Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 1087/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1087/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2015 în dosarul nr. 1087/2015
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ
DOSAR NR._ (_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 1087/A
Ședința publică din data de 09.09.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – V. C.
JUDECĂTOR – L. C. C.
GREFIER – V.-V. S.
Ministerul Public – P. de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror B. E. Eliana.
Pe rol soluționarea cauzei penale, având ca obiect apelul formulat de inculpatul P. C. împotriva sentinței penale nr. 228/05.06.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă apelantul-inculpat P. C., personal, aflat în stare de arest și asistat de avocat desemnat din oficiu, R. A., conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr._ depusă la dosar/fila 8, lipsind intimat-parte vătămată S. V..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că nu au sosit relațiile solicitate Direcției Naționale Anticorupție.
Curtea acordă cuvântul cu privire la cereri prealabile.
Apărătorul din oficiu al apelantului-inculpat P. C. solicită proba cu înscrisuri constând într-o adresă emisă de către Direcția Națională Anticorupție, prin care plângerea formulată de apelantul-inculpat a fost înaintată spre competentă soluționare către P. de pe lângă Tribunalul București.
Curtea pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de apelantul-inculpat, prin apărător.
Reprezentantul Ministerului Public învederează faptul că se invocă, printr-o referire vagă, că plângerea ar viza o persoană publică și că inculpatul ar beneficia de dispozițiile art. 19.
Curtea încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de apelantul-inculpat și constată că aceasta a fost administrată prin depunerea înscrisului la dosarul cauzei.
Apelantul-inculpat P. C., având cuvântul, învederează faptul că își menține declarațiile anterioare, neavând precizări suplimentare de făcut.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea acordă cuvântul în susținerea apelului declarat.
Apărătorul din oficiu al apelantului-inculpat P. C. pune concluzii de admitere a apelului, solicitând desființarea hotărârii atacate cu privire la modalitate prin care s-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice din tâlhărie în furt calificat. Arată faptul că inculpatul nu s-a folosit de amenințări în comiterea faptei.
În consecință, solicită admiterea apelului și desființarea hotărârii atacate, iar, în subsidiar, reindividualizarea pedepsei aplicate apreciind că aceasta este mult prea mare.
Reprezentantul Ministerului Public apreciază faptul că instanța de fond a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din tâlhărie în furt calificat, solicitând să se aibă în vedere motivarea instanței de fond.
Având în vedere modalitatea de comitere a faptelor și declarațiile martorilor, apreciază fapta săvârșită drept tâlhărie.
Cu privire la cererea de reindividualizare a pedepsei, învederează faptul că pedeapsa aplicată este legală și temeinică.
Apelantul-inculpat P. C., având ultimul cuvânt, în temeiul art. 420 alin. 7 Cod de procedură penală, învederează faptul că la momentul săvârșirii faptei, când i s-a făcut flagrantul, i s-a luat declarație și nu s-a menționat nimic cu privire la vreo amenințare. Cazul a fost preluat de Poliția Transporturi și atunci s-a făcut mențiune cu privire la amenințare.
Arată că a furat banii, i-a restituit, fiind imobilizat. Cei trei martori se contrazic, făcând mențiuni cu privire la existența unui cuțit, briceag sau pistol.
Regretă cele întâmplate, solicitând să fie condamnat pentru furt.
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Prin sentința penală nr. 228 din 05.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a a faptei săvârșite de inculpat, din infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233-234 alin. 1 lit. e) Cod penal 2009 cu referire la art. 41 Cod penal în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 228-229 alin. 1 lit. a) Cod penal, ca neîntemeiată.
A fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei săvârșite de inculpat, pusă în discuție din oficiu de instanță, din infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233-234 alin. 1 lit. e) Cod penal 2009 cu referire la art. 41 Cod penal în infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 Cod penal cu referire la art. 41 Cod penal, ca neîntemeiată.
În baza art. 233-234 alin. 1 lit. e) Cod penal 2009 a fost condamnat inculpatul P. C. la pedeapsa de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată (faptă din data de 12.03.2015).
În baza art. 67 alin. 1 C.pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) lit. b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).
În temeiul art. 66 alin. 1 C.pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C.pen.
În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 104 alin. 2 Cod penal a fost revocată liberarea condiționată din executarea pedepsei de 530 de zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 14/10.01.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 437/01.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, acordată prin sentința penală nr. 247/28.01.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.
În baza art. 10 din Legea nr. 187/2012 rap. la art. 104 alin. 2 fraza a II-a cu referire la art. 41 și art. 43 alin. 1 Cod penal s-a adăugat la pedeapsa de 3 (trei) ani și 8 (opt) luni închisoare restul rămas neexecutat de o lună și 23 zile din pedeapsa de 530 de zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 14/10.01.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 437/01.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală, inculpatul urmând a executa în final pedeapsa de 3 (trei) ani, 9 (nouă) luni și 23 (două zeci și trei) de zile închisoare.
În baza art. 45 alin. (1) Cod penal cu referire la art. 67 alin. 1 C.pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 (doi) ani după executarea pedepsei închisorii, exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) lit. b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat).
În baza art. 45 alin. (5) rap. la art. 45 alin. 1 Cod penal cu referire la art. 66 alin. 1 C. pen. s-a interzis cu titlu de pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b C. pen. până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.
În temeiul art. 399 alin. 1 C.pr.pen. a fost menținută măsura arestării preventive a inculpatului P. C..
În baza art. 72 alin. 1 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata măsurii reținerii și durata arestării preventive din data de 12.03.2015 la zi.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, s-a dispus prelevarea probelor biologice de la inculpatul P. C. în vederea introducerii profilului genetic în Sistemul Național de Date Genetice și Judiciare.
S-a luat act că persoana vătămată S. V. nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În temeiul art. 272 rap. la art. 274 alin. 1 C.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 300 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu, urmează a fi înaintat de Ministerul Justiției.
Judecătoria a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 12.02.2015, în jurul orei 10.20, aflându-se într-un troleibuz al liniei R.A.T.B. 62, în apropierea stației „Piața Gorjului” situată pe . 6, înainte ca autovehiculul să oprească în stație, inculpatul P. C. a sustras din buzunarul gecii persoanei vătămate S. V. suma de 520 lei, iar imediat după ce a coborât a aruncat banii sustrași și, pentru a-și asigura scăparea, a amenințat persoana vătămată, martorii și pe celelalte persoane care au contribuit la imobilizarea sa pe refugiul stației „Piața Gorjului”.
Acțiunea de sustragere a sumei de bani de la persoana vătămată S. V. rezultă din declarațiile inculpatului de recunoaștere a acestei fapte și cele date de persoana vătămată și de martorii S. E. și Al Kholani Shadi A..
Inculpatul nu a recunoscut că, imediat după ce a coborât din troleibuz, pentru a-și asigura scăparea, ar fi amenințat persoana vătămată și a martorii care au contribuit la imobilizarea sa pe refugiul stației „Piața Gorjului”.
Instanța de fond a înlăturat susținerea inculpatului întrucât este contrazisă de toate probele administrate în cauză.
Astfel, persoana vătămată și martorii S. E., Al Kholani Shadi A. și T. M. N. au arătat că după imobilizare inculpatul s-a zbătut pentru scăpa și, în același scop, a amenințat cu folosirea fie a unui cuțit, fie a unui briceag ori pistol, despre care a susținut față de cei care îl imobilizaseră că le are asupra sa.
Martorul I. A.-G. a declarată că „inculpatul se zbătea ca să scape și mi-a spus că o să văd eu ce o să mi se întâmple”.
În opinia judecătorului fondului, faptul că persoanele audiate nu au indicat același obiect al amenințării nu poate conduce la concluzia absenței amenințării întrucât sub acest aspect toate probele concordă. Ceea ce este relevant este că inculpatul, cu certitudine, a amenințat persoanele din jur cu folosirea unui obiect apt a produce un sentiment de teamă celor din jur, iar obiectele indicate (cuțit, briceag, pistol) fac parte din aceeași categorie – toate sunt arme în sensul vorbirii comune – și îndeplinesc această condiție deoarece toate pot pune în pericol viața ori integritatea corporală a persoanei. Că amenințarea a fost una credibilă, producându-și efectul, rezultă din comportamentul persoanelor care îl imobilizaseră pe inculpat care l-au percheziționat, aspect recunoscut și de acesta. Dacă nu ar fi existat sentimentul de teamă că amenințarea ar putea fi reală, persoanele respective nu ar fi adoptat acest comportament.
Inculpatul a mai arătat că în plângerea penală, persoana vătămată nu a indicat că acesta ar fi amenințat persoanele din jurul său.
Cu privire la această apărare, întrucât în procesul penal situația de fapt se stabilește pe baza mijloacelor de probă administrate în cauză, iar plângerea penală este un act de sesizare a organelor de urmărire penală, instanța a constatat că situația invocată de inculpat nu poate conduce la reținerea unei alte situații de fapt decât cea mai sus descrisă sau să provoace vreun dubiu cu privire la ea, atât timp cât aceasta rezultă din probele administrate.
A fost înlăturată și susținerea inculpatului că ar fi avut tot timpul mâinile ridicate deasupra capului – cu posibila consecință, implicită, a imposibilității/neseriozității amenințării, deoarece toate probele mai sus evidențiate contrazic această susținere. Din aceste probe rezultă că inculpatul a avut tot timpul mâinile lipite de corp, întrucât astfel era imobilizat de cei din jur.
Privitor la apărarea că în procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante nu se consemnează că inculpatul ar fi amenințat vreo persoană, instanța a constatat că, la fel ca plângerea penală, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante este un mod de sesizare din oficiu a organelor de urmărire penală, art. 293 alin. 3 Cod proc. penală fiind reglementat în cadrul capitolului privitor la sesizarea organelor de urmărire penală (cap. II, titlul I, Partea specială a Codului de procedură penală). În consecință acest act nu poate fi avut în vedere la stabilirea situației de fapt, cu atât mai mult cu cât nu oferă informații contrare celor reținute de instanță.
Asupra cererii de schimbare a încadrării juridice a infracțiunii săvârșite de inculpat, pusă în discuție din oficiu de instanță, din infracțiunea de tâlhărie calificată prev. de art. 233-234 alin. 1 lit. e) Cod penal 2009 cu referire la art. 41 Cod penal în infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 233 Cod penal cu referire la art. 41 Cod penal, prima instanță a reținut următoarele:
Tâlhăria este o infracțiune complexă, formele agravante ale acesteia subzistând indiferent dacă în împrejurările enumerate în art. 234 Cod penal a fost săvârșită acțiunea principală (sustragerea) sau cea secundară (exercitarea de violențe sau amenințări), atât timp cât acestea sunt intercondiționate.
În cauză, timpul scurs între sustragerea bunului și exercitarea amenințării a fost unul foarte scurt. Acest interval de timp nu a înlăturat relația de intercondiționare a celor două fapte, câtă vreme este evident că infracțiunea-mijloc (amenințarea) a fost comisă pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea după comiterea infracțiunii-scop (furtul). Astfel, din probele administrate, rezultă fără nici un dubiu că inculpatul a amenințat persoanele din jur pentru a-și asigura scăparea după săvârșirea infracțiunii de furt deoarece acesta a fost motivul pentru care fusese imobilizat.
Întrucât infracțiunea a fost săvârșită la data de 12.03.2015, s-a constatat că a fost comisă în timpul liberării condiționate acordate prin sentința penală nr. 247/28.01.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, din executarea pedepsei de 530 de zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 14/10.01.2014, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 437/01.04.2014 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția I Penală.
Deoarece a fost săvârșită înainte de împlinirea duratei pedepsei – înainte de împlinirea duratei restului de pedeapsă de 53 de zile, raportat la data de 03.02.2015, când a fost liberat condiționat, față de dispozițiile art. 41 alin. 1 Cod penal, s-a reținut că infracțiunea din data de 6 decembrie 2014 a fost săvârșită în stare de recidivă postcondamnatorie față de condamnarea aplicată prin hotărârea anterior menționată.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art.74 C. pen. și anume împrejurările și modul de comitere a infracțiunii de tâlhărie.
S-a reținut că inculpatul a săvârșit fapta profitând de faptul că persoana vătămată se afla într-un mijloc de transport în comun (troleibuz), cu mai mulți pasageri, aspecte de natură a-i permite să se facă repede pierdut în mulțime (ceea ce inculpatul a și încercat), iar victima face parte din categoria persoanelor vulnerabile (bărbat în vârstă de 63 ani).
În stabilirea pedepsei aplicate, instanța a avut în vedere și natura și frecvența infracțiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului astfel cum acestea rezultă din cazierul judiciar al inculpatului. Astfel, s-a constatat că inculpatul a fost condamnat constant, începând cu anul 1990, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt. De asemenea, ori de câte ori a fost liberat condiționat, acesta a săvârșit noi infracțiuni înainte de împlinirea duratei pedepsei anterioare. Aceasta este situația și în cauza de față, când inculpatul nu a „lăsat” să se epuizeze nici restul rămas neexecutat de 53 de zile din ultima pedeapsă aplicată acestuia, săvârșind infracțiunea după 42 de zile de la data liberării – inculpatul a fost liberat condiționat în data de 03.02.2015 și a săvârșit infracțiunea în data de 12.03.2015.
În același timp, instanța a avut în vedere și modalitatea simplă de punere în executare a intenției de a săvârși infracțiunea și că violența exercitată a fost una verbală, nu fizică.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul P. C., considerând că în mod netemeinic prima instanță a respins cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de tâlhărie, în infracțiunea de furt .În subsidiar, inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepsei.
Curtea, verificând sentința atacată, în raport cu motivele invocate de apelant, dar și din oficiu cu privire la toate celelalte aspecte de fapt și de drept deduse judecății - în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. (2) C. proc. pen. –reține următoarele:
Materialul probator a fost corect evaluat de către prima instanță, sub aspectul situației de fapt, încadrării juridice și al vinovăției inculpatului, rezultând indubitabil că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată, concluziile pertinente ale judecătorului fondului fiind pe larg expuse în considerentele sentinței, pe care Curtea și le însușește în întregime, nefiind astfel cazul de a le mai relua.
Contrar punctului de vedere exprimat de apărare, Curtea consideră că declarațiile persoanei vătămate și cele ale martorilor se coroborează pe aspectele importante, decisive care îl incriminează pe inculpat și anume că, după săvârșirea furtului, inculpatul P. C. a amenințat persoanele care îl imobilizaseră pentru a-și asigura scăparea.
Prin urmare, fapta întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prev. de art.233 – 234 alin.1 lit. e din Codul penal, apărarea neoferind argumente pertinente care să conducă la o altă încadrare juridică.
În final, fără a relua argumentele evocate în considerentele sentinței, Curtea se rezumă a sublinia că pedeapsa aplicată în cauză satisface cerințele unei juste individualizări, conform criteriilor prevăzute de art. 74 din C. pen., ținând seama de modalitatea și împrejurările în care a fost comisă infracțiunea, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului.
Așadar, în baza art.421 pct.1 lit.b C. pr. pen., va respinge apelul ca nefondat, iar în temeiul art.275 alin.2 C. pr. pen., va obliga inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Conform art. 422 din Codul de procedură penală, va deduce prevenția inculpatului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P. C. împotriva sentinței penale nr. 228/05.06.2015, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 București, în dosarul nr._ .
Deduce prevenția inculpatului, de la 12.03.2015 la zi.
Obligă apelantul inculpat la plata sumei de 600 lei reprezentul cheltuieli judiciar,e în apel, avansate de stat, din care onorariul avocatului din oficiu, de 200 lei, se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.09.2015.
PREȘEDINTE,JUDECĂTOR,
V. C. L. C. C.
GREFIER,
V. V. S.
Red. C.C.L.
Dact. A:L. 2 ex./17.09.2015
Jud. Sect. 6 București – jud.: M. C.
| ← Revocare măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Contestaţie durata proces. Art.488 ind. 2 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|
