Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 1273/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii penale / 2016

Decizia nr. 1273/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2015 în dosarul nr. 1273/2015

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II-A PENALĂ

DOSAR NR._

(_ )

DECIZIA PENALĂ NR.1273/A

Ședința publică din data de 07 octombrie 2015

Curtea constituită din:

Președinte: C.-C. D.

Judecător:A. V. E. I.

Grefier: E.-A. N.

* * * * * * * * *

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a fost reprezentat de procuror L. I..

Pe rol pronunțarea cauzei penale având ca obiect apelul formulat de inculpatul C. I. împotriva sentinței penale nr.236 din data de 09 aprilie 2015, a Judecătoriei Sectorului 1 București, pronunțată în dosarul nr._ .

Dezbaterile și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința din publică din data de 05 octombrie 2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată și care face parte integrantă din prezenta, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru astăzi 07 octombrie 2015 și a hotărât următoarele,

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.236/09.04.2015, Judecătoria Sectorului 1 București, în baza art. 181 alin. (1) din Codul penal din 1968 a condamnat pe inculpatul C. I. la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală”.

În baza art. 71 alin. (1) din Codul penal din 1968 a interzis inculpatului C. I. drepturile prevăzute în art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) din Codul penal din 1968 pe durata executării pedepsei închisorii.

Potrivit art. 81 din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal din 1968, a suspendat condiționat executarea pedepsei închisorii de 6 luni, pe un termen de încercare de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni, stabilit conform art. 82 din Codul penal din 1968.

În temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal din 1968, a suspendat condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.

Conform art. 15 alin. (2) din Codul de procedură penală, a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1968 referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni pe durata termenului de încercare.

În baza art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și urm. din Codul de procedură penală rap. la art. 1357 din Codul civil, a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul Român de Informații – S. de Urgență „Dr. Agrippa I.” – UM 0521 București, reprezentată de Oficiul Juridic – Unitatea Militară 0198 București, cu sediul în București, . nr. 24-26, sector 2, și a obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei de 1.553,022 lei.

În baza art. art. 397 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu aplicarea art. 19 și urm. din Codul de procedură penală rap. la art. 1357 din Codul civil, a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă M. N. (domiciliat în com. Moara Vlăsiei, ., jud. Ilfov) și a obligat pe inculpat la plata către această parte civilă a sumei de 4.000 lei cu titlu de despăgubiri civile - daune materiale și a sumei de 12.000 lei cu titlu de despăgubiri civile – daune morale.

În baza art. 398 rap. la art. 274 alin. (1) din Codul de procedură penală, a obligat pe inculpatul C. I. la plata către stat a sumei de 600 lei RON reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat (100 lei din faza de urmărire penală și 500 lei din faza de cameră preliminară și judecată).

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut căprin Rechizitoriul nr._/P/2012 din data de 13.11.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 09.12.2013 sub nr._ s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului C. I. pentru săvârșirea infracțiunii de „vătămare corporală” prevăzută în art. 181 alin. (1) din Codul penal din 1968 (persoană vătămată M. N., reținându-se, în fapt, că la data de 14.08.2012, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla în zona Piața Presei Libere, sector 1, la stația terminal a liniei de tramvai nr.41, pe fondul unei altercații verbale ivite, inculpatul C. I. a lovit cu pumnul în umărul stâng pe numitul M. N., iar în urma loviturii partea vătămată a căzut pe asfalt, lovindu-se cu cotul drept de bordură, fapt ce a produs leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: declarații parte vătămată M. N. (f. 16-17 d.u.p.), certificat medico-legal nr. A2/J/817/28.08.2012 eliberat de S. Clinic Județean de Urgență Ilfov – Serviciul de Medicină Legală (f. 18 d.u.p.), declarații învinuit (f. 9-11 d.u.p.), declarații martori L. D. P. (f. 12-13 d.u.p.)și Adreiaș S. (f. 14-15 d.u.p.).

Având în vedere faptul că la data de 01.02.2014, au intrat în vigoare Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul penal), precum și Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, cu modificările și completările ulterioare (în continuare Codul de procedură penală), deși la data săvârșirii faptei erau în vigoare alte acte normative, în fața instanței de judecată, procedura s-a desfășurat potrivit Codului de procedură penală intrat în vigoare la data de 01.02.2014, având în vedere prevederile art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 255/2013.

Analizând ansamblul probator administrat în cauză în faza de urmărire penală și în fața cercetării judecătorești, prin prisma acuzațiilor și a apărărilor formulate și a dispozițiilor legale în materie, instanța a reținut următoarele:

La data de 14.08.2012, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla în zona Piața Presei Libere, sector 1, la stația terminal a liniei de tramvai nr.41, pe fondul unei altercații verbale ivite, inculpatul C. I. a lovit cu pumnul în umărul stâng pe numitul M. N., iar în urma loviturii partea vătămată a căzut pe asfalt, lovindu-se cu cotul drept de bordură, fapt ce a produs leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicale, situație de fapt probată cu: declarații parte vătămată M. N. (f. 16-17 d.u.p.), certificat medico-legal nr. A2/J/817/28.08.2012 eliberat de S. Clinic Județean de Urgență Ilfov – Serviciul de Medicină Legală (f. 18 d.u.p.), declarații învinuit (f. 9-11 d.u.p.), declarații martori L. D. P. (f. 12-13 d.u.p.)și Adreiaș S. (f. 14-15 d.u.p.), declarațiile inculpatului din faza de judecată (fila 85), declarația părții civile M. N. (fila 120) ale martorilor din rechizitoriu: A. S. (filele 121-122) și L. D. P. (fila 123), ale martorilor propuși de inculpate M. D. (fila 133) și I. C. E. (fila 134).

Astfel, s-a apreciat că din declarațiile inculpatului, ale persoanei vătămate, ale martorilor L. D. P., Adreiaș S., M. D. rezultă faptul că inculpatul a împins-o pe persoana vătămată M. N., pe fondul unei altercații verbale, moment în care aceasta a căzut lovindu-se cu cotul de bordură.

Potrivit certificatului medico-legal nr.A2/J/817/28.08.2012 eliberat de S. Clinic Județean de Urgență Ilfov – Serviciul de Medicină Legală (f. 18 d.u.p.), numitul M. N. a prezentat leziuni traumatice ce ar fi putut fi produse prin lovire cu și de corp dur, leziunile pot data din 14.08.2012 și necesită circa 45 de zile de îngrijiri medicale, fără ca aceste leziuni să-i fi pus viața în primejdie.

Referitor la apărarea inculpatului C. I. în sensul că a săvârșit fapta în stare de legitimă apărare, instanța a reținut că din toate mijloacele de probă administrare nu se poate susține o astfel de concluzie. Astfel, din declarațiile persoanei vătămate coroborate cu declarațiile martorilor L. D. P. și Adreiaș S. a reieșit faptul că persoana vătămată nu l-a lovit nicio clipă pe inculpat, aceste declarații coroborându-se armonios.

Pe de altă parte, s-a apreciat că declarațiile martorilor propuși de către inculpat sunt infirmate chiar prin declarațiile contradictorii ale acestora și ale inculpatului, motiv pentru care, sub acest aspect (al stării de provocare în care s-ar fi aflat inculpatul sau de legitimă apărare în raport de conduita persoanei vătămate), declarațiile inculpatului și ale martorilor M. D. și I. C. E. au fost înlăturate de instanță ca fiind nesincere. Astfel, dacă inculpatul și martorul M. D. au declarat că inițial persoana vătămată i-a dat un pumn în față inculpatului pe fondul unei altercații verbale și ulterior inculpatul a ripostat împingând persoana vătămată, martorul I. C. a declarat că între inculpat și persoana vătămată nu a existat nicio altercație verbală, iar persoana vătămată a lovit pe inculpat, fără ca inculpatul ulterior să o împingă pe persoana vătămată, aceasta împiedicându-se singură.

În consecință, văzând pe de o parte contradicțiile dintre declarațiile martorilor inculpatului, iar, pe de lată parte, ținând cont de perioada lungă de timp scursă între momentul incidentului și momentul audierii pentru prima dată a declarațiilor, instanța a dat eficiență probatorie declarațiilor martorilor L. D. P. și Adreiaș S., coroborate cu declarația persoanei vătămate, reținând că nu a existat nicio provocare din partea persoanei vătămate sau vreo acțiune de lovire a inculpatului de către persoana vătămată.

Din coroborarea întregului material probatoriu, s-a apreciat, în mod neîndoielnic, că inculpatul C. I. este cel care a săvârșit fapta reținută în sarcina sa.

În drept, s-a constatat că fapta inculpatului C. I., constând în aceea că, la data de 14.08.2012, în jurul orei 18:30, în timp ce se afla în zona Piața Presei Libere, sector 1, la stația terminal a liniei de tramvai nr. 41, pe fondul unei altercații verbale ivite, inculpatul C. I. a lovit cu pumnul în umărul stâng pe numitul M. N., iar în urma loviturii partea vătămată a căzut pe asfalt, lovindu-se cu cotul drept de bordură, fapt ce a produs leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 45 de zile de îngrijiri medicalei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „vătămare corporală” prevăzută în art. 181 alin. (1) din Codul penal din 1968 .

Pentru identificarea legii penale mai favorabile care să fie aplicate în ansamblul său conform Deciziei Curții Constituționale nr. 265/2015, instanța s-a raportat la limitele de pedeapsă prevăzute în textele de lege pentru pedeapsa închisorii (apreciind că în cauză, față de natura și modalitatea de săvârșire a faptei, de atitudinea nesinceră a inculpatului, nu se impune aplicarea unei amenzi penale).

Astfel, s-a arătat că infracțiunea de „vătămare corporală” prevăzută în art. 181 alin. (1) din Codul penal din 1968 este pedepsită cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani. În noua reglementare penală, infracțiunea de „lovire sau alte violențe” prevăzută în art. 193 alin. (2) din Codul penal se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani sau cu amenda.

În acest context, s-au constatat limitele pedepsei cu închisoarea sunt identice în cele două reglementări penale succesive.

În aceste condiții, instanța s-a raportat în continuare la modalitatea de individualizare a executării pedepsei închisorii spre care instanța se va orienta.

Sub acest aspect, instanța a reținut că modalitatea suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii (spre care instanța s-a orientat) este mai favorabilă potrivit Codului penal din 1968 decât amânarea aplicării pedepsei prevăzută în Codul penal intrat în vigoare la data de 01.02.2014, având în vedere sfera obligațiilor ce trebuie să fie impuse inculpatului în acest caz.

Analizând latura obiectivă a infracțiunii de „vătămare corporală” prevăzută în art. 181 alin. (1) din Codul penal din 1968, instanța a reținut că elementul material constă în acțiunea de vătămare a persoanei vătămate din care au rezultat vătămări corporale care au necesitat pentru vindecare un număr de circa 45 de zile de îngrijiri medicale.

Cu privire la urmarea imediată a infracțiunii de vătămare corporală prevăzute în art. 181 alin. (1) din Codul penal din 1968 s-a apreciat că aceasta constă în afectarea unei părți anatomice a corpului părții civile și crearea unor leziuni traumatice, astfel cum acestea au fost evidențiate în certificatul medico – legal.

Referitor la legătura de cauzalitate dintre urmarea imediată și elementul material în cazul infracțiunii de vătămare corporală prevăzută în art. 181 alin. (1) din Codul penal din 1968, s-a apreciat că aceasta este dovedită cu certitudine de certificatul medico – legal, precum și de celelalte mijloace de probă administrate, din care a rezultat faptul că între acțiunea inculpatului și leziunile traumatice există legătură directă de cauzalitate, neinterpunându-se nicio cauză sau condiție care ar fi putut să întrerupă lanțul cauzal.

Reținând din concluziile certificatului medico – legal împrejurarea că partea civilă a necesitat pentru vindecare un număr de peste 20 de zile de îngrijire medicală, dar sub 60 de zile de îngrijire medicală, instanța a constatat incidența în cauză a alin. (1) al art. 181 din Codul penal din 1968.

Sub aspectul laturii subiective, s-a constatat că inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor art. 19 alin. (1) pct. 1 lit. a) din Codul penal din 1968, întrucât el a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui.

Procedând în continuare la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a avut în vedere dispozițiile art.52 din Codul penal din 1968, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute în art. 72 din Codul penal din 1968 raportate în prezenta cauză, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptelor comise, circumstanțele personale ale inculpatului (necunoscut cu antecedente penale conform fișei de cazier judiciar, este angajat cu contract individual de muncă, obținând deci venituri din care să-și asigure subzistența), și circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei. Astfel, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptelor concretizat în urmarea produsă – leziunile cauzate persoanei vătămate care a necesitat pentru vindecare un număr mare de îngrijiri medicale, precum și modalitatea în care inculpatul a înțeles să se comporte după producerea accidentului – faptul că a încercat să încheie un acord de mediere cu persoana vătămată (însă aceasta nu s-a prezentat la ședința de mediere).

Prin urmare, având în vedere împrejurările mai sus-expuse, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins prin aplicarea unor pedepse al căror cuantum a fost orientat la minimul special prevăzut de lege, reținând că în cauză nu sunt incidente circumstanțe atenuante legale sau judiciare de natură să atragă coborârea pedepsei sub minimul prevăzut de lege.

Astfel, instanța a apreciat că atitudinea inculpatului față de valorile sociale sus-menționate vin în contradicție cu exercițiul acestor drepturi. În raport de natura faptei săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, având în vedere și art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară și respectiv accesorie, drepturile de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, prevăzute în art. 66 alin. (1) lit. a) și b) din Codul penal.

Cu privire la individualizarea judiciară a executării pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța a reținut incidența în cauză a dispozițiilor art. 81 din Codul penal din 1968, conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni; s-a apreciat de instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Astfel, având în vedere însă că inculpatul poate să conștientizeze rezultatul faptelor sale și necesitatea adoptării unei conduite viitoare corespunzătoare celei prescrise de normele juridice, instanța a considerat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate.

Considerând că în cauză sunt îndeplinite, în mod cumulativ, cerințele prevăzute de art. 81 din Codul penal din 1968, respectiv condamnarea prin prezenta sentință fiind de o pedeapsă de 1 an închisoare, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate - convingere fundamentată pe circumstanțele personale ale inculpatului care are un copil minor în întreținere și este căsătorit, instanța, în baza art. 81 din Codul penal din 1968, a suspendat condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în condițiile art. 82 din Codul penal din 1968.

În temeiul art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012, instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 din Codul penal din 1968, a căror nerespectare are drept urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei și executarea în întregime a pedepsei. Astfel, această atenționare a avut pentru inculpat semnificația unui avertisment serios asupra consecințelor pe care le-a suportat în eventualitatea nerespectării în viitor a legii și a regulilor de conviețuire socială, nu numai în cursul termenului de încercare, dar și de-a lungul vieții. În acest context, instanța a apreciat că aplicarea acestui text de lege are semnificația creării pentru inculpat a unei profunde conștiințe moral-juridice referitoare la garantarea echilibrului firesc care trebuie să existe între drepturile și obligațiile fiecăruia raportate atât la el însuși, cât și la societate, în ansamblul său.

În temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1968, instanța a suspendat condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.

Cu privire la latura civilă a cauzei, instanța a reținut următoarele:

Partea civilă Serviciul Român de Informații – S. de Urgență „Dr. Agrippa I.” – UM 0521 București, reprezentată de Oficiul Juridic – Unitatea Militară 0198 București a depus cerere de constituire parte civilă cu sumele de 5.663,40 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea persoanei vătămate Bărghieriu C. și 1.553,022 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea persoanei vătămate M. N. în perioada spitalizării 21-28.08.2012.

Din înscrisurile depuse de spital au reieșit în mod clar intervențiile la care a fost supusă persoana vătămată, analizele medicale pe care le-a efectuat în perioada spitalizării și tratamentul administrat, iar din decontul cheltuielilor transmis de aceeași instituție a reieșit fără dubiu cuantumul prejudiciului suferit de către această parte civilă, respectiv suma de 1.553,022 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare ocazionate de îngrijirea persoanei vătămate, astfel încât acțiunea civilă promovată de Serviciul Român de Informații – S. de Urgență „Dr. Agrippa I.” – UM 0521 București a fost pe deplin dovedită și a fost admisă de instanță.

Astfel, având în vedere cele de mai sus, inclusiv considerentele pe latura penală a cauzei, instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute în art. 1357 din Codul civil (aplicabil în cauză prin raportate la data incidentului – 14.08.2012): fapta ilicită – în cauza de față infracțiunea de vătămare corporală dedusă judecății, prejudiciul – rezultatul negativ suferit de partea civilă, cert și nereparat întrucât cheltuielile pentru spitalizarea persoanelor vătămate au fost plătite în avans de partea civilă S. Universitar de Urgență Elias care nu a recuperat până acum respectiva sumă de bani, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat, vinovăția sub forma culpei în ceea ce-l privește pe inculpatul C. I..

În ceea ce privește persoanele care trebuie să achite cuantumul prejudiciului către partea civilă S. de Urgență „Dr. Agrippa I.”, instanța a reținut că inculpatul este cel care poate fi obligat la achitarea acestui cuantum având în vedere că s-a stabilit vinovăția acestuia pe latura penală.

Astfel, instanța a reținut că în baza art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, cu modificările și completările ulterioare, inculpatul are obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată persoanelor ca urmare a faptelor culpabile ale altor persoane – în speță inculpatul.

De asemenea, instanța a constatat că persoana vătămată M. N., prin avocat ales, a declarat verbal în ședința de judecată din data de 15.10.2014, cu suma de 63.000 lei, din care 10.000 lei daune materiale (cheltuieli efectuate efectiv cu spitalizarea), 50.000 lei daune morale și 3.000 lei reprezentând perioada în care nu a putut presta munca de la data producerii accidentului și până în prezent, susținerile persoanei vătămate prin avocat fiind consemnate în încheierea de ședință de la același termen

Raportat la normele legale incidente - art. 1357 din Codul civil (aplicabil în cauză prin raportate la data săvârșirii infracțiunii – 14.08.2012), instanța a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie prevăzute în aceste texte legale: fapta ilicită – în cauza de față infracțiunea de vătămare corporală dedusă judecății, prejudiciul – rezultatul negativ suferit de partea civilă – victimă a infracțiunii în cuantumul ce se va arăta ulterior, cert și nereparat întrucât persoana vătămată nu au recuperat până acum respectiva sumă de bani, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciul cauzat, vinovăția sub forma culpei în ceea ce-l privește pe inculpatul C. I..

S-a apreciat că prejudiciul cauzat de fapta ilicită a inculpatului are două componente: o componentă materială și o componentă morală – care constă în suferințele pricinuite părților civile de respectivul incident.

Din situația de fapt mai sus-prezentată, a reieșit că persoana vătămată a prezentat leziuni traumatice „”fractură paleta humerală dreapta”) ce ar fi putut fi produse prin lovire cu și de corp dur, leziunile pot data din 14.08.2012 și necesită circa 45 de zile de îngrijiri medicale, fără ca aceste leziuni să-i fi pus viața în primejdie.

În acest context, instanța a reținut că, urmare a incidentului, partea civilă a îndurat suferințe fizice, dar mai ales psihice, incontestabile, amplificate de zona foarte sensibilă care a fost afectată, cu repercusiuni asupra vieții de familie și a celei private, sociale.

În stabilirea cuantumului concret al despăgubirilor morale la plata cărora a fost obligat inculpatul către partea civilă, instanța a avut în vedere actele medicale coroborate cu depozițiile martorilor și declarațiile părții civile.

Prin urmare, s-a constatat că prin săvârșirea infracțiunilor, părții civile i-a fost cauzat de către inculpat un prejudiciu moral important constând în suferințele majore cauzate de leziunile traumatice provocate prin respectivul incident. Înțelesul noțiunii de prejudiciu moral a constat în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial care definesc personalitatea umană. Prejudiciul moral produs, fiind strâns legat de persoană, a lezat direct și nemijlocit dezvoltarea echilibrată și armonioasă a persoanei căreia incidentul i-a provocat nu numai leziuni fizice, cât mai ales tulburări psihice și emoționale datorate șocului posttraumatic. În ceea ce privește suma solicitată de partea civile cu titlu de daunele morale, instanța a reținut că acestea sunt greu de cuantificat, greutate care rezidă mai ales din imposibilitatea de a le privi ca pe un pretium dolores, ca o compensare a suferinței părții civile. Totuși, la stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu moral instanța trebuie să aibă în vedere o . criterii, cum ar fi consecințele negative suferite pe plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care acestea au fost lezate, intensitatea cu care au fost, sunt și, mai ales, vor fi percepute consecințele, dar și măsura în care partea civilă a fost afectată emoțional. Prin urmare, stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include de regulă o doză ridicată de aproximare și subiectivism.

Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, instanța a apreciat că - în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, reținând și practica judiciară în domeniu (a se vedea în acest sens și practica recentă a Înaltei Curți de Casație și Justiție – Decizia nr. 1827 din 11 iunie 2014 pronunțată în recurs de ICCJ – Secția I Civilă), și statuând în echitate - suma de 12.000 de lei constituie o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă. Acordarea integrală a sumei solicitate de partea civilă cu titlu de daune morale – 50.000 de lei - este apreciată ca fiind exagerată și astfel ar deturna, în opinia instanței, rațiunea răspunderii civile delictuale pentru daune morale de la scopul său, transformând-o într-o cale de îmbogățire fără justă cauză.

În ceea ce privește prejudiciul material, instanța a reținut că persoana vătămată a depus la dosar bonuri fiscale, chitanțe din care să rezulte anumite cheltuieli pe care le-a făcut în timpul spitalizării și ulterior, însă nu în cuantumul solicitat de 10.000 lei. În lipsa depunerii tuturor înscrisurilor doveditoare, instanța a considerat suma de 4.000 lei ca fiind justă a i se acorda cu titlu de daune materiale, aceasta reprezentând costurile pentru tratamentul, examinările medicale, radiografiile care se suportă de către asigurații medicali, costul deplasărilor către unitățile spitalicești, efectuate ulterior spitalizării părților civile la S. Elias, costul îngrijitorilor. În acest sens, instanța a reținut imposibilitatea morală a părții civile de a-și preconstitui înscrisuri - documente justificative pentru toate cheltuielile efectuate, dată fiind situația acestuia și interesul acestuia, de moment, de a-și asigura vindecarea (și nu probarea acestor cheltuieli efectuate).

Referitor la suma de 3.000 de lei solicitată de către persoana vătămată reprezentând diferența de venit pe care aceasta nu a reușit să o realizeze din cauza imposibilității de a mai conduce un vehicul raportat la sumele pe care le câștiga anterior producerii incidentului, instanța a reținut că persoana vătămată nu a făcut dovada producerii unei astfel de pagube.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul C. I., care, prin apărătorul său, a arătat că apelul formulat vizează, atât latura penală, cât și latura civilă.

În ceea ce privește latura penală, a apreciat că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a legii, în condițiile în care, legea penală mai favorabilă era legea penală mai veche, astfel cum a fost reținută de către instanța de fond.

A apreciat că legea penală mai favorabilă este cea nouă, întrucât există și alternativa amenzii pentru această infracțiune, conform disp. art.193 alin.2 noul Cod penal.

A arătat că săvârșirea acestei fapte s-a realizat, în condițiile în care partea vătămată l-a provocat.

În acest sens, a solicitat să se rețină scuza provocării prev. de art.75 alin.1 lit.a noul Cod penal.

Astfel, a solicitat să se aibă în vedere declarațiile celor 4 martori audiați în fața instanței de fond și a părții vătămate care a declarat că s-a dus la inculpat pentru a-i cere explicații, însă, acesta din urmă a folosit și argumentul forței și nu doar cel al cuvântului.

În condițiile în care nu se reține scuza provocării, a solicitat să se rețină circumstanțele reale în care s-a petrecut acel incident, ce se putea rezolva fără să se ajungă în această situație.

Cu privire la latura penală, inculpatul a solicitat aplicarea unei sancțiuni sub cuantumul celei stabilite de către instanța de fond, respectiv orientat către minimul special prevăzut de lege.

Referitor la latura civilă, a arătat că, cuantumul daunelor materiale stabilit de către instanța de fond nu este cel real, precizând că din toate înscrisurile depuse la dosar de către partea vătămată rezultă că, costurile se ridică la suma 1654,18 lei.

În ceea ce privește cuantumul daunelor morale, inculpatul a solicitat să se aibă în vedere declarațiile martorilor, considerând că suma de 12 000 lei este mult prea mare, raportat, pe de o parte, la împrejurările în care a avut respectiva faptă, iar, pe de altă parte, la faptul că și partea vătămată are culpa sa în crearea acestui incident.

Analizând sentința atacată pe baza motivelor invocate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a apreciat că apelul formulat este fondat, pentru următoarele considerente:

În temeiul art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1968, cu aplicarea art. 5 din Codul penal din 1968, a suspendat condiționat și executarea pedepsei accesorii, pe același termen de încercare.

Curtea, din punct de vedere al laturei penale, față de probele administrate și descrise mai sus, apreciază că inculpatul a comis fapta si, in mod corect, prima instanță a reținut comiterea infracțiunea de către inculpat și a antrenat răspunderea penală a acestuia.

Curtea apreciaza ca rolul prioritar al pedepsei este acțiunea de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, nu acela al represiunii, deoarece numai acțiunea de prevenire poate avea efecte benefice în ceea ce privește adaptarea conduitelor destinatarilor legii penale, și dezvoltarea conștiinței juridice și morale a membrilor societății și numai dacă obiectiv, atingerea adusă valorilor sociale ocrotite de norma penală ar putea să se repete, trebuie utilizată constrângerea.

Necesitatea aplicării unei pedepse și evaluarea cuantumului acesteia trebuie să se înfăptuiască sub semnul fermității care nu însemnă aplicarea unei pedepse severe, ci a unui tratament penal corespunzător, adecvat pericolului social al faptei și persoanei făptuitorului, apt să-și realizeze cu maximă eficiență finalitatea educativ – preventivă, ceea ce prima instanța a evaluat si aplicat corect.

Cu privire la modalitatea de executare a pedepsei, Curte apreciază că funcțiile de constrângere și reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei au fost realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii care a ținut seama de persoana inc., pentru a fi ajutată să se schimbe, să se adapteze normelor de conviețuire socială înțelese în sens larg.

Curtea apreciaza ca modalitatea de executare aleasă este una justă-legala, cuantumul pedepsei fiind de natură să fundamenteze proporționalitatea între scopul reeducării inculpatului și așteptările societății față de actul de justiție realizat sub aspectul ordinii de drept încălcate, in raport de circumstamtele in care a savarsit fapta.

In ceea ce priveste latura civila, Curtea apreciaza ca daunele materiale si morale trebuie reduse

-daunele materiale nu au fost dovedite decat in cuantum de 1076,18 lei

-daunele morale, sumele de bani ce se acorda cu acest itlu trebuie sa aiba efecte compensatorii si nu sa se constituie in venituri nejustificate.

In cauza s a facut dovada crearii unui prejudiciu moral partii vatamate ,fapt ce o indreptateste la acordarea daunelor morale, dar nu si la cuantumul acordat, raportat la cazul concret, intrucat nici durata ingrijirilor medicale, nici categoria abordarilor terapeutice efectuate nu ofera elemente pentru a considera justificat cuantumul daunelor morale.

Pentru aceste considerente, Curtea, în temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală va admite apelul declarat de apelantul - inculpat inculpatul C. I. împotriva Sentinței penale nr. 236/09.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București- Secția Penală în dosarul nr._, cauză soluționată și cu citarea intimaților - părți civile S.R.I.- S. DE URGENȚĂ „DR. AGRIPPA I.”- U.M. 0521 BUCUREȘTI, M. N..

Va desființa în parte Sentința penală nr. 236/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București- Secția Penală în dosarul nr._ și, în fond, rejudecând:

Va reduce cuantumul daunelor materiale acordate părții civile M. N. la 1076,18 lei și a daunelor morale acordate aceleiași părți civile la 10.000 lei.

Va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a Cod procedură penală admite apelul declarat de apelantul - inculpat inculpatul C. I. împotriva Sentinței penale nr. 236/09.04.2015 pronunțate de Judecătoria Sectorului 1 București - Secția Penală în dosarul nr._, cauză soluționată și cu citarea intimaților - părți civile S.R.I.- S. DE URGENȚĂ „DR. AGRIPPA I.”- U.M. 0521 BUCUREȘTI, M. N..

Desființează în parte Sentința penală nr. 236/09.04.2015 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București - Secția Penală în dosarul nr._ și, în fond, rejudecând:

Reduce cuantumul daunelor materiale acordate părții civile M. N. la 1076,18 lei și a daunelor morale acordate aceleiași părți civile la 10.000 lei.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În temeiul art. 275 alin. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 07.10.2015.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

C. C. D. I. E. V. A.

GREFIER,

E. - A. N.

← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Decizia nr. 1553/2015....		Înşelăciunea. Art.244 NCP. Decizia nr. 271/2016. Curtea de... →

Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 1273/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Vătămarea corporală. Art. 181 C.p.. Decizia nr. 1273/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI