Tâlhărie. Art.233 NCP. Decizia nr. 324/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 324/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-02-2016 în dosarul nr. 324/2016
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
Decizia penală nr.324/A
Ședința publică din data de 25 februarie 2016
Președinte: A.-E. B.
Judecător: I. C.
Grefier: E.-A. N.
**************
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror M. S..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect apelurile formulate de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și inculpatul P. V. împotriva sentinței penale nr.474 din data de 20 noiembrie 2015, a Judecătoriei Sectorului 6 București.
Dezbaterile asupra apelului au avut loc în ședința publică din 18.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a stabilit termen de pronunțare pentru astăzi, 25.02.2016.
CURTEA,
Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.474 din data de 20.11.2015, Judecătoria Sectorului 6 București – Secția penală, a hotărât următoarele:
În baza art. 233 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C.proc.pen., a condamnat pe inculpatul P. V., la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie (faptă din data de 07.09.2015, persoană vătămată Vărășet M. cu domiciliul în București, .. 17, ., .).
În baza art. 67 alin. (2) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale conform art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen..
În baza art. 65 alin. (1) C.pen. raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării dreptului de a fi ales în autorități publice sau în orice alte funcții publice și a dreptului de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 alin. (3) C.pen..
În baza art. 104 alin. (2) C.pen. a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei de 20 de ani închisoare aplicată prin S.P. nr. 483/28.09.1999 a Tribunalului București, definitivă prin D.P. nr. 2507/13.10.2000 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și dispune executarea restului de pedeapsă de 2041 zile închisoare.
În baza art. 43 alin. (1) C.pen. a adăugat pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare la restul rămas neexecutat de 2041 zile închisoare, inculpatul având de executat pedeapsa închisorii de 3 ani, 6 luni și 2041 zile.
În baza art. 45 alin. (1) a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei rezultante în baza art. 68 alin. (1) lit. c) C.pen..
În baza art. 45 alin. (5) raportat la art. 45 alin. (1) C.pen. a aplicat pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.399 alin.(1) C.proc.pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului P. V. dispusă prin încheierea din data de 10.09.2015 a Judecătoriei Sectorului 6 București, pronunțată în dosarul nr._/303/2015, în baza căreia a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 89/10.09.2015.
În baza art. 72 alin. (1) C.pen. a dedus din pedeapsa aplicată durata arestării preventive din data de 10.09.2015 la zi.
În baza art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul P. V., în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
A luat act că persoana vătămată nu s-a constituit parte civilă.
În baza art. 112 lit. e) C.pen. a dispus confiscarea sumei de 1090 de lei obținută de către inculpat în urma vânzării bunurilor sustrase.
În baza art. 112 lit. e) C.pen. raportat la art. 112 alin. (5) C.pen. a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 100 lei, reprezentând contravaloarea diferenței de lănțișor nerecuperată de persoana vătămată.
În baza art. 274 alin. (1) C.proc.pen., a obligat inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 520 de lei s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, judecătorul fondului a reținut următoarele:
Prin Încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 11.11.2015 (filele 41-42 din dosar), rămasă definitivă la aceeași dată, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanței, administrării probelor și efectuării actelor de urmărire penală și a dispus începerea judecății.
La primul termen de judecată, cu procedura legal îndeplinită (18.11.2015), ulterior citirii actului de sesizare, instanța a adus la cunoștință inculpatului dispozițiile art. 374 alin. (4) C.proc.pen. raportat la art. 396 alin. (10) C.proc.pen. privind judecata în procedură simplificată, precum și soluțiile posibile ca urmare a acestei proceduri.
Inculpatul a arătat că solicită ca judecata să aibă loc conform procedurii simplificate, prevăzută de art. 374 alin. (4) C.proc.pen., declarând că recunoaște în întregime și necondiționat faptele, astfel cum sunt menționate în rechizitoriu și că își însușește toate probele de la urmărirea penală. Instanța, după ascultarea inculpatului și a concluziilor procurorului, conform art. 375 alin. (1) C.proc.pen., a încuviințat judecarea conform procedurii recunoașterii învinuirii prevăzute de art. 375 C.proc.pen..
În faza de judecată, ca urmare a admiterii cererii formulate de inculpat, cauza a fost soluționată pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale și a înscrisurilor depuse de inculpat.
Analizând actele si lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 07.09.2015, în jurul orei 17:00, inculpatul P. V. s-a urcat cu persoana vătămată Vărășet M. în liftul scării 1 a blocului C43, situat în București, . aceasta locuiește, și, după ce a pornit ascensorul, persoana vătămată exprimându-și dorința de a urca la etajul 7 al blocului, inculpatul a oprit liftul la etajul 2, a lovit-o cu pumnul în față, i-a smuls de la gât două lănțișoare din aur cu pandantive și o brățară din aur de la mână, după care a fugit pe scări și a ieșit din . direcție necunoscută. Persoana vătămată a părăsit și ea ascensorul oprit la etajul 2 al blocului și a început să țipe, spunând că i s-au furat bijuteriile.
Ulterior, în aceeași zi, inculpatul i-a telefonat martorei R. R. F., solicitându-i să se întâlnească cu acesta, iar apoi s-au deplasat împreună cu un taxi la o casă de amanet situată pe . casa de amanet, inculpatul i-a înmânat martorei cartea de identitate a acesteia și bijuteriile sustrase, cerându-i să încheie un contract de amanet cu privire la acele bunuri. Martora a încheiat acest contract, contract ce a fost distrus de către inculpat, obținând suma de 1.000 lei pe care i-a predat-o, de asemenea, inculpatului, fără ca martora să cunoască proveniența bunurilor și fără să solicite explicații cu privire la acest aspect, având în vedere că se temea de o eventuală reacție violentă a inculpatului. Cu excepția bijuteriilor predate pentru a fi amanetate de către martoră, inculpatul i-a înmânat acesteia un fragment de aproximativ 5 cm dintr-un lanț din aur pe care martora l-a păstrat.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a avut în vedere plângerea persoanei vătămate din data de 08.09.2015 din care rezultă că după ce a venit acasă de la cumpărături, s-a întâlnit în scara blocului cu un tânăr necunoscut care a intrat în ., urcând în același lift, iar după ce ascensorul s-a pus în mișcare, a lovit-o puternic cu pumnul în față și i-a smuls de la gât cele două lănțișoare și brățara pe care le purta, toate din aur. Această plângere se coroborează cu declarația inculpatului din data de 09.09.2015 care recunoaște că, neavând loc de muncă și nicio altă sursă de venit cu care să achite hotelul în care locuia cu martora R. R. F. sau pentru a-și procura mijloacele de trai, a văzut-o pe V. M., persoana vătămată, purtând bijuterii și a hotărât să ăi sustragă acesteia bunurile în vedere obținerii unor foloase materiale.
De asemenea, instanța a avut în vedere și procesele-verbale de identificare a inculpatului de pe planșă foto și din grup, persoana vătămată reușind să-l descrie pe inculpat chiar în prima declarație și recunoscându-l ulterior potrivit mențiunilor din procesele-verbale aflate la filele 21 și filele 58-61 din dosarul de urmărire penală. Mai mult, instanța reține că bunurile sustrase persoanei vătămate au fost recunoscute de către aceasta la data de 09.09.2015, fiind încheiat în acest sens procesul-verbal aflat la fila 62 din dosarul de urmărire penală, aceasta declarând că reprezintă numai o parte din bunurile sustrase, bunuri ce au fost predate potrivit dovezii aflate la fila 68 din dosarul de urmărire penală după ce au fost recuperate de la casa de amanet (la fila 53 din dup se află dovada din data de 09.09.2015 de ridicare a bunurilor de la reprezentanții Casei de Amanet S.C. „Levi Gold” S.R.L.).
Mai mult, instanța a valorificat și susținerile martorului V. G. care a declarat (filele 19-20 dup) că a observat, în timp ce ieșise să arunce gunoiul menajer, ușa ascensorului deschizându-se brusc, iar din lift ieșind în fugă un tânăr, fiind urmat de o femeie pe care a recunoscut-o ca fiind vecina sa, respectiv, persoana vătămată V. M.. Totodată, martorul V. G. a arătat că persoana vătămată plângea și îl acuza pe tânărul respectiv că i-a sustras bijuteriile.
Violențele exercitate asupra persoanei vătămate au avut ca rezultat un traumatism facil, cauzându-i un hematom periorbital stânga, astfel cum rezultă din adeverința medicală din data de 09.09.2015, depusă la dosarul de urmărire penală, fila 106.
Din relatările martorei R. R. F. (filele 29-31 dup) coroborate cu verificările efectuate de către organele cu poliție cu privire la casa de amanet în cadrul căreia martora a încheiat contractul de amanet în calitate de deponent (depus la fila 50 dup), precum și cu evidențele depuse la dosarul de urmărire penale cu privire la persoanele care au amanetat bunuri în perioada 01.07._15, instanța a reținut că acest contract a fost încheiat de către martora R. R. F. cu privire la toate bunurile sustrase pe care le-a recunoscut și persoana vătămată, cu excepția unui fragment dintr-un lănțișor care a fost găsit ulterior asupra martorei R. R. F., fiindu-i predat, în prealabil, de către inculpat.
Din analiza fișei de cazier a inculpatului, instanța a reținut că acesta a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 20 de ani prin Sentința Penală nr. 483 din data de 28.09.1999 a Tribunalului București rămasă definitivă la data de 13.10.2000 prin Decizia Penală nr. 2507 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Inculpatul a fost eliberat condiționat la data de 23.10.2012, conform adresei SP DP 2668/17.10.2012 a Judecătoriei Sectorului 4 București, având un rest rămas neexecutat de 2041 de zile.
La stabilirea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art.74 C.pen., respectiv gravitatea infracțiunii săvârșite și periculozitatea infractorului, care se evaluează în funcție de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, precum și de mijloacele folosite, natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii, starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită, motivul săvârșirii infracțiunii și scopul urmărit, natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedentele penale ale infractorului, conduita după săvârșirea infracțiunii și în cursul procesului penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială ale acestuia.
Instanța a reținut incidența dispozițiilor art.396 alin. (10) având în vedere că judecata s-a desfășurat potrivit procedurii simplificate a recunoașterii învinuirii ca urmare a admiterii cererii inculpatului în acest sens, iar instanța a constatat aceeași situație de fapt ca aceea descrisă în actul de sesizare și recunoscută de către inculpatul prin declarația dată, urmând ca limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru pedeapsa închisorii să se reducă cu o treime, individualizarea pedepsei urmând a se face între 1 an și 4 luni și 4 ani și 8 luni.
În raport de aceste criterii, instanța a avut în vedere că este vorba despre o faptă contra patrimoniului cu exercitarea asupra persoanei vătămate a unor violențe care i-au cauzat persoanei vătămate un traumatism facial produs prin lovirea cu pumnul, precum și smulgerea bijuteriilor pe care aceasta le purta la gât, respectiv, mână. Instanța a valorificat, în continuare, aspectul potrivit căruia a existat o rezoluție anterioară cu privire la săvârșirea faptei, având în vedere declarațiile inculpatului care a susținut că nu avea mijloace materiale pentru a achita hotelul în care locuia cu martora R. R. F., această faptă fiind una premeditată. De asemenea, instanța a avut în vedere împrejurarea potrivit căreia inculpatul a urmărit-o pe persoana vătămată, remarcând faptul că purta bijuterii de valoare, a însoțit-o într-un loc retras, în lift, persoana vătămată aflându-se într-o stare de vulnerabilitate și imposibilitate de a se apăra prin raportare atât la vârsta acesteia, cât și la faptul că exista o vădită inegalitate cu privire la forța fizică a acesteia și cea a inculpatului.
Chiar dacă bunurile sustrase au fost restituite în totalitate persoanei vătămate, instanța a reținut că inculpatul a urmărit să depună bunurile sustrase la o casă de amanet pentru a fi mai greu de identificat de către organele de urmărire penală, în acest scop folosindu-se de martora R. R. F., aspecte ce relevă, în plus, periculozitatea sporită a inculpatului.
Totodată, instanța a constatat că inculpatul are antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru o infracțiune contra vieții deosebit de gravă și, de asemenea, împotriva sa fiind pusă în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea unei infracțiuni de tâlhărie în aceeași modalitate cu numai câteva zile înainte de comiterea infracțiunii ce face obiectul acestui dosar. Prin urmare, instanța a reținut o perseverență infracțională și, de asemenea, un modus operandi cu privire la comiterea acestor fapte de către inculpat, folosind de fiecare dată forța pentru a sustrage bunuri cu ajutorul cărora să-și procure mijloacele existențiale. Astfel, s-a remarcat o predispoziție cu privire la comiterea unor astfel de fapte, având în vedere că, în continuare, inculpatul nu are un loc de muncă sau alte surse de venit pe care să le obțină în mod licit.
Prin urmare, în raport de toate aceste criterii generale de individualizare a pedepsei analizate mai sus prevăzute de art. 74 alin. (1) C.pen., instanța a aplicat inculpatului P. V. pedeapsa cu închisoarea întru-un cuantum mai ridicat decât minimul special, astfel cum a fost redus prin aplicarea prevederilor art. 396 alin. (10), respectiv, pedeapsa închisorii 3 ani și 6 luni pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește aplicarea pedepselor complementare, față de natura și gravitatea infracțiunii, de împrejurările în care fapta a fost săvârșită și persoana inculpatului, instanța a constatat nedemnitatea acestuia în exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, sens în care a constatat că este necesară și aplicarea pedepsei complementare, a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit.a) și b) C.pen. în condițiile art. 67 alin. (2) C. pen. pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii.
Cu privire la pedeapsa accesorie, având în vedere că din dispozițiile art. 65 alin. (1) C.pen. a rezultat că aplicarea pedepsei accesorii este obligatorie atunci când a fost aplicată pedeapsa complementară constând în interzicerea unor drepturi, instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie pe lângă pedeapsa principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. de la rămânerea definitivă a prezentei sentințe și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
Având în vedere că din analiza fișei de cazier depusă la dosarul cauzei rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea de tâlhărie după acordarea liberării condiționate, în termenul de supraveghere de 2041 de zile, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art. 104 alin. (2) C.pen. și a dispus revocarea liberării și executarea restului de pedeapsă, respectiv, cele 2041 de zile. Mai mult, art. 104 alin. (2) teza finală prevede că pedeapsa pentru noua infracțiune se stabilește și se execută, după caz, potrivit dispozițiilor de la recidivă sau pluralitate intermediară.
Astfel, întrucât în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) C.pen., inculpatul a săvârșit infracțiune de tâlhărie în stare de recidivă postcondamnatorie, potrivit regimului sancționator prevăzut de art. 43 alin. (1) C.pen., instanța a adăugat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare ce se va stabili prin prezenta sentință pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie restul rămas neexecutat din pedeapsa aplicată anterior inculpatului, respectiv 2041 de zile, dispunând executarea de către inculpat a pedepsei de 3 ani, 6 luni și 2041 de zile închisoare.
Instanța a constatat, din analiza fișei de cazier, că, pe lângă pedeapsa principală a închisorii, inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) și b) C.pen. din 1969 pe o durată de 10 ani ce urma să se execute după executarea în totalitate sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. De asemenea, inculpatului i-a fost aplicată și pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 C.pen. din 1969 raportat la art. 64 C. pen. din 1969.
Având în vedere că după judecarea definitivă a cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și până la executarea completă a acestei pedepse a intervenit o lege nouă care este mai favorabilă sub aspectul pedepsei complementare, potrivit art. 6 alin. (6) C.pen., s-a dispus ca aceasta să se execute în conținutul și limitele prevăzute de legea nouă. Astfel, instanța a constatat că legea nouă cuprinde dispoziții mai blânde cu privire la limitele pedepsei complementare, având în vedere că limita maximă, potrivit noii legi, este de 5 ani conform art. 66 alin. (1) C.pen., spre deosebire legea veche care prevedea că limita maximă este de 10 ani conform art. 53 pct. 2, lit. a) C.pen. din 1969. Prin urmare, instanța a redus durata pedepsei complementare de 10 ani aplicată prin Decizia Penală nr. 2507 a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 13.10.2000 la durata maximă prevăzută de noua lege, respectiv, 5 ani.
Sentința a fost apelată de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 București și de inculpatul P. V..
În motivele scrise, P. critică soluția primei instanțe pentru nelegalitate, constând într-o indicare în dispozițiile hotărârii a unui temei legal greșit (art.45 alin.1 Cod penal) în baza căruia i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor prevăzute de la art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei rezultante, precum și nelegalitatea hotărârii instanței ca urmare a omisiunii acesteia de a interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, în temeiul art.45 alin.2 Cod penal rap.la art.66 alin.1 lit.d Cod penal, dreptul de a alege pe o perioadă de 5 ani, după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiționate.
De asemenea, parchetul a adus critici cu privire la nelegalitatea hotărârii instanței ca urmare a indicării în dispozitivul hotărârii a unui temei legal greșit (art.45 alin.5 Cod penal rap. la art.45 alin.1 Cod penal) în baza căruia i-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute la art.66 alin.1 lit.a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale, precum și nelegalitatea hotărârii instanței ca urmare a omisiunii acesteia de a interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea dreptului de a alege, prevăzut de art.66 alin.1 lit.d Cod penal.
Nelegalitatea hotărârii instanței ca urmare a respingerii cererii formulate de Ministerul Public de emitere a unei adrese către Tribunalul București în vederea atașării sentinței penale nr.483/29.09.1999 a Tribunalului București, pronunțată în dosarul nr.2568/1999, definitivă prin decizia penală nr.2507 din 02.06.2000 a Curții Supreme de Justiție.
În susținerea orală a apelului, reprezentata Ministerului Public a învederat că nu susține motivul prin care se critică aplicarea art.45 alin.1 Cod penal în loc de 45 alin.3 lit.b Cod penal ca și pedeapsă complementară și accesorie, menținându-și motivul cu privire la omisiunea de a i se interzice inculpatului P. V. dreptul de a alege prevăzut de art.66 alin.1 lit.d Cod penal care i-a fost interzis prin sentința penală nr.483/28.09.1999 a Tribunalului București, precum și motivul referitor la faptul că nu s-a ținut cont de măsura de siguranță aplicată acestuia prin aceeași sentință penală prin care s-a dispus, în baza art.118 lit.d Cod penal confiscarea de la inculpat a sumei de 45 lei RON (în echivalentul actual al sumei de 450.000 lei ROL). Totodată, reprezentanta Parchetului a arătat că-și extinde motivele de apel, în sensul reținerii în sarcina inculpatului și a dispozițiilor art.41 alin.1 Cod penal, acesta aflându-se în stare de recidivă postcondamantorie în cauza pendinte.
Apelul inculpatului P. V. vizează faptul că din pedeapsa aplicată în cauza pendinte nu i s-au scăzut 461 de zile din restul de 2041 rămase de executat după contopire.
În urma efectuării propriului demers analitic asupra datelor cauzei, Curtea consideră criticile formulate ca fiind neîntemeiate pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Pe apelul Parchetului, Curtea apreciază că nu există suficiente și convingătoare date care să conducă la concluzia că măsura de siguranță aplicată inculpatului P. V. prin sentința penală nr.483/29.09.1999 a Tribunalului București pronunțată n dosarul nr.2568/1999 definitivă prin decizia penală nr.2507/2.06.2000 a fostei Curți Supreme de Justiție prin care s-a dispus, în baza art.118 lit.d Vechiul Cod penal confiscarea de a inculpat a sumei de 450.000 lei ROL nu a fost executată, cu atât mai mult cu cât era o dispoziție obligatorie ce trebuia îndeplinită pentru ca acesta să poată fi liberat condiționat la data de 23 octombrie 2012.
În ceea ce privește solicitarea de reținere a dispozițiilor art.41 alin.1 Cod penal, adică a stării de recidivă în care se afla inculpatul P. V. la data comiterii faptei deduse judecății, Curtea constată că instanța fondului, în concret, a ținut cont e această împrejurare prin aplicarea dispozițiilor art.43 Cod penal, stabilind pedeapsa dată spre executare inculpatului prin raportare la starea de recidivă a acestuia.
În accepțiunea Curții, nu trebuia eludată împrejurarea că aplicarea normelor penale impune și respectarea principiului oportunității. Or, tocmai această împrejurare nu se regăsește în cauza pendinte, acest motiv de apel fiind, dina acest punct de vedere, strict formal și fără consecințe juridice sub aspectul modificării cuantumului pedepsei aplicate inculpatului P. V..
După cum la fel de neîntemeiată este și solicitarea apelantului – inculpat P. V., de scădere a 461 de zile de muncă din pedeapsa aplicată de instanța fondului în prezenta cauză, având în vedere că nu există nicio probă care să certifice susținerea inculpatului, instanța fondului raportându-se la actele aflate la dosar și decizând în consecință.
În raport de considerațiile care preced și cum nu se constată nici motive care se iau în discuție din oficiu, conform dispozițiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală, Curtea va respinge, ca nefondate, ambele apeluri.
În baza art.424 alin.3 Cod procedură penală, va deduce la zi prevenția inculpatului, obligându-l, dat fiind culpa sa procesuală, la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 421 pct. 1 lit. b C.pr.pen., respinge, ca nefondate, apelurile formulate de P. de pe lângă Judecătoria Sector 6 București și inculpatul P. V. împotriva sentinței penale nr. 474/20.11.2015, pronunțată de Judecătoria Sector 6 București în dosarul nr._ .
În baza art. 424 alin. 3 C.pr.pen., deduce din pedeapsă arestarea preventivă de la data de 10.09.2015 până la zi.
În temeiul art. 275 alin. 2 C.pr.pen. obligă pe inculpat la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul avocatului din oficiu, în cu antum de 260 lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.02.2016.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. E. B. I. C. GREFIER,
E. - A. N.
Red.A.E.B.
Tehnored.V.D./5 ex./01.03.2016
Jud.Sect.6 B. – jud.O.G.
| ← Consumul ilicit de droguri. Legea 143/2000 art. 4. Decizia nr.... | Uz de fals. Art.323 NCP. Decizia nr. 185/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
