Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1783/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1783/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-12-2015 în dosarul nr. 1783/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._ (_ )

DECIZIA PENALĂ NR.1783/A

Ședința publică din data de 22 decembrie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: I. R. B.

JUDECĂTOR: C. S.

GREFIER: D. P.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – reprezentat de procuror L. C.

Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect apelul formulat de inculpatul D. M., împotriva sentinței penale nr. 61/24.06.2015 pronunțată de Judecătoria L. Gară, în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 18.12.2015 și au fost reținute în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 22.12.2015, când a decis;

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.61/24.06.2015, Judecătoria L. - Gară, în baza art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.1 C.pen. coroborat cu art. 396 alin. 10 C.proc.pen., l-a condamnat pe inculpatul D. M., în prezent în stare de arest preventiv, la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 alin.1 C.pen. a interzis inculpatului D. M. ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) și b) C.pen. pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 65 alin.1 C.pen. a interzis inculpatului D. M. ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) și b) C.pen..

În baza art. 228 alin.1 - art. 229 alin.1 lit. d C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.1 C.pen. coroborat cu art. 396 alin. 10 C.proc.pen., a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 67 alin.1 C.pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) și b) C.pen. pentru o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin.1 C.pen. a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) și b) C.pen..

În baza art. 38 alin. 1 C.pen. a constatat că faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză sunt concurente între ele, fiecare fiind săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie.

În baza art. 39 alin. 1 lit. b C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care aplică un spor de 8 luni închisoare (2 ani (24 luni):3), inculpatul având de executat pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 104 alin. 2 C.pen. a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 977/20.05.2013 a Judecătoriei Sectorului 3 București.

În baza art. 43 alin. 2 C.pen. a adăugat pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare la restul rămas neexecutat de 913 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 977/20.05.2013 a Judecătoriei Sectorului 3 București, în final inculpatul având de executat pedeapsa de 2 ani 8 luni și 913 zile închisoare.

În baza art. 45 alin. 3 lit. a C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară cea mai grea, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) și b) C.pen. pentru o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. 5 cu referire la alin. 3 lit. a C.pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit. a) și b) C.pen..

În baza art. 399 alin.1 C.proc.pen. a menținut măsura arestului la domiciliu a inculpatului D. M., dispusă prin decizia penală nr. 737/C/07.08.2015 a Tribunalului București – Secția I Penală.

În baza art. 72 alin.1 C.pen. a dedus din pedeapsa principală aplicată inculpatului D. M., durata reținerii, arestării preventive și arestului la domiciliu de la 12.05.2015 la zi.

În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. a confiscat de la inculpat bunurile folosite la săvârșirea faptelor, ridicate de la acesta conform dovezii . nr._ din data de 26.05.2015 eliberată de D.G.P.M.B. Poliția Sector 6 București – Secția 21 Poliție, respectiv o legătură chei, formată din 3 chei inscripționate Dacia.

În baza art. 404 alin. 4 lit. f C.proc.pen. a dispus restituirea către inculpat a bunurilor ridicate de la acesta conform dovezii . nr._ din data de 26.05.2015 eliberată de D.G.P.M.B. Poliția Sector 6 București – Secția 21 Poliție, cu excepția bunurilor confiscate, respectiv port cuțit culoare verde ce conține un cuțit tip briceag, o pereche de ochelari de soare, o șurubelniță culoare roșie, o cheie auto auto cap hexagonal, o cheie auto cap tip șurubelniță.

În baza art. 397 rap. la art.19 C.proc.pen și art. 25 C.proc.pen coroborat cu art. 1357 C. civ., a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă P. C., cu domiciliul în București, .. 12, .. 4, ., sector 6, și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 300 lei despăgubiri civile.

A luat act că persoana vătămată M. I., domiciliat în sat Corbii M., ., județ Dâmbovița, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 398 C.proc.pen. rap. la art. 274 alin. 1 C.proc.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu, în cuantum de 520 lei, s-a avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.2885/P/2015 din data de 04.06.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 05.06.2015 sub nr._, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D. M. pentru săvârșirea a două infracțiuni de furt calificat în concurs real și în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 228 alin. 1 – 229 alin. 1 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen., reținându-se, în fapt, în esență, că inculpatul D. M., la data de 09.03.2015, în intervalul orar 14:00 – 15:00, prin folosirea unei chei mincinoase, a descuiat portiera autoturismului Dacia Super N. cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate M. I., ce se afla în parcarea magazinului Auchan Militari, de unde a sustras două portofele ce conțineau acte și bani, iar la data de 14.04.2015, în intervalul orar 12:00 – 13:00, prin forțarea portierei stânga față a autoturismului Dacia Super N. cu nr. de înmatriculare_, aparținând persoanei vătămate P. C., cu ajutorul unei chei mincinoase, după ce, în prealabil, a smuls cablurile de alimentare, a sustras din interior un radio CD marca Panasonic.

Pentru dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu, au fost menționate următoarele mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale: declarații persoană vătămată M. I. (f. 20, 21 d.u.p.); proces verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice (f. 23-27 d.u.p.); proces verbal de vizionare înregistrări video și planșe fotografice (f. 34-37, 39-60 d.u.p.); declarații persoană vătămată P. C. (f. 63, 64 d.u.p.); proces verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice (f. 67-72 d.u.p.); proces verbal de vizionare înregistrări video și planșe fotografice (f. 76-78, 79-96 d.u.p.); raport de constatare tehnico-științifică nr. 450.217/11.05.2015 întocmit de I.G.P.R. – D.G.P.M.B. – Serviciul Criminalistic (f. 103-110 d.u.p.); proces verbal de percheziție domiciliară și planșe fotografice (f. 120-135 d.u.p.); declarații inculpat D. M. (f. 151-152, 154-155, 156 d.u.p.).

Prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 16.07.2015, rămasă definitivă la aceeași dată, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății (f. 45 d.i.).

Analizând înscrisurile dosarului, instanța a reținut următoarele:

Cu privire la activitatea infracțională din data de 10.03.2015:

La data de 10.03.2015, persoana vătămată M. I. a sesizat Secția 21 Poliție cu privire la faptul că, în data de 09.03.2015, în intervalul orar 14.00- 15.00, autori necunoscuți, prin forțarea portierelor, au pătruns în interiorul autoturismului său, marca Dacia Super N. cu nr. de înmatriculare_, aflat în parcarea Complexului Auchan Militari, de unde au sustras două portofele ce conțineau acte personale și suma de 50 de lei (declarații persoană vătămată – f. 20, 21 d.u.p.).

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, s-a constatat că autoturismul persoanei vătămate nu prezintă urme de forțare la nivelul butucului portierei stânga față (proces-verbal de cercetare la fața locului - f. 23-27 d.u.p.).

În urma solicitării organelor de poliție, reprezentanții Auchan Militari au pus la dispoziție înregistrările camerelor video ce surprind aspecte din interiorul parcării; conform procesului-verbal întocmit de către organele de cercetare penală, în ziua de 09.03.2015, în jurul orei 13.40, o persoană de sex masculin având semnalmentele inculpatului D. M. pătrunde în parcarea Complexului Auchan; timp de mai multe minute, aceasta se plimbă în parcare, printre mașini, iar la ora 14.12 se îndreaptă spre autoturismul persoanei vătămate, scoțând din buzunarul gecii un obiect pe care l-a introdus în butucul de închidere al portierei stânga față, pătrunzând în interior; în continuare, se observă cum acesta scotocește în torpedoul autoturismului; după aproximativ 30 de secunde, persoana în cauză a ieșit din autoturism, părăsind în grabă zona (proces verbal de vizionare înregistrări video și planșe fotografice - f. 34-37, 39-60 d.u.p.).

Cu privire la activitatea infracțională din data de 14.04.2015:

La data de 14.04.2015, persoana vătămată P. C. a sesizat Secția 21 Poliție cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 13.00, autori necunoscuți, prin forțarea portierei stânga față, au pătruns în interiorul autoturismului său, marca Dacia Super N., cu nr. de înmatriculare_, aflat în parcarea Complexului Auchan Militari, de unde au sustras un radio Cd marca „ Panasonic” (declarații persoană vătămată - f. 63, 64 d.u.p.).

Cu ocazia efectuării cercetării la fața locului, s-a constatat că autoturismul persoanei vătămate prezintă urme de forțare la nivelul butucului portierei stânga față, iar în interior, sub consola centrală, de unde s-a reclamat lipsa radio CD-ului, s-au observat mai multe cabluri neizolate; de asemenea, cu aceeași ocazie, de pe patru CD-uri găsite pe scaunul dreapta față al autoturismului au fost relevate și ridicate 4 urme papilare (proces verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice - f. 67-72 d.u.p.).

Conform raportului de constatare criminalistică nr. 450.217 /11.05.2015 întocmit de I.G.P.R. – D.G.P.M.B. – Serviciul Criminalistic (f. 103-110 d.u.p.), două dintre urmele papilare ridicate de pe CD-urile anterior menționate au fost create de degetele de la mâna dreaptă a inculpatului D. M.. Persoana vătămată P. C. a declarat că nu îl cunoaște pe inculpat, neexistând posibilitatea ca acesta din urmă să pătrundă cu acordul lui în autoturism, neavând acces nici la CD-urile de pe care s-au ridicat amprente ( f. 64- 65 d.u.p.).

Potrivit procesului verbal de vizionare a imaginilor surprinse de camera de supraveghere amplasată în parcarea Auchan Militari și planșelor fotografice, inculpatul a fost surprins în data de 14.04.2015 plimbându-se în parcarea respectivă; la ora 12.19, inculpatul și-a introdus mâna în buzunarul drept al gecii, iar apoi s-a îndreptat spre portiera unui autoturism de culoare deschisă, ieșind apoi din raza de acțiune a camerei video; la ora 12.20, acesta reapare în raza de acțiune a camerei video, fiind surprins ascunzând un obiect sub geacă. (proces verbal de vizionare înregistrări video și planșe fotografice - f. 76-78, 79-96 d.u.p.)

Potrivit procesului verbal de depistare, la data de 12.05.2015, inculpatul D. M. a fost depistat de către lucrătorii de poliție în apropierea imobilului în care domiciliază, fiind condus la sediul Secției 21 Poliție; cu ocazia controlului corporal efectuat, asupra sa s-au găsit un mănunchi de chei inscripționate Dacia, două chei auto, o șurubelniță și un briceag.

Cu ocazia audierii, inculpatul, fiindu-i arătate imaginile surprinse de camera de supraveghere, a recunoscut că este persoana de sex masculin care se plimba în parcarea Auchan Militari în zilele de 09.03.2015 și 14.04.2015, recunoscând, totodată, săvârșirea celor două fapte reținute în sarcina sa; astfel, în ceea ce privește prima faptă, acesta a arătat că în ziua de 09.03.2015 s-a deplasat în parcarea magazinului Auchan Militari cu intenția de a sustrage bunuri din autoturisme; în timp ce se afla în parcare, după ce s-a asigurat că nu îl observă nimeni, a sustras, prin folosirea unei chei pentru autoturisme Dacia, pe care o avea asupra sa, din interiorul unui autoturism cu aceeași marcă, două portofele ce conțineau acte de identitate și o sumă de bani; de asemenea, inculpatul a recunoscut faptul că în data de 14.04.2015, în timp ce se afla în parcarea Auchan Militari, prin folosirea unor chei mincinoase, a sustras din interiorul autoturismului Dacia cu nr. de înmatriculare_ un radio CD marca Panasonic, pe care l-a vândut ulterior în Piața V. Bârzești (declarații D. M. - f. 151-152, 154-155, 156 d.u.p.).

În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului D. M. care, în ziua de 09.03.2015, în intervalul orar 14.00-15.00, prin folosirea unei chei mincinoase, a descuiat portiera autoturismului Dacia Super N. cu nr. de înmatriculare_ aparținând persoanei vătămate M. I., ce se afla în parcarea magazinului Auchan Militari, de unde a sustras două portofele ce conțineau acte și bani, iar în ziua de 14.04.2015, în intervalul orar 12.00.-13.00, prin forțarea portierei stânga față a autoturismului Dacia Super N. cu nr. de înmatriculare_ aparținând persoanei vătămate P. C., cu ajutorul unei chei mincinoase, după ce în prealabil a smuls cablurile de alimentare, a sustras din interior un radio CD marca Panasonic, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen..

Sub aspectul laturii obiective, instanța a reținut că elementul material al infracțiunii de furt este reprezentat de luarea pe nedrept a unui bun mobil din posesia sau detenția unei persoane fizice sau juridice fără consimțământul acesteia. În concret, în cauză, elementul material a constat în luarea pe nedrept din posesia persoanelor vătămate M. I. și P. C., a două portofele ce conțineau acte și bani, respectiv a unui radio CD marca Panasonic, fără a avea consimțământul acestora, existând o deposedare a persoanelor vătămate prin scoaterea bunului de sub stăpânirea lor și o imposedare a inculpatului, constând în trecerea efectivă a bunurilor sustrase în stăpânirea sa. Urmarea imediată a constat în faptul că, prin deposedarea persoanelor vătămate și imposedarea inculpatului, s-a produs un prejudiciu în patrimoniul acestora. Legătura de cauzalitate între săvârșirea faptelor și rezultatul socialmente periculos rezultă din situația de fapt astfel cum a fost anterior analizată.

Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit faptele cu intenție directă, prev. de art. 16 alin. 3 lit. a C.pen deoarece a avut reprezentarea că, prin săvârșirea faptelor, va produce o pagubă persoanelor vătămate și a urmărit producerea acestui rezultat.

În ceea ce privește agravanta prev. de art. 229 alin. 1 lit. d C.pen., respectiv furtul săvârșit prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase, instanța a reținut că această circumstanță agravantă este realizată în cazul fiecăreia dintre cele două infracțiuni de furt, inculpatul sustrăgând bunurile după ce a descuiată portiera autoturismului aparținând persoanei vătămate M. I. cu o cheie tip Dacia, respectiv după ce a forțat portiera autoturismului aparținând persoanei vătămate P. C..

Din analiza fișei de cazier a inculpatului (f. 96-100, 104-107 d.i.), instanța a reținut că inculpatul are antecedente penale, săvârșind faptele pentru are a fost trimis în judecată în prezenta cauză în stare de recidivă. Constatând faptul că inculpatul condamnat anterior, pentru săvârșirea unei infracțiuni cu intenție, la pedeapsa mai mare de 1 an închisoare, a săvârșit din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, înainte de considerarea ca executată a pedepsei anterioare, instanța a apreciat că sunt îndeplinite în cauză condițiile prevăzute de art.41 alin.1 C.pen., relative la existența stării de recidivă postcondamnatorie.

La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Având în vedere faptul că inculpatul a solicitat judecarea sa conform procedurii simplificate, prevăzută de art.374 alin. 4 C.proc.pen, instanța a procedat la aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de dispozițiile art. 396 alin. 10 C.proc.pen., conform cărora, în caz de condamnare, limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul aplicării pedepsei închisorii de reduc cu o treime, urmând, astfel, ca instanța să dispună o pedeapsă cu închisoarea între limitele de 8 luni și 3 ani și 4 luni.

În concret, în ceea ce privește modul de comitere a faptelor, instanța a reținut că inculpatul a premeditat faptele, având asupra sa un mănunchi de chei Dacia, folosite pentru realizarea furturilor, potrivit propriilor declarații, a analizat anterior locurile faptelor, așteptând momentul potrivit pentru a acționa), a săvârși două fapte la un interval scurt de timp, de o lună, în timpul zilei, într-o parcare aglomerată, fără teama că ar putea fi surprins de alte persoane, aspecte ce denotă îndrăzneala, dezinhibiția și periculozitatea inculpatului în săvârșirea de fapte antisociale.

În ceea ce privește circumstanțele persoane ale inculpatului, instanța a reținut că acesta este în vârstă de 68 de ani, are antecedente penale, fiind recidivist și fiind anterior condamnat definitiv de mai multe ori pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt sau furt calificat, astfel cum a rezultat din cazierul său judiciar. De asemenea, inculpatul a fost eliberat condiționat la data de 23.12.2014, din executarea unei pedepse cu închisoarea, și după un interval de 3 respectiv 4 luni de la punerea în libertate, a săvârșit din nou infracțiuni. Instanța a reținut, de asemenea, că inculpatul a avut o atitudine sinceră pe parcursul urmăririi penale, colaborând cu organele de cercetare penală, recunoscând faptele și în fața instanței de judecată.

Față de cele anterior reținute, în baza art. 228 alin.1, art. 229 alin.1 lit. d) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin.1 C.pen. coroborat cu art. 396 alin.10 C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul D. M., la două pedepse a câte 2 ani închisoare fiecare, cuantum suficient în opinia instanței pentru atingerea scopului și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate a pedepsei. La stabilirea pedepselor complementare și accesorii, instanța a reținut că, potrivit art. 67 alin. 1 C.pen., pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda și instanța a constatat că, față de natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările cauzei și persoana infractorului, această pedeapsă este necesară.

În concret, relativ la aplicarea pedepsei complementare, instanța a avut în vedere faptul că faptele comise de inculpat reflectă o atitudine de ignorare a acestuia în raport de valori sociale importante referitoare la protecția dreptului de proprietate. În plus, în ceea ce privește împrejurările în care s-au comis faptele instanța a avut în vedere cele anterior precizate, dar și faptul că inculpatul a săvârșit faptele cu intenție directă. De asemenea, instanța a avut în vedere și aspectele anterior reținute ce țin de persoana inculpatului.

Pentru toate aceste motive, instanța a reținut că se relevă existența unei nedemnități a inculpatului de a participa la organizarea și reprezentarea societății din care face parte, deci a unei nedemnități în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen.

Împotriva acestei soluții a formulat apel, în termen legal, inculpatul D. M., care, prin apărătorul său ales, a arătat că apelul său vizează reindividualizarea judiciară a pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia, precizând că el a recunoscut și a regretat sincer faptele comise, încă din faza de urmărire penală.

Acesta a solicitat a se avea în vedere că este o persoană în vârstă de 70 de ani, pensionar, are probleme de sănătatea, iar prejudiciul în cauză este redus.

Analizând sentința atacată, prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază apelul formulat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:

Inculpatul nu a criticat situația de fapt reținută de către instanța de fond, Curtea însăși constatând, în virtutea efectului integral devolutiv al căii de atac declarate, temeinicia hotărârii din această perspectivă.

Probatoriul administrat în cauză confirmă faptul că inculpatul D. M., la data de 09.03.2015, în intervalul orar 14:00 – 15:00, prin folosirea unei chei mincinoase, a descuiat portiera autoturismului Dacia Super N. cu nr. de înmatriculare_ aparținând persoanei vătămate M. I., ce se afla în parcarea magazinului Auchan Militari, de unde a sustras două portofele ce conțineau acte și bani, iar în ziua de 14.04.2015, în intervalul orar 12.00-13.00, prin forțarea portierei stânga față a autoturismului Dacia Super N. cu nr. de înmatriculare_ aparținând persoanei vătămate P. C., cu ajutorul unei chei mincinoase, după ce în prealabil a smuls cablurile de alimentare, a sustras din interior un radio CD marca Panasonic.

Această situație de fapt a fost reținută din coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarații persoană vătămată M. I. (f. 20, 21 d.u.p.); proces verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice (f. 23-27 d.u.p.); proces verbal de vizionare înregistrări video și planșe fotografice (f. 34-37, 39-60 d.u.p.); declarații persoană vătămată P. C. (f. 63, 64 d.u.p.); proces verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice (f. 67-72 d.u.p.); proces verbal de vizionare înregistrări video și planșe fotografice (f. 76-78, 79-96 d.u.p.); raport de constatare tehnico-științifică nr. 450.217/11.05.2015 întocmit de I.G.P.R. – D.G.P.M.B. – Serviciul Criminalistic (f. 103-110 d.u.p.); proces verbal de percheziție domiciliară și planșe fotografice (f. 120-135 d.u.p.) coroborate cu declarațiile inculpatului D. M. (f. 151-152, 154-155, 156 d.u.p.).

Inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii în modalitatea reținută în actul de sesizare, atât în faza de urmărire penală cât și la instanța de fond, solicitând judecarea cauzei în baza probelor administrate la urmărire penală.

Prima instanță, reținând vinovăția inculpatului în săvârșirea faptelor descrise mai sus, a dat o corectă încadrare juridică, stabilind că faptele comise de inculpatul D. M. întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de furt calificat, prev. de art. 228 alin. 1 - 229 alin. 1 lit. d C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. privind recidiva postcondamnatorie raportat la condamnarea de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 977/20.05.2013 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 1283/08.07.2013 a Curții de Apel București, din executarea căreia a fost eliberat la data de 23.12.2014 cu un rest neexecutat de 913 zile.

În ceea ce privește individualizarea pedepsei aplicate inculpatului, Curtea reține că potrivit art. 74 C.pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii:

- împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite,

- starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită,

- natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii,

- motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit,

- natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului,

- conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal,

- nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.

Prin urmare, în mod corect a reținut instanța de fond, în favoarea inculpatului circumstanțele personale ale acestuia (vârsta e 68 ani) precum și conduita avută pe parcursul procesului penal acesta recunoscând faptele săvârșite, aspecte care justifică prin raportare la prevederile art. 375 C.pr.pen. rap. la art. 396 al. 10 C.pr.pen. condamnarea acestuia la două pedepse de câte 2 ani închisoare, îndreptate spre minimul prevăzut de lege, apreciat ca fiind necesare și suficiente pentru atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei, nefiind temeiuri pentru reducerea acesteia.

În același sens, Curtea reține că la stabilirea cuantumului pedepsei nu se poate face abstracție de gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat, prin raportare la circumstanțele reale în care a avut loc comiterea acestora așa cum au fost reținute și de instanța de fond, reținându-se în special caracterul premeditat al infracțiunilor săvârșite de inculpat care avea asupra lui uneltele necesare pentru a pătrunde în interiorul autoturismelor precum și la circumstanțele personale ale acestuia, care deși este o persoană în vârstă a săvârșit infracțiunile la aproximativ 3 luni după eliberarea sa din penitenciar, după ce a executat mai multe pedepse aplicate pentru săvârșirea acelorași gen de infracțiuni, nu are ocupație, astfel încât pericolul reiterării comportamentului infracțional este deosebit de ridicat întrucât în mod evident sancțiunile anterioare nu și-au atins scopul.

Pentru aceste considerente, Curtea, constatând că în mod corect au fost aplicate dispozițiile privind pedepsele complementare și accesorii, precum și cele privind revocarea liberării condiționate din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare, criticile formulate de inculpat fiind nefondate, în baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D. M., împotriva sentinței penale nr.404/15.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București.

În baza art.275 al.2 C.pr.pen. apelantul – inculpat va fi obligat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Onorariul apărătorului din oficiu – av. P. A. M., în cuantum de 260 lei, a fost avansat din fondurile MJLC.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct.1 lit.b C.pr.pen. respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D. M. împotriva sentinței penale nr.404/15.10.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București.

În baza art.275 al.2 C.pr.pen. obligă pe apelantul - inculpat la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în apel.

Onorariul apărătorului din oficiu – av. P. A. M., în cuantum de 260 lei, va fi avansat din fondurile MJLC.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 decembrie 2015.

Președinte, Judecător,

I. R. B.C. S.

Grefier,

D. P.

Red.C.S./ 28.01.2016

Tehnored.V.D./5 ex./28.12.2015

Jud..Sect.6- jud.V.S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Furt. Art.228 NCP. Decizia nr. 1783/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI