Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 239/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 239/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-05-2013 în dosarul nr. 239/2013
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
SENTINȚA PENALĂ NR. 239/F
Ședința din Camera de Consiliu de la data de 24 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C-T. C.
GREFIER – M. G.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror E. ELIANA B..
Pe rol soluționarea sesizării Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul dispoz.162 al. 4 și art. 163 din Legea nr. 302/2004, privind persoana condamnată S. A., în vederea recunoașterii sentinței emise de autoritățile bulgare și punerii în executare a acesteia, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a susnumitei pentru a continua executarea pedepselor,formulată de autoritățile judiciare din Republica Bulgară.
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit persoana condamnată S. A. pentru care a răspuns avocat desemnat din oficiu de Baroul București – Serviciul de Asistență Juridică cu delegație nr._/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:Curtea având în vedere că există acordul persoanei condamnate consideră că lipsa dovezi de îndeplinire a procedurii de citare nu împiedică soluționarea cauzei la acest termen.
Reprezentantul Ministerului Public arată că din datele cauzei nu rezultă data când încetează executarea pedepsei de 5 ani și 6 luni, numai momentul în care a început executarea respectiv 21.01.2012 și solicită emiterea unei adrese către Ministerului Justiției pentru a ne preciza data când încetează executarea pedepsie.
Apărătorul desemnat pentru persoana condamnată apreciază ca nefiind utilă cauzei solicitarea formulată de reprezentantul Ministerului Public.
Curtea, după deliberare, respinge cererea formulată de reprezentantul Ministerului Public considerând-o inutilă, constată că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și acordă cuvântul în dezbaterea sesizării.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea sesizării și a se dispune recunoașterea sentinței menționate în cuprinsul sesizării în vederea punerii în executare, transferarea persoanei condamnate S. A. într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani și 6 luni cu precizarea că a început executarea la data de 21.01.2012, apreciind că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale art. 143 din Legea 302/2004.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana condamnată solicită recunoașterea hotărârii pronunțate de Tribunalul județean din Hascovo – Republica Bulgaria, și totodată a se avea în vedere că aceasta și-a exprima consimțământul la transfer în condițiile prev. de art. 143 lit. d din Legea 302/2004 și pe cale de consecință să fie pusă în executare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rezoluția din 22.04.2013 pronunțată în dosarul nr. 634/II/5/2013, P. de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță, în temeiul disp. art. 162 alin. 4 și art. 163 din Legea nr. 302/2004 rep., în vederea recunoașterii și punerii în executare a hotărârii pronunțate la data de 03.08.2012, în dosarul nr.490 de către Tribunalul Județean din Harscovo - Republica Bulgaria.
Analizând actele și lucrările dosarului, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, Curtea constată următoarele:
Prin hotărârea din data de 03.08.2012 a Tribunalului Județean din Harscovo, numita S. A. (fiica lui natural și T., născută la data de 26.06.1968 în mun.B., cu domiciliul în municipiul B., ., titulară a cărții de identitate . nr._, eliberată la data de 30.03.2004 de B.E.I.P. B. și al C.N.P.:_) a fost condamnată la pedeapsa închisorii de 5 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de stupefiante prevăzută de art.242 alin.4 par.1 din Codul penal bulgar.
În fapt, s-a reținut că în data de 21.01.2012, persoana condamnată a introdus pe teritoriul Bulgariei din Republica Turcia 2,970 Kg de heroină.
În raport cu fapta reținută în hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art.143 lit.e din Legea nr.302/2004, cu modificările și completările ulterioare, precum și de art.3 pct.1 lit.e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.
Astfel, fapta inculpatei are corespondent și în legislația penală română, aceasta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 3 alin.2 din Legea nr.143/2000.
Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile bulgare rezultă că persoana condamnată a fost arestată preventiv din data de 21.01.2012, la data primirii cererii de transferare având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei.
În prezent, condamnata se află încarcerată în Penitenciarul Sliven –Republica Bulgaria și a fost de acord cu transferarea sa într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei pronunțate de autoritățile bulgare.
Pentru motivele arătate, Curtea constată că sunt îndeplinite toate condițiile pentru transferarea în România a condamnatei S. A., astfel cum sunt prevăzute în art.143 din Legea nr.302/2004, cu modificările și completările ulterioare, întrucât acesta este resortisant al statului român, hotărârea prin care i-a fost aplicată în Republica Bulgaria pedeapsa cu închisoarea este definitivă și executorie, la data primirii cererii de transferare mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei respective, iar fapta care a atras condamnarea sa de către instanța bulgară constituie infracțiune și potrivit legii penale a statului român.
Față de aceste considerente, Curtea va admite sesizarea formulată P. de pe lângă Curtea de Apel București și, în temeiul art. 131 rap. la art. 162 din Legea nr.302/2004, cu modificările și completările ulterioare, va recunoaște hotărârea pronunțată la data de 03.08.2012, în dosarul nr.490 de către Tribunalul din Hascovo – Republica Bulgaria.
Totodată, va dispune transferarea condamnatei S. A. într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare
Va deduce perioada deja executată de condamnată, de la data de 21.01.2012 până la zi.
Va dispune emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.
În baza art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.
Recunoaște hotărârea pronunțată la data de 03.08.2012, în dosarul nr.490, de către Tribunalul din Hascovo - Republica Bulgaria.
Dispune transferarea condamnatei S. A. ( fiica lui natural și T., născută la data de 26.06.1968 în mun. B., cu domiciliul în municipiul B., ., titulară a cărții de identitate . nr._, eliberată la data de 30.03.2004 de B.E.I.P. B. și al C.N.P.:_), într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei de 5 ani și 6 luni închisoare.
Deduce din această pedeapsă perioada executată în detenție de către condamnată, de la 21.01.2012 până la zi.
Dispune emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnată.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 mai 2013.
PREȘEDINTE,
L. C-tin C.GREFIER,
M. G.
Red.L.C.C.
Dact.EA-4ex
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 63/2016.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 983/2013.... → |
|---|








