu acte în circumstanțiere, din care rezultă achitarea, în parte, a prejudiciului cauzat – pe care le depune la dosar, în fotocopie.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune încuviințării cererii de probe în circumstanțiere.
Curtea, după deliberare, încuviințează cererea apărătorului ales al recurentului – intimat – inculpat în sensul administrării probei cu acte în circumstanțiere, acte din care rezultă că prejudiciul cauzat prin comiterea infracțiunii a fost achitat, în parte.
Reprezentantul Ministerului Public arată că parchetul critică hotărârea atacată sub un singur aspect, și anume cel legal de individualizarea pedepsei aplicată inculpatului.
Astfel, parchetul apreciază că hotărârea instanței de apel este greșită prin faptul că a scăzut pedeapsa aplicată de către instanța de fond, sub minim, ca urmare a reținerii unor circumstanțe atenuante, respectiv cele prev. de art. 74 lit. a și b Cod penal.
Ața cum rezultă din hotărârea instanței de apel, se reține faptul că, inclusiv instanța de fond a făcut referire la anumite circumstanțe favorabile acestuia, insă instanța de fond a omis și sa facă aplicarea art. 74 lit. a și b, respectiv art. 76 Cod penal și să scadă pedeapsa sub minim. Datorită acestui fapt instanța de apel a admis apelul și a scăzut această pedeapsă.
Apreciază că motivarea instanței de apel este una incorectă întrucât, chiar daca instanța de fond ar fi reținut niște situații ce pot fi favorabile, instanța de fond nu era obligată să le rețină ca circumstanțe atenuante, întrucât art. 74 Cod penal spune că se pot reține anumite situații ca circumstanțe atenuante. Instanța a avut în vedere acele situații favorabile insă, analizând speța în ansamblul ei a apreciat că nu trebuie să le rețină drept circumstanțe atenuante și să dea acestora efectul prevăzut de lege.
Apreciază că această atitudinea instanței de fond este una corectă și că instanța de apel a greșit prin faptul că a reținut circumstanțe atenuante, întrucât instanța de fond nu face nici o referire la prejudiciu produs în cauză; solicită să se constate că s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului pentru un prejudiciul de aprox. 6 milioane lei ( aprox. 1,5 milioane euro); de asemenea, solicită să se constate că inculpatul declară recurs iar singurul motiv invocat de acesta este cel legal de individualizarea pedepsei și nu face nici o critică legată de situația de fapt.
Nu în ultimul rând solicită să se aibă în vedere faptul că vorbim despre o infracțiune continuată, în ipoteza prev. de art. 41 alin,. 2 Cod penal reprezintă o cauză de agravare, instanța de apel omite din nou acest aspect și nu ține seama, în nici un fel, de săvârșirea faptei pe o perioadă lungă de timp.
Din acest punct de vedere apreciază că hotărârea pronunțată în apel este una greșită prin faptul că reține, în mod obligatoriu, anumite situații favorabile drept circumstanțe atenuante, insă omite să facă referire la prejudiciul foarte mare și la o cauză de agravare a răspunderii penale.
P. a apreciat hotărârea instanței de fond ca fiind rezonabilă cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului și nu a exercitat o cale de atac deși s-a aplicat o pedeapsa la minimul prevăzut de legea penală; hotărârea instanței de apel este greșită prin reținerea acelor situații drept circumstanțe atenuante.
Concluzionând, solicită să nu se rețină circumstanțe atenuante, respectiv cele prev. de art. 74 lit. a și b Cod penal, să se aibă în vedere aceste situații dar și cele la care a făcut referire, să se caseze hotărârea instanței de apel și să se mențină soluția pronunțată de către instanța de fond.
Apărătorul ales al recurentului – intimat – inculpat solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, atât în ceea ce privește aprecierea facultății instanței de apel de a da efecte împrejurărilor ce pot constitui circumstanțe atenuante, așa cum sunt ele prev. de art. 74 lit. a și b Cod penal, fiind o facultate analog de perceput ca și aceea de a aplica un eventual spor în urma aprecierii ca agravantă faptul că infracțiunea a fost comisă sub aspectul reținerii art. 41 alin. 2 Cod penal, cu referire la forma continuată.
Având în vedere natura infracțiunii aceasta nu putea fi săvârșită în alt mod și, probabil, de aceea instanțele de fond și apel nu au dat efecte art. 41 alin. 2 Cod penal în sensul aplicării unui spor, așa cum făcea referire reprezentantul parchetului.
Având în vedere aceste aspecte, apreciază că în mod corect instanța de apel a găsit de cuviință să dea efect disp. art. 74 lit. a și b Cod penal, ceea ce instanța de fond nu a făcut.
Totodată, solicită să se analizeze netemeinicia acestui apel și în considerarea faptului ca parchetul nu a uzat de calea apelului împotriva hotărârii instanței de fond.
Cu privire la apelul declarat de inculpat apreciază că instanța de apel nu a dat efect deplin circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a și b Cod penal și, deși a constatat că instanța de fond a omis să rețină aceste circumstanțe, instanța de apel s-a mărginit în a reduce cuantumul pedepsei cu închisoarea, astfel aplicată în fond, de la 5 la 4 ani, deși minimul special al pedepsei închisorii pentru infracțiunea pentru care s-a dispus condamnarea era de 5 ani, iar pedeapsa putea fi coborâtă sub acest minim de 5 ani, conform art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, chiar până la 1 an.
Apreciază că, faptul că instanța de fond a coborât pedeapsa doar cu 1 an, nu înseamnă un efect deplin, așa cum ar fi fost să fie dat circumstanțelor atenuante și se impunea o coborâre mai intensă a pedepsei, nu doar cu 1 an. Acesta constituie un prim motiv de recurs.
Totodată, susține ca motiv de recurs și faptul că instanța de apel putea și trebuia să găsească aplicabile disp. art. 86 ind. 1 Cod penal, astfel că dispună suspendarea executării pedepsei aplicate sub supraveghere – cu toate obligațiile ce pot fi dispuse de către instanță, astfel încât scopul pedepsei să fie pe deplin atins.
Este de reținut că recurentul – inculpat nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsă mai mare de 1 an, persoana acestuia, comportamentul pe care l-a avut înainte și după comiterea faptei - toate acestea sunt argumente care pot sta la baza aplicării disp. art. 86 ind. 1 Cod penal.
În ceea ce privește prejudiciul la care se referea și reprezentantul Ministerului Public, solicită să se constate că din materialul probator administrat în cauză nu rezultă că inculpatul a realizat că produce un asemenea prejudiciu; de altfel, nu s-a bucurat în nici un fel de sumele de bani ce au fost reținute drept prejudiciu în sarcina sa.
Față de toate aceste considerente solicită admiterea recursului declarat de inculpat și, totodată, să se respingă recursul parchetului, ca nefondat; arată că recursul declarat de inculpat se întemeiază pe disp. art. 385 ind. 9 pct. 9 și pct. 14 Cod procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public, cu privire la recursul declarat de inculpat, pune concluzii de respingere, ca fiind nefondat.
S-a susținut de apărare că nu putea fi săvârșită infracțiunea decât într-o astfel de modalitate, de a se reține art. 41 alin. 2 Cod penal; arată că nu se poate reține această susținere având în vedere că evaziunea fiscală poate fi săvârșită ca infracțiune și fără art. 41 alin. 2 Cod penal având în vedere că speța de față viza înregistrarea de cheltuieli nereale din contabilitate, iar dacă se efectua o singură înregistrare nu era o infracțiune continuată ci era o infracțiune simplă.
Referitor la aspectele invocate de inculpat, prin apărător ales, apreciază că este deja prea mult a se solicita reducerea pedepsei și luarea uneia dintre măsurile privind individualizarea.
Nu în ultimul rând solicită să se aibă în vedere ca situația de fapt nu este atacată de către inculpat, așadar, este una reală și acest fapt trebuie analizat în recursul formulat de către inculpat.
În consecință, în raport de toate aceste considerente, pune concluzii de respingere a recursului și raportat la motivele de recurs formulate de către parchet.
Recurentul – inculpat, personal, arată că regretă sincer fapta; este de acord cu concluziile apărătorului său.
CURTEA
Prin decizia penală nr. 85/6.09.2011 pronunțată de Tribunalul G., în baza art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală rap. la art.382 alin.2 Cod procedură penală au fost admise apelurile declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție și inculpatul C. M. împotriva sentinței penale nr. 1254 din 14.10.2010 pronunțată de Judecătoria G., fiind desființată sentința parțial.
A fost înlăturată dispoziția privind schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prevăzută de art.9 alin.1 lit. c și alin.3 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art.9 alin.1 lit. b și c și alin.3 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În baza art. 9 alin.1 lit. c și alin.3 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.74 lit.a și b Cod penal, art.76 lit.b Cod penal și art.80 Cod penal a fost condamnat inculpatul C. M., la 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și lit.b și lit.c din Codul penal, în condițiile și pe durata art.71 alin.2 Cod penal.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și lit.b și lit.c din Codul penal pe o durată de 3(trei) ani.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, prin sentința penală nr. 1254 din 14.10.2010, Judecătoria G., în baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 9 alin.1 lit. c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal, în infracțiunea prev. de art. 9 alin. 1 lit. b, c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
În baza art. 9 alin.1 lit. b, c și alin. 3 din Lg.241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal a condamnat pe inculpatul C. M., fiul lui D. și M., născut la data de 13.10.1972, în . G., domiciliat în ., județul I., CNP_ la 5( cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, cu executarea în regim de detenție.
A făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a, b Cod penal.
A constatat acoperit prejudiciul în cuantum de 300 RON.
A admis, în parte, acțiunea civilă și a obligat pe inculpat la plata sumei de 6.146.628,57 RON despăgubiri civile către partea civilă Ministerul Economiei și Finanțelor – ANAF – DGFP G..
A obligat pe inculpat la plata sumei de 30.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a se pronunța astfel, Judecătoria G. a reținut următoarele:
Prin Rechizitoriul din 03.11.2009 întocmit de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Serviciul Teritorial București, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C. M. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, menținerea măsurilor asigurătorii dispuse prin Ordonanța din 02.11.2009 a DNA – Serviciul Teritorial București, neînceperea urmăririi penale față de același inculpat pentru infracțiunea de spălare a banilor prev. de art. 23 lit. a din Legea 656/2002 și pentru infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, neînceperea urmăririi penale față de C. E., C. M. G., S. O., C. M. și G. N. pentru complicitate la infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, disjungerea și declinarea competenței de soluționare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu pentru efectuarea de cercetări față de A. S. G. pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. f din Legea 241/2005.
În fapt, prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, în esență, că în perioada 01.07.2006 – 31.08.2008 inculpatul C. M., în calitate de administrator al . derulat operațiuni comerciale cu deșeuri feroase și neferoase și materiale de construcții din care a obținut venituri, însă s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale către bugetul general consolidat, prin înregistrarea unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale producând un prejudiciu în cuantum de_,57 lei din care,_,04 lei impozit pe profit și_,53 lei TVA.
S-a reținut că, prin încheierea nr. 957/02.06.2006 a Tribunalului G. s-a autorizat constituirea . SRL având ca unic asociat și administrator pe inculpatul C. M., societatea fiind înmatriculată la Registrul Comerțului G. și înregistrată conform certificatului de înregistrare . nr._ eliberat de Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul G., societatea comercială având deschise două conturi bancare.
De la înființarea societății până la 02.09.2008 activitatea societății a fost condusă și controlată exclusiv de inculpatul C. M., el fiind cel care a obținut autorizațiile necesare (după înființarea societății și deschiderea conturilor bancare necesare derulării activității) ocupându-se de achiziția de deșeuri de la persoane fizice pe care le-a vândut mai departe unor clienți persoane juridice, emițând facturi fiscale și încasând contravaloarea acestor facturi, completând borderouri de achiziție deșeuri și semnând bilanțuri contabile, așa cum însuși inculpatul a declarat, astfel că întreaga răspundere pentru administrarea societății în perioada 01.07.2006 – 31. 08.2008 îi revine acestuia.
În Adunarea G. de la 02.09.2008 s-a decis radierea în întregime a obiectului principal și a obiectului secundar al . SRL, stabilirea unui nou obiect de activitate, cesionarea tuturor părților sociale numitei A. S. G., schimbarea sediului social și revocarea inculpatului din funcția de administrator. Urmare a deciziilor din Adunarea G. la 02.09.2008 s-a autentificat sub nr. 1892 la BNP M. C. M. contractul de cesiune prin care inculpatul în calitate de cedent a transmis către A. S. G., în calitate de cesionar, 20 părți sociale, reprezentând 100% din capitalul social al . SRL, împreună cu drepturile și obligațiile aferente acestora de la acea dată încetând calitatea de asociat a inculpatului.
Din cercetările efectuate a reieșit că inculpatul nu a organizat și nu a condus contabilitatea societății conform dispozițiilor Legii nr.82/1991 potrivit cu care persoanele desemnate să organizeze și să conducă activitatea de contabilitate a unei societăți comerciale trebuie să aibă pregătire specifică (studii economice superioare), ori o calitate anume (persoană fizică sau juridică autorizată și membru al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România).
În declarațiile date în cursul urmăririi penale inculpatul a declarat că nu a avut angajată o persoană calificată pentru întocmirea evidenței contabile și nici nu a avut încheiat un contract de prestării servicii cu o astfel de persoană pentru astfel de servicii, martora S. O. (de profesie tehnician în domeniul construcțiilor neavând pregătirea necesară pentru ținerea evidenței contabile), fiind cea care i-a întocmit evidența contabilă, potrivit înțelegerii stabilite, pe baza actelor pe care inculpatul i le-a adus în mod sistematic.
Cu toate acestea bilanțurile contabile depuse de inculpat la Administrația Finanțelor Publice G. au fost semnate și ștampilate de doi experți contabili autorizați, respectiv C. M. G. și C. E., martora S. O. arătând că a trimis întreaga documentație care cuprindea bilanțul contabil și anexele sale împreună cu balanțele de verificare unei cunoștințe numita B. I. care la rândul său le-a transmis unor contabili autorizați în vederea verificării și vizării.
Martorele C. M. G. și C. E. au declarat că au verificat și vizat bilanțuri contabile pentru . SRL ce le-au fost aduse întocmite și însoțite de balanțele de verificare, raporturi de gestiune, hotărâri A., note explicative, proces verbal de aprobare a rezultatelor financiare obținute în anii 2006 – 2007 și constatând că toate documentele sunt corect întocmite, verificând documentația și corelațiile din balanțele de verificare, au vizat bilanțurile contabile pentru anii 2006 – 2007.
S-a constatat că, deși inculpatul a depus la Administrația Finanțelor Publice G. documentele privind obligațiile de plată la bugetul de stat, acestea nu reflectă realitatea operațiunilor de societate. În realizarea aceleiași rezoluții infracționale și în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, inculpatul a înregistrat cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, diminuând în acest fel baza impozabilă și prejudiciind bugetul de stat prin neplata cuantumului real al impozitului pe profit. De asemenea, inculpatul s-a sustras de la plata obligațiilor fiscale față de bugetul general consolidat, constând în taxa pe valoare adăugată aferentă operațiunilor comerciale efectuate, purtătoare de TVA. Cele două moduri esențiale de acțiune, îmbinate au condus la un rezultat unic, respectiv obținerea unui profit semnificativ de către inculpat în mod nelegal în dauna bugetului consolidat, care a înregistrat un prejudiciu important.
Referitor la activitatea desfășurată inculpatul, deși nu a admis în mod explicit că a înregistrat cheltuieli fictive, a recunoscut că datele cu care erau completate borderourile de achiziții de la persoane fizice nu erau reale pentru că niciodată aceste persoane nu i-au prezentat vreun act de identitate și că, în cele mai multe cazuri, el însuși a semnat borderourile în locul furnizorilor de deșeuri, susținerile inculpatului fiind confirmate de declarațiile martorilor C. M. și G. N. care au precizat că au completat borderouri de achiziții cu date furnizate de inculpat.
Inculpatul, în calitate de asociat unic și administrator al . cumpărat în special deșeuri feroase și neferoase de pe „piața neagră” fără primi nici un document de la furnizori și fără a întocmi la rândul său vreun act în acest sens. Marfa astfel obținută a fost introdusă oficial pe piață prin comercializarea în numele societății către clienții săi, în general, către mari colectori de deșeuri feroase și neferoase. Pentru aceste operațiuni de furnizare a deșeurilor, inculpatul a emis facturi fiscale, iar în unele cazuri a încheiat și contracte comerciale de vânzare cumpărare, societatea administrată de inculpat înregistrând venituri importante. Raportat la cuantumul veniturilor obținute nu s-au achitat obligațiile de plată la bugetul general consolidat și pentru a se putea sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale față de stat inculpatul a înregistrat cheltuieli fictive care nu au avut la bază documente justificative potrivit legii. Încercând să dea o aparență de legalitate acțiunilor sale prin „confecționarea” borderourilor de achiziții de deșeuri de la persoane fizice inculpatul a prezentat ca valabile o . documente care, dacă ar fi îndeplinit în mod real condițiile impuse de lege, i-ar fi permis să considere ca fiind cheltuieli deductibile o . plăți pe care susține că le-a făcut.
Faptele săvârșite au fost probate cu sesizarea nr. C/VII/1430/05.01.2009 a Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, proces verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, declarații martori, declarații inculpat, adresă de la Administrația Finanțelor Publice G. privind dosarul fiscal al . SRL, adresa de la Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul G. privind dosarul de constituire al . SRL și documentele înaintate, adrese de la diverse societăți comerciale, adrese de la Raiffeisen Bank SA și Piraeus Bank SA, procese verbale de verificare în Baza Națională de Evidență Informatizată a Persoanelor ce figurează menționate în borderourile de achiziții pe care reprezentanții . SRL le-au prezentat la unitățile bancare unde au fost deschise conturile curente în vederea justificării retragerilor de numerar, raport de constatare tehnico științifică.
La Judecătoria G. cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Inculpatul fiind audiat în fața instanței a declarat că își menține declarațiile de la P. Național Anticorupție București (Direcția Națională Anticorupție), arătând că a fost administrator la . SRL în perioada 2006 – 2008 și că, după părerea sa, prejudiciul reținut este foarte mare, inculpatul având percepția că pe timpul desfășurării activității, aceasta s-a derulat conform prevederilor legale. Inculpatul a regretat situația în care se află.
Au fost audiați martorii C. M. G., C. E., S. O., C. M., G. N., B. I., care au declarat în esență că mențin declarațiile date la P. Național Anticorupție București (Direcția Națională Anticorupție), declarații la care nu mai au nimic de adăugat.
Inculpatul a depus înscrisuri în circumstanțiere, respectiv, caracterizarea 3307/21.04.2010 întocmită de Primarul comunei Vidra județul I., caracterizare întocmită de . București SA, caracterizare întocmită de agentul principal F. M. din cadrul Poliției Vidra, adeverința nr. 1476/28.09.2010 emisă de ..
Inculpatul a depus la dosar chitanța nr._/1/15.09.2010 emisă de CEC Bank Sucursala G. pentru suma de 300 lei reprezentând acoperirea parțială a prejudiciului creat.
Analizând lucrările dosarului în raport de materialul probator administrat în cauză, instanța a apreciat că este necesară schimbarea încadrării juridice pentru faptele reținute în sarcina inculpatului, astfel că în baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea prev. de art. 9 alin.1 lit. c și alin.3 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracțiunea prev. de art.9 alin.1 lit. b, c și alin. 3 din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art.41 alin. 2 Cod penal, și a condamnat inculpatul în baza acestor ultime texte de lege menționate, considerând că inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului au fost avute în vedere circumstanțele personale ale acestuia, respectiv faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, manifestând o atitudine sinceră, cooperantă cu organele judiciare. Nu în ultimul rând instanța a avut în vedere nivelul de instruire al inculpatului.
Împotriva acestei sentințe au declarat apeluri P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție și inculpatul C. M..
În apelul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție este criticată sentința Judecătoriei G. pentru următoarele motive:
1. Hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul greșitei calificări juridice a faptei reținute de către inculpatul C. M..
Astfel, acuzația adusă inculpatului prin actul de sesizare viza activitatea acestuia de administrator al S.C. MARIMAR ..L. în această calitate inculpatul, în perioada 01.07._08, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a înregistrat cheltuieli care nu au avut la bază operațiuni reale, diminuându-și astfel masa impozabilă, scăzând în acest mod și cuantumul TVA-ului ce trebuia plătit.
Din punct de vedere juridic fapta unei persoane care evidențiază în actele contabile cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori evidențiază alte operațiuni fictive în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005.
Instanța de fond a reținut în încadrarea juridică și lit. b a alineatului 1 din art. 9 din Legea nr. 241/2005, dar nu s-au identificat care sunt motivele ce au determinat această schimbare a încadrării juridice, instanța de fond apreciind doar că „ este necesară schimbarea încadrării juridice".
2. Hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul aplicării pedepsei accesorii.
Instanța de fond a aplicat pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71, 64 lit. a, b Cod penal.
Din acest punct de vedere hotărârea instanței de fond este greșită sub două aspecte:
a) soluția instanței de fond este neîntemeiată sub aspectul interzicerii inculpatului dreptului prevăzut de art. 64 alin. 1 litera teza I Cod penal.
b) hotărârea instanței de fond mai este greșită și pentru că nu a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c din Codul penal constând în interzicerea acestuia de a desfășura o activitate de natura acelora de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
3. Hotărârea instanței de fond este neîntemeiată sub aspectul neaplicării unei pedepse complementare.
Se arată că, prin hotărâre inculpatului i s-a interzis exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b din Codul penal, doar ca pedeapsă accesorie celei principale.
În apelul inculpatului C. M. este criticată sentința instanței de fond pentru următoarele motive:
1. Instanța de fond nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului C. M., deși face referire la circumstanțe personale favorabile acestuia, enumerând expres faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, că a manifestat o atitudine sinceră, cooperantă, cu organele judiciare, făcând referiri și la nivelul scăzut de instruire al acestuia, ceea ce a favorizat ignoranța sa în modul de lucru al societății comerciale pe care a administrat-o păgubitor pentru S. român.
Art. 74 din Codul penal, prevăd împrejurări ce pot constitui circumstanțe atenuante, între care conduita bună a inculpatului înainte de săvârșirea infracțiunii, încercarea sa de a înlătura parte din rezultatul infracțiunii, prin repararea pagubei și plata prejudiciului pricinuit, dar și atitudinea sa după săvârșirea infracțiunii constând în prezentarea sa în fața autorităților și comportarea sinceră în cadrul procesului.
Se arată că întreg probatoriul administrat în circumstanțierea inculpatului, caracterizările depuse la dosarul cauzei, fac necesară aplicarea dispozițiile art. 74 din Codul penal, și, pe cale de consecință, pe cele ale art. 76 lit. b din Codul penal, ceea ce face posibilă coborârea cuantumului pedepsei aplicate până la un an închisoare.
Prin urmare, o pedeapsă cu închisoarea în cuantum de trei ani ar reprezenta o individualizare concretă corectă a pedepsei aplicată inculpatului C. M., în opinia apelantului (apărătorului acestuia), ceea ce ar permite aplicarea dispozițiilor art. 81 și 82 din Codul penal, urmând să se dispună suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea, ori chiar și patru ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 86/1 din Codul penal, privind suspendarea executării pedepsei închisorii sub supraveghere. Se susține că, în acest din urmă caz, inculpatului i-ar fi impuse obligații concrete din cele prevăzute de art. 86/3 din Codul penal, care ar asigura o executare a pedepsei cât se poate de eficace în raport de fapta săvârșită și de persoana inculpatului. Se mai arată că, executarea pedepsei în detenție frânge orice posibilitate de reparare a prejudiciului material creat prin infracțiune de către inculpat, ceea ce nu aduce beneficiu nimănui.
Examinând sentința penală apelată, atât prin prisma criticilor formulate, cat și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, conform art.371 al.2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat că apelurile sunt fondate reținând că:
1.În ceea ce privește apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție:
Cu privire la primul motiv de apel se reține că art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, incriminează fapta persoanei care, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, nu evidențiază, în tot sau în parte în actele contabile, operațiunile efectuate.
Art. 9 alin.1 lit. b din Legea nr. 241/2005, incriminează fapta persoanei care, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale evidențiază în actele contabile sau în alte documente legale cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale ori alte operațiuni fictive.
În cauza de față, din administrarea mijloacelor de probă nu rezultă că inculpatul C. M. ar fi omis să evidențieze operațiuni comerciale, ci dimpotrivă acesta a evidențiat în actele contabile operațiuni comerciale fictive, în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale.
În raport de situația de fapt reținută în actul de sesizare, situație de fapt ce nu a fost modificată în cursul judecății la instanța de fond se constată că încadrarea juridică corectă a faptei inculpatului este cea din actul de sesizare: art. 9 alin.1 lit. c și alin 3 din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și este greșită schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art.9 alin.1 lit. b și c și alin.3 din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Cu privire la al doilea motiv de apel se reține că, într-adevăr hotărârea instanței de fond este nelegală sub aspectul aplicării pedepsei accesorii.
Astfel, instanța de fond a interzis inculpatului ca pedeapsa accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), Cod penal.
Potrivit art. 71 alin. 2 Cod penal condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), c) Cod penal.
Însă acest text legal urmează a fi aplicat în concordanță cu prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale și ale prevederilor adiționale care împreună cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului formează un . aplicabil în sistemul de drept românesc, având forță constituțională și supralegislativă potrivit art. 20 din Constituția revizuită.
Astfel, în raport cu deciziile Marckx contra Belgiei (relevantă sub aspectul forței obligatorii și executorii a hotărârilor Curții Europei a Drepturilor Omului) S. și P. contra României, C. și M. contra României, Hirst contra Marii Britanii (relevante sub aspectul incidenței art. 8 din Convenție), pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege, prevăzută în art. 71 alin. (1) raportat la art. 64 alin. (1) lit. a) C. pen., nu se aplică în mod automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, dacă instanța constată că, în raport cu gravitatea infracțiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporționalității.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului reține că nu este acceptabil ca un deținut să fie decăzut din drepturile sale garantate de Convenție (drepturi electorale) pentru simplul fapt că el se găsește închis ca urmare a unei condamnări.
Într-o societate democratică și dreptul la alegeri libere este o valoare fundamentală, iar faptul că inculpatul a fost condamnat pentru infracțiunea de evaziune fiscală nu conduce, în mod rezonabil, la concluzia că inculpatul nu este în măsură să aprecieze asupra modului cum este guvernată țara și să-și exprime opinia cu privire la alegea corpului legislativ.
Prin urmare, nu este proporțională și nici justificată măsura interzicerii drepturilor sale electorale de către instanță pe durata executării pedepsei astfel că, în mod greșit instanța a interzis inculpatului C. M., ca pedeapsă accesorie și complementară, dreptul de a alege prevăzut de art.64 alin.1 lit.a teza I-a Cod penal.
Pe de altă parte hotărârea instanței de fond mai este greșită și pentru că nu a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 lit. c din Codul penal constând în interzicerea acestuia a dreptului de a desfășura o activitate de natura acelora de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii.
Inculpatul C. M. a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală în calitatea sa de administrator al unei societăți comerciale, respectiv S.C. „MARIMAR ..L. În această situație, se impunea interzicerea inculpatului a dreptului de a mai exercita activitatea de administrator al unei societăți comerciale.
Cu privire la al treilea motiv de apel se reține că, într-adevăr hotărârea instanței de fond este netemeinică sub aspectul neaplicării unei pedepse complementare.
Potrivit art. 65 alin. (1) Cod penal, pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală este închisoarea de cel puțin 2 ani. Deoarece pedeapsa principală aplicată de instanța de fond este mai mare de 2 ani închisoare, în raport și de gravitatea infracțiunii, modul concret în care s-a săvârșit infracțiunea - efectuarea de mențiuni nereale în actele contabile, într-o perioadă lungă de timp, instanța de apel apreciază că se impunea aplicarea unei pedepse complementare inculpatului în temeiul art. 65 Cod penal raportat la art. 64 lit. a teza a II - a, lit. b, c Cod penal.
2.În cerea ce privește apelul declarat de inculpatul C. M.:
Din examinarea hotărârii atacate se constată că instanța de fond a omis să rețină circumstanțele atenuante prevăzute în art. 74 lit.a și b Cod penal în condițiile în care, în mod justificat, ținându-se seama de datele personale ale inculpatului, face referire la circumstanțe personale favorabile acestuia, enumerând expres faptul că nu este cunoscut cu antecedente penale, că a manifestat o atitudine sinceră, cooperantă, cu organele judiciare, făcând referiri și la nivelul scăzut de instruire al acestuia. Din fișa de cazier a inculpatului C. M. rezultă că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale (fila 95 dos. urm. pen.), iar din caracterizările întocmite de Primarul comunei Vidra, județul I. (fila 44 dos. fond), . 45 dosar fond) și agentul principal F. M. din cadrul Postului de poliție Vidra (fila 47 dosar fond rezultă că inculpatul este cunoscut pe raza comunei Vidra și la serviciu ca fiind o persoană cu un comportament civilizat, care are o familie închegată și care nu a creat nici un fel de probleme pe raza localității sau la serviciu.
De asemenea, în cursul judecății în primă instanță și în apel, inculpatul s-a străduit să mai diminueze din prejudiciul crea bugetului de stat achitând diferite sume: 300 lei (fila 55 dosar fond), 300 lei (fila 56 dosar fond), 250 lei (fila 26 dosar apel).
Împotriva deciziei penale au formulat recursuri Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție –Direcția Națională Anticorupție și recurentul – intimat – inculpat C. M..
În recursul declarat de Ministerul Public este criticată, în esență, greșita reținere a circumstanțelor atenuante și se solicită menținerea pedepsei stabilită de prima instanță.
Recursul declarat de inculpat vizează de asemenea individualizarea pedepsei, solicitându-se reducerea cuantumului acesteia și suspendarea executării.
Examinând decizia penală în raport de cazul de casare invocat respectiv dispozițiile art. 385 ind. 9 pct. 14 C.p.p., Curtea constată că recursurile declarate în cauză sunt nefondate.
Ministerul Public apreciază că hotărârea instanței de apel este greșită prin faptul că a scăzut pedeapsa aplicată de către instanța de fond, sub minim, ca urmare a reținerii unor circumstanțe atenuante, respectiv cele prev. de art. 74 lit. a și b Cod penal.
Se apreciază că motivarea instanței de apel este una incorectă întrucât, chiar daca instanța de fond ar fi reținut niște situații ce pot fi favorabile, instanța de fond nu era obligată să le rețină ca circumstanțe atenuante, întrucât art. 74 Cod penal spune că se pot reține anumite situații ca circumstanțe atenuante.
Curtea constată că, într-adevăr, nici prima instanță nici instanța de apel nu erau obligate să rețină circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, însă acest aspect reprezintă o chestiune de apreciere a instanței, astfel că nu erau, deopotrivă, obligate să nu rețină asemenea circumstanțe, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Contrar celor susținute de parchet, Curtea apreciază că instanța de apel a reținut în mod corect circumstanțe atenuante, față de circumstanțele personale favorabile acestuia, inculpatul nefiind cunoscut cu antecedente penale, de împrejurarea că a manifestat o atitudine sinceră și cooperantă cu organele judiciare.
Astfel, Tribunalul a reținut în mod corect că din fișa de cazier a inculpatului C. M. reiese că acesta nu este cunoscut cu antecedente penale (fila 95 dos. urm. pen.), iar din caracterizările întocmite de Primarul comunei Vidra, județul I. (fila 44 dos. fond), . 45 dosar fond) și agentul principal F. M. din cadrul Postului de poliție Vidra (fila 47 dosar fond) rezultă că inculpatul este cunoscut pe raza comunei Vidra și la serviciu ca fiind o persoană cu un comportament civilizat, care are o familie închegată și care nu a creat nici un fel de probleme pe raza localității sau la serviciu.
În aceste condiții, se constată că inculpatul a depus la dosarul cauzei suficiente înscrisuri și dovezi care să ateste conduita sa bună anterior comiterii faptei, pentru a se putea reține în mod legal și temeinic circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a C.p.
De asemenea, în cursul judecății în primă instanță și în apel, inculpatul a încercat să mai diminueze din prejudiciul creat bugetului de stat, achitând diferite sume: 300 lei (fila 55 dosar fond), 300 lei (fila 56 dosar fond), 250 lei (fila 26 dosar apel).
Curtea constată că și în faza procesuală a recursului inculpatul a achitat din prejudiciu sumele de 200 lei, 200 lei și 250 lei, în total 650 lei.
Așa fiind, sunt îndeplinite cerințele art. 74 lit.b C.p., constituind circumstanță atenuantă stăruința depusă de infractor pentru a înlătura rezultatul infracțiunii sau a repara paguba pricinuită.
În consecință, reținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a și b Cod penal este legală și temeinică, astfel că, reținând aceste împrejurări instanța de apel putea reduce pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, potrivit art. 76 al.1 lit.b și al. 2 C.p.
Și din acest punct de vedere instanța de apel nu era obligată să reducă pedeapsa sub minimul special, conform art. 80 C.p. și în condițiile în care au fost reținute și dispozițiile art. 41 al.2 C.p., însă Curtea apreciază că reducerea pedepsei sub acest minim este justificată, față de circumstanțele reținute.
Recurentul – intimat – inculpat apreciază, dimpotrivă, că instanța de apel nu a dat efect deplin circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. a și b Cod penal deși pedeapsa putea fi coborâtă sub acest minim de 5 ani, conform art. 76 alin. 1 lit. b Cod penal, chiar până la 1 an.
Referitor la acest aspect, Curtea constată că în cauză sunt aplicabile nu numai dispozițiile art. 76 al.1 lit.b C.p. ci și cele ale art. 76 al.2 C.p., care prevede că, în cazul infracțiunilor contra siguranței statului, al infracțiunilor contra păcii și omenirii, al infracțiunii de omor, al infracțiunilor săvârșite cu intenție care au avut ca urmare moartea unei persoane, sau al infracțiunilor prin care s-au produs consecințe deosebit de grave, dacă se constată că există circumstanțe atenuante, pedeapsa închisorii poate fi redusă cel mult până la o treime din minimul special.
Cum prejudiciul stabilit în cauză – și necontestat de inculpat – este de 6.000.000 lei, rezultă că fapta inculpatului a produs consecințe deosebite de grave, fiind aplicabile dispozițiile art. 76 al.2 C.p.
Rezultă că pedeapsa minimă ce putea fi aplicată inculpatului, prin reținerea de circumstanțe atenuante, este închisoarea de 1 an și 8 luni.
Curtea constată că în mod just Tribunalul a coborât pedeapsa doar cu 1 an, Curtea reținând, pe lângă conduita bună a inculpatului anterior comiterii infracțiunii și achitarea unei părți din prejudiciu, împrejurarea că acest prejudiciu este ridicat, în cuantum de 6.000.000 lei, cum corect a învederat reprezentantul Ministerului Public, că inculpatul a achitat doar o foarte mică parte din acesta și că fapta a fost comisă în formă continuată.
Conduita bună a inculpatului, dovedită cu înscrisurile depuse la dosar, ori achitarea sumei de 1500 lei dintr-un prejudiciu de 6.000.000 poate justifica reținerea circumstanțelor atenuante, dar nu poate justifica reducerea pedepsei cu mai mult de 1 an, cum solicită inculpatul, și cu atât mai puțin suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Curtea apreciază, în acord cu instanța de fond și cea de apel, că suspendarea executării pedepsei nu conduce la atingerea scopului educativ, sancționator și preventiv al acesteia, față de faptul că o lungă perioadă de timp inculpatul a profitat de sume mari de bani pe care le-a utilizat în interes propriu și în frauda statului.
Curtea constată, contrar celor susținute de inculpat, că acesta s-a bucurat de sumele de bani ce au fost reținute drept prejudiciu în sarcina sa, deoarece au fost efectuate retrageri de numerar din conturile societății, fără achitarea impozitelor și taxelor legale, pe baza unor borderouri de achiziție fictive, așa cum rezultă din declarațiile martorilor C. M. și G. M. și din înscrisurile aflate la dosarul de urmărire penală. Cu toate acestea, inculpatul a achitat în cursul procesului penal numai suma de 1500 lei, neefectuând suficiente diligențe pentru a se aprecia că există intenția acestuia de a achita prejudiciul în totalitate; or, prejudicierea statului cu suma foarte mare de bani reținută în sarcina inculpatului necesită o sancțiune corespunzătoare, scopul pedepsei neputând fi satisfăcut de o pedeapsă cu suspendarea executării.
Așa cum corect a menționat reprezentantul Ministerului Public, la stabilirea cuantumului pedepsei și a modalității de executare trebuie avut în vedere și prejudiciul ridicat produs prin fapta inculpatului și împrejurarea că infracțiunea a fost comisă în formă continuată, iar ipoteza prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal reprezintă o cauză de agravare a răspunderii penale.
În consecință, Curtea constată că nu este incident în cauză cazul de casare prev. de art. 385 ind.9 pct. 14 C.p.p. invocat de către recurenți, nici din perspectiva reducerii și nici din aceea a majorării pedepsei stabilite de instanța de apel.
Totodată, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente alte cazuri de casare, care să poată fi luate în considerare din oficiu.
Cât privește susținerea apărătorului inculpatului că parchetul nu a uzat de calea apelului împotriva hotărârii instanței de fond, Curtea constată că sunt incidente dispozițiile art. 385 ind.1 alin. ultim C.p.p. conform cărora persoanele prevăzute în art. 362 C.p.p. pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare. Or, în speță pedeapsa a fost redusă în apelul formulat de inculpat, astfel că Ministerul Public putea formula recurs împotriva deciziei prin care a fost modificată această dispoziție.
Pentru considerentele expuse, Curtea în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. va respinge ca nefondate recursurile declarate de P. de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justitie si inculpatul C. M. împotriva deciziei penale nr.85/6.09.2011 pronunțată de Tribunalul G..
În baza art.192 alin.2 C.p.p. va obliga recurentul inculpat la cheltuieli judiciare către stat, acesta aflându-se în culpă procesuală prin promovarea unei căi nefondate de atac, iar cheltuielile judiciare din recursul Parchetului vor rămâne in sarcina statului conform art.192 alin.3 C.p.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit.b C.p.p. respinge ca nefondate recursurile declarate de P. de pe lângă Inalta Curte de Casatie si Justitie si inculpatul C. M. împotriva deciziei penale nr.85/6.09.2011 pronunțată de Tribunalul G. in dosarul nr._ .
În baza art.192 alin.2 C.p.p. obligă recurentul inculpat la 700 lei cheltuieli judiciare către stat, cheltuielile judiciare din recursul Parchetului rămânând in sarcina statului conform art.192 alin.3 C.p.p.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. M. C. C. M. C.
GREFIER
A. P.
Red.RM
Ex.2/14.02.2012
Trib. G.
Jud. I. A., C. P.
| ← Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 308/2013. Curtea de... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
