Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 1175/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Decizia nr. 1175/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 1175/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ

Dosar nr._

(_ )

Decizia penală nr.1175/ R

Ședința publică din data de 20.06.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE - V. C.

JUDECĂTOR - A. A.

JUDECĂTOR - L. C.

GREFIER - M. C.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat prin procuror L. C..

Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor declarate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție- Direcția Națională Anticorupție, partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, inculpații A. L. și A. M. V. împotriva sentinței penale nr.283/25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul nr._ .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 19 iunie 2013, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie penală, dată la care Curtea, în temeiul disp.art.306 Cpp, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la 20 iunie 2013, când a decis următoarele:

CURTEA :

Asupra recursurilor penale de față, deliberând constată următoarele:

Prin sentința penală nr.283 din 25.05.2012 pronunțată de Judecătoria Cornetu s-au dispus următoarele:

În baza art.334 C. pr. pen. a fost schimbată încadrarea juridică dată prin rechizitoriu faptelor inculpaților, astfel:

- pentru inculpata T. L. din infracțiunile de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 raportat la art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 C. pen. și art.41 alin.2 C. pen. în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. și art.13 C. pen.;

- pentru inculpatul A. M. V. din infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art.26 C. pen. raportat la art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 raportat la art.11 lit.c din Legea nr.87/1994 cu aplicarea art.13 C. pen. și art.41 alin.2 C. pen. și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.31 alin.2 C. pen. raportat la art.290 C. pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen., ambele în condițiile art.33 lit.a C. pen. în infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art.26 C. pen. raportat la art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. și art.13 C. pen. și participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.31 alin.2 C. pen. raportat la art.290 C. pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen., ambele în condițiile art.33 lit.a C. pen.

1. În baza art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. și art.13 C. pen. a fost condamnată inculpata T. L. la o pedeapsă de 4 ani închisoare, executabilă în regim de detenție, conform art.57 C. pen.

În baza art.71 alin.2 C. pen. s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și c C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura cele de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii).

În baza art.65 alin.2 C. pen. s-a aplicat inculpatei pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și c (cu conținutul anterior menționat) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

2. În baza art.26 C. pen. raportat la art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. și art.13 C. pen. a fost condamnat inculpatul M. V. la pedeapsa de 6 ani închisoare.

În baza art.33 lit.a și 34 lit.b C. pen. au fost contopite pedepsele, dispunându-se ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, de 6 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de trei luni închisoare, deci în final 6 ani și 3 luni închisoare.

S-a dispus ca pedeapsa să se execute în regim de detenție, conform prevederilor art.57 C. pen.

În baza art.71 alin.2 C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și c C. pen. (dreptul de a ocupa funcția de administrator în cadrul unei societăți comerciale și de a desfășura activități comerciale de natura cele de care s-a folosit pentru săvârșirea infracțiunii) pe durata executării pedepsei principale.

În baza art.65 alin.2 C. pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a, lit.b și c (cu conținutul anterior menționat) C. pen. pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.14 alin.3 lit.b raportat la art.346 alin.1 C. pr. pen. și combinat cu art.998 și urm. C. civil a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Națională de Administrare Fiscală. Au fost obligați inculpații în solidar, ambii în solidar și cu partea responsabilă civilmente . – prin lichidator judiciar M. I. M. la plata de despăgubiri în cuantum de 2.366.715 euro, la cursul BNR de la data plății către această parte civilă.

În baza art.14 alin.3 lit.a raportat la art.3468 C. pr. pen. s-au desființat în totalitate înscrisurile falsificate purtând Titulatura „borderou de achiziții (vol.IX, XI și XII d.u.p.).

În baza art.12 din Legea nr.241/2005 li s-a interzis inculpaților dreptul de a fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai societății comerciale începând cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Conform art.13 alin.1 din Legea nr.241/2005 și art.7 din Legea nr.26/1990 s-a dispus înregistrarea mențiunilor corespunzătoare în registrul comerțului și comunicarea hotărârii, în termen de 15 zile de la rămânerea ei definitivă, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București.

Inculpații au fost obligați, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut, analizând materialul probator și coroborarea dovezilor administrate pe întregul parcurs al procesului, că este cert stabilită activitatea infracțională a inculpatei T. L., care, în perioada octombrie 2003 – octombrie 2004, în calitate de asociat și administrator la . I., societate având ca principal obiect de activitate comerțul cu ridicata al deșeurilor și resturilor, a omis în parte să evidențieze în actele contabile majoritatea operațiunilor comerciale efectuate, cu scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligațiilor fiscale și cauzând astfel un prejudiciu de 2.366.715 euro bugetului general consolidat al statului.

Această activitate infracțională s-a apreciat că întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, prev. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.13 C. pen.

Întrucât inculpata a comis mai multe acte materiale la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, s-a reținut incidența prevederilor art.41 alin.2 C. pen.

În ceea ce îl privește pe inculpatul A. M. V., concubinul inculpatei T. L., s-a reținut că acesta, în aceeași perioadă infracțională, cu intenție, a ajutat-o pe inculpată să desfășoare activități comerciale producătoare de venituri și să se sustragă de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin omisiunea, în parte, a evidențierii în actele contabile a veniturilor obținute, contribuind astfel la crearea prejudiciului menționat în dauna bugetului general consolidat al statului.

Faptele inculpatului s-a considerat că întrunesc în drept elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală, prev. de art.26 C. pen. raportat la art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.13 C. pen.

Întrucât inculpatul A. M. V. a comis faptele la diferite intervale de timp în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, instanța a reținut incidența dispozițiilor art.41 alin.2 C. pen.

Din probatoriile administrate a mai rezultat că inculpatul A. M. V., în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, la diferite intervale de timp, în perioada octombrie 2003 – octombrie 2004, cu intenție, a determinat mai multe persoane necunoscute să întocmească în fals borderouri de achiziție, pe care ulterior le-a folosit. Acestea au produs efecte juridice, prin denaturarea veniturilor și implicit a profitului realizat de . consecințe directe asupra obligațiilor fiscale ale societății. Activitatea menționată s-a reținut că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de participație improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art.31 alin.2 C. pen. raportat la art.290 C. pen., c u aplicarea prevederilor art.41 alin.2 C. pen. privind infracțiunea continuată.

În privința laturii subiective, instanța de fond a reținut că inculpații au săvârșit infracțiunile cu intenție directă.

Referitor la prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului, pe baza materialului probator administrat (raport de constatare tehnico-științifică, documente financiar-contabile, extrase de cont, borderouri de achiziții, deconturi și raportări, declarații privind obligațiile de plată, facturi, procese-verbale, contracte de vânzare-cumpărare, ordine de plată, avize de însoțire a mărfurilor ș.a.), instanța a reținut că acesta este în cuantum de 2.366.715 euro. El reprezintă obligații fiscale neachitate (impozit pe profit – 54._,27 ROL și TVA – 41._, 83 ROL). Totalul acestora însumează 95._,91 ROL, adică echivalentul a 2.366.715 euro.

Inculpații au avut o atitudine oscilantă pe parcursul procesului, recunoscând într-o anumită măsură activitatea infracțională. Ei au depus la dosarul cauzei o expertiză financiar-contabilă extrajudiciară, care a concluzionat că prejudiciul cauzat bugetului de stat este ceva mai mare de 1.000.000 euro. Această concluzie a fost înlăturată de către instanța de fond, cu motivarea că expertul a aplicat o metodă de calcul greșită, estimând cheltuielile efectuate de societate și marja de profit, fără a avea în vedere că nu au existat documente financiar-contabile care să justifice eventuale deduceri fiscale.

Împotriva acestei sentințe au declarat recursuri P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, inculpații T. L. și A. M. V., precum și partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca reprezentantă a Statului român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I..

În recursul său, P. a formulat o singură critică la adresa sentinței atacate, vizând nelegalitatea acesteia sub aspectul reținerii greșite a incidenței în cauză a prevederilor art.12 din Legea nr.241/2005.

S-a arătat că acest text nu era încă în vigoare la momentul desfășurării activității infracționale a inculpaților, astfel că tocmai din acest motiv s-a reținut incidența prevederilor art.13 C. pen.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței și înlăturarea erorii menționate.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții la data de 18.12.2012, inculpații au solicitat, prin avocat, recalificarea căii de atac formulate ca fiind apel și nu recurs, cu consecința declinării competenței de soluționare în favoarea Tribunalului I..

În raport de momentul sesizării instanței de fond – 09.09.2008, de cel al intrării în vigoare a Legii nr.202/2010 și al pronunțării sentinței – 25.05.2012, s-a susținut că hotărârile judecătorești date în materia evaziunii fiscale rămân supuse atât apelului, cât și recursului.

A fost invocată în acest sens jurisprudența mai multor instanțe judecătorești.

Prin încheierea de ședință de la 16.01.2013, a respins ca nefondată cererea de recalificare a căii de atac ca fiind apel și de declinare a competenței. Aceeași soluție a fost menținută și cu prilejul dezbaterii recursurilor în ședința publică de la 19.06.2013.

S-a motivat, în esență, că în ceea ce privește aplicarea legii procesual penale în timp, regula o constituie imediata ei aplicare, iar în cazul unor situații de modificare a legii, excepțiile sunt expres prevăzute prin normele tranzitorii.

Acesta este și cazul Legii nr.202/2010, intrată în vigoare la 25.11.2010 și care reglementează situațiile tranzitorii prin art.XXIV.

Conform alin.1 al textului menționat, „hotărârile pronunțate în cauzele penale înainte de . prezentei legi rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul”.

Aceste dispoziții nu sunt însă aplicabile în speță, deoarece hotărârea atacată a fost pronunțată la data de 25.05.2012, după . Legii nr.202/2010, iar în lipsa unei reglementări tranzitorii este incidentă legea nouă, respectiv prevederile art.385¹ alin.1 lit.a, coroborate cu art.28¹ pct.3 C. pr. pen., potrivit cărora sentințele pronunțate de judecătorii sunt supuse recursului, această cale de atac fiind dată în competența de soluționare a Curților de apel.

În consecință, deși prima instanță a fost sesizată înainte de . Legii nr.202/2010, iar potrivit vechii reglementări sentințele pronunțate în cauzele având ca obiect infracțiunea de evaziune fiscală puteau fi atacate cu apel și cu recurs, totuși datorită principiului aplicării imediate a normei de procedură și în absența manifestării de voință a legiuitorului în sensul de a păstra ambele căi de atac, hotărârile pronunțate în fond în asemenea cauze după . legii noi pot fi atacate numai cu recurs.

Pe de altă parte, împrejurarea că prin Legea nr.202/2010 s-a modificat competența de soluționare în primă instanță a acestor cauze nu influențează calificarea căii de atac în speță, atâta vreme cât, așa cum s-a arătat, legiuitorul nu a înțeles să creeze o situație de excepție pentru cauzele referitoare la evaziunea fiscală, a căror judecată a început sub imperiul legii vechi, dar au fost soluționate în primă instanță după . legii noi.

În această materie nu au fost pronunțate decizii în interesul legii sau ale Curții Constituționale, astfel încât practica judiciară invocată de avocatul inculpaților își păstrează valoarea de orientare, neavând caracter obligatoriu.

De altfel, nici jurisprudența în materie a Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este unitară, existând mai multe încheieri ale instanței supreme, pronunțate în soluționarea conflictelor negative de competență, care sunt în sensul argumentelor ce preced.

Prin recursul său, inculpatul A. M. V. a susținut, sub un prim aspect, că sentința atacată este nelegală, nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală (art.385⁹ pct.12 C. pr. pen.).

S-a susținut în acest sens, că inculpatul, persoană neștiutoare de carte, a omis într-adevăr să facă o . operațiuni de evidențiere a veniturilor realizate, dar aceasta s-a datorat culpei, iar nu intenției. Practic, nu a avut reprezentarea că ar săvârși vreo faptă penală.

O a doua critică vizează încadrarea juridică dată faptei de evaziune fiscală. Deoarece inculpata T. L., care era de jure administrator al societății ., nu știa carte, concubinul ei, recurentul inculpat A. M. V. ar putea să răspundă eventual pentru participație improprie la infracțiunea de evaziune fiscală, în condițiile art.31 alin.2 C. pen.

Printr-un al treilea motiv de recurs s-a susținut că pedeapsa aplicată recurentului inculpat este exagerată și disproporționată. Inculpații au cinci copii minori în întreținere, iar privarea de libertate a ambilor părinți ar avea pentru ei consecințe dramatice.

O altă critică are în vedere faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra problemei invocate de inculpat privind prescripția specială a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art.31 alin.2 C. pen. raportat la art.290 C. pen.

S-a arătat că în raport de momentul infracțional final 2004, termenul prevăzut de art.122 alin.1 lit.d C. pr. pen. combinat cu art.124 C. pen. era împlinit în luna mai 2012, când s-a pronunțat sentința atacată.

În fine, s-a susținut de către recurentul inculpat că este nelegală condamnarea sa pentru complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, achiziționarea de deșeuri reciclabile de la persoane juridice, fără autorizație, ca și falsificarea unor borderouri neintrând în latura obiectivă a acestei infracțiuni.

Prin recursul său, inculpata T. L. (devenită prin căsătorie cu inculpatul A. M. V., la 07.02.2013, A. M. L.) a solicitat, în principal, să se dispună achitarea sa în temeiul prevederilor art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d C. pr. pen., deoarece nu există intenția directă specifică acestei fapte.

Recurenta inculpată a mai susținut că instanța de fond nu a administrat toate probele necesare aflării adevărului (între care efectuarea unei expertize financiar contabile independente și obiective, audierea martorei Drăguțanu M., cea căreia inculpata i-a cesionat părțile sociale în octombrie 2004), astfel încât ea nu a beneficiat de un proces echitabil în sensul prevederilor art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În fine, s-a arătat că pedeapsa aplicată este greșit individualizată, fiind exagerat de severă în raport de circumstanțele personale favorabile, între care lipsa antecedentelor penale și existența a cinci copii minori aflați în întreținere.

Partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, ca reprezentantă a Statului român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului I. a susținut, prin unicul motiv de recurs, că la suma acordată, de 2.366.715 euro, urmează să se adauge „accesorii calculate până la data achitării integrale a prejudiciului”.

La termenul de judecată de la 13.03.2013, Curtea, în temeiul prevederilor art.385⁶ alin.3 C. pr. pen. a încuviințat, la solicitarea recurenților inculpați, prin apărători, administrarea următoarelor probe:

- Înscrisuri; s-au depus la dosarul cauzei, în copie, certificate de stare civilă, caracterizări de la nivelul comunității locale, acte medicale;

- Audierea martorei Drăguțanu M..

Curtea a dispus toate măsurile procedurale necesare pentru citarea martorei și eventuala ei aducere cu mandat în vederea audierii. Aceasta locuiește în Republica M. și și-a schimbat în mai multe rânduri domiciliul, astfel încât audierea sa nu a fost posibilă.

- O expertiză contabilă, având ca obiective:

a) să se stabilească dacă reprezentanții . au declarat la autoritățile fiscale veniturile realizate și obligațiile fiscale aferente în conformitate cu provederile legale în vigoare;

b) să se determine veniturile lunare realizate în perioada octombrie 2003 – octombrie 2004 de către .;

c) să se verifice documentele care se referă la cheltuielile acestei societăți comerciale în perioada octombrie 2003 – octombrie 2004 și să se stabilească dacă acestea sunt reale și deductibile fiscal;

d) să se determine sumele de bani ridicate lunar din conturile bancare ale . în perioada menționată și să se stabilească modul în care au fost utilizate aceste sume de reprezentanții societății; de asemenea, să se determine cuantumul retragerilor de numerar prin utilizarea borderourilor de achiziții de către inculpați și martorul P. G. M.;

e) să se stabilească dacă documentele utilizate de reprezentanții . pentru ridicarea de numerar din conturile bancare reflectă operațiuni comerciale reale;

f) pe baza constatărilor de la punctele a-e să se stabilească suma datorată bugetului general consolidat, dacă aceste datorii au fost achitate și diferența rămasă de plată;

g) să se stabilească veniturile și cheltuielile . în perioada octombrie 2003 – octombrie 2004, prin metoda estimării, în cazul în care o asemenea metodă de calcul este aplicabilă, iar pe baza acestor constatări să se determine suma datorată bugetului general consolidat, dacă aceste datorii au fost achitate și eventuala diferență rămasă de plată.

În ședința publică de la 27.03.2013, prin tragere la sorți a fost desemnată să efectueze lucrarea doamna expert contabil Iagamos Aritia.

Curtea a încuviințat recurenților inculpați participarea la realizarea expertizei a unui expert parte comun, domnul Ghercu M..

Concluziile expertizei, în raport de obiectivele fixate, au fost următoarele:

1. . nu a depus lunar, în perioada de referință, declarațiile „100” și „300”, care sunt obligatorii, iar cele depuse conțin sume cu erori, necorelate; societatea nu și-a achitat obligațiile către autoritățile fiscale privind declararea tuturor veniturilor realizate și obligațiile fiscale aferente în conformitate cu prevederile legale;

2 și 3. Lipsa documentelor contabile privind activitatea societății nu a permis a se răspunde la obiectivele stabilite;

4. Totalul sumelor ridicate cash de societate, prin reprezentanții săi, în perioada de referință, este de_.000 rol, iar cuantumul retragerilor de numerar prin utilizarea borderourilor de achiziții a fost de 25._ rol;

5, 6 și 7. Lipsa documentelor contabile nu a permis să se răspundă la obiectivele respective.

Examinând întregul material probator administrat pe parcursul procesului, în raport de criticile formulate, Curtea reține că toate recursurile sunt întemeiate, în limita și pentru motivele ce succed.

I. Cu privire la recursul declarat de Direcția Națională Anticorupție.

Acesta va fi admis, iar în temeiul prevederilor art.385¹⁵ pct.2 lit.d C. pr. pen. se va casa în parte sentința și, în rejudecare, se va înlătura aplicarea dispozițiilor art.12 din Legea nr.241/2005 privind decăderea inculpaților din dreptul de a fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legal ai unei societăți comerciale.

Este cert stabilit că activitatea infracțională a inculpaților s-a desfășurat în perioada octombrie 2003-2004, când această interdicție/decădere, prevăzută pentru prima oară de o lege ulterioară – nr.241/2005, nu exista în legislație și este deci, inaplicabilă.

II. Referitor la recursurile declarate de inculpații A. M. (fostă T.) L. și A. M. V..

Curtea constată că instanța de fond a stabilit în mod corect întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, respectiv complicitate la această infracțiune.

Omisiunea inculpaților, cu știință, de a evidenția veniturile realizate, în scopul cert stabilit de a se sustrage de la plata obligațiilor fiscale către stat, a fost amplu și temeinic dovedită, inclusiv prin expertiza contabilă efectuată în faza procesuală a recursului.

Susținerile recurenților inculpați în sensul că s-ar fi aflat în culpă, ori că faptele ar constitui contravenții, sunt contrazise de probatoriile administrate și cu totul neverosimile. Ei au încercat să acrediteze ideea că, deși au fost în măsură să efectueze operațiuni comerciale foarte importante, din care au obținut venituri considerabile, la nivelul sutelor de miliarde de lei vechi, „nu știau” că trebuiau să plătească taxe și impozite. Caracterul neserios al unei astfel de „apărări” este evident.

Pe de altă parte, nu poate fi primită nici solicitarea recurentului inculpat de a se schimba încadrarea juridică în sensul participației improprii la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, în condițiile în care vinovăția recurentei inculpate, sub forma intenției directe, a fost cert stabilită.

Așadar, întrunirea elementelor constitutive, obiective și subiective, ale infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată, respectiv complicitate la această faptă a fost în mod justificat reținută de către instanța de fond și urmează a fi păstrată.

În ceea ce privește existența și întinderea prejudiciului, probatoriile administrate în faza procesuală a recursului au confirmat dovezile avute în vedere de către instanța de fond, inclusiv raportul de constatare efectuat în cauză.

Ceea ce experții au putut stabili în faza recursului, care este imputabilă inculpaților, și cu înscrisurile examinate pe larg de către instanța de fond, conduce la concluzia că prejudiciul cauzat de aceștia bugetului consolidat al statului, este cel reținut prin sentință – 2.366.715 euro. Nu există niciun temei pentru ca această sumă să fie diminuată.

Recursul inculpatei A. M. (fostă T.) L. este însă întemeiat în sensul considerentelor ce succed.

Deși valoarea prejudiciului este considerabilă, Curtea apreciază că în raport de elementele de circumstanțiere personală – lipsa antecedentelor penale și mai ales existența celor cinci copii minori aflați în întreținere, rezultați din conviețuirea anterioară cu inculpatul A. M. V., cu care s-a și căsătorit, se poate ajunge la concluzia că executarea pedepsei în regim de detenție ar putea fi înlocuită printr-un alt mod de executare, mai puțin sever și restrictiv.

În acest sens, Curtea apreciază că suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe un termen de încercare de 7 ani, corespunde criteriilor instituite prin art.72 C. pen. și poate realiza scopurile educative și preventive prevăzute de lege.

Așa fiind, casându-se în parte sentința, se va dispune, în rejudecare, aplicarea prevederilor art.86¹ alin.1 și art.86² C. pen. privind suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare pe un termen de încercare de 7 ani.

În baza art.86³ alin.1 C. pen. inculpata va fi obligată ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorului de pe lângă Tribunalul I., la datele fixate de acesta;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență.

Se va atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.86⁴ C. pen.

Conform art.71 alin.5 C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se va suspenda și executarea pedepsei accesorii aplicate inculpatei.

Un motiv de recurs formulat de către inculpatul A. M. V. este de asemenea întemeiat.

Instanța de fond, deși a fost sesizată cu această problemă, a omis să observe că la data la care s-a pronunțat – 25.05.2012, se împlinise termenul de prescripție a răspunderii penale pentru infracțiunea prevăzută de art.31 alin.2 C. pen. raportat la art.290 C. pen., cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen.

În mod cert, activitatea infracțională a inculpatului a luat sfârșit în luna octombrie 2004, astfel încât termenul de 7 ani și 6 luni, stabilit de art.122 alin.1 lit.d și art.124 C. pen. se împlinise în luna aprilie 2012.

În consecință, în rejudecare, Curtea va descontopi cele două pedepse aplicate inculpatului și sporul de 3 luni închisoare, dispunând în baza art.11 pct.2 lit.b raportat la art.10 alin.1 lit.g C. pr. pen., art.122 alin.1 lit.d și art.124 C. pen., încetarea procesului penal față de inculpat, pentru infracțiunea prevăzută de art.31 alin.2 C. pen. raportat la art.290 C. pen.

În consecință, recurentul inculpat va executa pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată în baza art.26 C. pen. raportat la artz.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 C. pen. și art.13 C. pen.

Curtea apreciază că această pedeapsă a fost în mod corect individualizată și este justificată în raport de valoarea mare a prejudiciului, nesinceritatea manifestată și împrejurarea că inculpatul a mai fost implicat în activități ilicite asemănătoare.

III. În ceea ce privește recursul declarat de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală, în reprezentarea Statului român, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice I., Curtea constată că acesta este de asemenea fondat.

În mod nejustificat și fără nicio motivare, instanța de fond a stabilit în sarcina inculpaților doar obligația fiscală principală, fără a-i obliga și la majorări, penalități și dobânzi.

Așa fiind, Curtea va admite recursul și, casând în parte sentința, va obliga în rejudecare pe inculpați în solidar (în solidar și cu partea responsabilă civilmente, prin lichidator judiciar) la plata obligațiilor fiscale accesorii debitului principal de 2.366.715 euro, în echivalentul în lei la cursul BNR de la momentul plății.

Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Văzând și dispozițiile art.192 C. pr. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursurile declarate de P. DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE – DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE, partea civilă STATUL ROMÂN - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ și de inculpații A. M.( fostă T.) L. și A. M. V., împotriva sentinței penale nr.283/25.05.2012, pronunțată de Judecătoria Cornetu.

Casează în parte sentința recurată și în fond, rejudecând:

1. Conform art.86¹ alin.1 și art.86² Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată inculpatei A. M.( fostă T.) L., pe durata unui termen de încercare de 7 ani.

În baza art.86³ alin.1 Cod penal obligă inculpata ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

- să se prezinte la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorului de pe lângă Tribunalul I., la datele fixate de acesta;

- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele de existență.

Atrage atenția inculpatei asupra dispozițiilor art.86⁴ Cod penal.

Conform art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei principale, se suspendă și executarea pedepselor accesorii aplicate inculpatei.

2. Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani și 3 luni închisoare, aplicată inculpatului A. M. V., în următoarele pedepse componente:

- 6 ani închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 13 Cod penal ;

- 1 an închisoare, pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;

- sporul de 3 luni închisoare.

În baza art. 11 pct.2 lit. b raportat la art. 10 alin.1 lit. g din Codul de procedură penală, art. 122 alin.1 lit. d din Codul penal și art. 124 din același cod, cu aplicarea art. 13 din Codul penal, încetează procesul penal față de inculpatul A. M. V. pentru infracțiunea prev. de art. 31 alin. 2 Cod penal rap. la art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

Dispune ca inculpatul A. M. V. să execute pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 13 Cod penal.

3. Obligă în solidar pe inculpații T. L. și A. M. V., ambii în solidar cu partea responsabilă civilmente . - prin lichidator judiciar M. I. M., la plata către partea civilă STATUL ROMÂN - AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ a sumei de 2.366.715 euro(în lei la cursul Băncii Naționale a României din ziua plății) precum și la obligațiile fiscale accesorii (majorări, penalități și dobânzi) calculate în conformitate cu legislația fiscală, de la data scadenței obligației de plată și până la data achitării integrale a debitului principal.

4. Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 12 din Legea nr.241/2005 privind decăderea inculpaților din dreptul de a fi fondatori, administratori, directori sau reprezentanți legali ai unei societăți comerciale.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Cheltuielile judiciare, în recurs, avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.

Onorariile parțiale ale avocaților din oficiu din oficiu pentru cei 2 inculpați, în sumă de câte 75 lei, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 20.06.2013.

PREȘEDINTE,JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

V. C. A. A. L. C.

Proces-verbal

pentru jud. C. L. aflată în C.O.

semnează, PREȘEDINTE COMPLET,

GREFIER,

M. C.

Red. C.V.

Dact. A.L. 2 ex./18.07.2013

Jud. Cornetu – jud.: M. N.C.

← Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine....		Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 558/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Furtul. Art.208 C.p.. Decizia nr. 555/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 114/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 2455/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Decizia nr. 854/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup. Legea 39/2003 art. 7. Decizia nr. 1020/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI