Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2455/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2455/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2012 în dosarul nr. 2455/2012

Dosar nr._

_

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I-A PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 2455

Ședința publică din data de 18 decembrie 2012

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: P. V. A.

JUDECĂTOR: C. E. R.

JUDECĂTOR: N. A.

GREFIER: R. D. C.

MINISTERUL PUBLIC P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror D. F..

Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-inculpată S. C. D. împotriva încheierii de ședință din data de 04.12.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta-inculpată S. C. D. personal, în stare de arest, asistată de doi apărători aleși, avocat D. A. Briscan și avocat M. Vasii, precum și de apărător din oficiu, care solicită să se constate încetată delegația sa și solicită acordarea onorarioului parțial.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:

Apărătorul ales al inculpatei S. C. D., avocat D. A. Briscan, având cuvântul, apreciază că nu se mai impune menținerea stării de arest, solicitând a se avea în vedere că măsura arestului preventiv a făcut să se agraveze starea sa de sănătate, nu a încercat să tergiverseze buna desfășurare a procesului penal, a avut o atitudine onestă.

Solicită a se avea in vedere că se impută in sarcina acesteia că ar fi săvârșit o infracțiune de înșelăciune în urma unei relații comerciale însă prejudiciul este unul mic.

Totodată solicită a se avea in vedere că în sarcina inculpatei nu pot fi luate mai multe măsuri preventive, ori, aceasta este arestată în prezentul dosar și în alt dosar aflat pe rol și în consecință solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.

Apărătorul ales al inculpatei S. C. D., avocat M. Vasii, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.

Apreciază că există două motive pentru care se impune lăsarea in libertate a inculpatei:

Potrivit Protocolului nr. 4 art. 1 CEDO nu se poate reține că inculpata nu poate fi lăsată în stare de libertate pentru simplul motiv că a respectat relații contractuale.

De asemenea, solicită a se avea in vedere că cetățenii ciprioți au recunoscut că prin achiziționarea terenurilor ei au obținut sume de bani iar in cauză a existat un contract pentru operațiunile de intermediere, așa încât din datele existente, este limpede că inculpata a avut un mandat in actele pe care le-a făcut, urmând a se dovedi că este nevinovată.

În al doilea rând, se susține că potrivit art. 136 Cod proc.pen., împotriva unei persoane poate fi luată o singură măsură preventivă, cu formele prevăzute de lege, iar inculpata pe care o asistă se află sub incidența a două măsuri concomitente, ceea ce contravine principiului de drept constituțional.

In acest sens, arată că este o practică a Parchetului să dividă profilul inculpatului și să efectueze mai multe dosare de urmărire penală, așa încât în prezent inculpata să fie trimisă în judecată în două dosare paralele, în fiecare dintre ele luându-se măsura arestării preventive.

Invocă practica Curții Europene a Drepturilor Omului, arătând că se impune a se depăși rutina luării măsurii arestării preventive fără a fi argumentat in concret pericolul pentru ordinea publică, necesitatea unei măsuri alternative și susținând că termenul rezonabil a fost depășit, fiind dosare in care curtea a statuat că un termen mult mai scurt cel in care inculpata s-a aflat in stare de arest nu este rezonabil.

Mai mult, arată că urmărirea penală a fost finalizată, nu există date că inculpata a încercat să ia legătura cu coinculpatele, actele sunt deja depuse la dosarul cauzei și nu există motive concrete care să justifice starea de temere pe care ar crea-o lăsarea in libertate a inculpatei.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de inculpată ca nefondat, menținerea încheierii Tribunalului București ca fiind legală și temeinică, apreciind că în cauză sunt îndeplinite atât condițiile prev de art. 143 Cod de Procedură penală în sensul că există probe și indicii că inculpata este cea care a săvârșit faptele pentru care este cercetată, cât și condițiile prev de art. 148 lit. f Cod de Procedură penală având în vedere natura și gravitatea faptelor săvârșite, de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și falsuri, și perseverența infracțională a inculpatei care în prezent este arestată preventiv și într-o altă cauză, în care este cercetată pentru infracțiuni de același gen.

Recurenta-inculpata S. C. D., personal, având ultimul cuvântul, arată că este arestată de mai mult de 10 luni, nu a tergiversat cercetările, pe care nu va încerca să le îngreuneze, solicitând să fie judecată în stare de libertate și să stea alături de familia sa.

CURTEA:

Prin încheierea de ședință din 04.12.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în baza art.300/2 raportat la art.160/b alin.3 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatei S. C. D., constatându-se legalitatea și temeinicia arestării preventive a acesteia.

Deliberând, asupra legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatei S. C. D., prima instanță a reținut următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 6107/P/2011 al Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, inculpata S. C. D., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals prev. de art. 291 C.p, participație improprie la fals intelectual prev. de art. 31 alin. 2 C.p. rap. la art.289 alin. 1 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. b C.p., uz de fals prev. de art. 291 C.p. și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. b C.p., ( fapte expuse la punctul 1 rechizitoriu), uz de fals prev. de art. 291 C.p. și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. b C.p., ( fapte expuse la punctul 2 rechizitoriu), uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. b C.p., ( fapte expuse la punctul 3 rechizitoriu) toate cu aplic. cu art. 33 lit. a C.p.

În fapt, s-a reținut în sarcina inculpatei S. C. D. că în cursul lunii mai 2011 a încredințat martorei Ghidrășeanu M. M. un înscris oficial despre care cunoștea că este fals (procura nr. 05/10.05.2011 pretins emisă de către S.C. G.E. GEORGIOU INVEST S.R.L. și purtând apostila Ministerului Justiției și Ordinii Publice din Cipru), în vederea traducerii în limba română, determinând-o astfel cu intenție pe martoră să insereze mențiuni necorespunzătoare adevărului în cuprinsul traducerii acestui document; în cursul lunii decembrie 2010, împreună cu inculpata I. (fostă P.) Ș. A., prin folosirea unor înscrisuri oficiale false, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare și contractul de vânzare cumpărare pretins autentificate în cursul lunii decembrie 2010 de către B.N.P. "B. R.- C." (din cuprinsul cărora rezulta că inculpata I. - fostă P. - Ș. A. ar fi cumpărat în calitate de reprezentant al S.C. GEORGIOS CONSTRUCTIONS&INVEST S.R.L. imobilul situat în București, ., nr.96-102, sector 3 de la martorul B. F.), au indus-o în eroare pe partea vătămată Mavrommatis Georgios, administrator al S.C. GEORGIOS CONSTRUCTIONS&INVEST S.R.L., cu prilejul cumpărării acestui imobil și i-a cauzat acesteia un prejudiciu mai mare de 200.000 de lei,fapte reținute lapunctul 1 din rechizitoriu.

De asemenea, inculpata S. C. D. în cursul lunii mai 2011 le-a încredințat inculpatelor D. A.-V. și I. (fostă P.) Ș. A. traducerea în limba română a procurii nr.05/10.05.2011 pretins emisă de către S.C. G.E. GEORGIOU INVEST S.R.L. precum și acte de proprietate asupra terenului situat București, ., nr.96-102, sector 3, proprietatea S.C. G.E. GEORGIOU INVEST S.R.L., ajutându-le în acest mod să încheie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 881 din data de 27.05.2011 privind acest imobil și să procure astfel mijlocul fraudulos folosit în data de 29.07.2011 de către inculpata I. (fostă P.) Ș. A. pentru inducerea în eroare a martorilor T. M. F. și Jorgov Cvjatko cu prilejul încheierii unui contract de împrumut bănesc și cauzarea unui prejudiciu acestora mai mare de 200.000 de lei, fapte descrise la punctul 2 din rechizitoriu.

Ulterior, inculpata S. C. D.,în perioada august 2010-iulie 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin folosirea unor înscrisuri oficiale false, respectiv antecontractele de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare pretins autentificate de către B.N.P. "B. R.-C." cu nr. 761 din data de 10.08.2010, nr.785 din data de 12.08.2010, nr.794 din data de 12.08.2010 și nr.1315 din data de 11.07.2011 împreună cu inculpata I. (fostă P.) Ș. A. au indus-o în eroare pe partea vătămată Mavrommatis Georgios cu prilejul cumpărării unor terenuri situate în localitatea Afumați, jud. I., iar prin folosirea antecontractului de vânzare-cumpărare și a contractului de vânzare-cumpărare false, pretins autentificate de către B.N.P. "B. R. C." cu nr. 761 din data de 10.08.2010 și nr.785 din data de 12.08.2010, au realizat retragerea unor sume de bani din conturile părții vătămate Mavrommatis Georgios de la Bank of Cyprus, cauzându-i în acest mod părții vătămate un prejudiciu mai mare de 200.000 de lei, fapte descrise la punctul 3 din rechizitoriu.

Instanța a constatat că inculpata a fost arestată preventiv pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 27.06.2012 până la data de 26.07.2012, inclusiv în baza MAP nr. 162/UP din 27.06.2012, emis de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr._/3/2012, reținându-se a fi întrunite condițiile art. 143, art. 148 lit. f Cod proc. pen. și art. 1491 Cod. proc.pen.., măsură ce ulterior a fost prelungită și apoi menținută de instanță.

Potrivit dispozițiilor art.3002 Cod proc.pen., în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit dispoz. art. 160b cod proc. pen., respectiv dacă măsura arestării preventive este legală sau dacă se mențin temeiurile inițiale sau dacă au apărut temeiuri noi care să justifice măsura arestării preventive, o va menține, iar în caz contrar, o va revoca.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin raportare la dispozițiile menționate, s-a constatat că măsura arestării preventive a inculpatei este legală si temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea acesteia subzistă și impun în continuare privarea de libertate a acesteia.

Astfel, în cauză s-a apreciat că există indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art.68/1 Cod proc.pen., care să justifice presupunerea rezonabilă că, inculpata a săvârșit faptele pentru care este cercetată.

S-a observat că presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit faptele pentru care este cercetată are la bază: procesul-verbal de sesizare din oficiu întocmit în data de 05.03.2012 de către D.G.P.M.B.- Serviciul de Investigații Criminale (vol.I, f.38), plângerea și declarația reprezentantului legal al S.C. GEORGIOS CONSTRUCTIONS & INVEST S.R.L. (vol.I, f.39-40, 60-63),plângerea și declarația reprezentantului legal al S.C. G.E. GEORGIOU IVEST S.R.L. (vol. IV, f.9-16, f.70-76), declarația martorului I. M. (vol.I, f.103-107), declarația martorului Ghidrășeanu M. M. (vol.II, f.96-98), declarația martorului N. E. (vol.II, f.85-90), fotocopii ale antecontractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1423/09.12.2010 și contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.1429/10.12.2010 (vol.I, f.78-84), adresa nr.127/16.03.2012 a B.N.P. "B. R. C." (vol.II, f.46),fotocopia contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.881/27.05.2011 de către B.N.P. "Fidelis" (vol.I, f.124-125), procura cu nr.5/10.05.2011 pretins emisă de către numitul Georgiou Georgios (vol.I, f.53-54, 128-131), actele care au stat la baza autentificării contractului cu nr. 881/27.05.2011 de către B.N.P. "Fidelis" (vol.I, f.123-145), declarația fiscală dată în 26.07.2011 de către inculpata I. (fostă P.) Ș. A. (vol.II, f.66), adresa cu nr._/430 din data de 19.03.2012 S.C. ROMTELECOM S.A. (vol.II, f.238-255), răspunsul transmis organelor de urmărire penală române de către autoritățile cipriote privind rezultatul verificării autenticității procuriii cu nr. 5/10.05.2011 pretins emisă de către numitul Georgiou Georgios (vol. I, f.47-51), procese-verbale întocmite cu prilejul recunoașterii de pe planșa foto a inculpatelor S. C.-D., D. A.-V. și I. (fostă P.) Ș. A. de către partea vătămată Mavrommatis Georgios și de către martorele I. M. (vol.I, f.108-121) și Ghidrășeanu M. M. (vol.I, f.99-104) extrase de cont puse la dispoziția organelor de urmărire penală de către Bank of Cyprus (vol.II, f.121-122, f.131-138), corespondența purtată prin intermediul e-mailului între partea vătămată Mavrommatis Georgios și inculpatele cercetate în cauză (vol.I, f.64-73),- adresa cu nr._/430 din data de 19.03.2012 S.C. ROMTELECOM S.A. (vol.II, f.238-255), declarații martor C. E. R. (vol.I, f.157-160), declarații martor T. M. F. (vol.I, f.155), declarații martor Tradafir A. M. (vol.II, f.40-41), declarații martor N. E. (vol.II, f.85-90), adresa nr._ din data de 03.09.2012 a OTP BANK ROMANIA S.A. (vol.VII, f.42-46), contract de împrumut bănesc autentificat în data de 29.07.2011 sub nr. 638 de către notarul public "C. E. R."(vol.I, f.149-153),- proces-verbal întocmit cu prilejul recunoașterii inculpatei I. (fostă P.) Ș. A. de către notarul public C. E. R. (vol.I, f.161) și planșa foto (vol.II, f.1-4), - plângerea și declarațiile părții vătămate Mavrommatis Georgios (vol.II, f.179-181, f.188-191, vol.VI, f.1-3), fotocopiile antecontractelor autentificate sub nr.761/10.08.2012, 785/12.08.2012, 794/12.08.2010 și 1315/11.07.2011 (vol.VII, f.113-122, vol. II, f.182-185) ;- actele depuse în fotocopie la dosarul cauzei de către partea vătămată Mavrommatis Georgios (vol. II, f.182-185, vol.VI, f.108-175), adresa nr. 443/27.08.2012 a B.N.P. "B. R. C." (vol.II, f.40-41, vol.VII, f.96), adresa nr.1747 din data de 03.09.2012 a Bank Of Cyprus (vol.VII, f.109-133), declarațiile martorilor Slave A., Slave M. și V. N. (vol.VI, f.88-89, vol. II, f.194, vol.VII, f.106-107), - coroborate de cu declarațiile coinculpatelor date în faza de urmărire penală.

Totodată, s-a arătat că în cauză sunt incidente și prevederile art.148 lit.f Cod proc.pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea inculpatei în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În ceea ce privește această ultimă condiție, Tribunalul a constatat mai întâi că faptele inculpatei sunt de o mare gravitate, reflectată în dimensiunea prejudiciilor reținute ca fiind produse părților vătămate, caracterul elaborat al activităților inculpatei, precum și deosebita sa perseverență infracțională.

În acest context, s-a considerat că nu se poate face abstracție de împrejurarea că inculpata a fost trimisă în judecată în stare de arest preventiv într-o altă cauză aflată pe rolul Tribunalului București pentru infracțiuni de înșelăciune asemănătoare ca mod de operare. Tribunalul a reținut și că inculpata nu a efectuat nici un demers pentru despăgubirea părților vătămate.

Raportat la cele arătate, s-a apreciat că există riscul deloc de neglijat ca, odată lăsată în libertate, inculpata să comită noi fapte prevăzute de legea penală, aceasta și în condițiile în care numita S. C. D. nu se află la primul contact cu legea penală, suferind anterior o condamnare tot pentru o infracțiune de înșelăciune, iar în prezent mai este cercetată într-un alt dosar pentru fapte de același gen.

S-a menționat că necesitatea obiectivă a măsurilor de prevenție în procesul penal își găsește temeiul în interferența manifestată între limitele fixate de lege și posibilitățile de exercitare a drepturilor și executarea obligațiilor în cadrul ordinii juridice, determinate atât de cerințele generale ale dezvoltării societății, cât și de trăsăturile specifice ale domeniului de relații sociale la care se referă.

Totodată, Tribunalul a considerat că faptele pentru care este cercetată inculpata prin gravitatea deosebită și prin reacția publicului, creează o stare de neliniște capabilă să justifice menținerea arestării preventive, fiind satisfăcute astfel și prevederile art. 5 parag. 1 lit. c și parag. 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (C.E.D.O.). Din acest punct de vedere, Tribunalul a avut în vedere numai perioada în care inculpata s-a aflat în arest preventiv în această cauză, și nu în cauza paralelă în care s-a luat o măsură similară, ce durează de o perioadă mai mare de timp.

De asemenea, s-a subliniat că intervalul de timp de aproximativ 2 ani între datele faptelor și momentul arestării preventive ori, corelativ cu cel față, nu diminuează cu nimic pericolul social, prin însăși natura lor, faptele de înșelăciune ce privesc imobile produc consecințe ce se perpetuează în timp și generează inevitabil alte posibile situații ilicite, prin încheierea unor contracte succesive cu privire la bunurile ale căror titluri de proprietate sunt obținute prin fraudă.

Din perspectiva procedurilor judiciare instanța a avut în vedere și stadiu acestora, până la acest moment, din cauze neimputabile judecătorului, deși s-a acordat un termen de judecată pe un complet special, tocmai pentru a da eficiență principiului soluționării cu celeritate a cauzei, având un inculpat în stare de arest nu s-a putut proceda la audierea inculpatei și eventuale propuneri de probatorii, - aspecte procesuale sau procedurale de natură a răsturna valoarea indiciilor rezonabile de vinovăție, așa cum s-au conturat ele până la acest moment

S-a arătat că critica formulată de apărare pe caracterul nerezonabil al arestării nu poate fi primită, față de aspectele analizate mai sus și raportat la faptul că nu au existat perioade de inactivitate a procedurilor judiciare, iar această durată trebuie analizată prin trimitere la complexitatea cauzei, a numărului de inculpați, de volume de urmărire penală, a motivelor care au generat amânările, - elemente care fac ca această analiză să fie una concretă și nu una abstractă.

Din această perspectivă, Tribunalul a avut în vedere în afara criteriului complexității în fapt și în drept a cauzei, în acord cu criteriile de apreciere consemnate de Curtea europeană și comportamentul părților, importanța pentru părți dar și comportamentul autorităților, aspecte la care am făcut deja trimitere și care au înclinat balanța în a conchide că durata arestării nu a depășit caracterul rezonabil.

Pentru argumentele arătate mai sus, instanța a constatat la acest termen că nu are date noi pe baza cărora să analizeze vreo eventuală schimbare sau încetare a temeiurilor inițiale de vinovăție așa cum s-au conturat până la acest moment, nefiind oportună nici o măsură alternativă, care nu ar corespunde scopului desfășurării în bune condiții a procesului penal, iar măsurile restrictive impuse nu ar prezenta suficiente garanții.

Ca atare, în baza art. 3002 Cod procedură penală, instanța a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatei S. C. D., menținând această măsură.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpata S. C. D., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate și în rejudecare pe fond, înlocuirea măsurii arestării preventive cu o altă măsură preventivă neprivativă de libertate.

Examinand încheierea atacată, pe baza actelor si lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum si din oficiu sub toate aspectele de fapt si de drept, Curtea, conform art. 385/6 alin.3. c.p.p., constata ca recursul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Prin Rechizitoriul nr. 6107/P/2011 al Ministerului Public - Parchetului de pe lângă Tribunalul București, a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, inculpata S. C. D., cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor de uz de fals prev. de art. 291 C.p, participație improprie la fals intelectual prev. de art. 31 alin. 2 C.p. rap. la art.289 alin. 1 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. b C.p., uz de fals prev. de art. 291 C.p. și complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. b C.p., ( fapte expuse la punctul 1 rechizitoriu), uz de fals prev. de art. 291 C.p. și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. b C.p., ( fapte expuse la punctul 2 rechizitoriu), uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p. și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 215 alin.1,2,3 și 5 C.p. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p., ambele cu aplic. art. 33 lit. b C.p., ( fapte expuse la punctul 3 rechizitoriu) toate cu aplic. cu art. 33 lit. a C.p., constând în aceea că în cursul lunii mai 2011 a încredințat martorei Ghidrășeanu M. M. un înscris oficial despre care cunoștea că este fals (procura nr. 05/10.05.2011 pretins emisă de către S.C. G.E. GEORGIOU INVEST S.R.L. și purtând apostila Ministerului Justiției și Ordinii Publice din Cipru), în vederea traducerii în limba română, determinând-o astfel cu intenție pe martoră să insereze mențiuni necorespunzătoare adevărului în cuprinsul traducerii acestui document; în cursul lunii decembrie 2010, împreună cu inculpata I. (fostă P.) Ș. A., prin folosirea unor înscrisuri oficiale false, respectiv antecontractul de vânzare-cumpărare și contractul de vânzare cumpărare pretins autentificate în cursul lunii decembrie 2010 de către B.N.P. "B. R.- C." (din cuprinsul cărora rezulta că inculpata I. - fostă P. - Ș. A. ar fi cumpărat în calitate de reprezentant al S.C. GEORGIOS CONSTRUCTIONS&INVEST S.R.L. imobilul situat în București, ., nr.96-102, sector 3 de la martorul B. F.), au indus-o în eroare pe partea vătămată Mavrommatis Georgios, administrator al S.C. GEORGIOS CONSTRUCTIONS&INVEST S.R.L., cu prilejul cumpărării acestui imobil și i-a cauzat acesteia un prejudiciu mai mare de 200.000 de lei, fapte reținute la punctul 1 din rechizitoriu.

De asemenea, inculpata S. C. D. în cursul lunii mai 2011 le-a încredințat inculpatelor D. A.-V. și I. (fostă P.) Ș. A. traducerea în limba română a procurii nr.05/10.05.2011 pretins emisă de către S.C. G.E. GEORGIOU INVEST S.R.L. precum și acte de proprietate asupra terenului situat București, ., nr.96-102, sector 3, proprietatea S.C. G.E. GEORGIOU INVEST S.R.L., ajutându-le în acest mod să încheie contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 881 din data de 27.05.2011 privind acest imobil și să procure astfel mijlocul fraudulos folosit în data de 29.07.2011 de către inculpata I. (fostă P.) Ș. A. pentru inducerea în eroare a martorilor T. M. F. și Jorgov Cvjatko cu prilejul încheierii unui contract de împrumut bănesc și cauzarea unui prejudiciu acestora mai mare de 200.000 de lei, fapte descrise la punctul 2 din rechizitoriu.

Ulterior, inculpata S. C. D.,în perioada august 2010-iulie 2011, în baza unei rezoluții infracționale unice, prin folosirea unor înscrisuri oficiale false, respectiv antecontractele de vânzare-cumpărare și contractele de vânzare-cumpărare pretins autentificate de către B.N.P. "B. R.-C." cu nr. 761 din data de 10.08.2010, nr.785 din data de 12.08.2010, nr.794 din data de 12.08.2010 și nr.1315 din data de 11.07.2011 împreună cu inculpata I. (fostă P.) Ș. A. au indus-o în eroare pe partea vătămată Mavrommatis Georgios cu prilejul cumpărării unor terenuri situate în localitatea Afumați, jud. I., iar prin folosirea antecontractului de vânzare-cumpărare și a contractului de vânzare-cumpărare false, pretins autentificate de către B.N.P. "B. R. C." cu nr. 761 din data de 10.08.2010 și nr.785 din data de 12.08.2010, au realizat retragerea unor sume de bani din conturile părții vătămate Mavrommatis Georgios de la Bank of Cyprus, cauzându-i în acest mod părții vătămate un prejudiciu mai mare de 200.000 de lei, fapte descrise la punctul 3 din rechizitoriu.

Inculpata a fost arestată preventiv pe o perioadă de 30 de zile, de la data de 27.06.2012 până la data de 26.07.2012, inclusiv în baza MAP nr. 162/UP din 27.06.2012, emis de Tribunalul București Secția I Penală, în dosarul nr._/3/2012, reținându-se a fi întrunite condițiile art. 143, art. 148 lit. f Cod proc. pen. și art. 1491 Cod. proc.pen.., măsură ce ulterior a fost prelungită și apoi menținută atât de prima instanță, cât și de instanța de control judiciar.

Potrivit art.3002 C.p.p. „ în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b C.p.p. iar conform art.160b alin.3 C.p.p. „când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive.”

Curtea constată că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 160b alin. 3 C.p.p., așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Analiza temeiurilor de fapt ale arestului preventiv exclude analiza probelor și a mijloacelor de probă, dar nu împiedică instanța să procedeze la o antamare a faptelor principale, cu scopul de a constata existența unei suspiciuni rezonabile, în sensul art.5 paragraf 1 lit.c și paragraf 3 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale; pornind de la aceste repere - Curtea apreciază că temeiurile avute în vedere la instituirea – față de inculpatal S. C. D., a celei mai grave măsuri preventive, subzistă și impun în continuare lipsirea acesteia de libertate.

În mod corect, instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatei S. C. D., deoarece – astfel cum se va arăta în continuare – temeiurile ce au fundamentat luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, acestea subzistă în întregime, reclamând și în continuare privarea de libertate a acesteia.

Astfel, natura și gravitatea infracțiunii reprezintă criterii esențiale la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, pe care l-ar putea prezenta un infractor.

Modalitatea de comitere a faptelor, pluralitatea de fapte și făptuitori, importanța valorii încălcate pentru părțile vătămate evidențiază, încă o dată în plus, periculozitatea acestei recurente inculpate, justificând temerea că, odată lăsată liberă, ar putea să-și reia preocupările ilicite; pe de altă parte, ordinea publică ar avea de suferit, în situația în care persoane de felul inculpatei ar fi lăsate să aibă o viață normală, asemenea tuturor celorlalți membrii ai societății civile, care – firesc – s-ar putea simți amenințați atât pentru siguranța lor, cât și a bunurilor pe care le dețin.

În sfârșit, raportându-se la scopul arestării preventive, astfel cum este definit în art.136 alin.1 din Codul de procedură penală, Curtea apreciază că menținerea acestei măsuri este necesară și pentru a asigura buna desfășurare a judecății.

Astfel, se constata ca existe probe sau indicii temeinice că inculpate a săvârșit faptele cercetate, infracțiunile cercetate sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de patru ani, lăsarea în libertate a inculpatei prezintă pericol pentru ordinea publică, privarea de libertate este necesară pentru asigurarea scopului măsurilor preventive, prevăzut de art.136 alin. final Cod procedură penală, nu s-a depășit o durată rezonabilă a procedurii ori a măsurii preventive restrictive de libertate.

În analiza primei condiții, în mod corect a fost examinat ansamblul probatoriului administrat până în prezent, acesta fiind apt să conducă la concluzia menționată, respectiv la presupunerea rezonabilă că persoana trimisă în judecată a săvârșit faptele cercetate. Astfel au fost avute în vedere probatoriile administrate în faza de urmărire penală care au fundamentat actele de inculpare și de sesizare.

De asemenea, în mod corect s-a reținut că se mențin temeiurile care au dus la luarea măsurii inițiale, fiind întrunite cumulativ exigențele art.148 lit.f Cod procedură penală astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile săvârșite este mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatei crează pericol concret pentru ordinea publică.

Curtea de la Strasbourg, în jurisprudența sa pe tărâmul aplicării art 5 din Convenție a conturat 4 motive care justifică menținerea sau prelungirea măsurii arestării preventive: pericolul de sustragere din partea acuzatului, riscul ca acuzatul, odată pus în libertate să împiedice buna administrare a justiției, ori să comită noi infracțiuni, existența unui pericol pentru ordinea publică.

De asemenea, Curtea a constatat că anumite infracțiuni, prin gravitatea lor particulară și prin reacția publicului pot determina o stare de pericol pentru comunitate, justificând astfel luarea măsurii arestării preventive, cel puțin pentru o anumită durată de timp.

Pericolul pentru ordinea publică, în prezenta cauză, rezultă din modul de operare, pluralitatea de inculpați, natura infracțiunilor, cat și rezonanța socială negativă a acestora.

Ca urmare, se apreciază că se justifică sau se susține un pericol real pentru ordinea publică în cazul lăsării în libertate, astfel încât, la acest moment procesual, nu se impun măsuri preventive alternative deținerii.

Gradul de participare al inculpatei, ori poziția de recunoaștere, lipsa antecedentelor penale sau situația familială nu pot conduce la o altă concluzie în acest moment procesual.

În ceea ce privește durata prevenției, Curtea apreciază că aceasta nu a depășit un termen rezonabil aspect dedus din stadiul dosarului care se află în cursul judecății în primă instanță, dar și din complexitatea acestuia generată de probatoriile ce trebuie administrate, aceste aspecte urmând a fi raportate la data actelor de inculpare.

În plus, la luarea măsurii preventive au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art.136 alin.8 Cod procedură penală, măsura fiind judicios aleasă și aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal și scopul măsurilor preventive.

Față de expunerea de mai sus apare cu forța evidenței, că instanța de recurs nu poate primi susținerile inculpatei, că lăsată în libertate nu mai prezintă pericol concret pentru ordinea publică și că astfel nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În consecință, constatând ca fiind legală și temeinică încheierea instanței de fond, Curtea - în temeiul art.38515 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală - va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata S. C. D..

Văzând și disp. art.192 alin.2 din Codul de procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515 pct. 1 lit. b C.p.p. respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-inculpată S. C. D. împotriva încheierii de ședință din data de 04.12.2012 a Tribunalului București, Secția I-a Penală.

În baza art. 192 al. 2 C.p.p., obligă recurenta la 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei, onorariul parțial al apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.12.2012.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

P. V. AdrianCostache E. R. N. A.

GREFIER,

R. D. C.

Red./tehn.CER

Ex.2/19.12.2012

Dosar nr._ -Trib. Bucuresti-Secția I-a Penală

Jud. fond - Târțău L. S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2455/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI