Tâlhărie. Art.211 C.p.. Decizia nr. 852/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 852/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-05-2013 în dosarul nr. 852/2013
Dosar nr._
(_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI–SECȚIA I PENALĂ
Decizia nr.852
Ședință publică din data de 10.05.2013
Curtea constituită din:
Președinte: M. N.
Judecător: C.-C. C.
Judecător: D. D.
Grefier: B. L.
Ministerul Public–P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror N. M..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de inculpatul S. C.-I. împotriva sentinței penale nr.463 din data de 13.02.2013, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul- inculpat S. C.-I. personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat de apărător ales, avocat, B. N., în baza împuternicirii avocațiale nr._, aflată la fila 21 din dosar, lipsă fiind intimatul- parte vătămată P. C.-F..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, în temeiul dispozițiilor art.340 Cod procedură penală, Curtea acordă cuvântul în dezbatere.
Apărătorul recurentului-inculpat S. C.-I. arată că inculpatul a formulat recurs împotriva sentinței penale 463/13.02.2013 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, considerând că sentința este netemeinică și nelegală. În acest sens, pornind de la dispozițiile art.211 Cod penal, arată că tâlhăria este definită ca fiind furtul săvârșit prin întrebuințare de violențe sau amenințări, ori punerea victimei în stare de inconștiență ori neputință de a se apăra, motiv pentru care precizează că în speța de față, cu privire la elementul material al infracțiunii de tâlhărie, acesta se realizează prin oricare din variantele infracțiunii de furt, fie el și un furt calificat, fie sub formă de violență. Astfel, învederează că în această cauză nu se poate reține nici infracțiunea de furt și nici existența vreunei violențe, deoarece inculpatul nu i-a sustras nici o sumă de bani părții vătămate, ci prejudiciul de 20 de RON a fost scos din buzunarul părții vătămate de către F. B., astfel cum rezultă din declarațiile părții vătămate, dar și din declarațiile martorilor. De asemenea, cu privire la violența exercitată, arată că ce se înțelege prin violență în sensul art.211 Cod penal este de fapt o activitate de natură să provoace victimei suferințe fizice sau vătămări corporale ce necesită îngrijiri medicale de 20 de zile sau de la 21 de zile până la 60 zile, ori în speța de față inculpatul nu a exercitat nici un fel de astfel de violențe. În consecință, pentru motivele astfel învederate, solicită achitarea inculpatului în baza art.11 alin.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală, și, astfel cum rezultă din declarațiile părții vătămate P. C.-F. acesta recunoaște că F. B. a fost cel care i-a sustras suma de bani din buzunar. Mai mult, arată că partea vătămată recunoaște că incidentul a fost o glumă, nefiindu-i frică de inculpat. Mai mult decât atât, arată că partea vătămată recunoaște că dacă se zbătea din mâinile inculpatului putea fugi, sens în care apreciază că nu există violență, iar infracțiunea de tâlhărie nu există. Totodată, în subsidiar, solicită reducerea pedepsei, întrucât prejudiciul în cuantum de 20 RON a fost recuperat, acești bani reprezentând o datorie pe care partea vătămată o avea la inculpat și, în plus, între inculpat și partea vătămată au existat anterior relații de prietenie, fiind vecini de . se cunoșteau de mici și că incidentul nu a fost decât o glumă. În consecință, solicită admiterea recursului astfel declarat și casarea sentinței recurate.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică, apreciind că fapta săvârșită de inculpat întrunește elemente constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, iar probatoriul administrat în cauză confirmă faptul că inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată până în scara blocului unde aceasta locuiește și acesta a imobilizat-o, ținând-o de brațe cu spatele la perete, solicitându-i sumele de bani pe care le avea asupra sa, adresându-i, totodată, amenințări cu acte de violență. În acest sens, arată că această situație de fapt rezultă din coroborarea declarațiilor părții vătămate date în faza de urmărire penală cu declarațiile martorilor F. B. și P. V., dar și din procesul-verbal de constatare al infracțiunii flagrante întocmit de organele de poliție și parțial cu declarația părții vătămate. De asemenea, arată că revenirea asupra declarației părții vătămate date în cursul urmăririi penale în fața instanței de judecată nu este justificată, și, mai mult decât atât, partea vătămată a afirmat că la momentul săvârșirii faptei i s-a părut o chestiune serioasă, și nu o glumă.
Cu privire la solicitarea de reindividualizare a cuantumului pedepsei aplicate inculpatului, apreciază că aceasta nu se impune în condițiile în care inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru fapte de același gen, fiind fără loc de muncă și nerecunoscându-și în totalitate fapta săvârșită. Pentru considerente învederate, solicită respingerea recursului ca nefondat, pedeapsa minimă de 5 ani închisoare aplicată inculpatului fiind de natură să contribuie la reeducarea inculpatului.
Apărătorul recurentului-inculpat, în replică, arată că în materialul probatoriu există declarația părții vătămate, aceasta declarând pe proprie răspundere că a fost o glumă, neexistând violențe sau injurii. De asemenea, arată că raportat la prejudiciul de 20 RON pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea de tâlhărie este exagerată. În acest sens depune la dosarul cauzei motivele de recurs.
Recurentul-inculpat S. C.-I., având ultimul cuvânt, arată că nu s-a gândit să-l tâlhărească pe P. C.-F., nu l-a amenințat, nu a exercitat violențe asupra lui și mai mult, arată că partea vătămată i-a dat banii martorului F. și acesta i-a dat banii lui. Totodată arată că el și partea vătămată sunt prieteni de mici și, mai mult, că a înțeles ce înseamnă viața într-un penitenciar.
Curtea rămâne în pronunțarea asupra cauzei de față.
Se prezintă și apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat S. C.-I., avocat, B. G., cu delegație pentru asistență juridică din oficiu, nr._, aflată la fila 11 din dosar, care solicită să se constate încetată delegația pentru asistență juridică obligatorie și fixarea onorariului parțial cuvenit.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.463 din 13 februarie 2013, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria sectorului 4 București, în baza art.211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c) Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal a condamnat pe inculpatul S. C. I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 86/4 alin. 1 C. pen. rap. la art. 83 C.p. a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2236/06.09.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă la data de 19.09.2012 prin nerecurare, pedeapsă ce a fost adăugată la pedeapsa aplicată anterior prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a-II-a și lit. b Cod penal.
În baza art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului din prezenta cauză, respectiv de la data de 29.05.2012 la data de 07.09.2012 (din sentința penală nr. 2236/06.09.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin la data de 19.09.2012 prin nerecurare) și de la data de 01.12.2012 la zi.
În baza art. 350 alin. 1 Cod procedură penală a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S. C. I..
A luat act că partea vătămată P. C. F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, Judecătoria a constatat că prin rechizitoriul nr._/P/2012 din data de 12.10.2012 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului S. C. I. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c) C.p. cu aplic. art. 37 lit. a C. pen., reținându-se, în esență, că în noaptea de 01.12.2012, în jurul orei 01.30, inculpatul S. C. I., prin amenințare cu acte de violență și imobilizare, a deposedat partea vătămată P. C. F. de suma de 20 lei, în timp ce se aflau în scara 3 a blocului nr. 49 situat pe .. 2, sector 4.
Deși inculpatului i s-au pus în vedere disp. art. 3201 C.p.p. inculpatul a arătat că nu dorește să i se aplice aceste text de lege.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați partea vătămată, inculpatul și martorii din rechizitoriu.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 01.12.2012 organele de poliție au fost sesizate de către partea vătămată P. C. F., prin intermediul serviciului 112, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 01.30, a fost deposedat de suma de 20 lei, iar autorul este la ușa apartamentului său din București .. 2, . . sect. 4.
Organele de poliție s-au deplasat cu operativitate la fața locului unde au depistat și identificat pe inculpatul S. C. I., iar cu ocazia controlului corporal efectuat asupra acestuia a fost găsită suma de 20 lei.
Din analiza probatoriul administrat în cele două faze procesuale prima instanță a reținut următoarea situație de fapt.
În ziua de 01.12.2012, în jurul orei 01.30, partea vătămată S. C. I. se deplasa împreună cu martorul F. B. G. pe ., iar când a ajuns în dreptul bazei sportive Temerari a fost abordat de inculpat, care i-a cerut inițial să îi dea geaca care o avea pe el.
Întrucât a fost refuzat de partea vătămată, inculpatul S. C. I. a adresat amenințări cu acte de violență părții vătămate, solicitându-i geaca cu care era îmbrăcat.
În continuare, a urmat pe partea vătămată până în scara blocului unde acesta locuiește, aici a imobilizat-o, ținând-o de brațe și cu spatele la perete, și i-a cerut sumele de bani pe care le are asupra sa, adresându-i totodată amenințări cu acte de violență, acest fapt rezultând din declarațiile părții vătămate din faza de urmărire penală care se coroborează din declarațiile martorului F. B. G. din cursul procesului penal.
Inculpatul a cerut părții vătămate P. C. F. să scoată suma de bani pe care o are asupra sa și să o înmâneze martorului F. B. G., timp în care inculpatul ținea de umeri pe partea vătămată.
După ce partea vătămată a scos din buzunar suma de 20 lei și i-a dat-o martorului F. B. G., inculpatul a luat-o de la acesta.
Ulterior, inculpatul a continuat să aducă amenințări părții vătămate și i-a cerut să aducă din apartament suma de 50 lei.
În aceste condiții partea vătămată a intrat în locuința sa, lăsând pe inculpat în exterior, în fața ușii, și a cerut mamei sale telefonul mobil pentru a suna la serviciul 112.
În acest timp, inculpatul a bătut în ușa apartamentului cerând să vorbească cu partea vătămată, iar martora P. V. a discutat cu acesta pentru a da timp organelor de poliție să ajungă la fața locului.
Organele de poliție s-au deplasat cu operativitate la fața locului unde au depistat și identificat pe inculpatul S. C. I., iar cu ocazia controlului corporal efectuat asupra acestuia a fost găsită suma de 20 lei.
Situația de fapt reținută mai sus rezultă din coroborarea declarațiilor părții vătămate din faza de urmărire penală cu declarațiile martorilor F. B. G. și P. V., din procesul verbal de constatare a infracțiunii fragrante întocmit de către organele de poliție sosite la fața locului și parțial din declarațiile inculpatului.
Instanța de fond a înlăturat ca nesinceră declarația părții vătămate P. C. F. dată în cursul cercetării judecătorești având în vedere că poziția de revenire a acestuia nu se coroborează cu celelalte probe mai sus menționate, neexistând niciun motiv asupra acestei reveniri (n.i. - decât eventual teama de a-l fi văzut în sala de judecată pe inculpat).
Prima instanță a observat că deși partea vătămată nu recunoaște că ar fi avut vreo datorie anterioară față de inculpat, susține totuși că a fost amenințat de inculpat cu acte de violență, la final, apreciind că totul i s-a părut a fi o glumă după ce s-a mai gândit cu trecerea timpului.
Fiind audiat în cursul procesului penal, inculpatul S. C. I. a avut o poziție oscilantă, mai mult pe ideea de a împiedica aflarea adevărului în cauză.
S-a reținut, de asemenea, că inculpatul a susținut că partea vătămată ar fi avut o datorie anterioară față de acesta, lucru nedovedit de inculpat și negat constant de către partea vătămată și că ar fi ținut partea vătămată și i-ar fi spus că dacă nu îi dă acea sumă de bani o va bate, fără să cunoască că acest lucru este o amenințare, susțineri ce nu au putut fi primite de instanță, inculpatul știind foarte bine ce făcea în acea noapte și anume că exercită acte de violență și amenințări asupra părții vătămate pentru ca aceasta din urmă să îi dea sumele de bani pe care le avea asupra ei.
Cu privire la încadrarea juridică, instanța de fond a constatat că,fapta inculpatului S. C. I. care, în stare de recidivă postcondamntorie, în noaptea de 01.12.2012, în jurul orei 01.30, prin amenințare cu acte de violență și imobilizare, a deposedat partea vătămată P. C. F. de suma de 20 lei, în timp ce se aflau în scara 3 a blocului nr. 49 situat pe .. 2, sector 4 (loc public), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a C. pen.
Instanța de fond a reținut aplic. disp. art. 37 lit. a C. pen., întrucât prin sentința penală nr. 2236/06.09.2012, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, definitivă, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu aplic. disp. art. 86/1 C. pen., iar infracțiunea ce formează obiectul prezentului dosar penal a fost comisă în termenul de încercare de 5 ani stabilit prin această sentință penală.
Judecătoria a reținut că, potrivit art. 52 C.p., pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, iar scopul său este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, apreciind că se impune în cauză cu prisosință aplicarea unei pedepse cu închisoarea, în condițiile în care se observă că fapta a fost săvârșită în stare de postcondamntorie, inculpatul continuându-și comportamentul infracțional deși beneficiase de o clemență deosebită.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 alin. 1 C.p., respectiv gradul ridicat de pericol social al infracțiunii săvârșite, limitele de pedeapsă, raportat la împrejurările concrete ale comiterii acesteia, respectiv sustragerea unor bunuri prin violență de la partea vătămată într-un loc public, urmarea produsă, respectiv producerea unui prejudiciu părții vătămate ce a fost recuperat în totalitate, persoana și conduita inculpatului care este recidivist, condamnat anterior pentru o faptă de același gen, nu are loc de muncă și care nu și-a recunoscut fapta.
Instanța nu a reținut circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului având în vedere că acesta este recidivist, prejudiciul a fost recuperat ca urmare a intervenției prompte a organelor de poliție, iar inculpatul nu și-a recunoscut fapta.
Pentru aceste motive, instanța în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c) C. pen. cu aplic. art. 37 lit. a C. pen., a condamnat pe inculpatul S. C. I. la o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 864 alin. 1 C. pen. rap. la art. 83 C.p., a revocat suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2236/06.09.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă la data de 19.09.2012 prin nerecurare, pedeapsă ce a fost adaugă la pedeapsa aplicată anterior prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art. 71 Cod penal a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a-II-a și b Cod penal.
Referitor la dreptul de a alege (art.64 alin.1 lit. a teza I Cod penal), instanța de fond a apreciat că aplicarea pedepselor accesorii trebuie realizată și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte din dreptul intern. Având în vedere și cauza Hirst contra Marii Britanii și S. și P. c. României, prin care Curtea a analizat chestiunea interzicerii legale automate a dreptului la vot a persoanelor deținute aflate în executarea unei pedepse, prima instanță, în aplicarea jurisprudenței CEDO, nu a aplicat automat pedeapsa accesorie prev. de art.64 alin.1 lit. a teza I Cod penal, și a apreciat că în cauză nu se impune aplicarea acesteia față de persoana și conduita inculpatului și față de gravitatea faptei săvârșite. Simpla săvârșire a faptei reținute în sarcina inculpatului, nu poate conduce la interzicerea din oficiu a dreptului de a alege, întrucât acest drept constituțional implică o apreciere personală asupra modului în care un cetățean înțelege să-și exercite acest drept, iar inculpatul, ca urmare a săvârșirii faptei nu poate fi oprit de la exercitarea, în limitele sale constituționale și legale, a unui astfel de drept.
Instanța de fond a reținut că modalitatea de executare a pedepsei trebuie să fie circumscrisă scopului acesteia, pe cale de consecință, analizând gravitatea faptei comise, posibilitatea și capacitatea reală de reeducare a acestuia așa cum rezultă ea din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, persoana și conduita inculpatului care nu a înțeles nici pe departe consecințele faptei sale, prima instanță a apreciat că funcțiile și scopul pedepsei aplicate își vor avea efectul doar în condițiile executării pedepsei în regim de detenție, nicio altă măsură neprivativă de libertate negăsindu-și efectul la acest moment în condițiile în care inculpatul se sustrage judecății și nu este de găsit. Prin obligațiile ce ar trebui să fie impuse inculpatului, lăsarea în libertate a inculpatului ar trebui să nu constituie un pericol pentru ordinea publică și valorile ocrotite de legea penală, lucru care nu este valabil în cauză în condițiile în care inculpatul își va continua comportamentul infracțional și nu își asumă faptele comise și mai ales nu face nimic pentru a-și corija acest comportament.
Instanța de fond a luat în considerare faptul că această modalitate de executare este în acord cu gravitatea faptei săvârșite de inculpat, precum și cu principiile și drepturile fundamentale ale oricărei persoane, proclamate de Convenția Europeana a Drepturilor Omului și cu faptul că inculpatul este recidivist.
În baza art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului din prezenta cauză, respectiv de la data de 29.05.2012 la data de 07.09.2012 (din sentința penală nr. 2236/06.09.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin la data de 19.09.2012 prin nerecurare) și de la data de 01.12.2012 la zi.
În baza art. 350 alin.(1) C.pr.pen., instanța a menținut măsura arestării preventive a inculpatului având în vedere că se mențin temeiurile avute în vedere la luarea măsurii, respectiv pericolul concret pe care inculpatul îl prezintă pentru ordine publică, pericol relevat de gravitatea faptei săvârșite și de persoana și conduita inculpatului care este recidivist, nu are un loc de muncă și nu are o ocupație, existând astfel pericolul social ca odată pus în libertate acesta să mai săvârșească și alte fapte de același gen pentru a face rost de bani și nu și-a recunoscut fapta.
Instanța de fond a luat act că partea vătămată P. C. F. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, inculpatul S. C.-I., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie solicitând, casarea sentinței și rejudecând, în fond, reevaluarea probatoriului cu consecința achitării lui pentru infracțiunea dedusă judecății în baza art.11 alin.2 lit.a rap. la art.10 lit.a Cod procedură penală și, în subsidiar, redozarea pedepsei.
În motivarea scrisă a recursului (filele 25-29) inculpatul, prin apărătorul ales, arată că în speță nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de tâlhărie și nici de comiterea infracțiunii de furt, deoarece cel care a scos suma de bani din buzunarul părții vătămate a fost martorul F. B., iar partea vătămată a declarat că nu i-a fost frică, că incidentul a fost o glumă și că dacă s-ar fi zbătut putea fugi.
În subsidiar solicită redozarea pedepsei întrucât prejudiciul în cuantum de 20 ron a fost recuperat, banii reprezentând o datorie pe care partea vătămată o avea la inculpat, între ei existând relații de prietenie. Apreciază că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Analizând sentința recurată prin prisma criticilor formulate de recurentul-inculpat S. C.-I., cât și sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856 alin.3 Cod procedură penală, sentința nefiind susceptibilă de apel, Curtea constată următoarele:
Instanța de fond a reținut corect situația de fapt, rezultată din coroborarea întregului probatoriu administrat în ambele faze ale procesului penal, din care rezultă că în noaptea de 1.12.2012, în jurul orei 1:30, inculpatul S. C.-I. prin amenințarea cu acte de violență și imobilizare a deposedat-o pe partea vătămată P. C.-F. de suma de 20 lei, fapta fiind comisă în scara 3 a blocului situat pe ..2, sector 4.
Deși inculpatul B. E. nu recunoaște comiterea faptei, apărarea acestuia este infirmată de întreg probatoriul administrat în cauză. Astfel, martorul ocular F. B.-G. a declarat că inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată până în scara blocului unde aceasta locuiește, a imobilizat-o, ținând-o de brațe cu spatele la perete, solicitându-i sumele de bani pe care le avea asupra sa, adresându-i, totodată, amenințări cu acte de violență, astfel că partea vătămată a scos din buzunar suma de 20 lei și a înmânat-o martorului. Mai mult, inculpatul a continuat să o amenințe pe partea vătămată și i-a cerut să-i aducă din apartament suma de 50 lei, aspect confirmat prin declarația martorei P. V..
În același sens sunt și declarațiile părții vătămate care, chiar dacă și-a nuanțat poziția în cursul judecății, a arătat că pe moment i s-a părut o chestiune serioasă și a fost amenințat de inculpat că dacă nu îi va da banii îl va bate. Invocarea faptului că suma de bani reprezenta o datorie a părții vătămate către inculpat nu are relevanță, atâta vreme cât inculpatul a intrat în posesia banilor prin exercitarea de violențe și amenințări și nu prin manifestarea benevolă a consimțământului părții vătămate.
Ca atare, Curtea constată că recurentul-inculpat S. C.-I. este autorul infracțiunii deduse judecății, prezumția de nevinovăție fiind răsturnată în cauză, astfel încât hotărârea de condamnare pronunțată este legală și temeinică, atât sub aspectul reținerii vinovăției cât și al încadrării juridice.
Referitor la greșita individualizare a pedepsei, Curtea apreciază că poate fi reținută circumstanța atenuantă judiciară prevăzută de art.74 alin.2 Cp în favoarea inculpatului, având în vedere faptul că inculpatul și partea vătămată se aflau în relații de prietenie, că violența exercitată s-a mărginit la a o imobiliza pe partea vătămată fără a-i aplica lovituri, cuantumul redus al prejudiciului-20 lei, împrejurări care atenuează gradul de pericol social concret al faptei. În atare situație, cântărind modul și mijloacele concrete de comitere a faptei cu împrejurarea că inculpatul se află în stare de recidivă mare postcondamnatorie, pedeapsa poate fi redusă sub minimul special prevăzut de textul incriminator.
Pentru aceste considerente, neidentificând alte motive de casare a hotărârii primei instanțe Curtea, în temeiul art.38515 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul S. C. I., va casa în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond:
În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c) Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, art.74 alin.2 Cod penal și art.76 alin.1 lit. b Cod penal, va condamna pe inculpatul S. C. I. la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 864 alin. 1 Cod penal rap. la art. 83 Cod penal, va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2236/06.09.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin la data de 19.09.2012 prin nerecurare, pedeapsă pe care o va adăuga la pedeapsa aplicată anterior prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art.38517 alin.4 Cod procedură penală rap. la art.383 alin.2 Cod procedură penală și art.88 Cod penal, va deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului din prezenta cauză, respectiv de la data de 29.05.2012 la data de 07.09.2012 (din sentința penală nr.2236/06.09.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin la data de 19.09.2012 prin nerecurare) și de la data de 01.12.2012 la zi.
Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art.192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei, se va suporta din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, admite recursul declarat de inculpatul S. C. I. împotriva sentinței penale nr.463 din data de 13.02.2013,pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, în dosarul nr._ .
Casează în parte sentința penală atacată și rejudecând în fond:
În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c) Cod penal cu aplic. art. 37 lit.a Cod penal, art.74 alin.2 Cod penal și art.76 alin.1 lit. b Cod penal, condamnă pe inculpatul S. C. I., fiul lui D. și M., născut la data de 20.04.1993 în București, CNP_, în prezent încarcerat în Penitenciarul Rahova, la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 864 alin. 1 Cod penal. rap. la art. 83 Cod penal, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 2236/06.09.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin la data de 19.09.2012 prin nerecurare, pedeapsă pe care o adaugă la pedeapsa aplicată anterior prin prezenta sentință, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art.38517 alin.4 Cod procedură penală. rap la art.383 alin.2 Cod procedură penală și art. 88 Cod penal, deduce din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive a inculpatului din prezenta cauză, respectiv de la data de 29.05.2012 la data de 07.09.2012 (din sentința penală nr.2236/06.09.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, definitivă prin la data de 19.09.2012 prin nerecurare) și de la data de 01.12.2012 la zi.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate.
În baza art.192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Onorariul parțial cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 50 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. N. C. C. C. D. D.
GREFIER,
L. B.
Red. – jud.D.D.
Tehnored. – M.A.
2 ex./27.05.2013
Judecătoria sectorului 4 București – D.C.M.
| ← Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 26/2013. Curtea... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
