Lovire sau alte violenţe. Art.193 NCP. Decizia nr. 345/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 345/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2016 în dosarul nr. 345/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
Dosar nr._ (_ )
Decizia penală nr.345/A
Ședința publică din data de 26 februarie 2016
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. G.
JUDECĂTOR: A. S. N.
GREFIER: D. P.
Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, a fost reprezentat de procuror E. D..
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de inculpatul F. M., împotriva sentinței penale nr.201/17.l2.20l5, pronunțată de Judecătoria T. M., în dosarul nr._ /20 14.
Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică din 12.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.02.2016.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.201/17.12.2015 Judecătoria T. M., în baza art. 193 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 75 alin. 1 lit. a) și art. 41 alin. 1 C.pen. art. 396 alin. 10 C.pr.pen. a condamnat pe inculpatul F. M. la 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire în dauna părții civile G. I..
În baza art. 83 C.pen. anterior rap. la art. 15 alin. 2 din legea nr. 187/2012 a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința penală nr. 161/2011 a Judecătoriei T. M..
În baza art. 83 C.pen. anterior rap. la art. 15 alin. 2 din legea nr. 187/2012 a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 175/2012 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin decizia penală nr. 2281/2012 a Curții de Apel C..
În baza art. 33 lit. a și 34 lit. b C.pen. anterior, contopind pedepsele, a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 43 alin. 1 C.pen., a adăugat la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare aplicată prin prezenta sentință pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare, astfel încât inculpatul să execute în total 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă G. I. și a obligat pe inculpat să-i plătească despăgubiri în sumă de 1988 lei.
În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 1357 C. civ. a admis acțiunea civilă formulată de părțile civile S. de ambulanță T. și S. C. de Urgență “B. A.” București și a obligat pe inculpat să le plătească despăgubiri după cum urmează: 907,6 lei Serviciului județean de ambulanță T. și 1210,26 lei Spitalului C. de Urgență “B. A.” București plus dobânda legală începând cu data rămânerii definitive a prezentei până la achitarea integrală a fiecărui debit.
În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. a obligat pe inculpat să plătească cheltuieli judiciare astfel: 500 lei statului și 984 lei părții civile G. I..
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.538/P/2014 din 13.10.2014, P. de pe lângă Judecătoria T. M. a trimis în judecată în stare de libertate pe inculpatul F. M. pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prev. și ped. de art.193 alin.2 Cod penal cu apl.art.75 alin.1 lit.a) Cod penal, în dauna părții vătămate G. I., reținându-se, în fapt, că inculpatul F. M. și partea vătămată G. I. sunt consăteni, locuind în comuna B., ., între aceștia existând o stare conflictuală și, pe fondul neînțelegerii dintre cei doi, în data de 27.03.2014, partea vătămată în timp ce se afla la poarta locuinței martorului P. I. situată în comuna B., ., înarmat cu un cuțit l-a amenințat pe inculpat care trecea pe uliță cu calul și căruța.
Inculpatul, deși avea posibilitatea reală să evite conflictul cu partea vătămată, acesta a coborât din căruță și cu un lemn l-a lovit pe partea vătămată G. I., în zona brațului stâng și în zona capului.
Incidentul a fost observat de martorul P. I., care l-a condus pe partea vătămată până la locuința acestuia din urmă.
În continuare, partea vătămată a fost preluată de către un echipaj de Ambulanță fiind transportat la S. Municipal T. M. – Camera de Gardă, după care la S. Municipal A. – „Unitatea de primire urgențe” și ulterior la S. C. de Urgență „B. A.” București, unde a fost internat în perioada 28.03.2014 – 1.04.2014.
În urma loviturilor aplicate de către inculpat, partea vătămată a suferit leziuni traumatice ce au necesitat circa 45-50 zile îngrijiri medicale, conform certificatului medico-legal depus la dosarul cauzei. Fiind audiat, inculpatul a recunoscut că l-a lovit pe partea vătămată, de 2-3 ori în zona brațelor și a capului de frică deoarece persoana vătămată era înarmat cu un cuțit.
În ceea ce privește acest ultim aspect, s-a apreciat că din probele existente la dosarul cauzei, nu rezultă că inculpatul a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare (art.19 Cod penal) sau cu exces neimputabil (art.26 Cod penal) având în vedere că nu se poate vorbi de un atac direct și imediat și nici de depășirea limitelor unei apărări proporționale cu gravitatea atacului cauzat de o tulburare sau temere a făptuitorului.
Totuși, având în vedere atitudinea părții vătămate de a adresa amenințări inculpatului având în mână un cuțit, în cauză a fost reținută circumstanța atenuantă a provocării prev.de.art. 75 alin.1 lit.a) din Codul penal.
S-a constatat că situația de fapt mai sus menționată este dovedită cu următoarele mijloace de probă: plângere prealabilă persoană vătămată, declarațiile martorilor P. I., G. V., I. M., D. M., declarațiile inculpatului și certificat medico legal nr. 276/C/608/24.04.2014 eliberat de S.M.L. T..
La data de 10 februarie 2015, în camera de consiliu, instanța, în baza art. 346 alin.2 Cod procedură penală, a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.538/P/2014 din 13.10.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria T. M. privind pe inculpatul F. M., trimis în judecată în stare de libertate pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe în dauna părții vătămate G. I., faptă prevăzută și pedepsită de art.193 alin.2 Cod penal cu apl.art.75 alin.1 lit.a) Cod penal, precum și legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
La termenul din data de 19 mai 2015 inculpatul a solicitat și instanța a admis să fie judecat potrivit procedurii de recunoaștere a vinovăției prev. de art. 375 C.pr.pen.
Având în vedere că nu au mai fost administrate alte probe și că nu au existat contestații asupra celor deja administrate, în urma coroborării, instanța a reținut aceeași situație de fapt descrisă în rechizitoriu și a apreciat că fapta reținută în sarcina inculpatului este dovedită dincolo de orice dubiu rezonabil.
În drept, s-a apreciat că fapta inculpatului F. M. săvârșită la data de 27 martie 2014, în împrejurările mai sus descrise întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe prev. și ped. de art.193 alin. 2 Cod penal. Se va face și aplicarea circumstanței atenuante a provocării prev. de art. 75 alin.1 lit.a) Cod penal având în vedere atitudinea părții civile G. I. de a adresa amenințări inculpatului având în mână un cuțit. Se va reține, de asemenea, starea de recidivă prev. de art. 41 alin. 1 Cod penal întrucât din fișa de cazier (fila 128) a rezultat că inculpatul a suferit două condamnări anterioare. Astfel, a fost condamnat la pedeapsa de 1 (un) an închisoare prin sentința penală nr. 161/2011 a Judecătoriei T. M. și la 2 (doi) ani închisoare prin sentința penală nr. 175/2012 a Judecătoriei Caracal, definitivă prin decizia nr. 228/2012 a Curții de Apel C., ambele pedepse fiind suspendate condiționat potrivit art. 81 Cod penal anterior.
În baza acestor texte de lege s-a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a avut în vedere, potrivit art. 115 alin. 2 C. pen., criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și mijloacele folosite, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal și nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială.
În concret, instanța a apreciat că fapta comisă de inculpat are un grad de periculozitate relativ ridicat mai ales că a fost condamnat anterior pentru o faptă similară. Ținând seama de antecedentele penale ale inculpatului, dar și de poziția sinceră pe care a avut-o în timpul procesului penal, instanța a apreciat că prin condamnarea acestuia la o pedeapsă cu închisoarea ușor majorată față de minimul special ce rezultă din aplicarea dispozițiilor art. 396 alin. 10 C.pr.pen. se poate atinge scopul și îndeplinirea funcțiilor de constrângere, de reeducare și de exemplaritate ale pedepsei.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel, în termen legal, inculpatul F. M., care, prin apărătorul său desemnat din oficiu, a arătat că prezentul apel vizează schimbarea modalității de executare a pedepsei, cât și cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond.
A solicitat a se avea în vedere circumstanțele producerii infracțiunii, respectiv starea de provocare și nu în ultimul rând atitudinea sa de recunoaștere și regret, considerente în raport de care a apreciat că pedeapsa aplicată este nejustificată.
De asemenea, inculpatul a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și prin aplicarea unei pedepse cu amenda și mai mult a considerat că datorită stării de provocare în care s-a aflat instanța trebuia să dispună asupra daunelor solicitate proporționat și în funcție de situația în concret.
A mai apreciat că, dat fiind că s-a reținut starea de provocare, latura civilă trebuie să fie suportată atât de el, cât și de partea vătămată.
În temeiul prev.art.421 pct.2 lit.a C.pr.pen., inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale apelate și a se dispune în sensul celor solicitate.
Examinând actele dosarului și sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art.417 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea constată și reține următoarele:
În primul rând, Curtea constată că instanța de fond în mod corect a reținut situația de fapt pe baza probelor administrate care au fost dublate de atitudinea inculpatului, care a recunoscut în integralitate acuzațiile ce i se aduc fără a contesta veridicitatea mijloacelor de probă administrate în cauză.
Inculpatul a solicitat judecarea cauzei conform procedurii simplificate prevăzute de art.374 alin.4 rap la art.375 Cod procedură penală, cerere admisă de prima instanță cu beneficiul dispozițiilor art.396 alin.10 Cod procedură penală, privind reducerea limitelor de pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită cu o treime.
Curtea constată, de asemenea, că instanța de fond a realizat o corectă încadrare juridică a faptei inculpatului, fiind reținută, în mod pertinent, starea de provocare din partea persoanei vătămate și starea de recidivă postcondamnatorie în care a fost săvârșită infracțiunea dedusă judecății. Mai exact, inculpatul a săvârșit infracțiunea de lovire și alte violențe în dauna părții civile G. I., înăuntrul termenelor de încercare de 3 și 4 ani stabilite prin sentința penală nr.161/2011 a Judecătoriei T. M. și sentința penală nr.175/2012 a Judecătoriei Caracal. Săvârșind infracțiunea în interiorul acestor termene de încercare, singura soluție pe care putea să o pronunțe prima instanță, reținând vinovăția, era revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor de 1 an și respectiv 2 ani, contopirea acestora și adăugarea rezultantei la pedeapsa stabilită prin hotărârea apelată, cum, de altfel, în mod legal și temeinic, s-a procedat.
Susținerea inculpatului privind schimbarea modalității de executare a pedepsei din considerentele expuse nu are suport faptic și juridic, singura posibilitate legală de executare a pedepsei fiind aceea în regim de detenție, date fiind dispozițiile imperative ale art.83 Cod penal anterior comb. cu art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 ( dispoziție tranzitorie) și art.43 alin.1 Cod penal (tratamentul penal al recidivei postcondamnatorii).
Curtea apreciază că scopul executării pedepsei prevăzut în dispozițiile art.3 din Legile 253/2013 și 254/2013 este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea acesteia se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, judecătorul fiind obligat la stabilirea și aplicarea pedepselor să țină seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de alte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală. Prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni nu se rezumă numai la împiedicarea condamnatului de a comite alte încălcări ale legii penale, ci are ca scop și atenționarea celorlalți destinatari ai legii penale de a nu comite astfel de încălcări, fiind astfel satisfăcute atât scopul imediat cât și scopul mediat al pedepsei. Nu se poate vorbi de scopul preventiv al pedepsei înțelegând prin aceasta numai dezideratul împiedicării condamnatului de a săvârși noi infracțiuni, ignorându-se valențele educative și intimidante ale pedepsei pronunțate față de ceilalți membri ai societății. Reeducarea sau îndreptarea condamnatului constă în aptitudinea pedepsei de a înlătura relele convingeri și deprinderi ale acestuia și a inocula valențe comportamentale în strictă concordanță cu cerințele de respectare a dispozițiilor cuprinse în normele de drept penal.
Plecând de la aceste principii, sub aspectul individualizării pedepsei stabilite inculpatului, Curtea observă că instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei conform art.74 Cod penal.
Curtea, efectuând o proprie analiză a criteriilor de individualizare a pedepsei stabilite inculpatului, are în vedere modalitatea de săvârșire a infracțiunii, scopul urmărit și realizat, actele depuse în circumstanțiere la dosar, conduita după săvârșirea infracțiunii, situația familială, nivelul de educație.
De asemenea, la individualizarea pedepsei Curtea va avea în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, așa cum au fost descrise mai sus, împrejurările în care fapta a fost comisă, atitudinea sinceră în fața judecătorilor de recunoaștere și regretare a faptei, starea de provocare în care s-a aflat, și nu în ultimul rând, existența stării de recidivă postexecutorie.
Pentru considerentele expuse mai sus, Curtea constată și reține că prima instanță a făcut o obiectivă individualizare a pedepsei stabilite inculpatului, în mod pertinent fiind avute în vedere criteriile generale prevăzute de dispozițiile art.74 alin.1 Cod penal și celelalte particularități ale cauzei, cu referire la pedeapsa de 6 luni aplicată, iar rezultanta de 2 ani și 6 luni închisoare în regim de detenție este de natură de a imprima inculpatului o atitudine corectă față de ordinea de drept și regulile elementare de conviețuire socială.
De asemenea, în ceea ce privește latura civilă, prima instanță a procedat la o justă apreciere a cuantumului despăgubirilor civile acordate părților civile G. I., Serviciului de Ambulanță T. și Spitalului C. de Urgență „B. A.” București, în mod corect fiind făcută aplicarea dispozițiilor art.197 alin.1 Cod procedură penală, comb. cu art.1357 Nodul Cod civil.
Prin urmare, susținerea inculpatului, că pedeapsa stabilită este prea mare, nu este primită de către Curte, întrucât, așa cum s-a precizat, în speță prima instanță a realizat o corectă și pertinentă individualizare a pedepsei stabilite.
De asemenea, nu este primită susținerea inculpatului, conform căreia cuantumul despăgubirilor acordate părților civile nu este cel legal, întrucât latura civilă a cauzei a fost soluționată, așa cum s-a precizat, cu raportare perfectă la starea de fapt și la instituțiile de drept ce operează în cauză.
Sintetizând, Curtea și-a format convingerea că sentința penală nr.201/17.12.2015 a Judecătoriei T. M. este legală și temeinică, fiind pronunțată după o analiză judicioasă și exhaustivă a datelor cauzei.
Pentru aceste considerente, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.1lit.b C.p.p va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat F. M. și-l va obliga pe acesta la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 260 lei reprezentând onorariu avocat oficiu ce va fi avansata din fondurile M.J.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.421 alin.1 pct.1 lit.b C.p.p respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul inculpat F. M. împotriva sentinței penale nr.201/17.12.2015 pronunțată de Judecătoria T. M..
Obligă apelantul inculpat Faina M. la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 260 lei reprezentând onorariu avocat oficiu ce va fi avansata din fondurile M.J.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
R. G. A. S. N.
GREFIER,
D. P.
Red.A.S.N.
Tehnored.V.D./5 ex./03.03.2016
Jud.Tr.M. – jud.V.I.
| ← Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 401/2016. Curtea... | Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 372/2016.... → |
|---|
