Punere în circulaţie / conducere autovehicul neînmatriculat. Art.334 NCP. Decizia nr. 1579/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1579/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2015 în dosarul nr. 1579/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1579/A
Ședința publică de la 19 noiembrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - F. P.
GREFIER - G. A. I.
* * * * * * * *
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror M. C..
Pe rol, se află soluționarea apelului declarat de inculpatul H. I. împotriva sentinței penale nr.467 din 27 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit apelantul inculpat, pentru care s-a prezentat apărător ales, avocat G. A., în baza împuternicirii avocațiale nr._ emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea Curții, apărătorul ales al apelantului inculpat arată că inculpatul i-a comunicat că se va prezenta la termenul din data de 19 noiembrie 2015.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că apelantul inculpat s-a prezentat la primele două termene, are termen in cunoștință, are apărător ales și nu se impune amânarea cauzei in vederea audierii, atâta timp cât nu s-a prezentat, deși avea cunoștință de termen.
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea apelului, arătând că instanța de fond i-a încălcat inculpatului dreptul la apărare, din cele relatate de către acesta rezultând că nu a avut cunoștință de niciun termen, instanța fondului nu i-a comunicat niciun act de procedură, a aflat ulterior de faptul că s-a pronunțat o soluție de condamnare, iar urmare acestui fapt, a declarat prezentul apel. Mai arată că inculpatul deține înscrisuri pentru a-și dovedi nevinovăția, dar neavând cunoștință de existența dosarului pe rolul judecătoriei, nu a avut posibilitatea să-și formuleze apărarea.
În subsidiar, solicită a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, avându-se în vedere faptul că apelantul este integrat în societate și este unicul întreținător al mamei sale – grav bolnavă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea apelului inculpatului pentru motivul că legea penală anterioară este mai favorabilă, limitele de pedeapsă conform noului Cod penal fiind mai mari. În situația dată, dat fiind faptul că inculpatul este recidivist, cel puțin teoretic, conform legii noi, limitele minime se modifică și în plus, conform legislației noi, este obligatorie aplicarea unui spor, lucru pe care prima instanță l-a și făcut. Față de aceste aspecte, solicită admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute in sarcina inculpatului din infracțiunile prevăzute de Codul penal actual în infracțiunile prevăzute de O.U.G. nr.195/2002 în varianta anterioară, respectiv art.85 alin.1 și art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002, iar apoi condamnarea inculpatului în baza acestor texte de lege. În ceea ce privește solicitarea apărării, de suspendare sub supraveghere a executării pedepsei, arată că acest lucru nu este posibil nici potrivit noului Cod penal și nici în baza vechiului Cod penal cu privire la persoanele aflate in stare de recidivă. În acest sens, face trimitere la cazierul inculpatului, aflat la dosarul cauzei.
Dezbaterile declarându-se închise, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA ,
Deliberând asupra apelului penal de față, din actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.467 din 27 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București, în baza art.334 alin.1 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.1-art.43 alin.5 Cod penal și art.5 Cod penal, a fost condamnat inculpatul H. I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la 1 (un) an și 6 luni închisoare.
În baza art.335 alin.2 Cod penal, cu aplic. ar.41 alin.1-art.43 alin.5 Cod penal și art.5 Cod penal, a fost condamnat același inculpat, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, la 9 (nouă) luni închisoare.
În baza art.38 alin.2 – art.39 alin.1 lit.b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv 1 (un) an și 6 (șase) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, inculpatul având de executat în total o pedeapsă de 1 (un) an și 9 (nouă) luni închisoare.
În baza art.67 Cod penal, a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, pe o durată de 1 an, care începe după executarea pedepsei închisorii.
În baza art.65 Cod penal, a fost interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor prev. de art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal, de la data rămânerii definitive a sentinței și până la executarea pedepsei principale aplicate.
În baza art.274 alin.1 Cod de procedură penală, a fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 25.04.2013, în jurul orei 16:45, inculpatul H. I. a condus autoturismul marca Peugeot cu nr.B-_ pe . 3, din direcția Calea V. către . pentru control de un echipaj de poliție.
Organele de poliție au constatat că autoturismul condus de către inculpat nu este înmatriculat, având autorizația provizorie de circulație expirată la data de 23.04.2013.
Totodată, organele de poliție au constatat că inculpatul avea permisul de conducere anulat.
Situația de fapt, astfel cum a fost descrisă, a fost temeinic dovedită pe baza declarațiilor inculpatului, a procesului verbal de depistare, a procesului verbal de verificare, a fișei auto Peugeot, precum și a declarațiilor martorului Sarca A. M..
Fiind audiat, în faza de urmărire penală, inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, regretând fapta comisă.
Instanța de fond a constatat că inculpatul H. I. a mai fost condamnat anterior. Astfel, inculpatul a fost condamnat definitiv la 4 ani închisoare cu executare prin sentința penală nr.1125/23.08.2007 a Tribunalului București-Secția I Penală, definitivă prin nerecurare la data de 24.09.2007, pedeapsă ce a expirat la data de 28.03.2012, iar inculpatul a săvârșit prezenta faptă la data de 25.04.2013, deci după ce pedeapsa a fost executată.
Față de această condamnare, inculpatul a săvârșit fapta în stare de recidivă postexecutorie, fiind aplicabile dispozițiile art.41 alin.1 Cod penal rap. la art.43 alin.5 Cod penal.
Judecătorul fondului a concluzionat că, în drept:
- fapta inculpatului H. I. - care la data de 25.04.2013 a condus autoturismul marca Peugeot neînmatriculat pe . 3 - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, prev. de art.334 alin.1 Cod penal;
- fapta aceluiași inculpat - care la data de 25.04.2013 a condus autoturismul marca Peugeot pe . 3, având permisul de conducere anulat - întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost anulat, prev. de art.335 alin.2 Cod penal.
Față de cele analizate, instanța de fond a apreciat că, dincolo de orice îndoială rezonabilă, faptele deduse judecății există, constituie infracțiuni și au fost săvârșite de către inculpatul H. I. la data de 25.04.2013, aplicându-i pedeapsa prevăzută de lege.
A mai arătat instanța de fond că întrucât faptele menționate au fost săvârșite de aceeași persoană, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna dintre ele, în cauză sunt incidente dispozițiile art.38 Cod penal, privind concursul de infracțiuni, încadrarea juridică a faptelor fiind cea reținută în rechizitoriu.
La stabilirea și aplicarea pedepsei, judecătorul fondului a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.74 Cod penal, pericolul social concret al faptei săvârșite, determinat atât de modul de producere, cât și de importanța valorilor sociale afectate, limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, datele ce caracterizează persoana inculpatului.
În raport cu aceste elemente, având în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite și periculozitatea infractorului, instanța de fond a apreciat că o pedeapsă orientată spre minimumul special prevăzut de lege pentru fiecare dintre faptele reținute în sarcina inculpatului este suficientă pentru reeducarea acestuia.
Ca modalitate de executare, instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins doar dacă inculpatul execută pedeapsa în regim de deținere, acesta săvârșind o faptă gravă prin raportare la pericolul social abstract al infracțiunii, reflectat în limitele speciale de pedeapsă ale acesteia, precum și prin raportare la modul concret de săvârșire al faptei de către inculpat și, în plus, inculpatul este recidivist.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal (la data de 05.06.2015), a declarat apel inculpatul H. I.,.
Apelul inculpatului (nemotivat în scris) a fost înaintat de Judecătoria sector 3 București și înregistrat pe rolul acestei Curți la data de 26 iunie 2015.
În cursul judecării apelului cu care a fost sesizată, instanța de control judiciar nu a putut proceda la audierea inculpatului apelant, conform art.420 alin.4 Cod de procedură penală, întrucât acesta deși s-a prezentat în fața instanței de apel la termenele de judecată din datele de 24.09.2015 și 22.10.2015, când a solicitat amânarea judecării apelului, mai întâi pentru a-și angaja apărător ales, iar mai apoi pentru ca apărătorul angajat în aceeași zi să poată pregăti apărarea în mod corespunzător, ulterior la termenul de judecată din data de 19.11.2015, inculpatul nu a mai fost prezent în fața acestei Curți, apărătorul său ales precizând în mod explicit că inculpatul i-a comunicat faptul că se va prezenta la acel termen de judecată.
Cu ocazia dezbaterilor orale de la termenul de astăzi (întocmai consemnate în practicaua acestei decizii), apărătorul ales al apelantului inculpat a criticat hotărârea apelată, în principal, pe motiv că instanța de fond i-a încălcat inculpatului dreptul la apărare, prin aceea că acesta nu a avut cunoștință de niciunul dintre termenele de judecată acordate în cauză, prima instanță nu i-a comunicat niciun act de procedură și a aflat ulterior de faptul că împotriva sa s-a pronunțat o soluție de condamnare.
În subsidiar, apărarea inculpatului apelant a solicitat a se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, avându-se în vedere faptul că inculpatul este integrat în societate și este unicul întreținător al mamei sale, care este grav bolnavă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivele anterior menționate, precum și din oficiu, conform art.417 alin.2 din Codul de procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea constată că apelul cu care a fost sesizată este fondat, în limitele și pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Prima instanță a stabilit o situație de fapt conformă probatoriului cauzei (în mod complet și just evaluat), pe care inculpatul însuși a recunoscut-o, ca atare, în declarațiile date în cursul urmăririi penale (filele 13, 24-25 și 27 d.u.p.), iar apoi nu a contestat-o în prezenta cale de atac.
Astfel, s-a reținut în mod corect că, la data de 25 aprilie 2013, în jurul orei 16.45, inculpatul a fost depistat, în trafic, de către un echipaj de poliție aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în timp ce conducea, pe . sectorul 3 al capitalei, autoturismul marca Peugeot cu nr.B-_, care era neînmatriculat, având autorizația provizorie de circulație expirată din data de 23.04.2013, iar în urma verificărilor efectuate de către lucrătorii de poliție rutieră s-a constatat că inculpatul avea permisul de conducere anulat, încă din data de 15.12.2011, aspect de care acesta a luat la cunoștință în vara anului 2012, în urma formulării unei cereri adresate poliției rutiere, la care i s-a dat răspuns la data de 10.08.2012, când inculpatul se afla în stare de deținere.
Curtea constată ca nefondată critica principală a inculpatului apelant referitoare la faptul că la judecata în fond a cauzei i-ar fi fost nesocotit dreptul la apărare prin aceea că nu ar fi avut cunoștință despre niciunul dintre termenele de judecată stabilite de prima instanță, care nu i-ar fi comunicat niciun act de procedură, întrucât analiza atentă a actelor și lucrărilor dosarului infirmă categoric aceste susțineri ale inculpatului.
Astfel, Curtea constată că atât pe parcursul procedurii de cameră preliminară, cât și ulterior, pentru toate termenele de judecată stabilite cu prilejul judecării în primă instanță a cauzei, inculpatul HRISTCHE I. a fost în mod legal citat la ambele adrese indicate cu prilejul audierii sale în cursul urmăririi penale, respectiv la adresa de domiciliu din Voluntari, ., nr.13, jud. I. și la adresa de reședință din București, . sector 2 și, totodată, și prin afișare la ușa instanței, conform art.259 alin.5 Cod de procedură penală, în contextul în care verificările efectuate în baza de date a Direcției de evidență a persoanelor nu au evidențiat schimbarea domiciliului inculpatului.
Mai mult decât atât, Curtea observă că pentru termenul de judecată din data de 27.05.2015, când au avut loc dezbaterile în fond, la solicitarea reprezentantului Ministerului Public, prima instanță a dispus citarea inculpatului și la o altă adresă de reședință, respectiv la aceea situată în ., . București, ce figura indicată într-o declarație dată de inculpat într-o altă cauză, în cursul anului 2012, atașată la fila 18 d.u.p.
Așadar, în condițiile în care instanța de fond a efectuat toate demersurile legal posibile pentru a asigura legala citare a inculpatului H. I. la judecarea cauzei în primă instanță, nu se poate aduce acesteia niciun reproș cu privire la nesocotirea dreptului la apărare al inculpatului, neprezentarea sa în fața judecătorului fondului pentru a fi audiat și a propune probe în apărare fiind imputabilă exclusiv inculpatului, care a avut cunoștință despre existența acestui proces în care i-au fost aduse la cunoștință acuzațiile și a fost audiat în cursul urmăririi penale în calitate de suspect și apoi de inculpat.
De altfel, nici cu prilejul judecării apelului declarat în cauză, inculpatul H. I. nu a precizat că ar fi locuit la o altă adresă pe care să o fi adus în termen util la cunoștința organelor judiciare spre a putea fi citat la acea adresă, iar în ceea ce privește exercitarea dreptului la apărare, acesta nu a manifestat vreun interes deosebit în a se prevala de prerogativele acestui drept, de vreme ce, după ce a obținut două amânări ale judecării apelului, ulterior nu s-a mai prezentat (fără vreo motivație concretă) în fața instanței de control judiciar, spre a putea fi audiat nemijlocit în legătură cu faptele pentru care a fost trimis în judecată.
în schimb, Curtea constată că apelul inculpatului este fondat în ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile, potrivit art.5 din Codul penal (în interpretarea constatată a fi constituțională prin Decizia Curții Constituționale nr.265/2014).
În acest sens, Curtea reține în prealabilă că faptele reținute în sarcina inculpatului H. I. sunt incriminate atât de legea penală veche (conform art.85 alin.1, respectiv art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002), cât și de legea penală nouă (potrivit art.334 alin.1 și art.335 alin.2 din Codul penal).
În condițiile în care limitele pedepsei cu închisoarea prevăzute de cele două reglementări penale succesive pentru infracțiunile anterior menționate sunt identice, determinarea legii penale mai favorabilă situației inculpatului se impune a fi făcută prin raportare la alte instituții juridice incidente în cauză.
Din această perspectivă, Curtea observă că în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator specific formei de pluralitate a concursului real de infracțiuni, acesta presupune potrivit legii vechi (art.33 lit.a – art.34 lit.b din vechiul Cod penal), cumulul juridic al pedepselor cu spor facultativ și variabil (lăsat la aprecierea instanței), spre deosebire de legea penală nouă (art.38 lit.a – art.39 lit.b din noul Cod penal), care prevede cumulul juridic al pedepselor cu spor obligatoriu și fix, iar în privința tratamentului sancționator al stării de recidivă postexecutorie, potrivit art.39 alin.4 din vechiul Cod penal, în cazul recidivei prev. de art.37 lit.b din vechiul Cod penal se poate aplica o pedeapsă până la maximul special, iar dacă acest maxim este neîndestulător, în cazul închisorii, se poate aplica un spor de până la 10 ani, ceea ce înseamnă că în mod facultativ se poate majora doar limita maximă a pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea săvârșită, pe când, potrivit art.43 alin.5 din noul Cod penal, dacă după ce pedeapsa anterioară a fost executată sau considerată ca executată se săvârșește o nouă infracțiune în stare de recidivă, limitele speciale ale pedepsei prevăzute de lege pentru noua infracțiune se majorează cu jumătate, ceea ce presupune majorarea obligatorie atât a minimului, cât și a maximului special prevăzut de lege pentru fapta comisă.
Ca atare, contrar părerii judecătorului fondului, Curtea consideră că în cauza pendinte legea penală mai favorabilă inculpatului, în ansamblul său, este legea penală veche, întrucât datorită pluralității de fapte reținute în sarcina inculpatului și a antecedenței penale a acestuia, reglementarea penală anterioară prezintă mai multe avantaje pentru situația lui concretă.
În consecință, în temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, Curtea va admite apelul declarat de inculpatul H. I. împotriva sentinței penale nr.467/27.05.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București - Secția Penală, în dosarul nr._, va desființa, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând, în temeiul art.386 alin.1 Cod de procedură penală, va schimba încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului H. I. din infracțiunile prev. de art.334 alin.1 Cod penal și art.335 alin.2 Cod penal, ambele cu aplic. art.41 alin.1 rap. la art.43 alin.5 Cod penal și art.5 Cod penal, în infracțiunile prev. de art.85 alin.1 și art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, ambele cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal anterior și art.5 Cod penal.
La individualizarea noilor pedepse ce vor fi aplicate inculpatului pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, Curtea va da eficiență tuturor criteriilor de individualizare judiciară prevăzute de art.72 din vechiul Cod penal, înăuntrul limitelor de pedeapsă prevăzute de art.85 alin.2 și art.86 alin.2 din OUG nr.195/2002 pentru aceste infracțiuni, considerându-se în acest sens că aplicarea unor pedepse cu închisoarea orientate către mediu în raport cu aceste limite, constituie un tratament sancționator just, care reflectă în mod corespunzător atât gravitatea relativ sporită a faptelor comise de inculpat, cât și profilul socio-moral îndoielnic al acestuia, caracterizat printr-o prodigioasă perseverență pe calea infracțională, inclusiv în sfera aceluiași ilicit penal, și care totodată este în măsură să contribuie în mod eficient la realizarea scopului punitiv, dar și educativ - preventiv al acestora.
În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b din Codul penal anterior, vor fi contopite cele două pedepse aplicate inculpatului pentru faptele de comiterea cărora a fost găsit vinovat, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea.
Cu privire la pedepsele accesorii, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art.12 alin.1 din Legea nr.187/2012, în cazul, incident și în speță, al succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, aplicarea acestora se realizează conform legii identificate a fi mai favorabilă în raport cu infracțiunea comisă.
Întrucât, pentru motivele deja expuse, legea penală mai favorabilă a fost identificată a fi cea în vigoare la data săvârșirii infracțiunilor deduse judecății, Curtea, având în vedere natura și gravitatea acestora, precum și ansamblul circumstanțelor cauzei, va interzice inculpatului, pentru infracțiunile respective, în temeiul art.71 alin.1, 2 din Codul penal anterior, exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod, pe durata executării pedepsei principale.
În ceea ce privește solicitarea apărătorului inculpatului apelant de a se dispune față de acesta acordarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile art.861 și următ. din Codul penal anterior, Curtea constată că acceptarea acestei solicitări este de plano împiedicată de neîndeplinirea cerinței prev. de art.861 lit.b din Codul penal anterior, referitoare la inexistența unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 1 an, cu excepția condamnărilor ce nu atrag starea de recidivă, în condițiile în care acesta a săvârșit faptele din prezenta cauză în stare de recidivă postexecutorie față de condamnarea la pedeapsa de 4 ani închisoare stabilită prin sentința penală nr.1125/23.08.2007, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr._/3/2007, pedeapsă care a fost executată până la data de 28.03.2012.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate, în privința cărora nu se constată motive de desființare.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului admis al inculpatului vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art.421 pct.2 lit.a Cod de procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul H. I. împotriva sentinței penale nr.467/27.05.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București - Secția Penală, în dosarul nr._ .
Desființează, în parte, sentința penală apelată și în fond rejudecând:
În temeiul art.386 alin.1 Cod de procedură penală, schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului H. I. din infracțiunile prev. de art.334 alin.1 Cod penal și art.335 alin.2 Cod penal, ambele cu aplic. art.41 alin.1 rap. la art.43 alin.5 Cod penal și art.5 Cod penal, în infracțiunile prev. de art.85 alin.1 și art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002, republicată, ambele cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal anterior și art.5 Cod penal.
În temeiul art.396 alin.1 și 2 Cod de procedură penală, condamnă pe inculpatul H. I. la pedeapsa de 1 an și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.85 alin.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal anterior și art.5 Cod penal.
În temeiul art.71 alin.1 și 2 din Codul penal anterior, interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal anterior, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.396 alin.1 și 2 Cod de procedură penală, condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.86 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplic. art.37 lit.b din Codul penal anterior și art.5 Cod penal.
În temeiul art.71 alin.1 și 2 din Codul penal anterior, interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal anterior, pe durata executării pedepsei.
În temeiul art.33 lit.a, art.34 lit.b din Codul penal anterior, contopește pedepsele anterior menționate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 an și 4 luni închisoare, în regim de detenție, conform art.60 Cod penal.
În temeiul art.71 alin.1 și 2 din Codul penal anterior, pe durata executării pedepsei principale rezultante de 1 an și 4 luni închisoare, interzice inculpatului drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b din Codul penal anterior.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
În temeiul art.275 alin.3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.11.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. C. F. P.
GREFIER,
G. A. I.
red.jud.C.C.
dact.L.G.
ex.5
red. jud.A.U.-Jud.Sect.3
| ← Plângere soluţii de neurmărire/netrimitere judecată. Art.340... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
