Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 215/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 215/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-05-2013 în dosarul nr. 215/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI- SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._
_
SENTINȚA PENALĂ NR.215/F
Ședința din Camera de consiliu de la 08.05.2013
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE S. M.
GREFIER D. P.
MINISTERUL PUBLIC – P. DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR: R. P..
Pe rol, soluționarea cererii privind recunoașterea și punerea în executare a sentinței penale nr._ din 08.02.2010 rămasă definitivă la data de 13.05.2010, emisă de Tribunalul Ordinar din Milano și_/10 din 10.11.2010 emisă de Judecătorul pentru cercetări preliminare al Tribunalului din Milano, confirmată prin sentința penală nr.1279/2011 din 05.04.2011, emisă de Curtea de Apel Milano, Secția a III a, definitivă la 21.05.2011 privind persoana condamnată, S. P. T., în vederea transferării acesteia într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a lipsit persoana condamnată, S. P. T., pentru care se prezintă avocat desemnat din oficiu L. A. cu delegație la dosar, fila 6.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul cererii.
Reprezentantul Ministerului Public, apreciază ca sunt îndeplinite cerințele art.143 din Legea nr.302/2004, pentru soluționarea cererii de transferare a persoanei condamnate S. P. T., pentru continuarea executării pedepsei într-un penitenciar din România, acesta este cetățean roman, mai are de executat o pedeapsa mai mare de 6 luni închisoare, există dublă incriminare.
Solicită admiterea sesizării recunoașterea sentinței penale nr._ din 08.02.2010 rămasă definitivă la data de 13.05.2010, emisă de Tribunalul Ordinar din Milano și_/10 din 10.11.2010 emisă de Judecătorul pentru cercetări preliminare al Tribunalului din Milano, confirmată prin sentința penală nr.1279/2011 din 05.04.2011, emisă de Curtea de Apel Milano, Secția a III a, definitivă la 21.05.2011 privind persoana condamnată, S. P. T.,
De asemenea solicita a se dispune deducerea perioadei executate, cheltuielile de judecata rămânând în sarcina statului.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru persoana condamnată S. P. T., solicită respingerea sesizării, apreciază că nu sunt îndeplinite cerințele Legii nr.302/2004, respectiv cea prev. de art.3 lit.d din Convenția europeană din 1983, cu referire la natura, durata și data începerii executării condamnării și nici perioada executată în Italia.
De asemenea în sesizare se menționează că persoana transferabilă execută pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată de instanțele din statul solicitant, or pedeapsa în vederea căreia se solicită transferarea este de 4 ani și 4 zile închisoare, motiv pentru care apreciază că se impune acordarea unui termen pentru completare datelor puse la dispoziție de autoritățile judiciare italiene.
Curtea, acordă cuvântul asupra aspectelor aduse în atenția instanței de judecată de către apărătorul persoanei condamnate S. P. T..
Reprezentantul Ministerului Public, apreciază ca la dosar se află toate datele necesare instanței pentru a se putea pronunța, astfel că apreciază că nu este util a se emite adresă.
CURTEA
Deliberând, asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rezoluția din data de 09.04.2013 emisă de P. de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1080/II/5/2012, s-a dispus, în temeiul dispozițiilor art. 162 alin. 4 și art. 163 din Legea nr. 302/2004 republicată, sesizarea Curții de Apel București în vederea recunoașterii sentinței nr._/09 din 08.02.2010 rămasă definitivă la 13.05.2010 pronunțată de Tribunalul Ordinar din Milano și a sentinței penale nr._/10 din 10.11.2010 emisă de Judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Milano, confirmată prin sentința nr.1279/2011 din 05.04.2011 emisă de Curtea de Apel din Milano, Secția a III a, rămasă definitivă la 21.05.2011 în conformitate cu dispozițiile art. 158 din Legea nr. 302/2004.
Pe rolul Curții de Apel București – Secția a II-a Penală s-a format dosarul nr._, înregistrat la data de 12.04.2013.
Curtea, analizând actele și lucrările din dosarul cauzei, reține următoarele:
Prin adresa nr._/2012din data de 30.03.2012, Ministerul Justiției - Direcția D. Internațional și Cooperare Judiciară a transmis acestei unități de parchet cererea formulată de Ministerul Justiției al Republicii italiene prin care s-a solicitat transferarea persoanei condamnate S. P. T. - deținut în Penitenciarul Saluzzo din Republica Italiană, într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 5 ani închisoare aplicată de către instanțele din statul solicitant.
Cererea formulată de autoritățile italiene a fost însoțită de documentele prevăzute de art.6 pct. 2 din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg în anul 1983, respectiv copia certificată pentru conformitate de pe hotărârea de condamnare, de pe dispozițiile legale aplicabile, indicarea duratei condamnării deja executate, declarația prin care persoana condamnată a consimțit la transferarea într-un penitenciar din România în vederea executării pedepsei.
Curtea reține că, potrivit art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, „transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei poate avea loc numai în următoarele condiții:
a) condamnatul este resortisant al statului de executare;
b) hotărârea este definitivă;
c) la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai are de executat cel puțin 6 luni din durata pedepsei. În cazuri excepționale, în baza acordului între statele implicate, transferarea poate avea loc chiar dacă partea de pedeapsă neexecutată este mai mică de 6 luni;
d) transferul este consimțit de către persoana condamnată sau dacă, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a acesteia, unul dintre cele două state consideră necesar, de către reprezentantul persoanei. Consimțământul nu se cere în cazul evadatului care se refugiază în statul de executare al cărui resortisant este;
e) faptele care au atras condamnarea constituie infracțiuni, potrivit legii statului de executare;
f) statul de condamnare și statul de executare trebuie să se pună de acord asupra acestei transferări; în caz contrar, transferarea nu poate avea loc.
Or, din informațiile și documentele comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate adoptat la Strasbourg în anul 1983, a rezultat că:
-prin sentința penală nr._/09 din 08.02.2010, rămasă definitivă la 13.05.2010, Tribunalul Ordinar din Milano a condamnat pe numitul S. P. T. (alias S. M.) la pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare și amenda în cuantum de 400 euro pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire și rezistență opusă unei persoane aflate în exercițiul funcției sale publice, aflate în concurs, prev. de art. 110, art. 648, 337 din Codul penal italian, întrucât la 05.10.2009 în Opera(Milano), acționând împreună cu alte persoane a primit un autovehicul rezultat din furt, cunoscându-i proveniența, după care în vederea asigurării scăpării, a fugit de organele de poliție, iar la momentul prinderii a încercat să scape prin lovirea acestora cu pumnii și picioarele.
-prin sentința penală nr._/10 din data de 10.11.2010 emisă de Judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Milano, rămasă definitivă la 21.05.2011, confirmată prin sentința nr. 1279/2011 din 05.04.2011 emisă de Curtea de Apel din Milano, Secția a III a, numitul S. P. T. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt prevăzută de art. 110, 628 alin 2 rap la art. 1 și 3, n. 1 din Codul penal italian, întrucât la 31.12.2009 la Barazante di Bollate, acționând în concurs cu alte persoane, a sustras mai multe bunuri alimentare de pe rafturile unui magazin, ulterior în scopul de a-și asigura posesia acestora a utilizat forța, violența și amenințarea împotriva mai multor persoane.
Din actele atașate la lucrare constatat că numitul S. P. T. (alias S. M.) are de executat în final 4 ani și 4 zile închisoare, conform ordinului de executare a ordonanței de cumulare a pedepselor concurente n 4248/11 SIEP emisă la 08.09.2011 de Procuratura Republicii.
Având în vedere cele expuse mai sus se constată, că este îndeplinită condiția prev. de art. 3 lit. b din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. b din Legea nr. 302/2004 republicată.
Or, rațiunea recunoașterii hotărârilor penale pronunțate de instanțele judecătorești din străinătate derivă din împrejurarea că această recunoaștere se face tocmai în vederea transferării persoanei condamnate într-un penitenciar din statul român pentru continuarea executării pedepsei.
Așadar, nu se poate dispune recunoașterea sentinței penale de condamnare și, implicit, transferarea unei persoane condamnate în vederea executării pedepsei, câtă vreme acea pedeapsă a fost executată integral.
Aceasta cu atât mai mult cu cât nu este întrunită cerința art. 143 lit. c din Legea nr. 302/2004 republicată.
Pe de altă parte, legat de condițiile prevăzute de art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, din documentele transmise de către autoritățile statului de condamnare, precum și din actele efectuate la nivelul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, a rezultat îndeplinirea condițiilor obligatorii instituite prin dispozițiile art. 143 din Legea nr. 302/2004 republicată, și art. 3 pct. 1 lit. e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului S. P. T. (alias S. M.) având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de: „tăinuire" prev de art. 221 Cp. pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani, „tâlhărie" prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin 2 ind 1 lit. a C.pen., pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 ani și ultraj prev. de art. 239 alin. 1, 2 Cp. pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, aflate în concurs real conform dispozițiilor art. 33 lit. a C.pen. prin care s-a dispus condamnarea numitului S. P. T. la 3 ani și 4 luni închisoare și amendă de 800 euro și interzicerea de a ocupa și exercita funcții publice pe o perioadă de 5 ani.
Astfel, prin adresa nr._ din 21.03.2012 Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date a comunicat faptul că în evidențele deținute, numitul S. P. T., cetățean român, fiul lui M. și S.-S., născut la data de 06.04.1983 în municipiul Târgu J., cu domiciliul în municipiul Târgu J., ., județul Gorj, titular al cărții de identitate . nr._, eliberată la data de 10.03.2008 de S.P.C.L.E.P. Târgu J. și al CNP:_, fiind, astfel, îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. a din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. a din Legea nr. 302/2004.
Din adresa nr._/11 din data de 24.04.2012 a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte a rezultat că numitul S. P. T. născut la 20.04.1983 în municipiul Târgu-J., jud. Gorj este cetățean român dar nu figurează în evidențele Direcției Generale de Pașapoarte.
Curtea constată, așadar, că este îndeplinită și cerința prevăzută de art. 3 lit. e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. e din Legea nr. 302/2004.
Din datele comunicate de autoritățile italiene a rezultat că, durata condamnării se îndeplinește la data de 11.07.2015.
În consecință, este îndeplinită condiția prevăzută de art. 3 lit. c din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg și art. 143 lit. c din Legea nr. 302/2004.
Examinând materialul cauzei se constată că este îndeplinită condiția dublei incriminări prevăzute de art. 143 lit. e din Legea nr. 302/2004 republicată și art. 3 pct. 1 lit. e din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate adoptată la Strasbourg, faptele reținute în sarcina numitului S. P. T. (alias S. M.) având corespondent în legislația penală română, realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de: „tăinuire" prev de art. 221 Cp. pedepsită cu închisoarea de la 3 luni la 7 ani, „tâlhărie"prev. de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. c, alin 2 ind 1 lit. a C.pen., pedepsită cu închisoarea de la 7 la 20 ani și ultraj prev. de art. 239 alin. 1, 2 Cp. pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani, aflate în concurs real conform dispozițiilor art. 33 Ut. a C.pen..
Conform procesului verbal din data de 08.11.2011, numitul S. P. T. a consimțit la transferarea sa într-un penitenciar din România fiind îndeplinită condiția prev. de art. 143 lit. d din Legea nr. 302/2004 republicată.
Republica Italiană, prin declarația dată, folosindu-se de dreptul acordat de art. 3 par. 3 din Convenția de la Strasbourg, a exclus procedura conversiunii condamnării prevăzută de art. 159 din Legea nr. 302/2004 republicată.
Din corespondența purtată cu autoritățile judiciare italiene a rezultat că numitul S. P. T. nu a fost identificat vreodată pe baza unui act de identitate și în mod repetat s-a prezentat sub numele S. M. sau S. P., însă la 08.09.2011 în fața magistratului cu atribuții de supraveghere din Cuneo, sus numitul a declarat că se numește „S. P. T." și că s-a născut la 20.04.1983. De asemenea a fost transmise de către Ministerul de Interne - Departamentul Siguranță Publică -Direcția Centrală a Poliției Judiciare, cazierul central de identitate.
Față de considerentele expuse anterior, Curtea constată îndeplinite cerințele art. 143 din Legea nr. 302/2004, (modificată), motiv pentru care, va admite, punerea în executare a următoarelor hotărâri: sentința penală nr._ din 08.02.2010 rămasă definitivă la data de 13.05.2010, emisă de Tribunalul Ordinar din Milano prin care S. P. T. – fiul lui M. și S.-S., născut la data de 06.04.1983 în municipiul Târgu J., cu domiciliul în Târgu J., ., județul Gorj, titular al cărții de identitate . nr._, eliberată la data de 10.03.2008 de S.P.C.L.E.P. Târgu J. și al CNP:_ - a fost condamnat la 1 an și 8 luni închisoare și amendă de 400 euro și sentința penală nr._/10 din data de 10.11.2010 emisă de Judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Milano, rămasă definitivă la 21.05.2011, confirmată prin sentința nr.1279/2011 din 05.04.2011 emisă de Curtea de Apel din Milano, Secția a III a, prin care același S. P. T. a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare și amendă de 800 euro și interzicerea de a ocupa și exercita funcții publice pe o perioadă de 5 ani.
Va dispune transferarea numitului S. P. T. în România și continuarea executării pedepsei totale (cumulată) de 5 ani închisoare și a amenzii de 1200 euro în România. Persoanei transferabile i s-a aplicat interdicția de a ocupa și exercita funcții publice pe o perioadă de 5 ani.
Va dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei.
Va deduce din pedeapsa totală de 5 ani perioadele executate de la 05.10.2009 la 07.10.2003 (3 zile), de la 16.07.2010 la 07.07.2011 (11 luni și 23 zile) și de la 08.07.2011 la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE :
În baza art.132 din Legea 302/2004 (modificată) recunoaște și dispune punerea în executare a următoarelor hotărâri: sentința penală nr._ din 08.02.2010 rămasă definitivă la data de 13.05.2010, emisă de Tribunalul Ordinar din Milano prin care S. P. T. – fiul lui M. și S.-S., născut la data de 06.04.1983 în municipiul Târgu J., cu domiciliul în Târgu J., ., județul Gorj, titular al cărții de identitate . nr._, eliberată la data de 10.03.2008 de S.P.C.L.E.P. Târgu J. și al CNP:_ - a fost condamnat la 1 an și 8 luni închisoare și amendă de 400 euro și sentința penală nr._/10 din data de 10.11.2010 emisă de Judecătorul pentru cercetări preliminare din cadrul Tribunalului din Milano, rămasă definitivă la 21.05.2011, confirmată prin sentința nr.1279/2011 din 05.04.2011 emisă de Curtea de Apel din Milano, Secția a III a, prin care același S. P. T. a fost condamnat la 3 ani și 4 luni închisoare și amendă de 800 euro și interzicerea de a ocupa și exercita funcții publice pe o perioadă de 5 ani.
În baza art.158 și 162 din Legea 302/2004 (modificată) dispune transferarea numitului S. P. T. în România și continuarea executării pedepsei totale (cumulată) de 5 ani închisoare și a amenzii de 1200 euro în România. Persoanei transferabile i s-a aplicat interdicția de a ocupa și exercita funcții publice pe o perioadă de 5 ani.
Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei.
Deduce din pedeapsa totală de 5 ani perioadele executate de la 05.10.2009 la 07.10.2003 (3 zile), de la 16.07.2010 la 07.07.2011 (11 luni și 23 zile) și de la 08.07.2011 la zi.
Onorariul avocat oficiu de 320 lei se suportă din fondul Ministerul Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.05.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
S. M. D. P.
Red.S.M.
Dact.EA-4 ex / 09.05.2013
| ← Înlocuirea măsurii preventive. Art. 139 C.p.p.. Decizia nr.... | Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine.... → |
|---|








