Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 620/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 620/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-08-2014 în dosarul nr. 620/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 620/CO
Ședința publică din data de 14 august 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: L. C. C.
GREFIER: E. L. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală reprezentat de procuror E. L..
Pe rol se află cauza penală având ca obiect soluționarea contestației formulate de condamnatul P. M. împotriva sentinței penale nr. 493 din data de 06.06.2014 pronunțată de Tribunalul I.-secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns pentru contestatorul-condamnat P. M. apărătorul desemnat din oficiu avocat G. M. care depune delegația în ședința publică.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că au fost depuse la dosar o adresă emisă de Tribunalul I. prin care a fost înaintată contestația formulată de condamnat și o cerere din partea acestuia prin care solicită să fie judecat în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 364 alin. 4 Cod procedură penală.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul contestatorului-condamnat solicită admiterea contestației și aplicarea legii penale mai favorabile întrucât pedeapsa depășește maximul prevăzut de noua reglementare.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca neîntemeiată întrucât pedepsele aplicate sunt în limitele prevăzute de actualul Codul penal.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.493 din 06.06.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul I., în baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 din Codul de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014), cu referire la art. 6 din Codul penal (în vigoare de la 01.02.2014) a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de petentul condamnat P. M. și în baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014) obligă petentul la plata sumei de 100 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.
Tribunalul a constatat că, în ceea ce privește pedeapsa de 7 ani si 6 luni de închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin.1 si 2 din legea 143/2000 cu aplic. art. 41 alin.2 si a art. 37 lit.a) din vechiul Cod penal, cu aplic. art. 320 ind.1 din vechiul Cpp, aceasta se situează sub limita maximă de 8 ani de închisoare prev. de art. 2 alin.1 din legea 143/2000 (în vigoare de la 01.02.2014) cu aplic. art. 35 alin.1 din noul Cod penal si art. 396 alin.10 din noul Cpp (12 ani – 12/3 = 8 ani) si cu aplicarea art. 43 alin.1 din noul Cod penal - aceasta fiind noua încadrare juridică susceptibilă în spetă. Prin urmare, s-a apreciat că nu se impune reducerea pedepsei aplicate, conform art.6 NCP, deoarece pedeapsa aplicată conform vechii reglementări penale nu depășește maximul special prevăzut de noua lege penală, în vigoare de la 01.02.2014.
De asemenea, s-a apreciat că nici pedeapsa complementară aplicată conform vechii reglementări penale (interzicerea unor drepturi pe o perioadă de 4 ani si 6 luni după executarea pedepsei principale) nu depășește maximul special prevăzut de noua lege penală - limita maximă a oricărei pedeapse complementare aplicate fiind de 5 ani, conform art. 66 alin.1 din noul Cod penal, în vigoare începând din data de 01.02.2014.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul P. M., considerând că, în raport de dispozițiile art. 6 Cod penal, se impune reducerea pedepsei pe care o execută.
Curtea, examinând hotărârea atacată, prin prisma dispozițiilor art.6 alin.1 Cod penal, constată că nu poate fi redusă pedeapsa pe care condamnatul o execută în prezent, întrucât, raportat la dispozițiile legale anterior menționate, aceasta nu depășește maximul la care se poate ajunge conform legii noi.
Așadar, în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit. b din Codul de procedură penală, va respinge, ca nefondată, contestația, iar în temeiul art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de inculpatul P. M., împotriva împotriva sentinței penale nr.493 din data de 06.06.2014 pronunțată de Tribunalul I.-secția penală în dosarul nr._ .
Obligă condamnatul la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în cameră de consiliu, azi, 14.08.2014.
PREȘEDINTE,
C. C.L.
GREFIER,
E. L. N.
Red.C.C.L./…..08.2014
Thred.V.D./5 ex./20.08.2014
T.I.– jud.R.M.R.
| ← Omorul. Art. 174 C.p.. Decizia nr. 368/2013. Curtea de Apel... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








