Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 18/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 18/2016 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 12-01-2016 în dosarul nr. 18/2016

Dosar nr._

(Număr în format vechi_ )

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.18

Ședința publică din data de 12.01.2016

Curtea constituită din:

Președinte: P. V. A.

Judecător: C. E. R.

Grefier: R. C. D.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror D. F..

Pe rol se află judecarea apelului declarat de apelantul inculpat M. F. G. împotriva sentinței penale nr.236/17.09.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă apelantul inculpat M. F. G. personal, aflat în stare de arest în altă cauză și asistat juridic de apărător din oficiu, avocat Goată C. cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/28.10.2015 depusă la dosar, lipsind intimatul S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul G., intimații părți responsabile civilmente M. M. și M. V. și intimatul persoană vătămată D. F..

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat împrejurarea că la data de 20.11.2015, au fost depuse prin C. Registratură relațiile solicitate Judecătoriei Călărași, respectiv încheierea de îndreptare a erorilor materiale strecurate în antetul sentinței penale nr. 236/17.09.2015, după care,

Nefiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:

Apărătorul din oficiu al apelantului inculpat, solicită admiterea apelului și redozarea pedepsei, apreciind că se impune a se da o eficiență mai mare circumstanțelor personale ale inculpatului, respectiv vârsta acestuia, precum și faptul că pe parcursul procesului penal a avut o atitudine sinceră și de regret a faptei comise, nefiindu-i aplicate disp. art.396 alin. 10 Cod procedură penală.

Din conținutul referatului de evaluare întocmit rezultă că inculpatul provine dintr-o familie dezorganizată, cu o situație financiară precară, iar sub aspectul laturii civile, și-a exprimat dorința de a achita despăgubirile civile în cuantum de 2000 lei.

De asemenea, menționează că în baza art.129 alin.2 lit. b Cod penal, instanța de fond a majorat pedeapsa închisorii cu o pătrime din durata măsurii educative, însă acest articol prevede și posibilitatea majorării pedepsei din restul rămas neexecutat care este mult mai mic decât pătrimea cu care a fost majorată pedeapsa închisorii, sens în care solicită diminuarea cuantumului pedepsei aplicate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat, cu precizarea că fapta săvârșită de inculpat și care face obiectul prezentului dosar datează din decembrie 2014(după . Noului Cod Penal), fapta fiind săvârșită în minorat.

Prin urmare, disp. art.125 alin.3 Cod penal sunt imperative în sensul că măsura educativă luată anterior era obligatoriu a fi prelungită și aceasta atrage un spor de pedeapsă, de sancțiune, iar art.129 alin.2 lit. b Cod penal este de asemenea imperativ în sensul că instanța a ales varianta cea mai ușoară pentru inculpat adăugând o pătrime, deși ar fi avut posibilitatea să adauge la pedepse maximul de măsură educativă.

În ceea ce privește disp. art.396 alin.10 Cod procedură penală, este adevărat că nimic nu împiedică ca judecarea să aibă loc în condițiile procedurii simplificate, însă potrivit voinței legiuitorului, limitele minime și maxime ale măsurilor educative nu pot fi reduse ca urmare a parcurgerii acestei proceduri simplificate.

Apelantul inculpat M. F. G., având ultimul cuvânt, regretă cele întâmplate.

CURTEA,

Prin sentința penală nr.236/17.09.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași în dosarul nr._, s-au hotărât următoarele:

„Constată că infracțiunea pentru care inculpatul M. F. G., este trimis în judecată în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin S.P. nr. 58 din 12.02.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015 și cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin S.P. nr. 105 din 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă prin D.P. nr. 935 din 22.06.2015 a C.A.B.

Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,d C.p., aplicată inculpatului prin S.P. nr. 105 din 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă prin D.P. nr. 935 din 22.06.2015 a C.A.B. și repune în individualitatea lor pedepsele după cum urmează:

- 4 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,d C.p. pe o durată de 3 ani, cu începere de la data terminării executării pedepsei sau când aceasta este considerată executată, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.234 alin 1 lit. d și f C.p. rap la art. 233 C.p. cu art. 396 pct. 10 Cp.p.;

-1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin 2 C.p. cu art. 396 pct.10 C.p.p.;

-9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 228 al 1-229 al.1 lit. b,d și art. 2 lit. b C.p. cu art. 396 pct.10 C.p.p.;

-2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,d C.p. pe o durată de 2 ani cu începere de la data terminării executării pedepsei sau când aceasta este considerată executată, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prev. de art.32 alin. 1 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f Cod penal, rap la art.233 C.p. cu art.396 pct.10 C.p.p. ;

- 3 ani internare într-un centru de detenție, aplicată prin SP 105/2015 a Judecătoriei Călărași, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat ,prev. de art. 228 al. 1-229 al. 1 lit.b și d și al. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 113 și urm. C.p. și tentativă la furt calificat, prev. de art. 32 C.p. rap. la art. 228 al. 1-229 al. 1 lit.b și d și al. 2 lit. b C.p. cu aplic. art. 113 și urm. C.p. .

În baza art. 125 al. 3 C.p. prelungește, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 al. 1 -234 al. 1 lit. a, c,d,f C.p. cu aplic. art. 113 C.p., măsura internării într-un centru de detenție,aplicată inculpatului M. F. G. ,prin SP nr. 105/2015 a Judecătoriei Călărași, de la 3 ani la 5 ani .

În baza art. 38 C.p. rap. 39 al. 1 lit. b C.p. contopește pedepsele de: 4 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,d C.p. pe o durată de 3 ani, cu începere de la data terminării executării pedepsei sau când aceasta este considerată executată, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.234 alin 1 lit. d și f C.p. rap la art. 233 C.p. cu art. 396 pct. 10 Cp.p.;

-1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin 2 C.p. cu art. 396 pct.10 C.p.p.;

-9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 228 al 1-229 al.1 lit. b,d și art. 2 lit. b C.p. cu art. 396 pct.10 C.p.p.;

-2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,d C.p. pe o durată de 2 ani cu începere de la data terminării executării pedepsei sau când aceasta este considerată executată, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prev. de art.32 alin. 1 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f Cod penal, rap la art.233 C.p. cu art.396 pct.10 C.p.p. ,aplicate prin SP nr. 58/2015 a Judecătoriei Călărași, el executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică 1 an și 3 luni închisoare, adică în total o pedeapsă de 5 ani și 3 luni închisoare .

În baza art. 129 al. 2 lit. b C.p. pedeapsa închisorii mai sus menționată se majorează cu o pătrime din durata măsurii educative aplicată prin prezenta sentință, adică cu 1 an și 3 luni, el executând în total o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,d Cod penal, pe o durată de 3 ani cu începere de la data terminării executării pedepsei sau de când aceasta este considerată executată, conform art. 45 al. 2 C.p. rap. la art. 67 al. 2 C.p.

În baza art. 45 al. 5 C.p. rap. la art.65 C.p. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a,b,d C.p. cu începerea de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin 4 C.p.p. rap la art. 72 C.p. scade din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 24 decembrie 2014 la zi și menține starea de arest a inculpatului.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 187/26.06.2015 al Judecătoriei Călărași și dispune emiterea unui nou mandat în sensul celor dispuse prin prezenta sentință.

În baza art. 19 C. p. p. rap. la art. 397 al 1 C. p. p rap. la art. 1357 și urm. C. civ. admite cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă D. F. și luând act de acordul inculpatului, îl obligă la plata către acesta a sumei de 2000 lei, cu acest titlu .

În baza art. 274 alin 1 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 1800 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariu avocat oficiu în sumă de 600 lei va fi avansat către B.A Călărași din fondul Ministerului Justiției ( av. C. - 200 lei ,av. N. N.-200 lei și av. M. M. - 200 lei) .”

Asupra cauzei penale de față, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 4071/P/2014 din 13.05.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Călărași a fost trimis în judecată inculpatul minor M. F. G., săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prevazută de art. 233 alin. 1 - art. 234 alin. 1 lit. a, c, d și f Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod Penal.

S-a reținut prin actul de sesizare al instanței, fapta inculpatului M. F. G. care în noaptea din data de 20/21.12.2014 a pătruns prin efracție în locuința persoanei vătămate D. F. și prin exercitarea de violență i-a sustras acesteia suma de 1520 lei și un ceas metalic marca ”Cosette”.

Din declarațiile inculpatului, ale părții vătămate, ale martorilor, din concluziile raportului de constatare criminalistică nr._/03.04.2015 emis de I.P.J. Ialomița – S. Criminalistic,din procesul-verbal de efectuare a reconstituirii și planșa fotografică întocmită,din procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșa fotografică întocmită, instanța a reținut următoarea situație de fapt: în data de 20/21.12.2014 inculpatul a luat rezoluția infracțională de a se deplasa la locuința persoanei vătămate D. F., despre care cunoștea faptul că este o persoană cu handicap și că-și ridicase recent pensia. Acesta s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate, în jurul orelor 23:40, având asupra lui o cagulă și un cuțit, a escaladat poarta de acces a locuinței, după care a pătruns în curtea imobilului și a dislocat un geam de la o fereastră pentru a pătrunde în imobil. Întrucât persoana vătămată D. F. se afla la domiciliu, acesta a aprins luminile în imobil, fapt care l-a determinat pe inculpat să întrerupă curentul electric de la contorul situat în spatele imobilului. După ce a pătruns în imobil, având fața acoperită cu o cagulă (confecționată de el) și având în mână un cuțit, l-a amenințat și a exercitat violențe asupra persoanei vătămate D. F., sustrăgând suma de 1520 lei și un ceas bărbătesc.

Inculpatul a povestit despre comiterea acestei infracțiuni de tâlhărie calificată, martorului O. Silian-Ninel, fapt pentru care acesta a conspectat aspectele relatate pe o foaie de hârtie. Biletul în cauză a fost trimis numitului G. C.-A. ,care l-a rupt.

Situația de fapt mai sus menționată a fost confirmată nu numai de declarațiile inculpatului, dar și ale martorilor O. și G. .

Martorul D. N., nepotul persoanei vătămate,a precizat că în ziua de 21.12.2014, în jurul orelor 09.00, a venit la domiciliul său unchiul D. F., care i-a spus că în noaptea de 20.12.2014 a fost tâlhărit.

Persoana vătămată D. F. a arătat că se constituie parte civilă în cauză cu suma de 2.000 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase și nerecuperate.

Fiind audiat inculpatul,atât în faza de urmărire penală, dar și în fața instanței, a recunoscut în totalitate fapta pentru care a fost trimis în judecată și a înțeles să se judece doar în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, fiind de acord și cu prejudiciul civil așa cum a fost solicitat.

Din probele administrate în cauză, instanța a apreciat că în drept, fapta inculpatului M. F. G. care în noaptea din data de 20/21.12.2014 a pătruns prin efracție în locuința persoanei vătămate D. F. și prin exercitarea de violență i-a sustras acesteia suma de 1520 lei si un ceas metalic marca ”Cosette”, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prevazută de art. 233 alin. 1 - art. 234 alin. 1 lit. a, c, d și f Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod Penal.

Fapta a fost săvârșită de inculpat cu intenție directă.

La individualizarea sancțiunii aplicate inculpatului minor, instanța a avut în vedere că fapta a fost comisă de acesta după . Noului Cod Penal, astfel că îi sunt aplicabile dispozițiile acestuia .

Conform art. 113 N.C.p. minorul care a împlinit vârsta de 16 ani, cum este în cazul de față, răspunde penal potrivit legii, iar potrivit art. 114 N. C.p. față de minorul care avea la data săvârșirii infracțiunii o vârstă cuprinsă între 14-18 ani se poate lua o măsură educativă neprivativă de libertate sau una privativă de libertate dacă, printre altele, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.

În speță, pentru fapta comisă de inculpat pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de la 3-10 ani și și interzicerea exercitării unor drepturi.

La stabilirea măsurii educative instanța a ținut cont de modul și împrejurările comiterii faptei, respectiv pe timp de noapte, prin exercitarea de violențe, de către o persoană deghizată, înarmată cu un cuțit, gradul concret ridicat de pericol social, valoarea prejudiciului material modic, care însă nu a fost acoperit, a celui moral cauzat părții vătămate, urmarea gravă produsă, reflectată de . exercitată asupra organismului unei persoane, dar și circumstanțele personale ale acestuia, respectiv faptul că este tânăr, dar și că a avut pe parcursul procesului penal o atitudine sinceră și de regret a faptei comise. În plus, din referatul de evaluare întocmit la domiciliul acestuia a reieșit că provine dintr-o familie destrămată, părinții fiind despărțiți, că mai are 3 frați, că locuiește în condiții relativ insalubre, iar situația financiară a familiei este precară, având un standard de viață modest. În plus inculpatul nu se află la prima încălcare a legii penale de acest fel, el mai fiind condamnat, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar atât pentru fapte similare, cât și pentru infracțiuni de furt calificat, violare de domiciliu, ceea ce denotă perseverența sa infracțională.

Instanța ținând cont și de faptul că inculpatul minor a fost lipsit de un model parental comportamental corespunzător, membrii familiei sale fiind cunoscuți ca fiind consumatori de alcool, care nu au acordat o importanță prea mare educației, încurajându-l să abandoneze școala, a apreciat că scopul măsurii și reeducarea lui, se pot realiza doar prin aplicarea uneia mai severe.

De asemenea, s-a constatat că infracțiunea pentru care inculpatul este trimis în judecată în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin S.P. nr. 58 din 12.02.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015 și cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin S.P. nr. 105 din 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă prin D.P. nr. 935 din 22.06.2015 a C.A.B, el săvârșindu-le înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, motiv pentru care s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare și interzicerea pe o durată de 3 ani a drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,d C.p., aplicată inculpatului prin S.P. nr. 105 din 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă prin D.P. nr. 935 din 22.06.2015 a C.A.B. și au fost repuse în individualitatea lor pedepsele componente.

În baza art. 125 al. 3 C.p. s-a prelungit, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. de art. 233 al. 1 -234 al. 1 lit. a, c,d,f C.p. cu aplic. art. 113 C.p., măsura internării într-un centru de detenție, aplicată inculpatului M. F. G., prin SP nr. 105/2015 a Judecătoriei Călărași, de la 3 ani la 5 ani .

În baza art. 38 C.p. rap. 39 al. 1 lit. b C.p. s-au contopit pedepsele de: 4 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a, b, d C.p. pe o durată de 3 ani, cu începere de la data terminării executării pedepsei sau când aceasta este considerată executată, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată, prev. de art.234 alin 1 lit. d și f C.p. rap la art. 233 C.p. cu art. 396 pct. 10 Cp.p.;

-1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu, prev. de art. 224 alin 2 C.p. cu art. 396 pct.10 C.p.p.;

-9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, prev. de art. 32 alin. 1 C.p. rap. la art. 228 al 1-229 al.1 lit. b,d și art. 2 lit. b C.p. cu art. 396 pct.10 C.p.p.;

-2 ani închisoare cu interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,d C.p. pe o durată de 2 ani cu începere de la data terminării executării pedepsei sau când aceasta este considerată executată, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la tâlhărie calificată, prev. de art.32 alin. 1 C.p. rap. la art. 234 alin. 1 lit. d și f Cod penal, rap la art.233 C.p. cu art.396 pct.10 C.p.p., aplicate prin SP nr. 58/2015 a Judecătoriei Călărași, el executând pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare la care se adaugă sporul de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, adică 1 an și 3 luni închisoare, adică în total o pedeapsă de 5 ani și 3 luni închisoare.

În baza art. 129 al. 2 lit. b C.p. pedeapsa închisorii mai sus menționată s-a majorat cu o pătrime din durata măsurii educative aplicată prin prezenta sentință, adică cu 1 an și 3 luni, el executând în total o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art. 66 lit. a,b,d Cod penal, pe o durată de 3 ani cu începere de la data terminării executării pedepsei sau de când aceasta este considerată executată, conform art. 45 al. 2 C.p. rap. la art. 67 al. 2 C.p.

În baza art. 45 al. 5 C.p. rap. la art.65 C.p. i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 66 lit. a,b,d C.p. cu începerea de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până când pedeapsa principală a fost executată sau considerată ca executată.

În baza art. 404 alin 4 C.p.p. rap la art. 72 C.p. s-a scazut din pedeapsa rezultantă perioada executată de la 24 decembrie 2014 la zi și s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 187/26.06.2015 al Judecătoriei Călărași și s-a dispus emiterea unui nou mandat în sensul celor dispuse prin prezenta sentință.

Soluționând latura civilă a cauzei, în baza art. 25 și 397 N.C.p.p. rap la art. 1357 și urm. C. civ. a fost admisă cererea de despăgubiri civile formulată de partea civilă D. F. și luând act de acordul inculpatului, a fost obligat acesta la plata către acesta a sumei de 2000 lei, cu acest titlu.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a avut în vedere faptul că prin fapta sa ilicită, inculpatul a produs, cu vinovăție, un prejudiciu părții civile, care nu a fost recuperat, existând legătură de cauzalitate, între fapta comisă și prejudiciul cauzat, fiind astfel îndeplinite condițiile pentru antrenarea răspunderii lui civile delictuale.

Împotriva acestei sentințe a declarat apelul, apelantul-inculpat M. F. G., criticând-o sub aspectul individualizării pedepsei rezultante, arătând că se impune reducerea acestei pedepse.

Examinând sentința atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor formulate, precum și conform art. 417 și urm. NCPP, Curtea constată următoarele:

În condițiile în care la momentul săvârșirii faptei din noaptea de 20/21.12.2014, când inculpatul M. F. G. a pătruns prin efracție în locuința persoanei vătămate D. F. și prin exercitarea de violență i-a sustras acesteia suma de 1520 lei si un ceas metalic marca ”Cosette”, care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie calificată, prevazută de art. 233 alin. 1 - art. 234 alin. 1 lit. a, c, d și f Cod Penal cu aplicarea art. 113 alin. 3 Cod Penal, acesta era minor și având în vedere că în mod corect prima instanță a constatat că această faptă este concurentă cu cele pentru care a fost condamnat prin S.P. nr. 58 din 12.02.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă prin neapelare la data de 03.03.2015 și cu infracțiunile pentru care a fost condamnat prin S.P. nr. 105 din 26.03.2015 pronunțată de Judecătoria Călărași și rămasă definitivă prin D.P. nr. 935 din 22.06.2015 a C.A.B, Curtea apreciază că s-a făcut o legală a aplicare a disp. art. 125 al. 3 NCP.

Astfel, este evident că în baza textului de lege indicat anterior, instanța de fond era obligată să dispusă, cum de altfel a și procedat, prelungirea măsurii educative a internării într-un centru de detenție, aplicată prin SP nr. 105/2015 a Judecătoriei Călărași, de la 3 ani la 5 ani.

De asemenea, având în vedere concurența existentă între fapta din prezenta cauză și faptele pentru care inculpatul a fost condamnat prin S.P. nr. 58 din 12.02.2015 a Judecătoriei Călărași și prin S.P nr. 105/2015 a Judecătoriei Călărași, apare ca pe deplin justificată aplicarea disp. art. 129 al. 2 lit. b NCP, în sensul că după efectuarea contopirii între pedepsele rezultate din descontopirea pedepsei rezultante de 6 ani închisoare aplicată prin S.p. nr. 58 din 12.02.2015 a Judecătoriei Călărași, la pedeapsa finală de 5 ani și 3 luni închisoare s-a adăugat un spor minim de o pătrime din durata măsurii educative aplicate în cauză, în final, inculpatul având de executat pedeapsa de 6 ani și 6 luni închisoare.

Curtea remarcă că judecătorul fondului în procesul de individualizare a pedepsei finale a reținut atât circumstanțele personale favorabile inculpatului, precum atitudinea procesuală de recunoaștere a faptei din speță, situația familială defavorizată a acestuia care a determinat în mare măsură comportamentul său infracțional, dar și pe cele nefavorabile, precum gravitatea faptei dedusă judecății, împrejurările în care a fost comisă, perseverența infracțională a inculpatului, concursul de infracțiuni cu fapte din alte sentințe de condamnare, astfel încât în aplicarea disp. art. 129 al. 2 lit. b NCP a apreciat că se impune adăugarea la pedeapsa închisorii a unui spor minim prevăzut de lege, de numai o pătrime din durata măsurii educative.

Totodată, Curtea observă că la stabilirea măsurii educative instanța de fond a ținut cont de modul și împrejurările comiterii faptei, respectiv pe timp de noapte, prin exercitarea de violențe, de către o persoană deghizată, înarmată cu un cuțit, gradul concret ridicat de pericol social, valoarea prejudiciului material modic, care însă nu a fost acoperit, a celui moral cauzat părții vătămate, urmarea gravă produsă, reflectată de . exercitată asupra organismului unei persoane, dar și circumstanțele personale ale acestuia, respectiv faptul că este tânăr, dar și că a avut pe parcursul procesului penal o atitudine sinceră și de regret a faptei comise.

În consecință, prima instanța ținând cont și de faptul că inculpatul minor a fost lipsit de un model parental comportamental corespunzător, membrii familiei sale fiind cunoscuți ca fiind consumatori de alcool, care nu au acordat o importanță prea mare educației, încurajându-l să abandoneze școala, a apreciat că scopul măsurii educative și reeducarea lui, se pot realiza doar prin aplicarea unei măsuri educative mai severe decât cea aplicată anterior acestuia prin S.P: nr. 105/2015 a Jud. Călărași, dispunând întemeiat în baza art. 125 al. 3 C.p. prelungirea măsurii internării într-un centru de detenție, aplicată inculpatului M. F. G., prin SP nr. 105/2015 a Judecătoriei Călărași, de la 3 ani la 5 ani .

Se mai cuvine precizat, raportat la atitudinea procesuală a inculpatului care a recunoscut fapta de tâlhărie, că deși nu există un text de lege care interzice judecarea cauzei, la fond, potrivit procedurii simplificate, reținerea disp. art. 396 al. 10 NCPP, urmarea acestei atitudini de recunoaștere este lipsită de relevanță juridică în cazul inculpaților minori pentru care legea prevede obligativitatea aplicării de măsuri educative ale căror limite nu pot fi reduse cu o treime conform textului de lege menționat.

Astfel, deși recunoașterea de învinuire/procedura simplificată este aplicabilă și inculpaților minori întrucât dispozițiile din lege referitoare la această instituție nu cuprind vreo excepție care să îi excludă pe minori, excepție care se regăsește în cadrul altor instituții cum ar fi, spre exemplu, aceea a acordului de vinovăție, art.478 alin.6 Cod procedură penală care stipulează că inculpații minori nu pot încheia acorduri de recunoaștere a vinovăției, în condițiile în care disp. art.396 alin.10 Cod procedură penală prevăd că în cazul aplicării acestei proceduri, pedeapsa închisorii/amenzii urmează a fi redusă cu 1/3, respectiv cu ¼, iar minorilor le pot fi aplicate doar măsuri educative, conform art. 114 și art.115 Cod penal, așa cum s-a arătat aplicarea procedurii rămâne lipsită de efecte juridice.

D. urmare, aplicând în cazul concret aceste principii, Curtea consideră că nu se poate face abstracție de poziția procesuală a inculpatului minor, de recunoaștere a faptei, motiv pentru care chiar acest aspect nu poate fi considerat drept o cauză de reducere a măsurii educative aplicabile acestuia, poate reprezenta un element de individualizare a acestei sancțiuni ce nu trebuie eludat și decare prima instanță, este indubitabil că a ținut seama.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, în baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP va respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat M. F. G., împotriva sentinței penale nr. 236/17.09.2015 a Jud. Călărași și va deduce perioada executată de la 24.12.2014, la zi.

Văzând și disp. art. 275 al. 2 NCPP.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.421 pct. 1 lit. b NCPP respinge ca nefondat apelul declarat de apelantul-inculpat M. F. G., împotriva sentinței penale nr. 236/17.09.2015 a Jud. Călărași.

Deduce perioada executată de la 24.12.2014, la zi.

În baza art. 275 al. 2 NCPP obligă apelantul-inculpat la 300 lei, cheltuieli judiciare către stat, aferente apelului declarat de aceasta.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 260 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 12.01.2016.

Președinte, Judecător,

P. V. A. C. E. R.

Grefier,

R. D. C.

Red. CER

2 ex. /14.01.2016

Dosar fond nr._ – Jud. Călărași

Jud. fond – E. D. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Tâlhărie calificată. Art.234 NCP. Decizia nr. 18/2016. Curtea de Apel BUCUREŞTI