Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 290/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 290/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 290/2013

DOSAR NR._

(_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II -A PENALĂ

Decizia penală nr.290/R

Ședința publică de la 12.02.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - A. P. M.

JUDECĂTOR - D. L.

JUDECĂTOR - I. T.

GREFIER - VICTORIȚA S.

* * * * * *

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror N. N..

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de contestatorul I. M., împotriva sentinței penale nr.1025/29.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția a I-a penală, în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-contestator I. M., în stare de arest, asistat de apărător din oficiu, av.P. A., cu delegația nr._/24.01.2013, aflată la fila 8/dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul-contestator I. M., prin apărător ales, depune la dosar un memoriu.

Curtea, pune în vedere să indice temeiul juridic al cererii.

Apărătorul ales al recurentului-contestator I. M. învederează că temeiul juridic este art. 38515 alin.1 lit.c Cod procedură penală, pe recurs, iar pe cererea de contestație la executare - art.461 lit.c teza a II-a Cod procedură penală, având în vedere că prin sentința pronunțată în apel, acesta a fost achitat, iar P. care a făcut recurs nu era un P. competent, fiind un P. central, nu unul teritorial. Mai mult, recursul a fost declarat la 13 zile după pronunțarea deciziei în apel, ceea ce, conform Codului de procedură penală nu era admisibil, fiind tardiv introdus.

Curtea, față de precizarea referitoare la temeiul juridic al contestației la executare, pune în discuție competența primei instanțe în a soluționa contestația la executare, ca motiv de recurs.

Apărătorul ales al recurentului-contestator I. M. solicită să se constate că instanța nu este legal sesizată, competența fiind a primei instanțe, având în vedere că temeiul invocat este art.461 alin.2 lit.c teza a II-a Cod procedură penală.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea excepția, să fie desființată sentința pronunțată de Tribunalul București și să fie înaintată cauza spre soluționare a contestației la executare Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Recurentul-contestator I. M., având ultimul cuvânt, arată că lasă soluția la aprecierea instanței.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr.1025 din 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală, în temeiul art.460 C. pr. pen. a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de petentul I. M. (fiul lui I. și P., născut la 10.06.1984, deținut în Penitenciarul G.).

A fost obligat petentul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 4.10.2012 a fost înregistrată contestația la executare formulată de petentul condamnat cu privire la faptul că este nemulțumit că procurorul a declarat recurs împotriva deciziei penale nr.291/A /2008, pronunțată de Curtea de Apel București, cu toate că nu formulase apel împotriva sentinței primei instanțe.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut că prin sentința penală nr.673 din 05.06.2008, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul I. M. la pedeapsa de 12 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.39/2003 și art.2 alin.1 și 2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.a și art.33 lit.a C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, iar prin decizia penală nr.291/A din 05.12.2008, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală pentru cauze cu minori și de familie, acesta a fost achitat în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.a C. pr. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată.

Decizia a fost recurată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Serviciul Teritorial București.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia penală nr.3572/03.11.2009, a admis recursul Parchetului, a casat în totalitate decizia penală recurată, menținând dispoziția de condamnare a inculpatului la pedeapsa rezultantă de 12 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.673/2008 a Tribunalului București – Secția a II-a penală.

În urma rămânerii definitive a sentinței penale de condamnare, a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1128/05.11.2009.

Tribunalul a reținut că, potrivit art.3851 alin.4 C. pr. pen. nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora persoanele prevăzute în art.362 – între care și procurorul, nu au folosit calea apelului ori când apelul a fost retras, dacă legea prevede această cale de atac. Persoanele prevăzute în art.362 pot declara recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, chiar dacă nu au folosit apelul, dacă prin decizia pronunțată în apel a fost modificată soluția din sentință și numai cu privire la această modificare.

Raportând situația petentului la dispozițiile legale menționate, s-a constatat că recursul promovat de procuror era admisibil chiar dacă acesta nu a folosit apelul, întrucât sentința primei instanțe a suferit modificări ca urmare a apelului declarat de inculpat.

S-a apreciat că nu sunt întemeiate nici susținerile în sensul că hotărârea ar fi rămas definitivă la instanța de apel, atâta vreme cât nu sunt incidente dispozițiile art.4161 C. pr. pen., decizia instanței de apel fiind atacată cu recurs de P..

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul I. M., invocând, în esență, faptul că tribunalul nu s-a pronunțat cu privire la toate cererile formulate.

Analizând sentința recurată atât prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art.3856 alin.(3) C. pr. pen., Curtea constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr.673/5.06.2008 a Tribunalului București – Secția a II-a penală a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 12 ani închisoare inculpatul I. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.7 alin.(1) din Legea nr.39/2003, cu aplicarea art.37 lit.(a) C. pen. și, respectiv, art.2 alin.(1) și (2) din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.(2) și art.37 lit.a) C. pen.

Prin decizia penală nr.291A/5.12.2008 a Curții de Apel București – Secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, același inculpat a fost achitat în temeiul art.11 pct.2 lit.a), raportat la art.10 lit.a) C. pr. pen. pentru cele 2 infracțiuni.

Ulterior, prin decizia penală nr.3572/3.11.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția penală decizia instanței de apel a fost casată în totalitate, menținându-se soluția primei instanțe în privința inculpatului I. M..

În contestația ce formează obiectul prezentei cauze condamnat invocă „o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare”, legată de exercitarea recursului declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – D.I.I.C.O.T., precizând că temeiul juridic este art.461 alin.(1) lit.c) C. pr. pen.

Față de precizările contestatorului privitoare la obiectul și temeiul juridic al contestației la executare, cum motivele invocate de acesta privesc hotărârea prin care s-a soluționat recursul în ciclul procesual anterior, Curtea apreciază că tribunalul a încălcat dispozițiile art.461 alin.(2) teza finală C. pr. pen. soluționând această contestație, situație în care hotărârea este lovită de nulitate absolută, conform art.197 alin.(2) teza I C. pr. pen.

Ca atare, Curtea în baza art.38515 pct.2 lit.c și art.3859 pct.1 C. pr. pen., va admite recursul formulat de recurentul contestator I. M. și se va casa în totalitate sentința penală atacată.

În baza art.461 alin.2 teza finală C. pr. pen., se va trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării contestației la executare formulată de contestator.

Conform art.192 alin.3 C. pr. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, iar onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 100 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515 pct.2 lit.c și art.3859 pct.1 C. pr. pen. admite recursul formulat de recurentul contestator I. M., împotriva sentinței penale nr.1025 din 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a penală.

Casează în totalitate sentința penală atacată.

În baza art.461 alin.2 teza finală C. pr. pen., trimite cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării contestației la executare formulată de contestatorul I. M..

Conform art.192 alin.3 C. pr. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 100 lei, urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 12 februarie 2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,

A. P. M. D. LupașcuIsabelle T.

GREFIER,

Victorița S.

Red. D.L.

Dact. A.L. 2 ex./20.02.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 290/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI