Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 266/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 266/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 266/2013
DOSAR NR._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 266/R
Ședința publică din data de 12 februarie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. E. R.
JUDECĂTOR: P. V. A.
JUDECĂTOR: O. M.
GREFIER: R. C. D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. F..
Pe rol, se află soluționarea recursului declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA SECTOR 2 BUCUREȘTI împotriva sentinței penale nr.924/01.11.2012 pronunțată de Judecătoria Sector 2 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal, făcut în ședința publică, se constată lipsa intimatului inculpat P. G. G., reprezentat juridic de apărător din oficiu, avocat B. M., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._/02.01.2013 depusă la fila nr.9 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că au fost depuse relațiile solicitate de către Administrația Națională a Penitenciarelor din care rezultă că inculpatul nu figurează arestat precum și relațiile solicitate Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din care rezultă că inculpatul nu și-a schimbat adresa de domiciliu, după care:
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat de P. în sensul de a schimba modalitatea de executare a pedepsei la care a fost condamnat inculpatul, respectiv din suspendare condiționată în executare efectivă, în regim de detenție având în vedere atât circumstanțele reale incidente în prezenta cauză cât și circumstanțele personale ale inculpatului. Astfel, în ceea ce privește circumstanțelor reale, solicită să se aibă în vedere că inculpatul a condus un autoturism pe drumurile publice având o alcoolemie în sânge mare, reușind că acroșeze un alt autoturism și accidentând ușor o altă persoană, iar din prisma circumstanțelor personale, acesta a fost sancționat administrativ de 13 ori anterior formării acestui dosar și nu s-a prezentat niciodată în fața instanței de judecată.
Apărătorul din oficiu al intimatului inculpat, având cuvântul, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de P. și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii pronunțate de instanța de fond, apreciind că în mod corect instanța de fond a reținut că inculpatul nu este recidivist, iar amenzile administrative nu pot fi reținute ca circumstanțe personale negative la stabilirea conduitei inculpatului.
CURTEA,
Prin sentința penală nr.924/01.11.2012, Judecătoria Sectorului 2 București a hotărât:
În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 rep. a condamnat pe inculpatul P. G. G. la pedeapsa de 2 ani închisoare.
S-a făcut aplic. disp. art. 71, 64 lit. a teza a II-a și lit. b C.p.
În baza art. 81 C.p. a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.p.
În baza art. 359 C.pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83 C.p.
S-a făcut aplicarea art. 71 al. 5 C.p.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. a obligat inculpatul la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat
S-a reținut că la data de 01.01.2009, în jurul orei 03:30, inculpatul a condus autoturismul marca Dacia Solenza cu numărul de înmatriculare_ pe . în sânge o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, respectiv circa 1,50gr%. Întrucât acesta nu a observat la timp culoarea roșie a semaforului electric, a acroșat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ parcat pe prima bandă a . ca urmare a accidentului s-a produs vătămarea corporală a inculpatului și a martorului Spirtu M..
În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: proces-verbal de cercetare a locului accidentului, schița rutieră aferentă și planșa foto (f. 7-22 dup), protocol etilotest privind pe inculpatul P. G. G. (f. 38 dup), fișa diagnostic privind pe inculpatul P. G. G. (f. 39 dup), declarațiile inculpatului P. G. G. (f. 43,44,47), cerere de analiză, proces-verbal de prelevare și buletin de examinare clinic privind pe inculpat (f. 41-42 dup), buletin de analiză toxicologică alcoolemie nr. 31/06.01.2009 (f. 46 dup), raport de expertiză medico-legală nr.1149/i/2009 privind interpretarea retroactivă a alcoolemiei inculpatului (f. 50-51 dup); protocol etilotest martor S. F. (f. 52 dup), declarația martorului S. F. (f. 53 dup), fișă diagnostic la prezentare pentru martorul Spirtu M. (f. 56 dup), declarația martorului Spirtu M. (f. 57 dup).
În cursul cercetării judecătorești, în ședința publică din data de 01.11.2012, a fost audiat martorul S. F., declarația sa fiind consemnată la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
La data de 01.01.2009, în jurul orei 03:30, inculpatul P. G. G. a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_, pe . direcția de deplasare dinspre Pasajul Băneasa spre . când a ajuns la intersecția cu . cu întârziere semaforul electric care indica culoarea roșu și a acroșat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ condus de numitul S. F. aflat staționat la culoarea roșie a semaforului după care a intrat în coliziune cu autoturismul cu număr de înmatriculare_ parcat pe prima bandă a .>
Deoarece inculpatul prezenta halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest de către organele de poliție chemate la locul producerii accidentului rutier, rezultatul fiind de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat (f. 38 dup). Ulterior, inculpatul a fost condus la INML M. Minovici, unde i-au fost recoltate două probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei rezultând că la ora 05:00 avea o alcoolemie de 1,20g‰, iar la ora 06:00, o alcoolemie de 1,00‰ conform buletinului de analiză toxicologică nr. 31/06.01.2009 (f.46 dup).
În cauză s-a dispus efectuarea calculului retroactiv al alcoolemiei, rezultând, conform raportului de expertiză medico-legală nr. 1149/i/2009, că, la data de 01.01.2009, la ora 03.30, inculpatul P. G. G. ar fi putut avea o alcoolemie în descreștere de circa 1,50g‰ (f. 50-51 dup).
Fiind audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut că a condus autoturismul marca Dacia Solenza cu numărul de înmatriculare_ pe . ce, anterior, consumase băuturi alcoolice (f.43, 44 dup).
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs P., pentru motivele consemnate în partea introductivă.
Recursul este fondat.
În raport de faptul că inculpatul a condus un autoturism având o alcoolemie mare, acroșând un alt autoturism și accidentând ușor o altă persoană, iar din prisma circumstanțelor personale, acesta a fost sancționat administrativ de 13 ori anterior formării acestui dosar și nu s-a prezentat niciodată în fața instanței de judecată, Curtea apreciază că executarea pedepsei în penitenciar este în măsură să asigure reeducarea inculpatului.
Pentru aceste considerente, Curtea, conform art.385/15 pct. 2 lit. d C.p.p. rap. la art. 385/6 al. 3 C.p.p., va admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sector 2 București, va casa în parte sentința recurată și rejudecând pe fond, va înlătura aplicarea disp. art. 81, 82, 83, C.p., cu privire la pedeapsa principală aplicată de prima instanță, a disp. art. 71 al. 5 C.p. cu privire la pedeapsa accesorie aplicată de prima instanță, precum și a disp. art. 359 C.p.p.
Va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
Văzând și dispozițiile art. 192 al. 3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct. 2 lit. d C.p.p. rap. la art. 385/6 al. 3 C.p.p., admite recursul declarat de P. de pe lângă Judecătoria Sector 2 București împotriva sentinței penale nr. 924/01.11.2012 a Jud. Sector 2 București.
Casează în parte sentința recurată și rejudecând pe fond, înlătură aplicarea disp. art. 81, 82, 83, C.p., cu privire la pedeapsa principală aplicată de prima instanță, a disp. art. 71 al. 5 C.p. cu privire la pedeapsa accesorie aplicată de prima instanță, precum și a disp. art. 359 C.p.p.
Menține restul dispozițiilor sentinței recurate.
În baza art. 192 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat, vor rămâne în sarcina statului, iar suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12 februarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
E. R. C. V. A. P. M. O.
GREFIER,
C. D. R.
Red.V.A.P./Tehnored.M.A.
2 ex./26.02.2013
Jud.S.2 – Jud. M.C.Vârșescu
| ← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... | Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 268/2013. Curtea de... → |
|---|








