Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 983/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 983/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 983/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II -A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

Decizia penală nr.983/R

Ședința publică de la 24.05.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - G. C. A.

JUDECĂTOR - E. U.

JUDECĂTOR – S. M.

GREFIER - VICTORIȚA S.

Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București – a fost reprezentat de procuror L. C..

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații S. A. R. și V. F., împotriva sentinței penale nr. 133/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul inculpat S. A. R., personal, în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat D. L., cu împuternicire avocațială nr._/24.05.2013 emisă de Baroul București, aflată la fila 17/dosar, iar pentru recurentul inculpat V. F., apărător din oficiu, avocat G. M., cu delegația nr._/29.04.2013 emisă de Baroul București – Serviciul Asistență Judiciară, aflată la fila 6/dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că pentru recurentul-inculpat V. F., citația transmisă către Penitenciarul Rahova fost returnată cu mențiunea „decedat 22.04.2013”.

Reprezentantul Ministerului Public solicită atașarea la dosarul cauzei a certificatului de deces cu privire la inculpatul V. F. sau a unui extras din registrul de evidență al consiliului local în a cărui rază teritorială a decedat inculpatul.

Curtea, verificând actele dosarului, constată că la dosar există o comunicare oficială din partea directorului Penitenciarului Rahova din care rezultă că recurentul inculpat V. F. a decedat la data de 22.04.2013, motiv pentru care nu se mai impune administrarea altor probe cu privire la împrejurarea decesului recurentului inculpat.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursurilor.

Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat V. F., avocat G. M., având cuvântul, solicită încetarea procesului penal în baza art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală, având în vedere că inculpatul V. F. a decedat.

Apărătorul ales al recurentului inculpat S. A. R., avocat D. L., având cuvântul, solicită admiterea recursului formulat, arătând că încă din faza de urmărire penală s-a susținut că nu inculpații sunt autorii faptei.

Solicită achitarea recurentului inculpat S. A. R., în baza art.10 lit.c Cod procedură penală, în sensul că inculpatul S. A. R. nu a săvârșit infracțiunea de tălhărie.

În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune, de conducere fără permis, solicită aplicarea art.81 Cod penal, respectiv aplicarea suspendării condiționate, având în vedere că inculpatul a recunoscut încă din faza de urmărire penală această infracțiune.

Arată că, încă din momentul propunerii de arestare preventivă inculpații au susținut că nu sunt autorii infracțiunii de tâlhărie, dosarul de urmărire penală finalizându-se foarte repede, respectiv o săptămână, deși au solicitat, în faza de urmărire penală, confruntări și audieri a unor martori, aspecte care nu au fost avute în vedere. De asemenea, arată că martorii asistenți care au participat la percheziția auto au declarat în fața instanței că au fost chemați în momentul în care percheziția s-a finalizat, că cei doi inculpați nu erau prezenți când s-a făcut percheziția, iar polițiștii le-au arătat numai suma de bani care era învelită într-o hârtie, deși în faza de urmărire penală au declarat că au participat efectiv la percheziție, considerând că în cauză au existat anumite incidente procedurale. Mai mult, arată că deși s-a precizat că inculpații au fost filați de la ora 2.00, organele de poliție nu au intervenit la momentul săvârșirii faptei ci după un anumit timp, precum și faptul că asupra inculpatului S. A. R., la percheziția corporală, s-a găsit numai suma de 5 lei.

Față de aceste aspecte, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și achitarea inculpatului S. A. R., în baza art.10 lit.c Cod procedură penală, pentru infracțiunea de tâlhărie, iar pentru infracțiunea de conducere fără permis aplicarea unei pedepse cu suspendarea condiționată a executarii.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în ceea ce privește recursului formulat de inculpatul S. A. R., solicită respingerea acestuia ca nefondat, considerând că probele administrate în cauză dovedesc vinovăția acestuia în săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, în concurs cu infracțiunea de conducere fără permis, iar pedeapsa aplicată a fost just apreciată.

Astfel, în ceea ce privește cele invocate de apărare, respectiv că organele de poliție nu au intervenit la momentul sustragerii genții părții vătămate, arată că inculpații după săvârșirea faptei au demarat în trombă și nu au putut fi prinși în acel moment. În ceea ce privește declarațiile martorilor asistenți, consideră că asupra lor au fost exercitate anumite presiuni pentru a-și schimba declarațiile.

Referitor la inculpatul V. F. solicită încetarea procesului penal în temeiul art.11 pct.2 lit.b Cod procedură penală raportat la art.10 lit.g Cod procedură penală.

Mai arată ca deducerea prevenției inculpatului S. A. R. ar trebui făcută de la 13.12.2012 și nu 14.12.2012.

Apărătorul ales al recurentului inculpat S. A. R., avocat D. L., având cuvântul în replică, arată că declarația părții vătămate a fost scrisă de doamna inspector care este trecută în procesul-verbal de filaj, iar partea vătămată a dat declarație după 2 ore de la comiterea faptei, considerând că procesul de filaj este făcut pro causa.

Recurentul inculpat S. A. R., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său, că este nevinovat și că dorește să fie alături de familia sa.

CURTEA

Asupra recursurilor de față;

Prin sentința penală nr. 133/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, in temeiul art. 211 alin. 1 - alin. 2 lit. a, b și c și al. 2 ind.1 lit. a C.pen. cu aplicarea disp. art. 37 al. 1 lit. b C. pen., a fost condamnat inculpatul V. F. fiul lui T. și L. ns. la data de 03.03.1988 în București, sector 1, domicilait în comuna Balotești, ., ., CNP -_ la o pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., s-au interzis inculpatului V. F. drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C. pen., pe durata pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C.pen. s-a dedus perioada în care inculpatul V. F. a fost reținut și arestat preventiv, respectiv din data de 14.12.2012 la zi.

În temeiul art. 350 C.p.p. a fost mentinuta starea de arest a inculpatului V. F..

În temeiul art. 26 C.pen. rap. la art. 211 alin. 1 - alin. 2 lit. a, b și c și al. 2 ind. 1 lit. a C. pen., a fost condamnat inculpatul S. A. R., fiul lui M. și A. ns. la 06.12.1984 în orasul B., judetul I., domiciliat în comuna Balotești, ., județul I. CNP -_, la o pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie.

În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., s-au interzis inculpatului S. A. R. drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale.

În temeiul art.86 alin.1 din OUG 195/2002 republicată, a fost condamnat inculpatul S. A. R. la o pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere.

În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., s-au interzis inculpatului S. A. R. drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale.

În baza art.33 lit.a C.pen. și art.34 al.1 lit.b C.pen. au fost contopite pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare și pedeapsa de 2 ani închisoare, inculpatul S. A. R. urmând a executa în final pedeapsa cea mai grea, respectiv 7 (șapte) ani închisoare.

În baza art. 71 alin. 1 si 2 C.pen., s-au interzis inculpatului S. A. R. drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., pe durata pedepsei principale.

În temeiul art. 88 C.pen. s-a dedus perioada în care inculpatul S. A. R. a fost reținut și arestat preventiv, respectiv din data de 14.12.2012 la zi.

În temeiul art. 350 C.p.p. a fost mentinuta starea de arest a inculpatului S. A. R..

În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedura penala și art. 14 Cod procedura penala raportat la art. 1357 Cod civil, a fost admisa acțiunea civila formulata de partea civila D. M. M. și obligati în solidar inculpații V. F. și S. A. R. la plata către aceasta a sumei de 250 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin infracțiune.

S-a dispus avansarea onorariului apărătorilor din oficiu care au asigurat asistența juridică din fondurile MJ către Baroul I..

In temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul V. F. la plata sumei de 1500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

In temeiul art. 191 alin. 1 Cod procedura penala a fost obligat inculpatul S. A. R. la plata sumei de 1500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunta aceasta hotarare instanta de fond a retinut ca, la data de 13.12.2012 organele de poliție din cadrul IPJ I., au fost sesizate de către partea vătămată D. M. care a învederat că in aceiași zi în jurul orelor 16,50 în timp ce staționa cu autoturismul în fața unei vulcanizări o persoană necunoscută ce avea fața acoperită cu un fular și o căciulă iar în mâini purta mânuși, a deschis portiera dreapta față și i-a sustras prin violență geantă personală în care avea suma de 500 lei, documente personale și alte bunuri. A mai precizat partea vătămată faptul că, suma de 250 lei ( cinci bancnote de câte 50 lei fiecare) erau împachetate într-o coală format A4 ce reprezintă o cerere pentru un extras informativ de la serviciul de cadastru și Publicitate Imobiliară I. unde își desfășoară activitatea, pe spatele căreia avea notat un număr de 6 cifre al unui dosar de la serviciu. De asemenea partea vătămată a mai precizat faptul că nu își mai amintește exact numărul însă, știe că la sfârșitul acestui număr erau mai multe cifre de 8.

Prin adresa nr.1343C din 01.02.2013 OCPI I. a comunicat instanței că în urma verificărilor efectuate în R.G.I. la numărul_ figurează înregistrată cererea pentru eliberarea extrasului pentru informare de către BNP M. A. C., anexând solicitării instanței copii în conformitate cu originalul cu numărul_ din 12.12.2012.

De asemenea instanța de fond s-a raportat și la planșa fotografică întocmită cu ocazia prinderii în trafic a celor doi inculpați ( fila 112 DUP - fotografia nr.81 și fila 115 DUP – fotografiile 88,89 și 90), care confirmă susținerile părții vătămate.

Inculpatul V. F. a arătat că nu are cunoștință despre împrejurările în care această hârtie a ajuns în autoturismul în care se afla cu inculpatul S. A. R..

În același sens au fost si declarațiile date de inculpatul S. A. R. care a precizat că nu are cunoștință despre împrejurarea în care această hârtie a ajuns în autoturismul condus de către acesta.

Fiind audiata de instanta de fond, partea civilă a arătat că își menține declarațiile date în faza de urmărire penală precizând că în data de 13.12.2012, în jurul orelor 16,45 în timp ce staționa cu autoturismul în zona unei vulcanizări, o persoană necunoscută a deschis portiera din dreapta față a autoturismului de unde i-a smuls geanta unde avea obiecte personale, suma de 500 lei și alte bunuri. A mai arătat partea civilă faptul că, suma de 250 lei pe care o avea în geantă era împăturită într-o cerere pentru extras de carte funciară având un număr de dosar, pe spatele ei care prezenta la sfârșit mai multe cifre de 8. De asemenea partea civilă a mai arătat că inculpatul V. F. prezintă semnalmentele persoanei care i-a sustras geanta în seara de 13.12.2012. De asemenea partea vătămată a precizat că, ulterior momentului în care i-a fost sustrasă geanta de către cei doi inculpați, a fost contactată de către o persoană care i-a spus că i-a recuperat geanta, întâlnindu-se cu aceasta în parcarea magazinului Penny. A mai arătat partea vătămată că în geantă erau toate bunurile mai puțin sumele de bani. Ulterior partea vătămată s-a deplasat la sediul IPJ I. unde a depus plângere.

In fata primei instante inculpatul V. F., a negat săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, precizând că în data de 13.12.2012 au fost opriți în trafic pe . orașului București de către organele de poliție. A precizat inculpatul că a plecat din localitatea Balotești în jurul orei 16 – 16,30 deplasându-se pe DN1 până în zona din localitatea Otopeni, unde a efectuat virajul către dreapta, apoi și-au continuat deplasarea pe . la podul Tunari, au trecut de acest pod după care, la o distanță foarte scurtă au fost opriți de către organele de poliție.

inculpatul S. A. R. a negat, de asemenea săvârșirea faptei reținute în sarcina sa, precizand că în data de 13.12.2012 a plecat din localitatea Balotești, împreună cu inculpatul V. F. care i-a solicitat să-l conducă până în cartierul C.. A mai precizat inculpatul că s–au deplasat din direcția Balotești către București rulând cu autoturismul pe DN1, au ajuns la podul din localitatea Otopeni, unde au efectuat viraj la dreapta pe . și-au continuat deplasarea către localitatea Ștefănești. A mai precizat inculpatul faptul că în momentul în care au ajuns în apropierea podului din localitatea Tunari a observat că traficul era destul de aglomerat și a oprit autoturismul în coloană.

Instanța de fond a retinut faptul că sub acest aspect, declarațiile inculpaților sunt contradictorii, în sensul că, în timp ce inculpatul V. F. arată faptul că a trecut de podul din localitatea Tunari, inculpatul S. A. R. precizează faptul că au fost prinși în trafic înainte de a trece de acest pod.

A mai precizat inculpatul S. A. R. faptul că în timp ce staționau în coloană în fața sa a oprit un autoturism de culoare galbenă iar în spate a fost lovit de către un autoturism marca Dacia L. de culoare argintie.

Audiata de prima instanta martora B. I., a precizat faptul că în luna decembrie, înainte de sărbători, în timp ce se deplasa din zona centrului orașului B. către magazinul Penny în dreptul unui notariat a găsit o poșetă în care se aflau mai multe bunuri și acte de identitate. A mai arătat martora faptul că a găsit o carte de vizită de la un cabinet medical, în poșetă, a apelat acel număr și a întrebat persoana respectivă dacă o cunoaște pe persoana al cărei buletin îl găsise în geantă. I s-a fost comunicat de către interlocutor numărul de telefon al persoanei respective, a sunat-o pe aceasta și a stabilit să se întâlnească în jurul orei 18,00 la magazinul Penny pentru a-i înmâna poșeta.

Martorul I. G. care a precizat că în luna decembrie 2012, a fost solicitat să participe în calitate de martor asistent la percheziția unui autoturism de culoare vișinie în interiorul căreia organele de poliție i-au arătat existența unei hârtii împăturite în care se afla o sumă de bani. A mai arătat martorul că în afară de acea hârtie albă nu a mai observat și alte obiecte.

Prima instanta a mai avut in vedere si procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală cu ocazia constatării infracțiunii flagrante potrivit căruia organele de poliție din cadrul IPJ I., în data de 13.12.2012, în jurul orei 14:00, s-au deplasat pe . București sector 1, unde au observat un autoturism marca Mazda, de culoare vișiniu, cu numărul de înmatriculare I 9586 AL la volanul căruia se afla inculpatul S. A. R. zis „M." iar pe locul din dreapta se afla inculpatul V. F. zis „T.", persoane ce sunt cunoscute ca având preocupări infracționale. Pentru aceste aspecte, precum și pentru faptul că inculpatul S. A. R. conducea autoturismul deși nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, s-a procedat la supravegherea autoturismului în cauză și a ocupanților acestuia.

În urma supravegherii s-a stabilit că începând cu ora 14:00 când au fost observați, cei doi inculpați s-au deplasat cu autoturismul menționat pe străzile Av. A. Ș., .. Nordului, intrând de mai multe ori pe aceste străzi din București, sector 1, fiind foarte atenți la persoanele și autoturismele din zonele pe unde treceau.

La ora 16:00, inculpații S. A. R. și V. F. au fost observați staționând aproximativ 5 minute pe ., sector 1, vizând o casă, după care s-au întors pe . .-se în spatele clădirii televiziunii Antena 1, unde au staționat în zona caselor situate in această zonă până la ora 16:30, când, s-au deplasat pe . la B., apoi pe ., continuându-și deplasarea către restaurantul „Doi C.", au virat pe .-și deplasarea către .>

La ora 16:40 inculpații se deplasau pe DN1A-. traversat Șoseaua de Centură, cu direcția Târgoviște.

La un moment dat, inculpatii au întors, având direcția de deplasare București, au oprit autoturismul vis-a-vis de o vulcanizare în orașul B., Șoseaua București-Târgoviște, nr. 145, jud. I., inculpatul V. F. zis „T." a coborât din autoturismul Mazda condus de S. A. R., a mers către vulcanizare, unde se afla staționat un autoturism marca Toyota Rav 4 cu numărul de înmatriculare_, iar in timp ce se apropia de acest autoturism Tanaca și-a acoperit fața cu un fular și o căciulă. Când a ajuns în partea dreaptă a autoturismului Toyota a deschis portiera dreapta față a acestuia, a smuls o geantă pe care o ținea o persoană de sex femeiesc, după care a fugit către autoturismul Mazda la volanul căruia se afla S. A. R., a urcat în partea din dreapta față a acestuia și au demarat în trombă către București.

In continuare organele de politie au procedat la urmărirea autoturismului sus menționat în care se aflau S. A. R. și V. F., aceștia rulând cu viteză foarte mare, iar la un moment dat, în timp ce se deplasau pe Șoseaua București-Târgoviște, orașul B., jud. I. au aruncat din autoturism geanta pe care o sustrăsese inc. V. F., în zona unui parc situat în apropierea unui notariat public la aproximativ 500 metri de supermarketul „Penny".

S-a procedat la continuarea supravegherii acestora, care circulau cu viteză foarte mare către ., trecând peste calea ferată cu toate că bariera era pusă și lumina roșie de avertizare în funcțiune. S. A. R. și V. F. au continuat traseul prin . dreapta pe DN1, iar în orașul Otopeni, au intrat pe Șoseaua de Centură continuându-și deplasarea către . class="Style1"> În momentul în care au ajuns în zona pod Tunari-Șoseaua de Centură, jud. I., km. 596+800, traficul fiind mai aglomerat s-a reușit la blocarea acestora folosindu-se în acest sens două autoturisme din dotarea poliției, după care aceștia au fost somați să coboare, polițiștii având ca echipament veste negre cu inscripția reflectorizantă „POLIȚIA". Aceștia nu s-au supus somării, iar șoferul S. A. R. a încercat să iasă din blocaj lovind cu intenție autoturismele cu care se efectuase blocajul, executând manevre înainte și înapoi cu autoturismul în care se aflau, motiv pentru care au fost executate patru focuri în plan vertical cu armamentul din dotare pentru blocarea acestora.

Nici în urma executării focurilor de avertisment nu s-au supus somațiilor, rămânând în continuare în autoturismul Mazda, blocând portierele acestuia, motiv pentru care s-a procedat la spargerea geamurilor autoturismului, astfel reușindu-se imobilizarea acestora.

La controlul efectuat asupra autoturismului marca Mazda cu numărul de înmatriculare I9586AL, a fost găsită între scaunul din dreapta față și portieră o coală de hârtie format A4, pe o parte având inscripția „ANCPI-cerere eliberare extras de Carte Funciară pentru Informare" iar pe verso era scris cu instrument scriptural cu pastă de culoare albastru numărul „_". Acest tipizat era împăturit și în interiorul său a fost găsită suma de 250 lei compusă din 5 bancnote a câte 50 lei.

In ceea ce priveste savarsirea de catre inculpatul S. A. R. a infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fara a poseda permis de conducere prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, prima instanta s-a raportat la declaratia de recunoastere a faptei data de catre inculpat precum si la verificarile ulterioare care atesta faptul ca acesta nu poseda permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.

S-a retinut de catre instanta de fond ca, in drept, faptele inculpatului V. F. care l-a data de 13.12.2012, în jurul orei 16:50, în timp ce se afla în orașul B., .. 296B, jud. I., fiind ajutat de inculpatul S. A. R., și-a acoperit fața cu un fular și căciulă, a deschis portiera dreapta față a autoturismului marca Toyota Rav4, cu nr. de înmatriculare_, ce se afla staționat în fața unei vulcanizări și a sustras prin violență o geantă cu bani și acte din mână părții vătămate, D. M., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie în formă agravată comisă în stare de recidivă postexecutorie, infracțiune prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.l, alin.2 lit. a, b, c și alin.21 lit.a cu aplic. art. 37 lit.b din Cp.

Totodata prima instanta a apreciat ca, in drept, faptele inculpatului S. A. R., care 1-a data de 13.12.2012, în jurul orei 16:50, în timp ce se afla în orașul B., .. 296B, 1-a ajutat pe inculpatul V. F. să săvârșească infracțiunea de tâlhărie, conducând autoturismul marca Mazda 626 cu nr. de înmatriculare I 9586 AL, pe drumurile publice, fără a poseda permis de conducere, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la tâlhărie în formă agravată, fapta prevazuta si pedepsita de art. 26 Cp. raportat la art. 211 alin.l- alin.2 lit. a, b, c și alin. 21 lit.a din Cp. si a infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism fara a poseda permis de conducere prevăzută și pedepsită de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, ambele cu aplicarea art. 33 lit.a din Cp.

La individualizarea pedepsei pentru infractiunea savarsita, instanta de fond a avut in vedere criteriile generale de invidualizare prevazute de art.72 alin.1 C.pen.

A fost avuta in vedere atitudinea nesinceră a inculpaților și nu au fost retinute circumstanțe atenuante în favoarea acestora, câtă vreme toate probele dovedindu-le vinovăția, iar faptele acestora prezintă un grad de pericol social sporit.

Totodată s-a avut in vedere faptul că inculpatul V. F. a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni contra patrimoniului, respectiv furt și tâlhărie, aspect care denotă atât perseverență cât și un început de specializare în comiterea unor astfel de infracțiuni.

Față de cele reținute, instanța de fond a apreciat că aplicarea unor pedepse privative de libertate, cu executare în regim de detenție, orientate spre minimul special prevăzut de lege, pentru infracțiunile săvârșite sunt suficiente pentru reeducarea inculpaților și pentru atingerea scopului pedepsei prevăzut de art. 52 alin.1 C.pen.

În temeiul art. 71 C.pen., s-a aplicat inculpatilor pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute în art. 64 alin.1 lit. a) teza a doua si b) C.pen., cu excepția dreptului de a alege în cadrul alegerilor legislative, (instanța face aplicarea Art. 3 din Protocolul 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului care garantează dreptul de a vota în cadrul alegerilor legislative si a jurisprudenței CEDO din cauza Hirst contra Marii Britanii, raportate la art. 20 din Constituția României), pe perioada executării pedepsei.

În temeiul art. 88 C.pen. s-a dedus perioada în care inculpatul V. F. a fost reținut și arestat preventiv, respectiv din data de 14.12.2012 la zi.

În temeiul art. 88 C.pen. s-a dedus perioada în care inculpatul S. A. R. a fost reținut și arestat preventiv, respectiv din data de 14.12.2012 la zi.

În temeiul art. 350 C.p.p. s-a menținut starea de arest a inculpatului S. A. R..

Instanța de fond a apreciat ca sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale: fapta ilicită - infracțiunea săvârșita, prejudiciul suferit de natură morală, acesta este cert și nereparat inca, legătura de cauzalitate directa dintre fapta ilicite si prejudiciul produs, vinovatia sub forma intenției.

În temeiul art. 346 alin. 1 Cod procedura penala și art. 14 Cod procedura penala raportate la art. 1357 Cod civil, a fost admisa acțiunea civila formulata de partea civila D. M. M. și obligati în solidar inculpații V. F. și S. A. R. la plata către aceasta a sumei de 250 lei reprezentând prejudiciul cauzat prin infracțiune.

Impotriva acestei sentinte au declarat recurs inculpatii.

In motivarea recursului inculpatul S. A. R. a aratat faptul ca nu este autorul infractiunii de talharie ce face obiectul prezentei cauze astfel incat se impune achitarea sa in baza art.10 lit.c Cod procedură penală.

In acest sens s-a invocat faptul că asupra inculpatului S. A. R., la percheziția corporală, s-a găsit numai suma de 5 lei.

S-a aratat faptul ca martorii asistenți care au participat la percheziția auto au declarat în fața instanței că au fost chemați în momentul în care percheziția s-a finalizat, că cei doi inculpați nu erau prezenți când s-a făcut percheziția, iar polițiștii le-au arătat numai suma de bani care era învelită într-o hârtie, asta deși în faza de urmărire penală au declarat că au participat efectiv la percheziție.

S-a mai aratat ca nu se poate sustine din punct de vedere logic faptul ca deși s-a precizat că inculpații au fost filați de la ora 2.00, organele de poliție nu au intervenit la momentul săvârșirii pretinsei infractiuni de talharie, ci după un anumit timp.

În ceea ce privește infracțiunea de conducere fără permis s-a invocat faptul ca pedeapsa aplicata de prima instanta este gresit individualizata sub aspectul modalitatii de executare, fiind indeplinite conditiile prev de art. 81 Cod penal, având în vedere si faptul că inculpatul a recunoscut încă din faza de urmărire penală această infracțiune.

Examinând hotărârea atacată, în raport de criticile invocate dar și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 3856 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată urmatoarele:

Instanța de fond a reținut o corectă situație de fapt prezentată pe larg în considerentele hotărârii atacate si concordanta cu probele administrate in faza de urmarie penala si in cursul cercetarii judecatoresti, respectiv declarații inculpati, declarații părte vătămata, proces-verbal de cercetare la fața locului și planșe fotografice; declarații martori; procese-verbale întocmite de organele de poliție; proces-verbal de prindere în flagrant.

Curtea apreciaza drept neintemeiate criticile formulate de inculpatul S. A. cu privire la gresita retinere de catre instanta de fond a participatiei sale penale sub forma complicitatii la savarsirea infractiunii de talharie de catre inculpatul V. F..

In acest sens Curtea apreciaza ca probele administrate în cauză dovedesc activitatea de complice a inculpatului S. A. la infractiunea de talharie savarsita de inculpatul V. F..

Astfel, procesul verbal întocmit de organele de cercetare penală din cadrul IPJ I., la data de 13.12.2012 se coroboreaza cu declaratiile partii vatamate si ale martorilor audiati in cauza.

Astfel, din cuprinsul procesului verbal intocmit de organele de politie rezulta faptul ca, in timp ce acestea urmareau autoturismul în care se aflau S. A. R. și V. F., la un moment dat, în timp ce se deplasau pe Șoseaua București-Târgoviște, orașul B., inculpatii au aruncat din autoturism geanta pe care o sustrăsese inculpatul V. F., în zona unui parc situat în apropierea unui notariat public la aproximativ 500 metri de supermarketul „Penny".

Martora B. I., a precizat că în timp ce se deplasa din zona centrului orașului B. către magazinul Penny în dreptul unui notariat a găsit o poșetă în care se aflau mai multe bunuri și acte de identitate. A mai arătat martora faptul că a găsit o carte de vizită de la un cabinet medical, în poșetă, a apelat acel număr și a întrebat persoana respectivă dacă o cunoaște pe persoana al cărei buletin îl găsise în geantă. I s-a fost comunicat de către interlocutor numărul de telefon al persoanei respective, a sunat-o pe aceasta și a stabilit să se întâlnească în jurul orei 18,00 la magazinul Penny pentru a-i înmâna poșeta.

Totodata din cuprinsul procesului verbal intocmit de organele de politie rezulta ca, la controlul efectuat asupra autoturismului marca Mazda cu care se deplasau inculpatii, a fost găsită între scaunul din dreapta față și portieră o coală de hârtie format A4, pe o parte având inscripția „ANCPI-cerere eliberare extras de Carte Funciară pentru Informare" iar pe verso era scris cu instrument scriptural cu pastă de culoare albastru numărul „_". Acest tipizat era împăturit și în interiorul său a fost găsită suma de 250 lei compusă din 5 bancnote a câte 50 lei.

De asemenea planșa fotografică întocmită cu ocazia prinderii în trafic a celor doi inculpați ( fila 112 DUP - fotografia nr.81 și fila 115 DUP – fotografiile 88,89 și 90), confirmă susținerile părții vătămate D. M. in sensul că aceiași zi în jurul orelor 16,50 în timp ce staționa cu autoturismul în fața unei vulcanizări o persoană ce avea fața acoperită cu un fular și o căciulă iar în mâini purta mânuși, a deschis portiera dreapta față și i-a sustras prin violență geantă personală în care avea suma de 250 lei ( cinci bancnote de câte 50 lei fiecare) împachetate într-o coală format A4 ce reprezintă o cerere pentru un extras informativ de la serviciul de Cadastru și Publicitate Imobiliară I. unde își desfășoară activitatea, pe spatele căreia era notat un număr de 6 cifre al unui dosar de la serviciu.

Martorul I. G. a precizat că în luna decembrie 2012, a fost solicitat să participe în calitate de martor asistent la percheziția unui autoturism de culoare vișinie în interiorul căruia organele de poliție i-au arătat existența unei hârtii împăturite în care se afla o sumă de bani.

In ceea ce priveste apararea inculpatului in sensul ca nu se poate sustine logic faptul ca organele de politie nu au intervenit imediat ce inculpatii ar fi savarsit infractiunea de talharie Curtea retine faptul ca, asa cum rezulta din procesul verbal intocmit de organele de politie, imediat dupa savarsirea infractiunii inculpatii au demarat în trombă astfel incat interventia imediata nu a fost posibila.

Curtea constata ca inculpatul S. A. nu a oferit nicio explicatie plauzibila pentru faptul ca nu a raspuns somatiei organelor de politie incercand sa iasă din blocaj si lovind cu intenție autoturismele cu care se efectuase blocajul, prin executarea unor manevre înainte și înapoi cu autoturismul, motiv pentru care au fost executate patru focuri în plan vertical.

Curtea apreciaza drept neintemeiate si criticile formulate de inculpatul S. A. cu privire la individualizarea pedepsei aplicate de prima instanta.

În acest sens, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art.72 C.p., ținând seama de gradul de pericol social al faptelor săvârșite de inculpat, împrejurările concrete în care au fost comise faptele ( in public, de doua persoane impreuna, prin nesupunerea la somatia organelor de politie), de dispozițiile părții generale ale Codului penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile reținute, dar și de persoana inculpatului care are vârsta de 29 de ani, nu este cunoscut cu antecedente penale si a avut o atitudine nesincera in fata organelor judiciare.

In raport cu gradul de pericol social al infracțiunilor savarsite de inculpat, Curtea apreciaza ca scopul educativ și preventiv al pedepsei, poate fi atins numai cu executarea acesteia în regim privativ de liberate, nefiind indeplinite conditiile prev de art 81 c.p. sau art 86/1 c.p. privind suspendarea conditionata a executarii pedepsei sau cu privire la suspendarea executarii pedepsei sub supraveghere.

Prin urmare, in mod corect a fost realizata de prima instanta individualizarea pedepsei aplicate inculpatului atat sub aspectul cuantumului cat si sub cel al modalitatii de executare, pedepsa rezultanta de 7 ani închisoare aplicată inculpatului, cu executare in regim de detentie, asigurând realizarea funcțiilor și scopului pedepsei prev.de art.52 cod penal.

Curtea constata ca privarea de libertate a inculpatului S. A. R. a inceput la data de la 13.12.2012 și nu 14.12.2012, astfel incat se va proceda la deducerea prevenției inculpatului de la 13.12.2012 la zi.

Avand in vedere comunicarea oficială din partea directorului Penitenciarului Rahova din care rezultă că recurentul inculpat V. F. a decedat la data de 22.04.2013, se va dispune, in baza art. 11 pct.2 lit.h Cpp. cu referire la art.10 lit.g Cpp., incetarea procesului penal împotriva inculpatului V. F..

Pentru motivele expuse, constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se vor respinge recursurile declarate de inculpații S. A. R. și V. F., împotriva sentinței penale nr. 133/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._, ca nefondate.

Văzând și disp. art. 192 alin.2 Cod procedură penală;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S. A. R. împotriva sentinței penale nr. 133/01.04.2013 pronunțată de Judecătoria B., în dosar nr._ .

Deduce prevenția inculpatului S. A. R. de la 13.12.2012 la zi.

Obligă pe recurentul inculpat S. A. R. la 200 lei, cheltuieli judiciare statului.

In baza art. 11 pct.2 lit.h Cpp. cu referire la art.10 lit.g Cpp. încetează procesul penal împotriva inculpatului V. F., ca urmare a decesului acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24.05.2013.

G. C. A. E. U. S. Mustata

Grefier

V. Stanica

Red./tehnored. G.C.A.

Jud. fond. R.C.I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 983/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI