Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 78/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 78/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-03-2013 în dosarul nr. 78/2013

Dosar nr._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 78

Ședința publică din data de 28 martie 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: D. D.

JUDECĂTOR: R. M.

GREFIER – C. E.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. M..

Pe rol rejudecarea cauzei penale ce are ca obiect apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Juridică București împotriva sentinței penale nr.363/20.12.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._ .

Dezbaterile în cauză au avut loc în cadrul ședinței publice din data de 22 martie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată - ce face parte integrantă din prezenta - când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 28 martie 2013, când, în aceeași compunere,

CURTEA

Prin sentința penală nr. 802/12.10.2011 pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală în baza art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 C.p., cu art.320/1 C.p.p., art.74 alin.1 lit.a și c, art.76 C.p. s-a dispus condamnarea inculpatului C. Ș. V. la 2 ani închisoare.

În baza art.81-82 C.p., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani.

Au fost puse în vedere inculpatului dispozițiile art.83 C.p.

A fost admisă, în parte, cererea părții civile ANAF București și obligat inculpatul la plata sumei de 7857,61 lei reprezentând impozit pe profit și TVA.

A fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul București nr.5073/P/2003, înregistrat la data de 04.07.2011, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului C. Ș. V. pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplic. art.13 C.p.

Prin actul de inculpare s-a reținut în esență că:

În anul 2003, inculpatul C. Ș. V., în calitate de administrator al S.C. ARCADIA GROUP SRL, a realizat venituri din achiziționarea cantității de 322.254 kg oțel beton în valoare de 377.730 lei de la S.C. RCS INTERNAȚIONAL SRL și .., pe care nu le-a evidențiat în contabilitatea societății în scopul sustragerii de la plata contribuțiilor fiscale.

Situația de fapt reținută prin actul de inculpare a fost stabilită pe baza următoarelor mijloace de probă: plângeri părți vătămate și declarații reprezentat părți vătămate; declarații martori; documente contabile; raport de expertiză contabilă; declarații inculpat.

Inculpatul, mai înainte de începerea cercetării judecătorești, a declarat că înțelege să se prevaleze de disp.art.320/1 C.p.p., arătând că recunoaște în totalitate faptele reținute în actul de sesizare și a solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală pe care le cunoaște și le însușește.

Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut următoarele:

Inculpatul C. Ș.-V. este asociat unic și administrator al S.C. ARCADIA GROUP SRL București din anul 2002, când a preluat părțile sociale.

În anul 2003 S.C. ARCADIA GROUP SRL, reprezentată de inculpat, a achiziționat de la S.C. RCS INTERNAȚIONAL SRL București cantitatea de 65.490 kg oțel beton în valoare de 76.764,10 lei cu factura fiscală . nr._/11.04.2003, iar de la .. a achiziționat cantitatea de 256.764 kg oțel beton în valoare de 300.965,92 lei vechi cu factura fiscală . nr._/11.04.2003.

La momentul livrării, pe 10.04.2003, inculpatul a emis pentru plată două bilete la ordin, unul în favoarea S.C. RCS INTERNAȚIONAL SRL pentru suma de 76.764,10 lei cu scadența la data de 16.04.2003 și unul în favoarea .. pentru suma de 300.965,92 lei cu scadența la data de 17.04.2003.

La momentul prezentării la bancă, biletul pentru S.C. RCS INTERNAȚIONAL a fost refuzat la plată pentru lipsă total disponibil în cont, iar cel pentru .. a fost refuzat parțial la plată, fiind acceptată doar suma de 575,83 lei.

Față de această situație, la data de 15.07.2003 subscrisele S.C. RCS INTERNAȚIONAL SRL și .., ambele reprezentate de numitul F. P., au formulat plângeri penale la D.G.P.M.B. - Serviciul Investigarea Fraudelor împotriva învinuitului C. Ș.-V. pentru infracțiunile de înșelăciune.

Pentru cantitatea de 322.254 kg achiziționată de la S.C. RCS INTERNAȚIONAL și .., inculpatul nu a întocmit nicio evidență contabilă și nici nu a înregistrat-o.

A fost efectuată o expertiză contabilă, prin care venitul obținut a fost estimat și s-a stabilit că impozitul pe profit aferent este în sumă de 9.578,19 lei, iar T.V.A. de plată este în sumă de 7.279,42 lei.

În total, prejudiciul adus bugetului de stat de către inculpat, este de 16,857,61 RON.

Din totalul de 16.857,61 lei inculpatul achitat suma de 5.000 lei.

La termenul din data de 30.03.2011, inculpatul C. Ș. V. a declarat că solicită să se facă aplicarea disp. art.320/1 al.7 C.p.p. (potrivit cărora inculpatul beneficiază de reducerea cu 1/3 din limitele de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii).

Situația de fapt descrisă mai sus este dovedită cu mijloacele de probă administrate atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești.

În drept, fapta inculpatului C. Ș. V., care în anul 2003, în calitate de administrator al S.C. ARCADIA GROUP SRL, a realizat venituri din achiziționarea cantității de 322.254 kg oțel beton în valoare de 377.730 lei de la S.C. RCS INTERNAȚIONAL SRL și .., pe care nu le-a evidențiat în contabilitatea societății în scopul sustragerii de la plata contribuțiilor fiscale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 C.p.

La individualizarea judiciară a pedepsei, Tribunalul a avut în vedere toate criteriile prevăzute de disp. art.72 din C.p., referitoare atât la gradul de pericol social concret al infracțiunii săvârșite, și de urmările produse, dar și de datele ce circumstanțiază persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, a recunoscut și regretat faptele comise.

De asemenea au fost avute în vedere dispozițiile cuprinse la art.320/1 C.p.p. astfel cum a fost introdus prin Legea nr.202/2010 în ce privește reducerea limitei minime și maxime a pedepsei.

În consecință, s-a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante în sensul art.74 și art.76 C.p. și drept urmare, pedeapsa a fost coborâtă sub limita minimă specială prevăzută de lege.

Constatând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 C.p. și apreciind, în raport cu persoana inculpatului, că scopul preventiv-educativ și sancționator prev. de art.52 C.p. poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, tribunalul a dispus suspendarea condiționată a executării pe durata unui termen de încercare calculat conform art.82 C.p.

Cu privire la latura civilă a cauzei, tribunalul a admis în parte cererea părții civile ANAF București și a obligat pe inculpat la plata sumei de 7857,61 lei reprezentând impozit pe profit și TVA.

Împotriva sentinței penale au formulat apeluri P. de pe lângă Tribunalul București, apelantul intimat inculpat C. Ș. V. și apelanta parte civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Juridică București.

Prin decizia penală nr. 363/20.12.2011 pronunțată de Curtea de Apel București Secția I Penală În temeiul art.379 pct.2 lit.a C. proc. pen. au fost admise apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul București și inculpatul C. Ș.-V. împotriva sentinței penale nr.802/12.10.2011 pronunțată de Tribunalul București-Secția I-a Penală.

A fost desființată în parte sentința și rejudecând, în fond în temeiul art.334 C. proc. pen. schimbă încadrarea a faptei din infracțiunea prevăzută de art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.320/1 C. proc. pen. în infracțiunea prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.13 Cod penal și art.3201 C. proc. pen.

În temeiul art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.13 Cod penal, art.3201 C. proc. pen. și art.74 alin.1 lit.b Cod penal și art.76 alin.1 lit.d Cod penal a condamnat pe inculpatul C. Ș.-V. la pedeapsa de 8 luni închisoare.

În temeiul art.81 c.p. a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 8 luni, calculat în condițiile art.82 Cod penal.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal.

S-a făcut aplicarea art.76 alin.3 Cod penal, înlăturând aplicarea pedepselor complementare.

A fost respinsă acțiunea civilă ca rămasă fără obiect.

În temeiul art.379 pct.1 lit. a C.proc.pen. a fost respins, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. București.

Prin decizia penală nr. 3300/16.10.2012 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Juridică București și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului declarat de partea civilă, constatându-se că în mod greșit acesta a fost respins ca tardiv formulat.

Examinând în rejudecare, în fondul apelului, sentința penală în raport de motivele de apel invocate, Curtea constată că apelul declarat de partea civilă este fondat, însă nu pentru toate motivele expuse de partea civilă.

Motivul referitor la obligarea inculpatului la o sumă mai mică decât debitul real nu este fondat.

Cât privește debitul principal, Curtea constată că acesta a fost integral achitat de inculpat, acesta depunând la dosar chitanțele prin care a efectuat plăți parțiale succesive, după cum urmează:

- chitanțele aflate la dosarul de fond, filele 16 și 17 care atestă achitarea sumei de 2000 lei la data de 11.10.2011

- chitanțele de la filele 24 și 25 din prima judecată în apel care atestă plata sumelor de 6078,19 lei și 3779,42 lei

De asemenea, în cursul urmăririi penale inculpatul a achitat suma de 5000 lei.

Nici motivul de apel vizând obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente nu este fondat, atâta vreme cât din actele dosarului reiese că societatea comercială respectivă . nu a desfășurat activitate, nu a funcționat la sediul social declarat iar faptele deduse judecății datează din anul 2003, societatea nedepunând înscrisuri contabile la organele competente nici măcar în anul 2003. Mai mult, toate documentele aflate la dosarul cauzei pentru societate sunt semnate numai de inculpat, fără a fi aplicată vreo ștampilă a societății.

De altfel, prima instanță nici nu a procedat la citarea în cauză a societății . calitate de parte responsabilă civilmente.

Apelul este însă fondat sub aspectul omisiunii obligării inculpatului la plata accesoriilor debitului.

Astfel, prima instanță a omis a dispune obligarea inculpatului la plata obligațiilor accesorii – dobânzi și penalități de întârziere – deși acestea au fost solicitate în mod expres în cererea de constituire de parte civilă, aflată la fila 10 a dosarului de fond.

Se constată că intimatul inculpat a achitat debitul principal în integralitatea lui, însă urmează a fi obligat la plata sumelor accesorii, cu luarea în considerare la calcularea acestora a debitului rămas după fiecare plată parțială în parte.

Cât privește solicitarea de luare a măsurii asiguratorii, Curtea constată că o asemenea măsură nu poate fi dispusă la acest moment procesual întrucât aceste sume accesorii nu au fost calculate de partea civilă, calculul lor constituind o chestiune de executare, astfel că nu se cunoaște suma până la concurența căreia să poată fi dispus sechestrul asigurator pe bunurile inculpatului. Or, în lipsa unui cuantum cert, Curtea apreciază că o asemenea măsură asiguratorie nu poate fi dispusă.

Pentru considerentele expuse, Curtea în temeiul art. 379 pct.2 lit.a C. proc. pen. va admite apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr.802/12.10.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală, va desființa în parte sentința și rejudecând, în fond, va constata că debitul principal a fost achitat integral de inculpatul C. Ș. V..

Va obliga pe inculpatul C. Ș. V. la plata obligațiilor fiscale accesorii- majorări, penalități și dobânzi - către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, începând cu data de 11.04.2003 și până la data achitării prejudiciului, cu luarea în considerare a fiecărei plăți parțiale efectuată de inculpat.

În temeiul art.192 alin.3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art.379 pct.2 lit.a C. proc. pen. admite apelul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală împotriva sentinței penale nr.802/12.10.2011, pronunțată de Tribunalul București Secția I Penală.

Desființează în parte sentința și rejudecând, în fond:

Constată că debitul principal a fost achitat integral de inculpatul C. Ș. V..

Obligă pe inculpatul C. Ș. V. la plata obligațiilor fiscale accesorii-majorări, penalități și dobânzi-către partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, începând cu data de 11.04.2003 și până la data achitării prejudiciului, cu luarea în considerare a fiecărei plăți parțiale efectuată de inculpat.

În temeiul art.192 alin.3 C. proc. pen. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului, din care suma de 200 lei onorariul apărătorului din oficiu se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

D. D. R. M.

GREFIER

C. E.

Red.RM

Ex.2/02.05.2013

Tribunalul București Secția I Penală

Jud. C. M.M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 78/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI