Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 245/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 245/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 245/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 245 / CO
Ședința publică din data de 30 aprilie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. B.
GREFIER: R. S.
Ministerul Public este reprezentat de procuror E. D. din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul G. U. împotriva sentinței penale nr. 911 din data de 17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatorul-condamnat, personal, în stare de arest, și asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat D. R., cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3390 din data de 21.04.2015, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și, în baza art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013, acordă cuvântul în dezbaterea contestației.
Apărătorul contestatorului-condamnat, având cuvântul, solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale nr. 911 din data de 17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._, și, pe fond, rejudecând, să fie înlăturate cele 6 luni de pedeapsă adăugate la pedeapsa de 25 de ani închisoare.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, ca nefondată, și menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală, în mandatul de executare a pedepsei închisorii fiind menționată, ca fiind de executat, pedeapsa de 25 de ani închisoare.
Contestatorul-condamnat, având ultimul cuvânt, arată că nu contestă pedeapsa de 25 de ani închisoare, ci doar pedeapsa de 6 luni închisoare, pedeapsă pentru care a fost judecat în lipsă și de care nu a avut cunoștință.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Sentința penală contestată
Prin sentința penală nr. 911/17.09.2014 pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._, în baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 C.pr.pen., s-a admis contestația la executare formulată de condamnatul G. U., aflat în executarea pedepsei de 25 de ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 79 din 07.05.1997, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1213 din 08.05.1998 a Curții Supreme de Justiție; în baza art.6 alin. 6 C.pen., s-a redus de la 8 ani la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d și e din Codul penal din 1969, urmând ca aceasta să fie executată în conținutul și limitele prevăzute de art. 66 lit. a, b, d, e și f C.pen.; s-a menținut M.E.P.Î. nr. 99 din 20.05.1998 emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, cu excepția dispozițiilor referitoare la pedeapsa complementară; în baza art. 275 alin. 3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
În motivarea în fapt și în drept a sentinței penale, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr. 79 din 07.05.1997 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 1213 din 08.05.1998 a Curții Supreme de Justiție, în baza art. 174 - art. 176 lit. c Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal, anterior modificării prin Legea nr. 140/14.11.1996, în cond. art. 13 Cod penal, a fost condamnat G. U., la pedeapsa de 25 de ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav, prevăzut de art. 176 Cod penal, în stare de recidivă postexecutorie, în condițiile legii penale mai favorabile, sporită cu 5 ani, în cond. art. 39 alin. 4 Cod penal, anterior modificării prin Legea nr. 140/1996 în cond. art. 13 Cod penal, urmând ca acesta să execute în final pedeapsa de 25 de ani închisoare și 8 ani interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d și e Cod penal rap. la art. 65 Cod penal, în cond. art. 13 Cod penal, ca pedeapsă complementară; s-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 Cod penal; în baza art. 88 Cod penal, a fost dedusă din cuantumul pedepsei durata arestării preventive începând de la 31.01.1996 la zi.
Având în vedere art. 6 alin. 1 C.pen., art. 4 din Legea nr. 187/2012 și art. 15 alin. 2 din Constituție, prima instanță a constatat că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 4 C.pen., infracțiunea comisă de petentul-condamnat nefiind dezincriminată și având corespondent în art. 189 alin. 1 lit. e C.pen.
Infracțiunea de omor deosebit de grav prevăzută de art. 176 lit. c din Codul penal din 1969 este reglementată de art. 189 alin. 1 lit. e Cod penal sub denumirea de „omor calificat”, fiind sancționată în ambele reglementări cu pedeapsa închisorii, în Codul penal din 1969 limitele pedepsei fiind prevăzute de la 15 la 25 de ani închisoare și interzicerea unor drepturi, iar în actualul Cod penal tot de la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi.
Pedeapsa de 25 ani închisoare aplicată condamnatului este egală cu maximul special prevăzut de legea nouă, astfel că pedeapsa cu închisoarea aplicată acestuia nu poate fi redusă, însă, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, d și e din Codul penal din 1969 pe o perioadă de 8 ani depășește maximul legal prevăzut de art. 66 alin. 1 C.pen., care este de 5 ani, astfel că se impune reducerea duratei pedepsei complementare la maximul prevăzut de art. 66 alin. 1 C.pen.
Împotriva acestei sentințe, în data de 22.09.2014, în termenul legal de 3 zile de la comunicarea minutei sentinței, condamnatul G. U. a formulat contestație pe care a motivat-o oral.
Contestația a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală în data de 07.04.2015 sub nr. unic de dosar_ (nr. în format vechi_ ).
Motivele de contestație
Condamnatul a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale contestate și, pe fond, rejudecând, admiterea contestației la executare și înlăturarea pedepsei de 6 luni închisoare, pedeapsă pentru care a fost judecat în lipsă și de care nu a avut cunoștință.
Curtea, examinând legalitatea și temeinicia sentinței penale contestate, atât prin prisma motivelor invocate de către contestatorul-condamnat, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, apreciază contestația ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:
Situația de fapt
În prezenta cauză, contestatorul-condamnat execută pedeapsa principală de 25 de ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 79/07.05.1997 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr. 2314/1996, definitivă prin decizia penală nr. 1213/08.05.1998 a Curții Supreme de Justiție, pentru care s-a emis M.E.P.Î. nr. 99/20.05.1998.
Prin această sentință penală, contestatorul a fost condamnat pentru săvârșirea, în stare de recidivă postexecutorie, a infracțiunii de omor deosebit de grav prevăzute de art. 174 - art. 176 alin. 1 lit. c cu aplic. art. 37 lit. b din Legea nr. 15/1968 privind Codul penal.
Dispoziții legale incidente
În temeiul art. 189 alin. 1 lit. e C.pen., maximul special al pedepsei prevăzute pentru această infracțiune este de 25 de ani închisoare.
În baza art. 4 din Legea nr. 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Analiza motivelor de contestație
În raport de ansamblul textelor de lege anterior enunțate, Curtea constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 6 alin. 1 C.pen., pentru următoarele motive.
Pedeapsa de 25 de ani închisoare aplicată condamnatului pentru comiterea infracțiunii sus-menționate nu depășește maximul special de 25 de ani închisoare prevăzut de art. 189 alin. 1 C.pen. pentru această infracțiune.
În consecință, Curtea reține că în cauză sunt incidente prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind noul Cod penal.
Totodată, Curtea constată că în cauză este aplicabilă decizia nr. 15/23.06.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -
Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 546 din_, prin care s-a stabilit că, în interpretarea art. 6 alin. 1 C.pen., pentru ipoteza unei infracțiuni comise în stare de recidivă postexecutorie judecată definitiv înainte de . noului Cod penal, pedeapsa aplicată prin hotărârea de condamnare se va compara cu maximul special prevăzut în legea nouă pentru infracțiunea săvârșită prin luarea în considerare a dispozițiilor art. 43 alin. 5 C.pen.
Referitor la susținerile contestatorului-condamnat, în sensul că a mai fost condamnat, în lipsă, și la o pedeapsă de 6 luni închisoare, Curtea constată că aceste susțineri sunt lipsite de fundament juridic, având în vedere că, așa cum rezultă din M.E.P.Î. nr. 99/20.05.1998, contestatorul a fost condamnat exclusiv la pedeapsa principală individuală de 25 de ani închisoare.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că solicitarea contestatorului de aplicare a legii penale mai favorabile este neîntemeiată.
Pentru aceste motive, Curtea apreciază că sentința penală contestată este legală și temeinică.
Soluția ce va fi pronunțată în cauză
În consecință, în raport de ansamblul motivelor de fapt și al temeiurilor de drept expuse pe parcursul prezentelor considerente, Curtea, în baza art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-condamnat G. U. împotriva sentinței penale nr. 911/17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., va obliga pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 23 alin. 10 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul-condamnat G. U. împotriva sentinței penale nr. 911/17.09.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Penală în dosarul nr._ .
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen., obligă pe contestatorul-condamnat la plata sumei de 200 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 de lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, se avansează din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30.04.2015.
Președinte, Grefier,
C. B. R. S.
Red. Jud. C.B.
Tehnored. Jud. C.B. / Gref. R.S.
04.05.2015 / 2 ex.
Tribunalul G. - Secția Penală
Dosar nr._
Judecător Fond: A. I.
| ← Mandat european de arestare. Sentința nr. 73/2015. Curtea de... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Decizia nr. 669/2015.... → |
|---|
