Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 365/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 365/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-03-2016 în dosarul nr. 365/2016
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 365/A
Ședința din camera de consiliu din 02.03.2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. C.
JUDECĂTOR: L. C. C.
GREFIER: E. L. N.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. T..
Pe rol se află cauza penale având ca obiect soluționarea contestației în anulare formulată de condamnatul M. F. împotriva deciziei penale nr. 1781/21.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București-secția a II-a penală în dosarul nr._/3/2014.
La apelul nominal făcut în ședința din camera de consiliu a răspuns contestatorul-condamnat M. F., în stare de arest și asistat de apărător ales avocat G. A. cu împuternicire avocațială la fila nr. 28 din dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că a fost atașat dosarul nr._/3/2014 al Curții de Apel București-secția a II-a penală.
Curtea acordă cuvântul asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare.
Apărătorul ales al contestatorului-condamnat M. F., în temeiul art. 439 alin. 1 și 2 C.p.p., solicită admiterea, în principiu, a contestației în anulare formulate, să se constate că se încadrează în cazul de contestație în anulare prevăzut de art. 426 lit. f C.p.p. și să se dispună începerea judecății, pe fond, a contestației în anulare cu citarea părților interesate în cauză.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază că se încadrează între cele de admisibilitate cazul de contestație în anulare invocat.
Contestatorul-inculpat M. F., având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său ales.
Curtea rămâne în pronunțare asupra admisibilității în principiu a contestației în anulare.
CURTEA
Asupra contestației în anulare de față, deliberând constată următoarele:
La data de 06.01.2016, pe rolul acestei instanțe, sub nr._ a fost înregistrată cererea de contestație în anulare formulată de condamnatul M. F., întemeiată pe dispozițiile art.426 alin.1 lit.d C. pr. pen. și a solicitat admiterea contestației, desființarea deciziei contestate și rejudecarea cauzei.
În motivarea cererii, condamnatul a menționat că unul din judecătorii care s-a pronunțat în decizia penală nr.7181 din 21.12.2015 a acestei instanțe este incompatibil, conform art.64 alin.1 lit.f C. pr. pen., în sensul că există o suspiciune rezonabilă că imparțialitatea acestui judecător ar fi putut fi afectată, că în mod greșit a menținut arestarea preventivă impusă de Tribunalul București.
Condamnatul a mai menționat că prin încheierea din 20.07.2015 a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.50 alin.2 C. pr. pen., cu referire la aplicarea art.281 alin.1 lit.b C. pr. pen., art.124 alin.1,2,3, art.126 alin.2 și art.23 alin.6 și 9 din Constituția României, termen la care același judecător a dispus prorogarea discutării cererii.
Prin încheierea din 21.10.2015 au fost respinse toate cererile de probe solicitate de apărare la termenul din 15.10.2015; și cererile solicitate la termenul din 10.12.2015 au fost respinse, pe care, parțial, și reprezentantul Ministerului Public le-a considerat utile cauzei. Cu privire la această critică, condamnatul a considerat că membrul completului de judecată la care face referire a avut o atitudine „ostilă și vădit parțială”.
La următoarele termene, 20.07.2015, 16.09.2015 și următoarele, petentul a arătat că a solicitat respectarea regimului constituțional al drepturilor fundamentale prev. de art.16 alin.1, dreptul la un tratament egal, lipsit de discriminare și privilegii
Condamnatul a invocat jurisprudența CEDO, dispoziții din Carta drepturilor fundamentale.
Curtea analizând cererea formulată de condamnatul M. F., a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.332 din data de 26.02.2015, Tribunalul București Secția I Penală a făcut aplicarea art. 5 Cod penal, între altele, inculpatul M. F.a fost condamnat la pedeapsa principală de 6 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. de art.233 Cod penal cu aplic. art.41 Cod penal, a dispus revocarea liberării condiționate pentru restul de 2430 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 17 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.1213/2003 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr.6172/2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și a adăugat la pedeapsa aplicată restul neexecutat, în final inculpatul având de executat pedeapsa principală de 6 ani și 2430 zile închisoare și a aplicat inculpatului cu titlu de pedeapsa complementară pe o durată de 3 ani și pedeapsă accesorie interzicerea exercitării drepturilor prev. de art.66 lit. a, b Cod penal.
Pe latură civilă, inculpații L. D. C. și M. F. au achitat, în solidar, către partea civilă Gharamanzo Maskan Gholan Reza la plata sumei de 10.000 Euro în echivalent lei la data plății cu titlu de daune morale și daune materiale în cuantum de 80.000 Euro în echivalent lei la data plății și suma de 3.661,20 lei.
În fapt, s-a reținut că inculpatul M. F., poreclit Catic sau J., în data de 03.07.2012, în jurul orei 14.20-14.22, în scara nr.2 a blocului 42 situat în Calea Moșilor nr.294, împreună cu inculpatul L. D. C., a deposedat-o prin violențe pe partea vătămată Gharamanzo Maskan Gholan Reza de o borsetă care conținea aproximativ 200.000 de lei și 22.500 de dolari S. U.A., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, faptă prev. și ped. de art. 211 alin.1, alin.2¹ lit.a, alin. 3 Cod penal.
Totodată, s-a apreciat că fapta săvârșită de inculpat este în stare de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal. Astfel, din fișa sa de cazier a reieșit că a fost condamnat la pedeapsa de 17 ani închisoare prin sentința penală nr.1213/22.12.2003 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală 6172/22.11.2004 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, pentru o infracțiune săvârșită cu intenție, respectiv tâlhărie urmată de moartea victimei, pedeapsă din executarea căreia era liberat condiționat în momentul săvârșirii faptei din prezentul dosar, cu un rest de 2430 zile.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel și inculpatul M. F. care a solicitat în principal trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, arătând că a fost omisă una din fazele procesului penal, faza camerei preliminare, deoarece în mod eronat după . noilor coduri s-a apreciat începută cercetarea judecătorească, iar Tribunalul București nu a pus în discuție niciodată legalitatea sesizării instanței, legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, activități ce fac obiectul procedurii de cameră preliminară.
Inculpatul M. F. a solicitat să se constate că i-a fost încălcat dreptul la apărare, arătând că desfășurarea procesului penal a avut loc cu încălcarea disp. art. 2 Cod procedură penală care reglementează principiul legalității procesului penal și de asemenea, a disp. art. 3 Cod procedură penală.
În subsidiar, a solicitat achitarea sa arătând că nu există probe concludente care să facă dovada vinovăției sale și că prima instanță a reluat în totalitate situația de fapt reținută în rechizitoriu, care are la bază doar supozițiile procurorului de caz și ale lucrătorului de poliție care a întocmit acele procese-verbale pe parcursul urmăririi penale.
A susținut că această condamnare a sa s-a bazat în principal pe declarațiile părții vătămate, a martorilor, pe listingurile telefonice și de asemenea, pe rapoartele întocmite de Institutul de tehnologie avansată și nu a luat în considerare contradicțiile existente între probele testimoniale, instanța de fond dând valoare probatorie numai aspectelor în defavoarea inculpatului, traseul parcurs de inculpați nu a fost stabilit printr-o expertiză tehnică, ci în funcție de listingurile telefonice interpretate greșit.
Prin decizia penală nr.1781/A din 21.12.2015, pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a II-a penală, în ceea ce-l privește pe inculpatul M. F., între altele, s-a dedus durata pedepsei aplicată de la 14.06.2013 la zi.
A fost respins, ca nefondat și apelul declarat de inculpatul M. F. și a fost obligat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare statului.
Analizând, în principiu, contestația formulată de contestatorul M. F., Curtea constată că este inadmisibilă pentru următoarele considerente:
S-a învederat în contestația formulată, că unul dintre judecătorii care au participat la soluționarea unui recurs împotriva încheierii, prin care s-a dispus arestarea sa preventivă, a devenit incompatibil întrucât a participat și la soluționarea cauzei în căile de atac, pronunțând decizia penală nr.1781 din 21.12.2015.
Deși motivul invocat de revizuent se încadrează formal în cazurile expres și limitativ prev. de art.426 C. pr. pen., se poate constata din analiza actelor dosarului că în realitate nu există acest motiv de incompatibilitate, întrucât, deși judecătorul respectiv a participat atât la soluționarea unei contestații împotriva încheierii prin care s-a luat măsura arestării preventive și ulterior în căile de atac, în realitate, motivul de incompatibilitate invocat nu există, având în vedere dispozițiile interne ca jurisprudența europeană.
În jurisprudența instanței de contencios european a drepturilor omului, imparțialitatea este definită ca absență a oricărei prejudecăți sau idei preconcepute cu privire la soluția ce trebuie pronunțată în cadrul unui proces. Potrivit aceleiași jurisprudențe, imparțialitatea se configurează sub aspect subiectiv și presupune determinarea convingerii personale a unui judecător într-o anumită împrejurare, iar obiectiv vizează existența unor garanții suficiente care să excludă, în persoana unui judecător, orice bănuială legitimă.
Simplul fapt de a fi soluționat căile de atac împotriva unor măsuri preventive, anterior judecării fondului cauzei, nu îl împiedică pe acel judecător să participe la soluționarea căii de atac, introduse împotriva soluției pe fond.
În contextul în care, în cauza Ferrantelli și Santangelo c. Italiei, CEDO a statuat în sensul că simplul fapt de a se fi pronunțat anterior în legătură cu măsuri prealabile judecării cauzei pe fond nu reprezintă temeiuri pentru a concluziona că judecătorul este incompatibil să soluționeze fondul cauzei și deci nu reprezintă temeiuri pentru o prezumție de lipsă de imparțialitate obiectivă.
În același sens s-a conturat și practica Înaltei Curți de Casație și Justiție în deciziile date în recurs în interesul legii sub reglementarea anterioară, în acest sens fiind deciziile VII/2007, 22/2008, dar și decizia 8/2011, în cadrul căreia s-a statuat expres în sensul că judecătorul care a participat la judecarea recursului împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea ori prelungire măsurii arestării preventive în cursul urmăririi penale nu devine incompatibil să judece cauza în fond, în apel sau recurs.
Pentru aceste considerente, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M. F. și va fi obligat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M. F. împotriva deciziei penale nr. 1781/21.12.2015 pronunțată de Curtea de Apel București-secția a II-a penală în dosarul nr._/3/2014.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2.03.2016.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
G. C. L. C. C.
GREFIER,
E. L. N.
red. G.C.
dact. A.L. 2 ex./7.03.2016
| ← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 372/2016.... | Infracţiuni la alte legi speciale. Decizia nr. 26/2016. Curtea... → |
|---|
