Omorul calificat. Art.189 NCP. Decizia nr. 53/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 53/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 20-01-2016 în dosarul nr. 53/2016
Acesta nu este document finalizat
Cod ECLI ECLI:RO:CABUC:2016:004._
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 53/A
Ședința publică din 20.01.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – L. C. C.
JUDECĂTOR – G. C.
GREFIER – E. L. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror S. M..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect apelul declarat de inculpatul N. G. împotriva sentinței penale nr. 213/06.11.2015 pronunțată de Tribunalul I.-secția penală în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul-inculpat N. G., în stare de arest și asistat de apărător desemnat din oficiu avocat M. A. cu delegație la fila nr. 8 din dosar și de apărător ales avocat P. L. cu împuternicire avocațială la fila nr. 20 din dosar, lipsind intimatul-parte civilă S. U. de Urgență București și intimatul-parte vătămată N. F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia act de încetarea delegației apărătorului desemnat din oficiu al apelantului-inculpat.
Apărătorul ales al apelantului-inculpat N. G. depune la dosar motivele de apel și solicită acordarea unui termen în vederea încheierii unui acord de mediere cu privire la latura penală a cauzei.
Având în vedere că martor ocular este un minor care avea 9 ani la data audierii și considerând că declarația luată acestuia s-a realizat în condiții de nelegalitate, solicită reaudierea minorului, în condițiile de legalitate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea probei solicitate de apărătorul ales al apelantului-inculpat întrucât acesta și-a însușit toate probele administrate la urmărire penală. Nu au fost aplicate dispozițiile art. 396 alin. 10 C.p.p. deoarece pedeapsa prevăzută de lege este detenția pe viață dar inculpatul a fost judecat în procedura simplificată și orice alte probatorii pot fi formulate doar în circumstanțiere.
Apărătorul ales al apelantului-inculpat N. G. precizează că Ministerul Public s-a pronunțat în sentință că procedura simplificată nu este aplicabilă în acest caz dar părțile, prin apărător ales, au invocat aspectul că nu contestă probele administrate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că procedura prevede posibilitatea ca inculpatul să recunoască probele de la urmărire penală și să nu mai fie administrate alte probe chiar și în situația în care reducerea cu 1/3 nu este posibilă datorită faptului că este prevăzută de lege pedeapsa detenției pe viață.
Precizează că, în ceea ce privește probele, inculpatul le-a recunoscut și le-a însușit.
Curtea, deliberând, respinge cererea de probatorii formulată de apărătorul ales al apelantului-inculpat N. G. considerând că audierea martorului este inutilă soluționării cauzei.
Apelantul-inculpat N. G., la interpelarea instanței, arată că nu dorește să dea declarație în fața Curții de Apel București și că își menține depozițiile anterioare.
Nefiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al apelantului-inculpat N. G. apreciază că instanța, din oficiu, ar fi trebuit să sesizeze că în cauză martor ocular principal este minorul a cărui declarație a fost luată în condiții de nelegalitate, fără să fie asistat de persoane autorizate.
Cu privire la netemeinicia hotărârii, solicită să se observe că instanța de fond nu a ținut cont, în opinia sa, de pledoaria apărătorului ales care a adus, pe baza probelor de la dosar, argumente pentru circumstanțe atenuante având în vedere art. 75 alin. 1 Cod penal.
Partea vătămată l-a provocat pe inculpat prin mânuirea unui cuțit, iar starea de ebrietate avansată în care aceasta se afla consideră că este o explicație pentru ceea ce s-a întâmplat ulterior. Acest aspect ar putea fi reținut de instanță în aplicarea dispozițiilor art. 75 alin. 1 lit. a Cod penal.
Apreciază că poate fi aplicat și alin. 2 în sensul că inculpatul a încercat să îi acorde părții vătămate primul ajutor și a chemat salvarea.
Mai arată că inculpatul a recunoscut, iar în rechizitoriu se reține că acesta a avut un comportament sincer și solicită admiterea apelului, desființarea hotărârii, reindividualizarea și reducerea pedepsei sub minimul special prin aplicarea circumstanțelor atenuante.
Reprezentantul Ministerului Public învederează că minorul nu a fost audiat ca o consecință a dispozițiilor art. 374 alin. 7, 375 alin. 1 și 377 C.p.p iar faptul că victima consumase alcool nu justifică atitudinea inculpatului.
Apreciază că nu se poate aplica circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. 2 Cod penal și solicită respingerea apelului ca nefondat.
Apelantul-inculpat N. G., având ultimul cuvânt, solicită să fie avuți în vedere anii pe care i-a petrecut cu persoana respectivă pentru copil și arată că nu a fost nimic premeditat, că pe moment nu a văzut că este rănit iar ulterior i-a acordat primul ajutor.
Mai arată că persoana vătămată consuma alcool, provoca scandal și că regretă.
CURTEA
Asupra apelului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr.213/F din 06.11.2015, pronunțată de Tribunalul I. – Secția penală, în baza art. 32 alin. 1 Cod penal rap. la art. 188 – 189 alin. 1 lit. e) Cod penal cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal și art. 79 alin. 3 Cod penal a fost condamnat inculpatul N. G. la pedeapsa de 8 ani închisoare.
În baza art. 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal s-a interzis exercitarea, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, a dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
În baza art. 65 alin. 1 – 66 alin. 1 lit. a) și b) Cod penal s-a interzis exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre.
În baza art. 399 alin. 1 Cod de procedură penală a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 72 Cod penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive de la 22.03.2015 până la zi.
A fost admisă acțiune civilă formulată de partea civilă S. U. de Urgență București și a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 19.717,64 lei, precum și la plata dobânzii legale aferente acestei sume pe perioada cuprinsă între data rămânerii definitive a sentinței și data la care se va achita debitul.
S-a luat act că persoana vătămată N. F. nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.
În baza art. 112 alin. 1 lit. b) Cod penal s-a dispus confiscarea corpului delict – cuțitul folosit la săvârșirea infracțiunii, depus la camera de corpuri delicte a I.P.J. I., conform procesului – verbal de cercetare la fața locului întocmit la data de 22.03.2015.
În baza art. 7 alin. 1 raportat la art. 4 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 76/2008 s-a dispus prelevarea de la inculpat a probelor biologice în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.
În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3.500 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Tribunalul a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 21.03.2015, orele 19:27, Dispeceratul I.P.J. I. a fost sesizat de către L. D., prin apel la SUNAU 112 cu privire la faptul că în ., ., jud. I., a avut loc un scandal în familie.
Agenții de poliție din cadrul P.P. Cornetu, N. I. și M. F. s-au deplasat la fața locului unde au constatat că la poarta imobilului se afla un echipaj din cadrul SMURD, care le-a relatat că în imobil se află o persoană de sex feminin ce prezintă plăgi de înțepături de cuțit, sângerând abundent în zona gâtului. În interiorul imobilului a fost găsit inculpatul N. G., care a declarat verbal că este soțul persoanei agresate N. F., iar în urma unui conflict spontan acesta a lovit-o de mai multe ori cu un cuțit. Victima N. F. a fost internată la S.U.U.B. cu diagnosticul agresiune multiple plăgi prin înjunghiere (supracervical stâng 1/3 medie, torace posterior stâng, sân stâng, braț stâng X2).
La data de 02.04.2015 a fost audiată persoana vătămată N. F., care a arătat că la data de 21.03.2015, pe fondul unor discuții contradictorii și a consumului de alcool a fost lovită de mai multe ori cu un cuțit de bucătărie de către inculpat, acesta tăindu-se la deget în timp ce gesticula, după ce anterior o lovi-se cu palma.
Astfel, aflându-se în bucătărie, tăind niște cartofi cu un cuțit, a fost atacată de inculpat, care s-a tăiat în cuțitul pe care îl ținea în mână persoana vătămată, ulterior, amenințând-o că o va omorî.
După aceasta, persoana vătămată N. F. s-a refugiat la baie, iar inculpatul a lovit ușa de la baie din exterior și a continuat să o amenințe cu moartea. La un moment dat, persoana vătămată N. F. a deschis ușa de la baie și a ieșit pe hol unde a fost lovită de inculpat cu cuțitul, pe care îl luase din bucătărie, de mai multe ori în zona gâtului, spatelui și pieptului, aceasta căzând pe covorul din hol.
Ulterior inculpatul a luat-o pe brațe și a dus-o în baie unde i-a spălat rănile și le-a presat cu un prosop pentru a nu mai pierde sânge. În acest timp a strigat către martora N. A. E., fiica lor, să sune la cealaltă fiică mai mare a persoanei vătămate, pentru a chema o ambulanță, lucru care s-a și întâmplat.
Martora D. I. L. a declarat că în trecut mama sa s-a prezentat de mai multe ori la SML I., pentru a fi examinată, în urma unor lovituri primite de al sotul său, inculpatul N. G., dar aceasta nu a formulat plângeri penale, rezultând o relație tensionată între cei doi soți.
Referitor la cele întâmplate în data de 21.03.2015, aceasta a arătat că a fost sunată de mama sa, în jurul orelor 17:00, care i-a relatat că inculpatul este sub influența băuturilor alcoolice și că nu se mai înțelege cu el.
Ulterior, în jurul orelor 19:00, martora D. I. L. a fost sunată de martora N. A. E., sora sa mai mică, care i-a spus să sune și să solicite o ambulanță, deoarece tatăl său a omorât-o pe mama sa, care nu se mai poate ridica de jos, pe fundal auzind vocea inculpatului care striga ”am omorât-o, am omorât-o”.
După ce a apelat la SUNAU 112, martora D. I. L. a apelat-o pe sora sa, care i-a relatat că ”tati a dus-o pe mami la baie, că-i curge sânge rău și vrea să o spele”. Ambulanța solicitată a ajuns la fața locului și i-a acordat îngrijiri medicale victimei, transportând-o la S. de Urgență U. București, unde a rămas internată.
În declarația sa din 08.04.2015, martora N. A. E., fiica inculpatului și a părții vătămate, în vârstă de 9 ani, a arătat că la data de 21.03.2015 în jurul orelor 19:00 se afla la domiciliu, în bucătărie, împreună cu părinții săi, unde mama sa gătea ceva. La un moment dat părinții au început să se certe, după care inculpatul a fost tăiat de persoana vătămată N. F. la un deget cu cuțitul pe care îl folosea în bucătărie, deoarece inculpatul se apropiase de aceasta amenințând-o. Inculpatul a deposedat-o pe persoana vătămată N. F. de cuțit, moment în care aceasta a fugit în baie, fiica acestora mergând în dormitorul părinților de lângă baie. Inculpatul a strigat să deschidă ușa de la baie că o va sparge, ulterior mergând spre bucătărie, moment în care persoana vătămată N. F. a ieșit din baie pe hol, unde a fost atacată de inculpat.
Martora N. A. E. a declarat că a văzut cum persoana vătămată N. F. a fost lovită cu cuțitul de mai multe ori, acesteia făcându-i-se rău și căzând. Ulterior inculpatul a dus-o la baie și a spălat-o, tamponându-i rănile, solicitându-i martorei N. A. E. să sune la sora sa mai mare și să-i spună să sune la 112 pentru a chema o ambulanță, lucru pe care aceasta l-a și făcut. După aproximativ 10 minute a sosit la fața locului o ambulanță, care i-au acordat îngrijiri părții vătămate N. F..
Instanța de fond a avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces-verbal de sesizare din oficiu; proces–verbal de cercetare la fața locului împreună cu planșa fotografică anexă; declarația inculpatului; declarația suspectului; declarații martori D. I. L., N. A. E., N. V., S. A. Ș.; proces-verbal de examinare fizică a inculpatului, însoțit de planșa fotografică; acte medicale; proces-verbal de reconstituire; proces-verbal de examinare fizică; declarație persoană vătămată N. F.; fișă de constatări preliminare emisă de I.N.M.L.”M. Minovici” (concluzii provizorii medico-legale); raport de expertiză medico-legală; raport de constatare criminalistică.
Tribunalul a constatat că, în drept, fapta inculpatului N. G., persoană cunoscută cu antecedente penale fiind condamnat anterior pentru tentativă la omor (conform cazierului judiciar depus la filele 84 – 85 DUP), care la data de 21.03.2015, aflându-se la domiciliul său din ., ., jud. I., a lovit-o în mod repetat (de 5 ori) cu un cuțit de bucătărie pe soția sa N. F., aceasta fiind transportată la S. de Urgență U. București unde a fost internată cu diagnosticul multiple plăgi înjunghiate supracervical stâng 1/3 medie, torace posterior stâng, sân stâng, braț stâng-două plăgi, suferind leziuni traumatice care au necesitat circa 30 (treizeci) de zile de îngrijiri medicale și i-au pus în primejdie viața, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tentativă de omor calificat, săvârșită asupra unui membru de familie, prevăzută de art. 32 alin.1 Cod penal rap. la art. 188 - 189 alin. 1 lit. e) Cod penal cu aplic. art. 199 alin.1 Cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicată inculpatului, instanța de fond a ținut seama de criteriile prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea ridicată a infracțiunii săvârșite, împrejurările și modul de comiterea a acesteia, natura și gravitatea rezultatului produs – punerea în primejdie a vieții victimei, circumstanțele personale ale inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale și care în cursul urmăririi penale a avut o atitudine sinceră referitor la infracțiunea săvârșită.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul N. G. invocând, în esență, următoarele motive:
- nelegala aplicare a art. 374 alin. 7 din Codul de procedură penală, chiar dacă această solicitare a venit din partea apărării, în condițiile în care instanța de fond trebuia să constate din oficiu că singurul martor ocular a fost audiat cu încălcarea dispozițiilor legale;
- nereținerea circumstanțelor atenuante prev. de art. 75 alin. 1 lit. a și alin. 2 din Codul penal.
Curtea, verificând sentința atacată, pe baza materialului probator aflat la dosar, în raport cu motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate de apelant, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) N.C. proc. pen. –constată următoarele:
Materialul probator a fost corect evaluat de către prima instanță, sub aspectul situației de fapt, încadrării juridice și al vinovăției inculpatului, rezultând indubitabil că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat, concluziile pertinente ale judecătorului fondului fiind pe larg expuse în considerentele sentinței, pe care Curtea și le însușește în întregime, nefiind astfel cazul de a le mai relua.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu intenție directă, prevăzând rezultatul faptei sale, respectiv moartea victimei N. F. și urmărind producerea lui, având în vedere obiectul întrebuințat pentru atac, zona vitală în care au fost aplicate loviturile și leziunile suferite de victimă.
Nu se poate reține circumstanța atenuată a provocării, prev. de art.75 alin. 1 lit. a Cod penal, neexistând probe care să confirme că victima a avut o conduită de natură a produce în psihicul inculpatului o stare de tensiune care să justifice violența deosebită cu care acesta a acționat.
În ceea ce privește critica referitoare la nelegalitatea administrării unei probe în cursul urmăririi penale( audierea în calitate de martor a minorei N. A. E.) , Curtea reține că prin încheierea din data de 22. 06. 2015, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, după rămânerea definitivă a acestei soluții nemaiexistând nici un temei legal în baza căruia inculpatul să poată ridica cereri ori excepții referitoare la aspecte deja analizate în camera preliminară.
Deoarece probele administrate în cursul urmăririi penale nu au fost contestate de către părți, astfel cum rezultă din încheierea de ședință din data de 22. 10. 2015, conform art. 374 alin. 7 din Codul de procedură penală aceste probe nu au fost readministrate în faza cercetării judecătorești, fiind însă puse în dezbaterea contradictorie a părților și procurorului și avute în vedere de prima instanță la deliberare.
Prin urmare, în condițiile în care s-a apreciat în mod just de către prima instanță că nu este necesară administrarea din oficiu a probelor sus – menționate, Curtea nu socotește necesar să mai insiste asupra caracterului evident neîntemeiat al susținerilor apelantului inculpat potrivit cărora aplicarea dispozițiilor art. 374 alin. 7 din Codul de procedură penală este nelegală.
În final, fără a relua argumentele evocate în considerentele sentinței, instanța de apel se rezumă a sublinia că pedeapsa aplicată în cauză satisface cerințele unei juste individualizări, conform criteriilor prevăzute de art. 72 din C.pen.1969, ținând seama de modalitatea și împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, rezultatul produs, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului, solicitarea acestuia de a se reține circumstanța atenuantă prev. de art. 75 alin. 2 din Codul penal fiind vădit nefondată.
Față de considerentele expuse, în temeiul art.421 alin.1 lit.b C. pr. pen.,Curtea va respingeca nefondat apelul, iar în baza art. 275 alin.2 din Codul de procedură penală, va obliga apelantul inculpat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Conform art. 422 din Codul de procedură penală, va computa prevenția inculpatului, de la 22.03.2015 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul N. G. împotriva sentinței penale nr. 213/06.11.2015 pronunțată de Tribunalul I.-secția penală în dosarul nr._ .
Deduce prevenția inculpatului, de la 22.03.2015 la zi.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei reprezentând cheltuieli judiciare, în apel, avansate de stat, din care onorariul parțial al avocatului din oficiu, de 100 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 20.01.2016.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
L. C. C. G. C.
GREFIER,
E. L. N.
red. L.C.C.
dact. A.L. 2 ex.
T. I. – Secția penală – jud.: P. R.
| ← Traficul de influenţă. Art.291 NCP. Decizia nr. 87/2016.... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 301/2016. Curtea... → |
|---|








