Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 791/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 791/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-04-2012 în dosarul nr. 791/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._/3/2012

(_ )

Decizia penală nr. 791 R

Ședința publică de la data de 19 aprilie 2012

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - I. C.

JUDECĂTOR - S. E.

JUDECĂTOR - D. M.

GREFIER - R. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de domnul procuror I. L..

Pe rol soluționarea recursul declarat de către inculpata O. D. D., împotriva sentința penală nr. 68 din data de 31.01.2012, pronunțată de către Judecătoria B., în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta inculpată O. D. D. personal în stare de libertate și asistată de avocat ales M. D., cu împuternicirea avocațială nr._ din data de 11.04.2012 emisă de Baroul București și intimata parte vătămată B. T., prin reprezentant legal Z. N. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea a procedat la legitimarea identității recurentei inculpate O. D. D. posesoare a CI . nr._, CNP_ și a reprezentantului legal al Bancii T., domnul Z. N. C., posesor a CI . nr._, CNP_.

Curtea, în temeiul art. 70 alin. 2 din Codul de procedură penală aduce la cunoștință recurentei inculpate O. D. D. faptele care formează obiectul cauzei și că are dreptul de a nu face nici o declarație, atrăgându-i-se atenția că ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa.

Recurenta inculpată O. D. D. arată că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală și nu dorește să dea o altă declarație în fața instanței.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului declarat.

Apărătorul recurentului inculpat O. D. D. solicită admiterea recursului, casarea sentința penală nr. 68 din data de 31.01.2012, pronunțată de către Judecătoria B., în dosarul nr._ și rejudecând solicită reindividualizarea pedepsei aplicată inculpatei, in sensul diminuării acesteia, urmând a se avea in vedere atitudinea sinceră a inculpatei, care in prezent urmează cursurile unei facultăți, a recunoscut săvârșirea faptelor și nu a realizat urmările faptelor sale.

De asemenea, solicită a se constata că la acest moment nu există prejudiciu.

Reprezentantul legal al intimatei parții vătămate B. T. arată că lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul Ministerului Publicsolicită, in baza art. 38515 pct.1 lit. b din Codul de procedură penală, respingerea recursului declarat de inculpata O. D. D., apreciind sentința recurată ca fiind temeinică și legală, pedeapsa aplicată inculpatei fiind corect individualizată. De asemenea, apreciază că în cauză nu pot fi reținute dispozițiile art.74 lit.a din Codul penal întrucât inculpata nu a colaborat cu organele de urmărire penală, iar lipsa antecedentelor penale este o stare de normalitate.

Totodată, solicită obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare.

Recurenta inculpată O. D. D., având ultimul cuvânt, arată că regretă săvârșirea faptelor.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.68 din 31 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ , în temeiul art.20 rap la art.215 alin.1 și 2 Cod penal a fost condamnată inculpata O. D. D. (fiica lui A. S. și D., născută la data de 14.02.1991 în mun. Oradea, jud. Bihor, CNP_, domiciliată în com.. I. R., .. Ialomița), la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de înșelăciune.

În temeiul art. 290 Cod penal a fost condamnată inculpata O. D. D. la pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a trei infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art. 290 Cod penal.

În temeiul art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea, de 1 an și 6 luni închisoare.

În temeiul art.71 cod penal, i s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a ll-a și b cod penal.

În temeiul art. 81 cod penal, a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 82 cod penal.

În temeiul art.359 cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În temeiul art.71 al.5 cod penal a fost suspendată executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 348 Cod pr.penală s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, și anume: adeverința de venit, fișa fiscală și contractul individual de muncă, pe numele inculpatei și aflate la dosarul de urmărire penală.

În temeiul art. 191 al. 1 cod procedură penală a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 31.08.2011, organele de poliție judiciară din cadrul IPJ I. -Serviciul de investigare a fraudelor, au organizat prinderea în flagrant a numitei O. D. - D. care încerca să efectueze transferul sumei de 55.000 lei, obținută de la B. T. - Agenția Doraly prin folosire de înscrisuri falsificate.

Începând cu data de 19.04.2011, inculpata O. D.-D. și-a desfășurat activitatea în cadrul . în funcția de șef autogara, având un salariu de bază lunar brut în cuantum de 720 lei, așa cum rezultă din contractul individual de muncă nr. 17/18.04.2011, atașat la dosarul cauzei, (filele 55 - 56).

În perioada 24 - 26.08.2011, inculpata s-a prezentat la sediul Băncii T. - Agenția Doraly, situat în ., unde a depus mai multe înscrisuri în vederea obținerii unui credit pentru nevoi personale în valoare de 55.000 lei, rambursabil în 84 luni, după cum urmează: adeverință de venit, în original, nedatată și fără număr, din care rezultă că este angajată la . din data de 19.04.2010, iar în perioada martie 2011 - august 2011 a avut un venit lunar net de 4.223,2 lei și un venit brut realizat în anul precedent de 72.000 lei; fișa fiscală aferentă anului 2010, în xerocopie, nedatată și fără număr, din care reiese că a avut un venit brut total de 72.000 lei; contract individual de muncă, în xerocopie, din care rezultă că este angajată la . din 03.01.2010, cu o remunerație lunară în valoare de 6.000 lei. (filele 97 - 100).

Împrejurarea că inculpata, deși avea domiciliul în jud. Ialomița, a solicitat creditul la o unitate bancară situată în jud.I., precum și valoarea mare a salariului (6.000 lei) raportată la vârsta și pregătirea profesională a acesteia, a fost de natură să le creeze suspiciuni funcționarilor bancari cu privire la realitatea înscrisurilor depuse la dosarul de credit. Luând legătura telefonic cu reprezentanții ., li s-a comunicat că numita O. D. - D. este angajată a societății însă nu este remunerată cu un salariu în cuantum de 6.000 lei.

În aceste condiții, funcționarii bancari au sesizat organele de poliție judiciară cu privire la posibilitatea săvârșirii unei fraude bancare de către O. D. D..

În data de 31.08.2011, inculpata s-a prezentat la sediul Băncii T. Agenția Doraly unde a semnat contractul de credit nr. 95 și contractul de garanție reală mobiliară nr.95/CES/01/31.08.2011, fiind surprinsă de organele de poliție judiciară din cadrul IPJ I. - Serviciul de investigare a fraudelor în timp ce solicita transferul sumei de 55.000 lei într-un cont personal deschis la Piraeus Bank- Sucursala Urziceni, în baza ordinului de plată nr. 01/31.08.2011, completat anterior (fila 49).

Asupra inculpatei au fost găsite câte un exemplar al contractelor de credit si garanție reală mobiliară, exemplarul doi al ordinului de plată, precum și contractul individual de muncă și fișa fiscală aferentă anului 2010, ale căror copii fuseseră depuse la dosarul de credit, (filele 13 - 15).

Inculpata O. D. - D. a recunoscut, cu prilejul audierii, că în perioada 24 - 26.08.2011 s-a prezentat la sediul Băncii T. - Agenția Doraly în vederea obținerii unui credit pentru nevoi personale, depunând în acest sens mai multe înscrisuri pe care le falsificase anterior.

Cu privire la adeverința de venit, din care rezultă că este angajată la . din data de 19.04.2010, iar în perioada martie 2011 - august 2011 a avut un venit lunar net de 4.223,2 lei, inculpata a precizat că a completat-o personal la toate rubricile, a contrafăcut semnătura directorului general și a contabilei ., după care, având acces la ștampila societății, a aplicat-o pe document.

În același mod a procedat și cu fișa fiscală aferentă anului 2010, din care reiese că a avut un venit brut total de 72.000 lei.

Referitor la contractul individual de muncă, compus din două file, inculpata a declarat că a contrafăcut prima pagină, modificând cuantumul salariului (din 720 lei în 6.000 lei) și data începerii activității (03.01.2010 în loc de 19.04.2011) și lăsând neschimbată cea de-a doua filă, pe care se afla semnătura reală a administratorului societății, (filele 34-41).

Declarațiile inculpatei s-au coroborat cu cele ale martorilor C. M. I. - administratorul . și A. M. - D.contabil al societății, care au precizat că inculpata O. D.-D. este angajată a societății din luna aprilie 2011, precum și faptul că semnăturile existente pe adeverința de venit și fișa fiscală aferentă anului 2010 nu le aparțin (filele 51 - 52 și 59 - 60).

Prin adresa nr. 3/31.08.2011, reprezentantul . a înaintat o copie a contractului individual de muncă nr.17/18.04.2011, din care rezultă că inculpata își desfășura activitatea în cadrul societății începând cu data de 19.04.2011, în funcția de șef de autogara, având un salariu de bază lunar brut de 720 lei. (filele 54 - 56). Aceste date s-au coroborat cu cele cuprinse în adresa ITM Ialomița nr._/31.08.2011 (fila 78), potrivit căreia O. D. D. este angajată la ., însă nu figurează în perioada 01.01.- 31.12.2010 ca salariat angajat cu contract de muncă.

De asemenea, din adresa DGFP Ialomița nr._/31.08.2011 a rezultat că în baza de date a acestei instituții nu se regăsește nicio o fișă fiscală depusă de vreun angajator pe numele inculpatei (fila 74).

Mijloacele de probă analizate mai sus au stabilit, fără dubiu, că înscrisurile prezentate funcționarilor bancari (adeverință de venit, fișa fiscală și contract individual de muncă) conțin date nereale, fiind plăsmuite de către inculpata O. D. D..

În cauză au fost audiați și martorii Z. N.-C. - director la B. T. - Sucursala Voluntari, T. D. - șeful Agenției Doraly și D. N.-R. - consilier bancar, care au confirmat că învinuita O. D. -D. a depus mai multe înscrisuri în vederea obținerii unui credit pentru nevoi de personale, suspiciunile cu privire la conținutul nereal al acestora fiind confirmate ulterior, ca urmare a intervenției organelor de poliție judiciară.

Pe latura civilă, partea vătămată B. T. – Sucursala Voluntari a precizat faptul că nu se constituie parte civilă, întrucât nu suferit niciun prejudiciu material.

Situația de fapt a fost reținută pe baza următoarelor probe și mijloace de probă: proces-verbal din data de 31.08.2011 întocmit cu ocazia realizării flagrantului, declarațiile inculpatei O. D. – D., ale martorilor audiați în cauză, adresa nr._/31.08.2011, emisă de către DGFP Ialomița, adresa nr._/31.08.2011, emisă de către ITM Ialomița, adresa nr. 3/31.08.2011, emisă de către ., statele de salarii pe lunile iulie și august întocmite de ., proces-verbal de redare a înregistrărilor video, adeverința de venit, fișa fiscală și contractul individual de muncă plăsmuite de învinuita O. D. – D., ordinul de plată nr. 01/31.08.2011, contractul de credit nr. 95/31.08.2011 și contractul de garanție reală mobiliară nr.95/CES/01/31.08.2011.

Pe parcursul cercetării judecătorești a fost audiată inculpata, care a recunoscut faptele reținute în sarcina sa, au fost depuse de inculpată acte în circumstanțiere reprezentând caracterizări ale primarului și persoanelor care locuiesc împreună cu aceasta în .>

Instanța a audiat martorii D. N. R., Z. N. C. și T. Dănuș, care au menținut cele relatate în faza de urmărire penală.

Instanța a constatat că declarațiile martorilor se coroborează cu declarațiile inculpatei, cu celelalte acte depuse la dosarul cauzei și din care rezultă atât neveridicitatea datelor conținute în cele trei acte false depuse de inculpată la agenția Doraly cât și situația reală.

Astfel, examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, instanța a reținut situația de fapt, așa cum a fost prezentată în rechizitoriul parchetului, constatând vinovăția inculpatei la comiterea faptelor sub forma intenției directe.

Instanța nu și-a însușit susținerile apărării formulate de inculpată în sensul că aceasta a fost provocată de către organele de poliție în colaborare cu funcționarii băncii în realizarea tentativei la înșelăciune prin lăsarea inculpatei să-și definitiveze acțiunea infracțională, întrucât calificarea dată faptei nu este aceea de infracțiune de înșelăciune ca fapt consumat, ci cea de tentativă. Așa cum se observă din actele dosarului, inculpata s-a prezentat la bancă cu acte false solicitând emiterea unui credit de nevoi personale, faptă care întrunește elementele conținutului tentativei la înșelăciune. Astfel, inculpata a pus în executare hotărârea de a săvârși infracțiunea odată cu aceste prime acte infracționale, iar executarea nu și-a produs efectul datorită vigilenței funcționarilor băncii și acțiunilor comune cu organele de poliție.

În drept, s-a apreciat că fapta inculpatei O. D. D., care în perioada 24 - 26.08.2011 s-a prezentat la sediul Băncii T. - Agenția Doraly în vederea obținerii unui credit pentru nevoi personale, depunând în acest sens mai multe înscrisuri pe care le falsificase anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă la înșelăciune, faptă prev. de art.20 rap. la art. 215 alin. 1 și 2 Cod penal, pentru care a fost condamnată la o pedeapsă cu închisoarea.

Faptele inculpatei O. D. D., care a falsificat trei înscrisuri sub semnătură privată și anume adeverința de venit, fișa fiscală și contractul individual de muncă de care a uzat predându-le funcționarilor bancari din cadrul Băncii T. - Agenția Doraly în vederea obținerii unui credit pentru nevoi personale, întrunește elementele constitutive a trei infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, fapte prev.de art.290 Cod penal, pentru care a fost condamnată la trei pedepse cu închisoarea.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatei, instanța a avut în vedere natura și gravitatea faptelor, împrejurările în care au fost comise, persoana inculpatei care nu este cunoscută cu antecedente penale, avea un loc de muncă, a recunoscut și regretat faptele.

Astfel instanța i-a aplicat inculpatei pedepse îndreptate spre minimul special al acestora.

În baza art.33 lit.b și 34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate urmând ca inculpata să o execute pe cea mai grea.

În temeiul art. 71 cod penal i s-a interzis inculpatei exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a, teza a II-a și b cod penal.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei rezultante instanța a tine seama de faptul că inculpata regretat faptele comise, le-a recunoscut de la început, colaborând cu organele de cercetare penală, fără însă a recunoaște vinovăția sa în ceea ce privește tentativa la infracțiunea de înșelăciune, de faptul că era încadrată în muncă, este o persoană tânără, astfel încât există se configurează convingerea ca inculpata înțelege consecințele faptelor sale si se poate îndrepta și prin aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executării.

Astfel în baza art.81 Cod penal cu referire la art.82 Cod penal, instanța a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare compus din cuantumul pedepsei aplicate inculpatei, la care s-a adăugat un interval de timp stabilit de instanță conform legii, atrăgându-i-se totodată atenția inculpatei asupra revocării suspendării condiționate a pedepsei în cazul în care în termenul de încercare aceasta mai săvârșește o alta infracțiune pentru care va fi pronunță o condamnare definitivă, conf. art. 83 Cod penal .

În temeiul art.71 al.5 cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În baza art. 348 Cod pr.penală s-a dispus anularea înscrisurilor falsificate, și anume: adeverința de venit, fișa fiscală și contractul individual de muncă, pe numele inculpatei și aflate la dosarul de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs inculpata O. D. D. care a solicitat reducerea pedepselor aplicate de către instanța de fond raportat la atitudinea sa sinceră, faptul că urmează cursurile unei facultăți și inexistența unui prejudiciu în cauză.

Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 C. pr.pen., Curtea apreciază că acesta este nefondat.

Astfel, instanța de fond a procedat la o justă individualizare a pedepselor aplicate în raport de criteriile prev. de art. 72 C. pen., raportat la natura infracțiunilor comise, modalitatea concretă de comitere, urmările care se puteau produce, pe de o parte, dar și raportat la persoana inculpatei, care nu este cunoscută cu antecedente penale, a avut o atitudine procesuală sinceră, de recunoaștere a faptei.

Faptul că în cauză nu s-a produs un prejudiciu nu se datorează inculpatei, ci vigilenței angajaților unității bancare, care au sesizat organele competente.

În raport de cele arătate, cât și împrejurarea că instanța de fond a aplicat inculpatei o pedeapsă egală cu minimul special (pentru infracțiunea de înșelăciune), respectiv apropiată de minimul special (în cazul infracțiunii de fals), Curtea apreciază că nu se impune reducerea cuantumului pedepselor deja stabilite.

Totodată, circumstanțele personale ale inculpatei au constituit argumente pentru stabilirea unei pedepse rezultante într-un regim neprivativ de libertate, instanța de fond aplicând inculpatei suspendarea condiționată a executării.

Pentru toate motivele învederate, Curtea, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C. pr. pen., va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpată.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 C. pr. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata O. D. D. împotriva sentinței penale nr.68 din 31 ianuarie 2012, pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .

Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19 aprilie 2012.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

I. C. S. E. D. M.

GREFIER,

R. S.

Red. ES/08.05.2012/2 ex.

Judec. B. – jud. V. A.V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 791/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI