Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1525/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1525/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-08-2013 în dosarul nr. 1525/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A II A PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

Decizia penală nr. 1525 R

Ședința publică din data de 30 august 2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: I. T.

JUDECĂTOR: C. A. G.

JUDECĂTOR: M. L.

GREFIER: R. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror Eliana B..

Pe rol soluționarea recursul declarat de inculpatul P. M. Ș., împotriva sentinței penale nr. 596 din data de 05 iulie 2013 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 București, în dosarul nr._ .

Dezbaterile si susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 27 august 2013 care face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 30 august 2013.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

P. sentința penală nr. 596/05.07.2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București s-au dispus următoarele:

În baza art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică dată prin rechizitoriu, în ceea ce îl privește pe inculpatul P. M. Ș., din infracțiunile prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, în infracțiunile prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal

În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic. 41 alin. 2 Cod penal rap. la art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod penal, art. 76 Cod penal a fost condamnat inculpatul P. M. Ș., fiul lui F. și M., născut la data de 28.07.1980, în București, CNP_, cetățean român, studii liceale, necăsătorit, necunoscut cu antecedente penale, domiciliat în București, ., ., la pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 290 alin.1 Cod penal cu aplic. 41 alin. 2 Cod penal rap. la art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2 Cod penal, art. 76 Cod penal a fost condamnat inculpatul P. M. Ș. la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit. a (teza a II a), b Cod penal.

În baza art. 88 Cod penal a fost dedusă din pedeapsa aplicată perioada reținerii și arestării preventive, de la 17.11.2012 la zi.

În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului P. M. Ș., arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr.117/18.11.2012 emis de Judecătoria Sectorului 6 București.

S-a constatat că părțile civile ., cu sediul în București, ., ., ., sector 5, și S.C. C. B. SRL, cu sediul în București, Calea Griviței nr. 180, ., au renunțat acțiunile civile exercitate în procesul penal și că părțile vătămate S.C. P. A. SRL, cu sediul în Cluj N., ., ., ., cu sediul în Timișoara, .. 2/4, ., ., cu sediul în Baia M., ., județ Maramureș, ., cu sediul în Mediaș, ., județ Sibiu, nu s-au constituit părți civile.

În baza art. 118 lit. b Cod penal au fost confiscate de la inculpat bunurile ridicate de la acesta, respectiv o ștampilă și o tușieră.

În baza art. 348 Cod procedură penală au fost desființate în totalitate înscrisurile falsificate, respectiv ordinele de plată cu numerele 94/26.10.2012, 89/02.11.2012, 60/09.11.2012, 86/16.12.2012, 92/02.11.2012, 97/16.11.2012.

În baza art. 189 alin. 1 Cod procedură penală cu referire la art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 600 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr._/P/2012 din data de 31.01.2013 întocmit de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea a câte o infracțiune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen., inculpații: G. N. (4 acte materiale), Ș. C. D. (4 acte materiale), N. S. C. (3 acte materiale), N. D. (2 acte materiale). Totodată, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul P. M. Ș. pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (6 acte materiale) și art. 290 alin. (1) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (6 acte materiale), ambele cu reținerea art. 33 lit. a) C.pen., în sarcina inculpaților reținându-se următoarele:

-inculpatul G. N., la datele de 26-27.10.2012, 31.10-03.11.2012, 07.11-10.11.2012, 14.11-17.11.2012, prin colaborare cu ceilalți inculpați, a indus în eroare părțile vătămate S.C. V. C. S.R.L., S.C. P. A. S.R.L., S.C. C. B. S.R.L., .., achiziționând de la acestea produse prin ordine de plată false și folosirea de nume mincinoase, cauzând un prejudiciu total de 108.773,68 lei;

-inculpatul Ș. C. D., la datele de 31.10-03.11.2012, 07.11-10.11.2012, 14.11-17.11.2012, 15.11-16.11.2012, prin colaborare cu ceilalți inculpați, a indus în eroare părțile vătămate S.C. P. A. S.R.L., S.C. C. B. S.R.L., .., respectiv a încercat, fără a izbuti, să inducă în eroare .., achiziționând sau încercând să achiziționeze produse, prin folosirea unor ordine de plată false și a unor nume mincinoase, cauzând un prejudiciu primelor 3 societăți de 95.073,68 lei și încercând prejudicierea celei de-a patra societăți cu suma de 31.855,60 lei;

-inculpatul P. M. Ș., în perioada octombrie – noiembrie 2012, a întocmit în fals ordinele de plată nr. 94/26.10.2012, nr. 89/02.11.2012, nr. 60/09.11.2012, nr. 86/16.12.2012, nr. 92/02.11.2012, nr. 97/16.11.2012, ordine de plată care au fost folosite de ceilalți inculpați în scopul inducerii în eroare a S.C. V. C. S.R.L., S.C. P. A. S.R.L., S.C. C. B. S.R.L., .., .. și .., reușindu-se prejudicierea primelor 4 societăți cu suma de 108.773,68 lei;

-inculpatul N. S. C., la datele de 26-27.10.2012, 31.10-03.11.2012, 07.11-10.11.2012, a contribuit alături de alți inculpați la inducerea în eroare a părțile vătămate S.C. V. C. S.R.L., S.C. P. A. S.R.L., S.C. C. B. S.R.L., de la care au fost achiziționate produse, prin ordine de plată false și folosirea de nume mincinoase, cauzând un prejudiciu total de 71.951,68 lei;

-inculpatul N. D., la datele de 10.11.2012 și 17.11.2012, a contribuit alături de alți inculpați la inducerea în eroare a părțile vătămate S.C. C. B. S.R.L. și .., de la care au fost achiziționate produse prin intermediul unor ordine de plată false și folosirea de nume mincinoase, cauzând un prejudiciu total de 67.202,20 lei.

S-a mai arătat că în cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: -proces-verbal de sesizare din oficiu (fila 127, vol. I d.u.p.); -proces-verbal de rezumare convorbiri telefonice (filele 128-129, vol. I d.u.p.); -procese-verbale de supraveghere operativă (filele 130-136, vol. I, filele 122-125, vol. II, filele 297-298, vol. II d.u.p.); -proces-verbal de prindere în flagrant (filele 1-6, vol. III d.u.p.); -procese-verbale verificări (fila 137, vol. I, fila 121, vol. II, fila 307, vol. II, filele 11-14, vol. III, fila 145, vol. III, fila 155, vol. III, fila 159, vol. III, fila 176, vol. III d.u.p.); -coli de hârtie completate olograf găsite asupra inculpatului Ș. C. D. (filele 25-28, vol. III d.u.p.); -procese-verbale de redare convorbiri (filele 146-169, filele 202-207, filele 249-264, vol. I d.u.p.); -declarație inculpat G. N. (fila 290, vol. I d.u.p.); -declarații inculpat Ș. C. D. (fila 294, vol. I, filele 226-230, vol. V d.u.p.); -declarație inculpat P. M. Ș. (filele 298-299, vol. I d.u.p.); -declarații inculpat N. D. (fila 304, vol. I, filele 268-276, vol. V d.u.p.); -declarații inculpat N. S. C. (fila 306, vol. I, filele 206-208, vol. V d.u.p.); -declarații reprezentant parte vătămată S.C. V. C. S.R.L. (filele 1-6, vol. II d.u.p.); -înscrisuri aferente comenzii lansate către S.C. V. C. S.R.L. (filele 20-26, vol. II d.u.p.); -declarație martor F. V. (filele 27-31, vol. I d.u.p.); -declarație C. D. E. (filele 36-37, vol. II d.u.p.); -declarație martor V. D. (filele 42-45, vol. II d.u.p.); -declarații martor Z. R.-A. (filele 62-63, vol. II, filele 197-198, vol. II, filele 196-197, vol. III d.u.p.); -declarație reprezentant parte vătămată S.C. P. A. S.R.L. (filele 68-70, vol. II d.u.p.); -înscrisuri aferente comenzii lansate către S.C. P. A. S.R.L. (filele 71-75, vol. II d.u.p.); -declarații martor N. M. C. (filele 89-91, f. 95-97, vol. II d.u.p.); -declarații martor M. E. (fila 107, fila 118, vol. II d.u.p.); -declarații martor NEAMTU E. C. (filele 110-112, fila 119, vol. II d.u.p.); -declarații martor C. NICUȘOR și procese-verbale de prezentare pentru recunoaștere de pe planșă foto (filele 132-156, vol. II d.u.p.); -declarații martor C. D. și proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere de pe planșă foto (filele 161-178, vol. II d.u.p.); -adrese BANCA TRANSILVANIA (fila 196, vol. II, fila 195, vol. III d.u.p.); -adrese UNICREDIT TIRIAC BANK (fila 300, vol. II, fila 214, vol. III d.u.p.); -declarații reprezentant parte vătămată S.C. C. B. S.R.L. (filele 199-203, vol. II d.u.p.); -înscrisuri aferente comenzii lansate către S.C. C. B. S.R.L. (f. 204-212, vol. II d.u.p.); -declarații martor M. M. M. (filele 213-218, vol. II d.u.p.); -declarații martor M. F. (filele 233-236, vol. II d.u.p.); -declarații martor M. C. și proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere (filele 237-253, vol. II d.u.p.); -declarație reprezentant parte vătămată .. (filele 139-144, vol. III d.u.p.); -înscrisuri aferente comenzii lansate către .. (filele 147-153, vol. III d.u.p.); -declarație martor C. F. D. (fila 168, vol. III d.u.p.); -declarații martor M. C. (filele 162-174, vol. III d.u.p.); -declarații martor CHISMANICI C. și proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere de pe planșă foto (filele 181-193, vol. III d.u.p.); -declarații martor S. Ș. B. (filele 198-201, vol. III d.u.p.); -declarație S. I. (filele 207-208, vol. III d.u.p.); înscrisuri aferente comenzii lansate către .. (filele 209-212, vol. III d.u.p.); -raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 453.607/18.01.2013 (filele 8-49 d.u.p., vol. V d.u.p.); -raport de constatare tehnico-științifică grafoscopică nr. 454.081/18.01.2013 (filele 53-72, vol. V d.u.p.).

S-a învederat faptul că prin sentința penală nr. 185/04.03.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București în dosarul nr._ s-a dispus condamnarea inculpaților G. N., Ș. C. D., N. S. C., N. D., pentru infracțiunile pentru care s-a dispus trimiterea acestora în judecată în condițiile art. 3201 C.pr.pen., dispunându-se, totodată, disjungerea cauzei în privința inculpatului P. M. Ș., formându-se prezentul dosar cu nr._, dosar în care s-a procedat la audierea inculpatului P. M. Ș. (filele 104-105 d.i.) și la audierea martorilor N. D. (fila 120 d.i.) G. N. (fila 134 d.i.), N. S. C. (fila 135 d.i.), Ș. C. D. (fila 136 d.i.).

Pornind de la probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

1. La data de 26.10.2012, inculpatul G. N., prezentându-se drept „D. C.”, director în cadrul S.C. Mondo Instal S.R.L. B., a contactat-o telefonic de pe numărul_ pe martora F. V., angajată a părții vătămate S.C. V. C. S.R.L., afirmând că S.C. Mondo Instal S.R.L. B. dorește să achiziționeze patru centrale termice marca Vaillant. După ce au stabilit ca plata să se facă prin ordin de plată, inculpatul G. N. a trimis un e-mail de pe adresa_ către adresa de e-mail a părții vătămate, cu datele de identificare ale S.C. Mondo Instal S.R.L. (.. 56, mun. B., jud. Brasov J_, CUI_), în vederea facturării comenzii efectuate. În aceeași zi, martora F. V. a trimis pe adresa de e-mail mai sus-menționată factura proformă nr. 23/26.10.2012 În jurul orei 16:19, inculpatul G. N. a trimis părții vătămate prin e-mail ordinul de plată nr. 94/26.10.2012, document care, aparent, atesta plata celor patru centrale termice. Ordinul de plată conținea datele de identificare ale S.C. Mondo Instal S.R.L. și purta impresiunea de parafă a Băncii Transilvania, cu numele „R. Z.”, precum și semnătura acesteia. În urma primirii acestui document, a fost emisă factura nr. 1350/26.10.2012 pentru suma de 13.700 lei.

Bunurile comandate au fost livrate la data de 27.10.2012, într-o zi de sâmbătă, fiind preluate de inculpatul N. S. C..

La data de 29.10.2012, reprezentanții S.C. V. C. S.R.L., observând că în contul societății nu a intrat nicio sumă de bani din partea S.C. Mondo Instal S.R.L. B., au verificat contul înscris la rubrica „IBAN PLĂTITOR” pe ordinul de plată, constatând că acest cont este inexistent. De asemenea, aceștia au luat legătura cu reprezentantul S.C. Mondo Instal S.R.L., numitul D. E. C., iar acesta i-a informat că S.C. Mondo Instal S.R.L. nu a desfășurat relații comerciale cu S.C. V. C. S.R.L., neefectuând nicio comandă sau plată către partea vătămată.

În ceea ce privește ordinul de plată nr. 94/26.10.2010, din cercetările efectuate a rezultat că acesta este fals. Astfel, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 453.607/18.01.2013 (filele 8-51, vol. V d.u.p.), scrisul ce completează xerocopia ordinului de plată mai sus-menționat, emis de S.C. Mondo Instal S.R.L. în favoarea S.C. V. C. S.R.L., reproduce imaginea unui scris ce a fost executat de inculpatul P. M. Ș. (Concluzii-pct. V.1., fila 44, vol. V d.u.p.). De asemenea, s-a stabilit și faptul că impresiunea de ștampilă cu mențiunea „S.C. Mondo Instal S.R.L.” de pe xerocopia aceluiași ordin de plată este realizată prin intermediul mijloacelor electronice și reproduce imaginea unei impresiuni ce nu a fost aplicată cu ștampila ale cărei impresiuni au fost create experimental în conținutul procesului-verbal 08.11.2012, când a fost ridicat model de probă ștampilă aparținând S.C. Mondo Instal S.R.L. (fila 38, vol. II d.u.p.). Potrivit aceluiași raport, impresiunea de parafă cu mențiunea „BANCA TRANSILVANIA – SUCURSALA UNIRII – 26. OCT. 2012 – R. Z.” de pe xerocopia ordinului de plată nr. 94/26.10.2012 este realizată prin intermediul mijloacelor electronice și reproduce imaginea unei impresiuni despre care nu se poate stabili dacă a fost aplicată cu parafa ale cărei impresiuni au fost ridicate de organele de cercetare penală prin procesul-verbal din data de 09.11.2012 (Concluzii-pct. V.5., fila 44, vol. V d.u.p.).

Concluziile raportului de constatare tehnico-științifică se coroborează cu răspunsul din partea Băncii Transilvania (adresa 3616/12.11.2012 – fila 52, vol. II d.u.p.) care confirmă faptul că S.C. Mondo Instal S.R.L. nu are deschis cont curent la această bancă, precum și faptul că nicio persoană nu a prezentat la plată ordinul de plată nr. 94/26.10.2012 la sediul Băncii Transilvania S.A. – sucursala Unirii. De asemenea, din declarația martorei Z. R.-A., angajată a Băncii Transilvania a reieșit faptul că aceasta nu a semnat și nici ștampilat documentul în discuție (filele 62-63, vol. II d.u.p.).

2. La data de 31.10.2012, în jurul orelor 16:30, inculpatul G. N., prezentându-se drept „M. E.”, reprezentant al S.C. Mondo Trans S.R.L. – B., a contactat-o telefonic de pe numărul_ pe martora C. D., reprezentantul părții vătămate S.C. P. A. S.R.L., solicitând informații cu privire la bateriile auto Varta de 225 amperi.

La data de 01.11.2012, inculpatul G. N., semnându-se M. E., a trimis un e-mail de pe adresa_ către adresa de e-mail a părții vătămate, cu datele de identificare ale S.C. Mondo Trans S.R.L. – B. (.. 47, RO-_, J08/862/94, telefon-_), în vederea facturării unei comenzi de 28 de baterii auto Varta de 225 amperi. Cele două persoane au stabilit ca marfa să fie ridicată din Cluj de către reprezentanții S.C. Mondo Trans S.R.L., iar plata să fie efectuată prin ordin de plată. În data de 02.11.2012, inculpatul G. N. a contactat-o telefonic pe martora C. D., afirmând că a efectuat plata în modalitatea stabilită și că a doua zi un autoturism aparținând S.C. Mondo Trans S.R.L. urmează să ridice marfa.

În data de 03.11.2012 (sâmbătă), inculpatul N. S. C. a înmânat reprezentantului S.C. P. A. S.R.L., martorul N. M. C., un plic conținând mai multe documente, între care și ordinul de plată nr. 69/02.11.2012 care, aparent, atesta plata mărfurilor în valoare de 27.872 lei. Documentul purta impresiunea de parafă a Băncii Transilvania, cu numele „R. Z.”, precum și semnătura acesteia. Urmare a prezentării acestui ordin de plată, cu privire la care a fost făcută o copie de către martora C. D., cele 28 de bateri au fost livrate.

La data de 05.11.2012, reprezentanții S.C. P. A. S.R.L., observând că în contul societății nu a intrat nicio sumă de bani din partea S.C. Mondo Trans Company S.R.L., au apelat numărul de pe care s-a făcut comanda, dar acesta era închis. În continuare, reprezentanții S.C. P. A. S.R.L. au căutat pe internet datele de contact ale S.C. Mondo Trans Company S.R.L. și au luat legătura cu martora Neamtu E. C., angajată a societății, iar aceasta i-a informat că S.C. Mondo Trans Company S.R.L. nu a desfășurat relații comerciale cu S.C. P. A. S.R.L., neefectuând nicio comandă sau plată către partea vătămată.

În ceea ce privește ordinul de plată nr. 69/02.11.2012, din cercetările efectuate rezultă că acesta este fals. Astfel, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 453.607/18.01.2013 (filele 8-51, vol. V d.u.p.), scrisul ce completează xerocopia ordinului de plată mai sus-menționat, emis de S.C. Mondo Trans Company S.R.L. în favoarea S.C. P. A. S.R.L., reproduce imaginea unui scris ce a fost executat de inculpatul P. M. Ș. (Concluzii-pct. V.6., fila 45, vol. V d.u.p.). De asemenea, impresiunea de ștampilă cu mențiunea „S.C. Mondo Trans Company S.R.L.” de pe xerocopia aceluiași ordin de plată este realizată prin intermediul mijloacelor electronice și reproduce imaginea unei impresiuni ce nu a fost aplicată cu ștampila ale cărei impresiuni au fost create experimental în conținutul procesului-verbal 13.11.2012, când a fost ridicat model de probă ștampilă aparținând S.C. Mondo Trans Company S.R.L. (fila 108-109, vol. II d.u.p.). Potrivit aceluiași raport, impresiunea de parafă cu mențiunea „BANCA TRANSILVANIA – SUCURSALA UNIRII – 02 NOV. 2012 – R. Z.” de pe xerocopia ordinului de plată nr. 69/02.11.2012 este realizată prin intermediul mijloacelor electronice și reproduce imaginea unei impresiuni despre care nu se poate stabili dacă a fost aplicată cu parafa ale cărei impresiuni au fost ridicate de organele de cercetare penală prin procesul-verbal din data de 09.11.2012 (Concluzii-pct. V.10., fila 45, vol. V d.u.p.).

Concluziile raportului de constatare tehnico-științifică se coroborează cu răspunsul din partea Băncii Transilvania (adresa 3683/15.11.2012 – fila 196, vol. II d.u.p.) care confirmă faptul că S.C. Mondo Trans Company S.R.L. nu are deschis cont curent la această bancă, precum și faptul că nicio persoană nu a prezentat la plată ordinul de plată respectiv la sediul Băncii Transilvania S.A. – sucursala Unirii. De asemenea, din declarația martorei Z. R.-A., angajată a Băncii Transilvania a reieșit faptul că aceasta nu a semnat și nici ștampilat documentul în discuție (filele 197-198, vol. II d.u.p.).

3. La data de 07.11.2012, inculpatul G. N., prezentându-se drept „domnul J.”, reprezentant al .. A. I. a contactat telefonic de pe numărul_ pe reprezentanții părții vătămate S.C. C. B. S.R.L.–Târgu M., arătându-se interesat de achiziționarea unor baterii auto C. 12 V-225 AH.

După ce i s-a făcut o ofertă de preț, inculpatul G. N., semnându-se J. M., a trimis un e-mail de pe adresa de e-mail_ către adresa de e-mail a părții vătămate, cu datele de identificare ale .. (A. I., ., jud. A., CUI_, J1/1415/94), în vederea facturării unei comenzi de 36 de baterii auto C. 225 AH. Astfel, a fost emisă factura fiscală cu număr_/07.11.2012, în valoare de 30.380,20 lei.

În data de 10.11.2012 (sâmbătă), după ce a primit un plic ce conținea ordinul de plată nr. 60/09.11.2012 ce ar fi atestat plata sumei de 30.381 lei de către ., martorul M. M. M. a realizat livrarea celor 36 de baterii.

La data de 12.11.2012, reprezentanții S.C. C. B. S.R.L., observând că în contul societății nu a intrat nicio sumă de bani din partea .., au apelat numărul de pe care s-a făcut comanda, dar acesta era închis. În continuare, reprezentanții S.C. C. B. S.R.L. au căutat pe internet datele de contact ale .. și au luat legătura cu reprezentanții acestei societăți, care i-au informat că .. nu a desfășurat relații comerciale cu S.C. C. B. S.R.L., neefectuând nicio comandă și că nu au nici un angajat cu numele J., astfel cum rezultă și din adresa de la ITM (filele 305-306, vol. II d.u.p.).

În ceea ce privește ordinul de plată nr. 60/09.11.2012, din înscrisurile depuse la dosar și din cercetările efectuate în cauză, rezultă că acesta este fals. Astfel, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 453.607/18.01.2013 (filele 8-51, vol. V d.u.p.), scrisul ce completează xerocopia ordinului de plată mai sus-menționat, emis de .. în favoarea S.C. C. B. S.R.L., reproduce imaginea unui scris ce a fost executat de inculpatul P. M. Ș. (Concluzii-pct. V.11., fila 45, vol. V d.u.p.). De asemenea, s-a stabilit și faptul că impresiunea de ștampilă cu mențiunea „..” de pe xerocopia aceluiași ordin de plată este realizată prin intermediul mijloacelor electronice. Potrivit aceluiași raport, impresiunea de parafă cu mențiunea „Unicredit Tiriac Bank S.A. – SUCURSALA UNIRII – Semnătură verificată – 09 NOV. 2012 – M. A. – Casierie: 2015” de pe xerocopia ordinului de plată nr. 60/09.11.2012 este realizată prin intermediul mijloacelor electronice (Concluzii-pct. V.15., fila 46, vol. V d.u.p.).

Concluziile raportului de constatare tehnico-științifică se coroborează cu răspunsul din partea UniCredit Ț. Bank (adresa_/14.11.2012 – fila 300, vol. II d.u.p.), potrivit căruia contul bancar indicat în ordinul de plată nu aparține .., iar instrumentul de plată nu a fost prezentat spre procesare în sucursale acestei bănci. De asemenea, adresa mai preciza că numitul M. A. a fost angajat al UniCredit Tiriac Bank S.A. până la data de 27.10.2011, în funcția de casier la Sucursala Militari București.

4. La data de 14.11.2012, inculpatul G. N., prezentându-se drept „B. V.”, reprezentant al S.C. Dimaro Transport S.R.L. V. a contactat-o telefonic de pe numărul_ pe martora R. A. A., reprezentanta părții vătămate .., arătându-se interesat de achiziționarea de acumulatori auto și solicitând o ofertă de preț pentru mai multe mărci de acumulatori, care să-i fie transmisă la adresa de e-mail_.

La data de 15.11.2012, după mai multe discuții telefonice și prin e-mail, inculpatul G. N. a făcut o comandă de 38 de acumulatori auto marca Energizer 225 AH, prin corespondența electronică transmițând și datele de identificare ale societății pe care urma să fie emisă factura proformă – S.C. Dimaro Transport S.R.L. – V., ., RO-_, J_, tel._, cod poștal_. Astfel, martora R. A. A., în aceeași zi, a trimis pe adresa de e-mail mai sus-menționată factura proformă nr._/15.11.2012, în valoare de 36.822 lei, ulterior inculpatul G. N. trimițându-i prin ordinul de plată nr. 86/16.11.2012, document care părea să ateste plata acumulatorilor auto.

Livrarea bunurilor a avut loc în cursul zilei de 17.11.2012 (sâmbătă).

În ceea ce privește ordinul de plată nr. 86/16.11.2012, din înscrisurile depuse la dosar și din cercetările efectuate în cauză, rezultă că acesta este fals. Astfel, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 453.607/18.01.2013 (filele 8-51, vol. V d.u.p.), scrisul ce completează xerocopia ordinului de plată mai sus-menționat, emis de S.C. Dimaro Transport S.R.L. în favoarea .., reproduce imaginea unui scris ce a fost executat de inculpatul P. M. Ș. (Concluzii-pct. V.16., fila 46, vol. V d.u.p.). De asemenea, impresiunea de ștampilă cu mențiunea „S.C. Dimaro Transport S.R.L.” de pe xerocopia aceluiași ordin de plată este realizată prin intermediul mijloacelor electronice. Potrivit aceluiași raport, impresiunea de parafă cu mențiunea „BANCA TRANSILVANIA – SUCURSALA UNIRII – 16 NOV. 2012 – R. Z.” de pe xerocopia ordinului de plată nr. 86/16.11.2012 este realizată prin intermediul mijloacelor electronice și reproduce imaginea unei impresiuni despre care nu se poate stabili dacă a fost aplicată cu parafa ale cărei impresiuni au fost ridicate de organele de cercetare penală prin procesul-verbal din data de 09.11.2012 (Concluzii-pct. V.20., fila 47, vol. V d.u.p.).

Caracterul fals al documentului reiese și din răspunsul din partea Băncii Transilvania (adresa 3763/15.11.2012 – fila 195, vol. III d.u.p.) care confirmă faptul că nicio persoană nu a prezentat la plată ordinul de plată respectiv la sediul Băncii Transilvania S.A. – sucursala Unirii. De asemenea, și din declarația martorei Z. R.-A., angajată a Băncii Transilvania, a reieșit faptul că aceasta nu a semnat și nici ștampilat documentul în discuție (filele 196-197, vol. III d.u.p.).

5. La data de 15.11.2012, administratorul .., martorul S. I. a fost contactat telefonic de către inculpatul Ș. C. D. de pe numărul_, care s-a recomandat director la .. București, arătându-se interesat de achiziționarea a 30 de bucăți anvelope marca Kama. Martorul i-a comunicat acestei persoane un preț mai ridicat decât în mod normal, inculpatul Ș. C. D. acceptând oferta.

A doua zi, în data de 16.11.2012, reprezentantul .. a primit prin e-mail comanda nr. 160/15.11.2012 pentru 36 de anvelope din partea .., e-mail-ul conținând datele de identificare ale acestei societăți (., sectorul, cui_, j-_, e-mail_, tel._). Astfel, în aceeași zi, reprezentanții .. au trimis pe adresa de e-mail mai sus-menționată factura proformă nr. 640 în valoare de 31.855,60 lei, ulterior primind ordinul de plată nr. 97/16.11.2012 în valoare de 31.856, care purta parafa Unicredit Tiriac Bank. Întrucât avea suspiciuni asupra autenticității instrumentului de plată, martorul s-a deplasat la bancă, fiind sfătuit să nu livreze marfa.

În ceea ce privește ordinul de plată nr. 97/16.11.2012, din înscrisurile de la dosar și din cercetările efectuate în cauză, rezultă că acesta este fals. Astfel, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 453.607/18.01.2013 (filele 8-51, vol. V d.u.p.), scrisul ce completează xerocopia ordinului de plată mai sus-menționat, emis de .. în favoarea .., reproduce imaginea unui scris ce a fost executat de inculpatul P. M. Ș. (Concluzii-pct. V.26., fila 48, vol. V d.u.p.). De asemenea, s-a stabilit și faptul că impresiunea de ștampilă cu mențiunea „..” de pe xerocopia aceluiași ordin de plată este realizată prin intermediul mijloacelor electronice. Potrivit aceluiași raport, impresiunea de parafă cu mențiunea „Unicredit Tiriac Bank S.A. – SUCURSALA UNIRII – Semnătură verificată – 16 NOV. 2012 – M. A. – Casierie: 2015” de pe xerocopia ordinului de plată nr. 97/16.11.2012 este realizată prin intermediul mijloacelor electronice (Concluzii-pct. V.30., fila 48, vol. V d.u.p.).

Concluziile raportului de constatare tehnico-științifică se coroborează și cu răspunsul din partea UniCredit Ț. Bank (adresa_/03.12.2012 – fila 214, vol. III d.u.p.), potrivit căruia contul ce apare pe ordinul de plată în discuție nu aparține .., această firmă neavând cont deschis la UniCredit Ț. Bank, motiv pentru care nici nu ar fi putut să prezinte la plată instrumentul de plată.

6. Se mai impune precizarea că deși nu a fost descrisă în reținerea situației de fapt, din cuprinsul hotărârii recurate, rezultă faptul că prima instanță a reținut și faptul că inculpatul Poescu M. Ș. este persoana al cărei scris completează ordinul de plată nr. 92/02.11.2012 ce ar fi atestat plata sumei de 32.557 lei, ordin ce purta parafa Băncii Transilvania și care a fost utilizat pentru inducea în eroarea a . Mediaș cu ocazia livrării unei comenzi de centrale termice și radiatoare.

Astfel, în ceea ce privește ordinul de plată nr. 92/02.11.2012, din înscrisurile de la dosar și din cercetările efectuate în cauză, rezultă că acesta este fals. Astfel, potrivit raportului de constatare tehnico-științifică nr. 453.607/18.01.2013 (filele 8-51, vol. V d.u.p.), scrisul ce completează xerocopia ordinului de plată mai sus-menționat, emis de .. în favoarea .., reproduce imaginea unui scris ce a fost executat de inculpatul P. M. Ș. (Concluzii-pct. V.21., fila 47, vol. V d.u.p.). De asemenea, s-a stabilit și faptul că impresiunea de ștampilă cu mențiunea „..” de pe xerocopia aceluiași ordin de plată este realizată prin intermediul mijloacelor electronice. Potrivit aceluiași raport, impresiunea de parafă cu mențiunea „BANCA TRANSILVANIA – SUCURSALA UNIRII – 02 NOV. 2012 – R. Z.” de pe xerocopia ordinului de plată nr. 92/02.11.2012 este realizată prin intermediul mijloacelor electronice și reproduce imaginea unei impresiuni despre care nu se poate stabili dacă a fost aplicată cu parafa ale cărei impresiuni au fost ridicate de organele de cercetare penală prin procesul-verbal din data de 09.11.2012 (Concluzii-pct. V.25., fila 47, vol. V d.u.p.).

A mai arătat prima instanță că din declarațiile inculpatului P. M. Ș. (filele 298-299 d.u.p. vol.I și 104-105 d.i.) rezultă că el este cel care a scris cele 6 ordine de plată, în sensul că le-a completat cu datele furnizate de inculpatul G. N., precizând însă că nu a făcut nimic altceva, nu a participat la nicio infracțiune, nu cunoaște pe niciunul dintre ceilalți inculpați în afară de G. N., și nu s-a gândit niciodată că datorită faptului că scrie niște ordine de plată, săvârșește o infracțiune; a mai arătat inculpatul că nu cunoștea la ce-i foloseau inculpatului G. N. acele ordine de plată, nu știe de ce G. N. îi cerea lui să completez ordinele de plată și nu le completa singur, probabil pentru că el scriu frumos, inculpatul G. N. cunoscând acest aspect deoarece a lucrat la casa lui și era prieten cu acesta; a precizat inculpatul că știe ce înseamnă un ordin de plată, respectiv știe că acesta se depune la bancă pentru a se obține niște bunuri, adică pentru a se face plata unor bunuri, o societate plătește altei societăți o sumă de bani; a arătat inculpatul că își amintește faptul că erau denumiri diferite de societăți comerciale, însă nu își amintește aceste denumiri, că nu știa exact cu ce se ocupa inculpatul G. N., dacă avea sau nu vreo societate comercială, ci doar faptul că vindea și cumpăra terenuri; a susținut inculpatul că acele ordine de plată erau completat la diferite intervale de timp, nu a considerat că este o problemă dacă le completează el, doar la un anumit moment i s-a părut ciudat faptul că, după ce primele 3 ordine de plată i-au fost aduse stampilate și semnate, celelalte i-au fost aduse în alb, fapt ce i s-a părut dubios, motiv pentru care l-a întrebat pe G. N. de ce sunt în alb, acesta spunându-i că urmează să se prezinte la bancă; a arătat că în cuprinsul ordinelor de plată erau menționate sume mari de bani, de ex. 200 - 300 milioane lei vechi, nu și ce marfă urma a fi achitată, însă nu l-a întrebat niciodată pe G. N. ce cumpără cu aceste sume de bani pentru că nu a fost curios, acesta nu i-a spus că datele din ordinele de plată sunt false și nu a primit vreo sumă de bani de la inculpatul G. N. pentru că a completat ordinele de plată, făcând acest lucru doar pentru a-l ajuta, din prietenie; nu a semnat și nu a aplicat nicio ștampilă pe vreunul dintre ordinele de plată și știe că un ordin de plată fără semnătură și ștampilă nu poate fi primit în bancă.

S-a învederat faptul că susținerile inculpatului P. M. Ș. sunt confirmate în parte de declarația inculpatului G. N., care a arătat cu ocazia audierii sale în calitate de martor, faptul că inculpatul P. nu a făcut nimic altceva decât să completeze biletele la ordin prezentate de el, motivând că are scrisul urât; a arătat martorul că inculpatul P. nu a cunoscut scopul în care erau completate acele documente, deoarece martorul nu i-a spus nimic, iar inculpatul nu l-a întrebat la ce-i folosesc; de asemenea, a precizat martorul că nu i-a dat nicio sumă de bani inculpatului P. pentru ajutorul oferit, având în vedere că îl cunoaște pe acesta de mai mult timp, locuind în același cartier și având o relație de prietenie; a precizat martorul că îi prezenta inculpatului P. documentele respective, semnate și ștampilate, inculpatul completând celelalte rubrici pe baza datelor furnizate de martor, care avea notate pe o ciornă toate datele necesare; societățile comerciale care apăreau la rubrica vânzător precum și cele care apăreau la rubrica cumpărător erau reale, la fel și sumele de bani consemnate în instrumentele de plată corespundeau cu cele din facturile emise de vânzător, facturi pe care însă inculpatul P. nu le-a văzut niciodată; la rubrica cumpărător, de fiecare dată, era menționată o altă societate comercială, însă nu crede că inculpatul P. a observat acest lucru; a arătat martorul că nu își amintește dacă inculpatul P. l-a întrebat la un anumit moment ce este cu documentele respective, de ce i le aduce semnate în alb, precizând însă că, și în situația în care l-ar fi întrebat, i-ar fi spus că sunt societățile sale, inculpatul având încredere în el.

Judecătoria Sectorului 6 București a înlăturat atât susținerile inculpatului P. M. Ș., cât și declarațiile martorului G. N. în sensul că inculpatul P. M. Ș. nu a cunoscut scopul în care erau completate ordinele de plată, apreciindu-le ca fiind nesincere, fiind făcute cu scopul evident de a evita tragerea la răspundere penală a inculpatului P. M. Ș.. S-a apreciat că nesinceritatea susținerilor inculpatului P. M. Ș. în apărarea sa, rezultă din chiar conținutul acestora, fiind greu de crezut că inculpatul, care a precizat că știa ce înseamnă un ordin de plată, ce consecințe produce un astfel de document, nu și-a dat seama de caracterul fals al mențiunilor pe care chiar el le completa, nu în ceea ce privește societățile comerciale vânzătoare, ci în ceea ce privește societățile comerciale cumpărătoare, cu atât mai mult cu cât a afirmat că nu știa cu ce se ocupă inculpatul G. N. (în afara vânzării-cumpărării de terenuri) sau dacă acesta avea sau nu vreo societate comercială.

S-a mai arătat că apărarea inculpatului în sensul că nu făcea altceva decât să-l ajute pe inculpatul G. N., prin completarea ordinelor de plată, fără să cunoască scopul în care acestea erau completate, este contrazisă de mențiunile din procesul-verbal de percheziție domiciliară efectuată la locuința sa (filele 99 -155 d.u.p. vol. IV), de unde rezultă că la locuința inculpatului P. M. Ș. au fost găsite 8 ordine de plată inscripționate „Unicredit Ț.”, 6 ordine de plată inscripționate „Raiffeisen Bank”, o ștampilă cu carcasa din plastic inscripționată „Colop mini-dater S120”, ceea ce denotă că acesta desfășura o adevărată activitate în acest sens, și nu doar un ajutor dat unui prieten datorită faptului că scria frumos.

Au mai fost subliniate contradicțiile dintre declarațiile inculpatului și ale martorului G. N., arătându-se că, în timp, ce inculpatul P. a aratăt că nu știe cu ce se ocupa martorul G. N., martorul a susținut că era prieten cu inculpatul și că acesta avea încredere în el (or, o asemenea relație de prietenie, bazată pe încredere, presupune ca persoanele implicate într-o astfel de prietenie să cunoască cel puțin ocupația fiecăreia dintre ele); de asemenea, în timp ce inculpatul P. M. Ș. a susținut că, deoarece la un moment dat i s-a părut ciudat faptul că biletele la ordin pe care trebuia să le completeze erau semnate în alb, i-a cerut lămuriri martorului G. N. cu privire la acest aspect, acesta din urmă a aratăt că inculpatul nu l-a întrebat niciodată nimic în legătură cu bilete la ordin (este adevărat că martorul a revenit și a completat imediat declarația, în sensul că și în situația în care l-ar fi întrebat, i-ar fi spus că sunt ale lui, dar acest lucru s-a întâmplat după ce i s-a solicitat să precizeze cum își explică declarația inculpatului în sens contrar).

S-a învederat și faptul că, în cursul urmăririi penale, G. N. a susținut că nu știe cine a completat ordinele de plată, în condițiile în care a recunoscut în totalitate întreaga sa activitate infracțională, în sensul că el a fost cel care a lansat comenzile, a asigurat transportul mărfii, iar inculpatul P. M. Ș. a recunoscut că a falsificat ordinele de plată, susținând însă, la acel moment, faptul că a făcut acest lucru la îndemnul numitului M. M., precizând totodată că îl cunoaște pe numitul G. N., însă acesta nu are nici un fel de legătură cu ordinele de plată pe care le-a întocmit el.

Pornind de la cele reținute mai sus, prima instanță a apreciat că faptele inculpatului P. M. Ș., care, în executarea unei hotărâri infracționale singulare, în perioada octombrie – noiembrie 2012, a întocmit în fals ordinele de plată nr. 94/26.10.2012, nr. 89/02.11.2012, nr. 60/09.11.2012, nr. 86/16.11.2012, nr. 92/02.11.2012, nr. 97/16.11.2012, ordine de plată care au fost utilizate de ceilalți inculpați în scopul inducerii în eroare a ., ., ., ., . și ., reușindu-se prejudicierea primelor patru societăți comerciale cu suma de 108.773,68 lei, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la înșelăciune în formă continuată prev. de art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (6 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. (6 acte materiale), ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

S-a mai arătat că inculpatul P. M. Ș. a întocmit în fals cele șase ordine de plată, fără să aibă vreo altă contribuție în activitatea infracțională, nu a contactat părțile vătămate, recomandându-se drept reprezentant al unor societăți comerciale, nu a comandat bunuri pe care părțile vătămate le comercializau, nu a înmânat părților vătămate ordinele de plată, astfel încât nu se poate reține în sarcina sa că a indus sau a menținut în eroare o persoană cu prilejul încheierii sau executării unui contract, dimpotrivă el a ajutat la inducerea în eroare, motiv pentru care s-a procedat la schimbarea încadrării juridice din infracțiunile prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal, în infracțiunile prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului, prima instanță a avut în vedere gradul de pericol concret al infracțiunii ca fiind ridicat, față de întreaga activitate infracțională reținând că a participat la șase acte materiale, iar cu privire la persoana inculpatului, se reține gradul ridicat de dezvoltare psihică și intelectuală, determinat de vârstă și educație școlară, ce i-au permis să înțeleagă de la început caracterul antisocial al faptelor sale, împrejurarea că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, astfel încât s-a reținut în favoarea acestuia circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art. 74 alin. (1) lit. a) C.pen.

La stabilirea pedepselor accesorii au fost avute în vedere decizia nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului dedusă din cauzele Hirst contra Regatului Unit și S. și P. contra României, fiind interzis, în consecință, doar exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.pen.

S-a mai arătat că, raportat la circumstanțele concrete în care au fost săvârșite faptele, precum și la urmările care s-au produs, nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 81 C.pen. privind suspendarea condiționată a executării pedepsei sau ale art. 861 C.pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în ceea ce îl privește pe inculpat, arătându-se că inculpatul a săvârșit mai multe acte materiale (șase acte materiale) într-un interval scurt de timp (de numai trei săptămâni), fapt ce denotă o mare îndrăzneală infracțională, fiind implicat într-o activitate infracțională complexă și pregătit minuțios, care a încetat doar ca urmare a intervenției organelor judiciare.

Împotriva sentinței penale menționate a declarat recurs, cu respectarea termenului legal, inculpatul P. M. Ș., acesta criticând sentința recurată prin raportare la următoarele aspecte:

- greșita reținere a săvârșirii infracțiunii prev. de art. 290 C.pen. în condițiile în care inculpatul a întocmit doar parțial ordinele de plată, fără a proceda la semnarea acestora, nefiind realizată o falsificare a înscrisurilor prin contrafacere sau alterare, dar și față de faptul că acesta nu le-a folosit personal și nici nu le-a încredințat unei alte persoane în scopul folosirii, întrucât nu avea putere de decizie în ceea ce privește înscrisurile menționate; lipsa intenției de a falsifica ordinele de plată, în condițiile în care inculpatul a avut încredere în G. N., persoana care i-a dictat datele pe care le-a completat;

- greșita reținere a săvârșirii infracțiunii prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 C.pen. în condițiile în care inculpatul P. M. Ș. nu a luat legătura cu niciunul din reprezentanții firmelor prejudiciate, nu s-a implicat în organizarea și desfășurarea transporturilor, nu a obținut nici un folos material;

- recurgerea de către prima instanță la supoziții pentru înlăturarea declarațiilor inculpatului și omisiunea instanței de a se referi la apărările inculpatului.

Procedând la verificarea legalității și temeiniciei sentinței penale recurate, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, Curtea apreciază că recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins ca atare.

În primul rând, Curtea constată faptul că împrejurările inducerii în eroare a reprezentanților ., S.C. C. B. SRL, S.C. P. A. SRL, ., . și ., inclusiv folosirea în acest scop a ordinelor de plată nr. 94/26.10.2012, 89/02.11.2012, 60/09.11.2012, 86/16.11.2012, 92/02.11.2012, 97/16.11.2012 au fost deja stabilite cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr. 185/04.03.2013 a Judecătoriei Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 980/R/24.05.2013 a Curții de Apel București Secția a II-a Penală.

De asemenea, inculpatul a recunoscut completarea ordinelor de plată menționate, iar raportul de constatare tehnico-științifică nr. 453.607/18.01.2013 efectuat în cursul urmăririi penale confirmă declarațiile sale, respectiv faptul că scrisul care completează:

- xerocopia ordinului de plată nr. 92/02.11.2012 emis de .. în favoarea ..,

- xerocopia ordinului de plată nr. 97/16.11.2012 emis de .. în favoarea ..,

- xerocopia ordinului de plată nr. 86/16.11.2012 emis de S.C. Dimaro Transport S.R.L. în favoarea ..,

- xerocopia ordinului de plată nr. 60/09.11.2012 emis de .. în favoarea S.C. C. B. S.R.L.,

- xerocopia ordinului de plată nr. 69/02.11.2012 emis de S.C. Mondo Trans Company S.R.L. în favoarea S.C. P. A. S.R.L.,

- xerocopia ordinului de plată nr. 94/26.10.2010 emis de S.C. Mondo Instal S.R.L. în favoarea S.C. V. C. S.R.L

reproduce imaginea unui scris efectuat de inculpatul P. M. Ș..

Totodată, nu se contestă și, de altfel, este pe deplin stabilit faptul că impresiunile ștampilelor presupus aparținând societăților emitente ale ordinelor de plată menționate au fost aplicate prin intermediul mijloacelor electronice, la fel ca impresiunile parafelor unităților bancare pretins aplicate pe ordinele de plată ca dovezi ale operării plăților.

Singurele aspecte în discuție sunt cele referitoare la existența intenției inculpatului de a falsifica înscrisurile menționate și de a contribui la inducerea în eroare a societăților indicate și întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în condițiile în care inculpatul nu a aplicat nicio semnătură pe ordinele de plată.

În primul rând, în ceea ce privește latura obiectivă a infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, Curtea constată faptul că prin completarea ordinelor de plată menționate cu date referitoare la societatea plătitoare, societatea beneficiară, la conturile plătitor și beneficiar, la suma de plată și la ceea ce reprezintă această sumă, inculpatul atesta practic împrejurări neadevărate referitoare la intenția societăților plătitoare de a vira în conturile societăților beneficiare sumele menționate. Or, astfel cum rezultă și din jurisprudența recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție (a se vedea în acest sens și decizia penală nr. 2696 din 12 iulie 2011) contrafacerea scrierii în sensul articolului 290 C.pen. include și confecționarea unui înscris sub semnătură privată, care conține mențiuni necorespunzătoare adevărului.

Mai mult chiar, Curtea constată că, deși nu rezultă dincolo de orice dubiu cine a procedat la aplicarea pe cele 6 ordine de plată a impresiunilor ștampilelor societăților comerciale sau ale unităților bancare, acțiunea inculpatului de a completa ordinele de plată cu elementele menționate anterior este o acțiune esențială în falsificarea ordinelor de plată, în lipsa elementelor completate de inculpat acestea neputând produce efecte juridice. În consecință, chiar dacă s-ar reține că semnăturile și impresiunile ștampilelor ar fi fost aplicate de alte persoane, acest aspect nu exclude posibilitatea de a reține și în sarcina inculpatului săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în condițiile art. 290 C.pen., atât timp cât se reține intenția specifică cestei infracțiuni.

În ceea ce privește susținerea apărării referitoare la faptul că inculpatul nu ar fi folosit acele 6 ordine de plată și nici nu le-ar fi dat vreunei persoane în vederea folosirii, Curtea o apreciază ca vădit neîntemeiată, fiind contrazisă chiar de cele arătate de către inculpat, acesta precizând că după completare preda ordinele coinculpatului G. N., acesta urmând evident a le folosi în vederea producerii de efecte juridice.

În ceea ce privește latura subiectivă specifică infracțiunii de fals și a celei de înșelăciune, Curtea constată că prima instanță a făcut o analiză detaliată a declarațiilor date de inculpat în cauză, subliniind aspectele contradictorii ale acestora și indicând, pe larg, motivele care au stat la baza pronunțării hotărârii de condamnare. În aceste condiții, apare ca inutilă reluarea acestor elemente, Curtea urmând să puncteze doar unele dintre aspectele pe care le consideră esențiale pentru stabilirea intenției inculpatului.

Astfel, audiat în cursul urmăririi penale, inculpatul arăta că „am falsificat ordinele de plată nr. 94/26.10.2012, 89/02.11.2012, 60/09.11.2012, 86/16.11.2012, 92/02.11.2012, 97/16.11.2012” (f. 298 vol. I d.u.p.), recunoscând chiar el caracterul ilicit al activității desfășurate.

Tot în aceeași declarație inculpatul îl indica pe numitul M. M. ca fiind persoana care l-a îndemnat să completeze ordinele de plată. Or, în condițiile în care inculpatul ar fi fost convins de faptul că nu a desfășurat nicio activitate ilegală nu se identifică motivele pentru care acesta nu l-ar fi indicat de la început pe numitul G. N. ca fiind cel care i-a solicitat să completeze ordinele de plată.

Cele 6 ordine de plată au fost completate în numele unor societăți diferite, ceea ce ar fi însemnat, acceptând buna credință a inculpatului, ca acesta să considere că numitul G. N. avea calitate de asociat/administrator în cadrul a 6 societăți comerciale. Or, întrebat fiind cu ce se ocupa coinculpatul, P. M. Ș. arăta „nu știu exact cu ce se ocupa G. N.” și „nu știu dacă avea vreo societate comercială”(f. 104 d.i.).

În plus, la percheziția efectuată la domiciliul inculpatului au fost identificate „sub salteaua patului, pe suportul din PF2” 8 ordine de plată inscripționate Unicredit Ț. Bank și 6 ordine de plată inscripționate Raiffeisen Bank (f. 100-151 vol. IV d.u.p.), dar și o ștampilă mini-dater, bunuri în legătură cu care inculpatul nu a prezentat nicio explicație. Și în acest caz nu se înțelege motivul pentru care o persoană de bună-credință ar fi ținut ascunse sub saltea ordine de plată de genul celor ce au fost folosite pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune.

Mai amintim unele fragmente edificatoare din declarațiile inculpatului „nu m-am gândit niciodată de ce dacă cineva are o societate comercială nu este în măsură să-și completeze singur ordinele de plată”, „la un moment dat mi s-a părut dubios și anume primele 3 ordine de plată mi-au fost aduse ștampilate și semnate, iar în momentul în care mi-au fost aduse ordine de plată în alb mi s-a părut dubios”, „deși atunci când l-am întrebat de ce îmi aduce ordine de plată în alb mi-a spus că se duce la bancă nu pot să spun că în acel moment mi-am dat seama că G. N. se duce să depună ordinele de plată la bancă”, „la un moment dat mi-am dat seama că inculpatul G. N. vrea să facă o înșelăciune din faptul că era foarte grăbit” (f. 104-105 d.i.). Niciunul din aceste răspunsuri ale inculpatului nu sugerează buna-credință, ci doar încercarea de evitare a răspunderii penale, în condițiile cunoașterii caracterului ilicit al activității desfășurate.

De altfel, chiar din declarațiile inculpatului rezultă faptul că acesta ar fi avut un dubiu cu privire la activitatea lui G. N., dubiu suficient pentru reținerea intenției indirecte, în condițiile în care inculpatul nu a întreprins niciun demers pentru înlăturarea acestuia, chiar în varianta prezentată de apărare.

Cele arătate anterior sunt suficiente și pentru reținerea în sarcina inculpatului a complicității la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, acesta dându-și seama că prin activitatea sa ajută la crearea impresiei false a achitării unor sume de bani în conturile ., S.C. C. B. SRL, S.C. P. A. SRL, ., . și . și, implicit, la inducerea în eroare a acestor societăți.

Faptul că inculpatul nu a intrat în legătură cu societățile comerciale menționate și nu a organizat transportul sau depozitarea mărfii nu duce la achitarea acestuia, ci doar la reținerea formei de participație a complicității la infracțiunea prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3 C.pen. Totodată, faptul că inculpatul nu ar fi beneficiat de niciun folos material de pe urma săvârșirii infracțiunii (după cum a susținut acesta și numitul G. N.) nu justifică pronunțarea unei soluții de achitare, prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune putându-se urmări și obținerea unui folos injust de către un altul, scop existent în cauză.

Raportat la toate elementele reținute de către prima instanță, având în vedere și atitudinea inculpatului pe parcursul întregului proces penal – atitudine de neasumare a consecințelor săvârșirii infracțiunii, de nerecunoaștere a acesteia, nici măcar în fața instanței de recurs, se constată și faptul că opțiunea pentru executarea efectivă a pedepselor aplicate inculpatului (pedepse coborâte sub minimul special) este justificată, nerezultând faptul că acesta s-ar putea îndrepta doar prin suspendarea condiționată sau sub supraveghere a executării pedepsei.

Nu în ultimul rând, Curtea constată că în cauză a fost realizată o corectă aplicare a dispozițiilor referitoare la pedepsele accesorii și la soluționarea laturii civile, dar și a dispozițiilor art. 118 C.pen. și art. 348 C.pr.pen.

În consecință, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen., Curtea va respinge recursul ca nefondat, făcând aplicarea art. 38516 C.pr.pen. în ceea ce privește durata prevenției.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul P. M. Ș. împotriva sentinței penale nr. 596/05.07.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București.

Deduce din pedeapsa aplicată durata prevenției de la 17.11.2012 la zi.

În baza art. 192 alin. 2 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 200 de lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.08.2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

I. TocanCiprian A. G. M. L.

GREFIER

R. S.

Red/dact./2ex/jud.LM

06.09.2013

J. S. 6– S. V.

M.L. 06 Septembrie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Înşelăciunea. Art. 215 C.p.. Decizia nr. 1525/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI