Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 114/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Sentința nr. 114/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 114/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

SENTINȚA PENALĂ NR. 114/F

Ședința publică din data de 29 iunie 2015

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: I. C.

GREFIER: R. S.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. S..

Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în conformitate cu dispozițiile art. 142 alin.1, art. 153 si art. 154 din Legea nr. 302/2004 republicată având ca obiect cererea de transfer formulată de autoritățile judiciare italiene, referitor la continuarea executării pedepsei stabilită prin sentința penală din data de 14.11.2012, pronunțată de către Judecătorul de Anchete Preliminare de la Tribunalul din Modena, modificată prin sentința nr.2392/2013 din data de 16.07.2013 a Curții de Apel Bologna, secția I penală privind pe persoana condamnată T. M. G..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru condamnat -persoană solicitată T. M. G. apărătorul din oficiu avocat D. N., în baza delegației nr. 9677/24.06.2015 pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind condamnatul - persoană solicitată.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, Curteaacordă cuvântul cu privire la sesizarea formulată de P. de pe lângă Curtea de Apel București.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere că, în prezenta cauză, nu este incident nici un motiv de refuz, condamnatul exprimându-și consimțământul în vederea transferului, învederează faptul că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, cele privind dubla incriminare și cele privind cuantumul pedepsei. Față de aceste aspecte, solicită admiterea sesizării, recunoașterea sentința penală nr. din data de 14.11.2012, pronunțată de către Judecătorul de Anchete Preliminare de la Tribunalul din Modena, modificată prin sentința nr.2392/2013 din data de 16.07.2013 a Curții de Apel Bologna, secția I penală prin care persoanei transferabile i s-au aplicat pedepse de 1an închisoare și transferul persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei de 3 ani si 2 luni închisoare, într-un penitenciar din România, aceasta fiind pedeapsa rezultantă ce a fost stabilită de autoritățile din Italia.

Totodată, solicită deducerea prevenției începând cu data de 22.09.2012 la zi, cheltuielile judiciare urmând să rămână în sarcina statului.

In ceea ce privește perioada rămasă neexecutată la acest moment arată că aceasta este de 5 luni, urmând ca instanța să aibă in vedere acest aspect.

Avocatul din oficiu al persoanei transferabile pune concluzii de admitere a sesizării, arătând că achiesează la concluziile reprezentantului Ministerului Public, având în vedere și faptul că inculpat și-a dat acordul pentru a fi transferat.

În ceea ce privește perioada rămasă neexecutată la acest moment solicită a se avea in vedere data la care a fost formulată prezenta cerere.

Curtea reține cauza spre deliberare și soluționare.

CURTEA ,

Asupra cauzei penale de față.

Prin adresa nr.1094/II-5/2014 din 22 iunie 2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a fost sesizată această instanță în vederea recunoașterii sentinței penale din data de 14.11.2012, pronunțată de către Judecătorul de Anchete Preliminare de la Tribunalul din Modena, modificată prin senrința nr. 2392/2013 din data de 16.07.2013 a Curții de Apel Bologna, Secția I penală , privindu-l pe condamnatul T. M. G..

S-a reținut că prin sentința susmenționată, numitul T. M. G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de instigare la prostituție, prev. de art. 81, 110 Cod penal italian, precum și la pedepsele accesorii, constând în interdicția pe o perioadă de 5 ani de a deține funcții publice și interdicția de 3 ani și 2 luni de a exercita tutela și curatela.

În fapt s-a reținut că, împreună cu alte persoane, a favorizat . italian a mai multor persoane de sex feminin, provenind din România, pe care le-a trimis să se prostitueze și de la care primea un procent din banii câștigați.

S-a constatat că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art.155 alin. 1 lit.b din Legea nr.302/2004 modificată și art.3 pct.1 lit.e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea inculpatului T. M. G., având corespondent în legislația penală română.

Astfel, faptele reținute în sarcina inculpatului T. M. G. de către autoritățile judiciare italiene realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 210 Cod penal, conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

Totodată, din analiza lucrării cu numărul de mai sus, a rezultat că în cauză sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art.155 lit. a, c, d, e din Legea nr.302/2004 modificată, în sensul că hotărârea este definitivă și executorie, numitul T. M. G. este cetățean român și are domiciliul în România, conform înscrisurilor existente la filele 6-8 din dosar, acesta și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei și nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute în art. 151 din Legea nr. 302/2004.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține:

Prin sentința susmenționată, numitul T. M. G. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 2 luni închisoare pentru comiterea infracțiunii de instigare la prostituție, prev. de art. 81, 110 Cod penal italian, precum și la pedepsele accesorii, constând în interdicția pe o perioadă de 5 ani de a deține funcții publice și interdicția de 3 ani și 2 luni de a exercita tutela și curatela.

În fapt s-a reținut că, împreună cu alte persoane, a favorizat . italian a mai multor persoane de sex feminin, provenind din România, pe care le-a trimis să se prostitueze și de la care primea un procent din banii câștigați.

Această hotărâre a rămas definitivă, fiind îndeplinită condiția prev.de art. 3 lit.b din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg.

Din situația executării pedepsei comunicată de autoritățile judiciare italiene a rezultat că persoana condamnată a fost arestată, fără întrerupere, din data de 22.09.2012, iar și chiar dacă la data primirii cererii de transfer acesta mai are de executat mai puțin de 6 luni, Curtea constată, față de exigențele art. 131 alin. 1 lit.( ii ) din Legea nr. 302/2004, că transferarea poate avea loc.

Fapta reținută în sarcina inculpatului T. M. G. de către autoritățile judiciare italiene realizează conținutul constitutiv al infracțiunii prev. de art. 210 Cod penal, conform certificatului de legislație aplicabilă în cauză.

Cum în cauză se constată că sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute în dispozițiile art. 155 lit. a, c, d, e din Legea nr.302/2004 modificată, în sensul că hotărârea este definitivă și executorie, numitul T. M. G. este cetățean român și are domiciliul în România, conform înscrisurilor existente la filele 6-8 din dosar, acesta și-a manifestat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România pentru a continua executarea pedepsei și nu este incident niciunul dintre motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute în art. 151 din Legea nr. 302/2004. Curtea, în baza art. 154 alin. 6 lit. a din Legea nr. 302/2004, republicată, va admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Va recunoaște sentința penală din data de 14.11.2012, pronunțată de către Judecătorul de Anchete Preliminare de la Tribunalul din Modena, modificată prin senrința nr. 2392/2013 din data de 16.07.2013 a Curții de Apel Bologna, Secția I penală, privindu-l pe condamnatul T. M. G., fiul lui A. și E., născut la data de 7.07.1987 în Fetești, județul Ialomița, cu domiciliul în Fetești, ., . 2, apartament 6, județul Ialomița ultimul act de identitate valabil, CI . nr._, eliberată la 2.06.2009 de SPCLEP Fetești, CNP:_.

Va dispune transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare precum și a pedepselor accesorii, constând în interdicția pe o perioadă de 5 ani de a deține funcții publice și interdicția de 3 ani și 2 luni de a exercita tutela și curatela. aplicate prin sentința penală susmenționată, în raport și de exigențele art. 135 alin. 3 din Legea nr. 302/2004.

Va deduce din această pedeapsă perioada executată de la 22.09.2012 la zi.

În baza art. 275 alin. 3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 400 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de către P. de pe lângă Curtea de Apel București.

Recunoaște sentința penală din data de 14.11.2012, pronunțată de către Judecătorul de Anchete Preliminare de la Tribunalul din Modena, modificată prin sentința nr. 2392/2013 din data de 16.07.2013 a Curții de Apel Bologna, Secția I penală, privindu-l pe condamnatul T. M. G., fiul lui A. și E., născut la data de 7.07.1987 în Fetești, județul Ialomița, cu domiciliul în Fetești, ., . 2, apartament 6, județul Ialomița ultimul act de identitate valabil, CI . nr._, eliberată la 2.06.2009 de SPCLEP Fetești, CNP:_.

Dispune transferarea condamnatului în România pentru continuarea executării pedepsei de 3 ani și 2 luni închisoare precum și a pedepselor accesorii, constând în interdicția pe o perioadă de 5 ani de a deține funcții publice și interdicția de 3 ani și 2 luni de a exercita tutela și curatela. aplicate prin sentința penală susmenționată.

Deduce din această pedeapsă perioada executată de la 22.09.2012 la zi.

În baza art. 275 alin. 3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 400 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției

Cu apel.

Pronunțată în ședință publică, azi, 29.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

I. C. R. S.

Red/dact. I.C. /2 ex./29.06.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 114/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI