Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 998/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 998/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-05-2013 în dosarul nr. 998/2013
DOSAR NR._/3/ 2012*/a4
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI SECTIA A II A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.998/R
Ședința publică de la 27.05. 2013
Curtea constituită din:
P.- O. B.
JUDECATOR- S. E.
JUDECATOR- A. A.
GREFIER- D. P.
* * * * * *
Ministerul Public - P. de pe lângă ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE –DIICOT-STRUCTURA CENTRALĂ – a fost reprezentat de procuror C. C..
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul B. M. D. încheierii de ședință din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul București secția I penală, în dosarul nr._/3/ 2012*/a4.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat B. M. D. personal în stare de arest și asistat de avocat ales Ș. M. cu împuternicire avocațială nr._/2013 și avocat desemnat din oficiu oficiu Rapotă D. cu împuternicire avocațială nr._/2013.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Se prezintă avocat din oficiu Rapotă D. și solicita a se lua act de încetarea mandatului pentru recurentul inculpat B. M. D., prin prezentarea apărătorului ales.
Curtea, ia act de încetarea mandatului avocatului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat B. M. D. dispune acordarea pentru avocatul din oficiu a onorariului în cuantum de 25 RON.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Apărătorul recurentului inculpat, personal arată că a formulat recurs împotriva încheierii de ședință din 26.04.2013 pe care o apreciază ca fiind netemeinică.
Menționează că prin încheierea recurată s-a luat în discuție cererea de liberare provizorie sub control judiciar cât și oportunitatea menținerii măsurii arestării preventiv luată față de inculpat.
Consideră că instanța de fond în mod greșit respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, deoarece acuzarea nu făcut dovada necesității împiedicării inculpatului de a comite noi infracțiuni și nici că acesta ar putea impieta asupra bunei desfășurări procesului penal.
Menționează că faptele pentru care este judecat recurentul inculpat sunt foarte vechi din 2008-2009, astfel că rezonanța acestora nu mai este de actualitate pentru opinia publică.
Mai arată că inculpatul a fost arestat în lipsă iar când a aflat că este cercetat s-a pus la dispoziția organelor judiciare pentru a lămuri situația.
Solicită a se avea în vedere jurisprudența CEDO potrivit cu care judecătorul național trebui să analizeze oportunitatea unei alte măsuri preventive iar numai în ultimă instanță să apeleze la măsura arestării preventive ce trebuie să constituie excepția, starea de normalitate fiind cea de libertate.
Apreciază că prezenta cerere formulată de inculpat este una admisibilă și oportună.
În ceea ce privește menținerea măsurii arestării preventive arată că temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul luării măsurii nu mai subzistă, aspecte în raport de care apreciază prezentul recurs fondat.
Reprezentanta Ministerului Public având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii de ședință recurată ca fiind legală și temeinică
Apreciază că temeiurile ce au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului subzistă în continuare și justifică menținerea stării de arest preventiv.
Consideră că pericolul pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea inculpatului în liberate este unul de actualitate în raport de natura, gravitatea faptelor comise și prejudiciu produs în cauză.
Precizează că inculpatul a fost arestat în lipsă, acesta predându-se după 2 ani de la momentul luării măsurii arestării preventive și există riscul ca acesta aflat în libertate să încerce să zădărnicească aflarea adevărului.
Menționează că în interesului unei bune cercetări judecătorești se impune menținerea măsurii arestării preventive și apreciază că nicio obligație care s-ar institui în sarcina acestui inculpat nu este suficientă pentru a se înlătura pericolul pe care lăsarea acestuia în libertate l-ar prezenta.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, solicită a fi judecat în stare de libertate. Arată că are familie, are 2 copii, este unic întreținător al familiei și, de asemenea, ca are o firmă care are angajați.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din 26.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I-a penală în dosarul nr._ 2*, în baza art.3002 raportat la art.160b alin.3 C. pr. pen. s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a fost menținută această stare de arest a inculpatului B. M. D..
A fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpat.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. au fost trimiși în judecată inculpații B. M. D. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2, art. 25 și art. 27 pct. 1 din Legea 365/2002, art. 42 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p., I. C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 și art. 27 pct. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. (ambii arestați în lipsă), G. M. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 25 și art. 27 pct. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p., B. S. A. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2 și art. 27 pct. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p. și D. C. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. și ped de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 și art. 27 pct. 1 din Legea 365/2002, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., toate cu aplic. art. 33 lit. a C.p.
În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-a arătat în esență că în anii 2008-2009 inculpații B. M. D. și G. M. au constituit o grupare infracțională organizată la care au aderat ceilalți inculpați precum și alte persoane. De asemenea, în perioada 2008 – 2009, membrii grupării au comis la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, acte materiale de culegere frauduloasă a datelor de identificare conținute de cărțile de credit pe banda magnetică, de contrafacere a instrumentelor de plată electronică, punere în circulație de carduri bancare falsificate, precum și utilizarea acestora la comercianți, cât și la retrageri frauduloase de numerar din bancomate. S-a reținut că o parte din aceste activități, respectiv montarea echipamentelor artizanale destinate contrafacerii cărților de credit au avut loc pe parcursul anului 2008 pe teritoriul Germaniei prin atacarea bancomatelor aparținând Postbanc, unde cititoarele de carduri au fost aplicate pe ușa de intrare în bancă iar camera video pentru copierea codului PIN a fost montată în senzorul de incendiu, și la începutul anului 2009 pe teritoriul Olandei prin atacarea ATM-urilor băncilor FORTIS. Utilizarea clonelor de card a fost efectuată pe teritoriul României în special pe raza municipiului București, prejudiciul total având un cuantum de 150.000 de euro.
Inculpatul B. I. a fost trimis în judecată în dosarul nr._/3/2012 al Tribunalului București, conexat la termenul din 1.03.2013 la cauza de față, pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea 39/2003, art. 24 alin. 2, art. 25 din Legea 365/2002 și art. 26 rap. la art. 42 pct. 1, 2, 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., totul cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.
În sarcina sa, s-a reținut că împreună cu alte persoane inculpate în cauza de față, a aderat în anii 2008-2009 la grupul infracțional coordonat de inculpatul B. M. D. și, împreună cu alți membri ai acestuia, a pus în circulație instrumente de plată electronică falsificate, a pus la dispoziție date obținute fraudulos pentru activitatea grupului, a deținut echipamente destinate falsificării instrumentelor de plată electronică și a ajutat la efectuarea unor acțiuni de acces ilicit la sisteme informatice prin încălcarea măsurilor de securitate în scopul obținerii de date informatice. În sarcina sa a fost reținută participarea la producerea unui prejudiciu de aproximativ 28.000 euro.
Ambii inculpați au fost arestați în lipsă, la data de 17.11.2011, I. C. fiind efectiv luat în custodie la data de 18.10.2012, iar B. I. fiind extrădat de pe teritoriul Ungariei la 17.05.2012. Starea de arest a ambilor inculpați a fost prelungită și menținută succesiv până la termenul de astăzi.
Tribunalul a pus în discuție starea de arest a inculpaților, iar aceștia au formulat cereri de înlocuire a arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul a reținut următoarele:
Conform art. 160b C.p.p. cursul judecății, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive. De asemenea, dacă constată că arestarea preventivă este nelegală sau că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă au încetat sau nu există temeiuri noi care să justifice privarea de liberate, dispune prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului, iar în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuarea privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, menține prin încheiere motivată arestarea preventivă.
Examinând actele dosarului prin raportare la dispozițiile anterior menționate, Tribunalul a constatat că măsura arestării preventive a inculpaților este legală si temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, subzistă și justifică în continuare privarea acestora de libertate.
Tribunalul a constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 C.proc.pen., existând suficiente indicii temeinice și probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina lor. În acest sens, trebuie avute în vedere imaginile surprinse de camerele de supraveghere ale mai multor bancomate de pe teritoriul Olandei, iar în cazul lui I. C. și imagini ale unui bancomat Raiffeisen Bank din București, reținerea ambilor inculpați de poliția olandeză și declarațiile date de aceștia cu acea ocazie, cardul falsificat descoperit asupra lui I. C., precum și convorbirile telefonice interceptate în cauză.
De asemenea, sunt incidente disp. art. 148 lit. a și f C.proc.pen. în cazul ambilor inculpați. Astfel, aceștia s-au sustras inițial de la executarea mandatelor de arestare emise în ceea ce îi privește, fiind necesare aproximativ 10 luni pentru ca inculpatul I. C. să se hotărască să se predea autorităților, iar inculpatul B. I. fiind predat statului român de autoritățile maghiare, în urma emiterii unui mandat european de arestare.
Referitor la condițiile prevăzute de art. 148 lit. f C.proc.pen., Tribunalul a avut în vedere gravitatea faptelor pentru care inculpații sunt cercetați (evidențiată de caracterul foarte bine organizat al grupului, activitatea transfrontalieră, durata mare în timp a acestei organizări), dar și la circumstanțele lor personale (fără ocupație, fără loc de muncă, sancționat administrativ pentru infracțiuni la regimul drogurilor – I. C., respectiv cu antecedente penale – B. I.), există riscul ca, odată puși în libertate, aceștia să comită noi fapte penale pentru a-și asigura mijloacele de trai.
Față de cele arătate, în baza art. 3002 C.proc.pen. rap. la art. 160b C.proc.pen., s-a constatat legalitatea și temeinicia stării de arest a inculpaților și s-a dispus menținerea arestului preventiv.
A fost respinsă ca nefondată cererea inculpatului B. M. D. de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, obligațiile specifice acestei măsuri preventive suficiente pentru a înlătura pericolul pentru ordinea publică prezenta de inculpați și nici riscul ca aceștia să se sustragă de la judecată.
Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul B. M. D. care a solicitat punerea în libertate, apreciind că măsura alternativă se impune raportat la data comiterii infracțiunilor. Totodată, a mai arătat că liberarea provizorie este oportună la acest moment, nefăcându-se dovada necesității împiedicării inculpatului de a comite noi infracțiuni și nici că acesta ar putea impieta asupra bunei desfășurări procesului penal.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate, dar și din oficiu conform art. 3856 alin. 3 C. pr. pen., Curtea apreciază că acesta este nefondat.
Astfel, inculpatul a fost arestat preventiv în lipsă prin mandatul emis la data de 17.11.2011 de Curtea de Apel București, mandat pus în executare efectiv la data de 04.04.2013.
Curtea mai reține că recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 7 alin. 1 și 2 rap. la art. 2 lit. b pct. 18 din Legea nr. 39/2003, art. 24 alin. 1 și 2, art. 25 și art. 27 pct. 1 din Legea nr. 365/2002, art. 42 pct. 1, 2 și 3 din Legea nr. 161/2003 cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen., toate cu aplic. art. 33 lit. a C. pen.
S-a reținut că inculpatul a desfășurat acte materiale de contrafacere a cardurilor bancare, deținere și amplasare de echipamente artizanale destinate operațiunilor de skimmimg, retrageri frauduloase de numerar din ATM-uri sau plăți frauduloase la comercianți cu ajutorul cardurilor contrafăcute și a întreprins operațiuni de acces ilegal în sisteme informatice, respectiv asupra bancomatelor, cu încălcarea măsurilor de securitate a acestora cu scopul vădit al obținerii de date informatice, activitatea sa infracțională fiind stabilită pe baza interceptărilor de convorbiri telefonice, acțiunilor de filaj, materialelor video și foto, informațiilor puse la dispoziție de autoritățile judiciare străine și documentația prezentată de băncile comerciale.
Analizând natura și gravitatea faptelor comise de inculpat, urmările produse prin activitatea infracțională, persoana inculpatului, acesta fiind liderul grupului infracțional, inițiator și organizator al acestuia, modul de operare al membrilor grupului, fiecare dintre aceștia având sarcini bine conturate, caracterul transfrontalier, activitatea infracțională fiind derulată nu numai pe teritoriul României, dar și pe teritoriile Germaniei și Olandei, împrejurarea că inculpatul s-a sustras procesului penal, Curtea apreciază că nu se impune, la acest moment, raportat și la stadiul procedurii judiciare din fața instanței de fond, punerea în libertate a inculpatului.
Mai mult, Curtea constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au modificat și impun menținerea în continuare a stării de arest preventiv, iar recurentul inculpat nu a dovedit, în nici un fel, că a avut loc o schimbare a temeiurilor arestării preventive.
Faptul că activitatea infracțională reținută în sarcina inculpatului s-a derulat pe parcursul anilor 2008 – 2009, nu poate fi un unic criteriu pentru a aprecia asupra oportunității punerii în libertate a inculpatului.
Pe de altă parte, buna desfășurare a procesului penal este condiționată și de prezența inculpatului la derularea procedurilor judiciare, iar faptul că acesta s-a sustras urmăririi penale și unei părți din cercetarea judecătorească conduc la concluzia că punerea în libertate a inculpatului, chiar prin instituirea obligațiilor inerente liberării provizorii, nu este oportună și nu asigură îndeplinirea efectivă a scopului pentru care s-a instituit măsura preventivă.
De asemenea, din analiza dispozițiilor legale ce reglementează liberarea provizorie, în lumina și a deciziei pronunțate în interesul legii nr. 17 din 17 octombrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea apreciază că acordarea liberării provizorii este o vocație și nu un drept al inculpatului, iar îndeplinirea condițiilor prev. de art. 1602 alin. 1 și 2 C. pr. pen. nu conduce în mod automat la admiterea cererii și punerea în libertate a inculpatului, fiind lăsată la aprecierea organelor judiciare oportunitatea unei astfel de măsuri.
Ori, aspectele învederate anterior, privind ansamblul circumstanțelor reale și personale, conduc Curtea la concluzia netemeiniciei cererii de liberare provizorie formulată de inculpat.
Nici circumstanțele personale ale recurentului nu pot fi avute în vedere în mod singular, ci în coroborare și cu celelalte criterii menționate anterior și nu pot constitui temei unic pentru luarea unei măsuri alternative arestului preventiv.
Față de cele reținute, în temeiul dispozițiilor art.38515 pct.1 lit.b C. pr. pen., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. M. D..
În baza art.192 alin.2 C. pr. pen., va dispune obligarea recurentului la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B. M. D., împotriva încheierii de ședință din 26.04.2013 pronunțată de Tribunalul București secția I penală, în dosarul nr._/3/ 2012*/a4.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 225 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2013.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,JUDECĂTOR,
O. B. S. E. A. A.
GREFIER,
D. P.
Red./dact. S.E. 2 ex./28.05.2013
| ← Favorizarea infractorului. Art. 264 C.p.. Decizia nr. 2214/2012.... | Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Decizia nr.... → |
|---|
