Spălare de bani. Legea 656/2002 art. 23. Decizia nr. 1542/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1542/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2014 în dosarul nr. 1542/2014
DOSAR NR._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1542
Ședința publică din data de 09 decembrie2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. N.
JUDECĂTOR: A. B. R.
GREFIER: A. P.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror D. F..
Pe rol se află pronunțarea asupra APELURILOR declarate de apelanții – inculpați O. E. I. și U. L. împotriva sentinței penale nr. 997/10.12.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția I a Penală în dosarul nr._ .
Dezbaterile care au avut loc în ședința publică din data de 25.11.2014 au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a stabilit termen în vederea pronunțării la data de 09.12.2014, dată la care a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor penale de față, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.997 din 10.12.2013 pronunțată în dosarul nr_, Tribunalul București - Secția I a Penală a hotărât, în baza art.334 Cod procedură penală schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul O. E. I. din infracțiunile de evaziune fiscală, faptă prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și spălare a banilor, faptă prev. de art. 23 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în infracțiunile evaziune fiscală, faptă prev. de art.9 alin.1 lit.c, alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și spălare de bani, faptă prev. de art.23 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (în prezent, art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr.702/12.10.2012, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal), în final cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În baza art.9 alin.1 lit.c, alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art. 41 alin.2 Cod penal și art.13 alin.1 Cod penal a fost condamnat inculpatul O. E. I. (fiul lui C. și S. - G., născut la data de 19.07.1979 în mun. T. M., Jud. Teleorman, cu domiciliul în București, ., ., etaj 8, apt.49, sector 2, posesor C.I. . nr._, CNP_, studii superioare, angajat ca „analist servicii client” la S.C. Novensys Corporation S.R.L., căsătorit, un copil minor în întreținere, fără antecedente penale), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată. În baza art.65 C.pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art.64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.23 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (în prezent, în noua numerotare a Legii - art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr. 702 din 12.10.2012, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal) a fot condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată. În baza art.71 alin.1 C.pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art.64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a C.pen., art.34 lit.b C.pen. și art.35 C.pen. au fost contopite pedepsele, inculpatului O. E. I. dându-i-se spre executare, în final, pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultante. În baza art.71 alin.1 C.pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art.64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului O. E. I. perioada reținerii de 24 de ore, din data de 14.05.2012.
În baza art.334 Cod procedură penală, a fost schimbată încadrarea juridică pentru inculpatul U. L. din infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art.26 Cod penal rap. la art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și spălare a banilor, faptă prev. de art.23 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal în infracțiunile de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art.9 alin.1 lit.c, alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și spălare a banilor în formă continuată, faptă prev. de art.23 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (în prezent, art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr.702/12.10.2012, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal), în final cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal.
În baza art.26 Cod penal rap. la art.9 alin.1 lit.c, alin.2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și art.13 alin.1 Cod penal a fost condamnat inculpatul U. L. (fiul lui V. și L., născut la data de 11.06.1979, în ., cu domiciliul în București, Șoș. A., nr.108, . 1, etaj 6, apt. 42, sector 5 și fără forme legale în ., ., județul I., posesor al CI ., numărul_, CNP_, studii – 10 clase, ocupație – vatman RATB, divorțat, cu doi copii minori în întreținere, fără antecedente penale), la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. În baza art.65 C.pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.23 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (în prezent, în noua numerotare a Legii - art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr. 702 din 12.10.2012, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal) a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată. În baza art.71 alin.1 C.pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art.64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a C.pen., art.34 lit.b C.pen. și art.35 C.pen. au fost contopite pedepsele, inculpatului U. L. dându-i-se spre executare. în final, pedeapsa cea mai grea de 4 (patru) ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei principale rezultante. În baza art.71 alin.1 C.pen. i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale rezultante.
În baza art.88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului U. L. perioada reținerii de 24 de ore, din data de 14.05.2012.
În baza art.26 Cod penal rap. la art.9 alin.1 lit.c din Legea nr. 241/2005, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul U. C. A. (fiul lui V. și L., născut la data de 09.01.1978, în .. G., cu domiciliul în ., ., județul I., posesor al CI ., numărul_, CNP_, studii – 8 clase, ocupație – vopsitor auto, angajat la S.C. Top L. Auto S.R.L., divorțat, un copil minor în întreținere, fără antecedente penale), la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată. În baza art.65 C.pen. i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale. În baza art.71 alin.1 C.pen. i-au fost aplicate inculpatului pedepsele accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a, lit.b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.861 și art.862 Cod penal a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului U. C. A. pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare, a fost suspendată executarea pedepselor accesorii.
Pe durata termenului de încercare inculpatul a fost obligat să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate de Serviciu, la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul I.; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În baza art.863 alin.1 lit.b Cod penal i s-a impus inculpatului obligația de a nu schimba domiciliul sau reședința avută decât cu încuviințarea instanței.
I s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.864 Cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.
S-a constatat că inculpatul U. C. A. a fost reținut 24 de ore, la data de 14.05.2012.
A fost menținută față de inculpații O. E. I., U. L. și U. C. A., până la rămânerea definitivă a hotărârii, măsura obligării de a nu părăsi țara luată prin încheierea instanței din data de 07.01.2013.
În baza art.346 alin.1 C.pr.pen. rap. la art.14 C.pr.pen. a fost admisă acțiunea civilă promovată în cauză de partea civilă Agenția Națională de Administrare Fiscală și au fost obligați în solidar inculpații O. E. I., U. L. și U. C. A. (acesta din urmă în limita sumei de 171.920 lei) - pe U. L. în solidar cu părțile responsabile civilmente S.C. Danliv Concept Construct S.R.L.(în limita sumei de 1.207.610,40 lei), S.C. Unprim Autoproiect S.R.L.( în limita sumei de 171.920 lei) și C.F.C.G. Colect Clean S.R.L.(în limita sumei de 461.862,1312 lei) iar pe U. C. A. în solidar cu partea responsabilă civilmente S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. - în limita sumei de 171.920 lei - la plata sumei de 1.841.392,53 lei reprezentând prejudiciul cauzat bugetului de stat – impozit pe profit și TVA – la care se adaugă și plata obligațiilor fiscale accesorii prevăzute de legislația fiscală.
În baza art.11 din Legea nr.241/2005 cu referire la art.163 C.pr.pen. s-a dispus instituirea în favoarea părții civile a unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpaților U. L. și U. C. A. și ale părților responsabile civilmente S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. și C.F.C.G. Colect Clean S.R.L., după cum urmează:
- până la concurența sumei de 1.841.392,53 lei și a accesoriilor prevăzute de legislația fiscală, asupra bunurilor inculpatului U. L.;
- până la concurența sumei de 171.920 lei și a accesoriilor prevăzute de legislația fiscală, asupra bunurilor inculpatului U. C. A.;
- până la concurența sumei de 171.920 lei și a accesoriilor prevăzute de legislația fiscală, asupra bunurilor părții responsabile civilmente S.C. Unprim Autoproiect S.R.L.;
- până la concurența sumei de 1.207.610,40 lei și a accesoriilor prevăzute de legislația fiscală, asupra bunurilor părții responsabile civilmente S.C. Danliv Concept Construct S.R.L.;
- până la concurența sumei de 461.862,1312 lei și a accesoriilor prevăzute de legislația fiscală, asupra bunurilor părții responsabile civilmente C.F.C.G. Colect Clean S.R.L.
Au fost menținute măsurile asiguratorii instituite prin ordonanța cu nr. 53/P/2012 din 20.02.2012, modificată în parte, ca urmare a admiterii cererii de ridicare a sechestrului formulată de inculpatul O. E. I., prin ordonanța cu același număr din data de 05.12.2012, act prin care s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii instituită asupra imobilului din București, ., ., ., numai cu privire la cota parte deținută de numitul O. C. iar în baza art.11 din Legea nr.241/2005 cu referire la art.163 C.pr.pen. s-a dispus instituirea în favoarea părții civile a unui sechestru asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile intrate în patrimoniul inculpatului O. E. I. după instituirea măsurilor asigurătorii prin ordonanța cu nr.53/P/2012 din 20.02.2012 dată de P. de pe lângă Tribunalul București, până la concurența sumei de 1.841.392,53 lei și a accesoriilor prevăzute de legislația fiscală.
Pentru a hotărî astfel, analizând probele administrate în cauză în faza de urmărire penală și în cursul judecății, instanța a reținut următoarele:
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul de urmărire penală și relațiilor puse la dispoziția instanței de ONRC, .., cu sediul declarat în București, ., ., etaj 8, ., a fost înregistrată la O.R.C. sub nr. J40/5782/23.04.2003 la data de 29.09.2003, având cod unic de înregistrare RO15393021. Obiectul principal de activitate al societății l-a constituit: “comerț cu ridicata al calculatoarelor, echipamentelor periferice si software-ului, având cod CAEN 4651, asociații societății fiind inculpatul O. E. I., care deținea 9 părți sociale, în valoare de 20 lei fiecare parte sociala, reprezentând 90% din întregul capital social și O. I. V., cu o parte sociala, în valoare de 20 lei, reprezentând 10% din întreg capitalul social. Administratorul societății a fost inculpatul O. E. I..
În perioada avută în vedere la trimiterea în judecată a inculpaților în cauza de față ., reprezentată de inculpatul O. E. I., în calitate de prestator, a încheiat un număr de 19 contracte de prestări servicii cu S.C. FINANCO CONSULTING S.R.L., S.C. EASTLAND CONSULTING GROUP S.R.L., S.C. SUNGRAD SYSTEMS S.R.L., S.C. ROMANIAN SOFT COMPANY S.R.L., S.C. ERVAS SMART SERVICE S.R.L., S.C. C&D INDUSTRIES S.R.L., S.C. E-FACTOR SOLUTIONS S.R.L., S.C. BITMOND SOFTWARE S.R.L., S.C. CEPECA CONSULTING CENTER S.R.L., S.C. TEAMNET INTERNATIONAL S.A. și S.C. SIGLUS POINT S.R.L, în baza cărora a încasat pentru prestațiile efectuate suma totală de 5.972.002 lei, inclusiv TVA.
Din înscrisurile existente la dosarul de urmărire penală rezultă că serviciile contractate de .., în calitate de prestator, cu societățile comerciale menționate mai înainte au fost subcontractate doar formal de societatea reprezentată de inculpat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L., S.C. UNPRIM AUTOPROIECT S.R.L. și S.C. CFCG COLECT CLEAN S.R.L., după cum urmează:
1. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. FINACO CONSULTING S.R.L. – prin Tenea I. B. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 8/ 20.01.2011, în valoare de 1.210.000 lei, fără TVA, obiectul contractului fiind același ca și contractul nr. 93/24.01.2011 încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L., în valoare de 192.000 lei, fără TVA .
2. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. EASTLAND CONSULTING GROUP S.R.L. – prin V. G. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 43/27.01.2011, în valoare de 15.654 euro, având același obiect ca și contractul nr. 44/10.02.2011, în valoare de 14.000 euro, încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L.
3. .., în calitate de prestator a încheiat cu S.C. SUNGARD SYSTEMS S.R.L. – prin V. N. - în calitate de beneficiar contractul nr. 38/ 23.02.2011, în valoare de 248.400 lei fără TVA, contract care are același obiect ca și contractul nr. 75/28.02.2011, în valoare de 233.065 lei, fără TVA, încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L. Prestarea de servicii este certificată de beneficiarul final prin încheierea procesului verbal de acceptanta din data de 28.04.2011 .
4. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. ROMANIAN SOFT COMPANY S.R.L. – prin D. Gatlan - în calitate de beneficiar, contractul nr. 389/01.03.2011, în valoare de 66.000 lei fără TVA, care are același obiect ca și contractul nr. 102/06.03.2011, în valoare de 64.000 lei, încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L. Prestarea de servicii este certificată de beneficiarul final prin încheierea procesului verbal de recepție din data de 16.08.2011 .
5. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. ERVAS SMART SERVICES S.R.L. – prin V. N. - contractul nr. 45/11.04.2011 in valoare de 1.868.542 lei fără TVA, care are același obiect ca si contractul nr. 49/ 14.04.2011 în valoare de 1.605.000 lei fără TVA, încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L. Prestarea de servicii este certificata de beneficiarul final prin încheierea proceselor verbale de acceptanta din data de 02.09.2011 și 21.10.2011.
6. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. C&D INDUSTRIES S.R.L. – prin C. D. S. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 51/12.05.2011 in valoare de 155.000 lei fără TVA, care are același obiect ca si contractul nr. 52/16.05.2011 în valoare de 150.000 lei fără TVA, încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L.
7. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. E-FACTOR SOLUTIONS S.R.L. – prin A. R. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 46/ 10.05.2011 in valoare de 295.000 lei fără TVA, care are același obiect ca si contractual nr. 57/20.05.2011 în valoare de 280.500 lei, încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L. Prestarea de servicii este certificata de beneficiarul final prin încheierea proceselor verbale de punere în funcțiune din data de 10.06.2011, 16.06.2011 si 20.06.2011.
8. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. E-FACTOR SOLUTIONS S.R.L. - prin A. R. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 54/ 14.06.2011 în valoare de 100.000 lei fără TVA, care are același obiect ca si contractul nr. 118/17.06.2011, în valoare de 95.000 lei fără TVA, încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L.
9. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. BITMOND SOFTWARE S.R.L. – prin A. Sindile - în calitate de beneficiar, contractul nr. 55/ 27.06.2011 in valoare de 120.000 lei fără TVA, care are același obiect ca si contractual nr. 121/30.06.2011 în valoare de 116.500 lei fără TVA, încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L. Prestarea de servicii este certificata de beneficiarul final prin încheierea procesului verbal de acceptanta din data de 03.10.2011.
10. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. E-FACTOR SOLUTIONS S.R.L. - prin A. R. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 258/ 01.07.2011 in valoare de 100.000 lei fără TVA, care are obiect asemănător cu contractul nr. 72/05.07.2011 în valoare de 97.000 lei fără TVA, încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L.- contractul vizând instalarea, configurarea de servere.
11. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. ROMANIAN SOFT COMPANY S.R.L. – prin D. Gatlan - în calitate de beneficiar, contractul nr. 1130/02.08.2011 în valoare de 129.280 lei fără TVA, care are obiect asemănător cu contractul nr. 135/05.08.2011 in valoare de 125.000 lei fără TVA, încheiat cu S.C. DANLIV CONCEPT CONSTRUCT S.R.L. Prestarea de servicii este certificata de beneficiarul final prin încheierea procesului verbal de recepție din data de 23.09.2011.
12. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. CEPECA CONSULTING CENTER S.R.L. – prin L. A. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 26/09.08.2010 în valoare de 430.000 lei fără TVA, care are obiect asemănător cu contractul nr. 27/10.08.2010 în valoare de 419.850 lei fără TVA, încheiat cu S.C. CFCG COLECT CLEAN S.R.L. Prestarea de servicii este certificata de beneficiarul final prin încheierea procesului verbal de acceptanta din data de 14.02.2011 .
13. .. în calitate de prestator încheie cu S.C. TEAMNET INTERNATIONAL S.A. – prin B. P. - în calitate de beneficiar, contractul nr. ORC716/21.12.2009 în valoare de 38.868 Euro fără TVA si contractul nr. ORC717/21.12.2009 în valoare de 40.746 Euro fără TVA, care au obiect asemănător cu contractul nr. 31/14.09.2010 in valoare de 134.630,32 lei fără TVA, încheiat cu S.C. CFCG COLECT CLEAN S.R.L.
14. .. în calitate de prestator încheie cu S.C. CEPECA CONSULTING CENTER S.R.L. – prin L. A. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 29/04.10.2010 în valoare de 399.677,40 lei fără TVA, care are obiect asemănător cu contractul nr. 148/06.10.2010 în valoare de 396.500 lei fără TVA, încheiat cu S.C. CFCG COLECT CLEAN S.R.L. Prestarea de servicii este certificata de beneficiarul final prin încheierea procesului verbal de acceptanta din data de 28.04.2011.
15. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. ROMANIAN SOFT COMPANY S.R.L. – prin D. Gatlan - în calitate de beneficiar, contractul nr. 35/03.01.2011 în valoare 22.500 lei fără TVA, care are obiect asemănător cu contractul nr. 102/05.01.2011 în valoare de 21.500 lei fără TVA încheiat cu S.C. CFCG COLECT CLEAN S.R.L. Prestarea de servicii este certificata de beneficiarul final prin încheierea procesului verbal de acceptanta din data de 07.02.2011.
16. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. SUNGARD SYSTEMS S.R.L. – prin V. N. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 36/ 25.01.2011 in valoare de 245.500 lei fără TVA, care are obiect asemănător cu contractual nr. 40/07.01.2011 în valoare de 182.175 lei fără TVA încheiat cu S.C. CFCG COLECT CLEAN S.R.L. Prestarea de servicii este certificata de beneficiarul final prin încheierea proceselor verbale de acceptanta din data de 09.02.2011 și 15.03.2011 .
17. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. ERVANS SERVICES S.R.L. în calitate de beneficiar, contractual nr. 45/ 11.04.2011 în valoare de 1.868.542 lei fără TVA, care are obiect asemănător cu contractul nr. 122/22.07.2011, în valoare de 214.000 lei fără TVA încheiat cu S.C. UNPRIM AUTOPROIECT S.R.L.
18. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. CEPECA CONSULTING CENTER S.R.L. – prin L. A. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 50/10.05.2011 în valoare de 161.290,32 lei fără TVA, care are obiect asemănător cu contractul nr. 114/12.05.2011 în valoare de 158.000 lei fără TVA încheiat cu S.C. UNPRIM AUTOPROIECT S.R.L.
19. .. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. SIGLUS POINT S.R.L.- prin D. M. A. - în calitate de beneficiar, contractul nr. 60/ 17.08.2011 în valoare de 60.387 lei fără TVA, care are obiect asemănător cu contractul nr. 127/19.08.2011 în valoare de 57.800 lei fără TVA încheiat cu S.C. UNPRIM AUTOPROIECT S.R.L. Prestarea de servicii este certificată de beneficiarul final prin încheierea procesului verbal de acceptanta din data de 22.03.2011 .
Cu privire la societățile cu care a subcontractat inculpatul O. E. I. prin .., din înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală precum și din relațiile furnizate instanței de ONRC, Tribunalul a reținut următoarele aspecte:
1. S.C. Danliv Concept Construct S.R.L. a fost înregistrata la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/_/24.12.2010, cu ultimul sediu declarat în București, Șoseaua M. B., nr. 311-313, ., etaj 3, ., având cod unic de înregistrare_, avându-l ca administrator și asociat unic pe inculpatul U. L.. Obiectul principal de activitate al societății îl constituia: “comerț cu ridicata al materialului lemnos și al materialelor de construcții si echipamente sanitare”, având cod CAEN 4673, societatea având și alte 227 activități secundare, conform certificatului constatator de la Oficiul Registrului Comerțului. Societatea nu figura cu puncte de lucru.
2. S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. cu sediul declarat în București, Șoseaua C., nr. 4, ., sector 2, a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/4752/15.11.2010, având cod unic de înregistrare RO28359102, iar ca administrator și asociat unic pe inculpatul U. C. A.. Obiectul principal de activitate al societății îl constituia: “comerț cu ridicata al materialului lemnos si al materialelor de construcții și echipamentelor sanitare”, având cod CAEN 4673, societatea având și alte 227 activități secundare, conform Certificatului Constatator de la Oficiul Registrului Comerțul și nu figura cu puncte de lucru.
3. S.C. CFCG Colect Clean S.R.L., cu sediul declarat în București, Șoseaua C., nr. 4, ., ., a fost înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub nr. J40/7883/19.08.2010, având cod unic de înregistrare_, iar ca administrator de drept pe numitul C. F.-I.. Din verificările și cercetările efectuate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești a rezultat că activitatea societății a fost condusă, în fapt, de inculpatul U. L.. Obiectul principal de activitate al societății menționate îl constituia: “comerț cu ridicata al deșeurilor și resturilor”, având cod CAEN 4677, societatea având și alte 232 activități secundare, conform Certificatului Constatator de la Oficiul Registrului Comerțului și nu figura cu puncte de lucru.
Inculpatul O. E. I. a arătat în declarația dată în fața instanței că în momentul în care l-a cunoscut pe inculpatul U. L., acesta s-a prezentat ca reprezentant al S.C. CFCG și a colaborat cu acesta inclusiv pe această societate comercială.
Din examinarea contractelor menționate la punctele 1-19 indicate mai sus, instanța a reținut că valoarea totala a contractelor derulate de .. cu S.C. Danliv Concept Construct S.R.L. a fost de 3.743.592,24 lei din care 724.566,24 lei TVA, cu S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. a fost de 532.952 lei din care 103.152 lei TVA iar cu S.C. CFCG Colect Clean S.R.L. a fost de 1.431.772,60 lei din care 277.117,28 lei TVA.
De asemenea, din analiza înscrisurilor existente la dosarul de urmărire penală privind derularea fiecăruia dintre contractele analizate în cauză a rezultat existența unor sincronizări între obiectul contractelor, valoarea facturilor și plățile efectuate și încasate de .. în relația cu beneficiarii finali și societățile cu care a subcontractat serviciile de la acești beneficiari, respectiv S.C. Danliv Concept Construct S.R.L, S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. și S.C. CFCG Colect Clean S.R.L, în multe situații forma contractelor, a comenzilor aferente și a proceselor verbale de recepție fiind identice.
În plus, în numeroase situații plățile efectuate între societăți s-au realizat în aceeași zi iar valoarea subcontractărilor a fost apropiată de cea primita de către . de la beneficiari pentru prestațiile efectuate.
Cu privire la activitatea societăților ., S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. S.C. CFCG Colect Clean S.R.L. instanța a reținut următoarele aspecte:
- cele trei societăți - S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. S.C. CFCG Colect Clean S.R.L. - au fost înființate, în cursul anului 2010, prin intermediul martorului D. V., la solicitarea inculpatului U. L..
Aceste aspecte au rezultat din declarația dată de D. V. în cursul urmăririi penale și din declarația acestuia din cursul cercetării judecătorești în care a arătat că a intrat în legătură cu inculpații U. L. și U. C., cu martorul T. D. și cu o altă persoană în legătură cu activitatea de constituire a unor firme, a mers cu inculpații la notariat și a primit de la aceștia procură pentru înființarea societăților, sediile celor trei societăți fiind stabilite ca cabinete de avocați întrucât administratorii nu au avut la dispoziție spații în care să stabilească sediile acestor societăți.
Martorul a mai precizat că nu îl cunoaște pe inculpatul O. E. I. și a descris în declarația dată aspectele pe care le cunoaște în legătură cu activitatea desfășurată de cele trei societăți comerciale și împrejurările concrete în care a intervenit cesiunea acestora.
- la data de 19.12.2011, inculpatul U. L. a cesionat . SRL cetățenilor moldoveni COVALENCO V. și CHIRICENCO S., deși, la data respectivă, îi fusese adus la cunoștința faptul că se efectuează cercetări față de el și societatea pe care o administra, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.
Din verificările efectuate s-a stabilit că persoanele - cetățeni moldoveni Covalenco V. și Chiricenco S. nu figurau in evidențele Oficiului Român pentru Imigrări și nici în evidențele traficului de frontieră, fapt care este obligatoriu la . pe teritoriul României, cei doi nefiind cetățeni ai UE.
Împrejurarea că inculpatul U. L. a cesionat această societate în condițiile în care cunoștea faptul că se efectuau cercetări cu privire la activitatea desfășurată prin această societate rezultă și din cuprinsul declarației olografe din data de 17.11.2011 în care inculpatul a precizat că evidența financiar-contabilă a societății se află la contabil, însă nu poate indica numele acestuia, un număr de telefon pentru contact sau adresa unde se afla biroul, obligându-se ca, până la data de 21.11.2011, să pună la dispoziția organelor de urmărire penală înscrisurile solicitate, obligație care nu numai că nu a fost îndeplinită însă inculpatul a făcut demersuri, prin cesionarea către cetățeni moldoveni, pentru ca aceste verificări să fie îngreunate.
Conform balanței de verificare sintetice a S.C. Danliv Concept Construct S.R.L, aferentă lunii aprilie 2011, acesta fiind singurul document de evidență contabilă prezentat de inculpatul U. L., cu ocazia primei declarații date organelor de cercetare penală, societatea în cauză avea de achitat la furnizori suma de 4.189.214,79 lei și de încasat de la clienți suma de 5.424.434,8 lei.
Fiind întrebat dacă poate nominaliza vreun furnizor sau client de-al sau, inculpatul U. L. nu a putut nominaliza niciunul, aspect care reprezintă un indiciu privind inactivitatea societății administrate, precum și nerealitatea documentelor justificative întocmite.
Același mod de operare, pentru a împiedica efectuarea unor verificări de către organele fiscale și pentru a verifica documentele contabile ale societății a fost abordat și în ceea ce privește celelalte două societăți comerciale:
- la data de 23.01.2012, inculpatul U. C. A., prin contractul de cesiune de părți sociale, a cesionat . cetățeanului ucrainean BATRYNAK VADYM, născut la data de 13.09.1993, în Odesa – Ucraina, domiciliat în Odesa, . pașaport . nr._, emis de Autoritățile din Ucraina la data de 10.10.2011.
- la data de 03.10.2011, . SRL, administrată în fapt de inculpatul U. L., a fost cesionată cetățenilor moldoveni CEREVANI GLUNNADI, născut la data de 02.10.1978, în Cahul – Republica M. și M. M., născută la data de 12.07.1961, în Cahul – Republica M..
În declarația dată în cursul urmăririi penale în calitate de învinuit, D. V. a precizat că inculpatul U. L., împreună cu fratele său inculpatul U. C. – A. i-au solicitat să găsească persoane interesate în preluarea societăților Danliv Concept Construct S.R.L. și Unprim Auto Proiect S.R.L. iar chitanțele referitoare la sumele de bani, reprezentând aport de capital, ce trebuiau plătite de noii asociați - cetățenii moldoveni, fiind aduse tot de inculpatul U. L..
Totodată, învinuitul D. V. a precizat că persoanele cetățeni străini, care sunt menționați la Registrul Comerțului că au preluat societățile în cauză, nu au fost niciodată prezenți, acesta neputând menționa cum au fost semnate actele de cesionare de către aceștia, fiindu-i prezentate de inculpatul U. L. deja semnate.
Martorul D. V., audiat în cursul cercetării judecătorești, a precizat că după momentul înființării societăților a mai luat legătura cu cei doi inculpați cu ocazia cesiunii societăților comerciale, inculpații având inițiativa acestei cesiuni iar cetățenii moldoveni care au preluat firmele au fost găsiți de el prin intermediul unei alte persoane care cunoaște persoane din Republica M. care preiau firme.
Martorul a susținut că nu a existat un contact direct între inculpații U. și cetățenii moldoveni care au preluat firmele, vânzătorul societății plătind taxa la Registrul Comerțului, comisionul său și o sumă de 2000 euro pentru preluarea societății.
- în ceea ce privește S.C. EPI SOFT S.R.L., administrată de inculpatul O. E. I., instanța a reținut că aceasta figura ca radiată, din data de 21.03.2012, conform informațiilor de la Registrul Comerțului Central Computerizat, la scurt timp de la data începerii urmăririi penale împotriva inculpatului O. E. I. și în timpul controlului fiscal solicitat de organele fiscale ale DGFPMB.
Deși inculpatul a susținut că nu a existat o opoziție din partea organelor abilitate ale statului cu privire la această radiere, aspect care nu poate fi contrazis la acest moment, împrejurarea că a făcut demersuri pentru radierea societății în condițiile în care cunoștea începerea cercetărilor față de el în cauza de față în legătură cu activitatea acestei societăți, este un indiciu, la fel ca și în cazul celorlalți inculpați care au cesionat societățile unor cetățeni străini, cu privire la atitudinea procesuală incorectă pe care au adoptat-o pe parcursul cercetărilor efectuate în cauza de față.
Din actele de cercetare efectuate în cursul urmăririi penale precum și în faza cercetării judecătorești instanța a reținut faptul că societățile subcontractoare nu aveau capacitatea de a realiza prestațiile, astfel încât înscrisurile și susținerile inculpaților din faza de urmărire penală, reiterate în apărările formulate în fața instanței de judecată, potrivit cărora subcontractorii ar fi realizat efectiv prestațiile asumate nu au fost primite de instanță.
Astfel:
- din declarațiile depuse de societățile S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. si S.C. Colect Clean S.R.L. la Administrația Financiară, a rezultat că în acestea nu sunt trecute sume ce reprezintă impozite pe salarii și celelalte rețineri pentru bugetele asigurărilor sociale, neavând angajați, respectiv personal calificat pentru activitățile asumate prin contracte, nici măcar muncitori necalificați care să se ocupe de instalarea echipamentelor, efectuarea lucrărilor menționate în contractele încheiate cu societatea inculpatului O. E. I., aspect confirmat și de verificările efectuate la Inspectoratul Teritorial de Munca.
- din înregistrările efectuate la Oficiul Registrului Comerțului rezultă că societățile subcontractoare nu au puncte de lucru declarate și nici cheltuieli înregistrate cu privire la realizarea prestațiilor în cauză, astfel încât apărarea în sensul că la rândul lor au apelat la alte persoane pentru realizarea prestațiilor asumate prin contractele efectuate, fără a putea nominaliza măcar o persoană care să confirme aceste aspecte, nu poate fi primită, fiind vorba doar de simple afirmații făcute de inculpați în scopul de a se disculpa.
- societățile S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. si S.C. Colect Clean S.R.L nu au desfășurat nici o activitate la sediile sociale declarate.
- după cum a rezultat din cuprinsul contractelor, obiectul acestor contracte încheiate între ., pe de o parte și S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. și S.C. Colect Clean S.R.L., de cealaltă parte, a variat de la realizarea de studii pentru stabilirea registrului național integrat al florei și faunei sălbatice și a habitatelor naturale din România; instalarea de rețele IT la Colegiul Farmaciștilor; instalarea unei centrale telefonice în Republica M., consultanta de specialitate în domeniul implementării proiectelor finanțate din fonduri structurale, consultanta proiect dezvoltarea capacitații administrative de a gestiona registrul național al emisiilor de gaze cu efect de sera, consultanta pentru afaceri și management, servicii informatice și consultanta IT, toate aceste activități necesitând cunoștințe de specialitate în domeniile menționate pentru realizarea prestațiilor aferente, cunoștințe pe care inculpații U. L. și U. C. A. nu le aveau, cei doi neputând face nici dovada că ar fi acționat în calitate de intermediari și ar fi apelat la rândul lor la alte persoane care să fi avut cunoștințe în domeniile respective și care să fi avut astfel capacitatea de a realiza activitățile asumate prin contractele încheiate.
Astfel, în declarațiile date în cursul urmăririi penale, inculpații U. L. și U. C. – A. nu au putut oferi informații cu privire la modul de realizare a acestor prestații, susținând chiar ei că nu au capacitatea intelectuală să înțeleagă obiectele contractelor comerciale încheiate cu ., terminologia sau activitățile pe care urmau să le execute ori să le solicite altor subcontractori. Cei doi inculpați nu au putut indica nici o societate comercială sau persoană fizică cărora, eventual, le-ar fi cerut să execute, în locul lor, prestațiile din contractele care fac obiectul cercetărilor în cauza de față, aceștia neputând preciza nici măcar beneficiarii serviciilor, respectiv locurile în care ar fi executat obiectul contractelor în litigiu.
Astfel, în declarația dată la data de 22.03.2012 în calitate de învinuit, U. L. a precizat că la sfârșitul lui 2010 a înființat . prin care a desfășurat comerț cu materiale reciclabile, cu materiale de construcții și a realizat construcții, precizând că nu a avut angajați. Acesta a mai arătat că nu poate spune cine s-a ocupat de contabilitate, activitatea firmei fiind realizată de la sediul d-nei contabil R., susținând că nu știe unde se află acest sediu. De înființarea societății s-a ocupat D. V.. . deținut spații de închiriere sau depozite, a desfășurat relații cu Starcom Met – a furnizat acestei societăți fier beton, dar nu știe cine și cum a făcut transportul, transportul se efectua direct la clientul Starcom, nu știe cu cine vorbea din cadrul Starcom, știe că erau doi cetățeni moldoveni care i-au fost recomandați de S. D.. Starcom plătea prin virament bancar, el sau Teleacă D. ridicau banii numerar pe baza de borderouri de achiziții fier vechi, deși societatea nu avea autorizație în acest sens.
În ceea ce privește relațiile cu . care interesează cauza de față, U. L. a arătat că a vândut softuri pe care le cumpăra de la societăți a căror denumire nu o cunoaște, precizând că el personal nu are cunoștințe de calculatoare iar softurile le primea în format electronic, dar nu poate spune în ce fel și le achita în numerar.
În ceea ce privește . U. L. a arătat că nu știe amănunte despre activitatea acestei societăți, el a fost doar împuternicit pe conturi de C. F., a ridicat bani la rugămintea acestuia. Cu privire la . a precizat că aceasta aparține fratelui lui - U. C. - iar în numele acestei societăți a făcut afaceri cu . Episoft; toate actele erau semnate de fratele său dar el se ocupa de înregistrarea acestora, fără a fi împuternicit de fratele său.
Într-o altă declarație dată în cursul cercetărilor inculpatul U. L. a arătat că . desfășurat activitatea de la domiciliul său, fără a avea înregistrat punct de lucru iar cu cei doi asociați moldoveni nu s-a întâlnit niciodată dar a discutat telefonic iar documentele pentru cesiune i-au fost prezentate de către D.. U. L. a mai arătat că societatea nu a avut angajați, a desfășurat activități de comercializare materiale de construcții, beton, nu își amintește niciun furnizor. A prestat și servicii de construcții către Grisad Transport Agregate prin alte societăți, în subantrepriză, al căror nume nu și-l amintește.
În legătură cu contractul nr.52/16.05.2011 încheiat cu Episoft a precizat că nu înțelege obiectul contractului, deoarece nu are cunoștințe de specialitate iar în ceea ce privește contractul nr. 72/5.07.2011 încheiat cu Episoft pentru instalare server baze de date cu sistem de operare Unix – nu poate indica ce înseamnă, nivelul slab pregătit nu îi permite, aceeași fiind situația și în ceea ce privește contractele nr.49/14.09.2011 și nr.57/20.05.2011 cu Episoft.
Cu referire la aceste contracte, U. L. a arătat că toate aceste contracte nu au fost realizate de el, ci de alte societăți ale căror nume nu le cunoaște și nu știe dacă au fost întocmite documente justificative.
În declarația dată în fața instanței de judecată inculpatul U. L. a arătat că el a fost cel care s-a ocupat efectiv de activitatea . fratele său la solicitarea lui. Inculpatul a mai susținut că U. C. A. nu cunoștea activitatea desfășurată efectiv prin această societate, fiind doar o singură situație în care acesta a ridicat bani de la această societate, când el nu nu era în localitate, banii ridicați de la bancă fiindu-i aduși lui.
Inculpatul a mai susținut că fratele său nu avea cunoștință de contractele derulate cu societatea reprezentată de inculpatul O. iar când avea nevoie de semnătura acestuia îi ducea înscrisurile la semnat.
Inculpatul a mai arătat că nu poate preciza cum a ajuns să colaboreze cu inculpatul O., nu are cunoștințe în materie de calculatoare iar pentru realizarea obligațiilor pe care și le asuma în baza contractelor încheiate cu O. căuta și consulta alte persoane.
Instanța a reținut că inculpatul a mai susținut că nu a lucrat efectiv nimic și îi livra inculpatului O. CD-uri, stick-uri care cuprindeau programe și pe care le lua de la alte persoane pe care nu le poate nominaliza.
Inculpatul a mai susținut că după aprecierea sa i-a pus la dispoziție inculpatului O. toate materialele la care s-a obligat prin contractele încheiate cu acesta.
În declarația dată la data de 14.05.2012 în calitate de învinuit U. C. A. a arătat că în 2011 a înființat . câștiga ceva bani, fiind ajutat de fratele lui și de D. V.. Inculpatul a susținut că nu știe ce activitate a desfășurat societatea, dacă avea depozite iar la solicitarea fratelui a semnat unele documente – facturi fiscale, împuternicire la bancă, a mers la Raiffeisen și a ridicat în numerar sume de bani iar banii ridicați în numerar îi dădea fratelui lui, fără documente, pentru această activitate primind 1.000-2.000 lei lunar de la fratele lui. Acesta a mai precizat că prin intermediul lui D. a cesionat societatea unor ucraineni și că îl știe pe M. G., dar nu a făcut afaceri cu acesta.
Într-o altă declarație U. C. A. a arătat că activitatea . în comerț cu materiale de construcții, ciment, nu știe de la cine a cumpărat iar cei de la care a cumpărat i-au fost recomandați de fratele lui. Materialele cumpărate le vindea lui M. G., acesta îl suna și îi spunea că poate să ridice banii. Alte afaceri au fost făcute de către fratele lui, sumele ridicate în numerar le folosea ca plată pentru furnizorii lui, banii se dădeau în stradă când primea marfa. Facturile emise către . . fost completate de către fratele lui pe baza datelor comunicate de el.
Din declarațiile celor doi inculpați instanța a reținut că niciunul dintre cei doi nu a desfășurat efectiv activități de natură a conduce la realizarea obiectelor contractelor încheiate prin S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. si S.C. Colect Clean S.R.L cu societatea inculpatului O. E. I., neavând de altfel cunoștințe în domeniile care fac obiectul contractelor încheiate cu ., fapt pe care, de altfel, îl recunosc și inculpații, inculpatul U. L. fiind de profesie vatman RATB, având studii 10 clase, în timp ce inculpatul U. C. – A., este de profesie vopsitor auto și absolvent a 8 clase.
Nici apărarea inculpatului U. L. în sensul că i-a pus la dispoziție inculpatului O. toate materialele la care s-a obligat prin contractele încheiate cu acesta și îi livra inculpatului O. CD-uri, stick-uri care cuprindeau programe și pe care le lua de la alte persoane, respectiv susținerea că ar fi acționat ca niște intermediari, nu poate fi primită în condițiile în care obiectele contractelor încheiate erau diverse și nu se puteau realiza toate prin livrarea unor programe, așa cum s-a susținut, din declarațiile inculpaților rezultând că aceștia nu aveau nici măcar capacitatea de a înțelege natura activităților la care se obligau prin contractele încheiate, pentru care ar fi trebuit să realizeze demersuri pentru identificarea unor persoane cu cunoștințe în acele domenii și care ar fi realizat aceste activități. De altfel, instanța reține că inculpații nu au putut indica nici o persoană de la care ar fi achiziționat „programele”, societățile neavând angajați și neexistând dovezi în sensul achitării vreunor sume de bani pentru realizarea prestațiilor de către alte persoane fizice sau societăți comerciale.
Din acest punct de vedere, chiar dacă inculpatul O. s-a apărat susținând că a subcontractat cu societățile reprezentate de ceilalți doi inculpați și că i-au fost puse la dispoziție înscrisuri și materiale prin care au fost realizate activitățile avute în vedere prin contractele încheiate cu beneficiarii finali, prezentând mai multe înscrisuri și materiale, instanța nu poate reține realitatea prestațiilor realizate în baza contractelor încheiate de . cu S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. si S.C. Colect Clean S.R.L.
Din înscrisurile existente la dosarul cauzei instanța a reținut că inculpatul O. E. I. este o persoană cu studii superioare, fiind absolvent al Facultății de Informatică Economică, din cadrul Universității Româno – Americane, acesta fiind singura persoană care în relațiile cu beneficiarii finali ai lucrărilor apare ca fiind implicată în derularea contractelor încheiate, niciunul dintre beneficiarii acestor lucrări neavând cunoștință despre o subcontractare realizată de acest inculpat.
Astfel, în cauză a fost audiat în cursul urmăririi penale martorul Sindile A. – administrator al ., referitor la contractul nr. 55/27.06.2011, având ca obiect realizarea unor site-uri de internet, în cadrul Proiectului „Sănătate fără frontieră”, acesta precizând că discuțiile și detaliile tehnice pentru realizarea acestor servicii le-a avut numai cu inculpatul O. E. I., singurul care, de altfel, a avut acces în locul realizării prestațiilor, fiindu-i acordat un cont de VPN cu user-name și parolă. Totodată martorul Sindile A. a menționat că indicațiile comunicate telefonic inculpatului O. E. I. erau rezolvate imediat de către acesta, folosind aplicația pusă la dispoziție de către beneficiar și prin folosirea user-nameului alocat „emi” sau în aceeași zi.
Martorul a mai precizat faptul că, din discuțiile purtate cu inculpatul O. E. I. nu a dedus că activitățile solicitate ar fi executate de către o altă persoană fizică sau juridică.
Aceleași aspecte au fost susținute de martor și în declarația dată în cursul cercetării judecătorești în care acesta a arătat că a încheiat în cursul anului 2011 un contract cu firma inculpatului O. E. I. iar prestațiile în baza acestui contract au fost realizate prin intermediul unui cont VPN care a fost acordat acestuia. Martorul a mai precizat că nu a primit de la inculpat lucrările realizate pe stick sau CD și nici nu ar fi fost oportun să se procedeze în acest sens, existând prea multe drumuri de făcut.
Din declarațiile martorului a mai rezultat că îl contacta pe inculpat telefonic sau prin internet iar unele dintre lucrările pe care i le cerea erau realizate în aceeași zi, în general lucrările fiind primite la o zi, două după solicitarea acestora.
Martorul a mai arătat că nu are cunoștință dacă prestațiile erau realizate efectiv de către inculpatul O. sau de către o altă persoană, că nu l-a întrebat pe acesta din urmă și nici el nu i-a spus că ar fi colaborat pentru acest proiect cu inculpații U..
.. în calitate de prestator a încheiat cu S.C. Bitmond Software S.R.L. – prin A. Sindile - în calitate de beneficiar, contractul nr. 55/ 27.06.2011 in valoare de 120.000 lei fără TVA, care are același obiect ca si contractual nr. 121/30.06.2011 în valoare de 116.500 lei fără TVA, încheiat cu S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., ceea ce ar presupune, potrivit susținerilor inculpatului O. E. I. legate de subcontractare, că aproape în întregime obiectul contractului inițial ar fi fost realizat prin S.C. Danliv Concept Construct S.R.L.
În raport de susținerile martorului Sindile A. care a arătat că indicațiile comunicate telefonic inculpatului O. E. I. erau rezolvate imediat de către acesta, folosind aplicația pusă la dispoziție de către beneficiar și prin folosirea user-nameului alocat „emi” sau în aceeași zi și că nu a primit de la inculpat lucrările realizate pe stick sau CD și nici nu ar fi fost oportun să se procedeze în acest sens, ipoteza susținută de inculpatul O. în sensul transmiterii informațiilor către inculpații U. L. și U. C. A., care așa cum au susținut ar fi trebuit la rândul lor să apeleze la alte persoane pentru realizarea acestor prestații, nu poate fi primită, fiind contrazisă de probele administrate din care rezultă că singurul care s-a ocupat de realizarea obiectului contractului încheiat cu S.C. BITMOND SOFTWARE S.R.L. a fost inculpatul O. E. I..
Martorul L. A. Joseph – director general în cadrul S.C. Cepeca Consulting Center S.R.L., fiind audiat în cursul urmăririi penale cu privire la contractele nr. 29/04.10.2010 și nr. 26/09.08.2006, având ca obiect realizarea documentațiilor pentru solicitarea fondurilor europene nerambursabile în vederea formării profesionale, a declarat că . nu a comunicat subcontractarea serviciilor către altă societate.
Martorul L. A. I. a confirmat în declarația dată în cursul cercetării judecătorești existența unei colaborări cu firma inculpatului O. E. I., arătând că nu i s-a adus la cunoștință existența unei subcontractări în vederea realizării proiectului.
Martorul G. V. Ș. – administrator la S.C. Eastland Consulting G. S.R.L. – a fost audiat în faza de urmărire penală cu privire la contractul nr.43 din 27.01.2011, încheiat cu .., având ca obiect consultanta pentru afaceri și management, precum și consultanță de securitate informatică, împrejurare în care martorul a precizat că nu are cunoștință ca aceste servicii să fi fost ulterior subcontractatecătre altă societate, la locul execuției obiectelor contractelor neprezentându-se, în acest scop, persoane necunoscute. S-a mai susținut că potrivit punctului 8 din contractul cadru, subcontractarea nu era posibilă.
Același martor a arătat în declarația dată în fața instanței de judecată că a încheiat un contract cu .., reprezentată de inculpatul O., iar consultanța în baza acestui contract a fost acordată de inculpat prin întâlniri care aveau loc la sediul societății reprezentate de martor dar și prin opinii scrise pe care inculpatul O. le aducea personal la sediu.
Martorul a mai precizat că potrivit contractului încheiat nu era interzisă subcontractarea iar partea scrisă prezentată de inculpat ar fi putut fi realizată în fapt și de alte persoane.
Din declarația martorului A. R. – administrator la S.C. E Factor Solution S.R.L., a rezultat că aspectele contractuale aferente contractelor nr. 46 din 10.05.2011 și 54 din 14.06.2011, încheiate cu .., având ca obiect consultanta IT, erau discutate doar cu inculpatul O. E. I., căruia îi înmâna echipamente IT ce erau returnate având soft-urile aferente instalate. Mai mult, dacă echipamentul IT ce nu putea fi remis inculpatului O. E. I., acesta, personal, se deplasa la locul unde se afla echipamentul și instala soft-urile necesare.
Totodată, martorul A. R. a menționat că nu a fost informat cu privire la subcontractarea, de către .., a prestațiilor în cauză, către alte societăți.
Același martor a arătat în declarația dată în cursul cercetării judecătorești că a lucrat pentru S.C. Efactor Solutions S.R.L. și a încheiat cu societatea reprezentată de inculpatul O. trei contracte. În cazul a două din aceste contracte i-au fost înmânate echipamentele inculpatului, cu aducerea la cunoștință a soft-urilor, a opțiunilor care trebuiau înmânate. Echipamentele astfel preluate de inculpat erau restituite după câteva zile, având instalate programele necesare. În cazul celui de al treilea contract, activitatea s-a desfășurat la sediul unei societăți partenere, fiind vorba de instalare de servere. În cazul celor trei contracte, activitățile care au făcut obiectul acestora presupunea contact fizic cu echipamentele pe care trebuiau instalate programele.
Același martor a mai susținut că nu a discutat cu inculpatul O. despre subcontractare în cazul acestor contracte iar clauzele din contract, în aprecierea sa, nu interziceau o astfel de subcontractare.
În raport de susținerile martorului A. R. în sensul arătat, ipoteza susținută de inculpatul O. în sensul transmiterii informațiilor către inculpații U. L. și U. C. A., care așa cum au susținut ar fi trebuit la rândul lor să apeleze la alte persoane pentru realizarea acestor prestații, nu poate fi primită, fiind contrazisă de probele administrate din care rezultă că singurul care s-a ocupat de realizarea obiectului contractelor încheiate cu societatea reprezentată de martor a fost inculpatul O. E. I. iar realizarea obiectului de activitate al contractelor încheiate nu se putea obține prin predarea unor CD-uri sau stik-uri cu programe.
Martorul O. M. I. – director în cadrul S.C. R.. – a declarat în fața organelor de urmărire penală, că societatea pe care o reprezintă a încheiat cu .. contractul de consultanta nr.35 din 03.01.2011, având ca obiect „servicii de consultanță pentru afaceri și management”, contractul nr.389 din 01.03.2011, având ca obiect configurarea unei comunicații telefonice și tehnologice VIP și contractul nr.1130 din 02.08.2011, având ca obiect realizarea unor servicii de dezvoltare SOFTWARE, de instalare, configurare și mentenanță HARD WARE.
Martorul a precizat că toate discuțiile contractuale, referitoare la realizarea obiectivelor asumate, le-a purtat numai cu inculpatul O. E. care i-a oferit explicațiile necesare și detaliile tehnice de realizare a prestațiilor, acestea fiind efectuate, personal, de către inculpat la sediul S.C. R..
Martorul O. M. I. a arătat în declarația dată în fața instanței de judecată, în legătură cu contractele încheiate cu firma reprezentată de inculpatul O., că în derularea acestor contracte a intrat în contact cu inculpatul dar nu poate preciza în concret cine s-a ocupat de efectuarea lucrărilor. În ceea ce privește primul contract acesta a presupus întâlniri pe care le-a avut cu inculpatul O. E. I. și obținerea unor informații în scris. Martorul a mai arătat că al doilea contract a presupus o activitate derulată prin acces la distanță iar pentru rezolvarea aspectelor legate de acest contract se adresa tot inculpatului O. E., fără a putea preciza câte conturi și câți utilizatori au fost implicați în realizarea acestei operațiuni. Pentru cel de al treilea contract martorul a arătat că a colaborat tot cu inculpatul O..
Același martor a mai arătat că inculpatul nu i-a adus la cunoștință faptul că ar fi subcontractat realizarea lucrărilor care făceau obiectul celor trei contracte.
Martorul N. V. a confirmat în declarația dată în faza cercetării judecătorești existența unor contracte încheiate între firmele reprezentate de el și societatea inculpatului O., fără a putea da alte relații la momentul ascultării de către instanță cu privire la obiectul acestor contracte și prestațiile realizate în baza acestora. Martorul a arătat că el a fost cel care a semnat aceste contracte însă erau alte persoane care urmăreau derularea acestora. Martorul a mai susținut că nu știe sigur dacă s-a subcontractat de către inculpatul O., arătând că este posibilă o astfel de subcontractare în condițiile în care contractele vizau o activitate interdisciplinară.
Martorul S. C. D. a arătat în declarația dată în cursul cercetării judecătorești că societatea pe care a reprezentat-o a avut încheiat un contract cu societatea inculpatului O. vizând prestarea unor servicii de punere în funcțiune a unor aplicații IT. Pentru derularea acestui contract nu erau necesare întâlniri regulate cu inculpatul, activitatea presupunând întocmirea unor rapoarte din care se vedea modul în care s-a derulat contractul. Martorul a mai susținut că în baza contractului exista posibilitatea pentru inculpat de a subcontracta, precizând că nu a avut cunoștință de o astfel de subcontractare.
Martorul Tenea I. B. a confirmat în declarația dată în cursul cercetării judecătorești existența unui contract încheiat între firma reprezentată de el și societatea inculpatului O., fără a putea preciza dacă acesta din urmă s-a ocupat personal de realizarea prestațiilor în baza acestui contract. Martorul a mai arătat că inculpatul O. i-a spus că are pe cineva care se poate ocupa de realizarea acestui contract, martorul precizând că nu a înțeles dacă era vorba despre un angajat al inculpatului sau dacă acesta din urmă a subcontractat.
Martorul P. B. a arătat în declarația dată în fața instanței de judecată că societatea administrată de el a avut mai multe contracte încheiate cu firma S.C. Epi Soft S.R.L., reprezentată de inculpatul O. E. I.. Martora a arătat că nu știe dacă inculpatul a fost cel care s-a ocupat efectiv de realizarea activităților care vizau obiectul acestor contracte și că nu cunoaște dacă inculpatul a subcontractat în vederea executării acestor contracte.
Prin urmare, în raport de obiectele contractelor analizate, de probele administrate în cauză, instanța reține caracterul fictiv al prestațiilor în baza contractelor încheiate de .. cu societățile reprezentate de inculpații U. L. și U. C. A. - S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. si S.C. Colect Clean S.R.L., sigurul implicat în realizarea prestațiilor în baza contractelor încheiate cu beneficiarii și descrise la punctele 1-19 din prezenta hotărâre fiind inculpatul O. E. I..
Inculpatul O. E. I. nu a recunoscut săvârșirea faptelor pentru care este cercetat în cauza de față.
Astfel, în declarația dată la data de 07.03.2012, O. E. I. a arătat că pe U. L. l-a cunoscut la începutul anului 2011, la o expoziție de la Romexpo, ocazie cu care inculpatul U. s-a prezentat ca reprezentant al . și a spus că e dispus pentru relații de colaborare în domeniul consultanței și al IT-ului, a dat de înțeles că eventuala colaborare urma a fi realizată de angajați.
Obiectul acestei colaborări l-a reprezentat: analiză și consultanță „Registrul național integrat al speciilor de floră” pentru . contracte consultanță resurse umane pentru . de management în fluxuri de documente pentru . plan de afaceri pentru ., rezultatul prestațiilor fiindu-i adus pe stick, în format electronic. Ulterior a colaborat cu U. L. și pe . – au încheiat 11 contracte iar în septembrie 2011 U. L. i-a propus să colaboreze și pe . aparținea fratelui lui, pe care l-a cunoscut ulterior, au fost încheiate 3 contracte – discuțiile au fost purtate toate cu U. L. care îi aducea și prestațiile pe stick.
În declarația din data de 07.12.2011 inculpatul a arătat că pe U. L. l-a cunoscut la un târg la Romexpo, la o cafea. I-a spus că se ocupă cu servicii de consultanță în domeniul IT; materialele de consultanță îi erau predate de U. L. împreună cu factura, el le transmitea nemodificate, la fel și pentru . Unprim.
În declarația dată cu prilejul soluționării propunerii de arestare preventivă inculpatul O. E. I. a arătat că a realizat contractele prin firmele lui U. L. care reprezenta toate cele trei societăți comerciale. Nu știe cum realiza U. L. serviciile; el îi prezenta lui U. L. cerințele și acesta, ulterior, venea cu mai multe versiuni pe stick sau CD, una din versiuni fiind acceptată de clienți. Inculpatul a mai susținut că deși anterior datei de 23.03.2012 i s-a adus la cunoștință să nu înstrăineze societatea . acea dată a procedat la radierea societății.
Inculpatul O. E. I. a arătat în declarația dată în fața instanței că societatea reprezentată de el – . – a avut relații comerciale corecte cu celelalte societăți menționate în această cauză, a subcontractat astfel încât să-și poată îndeplini obligațiile asumate. Inculpatul a mai arătat că l-a cunoscut pe U. L. în mod accidental, cu prilejul unei expoziții iar în urma discuțiilor purtate a înțeles că acesta îl putea ajuta în domeniul în care funcționa.
Inculpatul a mai susținut că a colaborat cu U. L. pe toate cele trei societăți comerciale iar ceea ce se lucra în baza acestor subcontractări ajungea la el în format electronic, cu mențiunea că în cazul a două sau trei contracte acestea au fost livrate direct către serverele clienților săi, existând posibilitatea pentru el de a le verifica, modifica sau adapta.
Inculpatul a precizat în declarația dată că a colaborat cu cele trei societăți comerciale administrate de inculpații U. L. și U. C. A., a verificat aceste societăți la ONRC, constatând că acestea erau funcționale dar nu a cunoscut în ce măsură societățile în cauză aveau sau nu angajați și în ce măsură erau sau nu în măsură să realizeze obligațiile asumate prin contractele de subcontractare.
Inculpatul a mai arătat că nu știa dacă U. L. avea cunoștințe în domeniul în care subcontracta.
Cu privire la inculpatul U. C. A. a arătat că l-a întâlnit pe acesta o singură dată, cu prilejul unei întâlniri cu inculpatul U. L., iar cu această ocazie nu a discutat despre subcontractarea realizată prin societatea administrată de inculpatul U. C. A.. În momentul în care a subcontractat cu . hârtii pentru această societate apărea U. C. însă el a lucrat și colaborat cu inculpatul U. L..
Din declarațiile fiscale depuse de .. la Administrația Financiară, pentru perioada analizată, a rezultat că facturile primite de la cele trei societăți subcontractoare (., SC Unprim Auto Proiect SRL și . SRL), deși acestea reprezintă prestații fictive, au fost evidențiate totuși în contabilitate, astfel fiind denaturat capitolul veniturilor obținute de către . și implicit al obligațiilor către bugetul de stat, respectiv impozitul pe profit datorat și a TVA-ului datorat.
Toate facturile primite și emise de .., în relația cu așa zișii prestatori de servicii dar și cu beneficiarii finali, au fost plătite respectiv încasate în totalitate, prin virament bancar, conform extraselor de cont, primite de la Banca Raiffeisen.
Sumele retrase din conturile bancare de către administratorii celor trei societăți prestatoare de servicii și împuterniciții acestora, sume virate de .. în baza „subcontractărilor”, se prezintă astfel:
- inculpatul U. L., administrator al societății S.C. Danliv Concept Construct S.R.L. și împuternicitul acestuia învinuitul Teleoaca D., au retras din contul societății, în perioada aprilie – octombrie 2011, în numerar, suma de 3.743.592,24 lei;
- inculpatul U. C. A., administrator al societății S.C. Unprim Autoproiect S.R.L., a retras din contul societății, în perioada octombrie – noiembrie 2011, în numerar, suma de 532.952 lei;
- inculpatul U. L. și învinuitul Teleoaca D., împuterniciți ai S.C. CFCG COLECT CLEAN S.R.L., au retras în perioada octombrie 2010 – mai 2011, în numerar, suma de 1.431.772,60 lei.
Din înscrisurile existente la dosar dar și din declarațiile martorilor audiați a rezultat că persoanele menționate mai sus au ridicat în numerar sumele de bani menționate anterior, în mai multe tranșe, în baza unor formulare de eliberare și a unor borderouri de achiziție emise de cele trei societăți, în care sunt menționate numele persoanelor de la care s-au achiziționat deșeuri, domiciliul acestora, cantitatea și prețul materiilor cumpărate. Din verificările efectuate a rezultatcă borderourile conțin date nereale, persoanele cu datele de stare civilă consemnate în documentele justificative neexistând.
În sensul nerealității informațiilor menționate în borderourile de achiziție depuse la bancă, ca justificare pentru ridicarea de numerar, s-a reținut și faptul că cele trei societăți prestatoare nu ar fi avut nici măcar posibilitatea desfășurării de activități în acest domeniu, întrucât nu dețin în închiriere sau proprietate puncte de colectare a deșeurilor sau depozite, așa cum au arătat și inculpații prin declarațiile date, și nici nu au declarate sau înregistrate în contabilitate cotele de 3 %, ce trebuiau achitate către bugetul Fondului de Mediu, în cazul desfășurării unor operațiuni comerciale având ca obiect deșeuri feroase sau neferoase.
Instanța a reținut că S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. și S.C. CFCG Colect Clean S.R.L. nu au prezentat nici un fel de evidență contabilă pe parcursul cercetărilor.
Din declarațiile efectuate de aceste societăți la Administrația Financiară a rezultat că, la capitolele impozit pe profit, impozit pe salarii și asigurări sociale este trecuta cifra 0 (zero). Pentru capitolul TVA, din ultimul decont, rezultă ca nu au obligații de plată.
Conform borderourilor, sumele ridicate sunt menționate ca fiind plați către diverse persoane fizice și juridice, iar din verificarea principalilor furnizori, plătitori de TVA, ai celor 3 societăți prestatoare, conform declarațiilor “394 furnizori-prestatori” au fost identificate următoarele societăți comerciale: ., ., SC Zelina Expert SRL, ., ., SC Valor Impex SRL, . si . SRL, .. ..
De asemenea, mențiunile din declarațiile “394 furnizori-prestatori” sunt nereale, scopul fiind acela de creare a unei aparente de legalitate a funcționării celor 3 societăți prestatoare.
Acest lucru a fost determinat de faptul că toate cele trei societăți prestatoare precizează în declarațiile fiscale sumele încasate de la ., pentru a nu ridica suspiciuni organelor fiscale care ar fi constatat cu ușurință existența unor inadvertențe în raport de declarațiile . și ar fi determinat astfel controale imediate.
Totodată, datele nereale cu privire la pretinsele plăți efectuate de S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., S.C. Unprim Autoproiect S.R.L. și S.C. CFCG Colect Clean S.R.L., menționate în declarațiile 394, au scopul de a denatura capitolul venituri obținute și de a nu rezulta obligații față de bugetul de stat, respectiv impozit pe profit si TVA.
Pentru a ajunge ca concluzia arătată mai sus, instanța a avut în vedere împrejurarea că au fost identificați și audiați reprezentanți ai persoanelor juridice menționate fără drept în declarațiile fiscale “394”, martorul A. I. – administrator ., partea vătămata C. I. – administrator ., martorul Sychov A. Eleodora - administrator ., martorul N. C. A. – administrator ., martorul Saskaris Dimitrions – administrator . SRL, martorul A. B. I. – administrator . UNIVERSAL SRL și, prin adresă, reprezentantul legal al ., din declarațiile acestora din cursul urmăririi penale rezultând că nu au derulat relații comerciale cu ., SC Unprim Autoproiect SRL si . SRL, că pretinsele documente care atestă relații comerciale între societățile comerciale de tip fantomă și cele ai căror reprezentanți au fost audiați sunt înscrisuri false, fișele fiscale 394 fiind astfel completate cu date nereale, reprezentanții societăților identificate arătând în declarațiile date că nu îi cunosc pe inculpații O. E. I., U. L. Și U. C. A..
Martorul A. I. a confirmat în declarația dată în fața instanței aspectele menționate în declarația dată în cursul urmăririi penale, susținând că este director financiar al ., societate care nu a avut relații comerciale cu S.C. Daniliv Concept Construct SRL, S.C. Umprim Autoproiect S.R.L. și S.C. CFCG Colect Clean S.R.L. Martorul a arătat că nu îi cunoaște pe inculpații U. L. și U. C. A., nefiindu-i cunoscut numele C. F. I..
Martora Sychov A. Eleodora a confirmat în declarația dată în fața instanței aspectele menționate în declarația dată în cursul urmăririi penale, susținând că a înființat ., societate care nu a avut relații comerciale cu S.C. Daniliv Concept Construct SRL, S.C. Umprim Autoproiect S.R.L. și S.C. CFCG Colect Clean S.R.L. Martora a arătat că nu îi cunoaște pe inculpații U. L. și U. C. A., nefiindu-i cunoscut numele C. F. I..
Martora N. C. A. a arătat în declarația dată în fața instanței de judecată că până în anul 2011 a fost administrator al ., societate care nu a avut relații comerciale cu S.C. Daniliv Concept Construct SRL, S.C. Umprim Autoproiect S.R.L. și S.C. CFCG Colect Clean S.R.L. Martora a arătat că nu îi cunoaște pe inculpații U. L. și U. C. A., nefiindu-i cunoscut numele C. F. I..
Martora Anichitoae B. I. a arătat în declarația din cursul cercetării judecătorești că nu îi cunoaște pe inculpații din cauza de față, că a avut o societate care a funcționat în perioada aprilie 2007 – noiembrie 2008 – . SRL – și a cărei activitate s-a derulat exclusiv în baza operațiunilor prin casa de marcat, activitatea societății fiind una redusă, astfel încât societatea nu a emis facturi. Martora a mai susținut că facturile care i-au fost arătate la urmărirea penală nu au fost emise de societatea ei iar în aceste facturi sediul și punctul de lucru al societății sale erau greșite. De asemenea, martora a mai arătat că societatea sa nu a avut relații comerciale cu S.C. Daniliv Concept Construct SRL, S.C. Umprim Autoproiect S.R.L. și S.C. CFCG Colect Clean S.R.L.
Martorul Laskaris Dimitrios a arătat în declarația dată în fața instanței de judecată că societatea sa nu a avut relații comerciale cu S.C. Daniliv Concept Construct SRL, S.C. Umprim Autoproiect S.R.L. și S.C. CFCG Colect Clean S.R.L. precizând că își menține declarațiile date în cursul urmăririi penale.
Înregistrările nereale din fișele fiscale 394, depuse la Administrația Financiară de ., SC Unprim Autoproiect SRL si . SRL, au avut drept urmare înregistrarea acestora, la capitolele impozit pe profit, impozit pe salarii și asigurări sociale a valorii 0 (zero), iar pentru capitolul TVA că nu au obligații de plată.
Pe cale de consecință, declarațiile nereale făcute organelor fiscale de către inculpații U. L. și U. C. A., în calitate de reprezentanți ai firmelor de tip fantomă, au înlesnit sustragerea de la plata obligațiilor față de bugetul de stat a veniturilor realizate de ., venituri virate în mod nelegal acestora, în condițiile în care instanța a reținut caracterul fictiv al operațiilor comerciale prin societățile reprezentate de inculpații U. L. și U. C. A., aspecte constatate de și de Administrația Națională de Administrare Fiscală – Administrația Finanțelor Publice Sector 2, menționate în adresele nr. R305417/30.01.2012, nr._/02.03.2012 și nr._/02.03.2012.
Atât întocmirea borderourilor fictive, depuse la bancă cât și nerealitatea declarațiilor fiscale 394, depuse la organele fiscale de cele trei societăți prestatoare ., SC UNPRIM AUTOPROIECT SRL si . SRL, au avut scopul de a crea o aparentă legalitate a folosirii sumelor încasate de la ., însă este evident că banii nu au fost folosiți în raporturi comerciale cu societățile indicate în declarația fiscală 394 ci au fost ridicați în numerar pentru a li se pierde urma și a putea fi returnați acelora care i-au produs – inculpatul O. E. I., fără a se plăti pentru aceștia obligațiile față de bugetul de stat, respectiv impozitul pe profit și TVA-ul aferent.
Instanța a reținut că în cauză, în faza de urmărire penală s-a efectuat o expertiză financiar –contabilă pentru a se stabili cuantumul obligațiilor datorate bugetului de stat, urmare contractelor încheiate de . și ulterior subcontractate în mod fictiv către ., SC Unprim Autoproiect SRL și . SRL.
Expertul contabil a constatat că facturile emise de cele trei societăți prestatoare de servicii, către .., întocmite în baza contractelor încheiate între aceștia, precum și a proceselor verbale de recepție sau de acceptare a lucrărilor, nu întrunesc condițiile pentru a fi deductibile de la plata obligațiilor către bugetul de stat de către ..
Această concluzie s-a întemeiat pe dispozițiile Codului Fiscal - art. 21, lit. m și a normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal - art. 48, referitoare la deducerea cheltuielilor cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de servicii, trebuind să fie îndeplinite, cumulativ, următoarele condiții:
- serviciile trebuie să fie efectiv prestate, să fie executate în baza unui contract care să cuprindă date referitoare la prestatori, termene de execuție, precizarea serviciilor prestate, precum și tarifele percepute, respectiv valoarea totală a contractului, iar defalcarea cheltuielilor de aceasta natura să se facă pe întreaga durată de desfășurare a contractului sau pe durata realizării obiectului contractului; prestarea efectivă a serviciilor se justifică prin: situații de lucrări, procese verbale de recepție, rapoarte de lucru, studii de fezabilitate, de piața sau orice alte materiale corespunzătoare;
- contribuabilul trebuie sa dovedească necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activităților desfășurate.
Atât ., cât si cele trei societăți subcontractoare nu au prezentat un desfășurător al cheltuielilor efectuate pentru realizarea serviciilor prevăzute în contracte și nici rezultatul serviciilor realizate, materializat în documente care să ateste ca acestea s-au efectuat în realitate.
Expertiza a constatat că facturile întocmite de cele trei societăți reprezentate de inculpații U. L. și U. C. A. nu au la bază documente care să justifice efectuarea efectivă a serviciilor prevăzute în contractele încheiate cu .., în calitate de beneficiar.
În aceste condiții, în raport de concluziile raportului de expertiză și de probele administrate în cauză din care rezultă caracterul fictiv al prestațiilor, valoarea facturilor emise de cele trei societăți prestatoare nu trebuia dedusă de către ., împrejurare în care expertul contabil desemnat a calculat obligațiile aferente datorate bugetului de stat, după cum urmează:
a) valoarea facturilor emise de cele trei societăți prestatoare, fără TVA, este de 4.603.481,32 lei, (anexele 1-3), iar la calcularea impozitului pe profit datorat bugetului de stat (4.603.481,32 x 16% ) a rezultat un prejudiciu de 736.557,01 lei.
b) valoarea TVA-ului, din facturile emise de cele trei societăți prestatoare, datorat bugetului de stat este de 1.104.835,52 lei.
Instanța a reținut că răspunzători pentru neplata sumei totale de 1.841.392,53 lei către bugetul de stat, se fac:
- administratorul societății .., inculpatul O. E. I., prin înregistrarea de cheltuieli fictive, respectiv a facturilor emise de cele trei societăți prestatoare de servicii, care însă nu justifica cu documente realizarea efectivă a prestațiilor prevăzute în contractele încheiate cu acestea, fapt susținut de întreg materialul probator administrat în cauză, materialele prezentate de acesta nefiind de natură a conduce la concluzia realității prestațiilor menționate;
- administratorul societății S.C. Danliv Concept Construct S.R.L., inculpatul U. L. care nu a prestat în fapt serviciile subcontractate ( nu a avut angajați, nu a făcut dovada - conform normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal – că facturile emise către . corespund unor operațiuni reale), a efectuat operațiuni bancare pe contul societății, retrăgând sume în numerar;
- administratorul societății S.C. Unprim Autoproiect S.R.L., inculpatul U. C. A. care nu a prestat în fapt serviciile subcontractate ( nu a avut angajați, nu a făcut dovada - conform normelor metodologice de aplicare a Codului Fiscal – că facturile emise către . corespund unor operațiuni reale), a efectuat operațiuni bancare pe contul societății, retrăgând sume în numerar;
- administratorul de fapt al societății S.C. CFCG COLECT CLEAN S.R.L., respectiv inculpatul U. L., care au încasat in numerar din conturile societății sumele de bani provenite din serviciile cu privire la care instanța a reținut caracterul fictiv.
Prin urmare, instanța a reținut că prin înregistrarea în evidentele contabile a facturilor emise de S.C. Danliv Concept Construct SRL, S.C. CFCG Colect Clean SRL și S.C. Unprim Autoproiect SRL, ., prin reprezentantul său legal, inculpatul O. E. I., și-a diminuat în mod nelegal obligațiile de plată către bugetul de stat, cu suma totală de 1.841,392,53 lei, din care 736.557,01 lei impozit pe profit și 1.104.835,52 lei - TVA.
În opinia expertului desemnat de inculpat, cele trei societăți prestatoare (S.C. Danliv Concept Construct SRL, S.C. CFCG Colect Clean SRL și S.C. Unprim Autoproiect SRL) nu pot într-adevăr face dovada prestării efective a serviciilor prevăzute în contractele încheiate cu ., însă acest fapt atrage după sine numai răspunderea inculpaților U. C. A. și U. L. cu privire la neplata obligațiilor către bugetul de stat, în valoare totală de 1.841,392,53 lei (din care 736.557,01 lei impozit pe profit, si 1.104.835,52 lei – TVA).
Opinia expertului desemnat de inculpat contravine însă tuturor probelor administrate în cauză din care rezultă că prestațiile au fost realizate în mod direct de către . în favoarea beneficiarilor finali, de inculpatul O. E. I. care a subcontractat în mod fictiv și care prin înregistrarea în evidentele contabile a facturilor emise de S.C. Danliv Concept Construct SRL, S.C. CFCG Colect Clean SRL și S.C. Unprim Autoproiect SRL, și-a diminuat în mod nelegal obligațiile de plată către bugetul de stat
Apărarea inculpatului U. C. A., care neagă vreo participare la administrarea S.C. Unprim Autoproiect SRL, urmează a fi, de asemenea, înlăturată, susținerile acestuia fiind contrazise de ridicările de numerar efectuate din contul societății, al cărui singur împuternicit era pe cont.
De altfel, cu privire la activitatea acestei societăți inculpatul U. L. a arătat inițial în cursul urmăririi penale că aceasta aparținea fratelui său iar toate actele erau semnate de acesta din urmă.
În ceea ce privește activitatea inculpatului U. L., instanța reține că inculpatul O. E. I. l-a indicat pe acesta ca fiind singurul reprezentant al celor trei societăți de tip fantomă - S.C. Danliv Concept Construct SRL S.C., CFCG Colect Clean S.R.L și S.C. Unprim Auto Proiect S.R.L. - aspect confirmat și de învinuitul T. Dănut.
Martorul T. D., care a fost și el cercetat în faza urmăririi penale, a confirmat declarațiile date în cursul urmăririi penale, precizând că a fost rugat de U. L. să retragă bani de la bănci, primind pentru aceste activități diverse sume între 50 și 100 lei. Martorul a susținut că a retras bani pentru trei societăți comerciale iar documentele pe care le depunea la bancă le primea de la U. L. și tot acestuia îi da și sumele de bani pe care le ridica, precizând totodată că nu a primit documente și nu a dat bani altor persoane.
Martorul a arătat că nu îl cunoaște pe inculpatul O. iar U. L. i-a spus că banii îi dă lui C. I. care ar fi fost administratorul firmei CFCG Colect Clean.
Martorul S. Genică a susținut în declarația dată în cursul cercetării judecătorești că de activitatea . se ocupa exclusiv inculpatul U. L. (încercând să excludă implicarea în activitatea infracțională a inculpatului U. C. A., susținere care nu poate fi primită câtă vreme U. L. nu avea o împuternicire de la fratele său iar toate actele legate de activitatea societății erau semnate de U. C. A. care a fost implicat și în activitatea legată de retragerile în numerar din contul societății). Martorul a mai confirmat împrejurarea că a ridicat sume de bani din contul acestei societăți, sume pe care le-a predat inculpatului U. L., fără a putea oferi detalii privind frecvența acestor ridicări sau cuantumul acestor sume, susținând totodată că inculpatul nu i-a spus ce reprezentau sumele de bani ridicate.
Martora G. E. a arătat că îi cunoaște pe inculpații U. L. și U. C. care erau administratori la două firme. Martora a confirmat în declarația dată în cursul cercetării judecătorești aspectele susținute în declarația dată în faza de urmărire penală, privind aspectele legate de completarea unor facturi pentru diverse societăți comerciale cu legături cu inculpații din cauza de față.
În drept, s-a apreciat că faptele inculpatului O. E. I., care, în perioada 2010-2011, în calitate de administrator al ., a înregistrat în contabilitatea societății facturi fictive în valoare de 4.603.481,32 lei fără TVA, emise S.C. Danliv Concept Construct SRL S.C., CFCG Colect Clean S.R.L și S.C. Unprim Auto Proiect S.R.L, sustrăgându-se astfel de la plata obligațiilor fiscale în cuantum de 1.841.392,53 (respectiv impozit pe profit datorat bugetului de stat de 736.557,01 lei și TVA datorat bugetului de stat de 1.104.835,52 lei TVA) sumă pe care și-a însușit-o, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art.9 alin.1 lit.c, alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.
Fapta inculpatului O. E. I., care, în perioada 2010-2011, în calitate de administrator al .a transferat sume de bani, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiunii de evaziune fiscală, din conturile . în conturileS.C. Danliv Concept Construct SRL S.C., CFCG Colect Clean S.R.L și S.C. Unprim Auto Proiect,în scopul disimulării originii ilicite a acestor sume întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, faptă prev. de art.23 al.1 lit.a din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal – în prezent în noua numerotare a Legii – art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr.702/12.10.2012 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
În cauză, față de împrejurarea că faptele reținute în sarcina inculpatului au fost comise înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța a făcut aplicarea art. 33 lit.a Cod penal privind concursul real de infracțiuni.
Instanța a reținut că prin rechizitoriu inculpatul O. E. I. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005 cu aplic. art.41 alin.2 C.pen. și spălare de bani, faptă prev. de art.23 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002, ambele cu aplic. art 33 lit.a C.pen.
În raport de împrejurarea că prejudiciul cauzat prin fapta de evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 100.000 euro, astfel cum era textul de lege în vigoare la data faptei, în condițiile în care instanța a reținut răspunderea inculpatului în solidar cu ceilalți inculpați pentru întregul prejudiciu de 1.841.392,53 lei, sumă care depășește limita de 100.000 euro, instanța, în baza art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de evaziune fiscală, faptă prev. de art.9 alin.1 lit.c din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal în infracțiunea evaziune fiscală, faptă prev. de art.9 alin.1 lit.c, alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal.
De asemenea, în ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor avută în vedere la trimiterea în judecată a inculpatului constând în aceea că în perioada 2010-2011, în calitate de administrator al .a transferat sume de bani, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiunii de evaziune fiscală, din conturile . în conturileS.C. Danliv Concept Construct SRL S.C., CFCG Colect Clean S.R.L și S.C. Unprim Auto Proiect,în scopul disimulării originii ilicite a acestor sume, față de împrejurarea că activitatea descrisă a constat în acte repetate realizate în perioada 2010-2011 în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, instanța a apreciat că în cauză se impune reținerea dispozițiilor art. 41 alin.2 Cod penal privind infracțiunea continuată, astfel încât în baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de spălare a banilor, faptă prev. de art. 23 al. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea prev. de art. 23 al. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (în prezent, art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr. 702/12.10.2012, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal).
Faptele inculpatului U. L., care, în perioada 2010-2011, în calitate de administrator de drept al S.C. Danliv Concept Construct SRL și administrator de fapt al CFCG Colect Clean S.R.L și S.C. Unprim Auto Proiect S.R.L, l-a ajutat pe inculpatul O. E. I. să săvârșească faptele reținute în sarcina acestuia, prin emiterea de facturi fictive, care nu atestă operațiuni comerciale reale, precum și prin ridicări de numerar din conturile S.C. Danliv Concept Construct SRL și CFCG Colect Clean S.R.L, pe baza unor borderouri false de achiziție deșeuri, întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art.26 C.p. rap. la art.9 alin.1 lit.c, alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.
Fapta inculpatului U. L., care, în perioada 2010-2011, în calitate de administrator de drept al S.C. Danliv Concept Construct SRL și administrator de fapt al CFCG Colect Clean S.R.L și S.C. Unprim Auto Proiect S.R.L, a ridicat în numerar, din conturile bancare ale societăților menționate anterior, sume de bani, utilizând documente de evidență contabilă primară fictive (borderouri de achiziție deșeuri metalice), cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiunii de evaziune fiscală, în scopul de a îl ajuta pe inculpatul O. E. I., care a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, din care provin sumele de bani, să se sustragă de la urmărire penală sau judecată, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor în formă continuată, faptă prev. de art. 23 al. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal (în prezent, art. 29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr. 702/12.10.2012, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal).
În cauză, față de împrejurarea că faptele reținute în sarcina inculpatului au fost comise înainte ca acesta să fi fost condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, instanța a făcut aplicarea art.33 lit.a Cod penal privind concursul real de infracțiuni.
Instanța a reținut că prin rechizitoriu inculpatul U. L. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și spălare a banilor, faptă prev. de art. 23 al. 1 lit. a din Legea nr. 656/2002, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În raport de împrejurarea că prejudiciul cauzat prin fapta de complicitate la evaziune fiscală reținută în sarcina inculpatului este mai mare de 100.000 euro, astfel cum era textul de lege în vigoare la data faptei, în condițiile în care instanța a reținut răspunderea inculpatului în solidar cu inculpatul O. E. I. pentru întreg prejudiciul - suma de 1.207.610,40 lei prin S.C. Danliv Concept Construct SRL și pentru suma de 461.862,1312 lei prin CFCG Colect Clean SRL și suma de 171.920 lei prin ., sumă care depășește limita de 100.000 euro, instanța, în baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal în infracțiunea de complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată, faptă prev. de art. 26 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 lit. c, alin.2 din Legea nr. 241/2005, cu aplic. art. 41 alin. 2 C.p.
De asemenea, în ceea ce privește infracțiunea de spălare a banilor avută în vedere la trimiterea în judecată a inculpatului constând în aceea că în perioada 2010-2011, în calitate de administrator de drept al S.C. Danliv Concept Construct SRL și administrator de fapt al CFCG Colect Clean S.R.L și S.C. Unprim Auto Proiect S.R.L, a ridicat în numerar, din conturile bancare ale societăților menționate anterior, sume de bani, utilizând documente de evidență contabilă primară fictive (borderouri de achiziție deșeuri metalice), cunoscând că acestea provin din săvârșirea de infracțiunii de evaziune fiscală, în scopul de a îl ajuta pe inculpatul O. E. I., care a săvârșit infracțiunea de evaziune fiscală, din care provin sumele de bani, să se sustragă de la urmărire penală sau judecată, față de împrejurarea că activitatea descrisă a constat în acte repetate realizate în perioada 2010-2011 în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, instanța a apreciat că în cauză se impune reținerea dispozițiilor art.41 alin.2 Cod penal privind infracțiunea continuată, astfel încât în baza art.334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică din infracțiunea de spălare a banilor, faptă prev. de art.23 al.1 lit. a din Legea nr.656/2002 în infracțiunea de spălare a banilor în formă continuată, faptă prev. de art.23 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (în prezent, art.29 alin.1 lit.a din Legea nr. 656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr.702/12.10.2012, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal).
Faptele inculpatului U. C. A. constând în aceea că în perioada 2010-2011, în calitate de administrator de drept S.C. Unprim Auto Proiect S.R.L, l-a ajutat pe inculpatul O. E. I., în mod direct sau prin intermediul fratelui său, inculpatul U. L., să săvârșească faptele reținute în sarcina acestuia prin emiterea de facturi fictive, care nu atestă operațiuni comerciale reale, efectuând ridicări de numerar a sumelor încasate fraudulos de S.C. Unprim Auto Proiect S.R.L, de la ., pe baza unor borderouri false de achiziție deșeuri, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. și ped. de art. 26 C.p. rap. la art. 9 alin. 1 lit. “c” din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților pentru infracțiunile reținute în sarcina lor, tribunalul a avut în vedere toate criteriile generale prevăzute de art.72 C.pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textele incriminatoare, astfel cum erau în vigoare la data faptelor, reținând în ceea ce privește infracțiunile de evaziune fiscală și complicitate la evaziune fiscală reținute în sarcina inculpaților O. E. I. și U. L. dispozițiile art.13 alin.1 Cod penal, în condițiile în care potrivit textului de lege în vigoare la data faptelor în cazul infracțiunii prev. de art.9 alin.2 din Legea nr.241/2005, limita minimă și limita maximă a pedepsei pentru fapta de la alin.1 se majorează cu 2 ani iar în reglementarea actuală, în vigoare din data de 22.03.2013 aceste limite se majorează cu 5 ani, textul vechi al legii fiind cel favorabil inculpaților.
Totodată, instanța a avut în vedere natura și gravitatea faptelor, pericolul social concret al faptelor, împrejurările comiterii acestora, inculpații acționând în mod organizat și pe o perioadă relativ mare de timp în vederea atingerii scopului urmărit, respectiv obținerea în mod ilicit a unor mari sume de bani.
Astfel, la stabilirea cuantumului pedepselor cu închisoarea, s-a ținut seama de: numărul repetat de acte materiale, perioada mare de timp în care s-a întins activitatea infracțională, curajul și dezinvoltura de care au dat dovadă inculpații cu prilejul săvârșirii faptelor, limitele mari de pedeapsă nefiind de natură să îi tempereze pe aceștia; prejudiciul însemnat cauzat statului; urmările ce se puteau produce în lipsa intervenției organelor de anchetă, în condițiile în care inculpații au luat măsuri pentru a se pune capăt activității societăților respective după începerea cercetărilor în cauza de față; atitudinea procesuală de care aceștia au dat dovadă, făcând demersuri pentru cesionarea/radierea acestor societăți pentru a îngreuna activitatea de cercetare, atitudinea nesinceră a acestora, rezonanța socială deosebit de negativă în rândul cetățenilor a unor asemenea fapte; creșterea alarmantă a faptelor similare și implicarea în asemenea fapte a unui număr tot mai mare de persoane; necesitatea combaterii acestui fenomen, cu efecte deosebit de negative asupra bugetului de stat.
Tribunalul a mai ținut seama și de datele privind persoanele inculpaților care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, fiind în cauza de față la primul conflict cu legea penală. De asemenea, s-a ținut seama de vârsta inculpaților, de situația lor familială și socială rezultată din actele depuse în circumstanțiere, de contribuția fiecăruia dintre inculpați la comiterea faptelor deduse judecății, reținându-se în acest sens o contribuție mai mică a inculpatului U. C. A. în raport de activitatea infracțională a celorlalți inculpați.
În raport de toate aceste elemente, tribunalul a considerat că nu sunt incidente circumstanțe atenuante, atât prin prisma gravității faptelor comise, efectelor deosebit de negative asupra bugetului de stat cât și prin prisma curajului, dezinvolturii și conduitei inculpaților, care au probat fără dubiu că nu au înțeles gravitatea faptelor și necesitatea supunerii normelor care asigură ordinea socială.
D. urmare, tribunalul a dispus condamnarea inculpaților la pedepse care să asigure atât nevoile de reeducare ale acestora, dar și prevenția generală, fără reținerea unor circumstanțe atenuante în favoarea inculpaților, aplicând acestora pedepse la minimul prevăzut de lege
În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei aplicate inculpatului U. C. A., în raport de considerentele reținute la individualizarea pedepselor, tribunalul a apreciat că există suficiente elemente care impun concluzia că scopul preventiv-educativ și sancționator prevăzut de art. 52 C.pen. poate fi atins și fără executarea efectivă a pedepsei aplicate, amenințarea executării în întregime a pedepsei aplicate fiind de natură să inhibe tendințele criminogene ale inculpatului și să schimbe atitudinea acestuia cu privire la relațiile sociale ocrotite prin normele de drept penal.
Pentru stabilirea răspunderii civile instanța a avut în vedere raportul de expertiză financiar-contabilă efectuat în faza de urmărire penală, sumele stabilite de instanță cu titlul de prejudiciu și pentru care este atrasă răspunderea solidară a inculpaților și la rândul lor a inculpaților U. L. și U. C. A. cu societățile pentru care au acționat, rezultând din anexele la acest raport în care sunt prezentate raporturile comerciale dintre societăți și cuantumul total al prejudiciului, cu descrierea activității fiecărei societăți comerciale.
Împotriva acestei sentințe au formulat apeluri inculpații O. E. I. și U. L., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Apelantul inculpat O. E. I. a solicitat, în esență, prin motivele de apel depuse în scris la dosar (filele 15-41), în principal, achitarea în temeiul art.16 lit.a sau c Cod pr.penală pentru ambele fapte reținute în sarcina sa, iar în subsidiar redozarea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere. Apelantul inculpat a formulat critici și în ceea ce privește latura civilă a cauzei arătând că hotărârea nu precizează modul în care a fost stabilit cuantumul prejudiciului – 1.841.392,53 lei, de unde rezultă această valoare și cum a fost determinată contribuția fiecărui inculpat în raport cu activitatea infracțională a celorlalți inculpați, apreciind că respectiva omisiune încalcă dreptul la apărare al inculpaților care nu au posibilitatea de a formula apărări eficiente față de respectiva sumă, în condițiile în care nu poate cunoaște ce anume s-a avut în vedere la stabilirea prejudiciului.
Apelantul inculpat U. L. a solicitat, în esență, în principal, achitarea pentru ambele fapte reținute în sarcina sa, iar în subsidiar redozarea cuantumului pedepsei aplicate sub minimul special prevăzut de lege a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere. Apelantul inculpat a formulat critici și în ceea ce privește latura civilă a cauzei.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de apel, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 417 Cod procedură penală, apelul fiind devolutiv, Curtea constată următoarele:
Apelurile sunt nefondate, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:
În urma propriei analize a materialului probator administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești, și completat în faza apelului, Curtea apreciază că instanța de fond a făcut o analiză judicioasă a materialului probator și a reținut în mod corect situația de fapt, așa cum de altfel a fost expusă și în rechizitoriu.
Săvârșirea de către apelantul inculpat O. E. I. a infracțiunilor de evaziune fiscală, faptă prev. de art.9 alin.1 lit.c, alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și spălare de bani, faptă prev. de art.23 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (în prezent, art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr.702/12.10.2012, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal), în final cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal și de către apelantul inculpat U. L. a infracțiunilor de complicitate la evaziune fiscală în formă continuată, faptă prev. de art. 26 Cod penal rap. la art.9 alin.1 lit.c, alin.2 din Legea nr.241/2005, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal și spălare a banilor în formă continuată, faptă prev. de art.23 al.1 lit.a din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal (în prezent, art.29 alin.1 lit.a din Legea nr.656/2002 republicată în Monitorul Oficial nr.702/12.10.2012, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal), în final cu aplicarea art.33 lit.a Cod penal a fost dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil.
Declarațiile învinuiților M. G., D. V., Teleoaca D., declarațiile martorilor Grigorita E., E. P. N., S. C. J., Sindrile A., A. Luchiar Joseph, G. V. S., A. R., O. M. A., T. B. F., A. I., Sychov A. Eleodora, N. C. A., N. C. A., Saskaris Dimitrios, A. B. I., Sindile A., L. A. I., T. D., G. V. Ș., D. V., M. G.; A. R., O. M. I., G. D., A. I., Sychov A. Eleodora, N. C. A.; S. Genică, Anichitoae B. I.; N. V., S. C. D., G. E.; Tenea I. B.; Laskaris Dimitrios și P. B., declarațiile inculpaților U. L., O. E. I. și U. C. A., declarație parte vătămată C. I., coroborate cu verificare evidență intrări/ieșiri în/din România pentru BATRYNAK VADYM, adresă fără număr din 25.04.2012 – . SRL, raport de expertiză contabilă judiciară cu documentația privind desfășurarea expertizei, procese verbale din 07.05.2012 de efectuare percheziții domiciliare la domiciliile inculpaților U. L., O. E. I. și ale învinuiților M. G., Teleoaca D. și D. V., proces verbal din 16.05.2012, adresa nr. C/IX/984 –Oficiul Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor, adresa nr. XII /1277 din 27.04.2012 - Oficiul Național de Prevenire si Combatere a Spălării Banilor, adresa nr. 846 din 05.10.2012 – Agenția Naționala de Administrare Fiscala – Direcția Generala de Informații Fiscale, adresa nr. R_ din 30.01.2012 - Agenția Naționala de Administrare Fiscala – Administrația Finanțelor Publice Sector 2, adresa nr. R_ din 02.03.2012 - Agenția Naționala de Administrare Fiscala – Administrația Finanțelor Publice Sector 2, adresa nr. R_ din 16.03.2012 - Agenția Naționala de Administrare Fiscala – Administrația Finanțelor Publice Sector 2, adresa nr._ din 30.01.2012 - Agenția Naționala de Administrare Fiscala – Direcția Generala de Finanțe Publice a Municipiului București, proces verbal din 09.01.2012, proces verbal din 06.12.2011, dovada din 12.12.2011, proces verbal din 11.01.2012, proces verbal din 20.03.2012, proces verbal din 06.08.2012, documentație Registrul Comerțului privind ., ., . SRL, proces verbal din 06.02.2012, proces verbal din 27.01.2012, proces verbal din 07.02.2011, proces verbal din 16.01.2012, adresa nr. 3066 din 07.10.2011, Banca RAIFFEISEN BANK – Departamentul C., contracte prestări servicii încheiate de ., proces verbal din 16.10.2012, proces verbal din 20.03.2012, documente contabile ., adresa nr. 1116 din 03.10.2012 – Agenția Naționala de Administrare Fiscala – Administrația Finanțelor Publice Sector 2, adresa nr. 314 bis din 19.04.2012, Banca RAIFFEISEN BANK – Departamentul C. și adresa nr. 314 bis din 12.06.2012, Banca RAIFFEISEN BANK – Departamentul C. sunt pe deplin relevante în acest sens.
De altfel, este semnificativ faptul că, în apărare, în faza apelului, inculpatul U. L. s-a mărginit să afirme că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina sa, iar inculpatul O. E. I. a încercat, prin audierea a doi martori, să acrediteze ideea că s-a desfășurat în mod real activitatea de subcontractare cu societățile reprezentate de ceilalți inculpați.
Teza susținută de apărare este însă flagrant infirmată de întreg eșafodajul probator administrat în cauză.
În plus, declarațiile martorilor U. B. și A. M. L. audiați în apel, sunt vădit subiective, martorii fiind un fost coleg de serviciu, și, respectiv, un afin al inculpatul O. E. I.. Relatările lor, s-au limitat cu obstinație la a susține că au participat la mai multe întâlniri între inculpații O. E. I. și U. L. în care acesta din urmă preda stick-uri, rapoarte de activitate și documente printate, fiind însă evident caracterul părtinitor și subiectiv al acestor susțineri.
Atitudinea subiectivă este evidentă și în cazul analizării declarațiilor celor doi martori din prisma susținerii că O. E. I., în cadrul acestor întâlniri ,,discuta” cu inculpatul U. L. în legătură cu materialele predate, susținerile acestora, fiind infirmate de elemente de fapt ce nu pot fi negate. Astfel, inculpatul U. L. nu avea nivelul de pregătire necesar și capacitatea intelectuală pentru a înțelege obiectele contractelor comerciale încheiate cu .., terminologia sau activitățile executate și toate activitățile necesitau cunoștințe de specialitate în domeniu pentru realizarea prestațiilor aferente, cunostințe pe care inculpatul nu le avea, ceea ce exclude în mod evident și logic posibilitatea ca inculpatul să poarte orice fel de conversație pe această temă.
Declarațiile coroborate ale martorilor sunt suficient de precise pentru conturarea modalității în care s-au desfășurat faptele, declarații ce sunt confirmate și de celelalte mijloace de probă administrate în cauză.
Pe cale de consecință Curtea reține la rândul său ca fiind pe deplin dovedite acuzațiile aduse de P. inculpaților O. E. I. și U. L..
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei, Curtea apreciază că aceștia au beneficiat deja de clemența instanței de fond ce le-a aplicat câte o pedeapsă într-un cuantum scăzut, în pofida gravității concrete a faptelor și poziției nesincere a inculpaților, în această modalitate instanța de fond dând deja o valoare accentuată datelor personale ale inculpaților invocate și în faza apelului. În aceste condiții, o reducere mai accentuată a pedepsei sau schimbarea formei de executare, nu ar servi procesului penal și nici procesului de reeducare necesar în privința inculpaților.
Nu poate fi primită nici critica referitoare la soluționarea laturii civile, prima instanța având în vedere la stabilirea prejudiciului sumele explicitate în concluziile raportului de expertiză financiar-contabilă din faza de urmărire penală, iar răspunderea inculpaților este solidară, fiecare dintre inculpați putând fi urmărit de partea civilă pentru repararea integrală a prejudiciului.
Față de cele de mai sus va respinge apelurile inculpaților ca nefondate, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpații O. E. I. și U. L. împotriva sentinței penale nr.997 din data de 10.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția I penală în dosarul penal nr._ .
În baza art.275 alin.2,4 Cod procedură penală obligă apelanții inculpați la câte 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 alin.1,2 Cod procedură penală, onorariul apărătorilor desemnați din oficiu pentru apelantul inculpat U. L. și U. C. A., în cuantum de câte 300 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09 decembrie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. N. A. B. R.
GREFIER,
A. P.
Red.A.B.R./Th.red.C.V.M.-ex.6/06.02.2015
T.B. S I pen – judecător N. L.
| ← Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Sentința nr.... | Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 1169/2015. Curtea... → |
|---|








