Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 510/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 510/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-07-2014 în dosarul nr. 510/2014
Dosar nr._
_
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR.510/C
Ședința publică din data de 24 iulie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: C. V. G.
GREFIER: G. C.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror A. M. N..
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiect contestațiile formulate de P. de pe lângă Tribunalul București și de condamnatul B. C. împotriva Sentinței penale nr.1599/F din data de 02 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns contestatorul intimat condamnat B. C., personal, aflat în stare de detenție și asistat juridic de apărătorul desemnat din oficiu, avocat A. I., în substituirea avocatului C. I., în baza delegației nr._/2014 emisă de Baroul București și a delegației de substituire nr.517/2014 (atașate la filele 15-16 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea acordă posibilitatea apărătorului din oficiu să ia legătura cu contestatorul intimat condamnat.
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra contestațiilor cu care a fost sesizată.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea contestației formulate de P., desființarea sentinței penale atacate, iar, în urma rejudecării pe fond a cauzei, respingerea sesizării ca inadmisibilă. Arată că, printr-o altă hotărâre, rămasă definitivă, respectiv Sentința penală nr.328/2014 a Tribunalului București – Secția I Penală, s-a dispus aplicarea legii penale mai favorabile față de condamnatul B. C., fiind redusă pedeapsa rezultantă pe care acesta o execută, de la 10 ani închisoare la 5 ani închisoare, iar orice sesizare ulterioară este inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art.599 alin.5 din Codul de procedură penală, existând autoritate de lucru judecat.
Apărătorul din oficiu al contestatorului intimat condamnat solicită admiterea contestației acestuia, pentru același motiv susținut anterior de către reprezentantul Ministerului Public. De asemenea, solicită admiterea contestației Parchetului.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea contestației formulate de condamnat, întrucât aceasta se întemeiază pe același motiv invocat în susținerea contestației Parchetului.
Contestatorul intimat condamnat B. C., personal, având ultimul cuvânt, solicită admiterea ambelor contestații, întrucât el a beneficiat deja de aplicarea legii penale mai favorabile.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin Sentința penală nr.1599/F din data de 02 iunie 2014, pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul București – Secția I Penală, în temeiul art.23 din Legea nr.255/2013, a admis cererea de aplicare a legii penale mai favorabile, privind pe condamnatul B. C. (fiul lui G. și I., născut la data de 18 mai 1968 în municipiul București, CNP_, deținut în Penitenciarul Rahova) și a dispus reducerea pedepsei rezultante pe care o execută acesta, de la 10 ani închisoare la 5 ani și 4 luni închisoare, urmând să fie emis, pe numele său, un nou mandat de executare.
Pentru a hotărî astfel, Tribunalul a constatat că, prin Sentința penală nr.275/F din data de 13 aprilie 2012, pronunțată în Dosarul nr._/3/2011, Tribunalul București – Secția a II-a Penală a dispus condamnarea inculpatului B. CONSTIN, după cum urmează:
În temeiul art.215 alin.1, 2, 3 și 5 cu aplic. art.41 alin.2 și art.75 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal, l-a condamnat pe acesta la pedeapsa principală de 13 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, în formă continuată, interzicându-i exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod, atât ca pedeapsă accesorie, cât și ca pedeapsă complementară, pe o perioadă de 4 ani, după executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art.290 cu aplic. art.41 alin.2 din vechiul Cod penal, l-a condamnat pe acesta la pedeapsa principală de 1 an închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, interzicându-i exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod, ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art.33 lit.a în ref. la art.34 alin.1 lit.b și la art.35 alin.1 din vechiul Cod penal, a contopit pedepsele aplicate inculpatului și a dispus ca acesta să execute pedeapsa principală rezultantă de 13 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 4 ani după executarea sau considerarea ca executată a acesteia, a exercitării drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b din același cod, exercitarea acelorași drepturi fiindu-i interzisă și ca pedeapsă accesorie.
În temeiul art.88 din vechiul Cod penal, a dedus din pedeapsa principală rezultantă durata reținerii și arestării preventive, începând cu data de 21 martie 2011 până la zi.
În temeiul art.350 alin.1 din Codul de procedură penală, a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Prin Decizia penală nr.356/A din data de 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel București – Secția a II-a Penală, a admis apelurile declarate de P. de pe lângă Tribunalul București și de inculpatul B. C., a desființat, în parte, sentința penală anterior menționată, iar, în rejudecarea pe fond a cauzei, a hotărât astfel:
A redus pedeapsa principală aplicată inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 cu aplic. art.41 alin.2 și art.75 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal, de la 13 ani închisoare la 10 ani închisoare, iar, în temeiul art.33 lit.a în ref. la art.34 alin.1 lit.b din același cod, a dispus ca acesta să execute pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare, din care a fost dedusă la zi durata reținerii și arestării preventive.
Hotărârea de condamnare a rămas definitivă prin Decizia nr.2225 din data de 21 iunie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală, iar, în baza acesteia, a fost emis de către instanța de executare MEPÎ nr.498/2012 din data de 25 iunie 2013.
Potrivit art.6 alin.1 din Codul penal (care guvernează aplicarea legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei), când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, pedeapsa aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
În consecință, Tribunalul a redus pedeapsa de 10 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea incriminată de art.215 alin.1, 2, 3 și 5 cu aplic. art.41 alin.2 și art.75 alin.1 lit.a din vechiul Cod penal, la 5 ani închisoare, care este maximul special prevăzut în art.244 alin.1 și 2 din noul Cod penal pentru aceeași infracțiune.
Totodată, conform principiului aplicării globale a legii penale mai favorabile, Tribunalul a constatat că, potrivit art.39 alin.1 lit.b din noul Cod penal, în cazul concursului de infracțiuni săvârșit de condamnat, la pedeapsa cea mai grea (5 ani închisoare), se adaugă un spor de o 1/3 din cealaltă pedeapsă (1 an închisoare), ajungându-se astfel la o pedeapsă principală rezultantă de 5 ani și 4 luni închisoare.
Împotriva acestei sentințe (a cărei minută a fost comunicată, în copie, la data de 04 iunie 2014, Parchetului și respectiv la data de 17 iunie 2014, condamnatului), au formulat contestație în termenul legal atât P. (la data de 06 iunie 2014), cât și condamnatul B. C. (la data de 17 iunie 2014).
Ambele contestații au fost înaintate de Tribunal și înregistrate pe rolul acestei Curți la data de 01 iulie 2014.
Potrivit motivelor scrise de contestație (atașate la fila 4, d.c.), susținute întocmai de către reprezentantul Ministerului Public cu ocazia dezbaterilor orale de la termenul de astăzi (consemnate în practicaua acestei decizii), P. a învederat că o cerere având același obiect cu cea dedusă judecății în prezenta cauză a fost soluționată, în mod definitiv, prin Sentința penală nr.328/F din data de 19 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._, care are autoritate de lucru judecat și, invocând dispozițiile art.599 alin.5 din Codul de procedură penală, a solicitat respingerea cererii actuale, ca inadmisibilă.
Condamnatul contestator nu și-a motivat în scris contestația formulată, însă, în dezbaterile orale desfășurate la acest termen, beneficiind de asistența juridică a unui avocat desemnat din oficiu, a susținut același motiv ca P., învederând că, printr-o hotărâre definitivă, i-a fost aplicată deja legea penală mai favorabilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul comun anterior menționat, Curtea constată că, în speță, ambele contestații cu judecarea cărora a fost sesizată sunt fondate, pentru considerentele care se vor arăta în cele ce urmează:
Prin Sentința penală nr.328/F din data de 19 februarie 2014 (îndreptată, sub aspectul unei erori materiale, prin încheierea din data de 11 martie 2014), pronunțată în Dosarul nr._, Tribunalul București – Secția I Penală, în temeiul art.23 din Legea nr.255/2013, a admis contestația la executare formulată de condamnatul B. C., iar, conform art.6 alin.1 din Codul penal, în urma aplicării legii penale noi, apreciată a fi mai favorabilă, a redus pedeapsa principală rezultantă de 10 ani închisoare, stabilită prin Sentința penală nr.275/2012 a Tribunalului București – Secția a II-a Penală (rămasă definitivă prin Decizia nr.2225/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală), la 5 ani închisoare și a dedus din pedeapsa astfel redusă perioada deja executată de condamnat, începând cu data de 21 martie 2011 până la zi. De asemenea, a dispus executarea pedepsei complementare, a cărei durată de 4 ani a fost menținută, în conținutul prevăzut de legea penală nouă, prin interzicerea, cu acest titlu, a exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a și b din Codul penal intrat în vigoare la data de 01 februarie 2014.
Sentința penală anterior menționată a rămas definitivă, prin necontestare, la data de 01 aprilie 2014, iar, în baza acesteia, a fost emis, de către instanța de executare, MEPÎ nr.613/2014.
În paralel, pe rolul aceleiași instanțe, s-a aflat, fiind înregistrată la data de 14 februarie 2014, sesizarea formulată de Comisia nr.2 din cadrul Penitenciarului București – Rahova, prin care s-a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnatul B. C., sesizarea respectivă primind o soluție, prin sentința penală în prezent contestată, abia la data de 02 iunie 2014, prin urmare după rămânerea definitivă a hotărârii prin care, cu autoritate de lucru judecat, se soluționase deja o cauză având un obiect identic, referitoare la același condamnat, întemeiată pe același motiv și pronunțată pe același temei legal.
D. urmare, actuala contestație la executare, întemeiată pe sesizarea formulată de Comisia nr.2 din cadrul Penitenciarului București – Rahova, de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, este inadmisibilă, în raport cu dispozițiile art.599 alin.5 din Codul de procedură penală, impunându-se respingerea acesteia, ca atare.
Față de aceste considerente, Curtea, potrivit art.4251 alin.7 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, va admite ambele contestații cu care a fost sesizată, va desființa, în întregime, sentința penală atacată, iar, în rejudecarea pe fond a cauzei, va hotărî, în temeiul art.599 alin.5 din același cod, respingerea, ca inadmisibilă, a contestației la executare ce face obiectul prezentei spețe.
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, urmând ca onorariul avocatului din oficiu, desemnat să asigure asistența juridică obligatorie a contestatorului intimat condamnat (aflat în stare de detenție), să fie acoperit din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției, potrivit art.272 alin.1, 2 din același cod.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
În temeiul art.4251 alin.7 pct.2 lit.a din Codul de procedură penală, admite contestațiile formulate de P. de pe lângă Tribunalul București și de condamnatul B. C. împotriva Sentinței penale nr.1599/F din data de 02 iunie 2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală în Dosarul nr._ .
Desființează, în întregime, sentința penală contestată și, în fond, rejudecând:
În temeiul art.599 alin.5 din Codul de procedură penală, respinge, ca inadmisibilă, contestația la executare întemeiată pe sesizarea formulată de Comisia nr.2 din cadrul Penitenciarului București – Rahova, de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile cu privire la condamnatul B. C..
În temeiul art.275 alin.3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
În temeiul art.272 alin.1, 2 din Codul de procedură penală, onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, se acoperă din sumele avansate din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 iulie 2014.
PREȘEDINTE,
C. V. G. GREFIER,
G. C.
Red. jud.C.V.G.
Ex.2 / 01 august 2014
T.București - jud.C.B.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|
