Ucidere din culpă. Art.178 C.p.. Decizia nr. 2084/2012. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2084/2012 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-11-2012 în dosarul nr. 2084/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
– SECȚIA I PENALĂ -
Dosar nr._
(_ )
DECIZIA PENALĂ NR. 2084
Ședința publică de la 1 noiembrie 2012
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - C. C.
JUDECĂTOR - C.-B. I.-T.
JUDECĂTOR - R. G.
GREFIER - G. I.
* * * * * * * * *
Ministerul public – P. de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat prin procuror M. C. .
Pe rol, pronunțarea asupra cauzei penale având ca obiect recursul declarat de P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. și partea civilă A. M. N. împotriva sentinței penale nr. 721/16.12.2011 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul nr._ .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 25 octombrie 2012, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru azi, 1 noiembrie 2012 când, în aceiași compunere a dat următoarea decizie:
C U R T EA ,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 721/16.12.2011, pronunțată de Judecătoria B. în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 alin.1 lit. d C.p.p., s-a dispus achitarea inculpatului M. C. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpa prev de art. 178 alin.1 si 2 C.p. (fapta din 13.04.2008).
În baza art. 346 C.p.p, s-a respins acțiunea civilă formulată de A. M. N. privind acordarea despăgubirilor materiale si morale.
S-a constatat ca . a participat în cauză în calitate de asigurator de răspundere civilă.
In baza art. 192 alin 3 C.p.p. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul avocatului din oficiu in suma de 200 lei fiind avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond analizând actele și lucrările dosarului a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 1797/P/2008 din 10.03.2011 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., verificat sub aspectul legalității si temeiniciei, conf. art. 264 al.3 C.p.p., de prim-procurorul parchetului, s-a pus în mișcare acțiunea penală si s-a dispus trimiterea in judecata, în stare de libertate, a inculpatului M. C. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 178 al.1 si 2 C.p.
În esență, s-a reținut în fapt ca, la 13.04.2008, pe DN 2, pe sensul de mers București-Urziceni, în interiorul localității Afumați, jud. I., în dreptul imobilului cu nr. 16, unde circulația se desfășoară pe ambele sensuri, s-a produs un accident rutier soldat cu decesul unei persoane.
Din actele si probele administrate in cursul urmăririi penale, cât și în fața primei instanțe, respectiv, procesul-verbal de cercetare la fata locului si planșe fotografice, proces-verbal de consemnare a actelor premergătoare, declarații inculpat, declarațiile martorilor E. Robertino G., E. C., D. S. D., S. L. I., raport de autopsie medico-legală, raport de expertiza tehnica-auto, procese-verbale întocmite de organele de cercetare penala, a rezultat următoarea situație de fapt:
La 13.04.2008, ora 20.00, lucrătorii de politie din cadrul I.P.J. I. - Serviciul Rutier au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier soldat cu moartea unei persoane.
Din cercetările efectuate la locul faptei, s-a stabilit ca accidentul s-a produs pe DN 2, pe sensul de mers București-Urziceni, in interiorul localității Afumați, jud. I., în dreptul imobilului cu nr. 16, loc unde circulația se desfășura în ambele sensuri, pe câte două benzi pe sens, suprafața parții carosabile având o lățime de 12.00 m, sensurile de circulație fiind despărțite de o balustrada metalica.
S-a mai constatat că, autoutilitara condusă de inculpat se deplasa pe banda I dinspre București către Urziceni si pentru a evita lovirea unei dubite care, fără a semnaliza, a trecut pe banda I de mers, a tras ușor dreapta după ce in prealabil frânase ușor, moment în care a lovit scuterul care circula neregulamentar, pe contrasens, la circa 0,5m de marginea carosabilului si la 14 m înaintea marcajului pietonal. Urmarea impactului produs pe banda I, persoana ce conducea scuterul si care ulterior a fost identificata ca fiind A. N. în vârstă de 58 de ani, a fost aruncata in afara carosabilului, decedând pe loc.
Deși citat la mai multe termene de judecată la adresa cunoscută și prin afișare, inculpatul nu s-a prezentat in instanță pentru a fi audiat.
Din raportul medico-legal (f. 47 d.u.p.) întocmit in cauza, a rezultat că moartea victimei A. N. a fost violenta si s-a datorat insuficientei respiratorii acute consecutive asfixiei mecanice prin aspirat sanguin traheo-bronsic provenit de la fracturile de masiv facial (oase nazale, temporo-zigomatice dreapta, mandibula cu avulsii dentare) survenite in cadrul unui politraumatism.
S-a concluzionat ca leziunile produse sunt în legătura de cauzalitate directa, necondiționată cu decesul, iar sângele recoltat de la cadavru aparține grupei 0 (BA nr. 513 al INML - București) si conține 0,90 0/00 alcool etilic (B.A nr. 431 al INML - București).
Raportul de expertiza tehnica auto judiciara (f. 75 d.u.p.), in stabilirea dinamicii accidentului, a concluzionat ca starea de pericol a fost creata de conducătorul motoscuterului A. N. care a condus pe contrasens, subliniind ca M. C. care conducea autoutilitara nu putea evita accidentul de circulație si singurul care putea evita accidentul de circulație era victima A. N. daca nu ar fi circulat pe contrasens.
Pe de alta parte, este discutabila viteza de deplasare a autoutilitarei condusa de inculpat, in contextul declarațiilor inculpatului in faza urmăririi penale si a martorilor aflați alături de acesta si care afirma ca, viteza a fost redusa in raport de faptul ca se apropiau de o trecere de pietoni, iar pe de alta parte, pentru ca permisese unei dubite să pătrundă în fata, pe sensul sau de mers, ceea ce, de altfel făcuse necesara si manevra de ușoara virare la dreapta, moment in care s-a produs impactul cu motoscuterul ce circula pe contrasens.
Dar, indiferent de viteza autoutilitarei la momentul impactului, aceasta se deplasa regulamentar, pe sensul sau de mers, iar impactul soldat cu moartea persoanei ce conducea scuterul s-a produs din culpa exclusiva a acestei din urma persoane care nu numai ca se deplasa in trafic pe contrasens, dar se afla si in stare de ebrietate, buletinul de analiza evidențiind o alcoolemie de 0,90 0/00 .
Or, existența infracțiunii de ucidere din culpa, prev. de art. 178 C.p. si reținută în sarcina inculpatului prin actul de sesizare, este condiționată de legătura de cauzalitate dintre acțiunea, conduita interzisa de lege si urmarea imediata socialmente periculoasa produsa.
In acest sens, impactul si respectiv, moartea victimei nu s-a produs pentru ca inculpatul circula cu o viteza superioara limitei prevăzute de lege in localitate, ci pentru ca victima, in stare de ebrietate, circula pe contrasens.
Așa fiind, s-a constatat ca nu exista legătură de cauzalitate între fapta inculpatului care a condus in localitate cu o viteza peste limita legala si urmarea produsa, respectiv, decesul victimei; aceasta conduita, in cadrul lanțului cauzal, este lipsită in mod absolut de semnificație penală, putând fi evaluată ca o simplă condiție.
Cum insa legătura de cauzalitate face parte din latura obiectiva a infracțiunii de rezultat, lipsa acestui element indispensabil infracțiunii împiedică exercitarea acțiunii penale, atâta timp cat, faptei îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii, conform art. 10 al.1 lit. d C.p.p.
În fine, constatându-se existenta unui caz ce împiedică exercitarea acțiunii penale, in cursul judecății, singura soluție este achitarea inculpatului potrivit art. 11 pct.2 lit.a C.p.p rap. la art. 10 lit. d C.p.p.
În ceea ce privește latura civilă, s-a constatau ca A. M. N. s-a constituit parte civila cu 30.000 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare si parastase, precum si 25.000 euro-cu titlu de daune morale pentru suferința încercată prin moartea tatălui său.
Însă, în cauza nu sunt realizate nici condițiile răspunderii civile delictuale, atâta timp cât între acțiunea inculpatului și urmarea produsă, respectiv, prejudiciul produs prin moartea victimei nu exista legătură de cauzalitate ceruta nu numai de norma penală, dar si de cea civilă.
D. urmare, acțiunea civilă formulată de partea civila A. M. N. este nefondată, fiind respinsă ca atare.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs P. de pe lângă Judecătoria B. și partea civilă A. M. N. criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpatului M. C. pentru infracțiunea prev. de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal.
În cererea scrisă aflată la filele 5-7 dosar P. a susținut că din analiza probelor existente la dosar se evidențiază culpa majoră a inculpatului M. C. în producerea accidentului de circulație din data de 13.04.2008, orele 20,00, soldat cu decesul victimei A. N..
P. a mai susținut că martorii – sau cel puțin o parte a martorilor audiați - au relevat o conduită pripită sau hazardată și excesivă a inculpatului M. C., prin conducerea vehiculului utilitar Mercedes cu o viteză excesivă de cel puțin 94 km/h, în condițiile în care viteza legală în localități este doar de 50 km/h.
În opinia Parchetului inculpatul M. C. a încălcat prevederile regulamentului de circulație pe drumurile publice probat de OUG nr. 195/2002, art. 49 pct. 1 din OUG nr. 195/2002, considerând că accidentul a fost produs din vanitate, imprudență și desconsiderare (aceeași atitudine ce l-a determinat să nu onoreze cu prezența instanța de judecată).
În raport de probatoriul administrat în cauză de către instanța de fond în ședința publică din 25.10.2012 s-a solicitat condamnarea inculpatului M. C. pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal.
Procurorul de ședință a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că vina aparține exclusiv victimei în producerea accidentului de circulație din data de 13.04.2008.
În acest sens a solicitat instanței de recurs să constate culpa concurentă a părților, respectiv 80% a victimei, dar și a inculpatului M. C. ca urmare a nerespectării normelor legale impuse de regulamentul de circulație pe drumurile publice cu consecința admiterii acțiunii civile formulate de partea civilă A. M. N..
În motivele de recurs invocate partea civilă A. M. N., de asemenea a solicitat condamnarea inculpatului M. C. și admiterea acțiunii civile.
În ceea ce privește culpa părților în producerea accidentului de circulație, partea civilă A. M. N. a arătat că victima a avut o culpă redusă făcând trimitere la declarațiile martorilor Robertino G. și E. C..
De asemenea a invocat lipsa de interes a inculpatului M. C. în soluționarea procesului penale, în condițiile în care nu a înțeles să se prezinte în fața instanțelor de judecată, având totodată o atitudine pasivă în ceea ce privește acoperirea despăgubirilor solicitate în cadrul acțiunii civile.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs invocate precum și sub toate aspectele potrivit art. 3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că instanța de fond a dat o apreciere eronată probelor administrate în cauză cu consecința achitării inculpatului M. C. în conformitate cu art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru infracțiunea de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal.
Concluzia instanței de fond în sensul că nu există legătură de cauzalitate între fapta inculpatului M. C., care a condus în localitate cu o viteză peste limita legală și urmarea produsă, respectiv decesul victimei, este contrazisă de întregul material probator administrat în cauză.
Astfel, martorul E. Robertino G. atât în cursul urmăririi penale cât și în faza de judecată a declarat că premergător producerii accidentului de circulație, a fost depășit în trafic de autoutilitara marca Mercede cu nr. de înmatriculare B-_, condusă de inculpatul M. C., care a semnalizat cu faruri aprinse intermitent să elibereze banda de mers.
Potrivit declarației acestui martor, precum și a martorei E. C., inculpatul M. C. din cauza vitezei mari de deplasarea, nu a reușit să oprească în spatele unui autovehicul care rula pe banda a II-a și care redusese viteze în zona unei treceri pentru pietoni, pătrunzând pe banda I, unde a intrat în coliziune un cu motoscuter ce rula din sens opus.
Din raportul de expertiză tehnică (filele 75-82) întocmit de expertul inginer D. M., rezultă că viteza cu care circula autoutilitara înainte de impact a fost calculată la 94 km/h.
Conform raportului de expertiză medico – legală nr. A3/J/106/2008 a SML I. victima A. N. a prezentat o fractură piramidală nazală cu înfundare, fractură mandibulă, traumatism toracic, fractură humerus stâng și femur drept și gambă dreaptă, leziuni ce demonstrează susținerea parchetului în sensul că dacă inculpatul ar fi circulat cu o viteza de 50 km/h, iar la presemnalizarea trecerii pentru pietoni, reducea viteza, consecințele accidentului rutier puteau fi mult mai mici.
În consecință, Curtea constată existența legăturii de cauzalitate dintre infracțiunea săvârșită de inculpatul M. C. care a condus autoutilitara marca Mercedes cu nr. de înmatriculare B -_ pe 10/05, în localitatea Voluntari, județul I., cu o vizetă de 94 Km/h și urmarea produsă, respectiv decesul victimei.
În acord cu opinia exprimată de către procurorul de ședință, Curtea apreciază că victima A. M. N. are o culpă în producerea accidentului de 80%, întrucât în data de 13.04.2008, în jurul orelor 20,00, a circulat pe contrasens, având o îmbibație alcoolică de 0,90%o.
De asemenea, în raport de probele administrate în cauză, Curtea constată că inculpatul M. C. a încălcat prevederile art. 49 alin. 1 din OUG nr. 195/2002 republicat, fapt ce conduce la condamnarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă, conform art. 178 alin. 1 și 2 Cod penal.
Deși inculpatul M. C. a avut o atitudine pasivă în ceea ce privește prezentarea sa în fața instanțelor judiciare, Curtea în raport de dispozițiile art. 72 Cod penal, având în vedere circumstanțele reale ale săvârșirii faptei cât și lipsa antecedentelor penale, va face aplicarea disp. art. 74 lit. a Cod penal.
Referitor la modalitatea de executare, Curtea apreciază în raport de dispozițiile art. 52 Cod penal, că scopul pedepsei închisorii ce va fi aplicată inculpatului M. C., poate fi atins și prin reținerea dispozițiilor art. 81 – 82 Cod penal.
De asemenea, față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, Curtea va interzice inculpatului M. C. drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, făcând totodată și aplicarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal.
Va atrage atenția inculpatului M. C. asupra prev. art. 359 Cod de procedură penală și art. 83 Cod penal.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, Curtea constată că A. M. N. s-a constituit parte civilă cu suma de 30.000 lei daune materiale reprezentând cheltuielile efectuate cu înmormântarea tatălui său, cât și cu parastasele ulterioare, precum și cu suma de 25.000 euro reprezentând daune morale.
În dovedirea daunelor materiale solicitate, la instanța de fond au fost audiați martorii P. I. și B. I. care au declarat că partea civilă a cheltuit cu înmormântarea tatălui său aproximativ 10.000 lei.
În ceea ce privește parastasele ulterioare partea civilă A. M. N. cu martorii audiați a dovedit că a cheltuit aproximativ 5.000 lei.
Potrivit declarației martorului P. I., partea civilă A. M. N. la data decesului tatălui său urma cursurile unei facultăți, fiind ajutat financiar de către acesta, renunțând ulterior la cursurile universitare întrucât nu a mai avut posibilitatea să se mai întrețină.
Martorul B. I. a mai declarat că a împrumutat pe partea civilă A. M. N. cu suma de 3.000 lei, bani ce au fost destinați achitării locului de veci, precum și a unei cruci funerare.
La dosarul cauzei la filele 109-128, partea civilă A. M. N. a depus o . acte ce demonstrează o parte din cheltuielile efectuate cu înmormântarea și parastasele ulterioare, cât și contractul de școlarizare încheiat cu Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară în calitate de student.
În raport de probele administrate în cauză, cât și de prevederile art. 14 Cod procedură penală rap. la art. 346 Cod procedură penală și art. 998 Cod civil, ținând cont totodată și de culpa concurentă a victimei A. N. de 80%, în producerea accidentului de circulație din data de 13.04.2008, Curtea va dispune obligarea inculpatului M. C. alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. A. S.A. la suma de 7.000 lei despăgubiri materiale, ultimul răspunzând în temeiul Legii 136/1995, republicată și art. 51 din Norma CSA nr._/2006.
În ceea ce privește daunele morale solicitate, Curtea având în vedere suferința psihică cauzată părții civile prin săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă de către inculpatul M. C. va dispune obligarea acestuia alături de asigurătorul de răspundere civilă S.C. A. A. S.A. și la suma de 5000 euro în echivalent în lei la data efectuării plății daune morale.
Așa fiind, Curtea în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursurile declarate de P. de pe lângă judecătoria B. și de partea civilă A. M. N. și va proceda în consecință.
Văzând și dispozițiile art. 191 alin. 1 Cod procedură penală și art. 192 alin. 3 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de P. de pe lângă judecătoria B. și de partea civilă A. M. N. împotriva sentința penală nr. 721 din 16 decembrie 2011, pronunțată de judecătoria B..
Casează, în parte, sentința penală atacată și rejudecând în fond:
În temeiul disp. art. 178 alin. 1 și 2 cod penal cu aplic. art. 74 lit. a – 76 lit. d cod penal condamnă pe inculpatul M. C. la pedeapsa de 1 an închisoare.
Face aplic. art. 71 rap. la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b cod penal.
În temeiul art. 81 cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani, conform art. 82 cod penal.
Atrage atenția inculpatului M. C. asupra prev. art. 359 cod de procedură penală și art. 83 cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și b cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 14 cod de procedură penală rap. la art. 346 alin. 1 cod de procedură penală admite în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă A. M. N. .
În temeiul art. 998 cod civil obligă pe inculpat M. C. alături de asiguratorul de răspundere civilă S.C. A. A. S.A. la 7.000 lei despăgubiri materiale și 5.000 euro în echivalent în lei la data efectuării plății daune morale.
Menține dispoziția din sentința penală atacată privind onorariul avocatului din oficiu.
În temeiul art. 191 alin. 1 cod de procedură penală obligă pe inculpatul M. C. la 1.500 lei cheltuieli judiciare către stat, în fond .
În temeiul art. 192 alin. 3 cod de procedură penală cheltuielile judiciare în recurs rămân în sarcina statului
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 noiembrie 2012.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. C. C.-B. I.-T. R. G.
GREFIER
G. I.
Red. G.R.
Dact. G.P.
2 ex.
Red. A.N. M. – Judecătoria B.
| ← Furtul calificat. Art. 209 C.p.. Decizia nr. 787/2013. Curtea de... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 836/2013. Curtea... → |
|---|








