Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 9/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2015 în dosarul nr. 9/2015
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.9
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: I.-T. C. B.
GREFIER: D. T.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror C. M..
Pe rol se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de condamnatul B. M. I. împotriva sentinței penale nr.600 din data de 19.05.2014, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit contestatorul-condamnat B. M. I., pentru care a răspuns apărător desemnat din oficiu, avocat M. I., în baza delegației nr._/19.12.2014 atașată la dosar.
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat că, prin serviciul registratură, s-a depus de către contestatorul-condamnat o declarație, prin care arată că nu-și însușește prezenta contestație și dorește ca judecata să se facă în lipsa sa în baza dispozițiilor art.364 alin.4 Cpp.
Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de declarația contestatorului-condamnat, prin care acesta nu-și însușește contestația formulată.
Apărătorul din oficiu al contestatorului-condamnat B. M. I. solicită a se lua act de neînsușirea contestației formulată de condamnat.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației de față, din actele și lucrările dosarului, constată și reține următoarele:
Prin sentința penală nr.600 din data de 19.05.2014 pronunțată de Tribunalul G., în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 raportat la art. 595 Noul Cod de Procedură Penală, a fost admisă, în parte, contestația la executare formulată de condamnatul B. M. I. [fiul lui P. și F., născut la data de 24.03.1981 - în prezent aflat în Penitenciarul G.], privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 638 din 13.07.2012 a Tribunalului București secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1663 din 16.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 6 Noul Cod penal raportat la art. 12 alin. 1 din Legea nr.187/2012 și art. 66 lit. a, b din Noul Cod penal, a fost redusă pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d, e și f din Codul penal din 1969, aplicată condamnatului, de la 10 ani la 5 ani .
A fost menținut MEPI nr.1242 din 20.05.2013 emis de Tribunalul București secția I penală, cu excepția dispozițiilor referitoare la pedeapsa complementară.
În baza art. 275 alin. 3 Noul Cod de Procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul G. a reținut că, prin sentința penală nr. 638 din 13.07.2012 a Tribunalului București secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1663 din 16.05.2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în baza art.174-176 lit. d Cod penal, contestatorul inculpat B. M. I. a fost condamnat la 22 ani închisoare.
În baza art. 65 Cod penal, a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a, b, d, e Cod penal, pe o durată de 10 ani.
În baza art. 211 alin.1, alin. 21 lit. c Cod penal, a condamnat același inculpat la 12 ani închisoare.
În baza art.192 alin. 2 Cod penal, a condamnat pe același inculpat la 7 ani închisoare.
În baza art.33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 22 de ani închisoare.
În baza art. 35 Cod penal, s-a aplicat, pe lângă pedeapsa rezultantă, pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute. de art.64 lit. a, b, d, e Cod penal, pe o durată de 10 ani.
S-a făcut aplicarea art.71- 64 lit. a, b, d, e Cod penal.
În baza art.350 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului.
S-a dedus din pedeapsă prevenția de la 27.01.2011 la zi.
Infracțiunea prevăzută și pedepsită de art.174-176 lit. d Cod penal 1969, este incriminată în prezent de art. 188 Noul Cod penal și se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 ani, infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 211 alin.1, alin. 21 lit. c Cod penal 1969, este incriminată în prezent de art. 234 alin. 1 lit. f Noul Cod penal și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 192 alin. 2 Cod penal 1969 este incriminată în prezent de art. 224 alin. 2 Noul Cod penal și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.
Potrivit art. 6 alin. 1 Noul Cod penal, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Potrivit art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, însă, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod procedură penală, Tribunalul a analizat, în ordinea menționată, următoarele aspecte:
1. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea penală nouă pentru infracțiunea săvârșită.
2. aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.
Raportând toate aceste considerații teoretice la speța de față, Tribunalul a reținut că, în ceea ce privește pedeapsa de 22 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 174-176 lit. d Cod penal 1969, aceasta se situează peste limita maximă prevăzută de Noul Cod penal (20 ani), pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 211 alin.1, alin. 21 lit. c Cod penal 1969, se situează peste limita maximă prevăzută de Noul Cod penal ce este de 10 ani, pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 192 alin. 2 Cod penal 1969, se situează peste limita maximă prevăzută de Noul Cod penal ce este de 3 ani, sens în care s-ar impune reducerea acestora, însă, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește pluralitatea de infracțiuni, nu se poate recurge la combinarea unei dispoziții mai favorabile dintr-o lege cu dispoziții din altă lege, fiindcă în acest fel s-ar ajunge, pe cale judecătorească, la crearea unei a treia legi, ceea ce nu ar fi îngăduit. De aceea, în art. 13 din Codul penal este folosită expresia legea mai favorabilă și nu dispozițiile mai favorabile ale unei legi.
În ceea ce privește aplicarea legii mai favorabile referitoare la tratamentul juridic sancționator privitor la pluralitatea de infracțiuni, tribunalul a comparat pedeapsa aplicată inculpatului (pedeapsa rezultantă de 22 ani închisoare) cu limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. (1) lit. b) Cod penal.
Potrivit art. 39 alin.1 lit. b din Noul Cod penal, când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite.
Urmând acest algoritm, Tribunalul a arătat că petentul contestator B. M. I. ar urma să execute potrivit Noului Cod penal pedeapsa de 20 ani închisoare care se majorează cu o treime din totalul celorlalte pedepse (10 ani + 3 ani), respectiv cu 4 ani și 4 luni, care adăugându-se la pedeapsa de 20 ani s-ar ajunge ca pedeapsa rezultantă să fie de 24 ani și 4 luni, deci, mai mare decât pedeapsa pe care o execută contestatorul în prezent ce este doar de 22 ani închisoare.
În acest sens, judecătorul de la tribunal a avut în vedere și Decizia nr.1/16.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, decizie prin care s-a statuat că, în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . Noului Cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni, într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Codul penal, cu privire la pedepsele individuale și apoi, în a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 din Codul penal, pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi urmând a fi redusă numai în cazul în care ar depăși maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, în caz contrar, pedeapsa rezultantă urmând a rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.
Prin urmare, potrivit Noului Cod penal, pedeapsa principală maximă aplicabilă condamnatului contestator este mai mare decât pedeapsa în executarea căreia se află acesta, prevederile Noului Cod penal nefiind astfel favorabile contestator B. M. I..
Tribunalul a constatat, însă, că petentul contestator B. M. I. beneficiază de legea penală mai favorabilă în condițiile art. 6 Cod penal, numai cu privire la durata pedepsei complementare, care a fost stabilită prin hotărârea de condamnare la 10 ani, iar în prezent, conform art. 66 alin. 1 Cod penal, durata maximă a pedepsei complementare este de 5 ani.
Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a formulat contestație condamnatul B. M. I., fără a arăta în scris care sunt motivele pe care se întemeiază prezenta cale de atac.
La primul termen de judecată, prin serviciul registratură, s-a depus de către contestatorul-condamnat o declarație, prin care arată că nu-și însușește contestația și dorește ca judecata să se facă în lipsa sa, în baza dispozițiilor art.364 alin.4 Cod procedură penală.
Potrivit art.4251 alin.3 Cod procedură penală rap.la art.415 alin.1 Cod procedură penală, până la închiderea dezbaterilor la instanța care soluționează contestația, persoana vătămată și oricare dintre părți își poate retrage contestația declarată.
Cum în speță, condamnatul a solicitat judecarea cauzei în lipsă și a depus la dosarul cauzei declarația mai sus arătată, asistența juridică fiind asigurată de avocat desemnat de Curte din oficiu, iar condamnatul a arătat că nu a formulat contestație, Curtea va lua act de declarația acestuia.
Văzând și prevederile art. 275 alin. 3 C.p.p.,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Ia act de declarația contestatorului condamnat B. M. I., prin care acesta nu-și însușește contestația formulată împotriva sentinței penale nr.600 din data de 19.05.2014, pronunțată de Tribunalul G., în dosarul nr._ .
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința de la 08.01.2015.
PREȘEDINTE,
I.-T. C. B.
GREFIER,
D. T.
red.I.T.C.B.
dact.L.G.
ex.2
red.O.G.-Trib.G.
| ← Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 1/2015.... | Îndreptare eroare materială. Art.278 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
