Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 444/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 444/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 444/2015

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.444/A

Ședința publică din data de 23 martie 2015

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: O. R.-N.

JUDECĂTOR: C.-V. G.

GREFIER: D. S.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror M. M..

Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva Sentinței penale nr.363 din data de 29 octombrie 2014, pronunțată de Judecătoria B. în Dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns intimatul inculpat C. B., personal, aflat în stare de libertate, și asistat juridic de apărător ales, avocat R. I., în baza împuternicirii avocațiale . nr._/2015 (atașată la fila 13 din dosar) precum și martorii N. C. E. și N. M..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea procedează la ascultarea, sub prestare de jurământ, a martorilor prezenți, N. C. E. și N. M., declarațiile acestora fiind consemnate în scris, citite, semnate de declaranți și de către apărătorul ales al inculpatului și, în final, atașate la filele 38-39 din dosar.

Fiind întrebat, intimatul inculpat C. B. precizează că nu dorește să dea o altă declarație în fața instanței de apel, afirmând că își menține declarațiile date anterior.

Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau alte probe noi de propus și administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra apelului cu care a fost sesizată.

Reprezentantul Ministerului Public, susținând apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B., critică hotărârea primei instanțe, pe motiv de netemeinicie, întrucât consideră că vinovăția inculpatului a fost temeinic dovedită în raport de probatoriul administrat. Astfel, susține că din declarațiile martorilor N. C. E. și C. E., declarații ce au fost menținute și în fața instanței de apel, a rezultat faptul că inculpatul a trecut cu autoturismul peste victimă, în timp ce celelalte mașini ocoleau victima, autoturismul acestuia balansându-se și producând zgomote puternice. În ce privește susținerile inculpatului pe parcursul procesului penal, consideră că acestea sunt contradictorii și denotă nesinceritatea acestuia, care a încercat, pe tot parcursul procesului, să îngreuneze activitatea organelor judiciare în încercarea de aflare a adevărului. Susține că această contradictorialitate din declarațiile inculpatului demonstrează faptul că acesta a conștientizat că obstacolul peste care a trecut era în realitate o persoană și nu o groapă sau o piatră, așa cum a susținut în declarațiile date după săvârșirea faptei. Totodată, arată că și raportul de expertiză tehnică auto ce a fost întocmit în cauză a concluzionat, în mod cert, că trecerea peste un astfel de obstacol putea să fie resimțită de la postul de conducere. De asemenea, arată că, deși inculpatul avea obligația să oprească la locul respectiv, până la sosirea organelor de judiciare, indiferent dacă încălca sau nu regulile de circulație, neavând voie să părăsească locul accidentului, acesta a preferat să părăsească locul accidentului și, mai mult decât atât, să șteargă urmele accidentului (prin legarea scutului și înlocuirea anvelopelor de vară cu cele de iarnă) fără acordul echipei de cercetare de la fața locului. În raport de aceste aspecte, consideră că inculpatul se face vinovat și de săvârșirea infracțiunii de ștergerea urmelor accidentului, săvârșind cu intenție această faptă. Vis-a-vis de declarația inculpatului, potrivit căreia avariile suferite de către autoturism sunt vechi și că nu știe în ce condiții s-au produs, consideră că această atitudine denotă faptul că acesta, cu intenție, a șters urmele accidentului, întrucât, în situația în care acele avarii erau vechi, ar fi trebuit remediate la momentul respectiv, și nu după ce a trecut cu autoturismul peste corpul unei persoane. În raport de argumente expuse, consideră că vinovăția inculpatului a fost temeinic dovedită, motiv pentru care solicită condamnarea acestuia pentru infracțiunea prev.de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002 și, de asemenea, pentru infracțiunea prev. de art.89 alin.2 din OUG nr.195/2002, la pedeapsa închisorii, apreciind totodată că legea penală mai favorabilă este legea veche, având în vedere existența concursului de infracțiuni. Având în vedere faptele pentru care a fost cercetat inculpatul, dar și atitudinea acestuia pe parcursul procesului penal (oferind diverse variante pentru a se sustrage urmăririi penale), consideră că în ceea ce îl privește pe inculpat, se impune ca executarea pedepsei să aibă loc în regim de detenție, solicitând totodată deducerea prevenției de la 10.11.2011 la data de 23.12.2011. În consecință, solicită admiterea apelului Parchetului, desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecarea pe fond a cauzei, pronunțarea unei hotărâri legale, în sensul deja precizat.

Apărătorul ales al intimatului inculpat având cuvântul, solicită, în temeiul dispozițiilor art.421 pct.1 lit.a din Codul de procedură penală, respingerea apelului declarat de P., ca neîntemeiat, apreciind că probatoriul administrat în cauză nu înlătură dubiul rezonabil că inculpatul ar fi cunoscut că ar fi săvârșit un accident. Astfel, în completarea concluziilor reprezentantului Ministerului Public, arată că o parte dintre martorii audiați în faza de judecată, respectiv C. E., P. D. I. și N. G. au afirmat că inculpatul nu avea posibilitatea să prevadă că a trecut peste o persoană și că declarațiile acestora se coroborează cu expertiza tehnică judiciară privind dinamica producerii accidentului, care a stabilit că inculpatul nu avea posibilitatea să evite acel impact și de asemenea că nu avea posibilitatea să vadă victima întinsă pe șosea.

În altă ordine de idei, subliniază că, inițial, în cursul urmăririi penale, pe baza acelorași probe care au fost administrate în cursul judecății în primă instanță și readministrate în fața instanței de apel, P. a dispus neînceperea urmăririi penale față de inculpat, soluție care a fost confirmată de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria B., context în care, datorită faptului că inculpatul a fost arestat preventiv timp de aproximativ 40 de zile, acesta a formulat o cerere de despăgubiri pentru arestare nelegală. La scurt timp, arată că s-a dispus infirmarea soluției procurorului și, fără a se mai administra vreo probă, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului. Subliniază că probele administrate în cauză nu au reușit să răstoarne prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, cum de altfel, nici la acest moment procesual, după ascultarea martorilor, nu s-a demonstrat că acesta a conștientizat că a produs un accident rutier, soldat cu o victimă.

Un alt aspect pe care dorește să îl sublinieze, se referă la faptul că, inculpatul nu a avut niciodată intenția de a părăsi locul accidentului, având în vedere că, la câteva sute de metri de locul producerii acestuia, inculpatul a oprit autoturismul, a coborât din mașină, s-a uitat la aceasta și nu a observat nimic în neregulă.

În ceea ce privește infracțiunea de ștergere a urmelor accidentului, susține că a doua zi, după producerea evenimentului rutier, inculpatul urma să plece într-o zonă de munte, motiv pentru care a schimbat anvelopelor de vară cu cele de iarnă. De altfel, la momentul la care au venit organele de poliție la acesta, și întrebându-l ce a făcut la autoturism, inculpatul a declarat că a schimbat anvelopele și le-a arătat locul unde au fost depozitate, acestea nefiind spălate sau șterse. Referitor la acel scut, arată că s-a dovedit că acesta era defect și că potrivit explicațiilor inculpatului, acesta se desprindea foarte des și cădea.

Ca atare, considerând că nu sunt întrunite condițiile pentru a se dispune, în cauză, o soluție de condamnare și, constatând că atât ordonanța prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului cât mai ales hotărârea pronunțată de prima instanță sunt temeinice și legale, solicită respingerea apelului declarat de P. ca neîntemeiat.

Intimatul inculpat C. B., personal, în ultimul cuvânt, susține că, indiferent de consecințe, nu poate spune altceva decât a declarat până în prezent, datorită conștiinței și a bunei educații pe care a primit-o de la părinți. Precizează, la solicitarea Curții, că a doua zi, după producerea accidentului rutier, s-a dus la munte, la deschiderea unei biserici de lângă B., la care participase, împreună cu un grup de persoane, la ridicarea acesteia. Mai susține că a schimbat anvelopele în curtea bisericii, în loc public, și că nu a încercat în niciun moment să șteargă urmele accidentului.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr.363 din 29.10.2014, pronunțată în Dosarul nr._, Judecătoria B. a hotărât astfel:

„În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 N.C.p., achită pe inculpatul C. B., fiul lui M. și M., născut la data de 09.09.1960 în ., cu domiciliul în București, blvd. Ceahlăul nr.23, .. ., ffl Câmpina, jud. Prahova, .. 80, ., CNP_ pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului, faptă prev. și ped. de art.89 alin.1 din OUG nr. 195/2002.

În baza art. 396 alin. (1), (5) raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen. cu aplicarea art. 5 N.C.p., achită pe inculpatul C. B., pentru săvârșirea infracțiunii de modificare sau ștergere a urmelor accidentului, faptă prev. și ped. de art.89 alin.2 din OUG nr. 195/2002.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.10.2014.”

Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a constatat că prin rechizitoriul emis la data de 14.02.2014 de către P. de pe lângă Judecătoria B. în dosarul nr.6451/P/2011, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 18.02.2014 sub nr._, a fost trimis în judecată, în stare de libertate, inculpatul C. B., pentru săvârșirea infracțiunilor de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea unei persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea la fața locului faptei, faptă prevăzută și pedepsită de art 89 alin (1) din O.U.G nr 195/2002 privind circulația pe drumurile publice – art 338 alin (1) Cod Penal și ștergerea urmelor accidentului din care a rezultat uciderea unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului, faptă prev și ped de art 89 alin (2) din O.U.G nr 195/2002 privind circulația pe drumurile publice-art 338 alin (2) Cod penal, ambele cu aplicarea art 33 alit a) Cod penal-art 38 alin 1 Cod penal.

S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că la data de 09.11.2011, în jurul orelor 19.45, inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ pe DN7, dinspre Târgoviște către București, iar pe raza localității Chitila, la km. 13+950m, a surprins și accidentat mortal pe numitul T. V., după care a părăsit locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar la data de 10.11.2011 a șters urmele producerii accidentului, respectiv a schimbat jantele și cauciucurile autoturismului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea unei persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea la locului faptei, faptă prev. și ped. de art.89 alin.(l) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice și ștergerea urmelor accidentului din care a rezultat uciderea unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului, faptă prev. și ped. de art.89 alin.(2) din O.U.G. nr. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice .

Având în vedere că la data de 01.02.2014 a intrat în vigoare Legea nr. 286/2009, privind Codul Penal al României, s-a constatat că faptele inculpatului C. B. au căpătat o nouă calificare, respectiv art. 338 alin.l Cod penal și art. 338 alin.2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, norma de incriminare fiind preluată în întregime de aceste două articole, fără a fi incidente dispozițiile art.5 Cod penal, privind aplicarea legii penale mai favorabile.

În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele mijloace de probă: proces verbal de constare a efectuării actelor premergătoare, proces verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică aferentă, proces verbal de verificare a fragmentelor din plastic provenite de la autoturismul inculpatului și găsite de organele de poliție la locul accidentului, proces verbal de vizionare a înregistrărilor video și planșa fotografică aferentă, suport optic tip CD conținând înregistrările video ale camerelor de supraveghere amplasate pe . Chitila, proces verbal de cercetare a autoturismului aparținând inculpatului C. B. și planșele fotografice aferente, proces-verbal de cercetare la fața locului cu privire la aspectele constatate la sediul Bisericii Adventiste de Ziua a 7-a și planșa fotografică aferentă, declarații martor C. E., declarații martor N. C.-E., declarații martor P. D.-I., declarație martor C. G., declarație martor M. C., declarație martor N. G., declarație martor N. M., declarație martor M. E.-L., declarație martor Gută A., declarație martor B. V., declarație martor C. S., declarație martor Sfinteș G., declarațiile inculpatului C. B., raport de expertiză tehnică judiciară și suplimentul la acesta.

La solicitarea instanței a fost comunicată fișa actualizată de cazier judiciar a inculpatului C. B..

Prin încheierea din 24.04.2014 pronunțată în procedura de cameră preliminară, în baza art. 346 alin.2 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.6451/P/2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.

Examinând ansamblul materialului probator administrat în cauză, Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:

La data de 9.11.2011, in jurul orelor 19.45 inculpatul C. B. a condus autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ pe DN7, dinspre Târgoviște către București, iar pe raza localității Chitila, la km. 13+950m a surprins și accidentat mortal pe numitul T. V., care se afla întins pe carosabil, perpendicular pe axul drumului, după care si-a continuat deplasarea până la locuința sa, iar la data de 10.11.2011 a schimbat jantele și cauciucurile autoturismului, montând anvelope de iarna.

Instanța de fond a reținut că prezumția de nevinovăție este una dintre regulile de bază ale procesului penal, în art. 4 C.p.p statuându-se că orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă."

Potrivit dispozițiilor art. 4 alin.2 C.p.p. Dupa administrarea întregului probatoriu, orice îndoiala in formarea convingerii organelor judiciare se interpretează in favoarea suspectului sau inculpatului

Ca atare, vinovăția se stabilește în cadrul unui proces, iar sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii și definitive pentru următoarea fază a procesului.

Hotărârea de condamnare trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăție, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunțe o soluție de achitare.

Fiind audiat in cursul urmăririi penale (f.15, 115, 118-121, 125-126 d.u.p) si in cursul judecătii (f.33-34) inculpatul a declarat in mod constant ca a constientizat trecerea peste un obstacol, pe care insă nu l-a identificat cu precizie.

Instanta de fond a retinut si faptul ca in prima declaratie data la data de 10.11.2011 (f.115) inculpatul a afirmat ca a trecut printr-o groapă, iar in declaratia din data de 11.11.2011 (f.15) a sustinut că a trecut peste o piatră, insă această diferentă intre declaratiile succesive, raportata la perceptia sa subiectivă (inculpatul a simtit ca masina se clatină) si la faptul că a recunoscut cu consecventă că a constientizat un obstacol, nu constituie un indiciu cu privire la lipsa sinceritătii, descrierea caracteristicilor obstacolului fiind estimativă.

Prin urmare, instanta de fond a constatat că declaratiile inculpatului sunt sincere și se coroborează cu celelalte probe testimoniale și științifice.

Astfel, potrivit concluziilor raportului de expertiză (f.186-205 d.u.p) „in conditiile de vizibilitate scazuta este posibil ca acest conducator auto sa nu poata sa faca diferenta intre un corp uman si un obiect material de dimensiuni similare cu o alta structura, dar in mod cert trecerea peste un astfel de obstacol putea sa fie resimtita de la postul de conducere”.

Potrivit declaratiei martorului N. G. (f.46) care s-a aflat la volanul autoturismului care circula in spatele celui condus de inculpat, la data de 9.11.2011 cand se deplasa catre Bucuresti, la cca 50-100 m de autovehiculul din fata sa, afara era intunecat, iar iluminatul public desi functiona, asigura o vizibilitate redusa.

Martorul a observat faptul ca autoturismul aflat in fata sa nu a franat, a trecut peste obstacol clatinandu-se si si-a continuat deplasarea.

Judecătoria a reținut și că, in aceleasi conditii de loc si timp, martorul a observat victima si a ocolit-o insa a apreciat ca era posibil ca o alta persoana sa nu fi observat corpul victimei.

Fiind audiata in calitate de martor, persoana aflată in acelasi autoturism cu martorul N. G., respectiv N. M. (declaratie fila 47) a declarat că in seara respectivă nu era o vizibilitate foarte bună, aceasta observand „o umbră neagră” despre care a crezut că este un caine, iar fiica sa i-a spus că este un om.

Martorul P. D. I. (declaratie f.48) aflat la o distantă de cca 3-0-35 metri de locul accidentului, a declarat că observase cu cateva minute inainte de accident, cum victima, aflată in stare de ebrietate, s-a intins pe carosabil. Acesta a sesizat că circulatia rutieră se desfăsura în ambele sensuri, carosabilul fiind destul de bun iar pe sensul opus autoturismele semnalizau cu farurile si incetineau cand treceau prin dreptul victimei. Acesta a sesizat cand autoturismul inculpatului a trecut peste victimă, balansandu-se si continuandu-si deplasarea cca 700-800 metri, dupa care s-a oprit.

In ceea ce priveste declaratia martorului N. C. E., instanta de fond a retinut că acesta nu a observat impactul propriu-zis, insă a sesizat faptul că după ce a trecut de locul accidentului, persoana din autovehicul a scos capul pe geam si a privit inapoi după care si-a continuat drumul. Martorul nu a fost in masura sa precizeze daca in conditiile date persoana aflata la volanmul autovehiculului putea sa observe victima intinsă pe carosabil sau daca ulterior putea sa-si dea seama ca accidentase un om.

Coroborând susținerile inculpatului din ambele faze ale procesului penal cu declarațiile martorilor si cu celelalte probe din dosarul de urmărire penală și analizând în detaliu fiecare declarație precum și concluziile raportului de expertiză tehnică specialitatea autovehicule – circulatie rutiera, instanta de fond a reținut că inculpatul a trecut cu autovehiculul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ peste corpul victimei (culcat pe carosabil pe DN 7, banda 1 a sensului de mers dinspre Targoviste catre Bucuresti) și apoi și-a continuat deplasarea, constientizand ca a trecut peste un obstacol, dar fara a-si da seama că a trecut peste corpul unei persoane.

Probele de vinovăție invocate de P. în sprijinul acuzațiilor aduse în sarcina inculpatului sunt simple indicii de vinovăție, care nu pot conduce la condamnarea inculpatului.

Având în vedere că, la pronunțarea unei condamnări, instanța trebuie să-și întemeieze convingerea vinovăției inculpatului pe bază de probe sigure, certe și întrucât în cauză probele în acuzare nu au un caracter cert, nu sunt decisive, lăsând loc unei nesiguranțe în privința vinovăției inculpatului, se impune a se da eficiență regulii potrivit căreia orice îndoială este în favoarea inculpatului" (in dubio pro reo).

Pentru a retine astfel, instanta de fond a subliniat faptul că inculpatul nu a executat nicio manevră de ocolire sau de franare iar după trecerea peste obstacol si-a continuat deplasarea. Faptul ca a oprit la o distanta de cca 200 metri pentru a-si verifica partea frontala a autoturismului nu echivaleaza cu constientizarea accidentarii unei persoane, verificarea starii autovehiculului fiind posibila si utila indiferent de natura obstacolului lovit.

De asemenea, legarea cu sarma a scutului si inlocuirea pneurilor cu anvelope de iarna (la data de 10.11.2011) nu sunt activitati de natura a șterge urmele accidentului de circulație, cu atat mai mult cu cat pneurile initiale au fost depozitate la loc vizibil (locul obisnuit unde erau depozitate si anterior) iar prinderea cu sarma a scutului autovehiculului constituie o improvizatie simplista, improprie sa conduca la stergerea urmelor accidentului.

Este rezonabila presupunerea ca inculpatul, o persoana cu studii superioare, cu un loc de munca stabil, bine integrat in familie si in societate, in masura in care ar fi intentionat stergerea urmelor accidentului, avea capacitatea de a-si da seama ca legarea cu sarma a scutului si montarea anvelopelor de iarna (cu pastrarea celor inlocuite la loc vizibil, fara incercarea de a le ascunde) nu sunt demersuri apte sa ștearga urmele unui accident de circulație din care a rezultat uciderea unei persoane.

Instanta de fond a mai retinut ca succesiunea acestor activitati – oprirea si verificarea starii autovehiculului la cateva sute de metri dupa impact, inlocuirea anvelopelor a doua zi – este de natura sa creeze confuzie, fiind asadar posibil ca inculpatul sa fi constientizat ca a lovit o persoana (ceea ce i-ar atrage raspunderea pentru ambele infractiuni retinute in sarcina sa).

Insa condamnarea nu se poate intemeia pe existenta unei posibilitati, fiind necesara certitudinea, or probele administrate in cauza sunt apreciate de prima instanță ca nefiind certe, cata vreme fiecare declaratie de martor si raportul de expertiza lasa in discutie si ipoteza ca in conditiile date de loc si timp acest conducator auto sa nu poata sa faca diferenta intre un corp uman si un obiect material de dimensiuni similare cu o alta structura, ceea ce echivaleaza cu lipsa vinovatiei cerute de lege pentru savarsirea infractiunilor de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea unei persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea la fața locului faptei, faptă prevăzută și pedepsită de art. 89 alin. (1) din O.U.G nr. 195/2002 și ștergerea urmelor accidentului din care a rezultat uciderea unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului, faptă prev. și ped. de art. 89 alin (2) din O.U.G nr. 195/2002.

Astfel, potrivit dispozitiilor art. 89 alin (1) din O.U.G nr 195/2002 privind circulația pe drumurile publice:

(1) Părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului sau de către instructorul auto, aflat în procesul de instruire, sau de examinatorul autorității competente, aflat în timpul desfășurării probelor practice ale examenului pentru obținerea permisului de conducere, implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane ori dacă accidentul s-a produs ca urmare a unei infracțiuni, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea locului faptei, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani.

(2) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și fapta oricărei persoane de a modifica starea locului sau de a șterge urmele accidentului de circulație din care a rezultat uciderea sau vătămarea integrității corporale ori a sănătății uneia sau mai multor persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.

Pentru existența infracțiunii de părăsirea locului accidentului prev.de art.89 alin.1 din OUG 195/2002 nu prezintă relevanță că uciderea unei persoane are sau nu, caracter penal. Textul de mai sus se referă la criterii obiective, producerea unuia din rezultatele enumerate (uciderea sau vatamarea corporala) și nu la culpa inculpatului în producerea acestui rezultat. Conținutul infracțiunii este realizat când sunt întrunite elementele prevăzute de lege, chiar dacă vătămarea integrității corporale a victimei este urmarea culpei sale exclusive și, chiar dacă nu există vinovăție în producerea evenimentului din partea conducătorului autovehiculului care a părăsit, fără încuviințare, locul accidentului.

Dar, in masura in care conducătorul autovehiculului care a cauzat moartea unei persoane nu cunoaste faptul ca a accidentat o persoana (cu consecinta vatamarii sau uciderii acesteia), părăsirea locului accidentului nu constituie infractiune, nefiind savarsita cu forma de vinovatie ceruta de lege (intentia), dupa cum actiunea de inlocuire a anvelopelor nu constituie ștergerea urmelor accidentului.

Regula in dubio pro reo constituie un principiu care reflectă modul în care aflarea adevărului, consacrata în art. 5 Cod procedură penala, se regăsește în materia probațiunii. Înfăptuirea justiției penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunță, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de

probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (fapta supusă judecății). Numai așa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că realitatea obiectivă (fapta supusa judecății) este, fără echivoc, cea pe care o înfățișează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

Astfel, în măsura în care dovezile administrate pentru susținerea vinovăției celui acuzat conțin o informație îndoielnică tocmai cu privire la vinovăția făptuitorului în legătură cu fapta imputată, judecătorul nu-și poate forma o convingere care să se constituie într-o certitudine și, de aceea, trebuie să concluzioneze în sensul nevinovăției acuzatului și să-1 achite.

Prin urmare, chiar daca în speță s-au administrat probe în sprijinul învinuirii și totuși îndoiala persistă în ce privește vinovăția inculpatului, atunci îndoiala este echivalentă cu o proba pozitivă de nevinovăție și deci inculpatul trebuie achitat.

Împotriva sentinței penale anterior menționate, a declarat apel în termenul legal, la data de 03 noiembrie 2014 P. de pe lângă Judecătoria B..

Cererea de apel a fost înaintată de Judecătorie și înregistrată pe rolul acestei Curți la data de 12 decembrie 2015.

Prin motivele de apel depuse la data de 09.12.2015, P. de pe lângă Judecătoria B. a criticat sentința penală apelată invocând greșita achitare a inculpatului pentru faptele reținute în sarcina sa.

În dezvoltarea motivelor de apel P. a invocat că faptul că la data de 09.11.2011, în jurul orelor 19:45. inculpatul C. B.. în timp ce conducea autoturismul marca Volkswagen Golf Variant cu nr. de înmatriculare B -36 -X1T. dinspre Târgoviște spre București, în localitatea Chitila, jud. I., a accidentat mortal victima T. V., ce se alia întinsă pe partea carosabilă, trecând cu autoturismul peste ea. după care și-a continuat deplasarea Iară a opri, iar a doua zi a reparat avariile, legând scutul care protejează blocul motor cu o sârmă și înlocuind anvelopele autoturismului cu cele de iarnă, a fost dovedit în mod cert prin mijloacele de probă administrate în cursul procesului penal (declarații inculpat, declarații martor, expertiză tehnică auto. Procese-verbale încheiate de către organele de cercetare penală). S-a apreciat că în ciuda celor reținute de către instanța de fond care a apreciat că declarațiile inculpatului date în cursul procesului penal sunt sincere și că se coroborează cu celelalte probe testimoniale și științifice, în sensul că nu a conștientizat că a trecut cu autoturismul peste o persoană, în realitate declarațiile contradictorii ale inculpatului date în cursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, denotă caracterul său simulat și încercarea sa de a se sustrage de la răspunderea penală pentru faptele săvârșite.

Astfel, procurorul a evidențiat că în declarația olografa din data de 10.11.2011 (fila 115 DUP) inculpatul C. B. a declarat că în data de 09.11.2011 a mers către localitatea Bâldana, participând la întâlnirea de rugăciune între orele 18:00 și 19:00. După finalul rugăciunii inculpatul a plecat spre domiciliul său, pe DN 7, pe ruta Bâldana-București. Inculpatul a mai declarat că la ., circulând cu o viteză de 50 km/h, a dat cu mașina într-o groapă situată pe banda unu a sensului de mers Târgoviște- București, menționând că în aceeași groapă a mai dat cu mașina de câteva ori de-a lungul celor 3 ani, în care a parcurs acest traseu. După lovirea gropii, inculpatul a precizat că și-a continuat deplasarea cu aceeași viteză, fără a opri mașina până în fața blocului în care locuiește, unde a parcat. Inculpatul a mai arătat că nu își amintește să se fi întâmplat și altceva în afara faptului că a lovit groapa pe tot parcursul traversării orașului Chitila, motiv pentru care nici nu a oprit autovehiculul. Inculpatul a mai precizat că a două zi a schimbat anvelopele autoturismului cu cele de iarnă, pe care le avea depozitate la sediul Bisericii Adventiste din localitatea București. Cu privire Ia avariile constatate de organele de poliție la autoturism, inculpatul a precizat că sunt vechi și nu știe în ce condiții s-au produs, iar cu privire la sigla mașinii nu știe de când lipsește sau în ce condiții a căzut.

Reprezentantul Ministerului Public a apreciat că această declarație vine în contradicție eu declarația dată în calitate de învinuit, din aceeași zi, 10.11.2011 (fila 118 DUP), inculpatul revenind asupra celor declarate cu puțin timp înainte, și precizând că în realitate, în timp ce circula în localitatea Chitila, pe banda I a sensului de mers, a sesizat că a lovit ceva, un corp străin, probabil o piatră de dimensiune mai mare, care s-a lovit de mai multe ori de podeaua autoturismului. In acest condiții, fiind convins că a fost vorba despre o piatră, inculpatul și-a continuat deplasarea aproximativ 150-200 metri, după care a decis să oprească pe partea dreaptă pentru a vedea dacă sunt avarii. D. fiind faptul că iluminatul stradal, nu era suficient de puternic pentru a vedea avariile suferite de autoturism, inculpatul a menționat că și-a continuat deplasarea către București. Inculpatul a mai precizat că a oprit la o stație de carburant OMV, unde a alimentat eu combustibil, și uitându-se sub mașină a constatat că scutul din plastic de sub compartimentul motor era desprins pe partea dreaptă, astfel că l-a împins cu mâna până ce acesta nu a mai atins partea carosabilă. Inculpatul a mai declarat că a doua zi a schimbat jantele pe care erau montate anvelope de vară, cu alte jante pe care erau montate anvelope de iarnă, cu aceeași ocazie legând și scutul cu sârmă. Inculpatul a precizat că nu a conștientizat niciun moment că a lovit o persoană.

Aceste declarații contradictorii date de inculpat, în aceeași zi, denotă în opinia Parchetului caracterul său nesincer, precum și faptul că a conștientizat, poate nu chiar în momentul în care a lovit efectiv victima, însă la scurt timp, că obstacolul peste care a trecut era în realitate o persoană și nu o piatră sau o groapă.

Schimbarea declarațiilor de către inculpat se poate datora și faptului că acesta a realizat că este posibil să fi existat martori la fața locului, care să fi observat că a oprit autoturismul în afara părții carosabile sau la stația de carburant, încercând să repare scutul.

Astfel, inculpatul a precizat în prima declarație că a simțit cum a lovit o groapă, groapă despre care știa că se află în acel Ioc, întrucât parcurge acel traseu de peste 3 ani, fără să oprească autovehiculul până la domiciliul său din București, pentru ca în declarația următoare, dată în aceeași zi (10.11.2011), să revină și să precizeze că de fapt a simțit cum trece peste un obstacol, cel mai probabil o piatră, astfel că a hotărât să se oprească după aproximativ 150-200 metri pentru a constata avariile, iar ulterior a mai oprit autoturismul și la o stație de carburant unde a ridicat scutul.

Din procesul verbal de cercetare la fața locului și din planșa foto aferentă rezultă că la locul producerii accidentului nu se află nicio groapă.

Inculpatul a încercat să disimuleze adevărul și cu ocazia audierii de către instanța de judecată, când a precizat că nu își amintește să fie vreo groapă pe acea porțiune de drum, iar groapa la care s-a referit în prima declarație din data de 10.11.2011 a fost sugerată de către persoana care l-a audiat și care i-a enumerat posibilele obstacole.

Această afirmație a inculpatului nu este veridică, fiind doar o încercare a acestuia de a se disculpa, mai ales în condițiile în care inculpatul, în prima declarație, nu s-a limitat doar la a preciza că a lovii o groapă, ci a întărit această afirmație prin precizarea faptului că a mai lovit aceeași groapă și cu alte ocazii de-a lungul celor trei ani în care a parcurs traseul respectiv.

Faptul că declarațiile inculpatului sunt nesincere, acesta conștientizând în realitate că este posibil să fi lovit o persoană, rezultă și din faptul că inițial a declarat că avariile suferite la autoturism sunt vechi și nu își amintește in ce condiții s-au produs, pentru ca ulterior să revină și să precizeze că în dala de 09.11.2011, când a oprit la stația de alimentare cu combustibil, a ridicat scutul ce proteja blocul motor pentru că atingea partea carosabilă.

Inculpatul a refuzat de asemenea, testarea cu aparatul poligraf, deși inițial acceptase, menționând în procesul verbal de refuz al examinării că este nehotărât (11 la 135 DUP), motivul refuzului nefiind așadar faptul că i s-a cerut insistent să își recunoască vinovăția, astfel cum a susținut în declarația dată în fața instanței de fond.

Procesul - verbal de refuz al examinării este semnat de către inculpat, instituind astfel, o prezumție de veridicitate a aspectelor menționate în cuprinsul său.

In sprijinul faptului că inculpatul a conștientizat că a lovit o persoană sunt în opinia Parchetului și declarațiilor martorilor audiați în cauză.

Martorul N. C. E. a declarat că se afla la locuința sa situată pe . un moment dat a ieșit pe balcon deoarece a auzit un claxon foarte puternic și s-a gândit că e posibil să îl fi lovit cineva pe T. V., pe care anterior îl observase pe marginea drumului, iar întins pe spate pe partea carosabilă. Martorul a mai observat un autoturism roșu, care l-a ocolit pe T. V. trecând pe banda a doua, apoi următoarea mașină care circula pe banda unu a trecut peste victimă cu toate roțile și nu a oprit la locul accidentului. Martorul a mai declarat că în urma accidentului s-a auzit o bubuitură puternică, iar după accident autoturismul care l-a lovit pe numitul T. V. a mărit viteza și a virat dreapta pe prima stradă.

Martorul N. C. E. a fost reaudiat la data de 27.02.2013. declarând următoarele: .. când am privit pe stradă l-am văzut pe nea V. întins pe jos pe banda unu a sensului de mers către București, iar autoturismul care tocmai îl călcase trecea prin fata mea. eu l-am urmărit cu privirea văzând că încetinește, șoferul din mers a deschis portiera, s-a uitat către înapoi scoțând capul din mașină. " Martorul a mai declarat că autoturismul condus de inculpat nu a oprit „ba mai mult a accelerat și a făcut dreapta pe . să vadă dacă a mers pe această stradă sau și-a continuat drumul către București. Martorul a reiterat și în fața instanței de fond faptul că. inculpatul a încetinit și s-a uitat pe geam spre locul producerii accidentului.

Martorul P. D. I. a declarat că l-a observat pe T. V. care se afla pe șosea, pe sensul București - Târgoviște și deși i-a spus să stea pe trotuar, acesta a refuzat. Când se afla la vulcanizarea la care lucra a auzit o bubuitură puternică și a ieșit repede, observând pe sensul de mers Târgoviște - București, un autoturism alb break Volkswagen Golf Variant, ce mergea pe banda unu, cu viteză normală. A observat că autoturismul respectiv, după 200 metri a avut intenția să oprească, însă, deși a încetinit, nu a oprit, continuându-și deplasarea către București, încă 700-800 metri, iar în zona străzii D. a oprit pe partea dreaptă. Martorul a mai precizai că la ora producerii accidentului iluminatul public era în funcțiune în acel loc.

Cu ocazia audierii de către instanța de judecată, martorul a precizat că din locul în care se afla a putut observa victima întinsă pe stradă, iar autoturismele care circulau pe sensul opus semnalizau cu farurile și încetineau când treceau prin dreptul victimei.

Aspectele referitoare la faptul că inculpatul a oprit totuși autoturismul, pe partea dreaptă a carosabilului, rezultă și din procesul-verbal încheiat de organele de poliție cu ocazia verificării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere montate pe DN 7. pe raza orașului Chiti la. aparținând Poliției Locale a orașului Chitila. stabilindu-. de 09.11.2011, orele 19:44:26, un autoturism marca Volkswagen Golf Variant culoare alb a oprit în dreptul străzii D., în afara părții carosabile, pe sensul de mers dinspre Târgoviște spre București, iar conducătorul auto a coborât de la volan, s-a uitat la partea din față a autoturismului, iar la orele 19:44:35 a plecat spre București (filele 46-50 DUP).

De asemenea, martora N. G. a declarat că în dala de 09.11.2011 conducea autoturismul marca Renault Clio, culoare roșu dinspre Crevedia către București, pe DN 7, în orașul Chitila, traficul era liber, circula pe banda unu, afară fiind întuneric, iar iluminatul public funcționa. La un moment dat, a văzul că mașina din fața sa, aflată la aproximativ 30 metri distanță (mașina inculpatului) s-a balansat ca și cum ar fi trecut peste un obstacol. Atunci a hotărât să treacă pe banda a doua a sensului său de mers, pentru a evita obstacolul, văzând că este vorba despre o persoană ce era întinsă pe carosabil cu fața în jos. A oprit în stația de autobuz aflată în imediata apropiere, iar mama sa, N. M., pasageră în autoturism a apelat S.N.U.A.U I 12. Martora a mai arătat că nu a auzit nici un zgomot în urma accidentului și a menționat că nu i s-a părut ciudat că șoferul din fața sa nu a oprit, deoarece s-a gândit că ..probabil nu a realizat că a accidentat un om ".

Fiind audiată în cursul judecății, martora N. G. a declarat că în seara zilei de 09.11.2011 se afla la circa 50-100 metri de autoturismul inculpatului (deschis la culoare) la volanul mașinii sale venind către București și a observat că autovehiculul inculpatului a trecut peste un obstacol. Inițial martora a crezut că este vorba despre un limitator de viteză, dar când s-a apropiat a observat că este un om pe prima bandă a carosabilului. A ocolit corpul victimei și a oprit pe banda dreaptă, sunând la poliție. Martora a mai precizat că iluminatul public funcționa, însă era o vizibilitate redusă, lumina becului necăzând pe corpul victimei.

Martora N. G. a mai declarat că nu a observat dacă autoturismul inculpatului a oprit sau nu mai departe, dar a observat că nu a frânat înainte de a trece peste corpul victimei. Martora a precizat că personal a observat corpul victimei de la 20-30 m si a conștientizat că este un om, apreciind că în condițiile date de vizibilitate se putea observa corpul unei persoane.

Procurorul a considerat că faptul că alte persoane, participante la trafic, au putut observa corpul victimei întins pe partea carosabilă, în aceleași condiții de vizibilitate pe care le-a avut și inculpatul, instituie o presupunere rezonabilă, că și acesta a conștientizat faptul că a lovit o persoană și nu o piatră sau o groapă.

De asemenea, s-a apreciat că legarea cu sârmă a scutului și înlocuirea anvelopelor de vară cu cele de iarnă, sunt activități efectuate de către inculpat cu intenția de a șterge urmele infracțiunii, întrucât conștientizase că este posibil să fi lovit o persoană. Legarea scutului cu o sârmă reprezintă o încercare a inculpatului de a șterge urmele avariilor suferite de către autoturism cu ocazia lovirii victimei, la fel și schimbarea anvelopelor, inculpatul temându-se probabil că pe acestea s-ar fi putut afla urme materiale.

Faptul că inculpatul nu a ascuns anvelopele pe care tocmai Ie schimbase, lăsându-le într-un loc vizibil nu este de natură să conducă la concluzia că acesta nu a încercat să șteargă urnele infracțiunii. Intenția sa de a șterge urmele infracțiunii rezultă și din prima declarație a inculpatului in care a precizat că avariile suferite de către autoturism sunt vechi și nu știe în ce condiții s-au produs. Dacă inculpatul nu ar fi încercat să șteargă urmele infracțiunii, ar fi recunoscut încă din prima declarație, că autoturismul a suferii o avarie in momentul în care a trecut peste un obstacol, iar el a încercat să remedieze această avarie prin legarea sculului, pentru ea acesta să nu mai atingă partea carosabilă.

Totodată, raportul de expertiză tehnică auto a concluzionat că în zona producerii accidentului drumul public prezenta o stare foarte bună. Pe cale de consecință, trecerea peste o denivelare de dimensiunile și consistența corpului victimei ar II trebuit să fie conștientizată de conducătorul auto. Expertul a stabilit, cu valoare de probabilitate și faptul că, în condiții de vizibilitate scăzută, era posibil ca inculpatul să nu facă diferența

între un corp uman și un obiect material de dimensiuni similare, cu o altă structură, dar în mod cert trecerea peste un astfel de obstacol putea să fie resimțită de Ia postul de conducere.

Cu ocazia audierii de către instanța de fond, martorul P. D. I. a precizat că în momentul în care inculpatul a trecut cu autoturismul peste corpul victimei s-a auzit un zgomot descris de martor ca fiind unul similar cu acela al trecerii peste un câine.

În final, Ministerul Public a apreciat, în ciuda celor reținute de către instanța de fond, că succesiunea activităților efectuate de către inculpat - oprirea și verificarea autovehiculului la câteva sute de metri după impact, înlocuirea anvelopelor a doua zi, legarea scutului cu sârmă, declarațiile sale contradictorii cu privire la natura obstacolului lovit și existența avariilor, precum și declarațiile martorilor audiați în cauză, care în aceleași condiții de vizibilitate au observat prezența victimei pe carosabil (declarație N. G., care a precizat că a observat victima cu aproximativ 20 -30 metri înainte de locul în care se afla întinsă, declarația martorului P. D. I. care a menționat că autoturismele de pe sensul opus reduceau viteza și semnalizau cu farurile în momentul în care se apropiau de locul în care se afla întinsă victima), reprezintă suficiente mijloace de probă, și nu doar indicii, care conturează în mod cert și dincolo de orice îndoială rezonabilă vinovăția inculpatului Citirea Benjamin în săvârșirea celor două infracțiuni reținute în sarcina sa.

La termenul de judecată din data de 26.01.2015, inculpatul, fiind în mod expres întrebat, a precizat că nu dorește să dea o nouă declarație.

Cu ocazia judecării apelului, Curtea a procedat la audierea martorilor N. G. (fila 26), P. D.-I. (fila 27), C. E. (fila 28), N. M. (fila 38), N. C. E. (fila 39).

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, potrivit art.417 alin.2 NCPP, sub toate celelalte aspecte de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu judecarea căruia a fost învestită este fondat, în limitele și pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:

Curtea apreciază că soluțiile de achitare pronunțate în cauză de Judecătorie sunt rezultatul interpretării eronate a mijloacelor de probă administrate în faza de urmărire penală și în faza de cercetare judecătorească.

Procedând la readministrarea probatoriului care a stat la baza pronunțării soluțiilor de achitare în prezenta cauză și la reanalizarea întregului material probatoriu aflat la dosarul cauzei, Curtea constată, în ceea ce privește situația de fapt, că la data de 09.11.2011, in jurul orelor 19.45 inculpatul C. B. a condus autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ pe DN7, dinspre Târgoviște către București, iar pe raza localității Chitila, la km. 13+950m a surprins și accidentat mortal pe numitul T. V., care se afla întins pe carosabil, perpendicular pe axul drumului, după care și-a continuat deplasarea până la locuința sa, părăsind locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar la data de 10.11.2011 a schimbat jantele și cauciucurile autoturismului, montând anvelope de iarnă și a legat cu sârmă scutul autoturismului care se desprinsese în urma contactului cu victima T. V., înlăturând urmele accidentului din care a rezultat uciderea acestei persoane.

Situația de fapt reținută de instanța de control judiciar este confirmată atât prin mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale cât și prin cele administrate în cursul judecății în ambele faze procesuale.

Curtea apreciază că este de netăgăduit faptul că la data de 09.11.2011, in jurul orelor 19.45 inculpatul C. B. a condus autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ pe DN7, dinspre Târgoviște către București, iar pe raza localității Chitila, la km. 13+950m a surprins și accidentat mortal pe numitul T. V., care se afla întins pe carosabil, perpendicular pe axul drumului. Săvârșirea acestei fapte rezultă fără nici un dubiu atât din declarațiile martorilor N. G. (fila 26), P. D.-I. (fila 27), C. E. (fila 28), N. M. (fila 38), N. C. E. (fila 39), cât și din cele reținute prin procesul verbal de cercetare la fața locului din 09.11.2014 (file 45-66 d.u.p.) și prin raportul de expertiză tehnică (file 186-204 d.u.p.).

Ceea ce trebuie probat pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză este împrejurarea dacă inculpatul C. B. a avut reprezentarea faptului că la data de 09.11.2011, conducând autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ pe DN7, dinspre Târgoviște către București, pe raza localității Chitila, la km. 13+950m, l-a surprins și accidentat mortal pe numitul T. V.. Cu alte cuvinte pentru a se reține săvârșirea de către acest inculpat a infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, cerința esențială care trebuie dovedită este legată de poziția subiectivă a inculpatului în raport de accidentul rutier produs, a cărui victimă a fost numitul T. V., anume dacă acesta a cunoscut sau ar fi putut cunoaște că obstacolul peste care a trecut în data de 09.11.2011, pe raza localității Chitila, la km. 13+950m, era o ființă umană.

Pentru dovedirea acestei stări psihice, acestei reprezentări interioare a inculpatului, Curtea se va raporta pe de o parte la acele mijloace de probă care să contureze modalitatea în care un om prudent și diligent ar reacționa în împrejurările în care fapta a fost efectiv comisă. Pe de altă parte, Curtea va avea în vedere și propriile declarații ale inculpatului, precum și acțiunile inculpatului săvârșite după producerea accidentului, care reliefează poziția sa subiectivă în raport de acest accident.

În acest sens, sub un prim aspect, Curtea va avea în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică (file 186-204 d.u.p.) care a stabilit că luând în calcul geometria arealului de conflict prin coroborarea cu profilul drumului în zona producerii accidentului (drum în palier, fără denivelări în carosabil), se poate stabili că numitul C. B. conducătorul autoturismului marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ putea să sesizeze prezența victimei pe carosabil, de la distanța de maxim 25-30 metri, în lumina de întâlnire a farurilor. În același raport, s-a apreciat și că în zona producerii accidentului, drumul public prezenta o starea foarte bună, iar trecerea peste o denivelare de dimensiunile și consistența corpului victimei ar fi trebuit să fie conștientizată de conducătorul auto.

În final, raportul de expertiză a stabilit că în condiții de vizibilitate redusă este posibil ca acest conducător auto să nu poate să facă diferența între un corp uman și un obiect material de dimensiuni similare cu altă structură, dar în mod cert, trecerea peste un astfel de obstacol putea să fie resimțită de la postul de conducere.

Curtea constată că raportul de expertiză tehnică stabilește fără nici un dubiu că în raport de împrejurările producerii accidentului, inculpatul trebuia să conștientizeze că autoturismul pe care îl conducea a trecut peste o denivelare de dimensiunile și consistența corpului victimei. Ceea ce expertul nu a putut stabili cu certitudine este împrejurarea dacă inculpatul a conștientizat că autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ pe care acesta îl conducea în data de 09.11.2011 a trecut peste un corp uman sau un obiect material, această incertitudine a expertului fiind considerată de prima instanță un dubiu ce ar fi trebuit interpretat în favoarea inculpatului.

Cu toate acestea, Curtea consideră că imposibilitatea expertului de a stabili cu certitudine posibilitatea inculpatului de a face diferența dintre un obstacol uman și material nu constituie o probă certă privind nevinovăția inculpatului, prima instanță fiind obligată să analizeze celelalte mijloace de probă administrate în cauză pentru a putea stabili dincolo de orice dubiu că în condițiile de producere a accidentului, un om prudent și diligent nu și-ar fi putut da seamă că obstacolul pe care l-a trecut autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ în data de 09.11.2011, în zona localității Chitila, pe sensul de mers dinspre Târgoviște către București, la km. 13+950m, este de natură umană.

Spre acest rezultat, Curtea se va raporta cu prioritate la declarațiile celorlalți martori oculari ai accidentului rutier și în special la acele declarații ale martorilor care posedau permis de conducere, acestea fiind deosebit de relevante în condițiile în care după depășirea „obstacolului”, autoturismul inculpatului și-a continuat deplasarea, în timp ce autoturismele care circulau în spatele inculpatului au oprit imediat pe dreapta, conștientizând că autoturismul inculpatului lovise un corp uman afla pe partea carosabilă.

Conform declarațiilor martorei N. G. date în cursul urmăririi penale (fila 168 d.u.p.) Curtea reține că în data de 09.11.2011 aceasta conducea autoturismul marca Renault Clio, culoare roșu dinspre Crevedia către București, pe DN 7, în orașul Chitila traficul era liber, circula pe banda unu, afară fiind întuneric, iar iluminatul public funcționa. La un moment dat, a văzul că mașina din fața sa, aflată la aproximativ 30 metri distanță (mașina inculpatului) s-a balansat ca și cum ar fi trecut peste un obstacol. Atunci a hotărât să treacă pe banda a doua a sensului său de mers, pentru a evita obstacolul, văzând că este vorba despre o persoană ce era întinsă pe carosabil cu fața în jos. A oprit în stația de autobuz aflată în imediata apropiere, iar mama sa, N. M., pasageră în autoturism a apelat S.N.U.A.U I 12. Martora a mai arătat că nu a auzit nici un zgomot în urma accidentului și a menționat că nu i s-a părut ciudat că șoferul din fața sa nu a oprit, deoarece s-a gândit că ..probabil nu a realizat că a accidentat un om ".

Fiind audiată în cursul cercetării judecătorești, în fața Judecătoriei, martora N. G. a declarat că în seara zilei de 09.11.2011 se afla la circa 50 -100 metri de autoturismul inculpatului (deschis la culoare) la volanul mașinii sale venind către București și a observat că autovehiculul inculpatului a trecut peste un obstacol. Inițial martora a crezut că este vorba despre un limitator de viteză, dar când s-a apropiat a observat că este un om pe prima bandă a carosabilului. A ocolit corpul victimei și a oprit pe banda dreaptă, sunând la poliție. Martora a mai precizat că iluminatul public funcționa, însă era o vizibilitate redusă, lumina becului necăzând pe corpul victimei. Martora a mai arătat de asemenea, că a observat corpul victimei de la 20-30 metri și a conștientizat că este un om, apreciind că în condițiile date de vizibilitate se putea observa corpul unei persoane, fiind surprinsă că persoana din fața sa nu observase acest lucru. Reaudiată în fața instanței de apel (fila 26), această martoră a menținut în linii mari declarații date anterior, apreciind că ar fi putut vederea obstacolul cu vreo 50 de metri înainte, apreciind însă că obstacolul peste care a trecut mașina inculpatului l-a observat ca fiind un corp uman în principal datorită farurilor autoturismului pe care îl conducea, iar nu datorită iluminatului stradal.

Astfel, acest martor confirmă în parte primele concluzii ale raportului de expertiză tehnică cu privire la împrejurarea că inculpatul ar fi putut să sesizeze prezența victimei pe carosabil, de la distanța de maxim 25-30 metri, în lumina de întâlnire a farurilor. Același martor a relatat fără nici un dubiu că în condițiile de vizibilitate și trafic aceasta ar fi putut observa obstacolul și natura obstacolului, corp uman, infirmând ultima parte a concluziilor raportului de expertiză referitoare la condiții de vizibilitate redusă care ar fi făcut imposibilă deosebirea dintre un corp uman și un obiect material.

Declarațiile martorei N. G. sunt confirmate în parte și prin declarațiile martorului P. D. I. care a declarat cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale (file 157-160 d.u.p.) că l-a observat pe T. V. care se afla pe șosea, pe sensul București - Târgoviște și deși i-a spus să stea pe trotuar, acesta a refuzat. Când se afla la vulcanizarea la care lucra a auzit o bubuitură puternică și a ieșit repede, observând pe sensul de mers Târgoviște - București, un autoturism alb break Volkswagen Golf Variant, ce mergea pe banda unu, cu viteză normală. A observat că autoturismul respectiv, după 200 metri a avut intenția să oprească, însă, deși a încetinit, nu a oprit, continuându-și deplasarea către București, încă 700-800 metri, iar în zona străzii D. a oprit pe partea dreaptă. Martorul a mai precizat că la ora producerii accidentului iluminatul public era în funcțiune în acel loc.

Cu ocazia audierii de către prima instanță de judecată, același martor a precizat că din locul în care se afla a putut observa victima întinsă pe stradă, iar autoturismele care circulau pe sensul opus semnalizau cu farurile și încetineau când treceau prin dreptul victimei. Martorul a relatat de asemenea că se afla la o distanță de 30-35 metri de locul accidentului, că autoturismul care l-a accidentat pe T. V. avea farurile aprinse, iar pe partea carosabilă nu erau gropi.

Reaudiat în fața instanței de apel (fila 27), martorul a relatat că a observat cum în data de 09.11.2011 un autoturism de culoare albă a trecut peste un bărbat aflat pe partea carosabilă, întins în poziția culcat, martorul aflându-se vis-a-vis de locul producerii accidentului, la aproximativ 40 de metri. Martorul a mai arătat că posedă permis de conducere de aproape 21 de ani, iar în condițiile de trafic din acel moment, ar fi putut observa obstacolul aflat pe drum cu aproximativ 30-50 metri înainte. Martorul și-a menținut declarațiile anterioare referitoare la faptul că autoturismul condus de inculpat nu a încetinit anterior impactului, însă după aproximativ 300-500 de metri a încetinit, iar la aproximativ 600 de metri a și oprit, martorul neputând relata cu certitudine dacă în momentul în care a oprit, conducătorul acelui autoturism a și coborât din mașină. La fața locului martorul a observat rămasă emblema autoturismului cu semnul Wolkswagen, desprinsă din acest autoturism în urma producerii accidentului. În finalul declarațiile martorul însă a precizat că dacă s-ar fi aflat în locul conducătorului auto, nu crede că ar fi putut evita producerea accidentului și nici nu crede că ar fi putut să își dea seama că obstacolul în cauză ar fi fost bărbat, probabil considerat că ar fi trecut peste un câine.

Acest martor confirmă în parte împrejurarea că inculpatul ar fi putut să sesizeze prezența unui obstacol pe carosabil, de la distanța de maxim 25-30 metri, fără ca acest martor să declare cu certitudine că și-ar fi dat seama că acest obstacol era un bărbat sau un alt animal.

Cu privire la comportamentul inculpatului anterior și ulterior producerii accidentului rutier, respectiv cu privire la împrejurarea că inculpatul a conștientizat că a produs un accident rutier soldat cu victime sunt și declarațiile martorului N. C. E. care în cursul urmăririi penale (fila 153 d.u.p.) a declarat că se afla la locuința sa situată pe . un moment dat a ieșit pe balcon deoarece a auzit un claxon foarte puternic și s-a gândit că e posibil să îl fi lovit cineva pe T. V., pe care anterior îl observase pe marginea drumului, dar întins pe spate pe partea carosabilă. Martorul a mai observat un autoturism roșu, care l-a ocolit pe T. V. trecând pe banda a doua, apoi următoarea mașină care circula pe banda unu a trecut peste victimă cu toate roțile și nu a oprit la locul accidentului. Martorul a mai declarat că în urma accidentului s-a auzit o bubuitură puternică, iar după accident autoturismul care l-a lovit pe numitul T. V. a mărit viteza și a virat dreapta pe prima stradă.

Martorul N. C. E. a fost reaudiat la data de 27.02.2013 declarând următoarele: .. când am privit pe stradă l-am văzut pe nea V. întins pe jos pe banda unu a sensului de mers către București, iar autoturismul care tocmai îl călcase trecea prin fata mea. Eu l-am urmărit cu privirea văzând că încetinește, șoferul din mers a deschis portiera, s-a uitat către înapoi scoțând capul din mașină. " Martorul a mai declarat că autoturismul condus de inculpat nu a oprit „ba mai mult a accelerat și a făcut dreapta pe . să vadă dacă a mers pe această stradă sau și-a continuat drumul către București. Martorul a reiterat și în fața instanței de fond faptul că după producerea accidentului inculpatul a încetinit și s-a uitat pe geam spre locul producerii accidentului, după care și-a continuat drumul.

Nu în ultimul rând, conform declarațiilor martorei C. E. (fila 28 dosar apel), Curtea reține că acest martor, aflat în imediata apropiere de locul producerii accidentului a observat cum un bărbat aflat în stare de ebrietate s-a întins pe partea carosabilă, iar la scurt timp după a fost accidentat de un autoturism break, fără ca acesta să încetinească anterior impactului. După producerea accidentului, martora a mai observat alte două autoturisme care se deplasau pe același sens de mers și care au acolit obstacolul, una dintre aceste mașini oprind la fața locului.

Curtea constată că din declarațiile martorului N. C. E., dar și din declarațiile martorului P. D. I. rezultă fără nici un dubiu că inculpatul a conștientizat că a fost implicat într-un accident rutier, deoarece acesta a încetinit inițial viteza autoturismului, s-a uitat înapoi, iar ulterior a accelerat și a virat pe prima stradă la dreapta, fără a se putea stabili cu certitudine că inculpatul a conștientizat că a lovit un om sau un alt obstacol material.

Declarațiile celor doi martori se coroborează cu mențiunile din procesul-verbal încheiat de organele de poliție cu ocazia verificării imaginilor surprinse de camerele de supraveghere montate pe DN 7, pe raza orașului Chitila, aparținând Poliției Locale a orașului Chitila, stabilindu-se că la dala de 09.11.2011, orele 19:44:26, un autoturism marca Volkswagen Golf Variant culoare alb a oprit în dreptul străzii D., în afara părții carosabile, pe sensul de mers dinspre Târgoviște spre București, iar conducătorul auto a coborât de la volan, s-a uitat la partea din față a autoturismului, iar la orele 19:44:35 a plecat spre București (filele 46-50 d.u.p.).

Curtea reține că declarațiile inculpatului și acțiunile acestuia ulterioare stabilesc dincolo de orice dubiu că acesta a conștientizat producerea unui accident rutier soldat cu victime umane, însă din cauza stării de șoc sau de teamă inculpatul a ales să nu revină la locul producerii accidentului și nici să nu anunțe organele de poliție.

În primul rând este de necontestat că a două zi după producerea accidentului, inculpatul a reparat avariile, legând scutul care protejează blocul motor cu o sârmă și înlocuind anvelopele autoturismului cu cele de iarnă, fapt dovedit atât prin propriile declarații de recunoaștere ale inculpatului, cât și prin cele constatate prin procesul verbal de cercetare al autoturismului marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ și planșele fotografice efectuate cu această ocazie (file 91-113 d.u.p.).

Or, acest comportament al inculpatului denotă că acesta a conștientizat că în ziua anterioară a fost implicat într-un accident rutier. Susținerile inculpatului că a schimbat roțile deoarece urma să se deplaseze în ziua următoare la munte nu sunt confirmate de nici un alt mijloc de probă administrat în cauză. De asemenea, susținerile inculpatului că a legat scutul care protejează blocul motor cu o sârmă, însă aceste avarii sunt vechi și nu știe în ce condiții s-au produs, sunt infirmate atât prin declarațiile martorilor audiați în cauză și prin concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară, cât și prin planșele fotografice realizate cu ocazia verificării autoturismului marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ din care rezultă că victima a fost acroșată cu partea dreaptă a scutului acestui autoturism, scut de pe care organele de poliție au ridicat fire de păr împreună cu materialul purtător. Nu în ultimul rând, declarațiile inculpatului că nu știe în ce împrejurare a pierdut sigla autoturismului sunt nefondate în condițiile în care această siglă a fost descoperită cu ocazia cercetării locului accidentului, fiind desprinsă din autoturism în urma impactului puternic avut cu corpul victimei. Este greu de acceptat că anterior accidentului, inculpatul nu știa dacă avea sau nu montată sigla pe autoturismul său, lipsa acestei sigle fiind ușor de observat pentru conducătorul autoturismului în cauză, fiind montată în partea frontală a autoturismului și având o dimensiune ușor sesizabilă.

În al doilea rând, declarațiile inconstante și ușor contradictorii date de inculpat cu ocazia audierilor repetate, conduc la concluzia că acesta a conștientizat producerea unui accident rutier soldat cu victime umane, variațiile din declarații fiind date în scopul de a găsi cea mai avantajoasă declarație care să îl dezvinovățească în raport cu faptele săvârșite.

Într-o primă declarație olografă, dată în data de 10.11.2011 (fila 115 d.u.p.), atunci când acesta nu avea vreo calitate în procesul penal, inculpatul C. B. a declarat că în data de 09.11.2011 a mers către localitatea Bâldana, participând la întâlnirea de rugăciune între orele 18:00 și 19:00. După finalul rugăciunii inculpatul a plecat spre domiciliul său, pe DN 7, pe ruta Bâldana-București. Inculpatul a mai declarat că la ., circulând cu o viteză de 50 km/h, a dat cu mașina într-o groapă situată pe banda unu a sensului de mers Târgoviște-București, menționând că în aceeași groapă a mai dat cu mașina de câteva ori de-a lungul celor 3 ani, în care a parcurs acest traseu. După lovirea gropii, inculpatul a precizat că și-a continuat deplasarea cu aceeași viteză, fără a opri mașina până în fața blocului în care locuiește, unde a parcat. Inculpatul a mai arătat că nu își amintește să se fi întâmplat și altceva în afara faptului că a lovit groapa pe tot parcursul traversării orașului Chitila, motiv pentru care nici nu a oprit autovehiculul. Inculpatul a mai precizat că a două zi a schimbat anvelopele autoturismului cu cele de iarnă, pe care le avea depozitate la sediul Bisericii Adventiste din localitatea București. Cu privire Ia avariile constatate de organele de poliție la autoturism, inculpatul a precizat că sunt vechi și nu știe în ce condiții s-au produs, iar cu privire la sigla mașinii nu știe de când lipsește sau în ce condiții a căzut.

Această primă declarație este în contradicție cu declarațiile ulterioare, date de inculpat după momentul dobândirii calității de învinuit, respectiv inculpat. Astfel, audiat în aceeași zi, 10.11.2011, în calitate de învinuit (fila 118-119 d.u.p.), acesta a revenit asupra celor declarate cu puțin timp înainte și a precizat că în realitate, în timp ce circula în localitatea Chitila, pe banda I a sensului de mers, a sesizat că a lovit ceva, un corp străin, probabil o piatră de dimensiune mai mare, care s-a lovit de mai multe ori de podeaua autoturismului. In acest condiții, fiind convins că a fost vorba despre o piatră, inculpatul și-a continuat deplasarea aproximativ 150-200 metri, după care a decis să oprească pe partea dreaptă pentru a vedea dacă sunt avarii. D. fiind faptul că iluminatul stradal, nu era suficient de puternic pentru a vedea avariile suferite de autoturism, inculpatul a menționat că și-a continuat deplasarea către București. Inculpatul a mai precizat că a oprit la o stație de carburant OMV, unde a alimentat eu combustibil, și uitându-se sub mașină a constatat că scutul din plastic de sub compartimentul motor era desprins pe partea dreaptă, astfel că l-a împins cu mâna până ce acesta nu a mai atins partea carosabilă. Inculpatul a mai declarat că a doua zi a schimbat jantele pe care erau montate anvelope de vară, cu alte jante pe care erau montate anvelope de iarnă, cu aceeași ocazie legând și scutul cu sârmă. Inculpatul a precizat că nu a conștientizat niciun moment că a lovit o persoană.

Această ultimă variantă a fost menținută și cu ocazia audierii sale de către prima instanță, încercând să disimuleze adevărul atunci când a precizat că nu își amintește să fie vreo groapă pe acea porțiune de drum, iar groapa la care s-a referit în prima declarație din data de 10.11.2011 a fost sugerată de către persoana care l-a audiat și care i-a enumerat posibilele obstacole.

Faptul că declarațiile inculpatului sunt nesincere, acesta conștientizând în realitate că este posibil să fi lovit o persoană, rezultă și din împrejurarea că inițial a declarat că avariile suferite la autoturism sunt vechi și nu își amintește in ce condiții s-au produs, pentru ca ulterior să revină și să precizeze că în dala de 09.11.2011, când a oprit la stația de alimentare cu combustibil, a ridicat scutul ce proteja blocul motor pentru că atingea partea carosabilă.

Curtea își va însuși în totalitate aprecierile reprezentantului Ministerului Public în sensul că legarea cu sârmă a scutului și înlocuirea anvelopelor de vară cu cele de iarnă, sunt activități efectuate de către inculpat cu intenția de a șterge urmele infracțiunii, întrucât conștientizase că este posibil să fi lovit o persoană. Legarea scutului cu o sârmă reprezintă o încercare a inculpatului de a șterge urmele avariilor suferite de către autoturism cu ocazia lovirii victimei, la fel și schimbarea anvelopelor, inculpatul temându-se probabil că pe acestea s-ar fi putut afla urme materiale.

Faptul că inculpatul nu a ascuns anvelopele pe care tocmai Ie schimbase, lăsându-le într-un loc vizibil nu este de natură să conducă la concluzia că acesta nu a încercat să șteargă urnele infracțiunii. Intenția sa de a șterge urmele infracțiunii rezultă și din prima declarație a inculpatului in care a precizat că avariile suferite de către autoturism sunt vechi și nu știe în ce condiții s-au produs. Dacă inculpatul nu ar fi încercat să șteargă urmele infracțiunii, ar fi recunoscut încă din prima declarație, că autoturismul a suferii o avarie in momentul în care a trecut peste un obstacol, iar el a încercat să remedieze această avarie prin legarea sculului, pentru ea acesta să nu mai atingă partea carosabilă.

Inculpatul a negat în permanență că ar fi conștientizat că în data de 09.11.2011, conducând autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ pe DN7, dinspre Târgoviște către București, pe raza localității Chitila, la km. 13+950m, l-a surprins și accidentat mortal pe numitul T. V.. Cu toate acestea poziția sa procesuală inconstantă cu privire la prezența unor gropi pe partea carosabilă, cu privire la existența obstacolului pe care l-ar fi depășit în momentul producerii accidentului, fără a opri după, cu privire la condițiile de vizibilitate reduse, improprii de a observa obstacolul pe partea carosabilă sunt infirmate prin declarațiile martorilor sus-menționați, dar și prin propriile sale acțiuni, acesta încetinind autoturismul la circa 200-300 de metri după producerea accidentului, accelerând ulterior, luând-o pe prima stradă la dreapta și oprind la circa 600-700 de metri de producerea accidentului pentru a verifica eventualele avarii la autoturism. De menționat că martorul N. C. E. l-a observat pe inculpat în timp ce a încetinit autoturismul și s-a uitat pe geam spre locul producerii accidentului, după care și-a continuat drumul.

Or, în situația în care inculpatul a conștientizat că a fost implicat într-un accident rutier, fără a-și fi dat seama cu certitudine dacă a lovit un om, un animal sau un obiect material, iar, în plus a și încetinit după impact autoturismul și s-a uitat înapoi, acesta în calitate de șofer prudent și diligent trebuia să oprească autoturismul și trebuia să se întoarcă în zonă pentru a stabili exact natura accidentului produs și „obiectul” accidentat. Această concluzie se impune cu atât mai mult cu cât pe de o parte acesta ar fi putut observa că după ce a lovit accidentul, autoturismele care circulau în spatele său au încetinit viteza, iar unul dintre ele (aflat chiar în spatele său) a și oprit, iar pe de altă parte că după ce a oprit în benzinărie a observat că scutul de plastic care proteja blocul motor era desprins, ridicându-l cu această ocazie pentru că atingea partea carosabilă.

Toate aceste mijloace de probă sus-prezentate și analizate, formează opinia Curții că fie chiar în momentul producerii accidentului, fie în momentele imediat următoare, inculpatul C. B. a conștientizat că a fost implicat într-un accident rutier soldat cu lovirea unei persoane, inculpatul alegând însă fie din teamă, fie din cauza stării de șoc, să părăsească în grabă locul accidentului (declarații martori N. C. E. și P. D. I.) și să înlăture urmele accidentului de pe autoturism, schimbând roțile de vară cu cele de iarnă și legând cu sârmă scutul care acoperea blocul motor și care fusese afectat în urma impactului.

În drept,

Curtea constată că fapta inculpatului C. B. care la data de 09.11.2011, in jurul orelor 19.45 a condus autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ pe DN7, dinspre Târgoviște către București, iar pe raza localității Chitila, la km. 13+950m a surprins și accidentat mortal pe numitul T. V., care se afla întins pe carosabil, perpendicular pe axul drumului, după care și-a continuat deplasarea până la locuința sa, părăsind locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea unei persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea la fața locului faptei prevăzută de art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr.187/2012.

De asemenea, Curtea constată că fapta inculpatului C. B. care la data de 09.11.2011, in jurul orelor 19.45 a condus autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ pe DN7, dinspre Târgoviște către București, iar pe raza localității Chitila, la km. 13+950m a surprins și accidentat mortal pe numitul T. V., care se afla întins pe carosabil, perpendicular pe axul drumului, după care la data de 10.11.2011 a schimbat jantele și cauciucurile autoturismului, montând anvelope de iarnă și a legat cu sârmă scutul autoturismului care se desprinsese în urma contactului cu victima T. V., înlăturând urmele accidentului din care a rezultat uciderea acestei persoane întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ștergere a urmelor accidentului din care a rezultat uciderea unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului, prevăzute de art.89 alin.2 din OUG nr.195/2002, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr.187/2012.

Cerința esențială pentru existența celor două infracțiuni este producerea unui accident rutier soldat cu victime în care să fie implicat autorul, fapt realizat în cauză deoarece la data de 09.11.2011, in jurul orelor 19.45 inculpatul a condus autoturismul marca Volkswagen Golf, cu nr. de înmatriculare_ pe DN7, dinspre Târgoviște către București, iar pe raza localității Chitila, la km. 13+950m a surprins și accidentat mortal pe numitul T. V., care se afla întins pe carosabil.

Sub aspectul laturii obiective, elementul material al primei infracțiuni este constituit din fapta inculpatului de a părăsi locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar elementul material al celei de-a doua infracțiuni este constituit de fapta inculpatului care la data de 10.11.201, după producerea accidentului rutier, a schimbat jantele și cauciucurile autoturismului, montând anvelope de iarnă și a legat cu sârmă scutul autoturismului care se desprinsese în urma contactului cu victima T. V., înlăturând urmele accidentului din care a rezultat uciderea acestei persoane.

Sub aspectul laturi subiective, cele două fapte au fost săvârșite cu forma de vinovăție a intenției indirecte, prevăzută de art.16 alin.2 lit.b cod penal, întrucât inculpatul deși nu urmărit săvârșirea faptelor, acesta a prevăzut rezultatul periculos (îngreunarea activității organelor de poliție rutieră în identificarea persoanelor implicate în accidentul rutier din data de 09.11.2011), acceptând producerea acestuia.

Curtea își însușește argumentele reprezentantului Ministerului Public în sensul că din analiza probatoriului administrat în cauză, deși nu se poate demonstra că inculpatul C. B. a cunoscut că a lovit o persoană chiar în momentul producerii accidentului rutier, totuși în momentele imediat următoare, acesta a conștientizat în mod obiectiv această posibilitate, dar, cu toate acestea a părăsit locul accidentului și a șters urmele accidentului, îngreunând astfel activitatea organelor de cercetare penală însărcinate cu elucidarea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

În cauză se impun a fi reținute și dispozițiile art.33 alin.1 lit.a și art.34 alin.1 lit.b cod penal de la 1969 privind existența concursului de infracțiuni deoarece cele două fapte deduse judecății și reținute de prezenta Curte în sarcina inculpatului au fost săvârșite mai înainte de a fi condamnat pentru vreuna dintre acestea în mod definitiv.

Cu privire încadrarea juridică a faptei, Curtea apreciază că legea penală mai favorabilă care se impune a fi reținută este codul penal anterior în raport de tratamentul sancționator mai blând al concursului de infracțiuni.

Astfel, infracțiunile de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea unei persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea la fața locului faptei, respectiv de ștergere a urmelor accidentului din care a rezultat uciderea unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului, prevăzute de art.89 alin.1 și art.89 alin.2 din OUG nr.195/2002, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr.187/2012 care urmează a fi reținute în sarcina acestui inculpat sunt pedepsite fiecare cu închisoare de 2 la 7 ani, iar art.338 alin.1 și art.338 alin.2 cod penal incriminează aceleași infracțiuni și stabilesc același cuantum al pedepselor. Cu toate acestea, prin aplicarea regulilor concursului de infracțiuni în raport de cele două pedepse care urmează a fi aplicate în cauză, mai favorabile sunt dispozițiile art.34 alin1 lit.b cod penal de la 1969 care stabilesc că în cazul concursului de infracțiuni se va aplica pedeapsa cea mai grea, care va putea fi sporită la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător, se va putea adăuga un spor de până la 5 ani, fără a depăși cuantumul pedepselor ce se vor contopi. Nu se impun a fi reținute dispozițiile art.39 alin.1 lit.b din codul penal actual care prevăd în cazul concursului de infracțiuni un tratament sancționator mai nefavorabil, aplicându-se pedeapsa cea mai grea la care se va aplica obligatoriu un spor de pedeapsă reprezentând o treime din cuantumul pedepselor ce nu se vor executa.

Având în vedere decizia Curții Constituționale nr.265/2014 care stabilește că dispozițiile art.5 din Codul penal sunt constituționale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea și aplicarea legii penale mai favorabile, Curtea apreciază în mod global ca fiind mai favorabile dispozițiile codului penal de la 1969 care în raport de situația juridică a petentului, permite aplicarea facultativă a unui spor de pedeapsă în cazul concursului de infracțiuni.

La individualizarea pedepselor principale ce urmează a fi aplicate pentru cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului (având limitele speciale cuprinse între 2 ani și 7 ani închisoare), Curtea va avea în vedere, potrivit criteriilor prevăzute de art.74 alin.1 NCP, gravitatea infracțiunilor (printr-o contribuție de autor a inculpatului care a săvârșit două infracțiuni intenționate în calitate de autor, după ce anterior accidentase mortal o persoană aflată pe partea carosabilă), împrejurările și modalitățile de comitere (în mod premeditat, în scopul îngreunării activității organelor de poliție, părăsind locul accidentului și ștergând urmele accidentului rutier), consecințele produse (îngreunarea activităților desfășurate de organele de poliție rutieră în scopul stabilirii corecte a situației de fapt rezultate în urma accidentului rutier), lipsa de antecedente penale a inculpatului apelant, conduita procesuală (caracterizată prin neasumarea infracțiunilor săvârșite, prezentându-se însă la orice chemare a organelor judiciare, pe întreg parcursul procesului penal și datele personale (inculpatul fiind căsătorit, un copil minor în întreținere, studii superioare pastor al Bisericii Adventiste și implicat în numeroase activități desfășurate în folosul comunității în ajutorarea persoanelor condamnate sau dependente de substanțe stupefiante, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe).

D. urmare, Curtea, procedând la rejudecarea cauzei, în sensul celor anterior menționate, îl va condamna pe inculpatul C. B. la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru fiecare dintre cele două infracțiuni reținute în sarcina sa de prezenta Curte.

Având în vedere că cele două infracțiuni au fost săvârșite mai înainte de rămânerea definitivă a vreunei hotărâri de condamnare pentru vreuna dintre ele, Curtea în temeiul art.33 alin.1 lit.a cod penal de la 1969 raportat la art.34 alin.1 lit.b cod penal de la 1969 și art.5 cod penal va contopi cele două pedepse sus-aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Cu privire la pedeapsa accesorie, Curtea reține că, potrivit art.12 alin.1 nr.187/2012, în cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, precum în speță, aceasta se aplică conform legii care a fost identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă. Întrucât, pentru motivele anterior menționate, în speță, dispozițiile codului penal de la 1969 sunt mai favorabile, aplicarea pedepsei accesorii nu se poate realiza decât în condițiile acestei legi. Pe cale de consecință, Curte reține că, față de gravitatea infracțiunilor comise, pericolul concret ridicat al acestora, persistența infracțională a inculpatului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, cauza Hirst Contra Marii Britanii, infracțiunile săvârșite de inculpat creează față de acesta o nedemnitate în exercitarea dreptului de a fi ales în autorității sau funcții elective publice, dar și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat, prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, și lit.b C. pen. de la 1969, motiv pentru care exercițiul acestora va fi interzis pe perioada executării pedepsei în condițiile și pe durata stabilite de art.71 cod penal de la 1969. Instanța de apel nu va interzice inculpatului dreptul electoral de a alege deoarece faptele săvârșite de acesta nu au o conotație electorală. De asemenea, în ceea ce privește drepturile prev. de art. 64 lit.c cod penal de la 1969 instanța de apel nu consideră că există în cauză motive speciale de interzicere a acestora, numai circumstanțele speciale faptice și personale putând duce la această interdicție, ea neintervenind automat, după cum reține și Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza S. și P. împotriva României.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei aplicate, Curtea constată că în prezenta cauză inculpatului i s-a stabilit o pedeapsa rezultantă cu închisoarea de cel mult 3 ani, inculpatul nemafiind anterior condamnat la pedeapsa închisorii de cel puțin 1 an. Având în vedere lipsa antecedentelor penale, faptul că acesta provine dintr-o familie organizată, este tată și soț, este absolvent de studii superioare, este sau a fost implicat în programe sociale la nivelul colectivității locale, colaborând cu Administrația Națională a Penitenciarelor în desfășurarea programelor și activităților educative și de asistență psihosocială cu persoanele privative de libertate, colaborând cu Agenția Națională Antidrog în desfășurarea de acțiuni și proiecte antidrog, comportarea adecvată a inculpatului pe durata procesului penal, faptul că acesta este integrat în societate, a avut în permanență un venit constant, desfășoară activități licite aducătoare de venituri, Curtea apreciază că pronunțarea condamnării constituie un avertisment pentru acesta, chiar și fără executarea pedepsei în regim de detenție, astfel încât pe viitor acesta să nu mai repete acest comportament infracțional și să nu mai săvârșească alte infracțiuni.

Pe cale de consecință, Curtea, în temeiul art.5 cod penal raportat la art.16 alin.2 din Legea nr.187/2012 și art.86¹ cod penal de la 1969, va dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86² cod penal de la 1969.

În temeiul art. 86³ alin.1 cod penal de la 1969, va pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul I.; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. Datele prevăzute la literele b) – d) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul I..

În temeiul art.86³ alin.3 lit. a cod penal de la 1969, va impune inculpatului obligația de a desfășura în primele 12 luni ale termenului de încercare o activitate neremunerată, pe o durată de 50 de ore, al cărei conținut, precum și instituția la care va fi prestată activitatea, vor fi stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul I..

Va pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 86⁴ cod penal de la 1969, referitoare la situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin 5 cod penal de la 1969 va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Curtea va constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză din data de 10.11.2011 până la data de 23.12.2011.

Față de toate considerentele anterior expuse, Curtea, în temeiul art.421 pct.2 lit.a cod proc.pen., va admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr.363 din 29.10.2014 a Judecătoriei B., va desființa, în totalitate, sentința penală atacată, în limitele deja precizate și, procedând la rejudecarea cauzei în fond, va hotărî în sensul celor anterior menționate.

În temeiul art. 274 alin.1 cod proc.pen va obliga pe inculpat pe fondul cauzei la plata către stat a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin.3 cod proc.pen. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

În temeiul art.421 alin.1 pct.2 lit.a cod proc.pen. admite apelul declarat de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva sentinței penale nr.363 din 29.10.2014 a Judecătoriei B..

Desființează în totalitate sentința penală apelată și rejudecând în fond:

În baza art.89 alin.1 din OUG nr.195/2002, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr.187/2012, cu aplicarea art.5 cod penal condamnă pe inculpatul C. B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de părăsire a locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat uciderea unei persoane, fără încuviințarea poliției care efectuează cercetarea la fața locului faptei.

În baza art.89 alin.2 din OUG nr.195/2002, în forma anterioară modificării aduse prin Legea nr.187/2012 cu aplicarea art.5 cod penal condamnă pe inculpatul C. B. la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ștergere a urmelor accidentului din care a rezultat uciderea unei persoane, fără acordul echipei de cercetare la fața locului.

În temeiul art.33 alin.1 lit.a cod penal de la 1969 raportat la art.34 alin.1 lit.b cod penal de la 1969 și art.5 cod penal contopește cele două pedepse sus-aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

În temeiul art.12 din Legea nr.187/2012 raportat la art.71 cod penal de la 1969 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și lit.b cod penal de la 1969 ca pedeapsă accesorie.

În temeiul art.5 cod penal raportat la art.16 alin.2 din Legea nr.187/2012 și art.86¹ cod penal de la 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe o durată de 5 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 86² cod penal de la 1969.

În temeiul art. 86³ alin.1 cod penal de la 1969, pune în vedere inculpatului să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul I.; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență. Datele prevăzute la literele b) – d) se comunică Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul I..

În temeiul art.86³ alin.3 lit. a cod penal de la 1969, impune inculpatului obligația de a desfășura în primele 12 luni ale termenului de încercare o activitate neremunerată, pe o durată de 50 de ore, al cărei conținut, precum și instituția la care va fi prestată activitatea, vor fi stabilite de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul I..

Pune în vedere inculpatului dispozițiile art. 86⁴ cod penal de la 1969, referitoare la situațiile care atrag revocarea suspendării executării pedepsei, respectiv săvârșirea unei noi infracțiuni înăuntrul termenului de încercare.

În baza art. 71 alin 5 cod penal de la 1969 suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

Constată că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în cauză din data de 10.11.2011 până la data de 23.12.2011.

În temeiul art. 274 alin.1 cod proc.pen obligă pe inculpat pe fondul cauzei la plata către stat a sumei de 2.000 lei reprezentând cheltuieli judiciare.

În baza art. 275 alin.3 cod proc.pen. cheltuielile judiciare în apel rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

R. – N. O. G. C. V.

GREFIER,

D. S.

Red. jud.R.N.O.

Ex.2 / 23 aprilie 2015

Tășcan A. - J.B..

← Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr....		Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Întrerupere executare pedeapsă/contestaţie. Art.592 NCPP. Decizia nr. 169/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Acord de recunoaştere a vinovăţiei. Art.483 NCPP. Decizia nr. 473/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Decizia nr. 465/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 1594/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340 NCPP. Sentința nr. 203/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Decizia nr. 1579/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI