Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 137/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 137/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 137/2013

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA I PENALĂ

Decizia penală nr. 137

Ședință publică din data de 24.05.2013

Curtea constituită din:

Președinte: N. M.

Judecător: C. C. C.

Grefier: B. L.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de procuror C. S..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 835 din data de 29.11.2012 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală în dosarul nr._, privind pe inculpații R. N. și P. D..

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.05.2013 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, când, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 24.05.2013, când a dat următoarea soluție:

CURTEA,

Prin sentința penală nr. 835 din 29.11.2012 Tribunalul București – Secția a II-a Penală în baza art.254 alin.1 și 2 din C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.320/1 alin 1 și 2 C.pr.pen. astfel cum a fost introdus prin Legea nr..202/2010, rap. la art. 74 alin 1 lit.a și c C.p. și art. 76 litera c C.p. a condamnat pe inculpatul R. N. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

S-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 71 C.p. și art. 64 litera a teza a II-a și lit. b și c C.p.

În baza art.81 și 82 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p.

În baza art.71 alin 5 C.p. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 Cod penal s-a dispus deducerea prevenției de la 30.10.2012, la zi.

Conf. art. 350 alin 3 litera b C.p.p. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P.Nr.257/UP/31.10.2012 emis de Tribunalul București – Secția a I Penală, în dosarul nr._/3/2012.

În baza art.254 alin.1 și 2 din C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr.78/2000 cu aplic. art.320/1 alin 1 și 2 C.pr.pen. astfel cum a fost introdus prin Legea N.202/2010, rap. la art. 74 alin 1 lit.a și c C.p. și art. 76 litera c C.p. a condamnat pe inculpatul P. D. la pedeapsa de 3 luni închisoare.

S-a făcut în cauză aplicarea dispozițiilor art. 71 C.p. și art. 64 litera a teza a II-a și lit. b și c C.p.

În baza art.81 și 82 C.p. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 3 luni.

A atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.p.

În baza art.71 alin 5 C.p.pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 Cod penal s-a dispus deducerea prevenției de la 30.10.2012, la zi.

Conf. art. 350 alin 3 litera b C.p.p. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea M.A.P.Nr.258/UP/31.10.2012emis de Tribunalul București – Secția a I Penală, în dosarul nr._/3/2012.

În baza art. 191 C.p.p. au fost obligați inculpații la câte 1000 lei fiecare cheltuieli judiciare către Stat în cont IBAN RO62TREZ7045032XXX003561; cod fiscal_, deschis la Trezoreria sector 4 București, beneficiar Tribunalul București.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut în baza declarației de recunoaștere a vinovăției dată de ambii inculpați conform …. art. 3201 Cod procedură penală că:

În perioada 25-30.10.2012, inculpații R. N. și P. D. au pretins suma de 37.000 lei și au primit suma de 34.000 lei, cu titlul de mită, de la martorul denunțător V. M.-A., în schimbul îndeplinirii în mod necorespunzător a atribuțiilor de serviciu astfel încât, în calitatea lor de comisari ai Gărzii Financiare, Secția București, să nu sesizeze organele de urmărire penală cu privire la infracțiunile constatate cu prilejul controlului financiar efectuat la .. București, să aplice amenzi contravenționale într-un cuantum cât mai mic și să îi comunice denunțătorului identitatea persoanei care a sesizat abaterile societății comerciale ultim menționate.

Pe fondul desfășurării acestei activități infracționale, la data de 24.10.2012, denunțătorul V. M.-A. a fost contactat telefonic de către R. N., comisar al Gărzii Financiare, Secția București, solicitându-i adresa personală de mail, în vederea trimiterii unei invitații pentru controlul .. In scurt timp, pe adresa de mail indicată de denunțător _, a fost primită o invitație tip a Gărzii Financiare, ., nr._, aceasta fiind neștampilată. Invitația a fost trimisă de pe o adresă de mail privată _, cu semnătura unui trust de companii private „EURO C. EXPERT, EUROCONSULT ACC, EUROTRUST SRA, tel. 021-_, fax 021-_, mobil_".

In urma conversației telefonice dintre denunțător și comisarul R. N. s-a stabilit ca întâlnirea să aibă loc în ziua de 25.10.2012, ora 12:00.

Cu prilejul primei întâlniri pe care au avut-o la 25.10.2012 cu denunțătorul V. M.-A., numiții R. N. și P. D. au procedat la verificarea documentelor contabile, concluzia comisarilor anterior menționați fiind că neregulile constatate reprezintă temei pentru un „dosar penal" și că ar trebui sesizat parchetul competent.

Comisarii Gărzii Financiare au afirmat că este tardiv să se mai achite impozitul pentru sumele aflate în casierie, subliniind totodată că ei nu sunt „popi" și că ar mai exista o posibilitate de rezolvare a problemei. In continuare, P. D. și R. N. i-au sugerat denunțătorului că rezolvarea problemei descoperite la .. ar putea fi făcută cu sumele de 7.000 lei și 10.000 lei, disponibile în două conturi bancare, dar și cu suma de 20.000 lei existentă în casieria firmei, suma totală pretinsă fiind în cuantum de 37.000 lei.

Potrivit celor convenite cu ocazia întâlnirii din data anterior menționată, P. D. și R. N. s-au prezentat la data de 30.10.2012 (marți) pentru „rezolvarea" problemelor constatate cu prilejul controlului .. București, primind suma de 34.000 lei, cu titlu de mită, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracțiunii flagrante.

În drept, fapta inculpaților P. D. și R. N., constând în aceea că: în perioada 25-30.10.2012, au pretins suma de 37.000 lei și au primit suma de 34.000 lei, cu titlul de mită, de la martorul denunțător V. M.-A., în schimbul îndeplinirii în mod necorespunzător a atribuțiilor de serviciu astfel încât, în calitatea lor de comisari ai Gărzii Financiare, Secția București, să nu sesizeze organele de urmărire penală cu privire la infracțiunile constatate cu prilejul controlului financiar efectuat la .. București, să aplice amenzi contravenționale într-un cuantum cât mai mic și să îi comunice denunțătorului identitatea persoanei care a sesizat abaterile societății comerciale ultim menționate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, prev. de art. 254 alin. (1) și (2) din Codul penal rap. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților C. A., M. A. R., S. D. C., M. F. C. și GHIȚA E. M., Tribunalul a avut în vedere criteriile generale prev de art. 72 Cod penal, precum si disp. art. 320/1 C.p.p.

"Judecata in cazul recunoașterii vinovăției art. 320/1 din Legea nr. 202/2010- P. la începerea cercetării judecătorești, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic, că recunoaște săvârșirea faptelor reținute in actul de sesizare a instanței si solicită ca judecata sa se facă in baza probelor administrate in faza de urmărire penală. Judecata poate avea loc numai in baza probelor administrate in faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declara ca recunoaște in totalitate faptele reținute in actul de sesizare a instanței si nu solicita administrarea de probe, cu excepția înscrisurilor in circumstanțiere pe care le poate administra la acest termen de judecată. La termenul de judecată, instanța întreabă pe inculpat daca solicita ca judecata sa aibă loc in baza probelor administrate in faza de urmărire penală, pe care le cunoaște si le însușește, procedează la audierea acestuia si apoi acorda cuvântul procurorului si celorlalte părți.

Instanța de judecata soluționează latura penală atunci când, din probele administrate, rezulta ca faptele inculpatului sunt stabilite si sunt suficiente date cu privire la persoana sa pentru a permite stabilirea unei pedepse. Daca pentru soluționarea acțiunii civile se impune administrarea de probe in fata instanței, se va dispune disjungerea acesteia.

In caz de soluționare a cauzei prin aplicarea alin. 1, dispozițiile art. 334 si 340 -344 se aplica in mod corespunzător. Instanța va pronunța condamnarea inculpatului, care beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, in cazul pedepsei închisorii, si de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsa prevăzute de lege, in cazul pedepsei amenzii. Dispozițiile alin. 1-6 nu se aplica in cazul in care acțiunea penala vizează o infracțiune care se pedepsește cu detențiune pe viata. In caz de respingere a cererii, instanța continua judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun."

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, criticând-o sub aspectul greșitei individualizări a pedepselor aplicate în raport de criteriile art. 72 Cod penal.

În motivarea apelului, P. a criticat cuantumul pedepsei închisorii stabilit de către instanța de judecată pentru fiecare dintre cei doi inculpați,arătand că este vădit disproporționat în raport cu activitatea infracțională desfășurată de aceștia.

S-a arătat că, în mod nejustificat, au fost reținute dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. a și c și art. 76 lit. c Cod penal fără a motiva în vreun fel aspecte ce ar putea constitui circumstanțe atenuante.

În argumentare, s-a susținut că:

Este constantă practica instanțelor de judecată cu privire la faptul lipsa antecedentelor penale este o stare de normalitate și nu trebuie să primeze în cadrul procesului de individualizare a pedepsei cu închisoare, în spețe privind corupția. Lipsa antecedentelor penale, precum și celelalte circumstanțe personale învederate de către inculpați, prin apărători, nu contrabalansează interesul public. Sub acest aspect, instanța a ignorat total gradul de pericol social ridicat al infracțiunii săvârșite, acesta conturându-se din următoarele:

-modul de operare reflectă perseverență în determinarea denunțătorului/martor în crescendo de a accepta „soluția salvatoare", prin remiterea sumei de 34.000 lei;

-activitatea infracțională s-a desfășurat pe parcursul mai multor zile;

- infracțiunea a fost săvârșită de către cei doi inculpați având calitatea de comisari ai Gărzii Financiare;

- inculpații au primit suma de 34.000 de lei, în scopul de a-și încălca atribuțiile de serviciu, prin trei acte diferite.

Față de cele menționate, s-a apreciat că instanța, cu superficialitate, a ignorat importanța relațiilor sociale lezate prin săvârșirea infracțiunii, care a adus o atingere probității activității desfășurate de către autoritățile publice. Este necesară o atitudine fermă a autorităților judiciare în fața unei astfel de conduite, ilegale și imorale în același timp, aceasta pe fondul amplificării fenomenului de corupție în societatea românească, în scopul recâștigării încrederii comunității în instituțiile statului.

Prin urmare, ținând cont de elementele de ordin subiectiv și obiectiv prezentate mai sus, instanța de judecata era obligată să nu coboare sub minimul special prevăzut de legea penală pentru infracțiunea respectivă, să orienteze cuantumul pedepsei închisorii către 6 ani, cu executare în regim de detenție.

Din perspectiva modului de executare a pedepsei cu închisoarea stabilit de către instanța de judecată, se constată că aceasta nu a motivat absolut deloc condiția prevăzută de art. 81 alin. 1 litera c Cod penal, respectiv nu a prezentat acele elemente care au determinat-o să aprecieze că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executare. Or, ținând cont de poziția procesuală pe parcursul urmăririi penale (nerecunoașterea săvârșirii faptei depistate în flagrant), de gradul de pericol social al infracțiunii săvârșite, așa cum a fost mai sus prezentat, s-a apreciat că scopul coercitiv, educativ, preventiv al pedepsei cu închisoarea nu poate fi atins decât prin executarea în regim de detenție.

Examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale recurate prin prisma criticilor invocate precum și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, potrivit art. 381 teza finală Cod procedură penală, Curtea constată că apelul este fondat și îl va admite, în condițiile art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, în considerarea următoarelor argumente:

Inculpații P. D. și R. N. au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul nr. 337/P/2012 din data de 19.11.2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție – Secția de Combatere a Corupției pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prev. de art. 254 alin. 1 și 2 rap. la art.7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.

În conformitate cu art. 3201 Cod procedură penală, ambii inculpați, înainte de începerea cercetării judecătorești, au declarat că recunosc în totalitate starea de fapt reținută prin actul de sesizare și că își însușesc probele administrate în cursul urmăririi penale, solicitând ca judecata să se facă în procedura simplificată.

Curtea constată că inculpații și-au recunoscut vinovăția cu privire la infracțiunea de luare de mită, prev. de art. 254 alin. 1 și 2 Cod penal rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că în perioada 25-30.10.2012, au pretins suma de 37.000 lei și au primit suma de 34.000 lei, cu titlul de mită, de la martorul denunțător V. M.-A., în schimbul îndeplinirii în mod necorespunzător a atribuțiilor de serviciu astfel încât, în calitatea lor de comisari ai Gărzii Financiare, Secția București, să nu sesizeze organele de urmărire penală cu privire la infracțiunile constatate cu prilejul controlului financiar efectuat la .. București, să aplice amenzi contravenționale într-un cuantum cât mai redus și să îi comunice denunțătorului identitatea persoanei care a sesizat abaterile societății.

În acord cu critica adusă de către parchet, Curtea constată că sentința este nemotivată sub aspectul reținerii circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 alin. 1 lit.a și c Cod penal.

Astfel, practica judiciară a devenit constantă în a recunoaște că, în cazul aplicării dispozițiilor art. 3201 Cod procedură penală,comportarea sinceră în cursul procesului penal, constând în recunoașterea săvârșirii faptelor reținute în actul de sesizare a instanței nu poate fi valorificată ca circumstanță atenuantă judiciară prev. în art. 74 alin. 1 lit. c teza a II-a Cod penal, întrucât recunoașterii săvârșirii faptelor nu i se poate acorda o dubă valență juridică.Dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal pot fi aplicate concomitent cu dispozițiile art. 3201 Cod procedură penală numai atunci când se constată existența unei alte atitudini a inculpatului după săvârșirea infracțiunii decat comportarea sinceră în cursul procesului, dintre cele prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal.

Ambii inculpați au negat, în faza de urmărire penală, săvârșirea infracțiunii de luare de mită oferind explicații neplauzibile și în contradicție cu procesul verbal de constare a infracțiunii flagrante astfel că în favoarea lor nu poate opera circumstanța atenuantă prev. de art. 74 alin. 1 lit. c Cod penal, nefiind identificate alte aspecte care să o justifice.

Totodată, lipsa antecedentelor penale, ca și conduita anterioară bună,ținand seama de calitatea pe care ambii inculpați o aveau, de comisari ai Gărzii Financiare, nu poate fi calificată drept circumstanță atenuantă judiciară prev. de art. 74 alin. 1 lit.a Cod penal, întrucât este o condiție a accesului în funcția publică care solicită o probitate deosebită.

În cauză nu poate opera sic . împrejurări ca circumstanțe atenuante,cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special până la cuantumul derizoriu,de 3 luni închisoare, stabilit de instanța de fond, întrucât s-ar aduce atingere imperativului justei individualizări a pedepsei în raport cu exigențele impuse de art. 52 Cod penal, privind prevenția generală și specială în cazul infracțiunilor de corupție.

Fapta inculpaților de pretinde și a primi o sumă însemnată de bani pentru a nu-și îndeplini atribuțiile de serviciu, săvârșită în calitate de comisari ai Gărzii Financiare, exprimă un grad de pericol social ridicat care se impune a fi evaluat în mod just și mai ales, reflectat în pedeapsa aplicată prin luarea în considerare în mod efectiv și complet a tuturor criteriilor impuse de art. 72 Cod penal la individualizarea judiciară a pedepsei.

Reevaluând aceste criterii Curtea, ținând seama și de atitudinea de recunoaștere a vinovăției exprimată de ambii inculpați conform art. 3201 Cod procedură penală, va înlătura circumstanțele atenuante reținute în favoarea acestora și va stabili câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, pedeapsă apreciată ca fiind aptă să corespundă – așa cum s-a subliniat- exigențelor impuse de art. 52 Cod penal.

Cât privește modalitatea de executare a pedepsei, Curtea apreciază, contrar susținerilor parchetului, că suspendarea sub supraveghere, în condițiile art. 861 Cod penal, pe un termen de încercare de 5 ani stabilit în condițiile art. 862 Cod penal, oferă un sistem de garanții sub aspectul eficienței și poartă în sine o severitate accentuată de natură să exprime un tratament adecvat persoanei inculpaților și să garanteze resocializarea viitoare,pozitivă, a acestora.

D. pentru care, Curtea în baza art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. va admite apelul declarat de PICCJ-DNA împotriva sentinței penale nr. 835 din data de 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul București,Secția a II-a Penală în dosarul nr._ .

Va desființa în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond:

1. În baza art. 254 alin. 1 și 2 din C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320/1 C.p.p. va condamna pe inculpatul R. N. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C.p. va interzice inculpatului R. N. drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pe pedepsei principale.

În baza art. 71 C.p. pe durata executării pedepsei principale va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și lit. b și c C.p.

În baza art. 86 ind. 1 C.p. va dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului R. N. sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani ,stabilit conform art.86ind.2 C.p.

În baza art. 86 ind. 3 C.p. pe durata termenului de încercare inculpatul R. N. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b)să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu,reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art.359 C.p.p. va atrage atenția inculpatului R. N. asupra dispozițiilor art.86 ind.4 C.p.

În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 Cod penal va dispune deducerea prevenției de la 30.10.2012, la 29.11.2012.

2. În baza art.254 alin.1 și 2 din C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.320/1C.p.p. va condamnă pe inculpatul P. D. la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C.p. va interzice inculpatului P. D. drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.p. pe durata executării pedepsei principale va interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și lit. b și c C.p.

În baza art.86 ind.1 C.p. va dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P. D. sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani, stabilit conform art.86ind.2 C.p.

În baza art.86 ind.3 C.p. pe durata termenului de încercare inculpatul P. D. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b)să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu,reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art.359 C.p.p. va atrage atenția inculpatului P. D. asupra dispozițiilor art.86ind.4 C.p.

În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 Cod penal va dispune deducerea prevenției de la 30.10.2012, la 29._.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu,în cuantum de 75 lei pentru fiecare intimat inculpat, se va suportă din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 379 pct. 2 lit. a C.p.p. admite apelul declarat de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 835 din data de 29.11.2012, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a Penală, în dosarul nr._ .

Desființează în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond:

1. În baza art. 254 alin. 1 și 2 din C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 320/1 C.p.p. condamnă pe inculpatul R. N.- fiul lui S. și M., ns. la 16.01.1956, în ., domiciliat în orașul Otopeni, ., județ I., CNP_, necunoscut cu antecedente penale la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului R. N. drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pe pedepsei principale.

În baza art. 71 C.p. pe durata executării pedepsei principale interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și lit. b și c C.p.

În baza art. 86 ind. 1 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului R. N. sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani ,stabilit conform art.86ind.2 C.p.

În baza art. 86 ind. 3 C.p. pe durata termenului de încercare inculpatul R. N. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b)să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu,reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art.359 C.p.p. atrage atenția inculpatului R. N. asupra dispozițiilor art.86ind.4 C.p.

În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 Cod penal dispune deducerea prevenției de la 30.10.2012, la 29.11.2012.

2. În baza art.254 alin.1 și 2 din C.p. rap. la art. 7 alin. 1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.320/1C.p.p. condamnă pe inculpatul P. D.- fiul lui P. și C., ns. la 16.09.1964, în orașul V., județ Teleorman, domiciliat în București, ..25A, sector 2, CNP_, necunoscut cu antecedente penale, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

În baza art. 65 C.p. interzice inculpatului P. D. drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b și lit. c C.p. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art. 71 C.p. pe durata executării pedepsei principale interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 litera a teza a II-a și lit. b și c C.p.

În baza art.86ind.1 C.p. dispune suspendarea executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată inculpatului P. D. sub supraveghere, pe un termen de încercare de 5 ani ,stabilit conform art.86ind.2 C.p.

În baza art.86ind.3 C.p. pe durata termenului de încercare inculpatul P. D. trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

a)să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București;

b)să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu,reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile,precum și întoarcerea;

c)să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d)să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență;

În baza art.359 C.p.p. atrage atenția inculpatului P. D. asupra dispozițiilor art.86ind.4 C.p.

În baza art.71 alin.5 C.p. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepselor accesorii.

În baza art. 88 Cod penal dispune deducerea prevenției de la 30.10.2012, la 29._.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.

În baza art.192 alin.3 C.p.p. cheltuieli judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Onorariul parțial cuvenit apărătorilor desemnați din oficiu ,în cuantum de 75 lei pentru fiecare intimat inculpat,se suportă din fondul Ministerului Justiției

Cu drept de recurs în termen de 10 zile.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24.05.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

N. M. C. C.- C.

GREFIER

B. L.

Red. C.C.C.

Dact.G.P./25.06.2013

2 ex.

Red. A. C. – Tribunalul București – Secția a II-a Penală

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr. 137/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI